Scriitoarele femininiste din trecut trebuie recuperate. Și una dintre primele scriitoare feministe despre care afli, cel puțin în cultura noastră, este George Sand (1804-1876), pe numele adevărat Aurore Dupin (de fapt Amantine Lucile Aurore Dupin ). George Sand era nobilă după tată. Nu și după mamă, ceea ce a bunica ei nobilă nu a iertat niciodată. Părinții ei ar fi părut cât se poate de normali azi...Fiecare avea câte un copil nelegitim din relațiile anterioare. Autobiografia ei, din care am citit încă din liceu destul, e foarte interesantă în ce privește epoca respectivă. Dar e, din ce îmi aduc eu aminte, extrem de cuminte. George Sand nu vorbește prea mult de relațiile ei, și mai ales bisexualitatea ei nu transpare din această autobiografie. Dar vorbește de o mulțime de alte lucuri, cât se poate de interesante acum. Acestea ar fi industria în ascensiune sau revolta din 1830, când, înainte ca luptele să înceapă, ea era singura femeie de pe stradă. Curând victimele căzute pe baricade aveau să umplă morgile.
De asemenea, explică și cum era cu hainele bărbătești pe care le purta apoi, și pentru care era celebră. Mama și mătușa ei, care nu erau feministe și, cel mai probabil, nici bisexuale, obișnuiau să se deghizeze din motive...economice. Hainele femeilor erau foarte scumpe și foarte perisabile, iar ca femeie nu puteai să ieși oricum din casă (problema lui Caitlyn Jenner). Pentru bărbați nu erau atâtea probleme....Așa că acest tip de deghizare, care acum are atâtea conotații era pur și simplu comod.
Aceste discuții există și acum. Dar acum există și o mișcare de rezistență feministă radicală care respinge rolul de gen feminin, împreună cu hainele femeiești, machiajul și restul. Lesbienele butch au părul scurt, cu frizuri considerate masculin, și se îmbracă chiar și în costume de bărbați cu cravată. Nu știu cât de comodă poate fi o cravată, dar îmi amintesc că în copilărie vara îmi era milă de bărbați că poartă pantaloni lungi, în loc de rochii vaporoase și fuste scurte. Era pe timpul când bermudele nu erau foarte comune înafara stațiunilor de la mare. Dar ceea ce știam eu în copilărie era deja consecința feminismului. O altă franțuzoaică, Gabrielle Chanel, a eliberat femeile de moda de-a dreptul opresivă cu corsete și rochii lungi și foarte largi, în care te împiedicai la propriu. Și chiar a făcut treabă bună, aș spune.
Dar discuția și atitudinea despre haine e una actuală pe care o poartă George Sand în autobiografie, dar nu am întâlnit-o și în cărți. Cel puțin deocamdată, în cărțile pe care le-am citit deja. Iar dscuțiile pe care le poartă, referitor la alte probleme feministe, mi se par destul de timide. În ”Indiana” critică instituția mai mult decât opresivă a căsătoriei. Dar în prefața la prima ediție, ea se apără destul de mult, se dezvinovățește, pare să tempereze ideile. Apoi, după publicarea cărții, în deceniile următoare, în societate apar critici mult mai dure și mai vocale decât cele pe care le emite ea în acest roman. În ”Indiana ” e vorba de o tânără femeie, foarte sensibilă, care e obligată să se mărite cu un bătrân abuziv, cu care se poartă dur și distant, dar suportă toate toanele amantului extrem de superficial și egoist, genul bine cunoscut de playboy de care nici epoca noastră nu duce lipsă. Dar lucrurile se explică destul de simplu. Căsătoria e obligație, relația romantică e alegere.
Critici aduse căsătoriei, mai ales cum era în acea epocă, în care femeile pur și simplu erau vândute unor bărbați cu avere și/sau rang, fără ca dorințele lor să conteze, apar la modul foarte transparent, uneori exprimate pur și simplu prin vocea unor personaje...chiar masculine, ca în ”Valentine”. Căsătoria e un contract pentru avere și poziție socială. O femeie care își pierde averea și titlul, își pierde valoarea pe piață, oricând de tânără, educată sau frumoasă ar fi. Uneori asta e un avantaj, mai ales când amantul e de condiție inferioară.
În perioada romantică, vorbind de relații romantice, George Sand descrie eșecuri, adesea răsunătoare, mai ales când e vorba de femei. Ele nu prea își găsesc fericirea în viața personală, în primul rând din cauza patriarhatului, care uneori e internalizat prin influența îngrozitoare a religiei, ca în ”Valentine”. Iarăși ce e șocant, având în vedere viața pe care a dus-o George Sand, cu relații libere, din care au rezulat și copii, dar și relații homosexuale, personajele ei, cu mici excepții, sunt foarte caste. Amanții doar se întâlnesc și își fac declarații foarte adesea. Și totuși, există și excepții, femei care se abandonează pasiunii și au copii nelitimi, ceea ce atrage oprobiul public, mai ales dacă ele sunt nobile. Dar există astfel de femei care au curajul, puterea, dar și generozitatea să-și urmeze sentimentele, spre deosebire de cele prea preocupate de sufletul lor nemuritor pentru a ceda pasiunilor pentru care riscă damnarea eternă. E memorabil cum o astfel de femeie îi cere soțului, pentru care nu avea niciun sentimente, și care tocmai o jefuise de avere și era pe punctul de plecare pentru totdeauna, după ce își făcuse interesul, s-o salveze de această pasiune distructivă. Mințile femeilor erau de-a dreptul parazitate de idei patriarhale asemenea șoriceilor cu creierele afectate de paraziți (Toxoplasma) care se duc singuri în gura pisicilor.
Dacă în secolul al XIX-lea era religia, care încă mai avea acest efect (și mai are și acum), acum sunt alte idei la fel de toxice, cum ar fi psihologia și psihologia evoluționistă, dar noul stil de parenting. Unele femei bogate, de rang, care ar fi avut toate motivele să fie libere și fericite, își distrugeau viețile cu religia. Dar să sperîm că acele povești erau rare, și că de obicei aceste femei se bucurau de viață, Numai că atunci, ca și acum, nu erau campanii de deparazitare a creierului feminin de idei patriarhale nocive, iar femeile trebuia să ajungă ele individual sau în grupuri restrânse, la aceste adevăruri. Nu spunea, cum nu spune nimeni, femeilor, la nivel public și legal: lasă ideile patriarhale, trăiește-ți viața!
În rest, George Sand scrie bine, are foarte multe idei filosofice, printre care se întrezăresc cele ale lui Jung și Freud (de exemplu în ”Lelia”), unde descrie simptome de depresie și de traumă. Sigur, printre nobili, oameni cu timp liber, care își permit să facă introspecții. Sigur că rolul ei în literatură nu e cel care pe care îl merită. Dar asta e, era patriarhat, cum din nefericire, e și acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu