Cu ocazia decernarii oricarui premiu, ca e Oscar, ca e un premiu sportiv, laureatii aduc multumiri parintilor de cele mai multe ori. Parintilor cu care adesea au conflicte, pe care adesea ii dispretuiesc. Pana la urma o familie e o comunitate in care oamenii se aduna fara sa se
cunoasca, in care oamenii nu se aleg. Adica unde se merge pe noroc. SI
atunci posibilitatea ca intelegerea reala, afinitatile reale sa apara,
sunt foarte mici. Sigur, in cazul meu nu e diferit. Daca as fi intr-o astfel de situatie, as avea un singur motiv sa le aduc multumiri parintilor, in primul rand mamei, cu care nu am si nu am avut niciodata o relatie macar aproape de perfectiune.
Ii multumesc mamei mele pentru ca nu m-am crescut ca pe o fetita, asa cum se presupune ca se creste o fetita, cu roluri de gen. Am aflat tarziu despre stereotipurile de gen, de la scoala. Si ii multumesc tatalui meu pentru ca mi-a oferit orice, numai figura paterna clasica, patriarhala, nu. Mi se pare putin, dar esential pentru educatia sanatoasa a unor copii, fie fete, fie baieti. Din nefericire suntem cultura, educatie, nu altceva. Sigur ca in asemenea mediu, fara sa mi se spuna un singur cuvant despre feminism, am inceput sa emit idei feministe din copilarie, revoltata de inegalitatile din cultura, de istorie. Dar nu stiu ce s-ar fi intamplat daca lucrurile ar fi stat altfel, daca as fi fost invatata de mica ce e de facut pentru o fetita, ce e de facut pentru un baiat. Tot ce era pentru un sex era si pentru altul, de la jucarii pana la complimente. Mama mea nu mi-a zis ca arat bine mai mult decat fratelui meu, si oricum am aflat mult mai mult despre darurile mele fizice (pe care orice om din orice populatie le are) de la prieteni decat de la familie. Era de la sine inteles ca doar realizarile profesionale conteaza cu adevarat. Si de la sine inteles ca oricine, daca are cu ce, trebuie sa nu cunoasca limite in dorinta de a realiza lucruri. Pe scurt, am fost educata conform indicatiilor din articolul din primul link.
Acum ma gandesc ca poate asta era singura influenta buna a comunismului. In comunism, cel putin teoretic, femeile puteau face orice. Mama mea a facut scoala si a muncit in cea mai mare parte in comunism. Dar si mama ei avea o parere similara. Dar ceea ce e curios e ca am aflat si aflu ca alte femei din generatia mea, dar si mai tinere, nu au fost si nu sunt crescute in acest fel. Nu inteleg cum in ziua de azi, in Occident, cineva mai poate sa isi educe fiica sa-l astepte pe Fat-frumos ca s-o salveze. Pai daca te uiti pe strada, cam vezi cum arata Fat-frumos. E mai bine sa nu ai de-a face cu el, dar inca sa mai astepti sa te salveze.
Mi se parea logic ca visul oricarei femei sa fie sa dispuna de atata independenta financiara incat sa nu aiba nevoie de niciun barbat pentru supravietuire. Apoi, daca are suficiente resurse, sa-si permita sa tina un barbat numai pentru calitatile lui individuale. Dar nu stiam ca exista atata coruptie a mintii incat sa crezi altceva in epoca asta. Iata ca inca exista femei care isi educa fiicele ca pe timpul lui Mary Wollstonecraft, care face o excelenta analiza a fenomenului in secolul al XVIII-lea.
Totusi, realitatea e dura pentru femeile educate in spirit feminist, n-o sa mint. Orice feminista a vazut o femeie fara nicio calitate, nici macar frumusete, care sa obtina cu vaginul mai mult decat ea cu creierul. E vorba de acele femei, cel mai adesea gospodine patetice, care prin intermediul partenerilor, obtin accces la resurse. Dar asta nu inseamna ca lipsa totala de demnitate si inteligenta precara care le dau sanse acestor femei sa obtina acele lucruri sunt calea spre succes, ca strategia lor ar fi ceva fezabil pentru toate femeile. Mai ales ar fi ceva imposibil pentru femeile care gandesc cu propriul creier. Sa-ti educi fiica in acest spirit ca sa isi gaseasca un partener cu resurse e ca si cand ai educa-o sa castige la loto. Pentru fiecare gospodina maritata cu un cocalar cu bani exista o mie care iau bataie de la unul fara bani. Chiar daca sunt constienta ca am utilizat termeni incorecti politic, ideea e ca nicio femeie, din orice mediu, si oricare ar fi nivelul ei intelectual, nu merita asa ceva. SI nu merita sa fie educata pentru a obtine asa ceva.
http://www.forbes.com/sites/learnvest/2012/06/28/7-ways-youre-hurting-your-daughters-future/
http://www.forbes.com/sites/jennagoudreau/2011/10/20/are-mothers-most-responsible-for-sexist-attitudes/
Ii multumesc mamei mele pentru ca nu m-am crescut ca pe o fetita, asa cum se presupune ca se creste o fetita, cu roluri de gen. Am aflat tarziu despre stereotipurile de gen, de la scoala. Si ii multumesc tatalui meu pentru ca mi-a oferit orice, numai figura paterna clasica, patriarhala, nu. Mi se pare putin, dar esential pentru educatia sanatoasa a unor copii, fie fete, fie baieti. Din nefericire suntem cultura, educatie, nu altceva. Sigur ca in asemenea mediu, fara sa mi se spuna un singur cuvant despre feminism, am inceput sa emit idei feministe din copilarie, revoltata de inegalitatile din cultura, de istorie. Dar nu stiu ce s-ar fi intamplat daca lucrurile ar fi stat altfel, daca as fi fost invatata de mica ce e de facut pentru o fetita, ce e de facut pentru un baiat. Tot ce era pentru un sex era si pentru altul, de la jucarii pana la complimente. Mama mea nu mi-a zis ca arat bine mai mult decat fratelui meu, si oricum am aflat mult mai mult despre darurile mele fizice (pe care orice om din orice populatie le are) de la prieteni decat de la familie. Era de la sine inteles ca doar realizarile profesionale conteaza cu adevarat. Si de la sine inteles ca oricine, daca are cu ce, trebuie sa nu cunoasca limite in dorinta de a realiza lucruri. Pe scurt, am fost educata conform indicatiilor din articolul din primul link.
Acum ma gandesc ca poate asta era singura influenta buna a comunismului. In comunism, cel putin teoretic, femeile puteau face orice. Mama mea a facut scoala si a muncit in cea mai mare parte in comunism. Dar si mama ei avea o parere similara. Dar ceea ce e curios e ca am aflat si aflu ca alte femei din generatia mea, dar si mai tinere, nu au fost si nu sunt crescute in acest fel. Nu inteleg cum in ziua de azi, in Occident, cineva mai poate sa isi educe fiica sa-l astepte pe Fat-frumos ca s-o salveze. Pai daca te uiti pe strada, cam vezi cum arata Fat-frumos. E mai bine sa nu ai de-a face cu el, dar inca sa mai astepti sa te salveze.
Mi se parea logic ca visul oricarei femei sa fie sa dispuna de atata independenta financiara incat sa nu aiba nevoie de niciun barbat pentru supravietuire. Apoi, daca are suficiente resurse, sa-si permita sa tina un barbat numai pentru calitatile lui individuale. Dar nu stiam ca exista atata coruptie a mintii incat sa crezi altceva in epoca asta. Iata ca inca exista femei care isi educa fiicele ca pe timpul lui Mary Wollstonecraft, care face o excelenta analiza a fenomenului in secolul al XVIII-lea.
Totusi, realitatea e dura pentru femeile educate in spirit feminist, n-o sa mint. Orice feminista a vazut o femeie fara nicio calitate, nici macar frumusete, care sa obtina cu vaginul mai mult decat ea cu creierul. E vorba de acele femei, cel mai adesea gospodine patetice, care prin intermediul partenerilor, obtin accces la resurse. Dar asta nu inseamna ca lipsa totala de demnitate si inteligenta precara care le dau sanse acestor femei sa obtina acele lucruri sunt calea spre succes, ca strategia lor ar fi ceva fezabil pentru toate femeile. Mai ales ar fi ceva imposibil pentru femeile care gandesc cu propriul creier. Sa-ti educi fiica in acest spirit ca sa isi gaseasca un partener cu resurse e ca si cand ai educa-o sa castige la loto. Pentru fiecare gospodina maritata cu un cocalar cu bani exista o mie care iau bataie de la unul fara bani. Chiar daca sunt constienta ca am utilizat termeni incorecti politic, ideea e ca nicio femeie, din orice mediu, si oricare ar fi nivelul ei intelectual, nu merita asa ceva. SI nu merita sa fie educata pentru a obtine asa ceva.
http://www.forbes.com/sites/learnvest/2012/06/28/7-ways-youre-hurting-your-daughters-future/
http://www.forbes.com/sites/jennagoudreau/2011/10/20/are-mothers-most-responsible-for-sexist-attitudes/