Ce nu spune feminismul

De cand am inceput sa citesc carti si articole feministe - pentru ca nu pot spune de cand am devenit feminista- ca asta am facut-o in copilarie, inainte de a sti sa scriu si sa citesc, prima  reactie a fost ca majoritatea ideilor feministe sunt pur si simplu de bun simt. La ele se ajunge pe cale logica, nu ai nevoie sa citesti nicio carte, nu ai nevoie sa iti spuna cineva ca acele lucruri din societate sunt gresite, injuste, nedrepte adica. Nu ai nevoie de o carte pentru a avea simtul dreptatii. O persoana care are are simtul dreptatii, si nu e feminista, e contradictie in termeni. Nu am avut nevoie sa imi dau seama ca femeile sunt prea putin reprezentate in literatuara (atunci pentru copii), in arta, inclusiv cinematografica, unde aveau roluri prea putin importante si decorative, ca femeile isi schimba numele dupa casatorie (de ce o fac?), ca sunt putine femei presedinte, sef de stat, ministru. Curios e ca atunci cand eram mica, fiind comunism, aveam o imagine mult mai buna asupra situatiei, credeam ca femeile sunt mult mai putin discriminate. In filme erau adesea prezentate ca afaceriste foarte puternice, desi atunci in tara mea orice afacere era ilegala daca nu era facuta de stat.

Cand mai cresti si vezi ca fetelor le sunt recomandate anumite atitudini, sa nu mearga repede, cu pasi mari, sa nu fie agresive, e imposibil sa nu explodezi. Apoi auzi, tot de la colegi, nu-mi imaginezi cum o fi sa auzi de la familie, ca fetele nu trebuie sa initieze relatii cu baietii, ca trebuie sa astepte pasive sa fie alese, ca trebuie sa fie pure, adica sa nu aiba relatii sexuale cu multi barbati, eventual sa nu aiba astfel de relatii inainte de casatorie. In conditiile in care pentru baieti putin conteaza. Ce fel de femeie, ce fel de persoana, nu ar lua foc sa auda asa ceva? Adica femeile nu au suflet, nu au atractie sexuala, dorinte sexuale? Ele trebuie sa-si nege natura. Ca si cand femeile ar viola, sexualitatea lor ar fi ceva criminal, de aceea ar trebui sa fie reprimata si controlata.

Dar repet, dincolo de toate astea, ai nevoie de feminism academic, filosofie feminista. Pentru ca ai nevoie sa afli lucruri pe care din fericire nu le-ai trait. Nu stii cum e sa traiesti incestul, violul, frica de viol, descurajarea continua, indoctrinarea religioasa care iti spune ca esti inferioara. Si tu ajungi sa crezi. Ai nevoie de scrieri feministe ca sa cunosti parti ale lumii, ale discriminarii, ale intelegerii situatiei, care iti sunt straine. SI ai nevoie ca sa afli lucruri mai subtile la care nu te-ai gandit. Ai nevoie sa afli de unde vin aceste discriminari, ai nevoie de interpretarea unor fapte, ai nevoie sa schimbi idei, direct sau indirect, cu alte persoane care au analizat situatia. Nimeni nu se poate gandi la tot. Nu are timp fizic. Gandurile altora ne ofera raspunsuri. Pe calea asta am aflat multe. Feminismul radical, desi in mare parte intuitiv, se dezvaluie si din carti. Analizele feministe sunt utile.

Si tocmai pentru ca sunt utile, daca esti in feminism nu poti sa nu ajungi la momentul in care faci tu insati asemenea analize si le critici pe cele existente. 

Dar descoperirea dureroasa pe care am facut-o e ca feministele stiu probabil cel mai putin despre patriarhat, ele doar sunt cele mai bune la a constientiza. Dar alte femei au simtit, au vazut mai mult decat ele. Cele mai multe femei, nu numai cele din paturile cele mai sarace, fara educatie, din familii abuzive, prostituate, imigrante. Toate femeile, mai ales ceea ce Dworkin numea "femei de dreapta". Aceste femei stiu, simt cat de rau e, desi nimeni nu stie toate fetele opresiei. Ele nu au iluzii, ele se adapteaza, incearca s-o faca in mod realist, la iadul patriarhal. Ele stiu, simt, sunt marcate, dezumanizate de patriarhat, dar nu sunt constiente de asta. Cele care sunt constiente, feministele radicale, sunt intr-un fel privilegiate foarte adesea. Constiinta la care ajung de tinere le face uneori sa evite descompunerea morala la care ajung femeile (majoritatea) in patriarhat.

Din ce in ce simt cum imi descopar imensa ignoranta legata de conditia femeilor inacest sistem si din ce in ce inteleg unele lucruri mai bine. Incep sa inteleg cat de mult sunt dezumanizate femeile, toate, ca nimeni nu e imuna la patriarhat, dar la ce nivel ajunge dezumanizarea in cazul unora dintre ele, al majoritatii, as putea spune. Si aici ma refer la majoritatea din Occident, nu din tari islamice. 

Cu aceasta ocazie am descoperit si cat de eronate sunt cele mai multe interpretari ale comportamentului femeiesc. Incerc sa evit termenul "feminin", pe care l-as fi folosit altadata, pentru ca e legat de "feminitate", adica opresie. Feminitatea e un mod de comportament impus femeilor in patriarhat. Trebuie sa imbrace masca de femeie ca sa fie recunoscute. Sa-si coase feminitatea pe palton, cum altadata isi coseau evreii steaua lui David. Astfel ordinea lumii se mentine.

Analize feministe, dar si "stiintifice" care pot fi eronate

Cultura mainstream nu spune adevarul despre femei, cultura mainstream e sexista, din unele puncte de vedere mai mult decat era cu secole sau milenii in urma. Femeile sunt invasurate in feminitate in aceasta cultura, ca femeile in islam. Imaginea lor e deformata, ascunsa, mutilata. In jurul feminitatii se tes mituri, care mai de care mai nestiintifice. Dar aceste mituri plac, se mentin si se dezvolta pentru ca ofera modele reconfortante, placute. Tot ce e femeiesc e rau, desi de la o epoca la alta, de la cultura la alta (patriarhala) ce anume e femeiesc variaza, ce anume e femeiesc se schimba. Nu conteaza despre ce e vorba, daca in cultura aceea acel lucru e rau, trebuie sa fie femeiesc. De exemplu, in India clasica, zeul suprem era masculin, si era total inactiv. Actiunea e ceva rau, nonactiunea e superioara spiritual. Si pentru ca era perfect, era masculin, In schimb, nimic nu era mai rau decat inactivitatea in Roma sau Grecia antica. Si sexualitatea feminina si homosexualitatea pasiva erau ceva foarte rau, dispretuit. Cum sunt femeile, active sau pasive? Cine stie? Si in cultura occidentala femeile sunt asociate cu pasivitatea, care li se si recomanda ca fiind caracteristica sexului lor. Dar pe de alta parte, femeile muncesc mai mult decat barbatii oriunde pe pamant, produc mai mult decat ei. Deci sunt active. Intai ceva e rau, apoi e asociat cu femeile. Si sigur, uneori se ajunge la contradictii. Dar ce conteaza?

Femeile sunt ceva rau in sine. Ele nu sunt creative, ele sunt destinate a avea grija de creativitatea barbatilor, ele sunt bune ca organizatoare, secretare, traducatoare. Asta cand e vorba de scriitoare, care oricum "nu creaza limbaj" (se indoieste oare cineva ca femeile vorbesc mai bine orice limba, si de ce nu, pe cale logica, ele ar fi creat limbajul artificial?). In schimb, in alte domenii, artistic de exemplu, se considera ca femeile au mai multa fantezie, dar...dar le gasim ceva, nu sunt asa logice, tehnice, vedem noi. Cum naiba nu sunt? Fara penis. Asta e clar, desi de cand cu miscarea trans nici macar acest caracter nu mai e prea clar ca fiind feminin. In multimea feminitatii putem adauga orice elemente vrem, ideea e sa nu fie de apreaciat. Inclusiv termenul de "virtute" in sensul de calitate morala importanta vine de la "vir", "barbat" in latina.

Desi femeile pot fi orice nu apreciem in societate respectiva, totusi, unele aspecte asociate cu feminitatea (ca gen acum, acel construct social opresiv, fascist) sunt asociate de fapt cu dresajul patriarhal, mutilarea patriarhala, care exista oriunde acest sistem exista. Toate femeile sunt supuse unei mutilari genitale, legarii picioarelor etc, macar la nivel simbolic. Si confuzia dintre gen si sex, adica dintre ceea ce e innascut, si ceea ce e patriarhal, la cei mai multi oameni chiar infloreste.

Am citit de curand ca un filosof sau scriitor (o sa caut cine anume) spunea ca femeile nu au identitate, pentru ele e extrem de usor sa-si schimbe numele de familie. La ele identitatea e fluida. Era sigur, ceva innascut. Asa sunt ele. Tot recent am citit intr-o carte de politologie ca femeile au o afiliere fluida. Ele pot fi evreice care au fost in lager si apoi sa faca apologia dreptei Europene. Asa sunt femeile, Desi mai tarziu se spune ceva similar si despre evreii barbati, si ca evrei s-ar comporta in istorie ca femeile. Nu cumva e vorba de un limbaj al opresiei, de lipsa alegerilor? Ori esti fluid, ori nu supravietuiesti? Asta nu inseamna ca nu e rau. Asta nu inseamna ca psihicul acelor oameni, in special femei, nu e aberant. Asta nu inseamna ca acest aspect e moral. Dar e creat de mediu, E ca si cand oamenilor acestora li se scot ochii, dar apoi societatea are tupeul sa spuna ca sunt chiori. In conditii de opresie, nu ai timp si nu-ti permiti luxul de a gandi si simti pentru tine, la modul pur si virtual, a-ti construi valori solide. Trebuie sa supravietuiesti, sa te minti, sa alergi dupa putinele recompense pe care viata ti le ofera. E cumplit, imoral, dar e un mod de viata.

Mizeria morala a femeilor in patriarhat ( a celor mai multe) e greu de descris in cuvinte, Si Mary Wollstonecraft punea barbatii ca etalon moral. Mi s-a parut scandalos cand am citit" A vindication of the rights of women". Dar de fapt, desi peste tot barbatii fac mult mai multe fapte imorale, criminalitatea in randul lor e incomparabil mai mare, barbatii au de fapt timp, cu mijloacele lor precare, timp si calitate sociala de a-si pune probleme morale, de a alege, Nu se poate vorbi de moralitate fara alegeri, macar mentale, fara curajul de a avea pareri despre viata si lume. Si femeile, prin micimea vietii lor limitate, nu-si permiteau si nu erau incurajate sa fie fiinte morale, capabile de alegeri reale.

Pana de curand, dar din pacate si acum acest lucru ramane valabil, singura modalitate de reusita a femeilor, singura sansa de a exista in lume, era sa fie casatorite. Agentia lor se manifesta doar prin capacitatea de a se marita, atunci cand nu erau date cu forta, vandute sotilor. A gasi un sot, a-l seduce, a da examenul eligibilitatii pentru casatorie, cand femeile putea avea o bruma de alegere si de posibilitate de actiune, era singura lor sansa de manifestare sociala, singura lor sansa de a-si demonstra calitatile. Pentru ca altceva nu conta daca faceau. De ce nu conta? Pentru ca in patriarhat, intr-o lume a hotiei si violentei, orice act, orice afacere, orice proprietate trebuia securizata. Iar un barbat oferea forta, securitate. Ceea ce faceau, intreprindeau, creau femeile, ca si evreii sau noncetatenii, era nesigur. Pentru ca femeile nu sunt puternice fizic, nu impun. Nu creaza frica, nu descurajeaza, nu inlatura astfel amenintarile. In aceste conditii, era mai bine sa faci orice, creativ sau inteligent, act de vointa, forta sau talent, sub protectia unui barbat.

Contrar a tuturor aberatiilor scrise de sociobiologi, psihologi darwinisti, barbatii nu au fost si nu sunt "provideri"', cand femeile produc peste tot mai mult decat barbatii, cand ele asigura hrana in cea mai mare proportie in societatile de vanatori-culegatori. Femeile nu cauta provideri, ele cauta guarders, gardieni, paznici, soldati care sa le apere de lumea care le-ar sfasia. Uneori fizic, dar de cele mai multe ori material. Adica ar fi furate, cum si sunt si acum si erau si altadata. Asta nu inseamna ca le face placere, ca asta ar fi sexualitatea lor naturala, ci supravietuirea lor. A copiilor lor, nu transmiterea genelor, aia e un lux, Femeile traiesc in puscarie in patriarhat, pentru ca asta  e patriarhatul, o puscarie imensa in care regulile oribile, dure si inumane, care apar in puscariile de barbati sunt aplicate intregii societati.

Multe femei se tem ingrozitor de barbati. Exista si femei care nu o fac sau o fac la un nivel redus, si acelea sunt feministe. Dar majoritatea femeilor traiesc in teroare. O teroare pe care putini barbati si multe feministe nu si-o imagineaza. De ce se intampla acest lucru? Probabil e ceva instinctiv, cel putin dupa o anumita varsta, din adolescenta. Barbatii folosesc tactica descurajarii, isi etaleaza violenta. Femeile, care raman fizic mai putin puternice, ajung sa se teama. Apoi sunt atitudini posturi, pe care ei le etaleaza instinctiv. Acest fenomen se intampla la alte mamifere, iar la rudele noastre primate e foarte bine descris. E un dans etologic bine cunoscut. Femeile se tem si aleg posturi submisive, iar prin intermediul culturii pot sa si obtina prin invatare asemenea solutii, iar barbatii invata, dincolo de instincte, posturi amenintatoare. Si in teroarea aceasta, ce la ofera protectie femeilor? Alte femei, feministele? Nu, alti barbati. O extraordinara strategie in puscarie e sa te cuplezi cu cea mai dura femeie, sa te bata numai ea, nu si celalte. Asta nu inseamna ca asta e ceva care iti ofera placere sexuala, ca asta e visul tau, fantezia ta, ci doar strategia mizerabila de supravietuire.

Chiar daca supravietuirea e economica, barbatii cu status, adesea mai in varsta, sunt gardienii preferabili. Nu inseamna ca e o strategie reproductiva, ca femeile astea aleg asemenea barbati ca sa aiba mai multi copii sanatosi, cum emana din incultura, ignoranta si lipsa de empatie a sociobiologilor. Pai ce femeie ar alege sa aiba copiii unor mafioti, criminali, chiar sportivi vulgari sau oameni de afaceri onerosi? Dar acestor femei nu de strategii reproductive le arde, ci de supravietuire. Daca asta ar fi strategia lor reproductiva, nu ar exista legile dure ale islamului si ale altor societati patriarhale. Femeile ar face ce instinctul le dictateaza si toata lumea, inclusiv genele, ar fi fericita. Si sigur, casatoriile aranjate nu ar mai provoca sinucideri sau crime de onoare.

A propos de preferinta naturala a femeilor pentru barbati cu situatie materiala buna, status social inalt, eventual mai in varsta decat ele, cred ca sunt in realitate mai multi barbati care prefera sexual femei mai in varsta decat femei care prefera barbati mai in varsta la modul real. Dar toate aceste "preferinte naturale" pe care incearca, si chiar reusesc sa le explice sociobiologii, arata doar ca ei nu stiu istorie, ca nu stiu cu ce se mananca patriarhatul. Explicatiile lor sunt in contradictie cu insesi paradigmele lor, de la care au pornit. Pai chiar parintele sociobiologiei, Edward Wilson, explica discriminarea femeilor, printre altele obiceiul milenar de a ucide nou-nascutii fete in India, in special in clasele superioare, ca strategie reproductiva. Da! Femeile pot imprastia mai putine gene, nu au milioane de spermatozoizi si nu-i pot semana in fiecare zi. In aceste conditii, e mai bine sa ucizi fetele care in cultura indiana necesita zestre, si care oricum mai sus ierarhic nu se pot marita. Acolo femeile prefra sa se marite cu barbati cu rang superior.  Oare nu e vorba pur si simplu de zestre, de bani? Intre noi fie vorba, zestrea era plata pentru securitatea femeii pe care i-o oferea barbatul.Cartaginezii isi ucideau copiii, in India exista obiceiul sati, al uciderii vaduvei, tot pentru bani, iar chinezii antici, in perioada in care trebuia sa plateaca taxe pentru fii, ii ucideau adesea. E oare motiv mai bun sa ucizi, in razboi sau nu, decat banii, averea, resursele? Despre nazismul de care a fost acuzata sociobiologia nu cred ca mai e ceva de spus.

Adevarul e ca in societatile patriarhale femeile sunt cronic nefericite, depresive, frustrate sexual. De fapt se stie ca poliginia determina frustrari majore la femeile care impart un singur barbat. S-a vorbit mult despre frustrarile sexuale barbatilor care au acces la putine femei. De exemplu despre ce se intampla acum in China sau India, tocmai din cauza practicii femicidului inainte sau dupa nastere. Casatoria, o practica patriarhala, ar fi la origine pentru a reduce frustrarile sexuale ale barbatilor. Fiecare barbat trebuia sa aiba acces la o femeie. Cum altfel decat prin vanzare, sclavie, rapire? Dar despre frustrarile sexuale ale femeilor in patriarhat nimeni nu vorbeste. Femeile sunt intr-o continua competitie intre ele. Pentru ca fiecare are acces la un singur barbat. Intre femei, ca si intre barbati, intre femele, ca si intre masculi, se creaza ierarhii si lupte pentru ierarhii. Instinctele le fac pe femei sa lupte si ele pentru ierarhii. Si pentru masculi, chiar daca ei sunt, adesea, doar masura a succesului social sau material, dar importanti pentru unele femei in stabilirea ierarhiei. Ele se lupta continuu, rivalitatile sunt continue, criteriile de stabilire a ierahiilor nu sunt atat de clare ca la barbati, dar probabil nici atat de stabile. Problema e ca barbatii, ca fiinte sociale, dincolo de prestigiul social (abilitatea de a descuraja, de a functiona ca gardieni) nu prea functioneaza social. Bataia pe barbatii care functioneaza cat de cat social, care au abilitati psihice care sa satisfaca oarecum exigentele femeilor este foarte dura. Asta in cazul in care femeile isi permit luxul de a dori relatii mai mult sau mai putin romantice. Se spune (si apar studii) ca femeile pun mai mare pret pe relatiile romantice decat barbatii, desi e clar ca mai multi barbati se sinucid din motive sentimentale. E normal ca pentru femei sa insemne mai mult o relatie romantica, atunci cand barbatii cei plini de calitati nu functioneaza de cele mai multe ori ca parteneri sexuali si de viata. Dorinta de a implinire sexuala si sentimentala e mai greu de satisfacut din cauza pietei precare. In aceasta disfunctionalitate sociala a barbatilor patriarhatul, educatia are un rol. Dar foarte probabil sunt si factori genetici in sensul ca mult mai multi barbati sunt disfunctionali social, deci de evitat. Daca ne gandim ca la animale, societatile sunt pe nucleu feminin. sunt oarecum matriarhale, nu e de mirare. Masculii sunt indepartati din societate, ei formeaza adesea, la unele specii, un fel de gasti. E normal ca sa fie mai putini dotati pentru socializare, convietuire. Cat de violenti sunt la om se vede usor. Dar nu e vorba doar de violenta, ci si de socializare pur si simplu. La elefanti, limbajul e doar pentru femele, masculii nu il cunosc, nu comunica.

E hilar cum feministele se lupta pentru egalitate cu barbatii, vor sa demonstreze ca femeile sunt la fel de talentate, inteligente ca si barbatii. Cred ca exista barbati inteligenti, talentati, dar femeile nu au cum sa fie egale cu barbatii, cand ele nu fac atata rau de cand sunt mici si toata viata. Cum pot fi mai putin talentate, cand talentul nu implica forta fizica bruta sau violenta, iarasi pare incredibil. De ce se afirma si s-au afirmat mai putin e simplu. Barbatii au stiut si inca stiu bine sa elimine competitia feminina. Ele sunt si au fost sistematic descurajate, ignorate. Si cele mai multe, cum am mentionat deja, traiesc in teroarea care le face sa isi nege talentele. Au vazut sau au auzit ce patesc cele care nu o fac, cele care nu se supun. Uneori nici nu e nevoie de asta.

Patriarhatul exista cu sprijinul femeilor, nimic de zis. Patriarhatul e ceva care nu exista la alte animale. Dar mugurii lui comportamentali exista la rudele noastre, cimpanzeii. Adica dominanta masculilor fata de femelele care sunt straine in grup, adica nu sunt inrudite intre ele. Masculii oricum sunt mai mari si mai violenti. Dar nu se pune problema sclaviei femelelor, inclusiv sexuale. Asta oamenii au reusit. Patriarhatul rezista pentru ca femeile traiesc in teroare, se tem ingrozitor de barbati. Se tem si de alte femei, cu care oricum stabilesc ierarhii, au rivalitati. Cea mai buna solutie de supravietuire nu e sa astepte dupa feminism, ci sa se alieze cu unul sau mai multi barbati. In sensul obtinerii securitatii, dar si a resurselor. Cum distributia resurselor e pe baza de jaf (asta e patriarhatul) unele femei sunt favorizate sau macar spera sa ajunga la favoarea de a avea acces la resursele detinute de barbati. Unii barbati mai mult decat altii. Natura de primat mentine patriarhatul (cu ierarhii complicate, nepotism, oprimarea celor slabi). Femeile fara constiinta, mutilate de patriarhat, se multumesc cu bucatele de securitate, resurse si status social obtinut pe calea patriarhatului. Nu viseaza la moralitatea, demnitate, succes real.

In aceste conditii, feminismul ar fi solutia. Dar greu aplicabila. Pentru ca feminismul, prin natura lui, cum o arata istoria, e un curent elitist. Apartine unor femei cu o constiinta inalta, niste rebele care contesta ierarhiile impuse, care nu au instinctul supunerii fata de autoritate dezvoltat. Sau reusesc sa-l anihileze usor. Femeile din paturile inferioare, foarte oprimate si fara acces la resurse prin intermediul barbatilor cunosc bine realitatea si au adesea viziuni foarte feministe. Dar ele nu au influenta prea mare, tocmai din cauza pozitiei sociale si materiale. Modul lor de viata are un impact mic asupra societatii, mai ales prin puterea exemplului.

Pe termen lung, patriarhatul distruge vietile tuturor femeilor. De fapt femeile in patriarhat nu sunt fiinte umane, ci marfa. Accentul pus pe aspectul fizic, nu pe orice alte calitati, inafara de supunere, arata ca femeile sunt in continuare marfa, o marfa care trebuie sa fie buna, apreciata pe piata. NU vrei o masina pe care sa nu ti-o aprecieze vecinii. Iar vecinii nu inteleg mare lucru despre femei dincolo de cat fard au pe fata si cum au fundul. Daca acum femeile nu mai sunt vandute de familia de origine, nu inseamna ca nu sunt de vanzare. De fapt in Occident asta e ce s-a schimbat, nu mai sunt moneda de schimb pentru familie. Dar sunt in continuare tratate ca marfa.

Totul s-ar rezolva daca femeile ar fi unite, dar teroarea patriarhala, frica fata de barbati, precum si competitia intre ele, stimulata de patriahat, face acest lucru imposibil inafara cercurilor cu constiinta ridicata. Barbatii sunt uniti intre ei, oricat de mult s-ar ura. Masculii neinruditi se unesc si la alte animale, prin faptul ca ei formeaza acele gasti de desperados, afara din grupul de origine, din societatea controlata de femele. Societatea si la om este a femeilor in nucleul ei, dar patriarhatul a denaturat aceasta idee. Se spune ca barbatii fac lucruri pentru femei, femeile tot pentru femei. Traiul in societate impune un comportament "feminizat". Ca sa intre in societate, masculii trebuie sa se poarte ca femelele, sa semene cu ele, mai mult sau mai putin. Intr-adevar, cine deosebeste sexele la animalele monogame? Lupii, porumbeii? Barbatii au o miza mare de a lupta, de a fi unitti, admiterea in societate. Daca femeile s-ar uni, marginalizarea barbatilor ar fi foarte dura. Marginalizarea barbatilor se vede in paturile inferioare: barbati homeless, in puscarii. Dar societatea patriarhala e controlata de un grup infractional, care se infiltreaza la toate nivelurile. Functioneaza/ produce resurse in mod real ca o societate matriarhala, dar e condusa patriarhal.

Pe de alta parte, o societate nonpatriarhala, condusa de femei (nu zic matriarhala, matrilineala, ca nu implica neaparat puterea mamelor, a femeilor inrudite, dar rangul si averea s-ar transmite pe linie feminina) ar aduce schimbari pe care chiar si unele feministe radicale nu le-ar accepta. Inegalitatile mari intre femei, ca avere, dar si ca acces la sex, la barbati, ar disparea. Femeile care au acces la barbati care functioneaza sexual (inclusiv ca atractie) si social, rari, nu ar dori sa renunte la relatiile cu ei luand calea promiscuitatii. Dar asta ar reduce mult tensiunile dintre femei. O societate non-patriarhala ar necesita schimbari care ar cere eforturi inclusiv de la feministele radicale. Dar si evreilor, conform legendei, le-a fost greu sa evadeze din Egipt. Dar au facut-o. Renuntarea la patriarhat e o conditie imperios necesara pentru progres, nu mai vorbim de justitie sociala.