Despre transexualitate feminina (si masculina) in patriarhat

Se vorbeste mult despre transsexualitate, dar mai ales, transgender, adica o persoana simte ca e prinsa intr-un corp de gen opus, ca ea apartine altui gen. Nu stiu care era incidenta acestui transgenderism, care duce acum la tratamente chirurgicale mutilante, la tratamente hormonale riscante, contestate de unii specialisti (care nu fac averi din aceasta problema) inainte de al treilea val de feminism, inainte de impunerea ideii de gen. Nu stim care este in culturile in care se vorbeste mai putin despre gen, in care se face o propaganda mai slaba acestei notiuni. Nu e greu de verificat, si existenta unei corelatii e prea usor de prezis, nicio o casa de pariuri nu ar pune o cota mare pe ea.

Dar ce zice natura despre acest aspect? Ca si in alte cazuri, in care experimente oribile, imorale, au condus la concluzii stiintifice importante, exista si aici o sursa de date, care vine culmea, din societatile puternic patriarhale. Cartea suedezei Jenny Nordberg, "Fetele ascunse din Kabul", foarte documentata nu numai jurnalistic, pentru ca Nordberg este jurnalista, dar si din punct de vedere medical, al teoriilor feministe, arunca un spot gros de lumina peste acest fenomen.

E vorba de un fenomen descris in societatile puternic patriarhale, cum ar fi Afghanistan, Iran sau chiar Albania. In Afghanistan se numeste "basha posh" (probabil in Dari, dialect persan, foarte raspandit in aceasta tara). Despre ce e vorba? Despre nevoia patriarhala a unei familii de a avea fii, pentru ca numai barbatii in patriahat mostenesc rangul, numele si averea. In matriarhat exista aceeasi nevoie, pentru ca femeile mostenesc rangul si averea, dar acolo se pot adopta fete in acest scop. Dar in patriarhat, cum se stie, lucrurile sunt mai dure. Asa ca in unele cazuri, daca o familie a avut numai fete, atunci o fata (a treia, a patra fiica nascuta) primeste rol de baiat cel putin pana la nasterea unui fiu in familie. Ea  se imbraca in haine de baiat, e libera sa se plimbe cu bicicleta si sa se catere in arbori, sa petreaca in compania baietilor si a barbatilor, a rudelor de sex masculin etc. Deci nu simte ea, nu alege ea, rolul ii e atribuit chiar de familia cu puternice mentalitati patriarhale. Interesant e ca nu se mai poate desparti de el, de exemplu cand ajung la maturitate, mai ales daca in familia aceea s-a nascut pana la urma un baiat. Femeile care au vazut cum e sa fii barbat ar face orice sa nu se intoarca la rolul de femeie, pe care una dintre ele il defineste ca pe situatia in care cineva e stapan pe viata ta.

Aceaste experimente arata  clar cum e cu transsexualii, daca nu intotdeauna, macar de multe ori. Diferenta fata de trransexualii din Occident si aceste fete e ca occidetnalilor li se pare ca aleg. Dar medicii, propaganda medicala si culturala s-ar putea sa aleaga  pentru ei.

Experientele cu acele femei care au fost alese aleator, dupa ordinea nasterii lor, sa joace rolul de barbati, arata ce e de fapt creierul feminin si masculin.  De fapt femeile pot face ce fac barbatii, dar invers, nu. Chiar o femeie afghana, fosta bacha posh, intervievata de Nordberg, spune asta: "noi stim cum e in  locul lor, ei nu stiu cum e in locul nostru" Femeile pot fi barbati, dar barbatii nu pot fi femei. Masculinitatea e usor de adoptat, dar feminitatea, nu, Nu numai femeile, dar si barbatii gandesc asa. Interesant e ca pana si forta fizica se modifica, aceste femei, cele putin unele care reusesc sa ramana in rol de barbat pana la capat, sunt mai puternice, au alta atitudine, fiind greu de deosebit de barbati. Ar fi interesaant cate femei trans exista in tari ca Afghanistan, daca barbatii se inghesuie sa joace roluri de femei altundeva decat in Occidentul cu o oarecare emancipare a femeii.

Aceste experimente raspund la multe intrebari legate de fenomenul transexualitatii. Intr-o lume fara gen acest lucru ar mai fi necesar? O tanara politiciana Afghana spune cu durere: intr-o lume normala nu mi-as imbraca fata in baiat. Probabil intr-o lume normala, oamenii nu ar mai fi transexuali. De ce ai avea nevoie sa ai rolul de gen al altui sex daca acele roluri nu exista? De ce ai avea nevoie de asta daca poti face orice?  Chiar si in trecut, transsexualitatea se referea tot la roluri de gen. In trecut, ca si acum, existau meserii masculine si feminine. Acest aspect exista si in matriarhat, Femeile si barbatii imparteau resurse diferite. Ca meseriile atribuite sexelor erau absolut invers in diverse culturi asta e alta poveste. Sexul exista, e ceva clar, dar genul e intr-adevar un construct social, cultural, dar mai ales economic. De fapt in cultura noastra nu se prea stie ce e sexul, iar ceea ce credem dsepre sex, inca de cand suntem mici, e vorba de fapt despre gen. Daca noi nu cunosteam structura clitorisului pana acum cativa ani, despre mecanismul erectiei am aflat abia la sfarsitul anilor 90, stim despre sex cam tot ce stiu si copiii din toata lumea: atribute de gen. Copiii nu stiu diferenta dintre sexe, dar stiu bine cine e fata si baiat dupa haine si atitudini, cum spune Fausto -Sterling in "Sexing the body"', dar cum ne aducem cu totii aminte din copilarie. Mai mult, chiar daca afla de diferente biologice, ei continua sa atribuie sexul mai mult pe baza hainelor si a atitudinii (genului). Adulti nu sunt departe.

Fenomenul descris aici sugereaza ca toate ipotezele legate de transsexualitate, dar si de sexualizarea normala, a propos de sexualizarea creierului inainte si dupa nastere, de influenta hormonilor, ajung astfel la contradictii grave, iar ipoteza "born this way" promovata cel mai mult de homosexualii barbati iese destul de sifonata de aici. Dar ce conteaza adevarul? Cert e ca societatea are nevoie de doua sexe, pentru rolurile de gen, pentru mosternire, pentru politica, pentru exploatare. In Iran sunt cele mai multe operatii de schimbare de sex, in sensul ca gay-i barbati devin femei pentru a evita pedeapsa cu moartea. Nu e posibil ca un barbat sa fie efeminat, ar conduce la distrugerea ideii de barbat, asa ca e silit sa devina "femeie". Dar femeile asta vor, barbati "efeminati"', daca sexualitatea si alegerea lor e libera, nu in sensul supravietuirii. Numai ca femeile nu au nicio importanta in patriarhat.

Din ce in ce pare a se contura ideea ca homosexualitatea si transsexualitatea exista din cauza patriarhatului. Oare in putinele societati matriarhale se poate semnala asa ceva? Cu ce incidenta? Homosexualitatea feminina, lesbianismul, e un raspuns normal la patriarhat, la sexualitatea masculina, la dominatia masculina, la imposibilitatea unei vieti sexuale feminine (femeiesti normale). Desi ar putea fi si lesbiene care sa adopte lesbianismul ca evitarea rolului feminin in patriarhat. Exaltarea masculinatii, cum apare in operele lui Yourcenar, asociata cu lesbianism in viata de toate zilele, ar fi semne ale acestui fenomen, un fel de transsexualitate feminina mai blanda.  Iar homosexualitatea masculina variaza intre cult masculinist (la barbatii pasivi) si abuz masculin in situatia in care femeile sunt cumva protejate de aceste abzuri, ca obiecte ale unor barbati puternici. Biblia descrie un astfel de episod, in Sodoma si Gomora. Barbatii insetati de orgii masculine refuza femeile virgine, ci vor doar barbatii oaspeti. Femeile virgine, fiicele, impunneau un anumit tip de relatie, pe care barbatii nu l-ar fi impus.

Cultul masculinitatii ar putea fi cumva la originea acestor comportamente, daca nu in toate cazurile. macar adesea. Daca unii barbati gay, in general pasivii, dar nu numai, au un cult pentru virilitate si un dispret profund pentru femei, pentru ce e feminin, cum se poate observa adesea, dar cum transpare si din analizele Andreei Dworkin in "Intercourse"', mai surprinzator (sau poate nu?) e ca si femeile foste bacha posh, tot pe barbati ii admira, le place compania lor, spre deosebire de a femeilor, dominata de barfe. Dar ele nu inteleg ca barfele femeiesti vin din lipsa totala de perspective, din limitarea universului, din strictetea rolului de gen. Rolul de gen feminin in patriarhat e dezumanizant, femeilor respective li se neaga dezvoltarea unor functii psihice umane, a propriei gandiri, simtiri, demnitati umane. Patriarhatul le transforma in monstri, ceea ce feminismul a trebuit sa admita, asa cum admite ca patriarhatul transforma barbatii intr-un anumit tip de monstri, care totusi au dreptul sa viseze, in limitele rolului dur, impus si lor.

Ce e de facut pentru femeile patriarhale, pentru alte victime ale patriarhatului, homosexualii si transsexualii, adepti ai cultului falusului? Psihoterapie feminista, dar si o revolutie feminista, anti-patriarhala, care sa dea sansa unei vieti curatate de virusii politici, materiali, sociali si spirituali ai patriarhatului. O viata cu adevarat libera de cel mai dur si mai mizerabil sistem din istorie. 

https://reneejg.net/2016/07/05/when-the-shoe-wont-fit-transgenderisms-sticking-points/
https://purplesagefem.wordpress.com/2016/07/07/no-paris-lees-trans-activists-are-not-abolishing-gender/
http://bachaposh.com/

Continue Reading

Lumea lui Dworkin sau mizeria lumii noastre?

Andrea Dworkin e o scriitoare nemaipomenita. In mod clar va ramane prin ceea ce a scris. Nu numai ca feminista de al doilea val, dar in primul rand ca scriitoare. Ideile ei sunt taioase, clare, puternice. Si atat de convingatoare. Poti sa fii sau nu de acord cu ea, poti spune ca generalizeaza cam mult, ca lucrurile sunt mai nuantate, ca uneori trage concluzii pripite, dar nu ii poti nega talentul de scriitoare. Dworkin e poate cea mai cunoscuta scriitoarea feminista. De la ea au ramas concepte, idei, la care cel putin feminismul radical, continua sa se raporteze. Cartile ei pur si simplu nu pot fi lasate din mana.
Recent am citit "Intercourse". E ceea ce ii spune numele, despre sex heterosexual cu penetrare. Unii spun ca e cea mai buna carte a ei. Cred si eu ca e absolut impresionanta. Desi imi erau cunoscute cele mai multe idei din ea, pentru ca acum sunt de referinta, n-am putut s-o las din mana. E arta in primul rand.
Uneori, acum sau in trecut, unii oameni au scris carti. Poate in unele cazuri au fost doar eseuri, poate oamenii, ca acea filosoafa Adrienne Rich, pur si simplu si-au pus anumite probleme, cum ar fi "compulsory heterosexuality"', au scris despre ele, fara pretentia ca sunt niste verdicte despre realitate sau descoperiri stiintifice. Probabil asa a fost si in trecut cu unele asa-zise revelatii, care mai apoi au devenit dogme. Dar Dworkin nu pare sa fie doar o eseista in sensul cel mai pur, ea pare absolut convinsa de ceea ce scrie. Cartiele ei au ceea ce se cheama suflet. Ea crede cu toata fiinta ei ceea ce spune. Se pare ca experienta ei de viata a ajutat-o in acest sens, A practicat un fel de prostitutie ocazionala, timp in care, pretinde ea, a facut sex cu sute de barbati, a fost victima violentei domestice, cum marturiseste in "Women hating", o alta carte despre ura institutionalizata contra femeilor.
Lumea descrisa in cartile ei e una neagra, mizerabila, morbida si foarte cruda, dezumanizanta in care femeilor le e rapit tot, integritatea corporala si psihica.  Dworkin, avand in descendenta ei evrei de origine rusa, incepe "Intercourse" referindu-se la o nuvela scrisa de Tolstoy, "Sonata Kreutzer". Aceasta nuvela ar dezvalui sentimentele ascunse ale barbatilor despre femei in patriarhat, dispretul profund care se transforma in sila si ura, amestecat cu o adictie fata de sex. Femeile sunt mentinute in relatii ca obiecte sexuale, in vitutea acestei adictii, dar intre partidele de sex sunt tratate cu raceala, daca nu chiar cu ura. Si ceea ce devalorizeaza femeile este pur si simplul actul sexual. Femeile, oricat s-ar emancipa in universitati si tribunale, cum zice Tolstoy, daca sunt inca invatate sa se considere obiecte sexuale, nu se pot emancipa cu adevarat. Nimic nu se poate face pentru ele decat ca sexul heterosexual sa se termine de ambele parti. Daca nu sunt devalorizate, dispretuite, nu sunt atragatoare sexual. Iar din cauza statusului lor inferior, ele invata sa se foloseasca de sex, sa utilizeze adictia barbatilor pentru sex, pentru a obtine ce vor de la ei. Idealul feminist, al relatiei bazate pe apropiere psihologica, este ridiculizat de Tolstoy. De ce ar vrea cineva sa se duca in pat cu o persoana egala?
Fara indoiala ca situatiile descrise de Tolstoy, cu tenta autobiografica, exista. Si sunt, mai precis erau, comune. Acest tip de barbati a existat si inca exista, si e inca bine reprezentat. Durerea e ca feministele, cele mai multe, daca sunt heterosexuale, stiu foarte bine sa-i evite. E durere pentru ca despre acest fenomen trebuie vorbit, iar femeile mai putin pregatite filosofic sunt prada lor usoara. Nu numai ele, daca acesti barbati ajung, cum se intampla adesea, in functii de conducere, si fac legea sau au influenta culturala, economica. Barbatii ca personajul lui Tolstoy, ca el insusi, sunt acei misogini educati, sinistri, malefici.
Dar lumea nu se reduce la ei, relatiile interumane sunt mult mai complexe. Misoginismul exista, e un dat in patriarhat, dar formele lui sunt mult mai subtile si variate. Asta nu e tot. Unii barbati chiar vor afectiune, apropiere psihilogica, sexul fiind pe un plan secundar. Unii barbati chiar valorizeaza relatiile cu femeile, uneori mai mult decat orice alta relatie. Si probabil asa era si atunci, desi era patriarhat. Balzac vorbeste despre o astfel de relatie, in care sotul punea pe primul plan sotia, ca persoana cea mai importanta. Si in cadrul celebrei "Comedii umana". Asta nu inseamna ca patriarhatul nu exista si nu trebuie desfiintat, ca viata in patriarhat nu era absolut distructiva, zdrobitoare pentru femei. Si inca este. Doar ca sila pe care o resimt barbatii pentru femei, pentru organele lor sexuale, e resimtita si de femei pentru barbati si organele lor sexuale, doar ca despre asta s-a vorbit mai putin in mare cultura. Dar e ceva de care ne intalnim la orice pas. Sexismul e de ambele parti, dar institutionalizat e numai fata de femei. Groaza de viol, de orice atingere masculina, mai ales in cazul lesbienelor, dar nu numai, ar putea porni dintr-o groaza de patriarhat, de un sistem care striveste femeile. Partea oculta a receptarii barbatilor exista si din partea femeilor, asa cum imageria masculina include aspecte malefice ale sexualitatii feminine. Frica irationala de viol ar fi corespondentul feminin al fricii de sexualitatea femnina. Sunt femeie si nu am resimtit niciodata frica de viol, nu mi-o imaginez macar, desi mi-e frica de violenta institutionalizata, de dictaturi. Violul se intampla foarte rar inafara relatiilor, cercurilor cunostintelor. Riscul de a suferi asa ceva este mic dincolo de violenta institutionalizata din cadrul institutiilor patriarhale, aici incluzand nu doar forte de ordine, dar si familia. Sigur ca in dictaturi creste riscul violului cum creste riscul incalcarii drepturilor omului. In anumite medii socio-economice, cred ca riscul unui accident de masina il depaseste mult pe cel al unui viol, dar cele mai multe femei rezoneaza mai mult la viol decat la un accident de circulatie. Pentru ca implicatiile afective sunt mai mari. Violul inseamna umilinta, dezumanizare.
Dar de aici pana a crede ca sexul e viol e o cale lunga. Dworkin nu face referire la biologie, la evolutionism, desi critica in treacat sociobiologia, in voga in epoca ei, si deosebit de contestata, efect care acum a palit. Din nefericire. Sexul poate fi manifestare a afectiunii. Violul e manifestare a violentei. Se folosesc aceleasi organe, dar e ceva diferit. Si gratitificatiile sexuale ale unei femei pot fi mai mari decat ale unui barbat in cadrul unei relatii heterosexuale. Exista viziunea sexului ca dar facut femeilor, si e veche de mii de ani. Femeile primesc energie, afectiune, placere prin sex. Nenorocirea e ca pentru multe femei sexul e doar un fel de viol. Barbatul respectiv nu le doreste, nu le apreciaza pe ele, ci sexul pe care le va avea cu ele. In cazul multor femei e si mai rau. Nu-si doresc nici mcar sexul cu acel barbat, ci doar ce vor obtine dupa: status material, social, supravieturie in patriarhat.
Si tutusi, daca am rezuma cumva tot ce spune Dworkin, citand si comentand alti autori, ar fi ca relatiile dintre femei si barbati, dar nu numai, relatiile sexuale, sunt relatii de putere. Freud a gresit, ceea ce era usor de observat. Nu libidoul, ci puterea ne conduce.Sexul e putere.  Dar nu se reduce, as adauga, la acea forma de putere clara, intransigenta, pe care o impune pentru unii genul. Desi foarte adesea asta e. Putere dezumanizanta. Totusi, jocul puterii e mai complicat. Insa intotdeauna, chiar si in cele mai frumoase relatii, cele mai pure si elevate, el exista. Pasiunea e puterea suprema fata de o persoana, cea mai elevata si dulce forme de putere. Persoana care starneste pasiune se bucura de o putere pe care cei mai mari dictatori nu o pot visa, pe care masele de oameni manifestand pe stadion o caricaturizeaza in Corea de Nord sau in Romania ceausista. E puterea pe care o pretindea Alexandru cel Mare de la soldati, ceea ce le repugna atunci cand voia sa fie salutat ca un zeu. Si pasiunea nu e data doar de status inferior, de submisivitate, de frumusetea care ramane singura calitate a unei persoane, in acest caz a unei femei. Sigur, acest lucru se intampla adesea, foarte adesea, cel mai adesea poate. Intr-adevar, multi barbati se tem de femeile puternice. Multi fug de ele, si sansa lor de a obtine pasiunea barbatilor, chiar cand sunt capabili de asta, e foarte mica. Dar motivul e altul. Barbatii sunt si ei complexati. Ceea ce nicio autoare feminista nu a spus-o, in nicio carte pe care am citit-o, e ca barbatii sunt ei insisi foarte nesiguri, iar numai un status inferior al femeilor nu-i indeparteaza pe unii de ele. Oamenii sunt animale, iar barbatii (masculii) sunt fiinte care simt foarte mult ierarhia intre ei. Daca femeile intra in acelasi joc al ierarhiei, barbatii care se simt inferiori le evita. Devalorizarea femeilor e pentru unii solutia pentru a acea acces la femei cnad nu au ce le oferi, cand valoarea lor sexuala e insignifianta, dar si sansa lor de a-si invinge frica de a se apropia de ele. Barbatii (masculii) sunt fiinte marginalizate social prin definitie, toate societatile animale sunt create in jurul femelelor, numai la om masculii marginalizati au produs un fel de insurectie si au pus mana pe societate in ceea ce se numeste patriarhat. Probabil in adancul sufletului barbatii simt asta, si si-au dezvoltat multe mijloace pentru a face fata situatiei. Misoginismul e unul dintre ele.
Fara indoiala, posturile din cadrul sexului heterosexual sunt legate de dominare. Femeia are o pozitie submisiva, barbatul una dominanta. Dworkin, alaturi de alti autori, considera ca in actul sexual inferioritatea feminina e inerenta, naturala, si astfel se perpetueaza in societatea. Dar vai, dominanta in biologie nu inseamna numai autoritate, nu inseamna doar oprimare. Inseamna si a oferi ceva. Cel dominat primeste, cel dominant ofera. Si daca barbatul ofera mai multa placere e cel dominant. Pe de alta parte se stie ca persoanele cu pozitii dominante in viata de toate zilele prefera roluri submisive in jocurile erotice. Stapanii sunt greu de gasit, pe cand sclavii sunt peste tot, mai ales cand au functii importante. Se spune ca e vorba de sentimente de culpabilitate, cand lacomia si egocentrismul care le-au facilitat ascensiunea sociala ar fi si la originea dorintei lor de a obtine mai multe senzatii cu mai putin efort.
Cartea Andreei Dworkin spune totusi lucruri foarte importante. Dincolo de accentul pus pe putere, in relatiile sexuale si nu numai, citeaza un autor evreu din secolul al XII-lea, Maimonides, care considera ca circumcizia e pentru reducerea placerii la barbati. In patriarhat, orice legatura prea profunda cu femeile e de evitat. De-aia ele trebuie sa fie proaste, needucate, tinute in intuneric. Dupa democratia ateniana, cand barbatii erau orientati spre exterior, spre agora, relatiile cu femeile au devenit mult mai apropiate. Sexul prea placut apropie prea mult de femei, si in patriarhat, unde barbatii au functii importante, apropierea de femei trebuie evitata.
Ce s-ar putea face? Eliminarea actului sexual nu ar fi o solutie. Lupta pentru putere va ramane, relatiile vor fi bazate pe putere in continuare. Oamenii vor alerga dupa putere. Dar puterea e de multe feluri. Puterea a fost de multe feluri. NU numai forta, amenintarea cu forta, cu tot arsenalul simbolic care rezulta de aici, e putere. Magia e putere. Femeile au avut si au propria putere. Femeile educate si culte, sensibile si inteligente, au putere. In matriarhat, dar si acum, femeile dispun de forme de putere, chiar daca nu asa de usor de inteles ca forta si amenintarea cu forta. Feminismul ar trebui sa se axeze pe forta femeilor, pe ce au ele in plus fata de barbati. Si nu vorbesc de maternitate, ci pe forta sociala pe care o pot avea, pe calitatile lor. Femeile nu sunt barbati incompleti, ci barbatii sunt femei incomplete.
Societatea e a femeilor, sa nu uitam. Asa a fost, asa e, insurectia masculina trebuie sa se incheie, femeile trebuie sa-si revendice tronul, nu sa se lupte pentru acceptarea, egalitate, din pozitii umile. Societatea, la om si la animal, e o lupta pentru putere. Dar exista o piata a puterii, pe care nu e doar un singur produs.



http://www.telegraph.co.uk/women/womens-life/11720655/Sex-offender-Why-I-became-one-and-started-raping-women.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Compulsory_heterosexuality

Continue Reading