Corectitudinea politică

 

Corectitudinea politică

Un subiect foarte discutat la ora actuală este corectitudinea politică. Numai că la fel ca alte subiecte foarte discutate e tratat incorect, începând cu definiția. Asemenea marxismului (Marx se spune că a declarat că nu e marxist) și darwinismului, care circulă mai mult ca o caricatură (citat Dick Dawkins, un personaj care îmi repugnă, dar aici trebuie să recunosc că are dreptate), și discuțiile despre corectitudinea politică sunt distorsiuni ale ideii și conceptului. Numai dacă îl asculți pe Dobrovolschi sau pe Mircea Badea, care prezintă corectitudinea politică drept un dezastru neomarxist al acestei epoci, o culme a decadenței și a pervertirii valorilor, îți faci o imagine despre până unde pot merge fanteziile unora când e vorba de corectitudine politică.

Cartea ”Corectitudinea politică”, apărută în anul 2019 la editura Trei, chiar redă o dezbatere celebră despre corectitudinea politică, care a avut loc în mai 2018, pe postul de televiziune național din Canada, CPAC, dar și în SUA pe postul C-SCPAN, precum și pe postul radio CBC, cu sprijinul fundației Aurea, care sponsorizează astfel de dezbateri.

La dezbatere au participat, de partea corectitudinii politice Michael Eric Dyson (ca pe aspiratoare, dar nu există nicio legătură), universitar, autor și predicator, afro-american și Michelle Goldberg, jurnalistă (editorialistă la New York Times și comentatoare la CNBC) și autoare premiată. De partea opusă s-au situat Stephen Fry, actor, comedian, scenarist și scriitor (are cărți traduse în română), evreu și homosexual, căsătorit cu un bărbat cu trei ani înainte de dezbatere, alături de celebrul Jordan Peterson, psiholog, profesor de psihologie și autor de bestseller-uri cu milioane de exemplare vândute, vedetă youtube.

Pentru cineva care se pricepe la mediul academic, dar cunoaște și câte ceva despre subiectul abordat, dezbaterea putea să fie mai dură, mai interesantă, iar rezultatul ei putea fi diferit. Mai precis, dacă eram acolo, cred că i-aș fi dat lui Jordan Peterson, acest Dorian Popa canadian care se adresează nu copiilor, ci bărbaților frustrați și femeilor impresionate de reclame siropoase ieftine, mult mai bine decât au făcut-o opozanții lui. Sigur, în primul rând că eram înarmată cu cunoștințe cu care ei nu erau. Dar fiecare dintre ei, dar mai ales Michelle Goldberg, au spus lucruri interesante, care într-adevăr, dacă aveai mintea deschisă, te puteau ajută să înțelegi mai bine ce e cu acest concept, de unde vine, de ce se menține, la ce e bun, care sunt limitele lui. Chiar și Peterson a impresionat în această dezbatere, dar prin tupeu și prin nonșalanța cu care a negat toate declarațiile scandaloase pe care le făcuse înainte și pe care Goldberg le cita. Adică faptul că #metoo arată că experimentul lucratului împreună al femeilor cu bărbații e un eșec și că, dacă femeile vor să nu fie abordate sexual, să nu li se dea voie să se machieze (o burqa n-ar fi mai bună?). El e un maestru nu doar în a sfida corectitudinea politică, ci cam orice fel de corectitudine.

Dar ca de obicei, singura femeie, cea mai puțin lăudată dintre toți, e cea care a spus cele mai lămuritoare lucruri, cu trimiteri la istorie, dar și la implicații. Ea e singura care a afișat o poziție feministă deschisă, deși un feminism modest, cuminte, poate singura formă de feminism care are acces la spațiul public, feminismul acela de cățeluș care schelălăie pe la uși să fie primit în casă, unde se lăfăie bărbații cu patriarhatul lor. Dar ea rămâne cu cele mai bune idei și cele mai convingătoare argumente.

Goldberg arată că de fapt prin corectitudinea politică, dar nu numai, femeile au putine pretenții, sigur, cum ar fi acela de a nu fi hărțuite la locul de muncă. Ea nici măcar nu articulează ce pretenții ar trebui să aibă femeile pentru a se vorbi de egalitate. De asemenea, spune ea, se exagereaza cu ceea ce au pățit bărbații ”linșați” mediatic datorită corectitudinii politice. Afară de câteva exemple notorii, ca Harvey Weinstein...nimic. Să ne gândim doar la Donald Trump, care a devenit președinte după ce a fost acuzat de abuz sexual, aș adăuga...Adică au curs râuri de biți de informație pentru ca acești privilegiați să nu pățească absolut nimic...Descurajant! În ce lume trăim! Ca și când nu am fi știut...Dar unii sunt atât de importanți...

Tot Goldberg ne asigură că tot ce se întâmplă pe net, toate acele scandaluri și tot acel bullying și reducerea la tăcere de îndată ce ai spus ceva ce deranjează pe unii (cancel culture), pe unele grupuri, dar nu numai, ceva ce ea dezavuează, nu e corectitudine politică. Asta e un fenomen social care se manifestă pe net, ceva foarte nociv, dar care nu trebuie numit așa. Pot să certific, cunoscând ce e cu grupurile. Eu sunt mereu blocată pe grupuri pentru declarații cât se poate de corecte politic, dar feministe...Privilegiații văd asta, lor asta li se pare scandalos, mie mi se pare cum sunt tratate alte femei din politică. Apărarea pe care le-o iau e cât se poate de corectă politic, dar pentru unii e mai rău decât dacă i-aș lua apărarea lui Weinstein. Și iarăși, din ce am văzut eu, nu prea există reacții dure pe net în apărarea femeilor, feministele radicale sunt cele mai blocate, mai ales când își apără identitatea de femei. Lesbienele, dacă sunt și feministe radicale, sunt victimele privilegiate ale cancel culture, cele mai blocate persoane de pe facebook. Pe când MRA profită din plin de ”libertatea de expresie”. Depinde din ce unghi privești lucrurile, iar dacă ai fost foarte privilegiat, ca bărbații albi din State, orice declin al uriașelor privilegii, orice afirmare a existenței altor grupuri, e o lovitură pentru tine. Tot Goldberg citează reacția dură a bărbaților la prezența femeilor din universități, prin declarația lui Allan Bloom, autorul ”Criza spiritului american” care compara dictatura femeilor din mediul academic cu cea a khmerilor roși atunci când femeile reprezentau doar 10%n dintre profesori.

Dar de unde vine corectitudinea politică? Din anii 80, când s-a renunțat la denumirea de ”indieni” pentru indigenii americani, iar femeile mature nu au mai fost numite ”fete”. Ce deșănțat! Dar, cum amintește Goldberg, unele idei de corectitudine politică din anii 70-80 au dispărut acum, numai unele s-au impus. De exemplu, puține femei mai scriu ”womyn” acum. Nu a fost pe grupurile feministe radicale, i-aș replica eu! Dar și asta arată cât de marginale sunt acele grupuri, cât de marginal e feminismul radical...La fel, crede ea, cu timpul se va impune doar ce merită din corectitudinea politică de acum. Să sperăm că nu cultul trans, așa adăuga...

Dintre argumenele eruditului Fry, care se declară om de stânga, poate mai puhav, mai leneș, nu un militant dur, dar un om de stânga totuși, care a beneficiat de lupta de stânga prin afirmarea drepturilor persoanelor gay, ceea ce i-a permis și să se căsătorească, ar fi că nu limbajul, ci felul cum ne purtăm cu oamenii contează. El amintește discuțiile cu indigeni americani, figuri importante ale comunității respective, care i-au cerut să-i numească așa cum îi e ușor, nu să se chinuie să le pronunțe (greșit) numele grupului etnic. Afirmația e corectă, dar sigur, pe linia asta, nu ar trebui să fie legi, ci să nu fie nevoie să fie impuse. Mai bine să nu se fure decât să numim infracțiunea de furt și s-o sancționăm. Argumentele lui Fry, respinse în parte de Goldberg, dar și de Dyson, arată modul lui de gândire. Dincolo de faptul de a fi evreu și gay, e un privilegiat. Adică discriminarea are trepte, ca infernul lui Dante. Faptul de a fi avut în mod tradițional în trecut o poziție inferioară într-un anumit loc, cum e cazul negrilor americani, dar mai ales al femeilor în orice cultură patriarhală, e un handicap imens. Că tot vorbea Fry de momentul istoric când s-a înlocuit termenul de ”handicapat” cu ”deficient”, tot ca urmare a corectitudinii politice, iar copiii s-au adaptat imediat când era vorba să-și jignească colegii. Se pare că tradițiile, istoria, rolurile cu care oamenii s-au obișnuit sunt cele mai puternice. Oamenii nu-și imaginează o femeie în funcție foarte înaltă, femeia e servitoare, prostituată, mamă, nu președintă. Poate de aceea cel mai important proiect politic ar fi să votezi femei în funcții înalte, că Firea în rol de primar al Capitalei sau chiar Dăncilă în rol de președintă ar fi transmis cel mai puternic mesaj politic: ”femeile pot fi și asta”.

Cât despre negrii americani, care au altfel de barieră de trecut, lucrurile stau diferit. A existat un președinte de culoare. La nivelul ăla un negru e un bărbat. Dar la alte niveluri, când alți oameni și alte medii trebuie să-l evalueze, o persoană afro-americană rămâne așa ceva. Dyson descrie ce e cu identitatea lui, ce înseamnă să fii negru în America. Înseamnă să se uite oamenii ciudat la tine la Starbucks, înseamnă să fii împușcat de poliție chiar dacă ai 12 ani și te joci cu un pistol cu apă. Dar întrebarea logică, având în vedere cât de importantă e identitatea, identitatea femeilor nu e oare încălcată de cultul trans, adică de posibilitatea oricui de a se declara femeie, dacă așa simte? Dacă identitatea, cum bine punctează Dyson, e asocierea cu suferința de acum și din trecut, nu e același lucru valabil și pentru femei? Dar istoria recentă arată cât a fost de revoltată lumea când o femeie albă, Rachel Donezil, s-a declarat neagră, pe când accesul bărbaților în spațiile pentru femei e deja legalizat numai pe baza sentimentelor lor de identitate feminină. Lumea, inclusiv majoritatea feministelor, e revoltată dacă cineva, adică o mizerabilă de feministă radicală (TERF) nu vrea să admită că femeile pot avea penis...

Suferințele negrilor americani sunt uriașe, sclavia lor a fost mai rea decât sclavia din Grecia antică, în care sclavul se putea răscumpăra, ceea ce înseamnă că sclavia antică era de fapt un fel de robie, cum spune Dyson. Inteligența și educația unui sclav din Grecia (dar și din Roma, aș adăuga) îi oferea un status mai bun. Educatorii erau sclavi, unii învățați erau sclavi. Jérôme Carcopino în ”La vie Quotidienne à Rome à l'Apogée de l'Empire” vorbește despre tratamente în Egipt pentru sclavii preferați de la Roma. Ne putem imagina așa ceva în Statele Americane, unde alfabetizarea negrilor era interzisă? A trata situația lor trecută, dar și prezentă, cu empatie (criticată de Peterson, ceea ce e normal, doar e psiholog) e un gest minor de umanitate. Dyson îl invită pe Peterson în comunitățile afro-americane, în bisericile lor.

Dintre perlele de înțelepciune ale lui Peterson este aceea că ierarhiile se bazeză pe competență!!! Vorba lui Goldberg, când președintele SUA era Donald Trump, ei, ca americancă i se pare evident. Cu alte cuvinte, bărbații albi, protestanți sunt cei mai de succes în State, sigur sunt și cei mai competenți. Natural că neagă patriarhatul, sărăcia și viața grea erau de vină pentru situația femeilor în trecut. Relațiile dintre femei și bărbați nu erau bazate pe exploatare (nu că acum ar fi altfel în esență), că era vorba de o posibilă colaborare. Depinde în ce condiții. Mai ales că atunci pe colaborare erau bazate relațiile dintre angajați și angajatori (de cele mai multe ori), că muncitorii din Chicago au murit în sprijinul acestei colaborări, care să nu se dureze mai mult de opt ore pe zi... Cu alte cuvinte femeile asta vor, să nu aibă drepturi, să muncească mai mult și să obțină mai puțin. În numele colaborării cu bărbații, sigur. Ele tot de-asta își sacrifică și sexualitatea. Pentru societate. Deși, cum amintește Goldberg, Peterson, deși recunoaște nedreptățile din cadrul oricărui grup, consideră că natura e de vină (normal, nedreptățile sociale sunt înscrise în genele noastre, care fac bărbații, sexul cu mai puțină informație genetică, superiori) deși în ciuda naturii umane poligame, Peterson face apologia monogamiei pentru pacea socială. ca femeile să ajungă la toți bărbății (nu, nu e patriarhat, nu!) o idee patriarhală veche de când patriarhatul. Dar și a susține inepții și a-ți afișa ignoranța drept virtute e o artă în sine, la care tipul de bărbați ca Peterson și Dawkins excelează.

Dar cea mai mare nestemată a lui Peterson e aceea că dreapta nu are monopolul în universități! Chipurile cum are acum stânga! Fals! Științele sociale, dar nu numai, sunt de dreapta, tot ce spune el reprezintă idei de dreapta în știință, ideologia lui toxică e de dreapta. Sau deplânge că nu mai poate spune că femeile au uterul prea mare ca să aibă creierul dezvoltat și că există rase inferioare...Nu am fost eu, că il făceam praf, dar rezultatul ar fi fost probabil același.

Din păcate, simțul dreptății și empatia nu sunt calități prea des întâlnite la oameni. După dezbatere, în loc ca oamenii sa se fi îndreptat spre corectitudinea politică, ei au virat (6%) de partea lui Peterson și a lui Fry. Dacă la începutul dezbaterii 36% se declarau în favoarea corectitudinii politice, iar 64 % contra, la finalul ei scorul era de 30% la 70%.

Discuția nu ar fi avut loc dacă nu ar fi existat lupta pentru drepturile civile, spune Dyson, dacă nu ar fi existat ceva gen corectitudinea politică. Și din această dezbatere se vede că patriarhatul e cel mai greu de combătut, că exploatarea femeilor e cea mai importantă în economie, că a înlăturarea ei întâmpină cea mai mare rezistență.