"Raspunsuri" la intrebari despre gen cu ajutorul stiintelor comportamentale

E infricosator si dureros sa vezi cat sexism exista in lume. Si sigur, asta nu vom sti niciodata, pentru ca exista variatii ale culturilor patriarhale, care urasc femeile, dar fiecare in moduri originale, dincolo de nucleul dur, de transformare a femeilor in sclave de uz domestic, sexual si reproductiv Fiecare are o retorica a sexismului, si e greu sa le cunosti pe toate. Apoi intervin si epocile, fiecare cu moda ei, cu ura ei fata de femei.  Desi uneori ura e fatisa, asa cum au ocazia sa vada femeile vulnerabile, in speical cele sarace, in special prostituatele (prostituted women) si lesbienele. Uneori insa e disimulata, adesea destul de bine, dar numai pentru ochii privitoarelor care nu vor s-o vada. Si e drept sa nu vrea, ca vederea ei orbeste o fiinta sensibila si rationala. Asa ca e mai bine sa traiesti in matrix. Dar nu ne ajuta cu nimic sa ne adaptam pe termen lung, daca o ignoram. De fapt ura fata de femei e cel mai stiintific adevar. E mai stiintific sa o recunosti decat sa scoti in evidenta tot felul de mituri care sa explice de ce femeile sunt discriminate si trimise la coada cratitei.

E interesant mitul anglosaxon al urei fata de femei, Conform acestuia, femeile sunt facute pentru ingrijite, de aceea ele sunt empatice, pe cand barbatii sunt analitici si tehnici, ei pot roti obiecte vizual cu usurinta, deci de aceea sunt buni (genetic) la matematica si la stiinte. De-aia nu sunt femei in stiinta de top, nu pentru intr-adevar, trebuie sa fii un monument de forta psihica pentru a ajunge acolo, la cate piedici li se pun femeilor Sigur, miturile li se adreseaza celor care vor sa creada. Si daca vrei sa crezi, crezi, E mai usor sa crezi ca femeile nu au cu ce decat sa le crezi cat de descurajate sunt, mai ales in aceasta cultura, ca sa devina oameni de stiinta de top. 

Pentru ca in cultura romaneasca, destul de misogina, nu exista astfel de prejudecati sau sunt mult mai slabe decat in alte parti. De cand femeile au inceput sa se duca la scoala, pionieratul feminin s-a manifestat in stiinta, inginerie, arhitectura, drept etc. Acest fapt devine cunoscut si in cultura anglo-saxona, dupa ce femeile din Romania, cu educatia de acasa, ingroasa randurile inginerilor si matematicienilor americani. Cordelia Fine o mentioneaza si femeile din Romania, pe langa alte femei din Europa, la care stereotipul anglo-saxon nu se aplica. Asta nu pentru ca romancele ar fi mai destepte (cum nu sunt nici mai frumoase, doar machiajul si lipsa feminismului pentru mase le face sa arate asa pentru straini) decat allte femei din zona, ci pentru ca misoginismul pare sa fie de alt soi pe aici, mai brutal si mai nesimtit, dar fara un discurs care macar sa bata in coerenta, de aceea mai usor de respins si mai putin insidios.

Recunosc ca mi-a fost mai greu sa invat despre diferentele de gen din cultura anglo-saxona decat mi-a fost sa invat engleza. Ar fi interesant sa fie intrebati oameni de la tara din Romania, daca femeile sunt mai empatice si mai inclinate spre ingrijirea altora prin natura lor. Pai multi ar fi surprinsi, cand pentru rautatea femeilor s-au inventat atatia termeni (scorpie, cotoroanta, vrajitoare, calapanta, toapa si cati or mai fi si or mai fi fost in trecut). Femeile sunt rele si agresive, oricine stie, ingrijesc copiii si rudele batrane ca asa trebuie, asa e datoria lor. Cum sa vorbesti in Romania de empatia si blandetea femeilor cand sunt terorizati de Elenele care ar fi fost capul rautatilor? Elena Lupescu l-a corupt pe Carol al II-lea, Elena Ceausescu pe Nicolae Ceausescu. A propos de diferente culturale, adica diferite tipuri de misoginism, o prietena mi-a spus ca femeile nu sunt empatice, ca nu a cunoscut decat doua (incluzandu-ma si pe mine aici) care sa vada mai departe de propriul interes. Voila! Si nu e singura astfel de declaratie de la femei care considera barbatii mai empatici decat femeile!

De la Eva pana la vrajitoarele din Evul mediu, femeile au fost rele si corupatoare. Oare pentru empatie si ingrijirea inerenta sexului lor erau vrajitoarele arse pe rug? Se pare ca unele nu voiau sa ingrijeasca altceva decat penisul diavolului. Presupusa empatie si tendinta naturala de ingrijire a femelor l-ar fi facut sa rada si pe Hamurabi cu codul lui de legi, care prevedea o pedeapsa pentru femeile care nu isi ingrijeau familia: aruncarea in apa. O fi in vreo cultura vreo pedeapsa pentru ca nu vrei sa te duci la chefuri? O fi fost ceva si in natura sclavilor sa se supuna? Nu chiar in forma asta, dar similar, au existat idei in Antichitate. Sclavii aratau si se comportau diferit, era ceva primitiv in natura lor. Apoi stim si noi ca negrii sunt "inferiori", toate rasele care trebuie sa se supuna sunt "inferioare". 

Animalele complexe si natura lor

Ceea ce e interesant e cum pot oamenii care se considera rationali sa creada asa ceva. Superstitiile din cultura anglo-saxona legata de gen intra acum in toate culturile. De fapt tinerii din toata lumea iau ca litera de envanghelie aceste aberatii.Acum tinerii care nu citesc prea mult, care adera la niste idei superficiale sunt oarecum, de oriunde ar fi, in cultura anglo-saxona. Esti ceea ce afli. Si ei se intoxica cu aceste povesti pe care in clasa a V-a e prea tarziu ca sa le mai crezi.  

Nu discutam despre caracterul nestiintific al numeroaselor (de fapt sunt foarte putine si denaturate, supralicitate etc) descoperiri "neurostiintifice/ legate de diferenrele intre sexe. Despre mistificari si chiar minciuni vorbeste mult mai bine si mai pe larg Cordelia Fine in "Capcana sexelor". Dar ceea ce putem spune este ca exista cauze stiintifice in mizeria pe care o traiesc zi de zi femeile in patriarhat. Sigur ca nu reducem totul la gene si comportament innascut, pentru ca asta e omul, dar se pare ca oamenii de stiinta de acum, ca si (pseudo)filosofii au uitat, sfideaza instinctele, animalitatea. Omul e un animal, fara indoiala, dar un animal aberant care denatureaza la maximum, fata de alte animale,, chiar inrudite, instinctele, comportamentele inascute. Dar intr-o masura mai mica toate mamiferele si animalele cu creier mai mare o fac. Ele se bazeaza in special pe invatare ca sa supravietuiasca. Omul e un animal inadaptabil fara invatare, educatie, Dar bine nu stau nici alte mamifere, care si ele pot fi educate aberant, cum sunt cainii de stana, despre care Darwin spunea ca se cred oi (Originea speciilor). Zborul, vanatoarea, comportamentale sociale complexe sunt invatate. Si ce fac animalele cand invata? Isi calca uneori instinctele. Asta facem cu orice caine care se dreseaza. Ca altfel nu s-ar putea dresa, daca ar fi un automat instnctual. Cainele nu e, dar oamenii sunt, dupa acesti psuedosavanti. Desigur, cand se educa un animal, dar si un om, putem sa ne folosim de instinctele lui, sa le activam pe unele si sa le inhibam pe altele ca procesul de invatare sa decurga mai usor si mai eficient. Care e natura cainelui? Sa fie vagabond la gunoi sau sa se joace cu frisbee? Lupul, stramosul cainelui a evoluat in padure, dar poate trai si altfel. Animalele superioare sunt ca niste instrumente cu coarde care pot vibra la diferite frecvente. Si nu stim ce pot face ele, cum nu stim nici ce poate face un om in alte conditii, in alte lumi. Probabil suntem mult mai mult decat putem sa ne imaginam, cum, la alt nivel (sau nu ?) e valabil si pentru rudelele noastre, mamiferele si unele mai indepartate, pasarile. 

NU putem reduce omul la instincte, de care nu stim cum au aparut de vreme ce nu stim inca mediul original in care au aparut si cand. Si deci nu putem sa facem experimente care sa reconstituie exact conditiile initiale., Si mai mult, mereu pot aparea instincte noi, care au aceeasi valoare in comportament ca si cele vechi,. Cum spunea Lorenz, exista marele parlament al instinctelor. Da, exista. Asa ca nu stim instinctele femeilor si alte barbatilor, pentru ce au fost creati in mod original. De fapt e anti-uman, e  hilar, sa vorbim de asta, cand omul are marea flexibilitate comportamentala. In mod clar, nu am fost creati pentru a citi, a scrie, a ne juca pe calculator. Si sa vanam cu neuroimagistica aceste destine biologice e si mai caraghios. Da, traim timpuri extrem de primitive din punct de vedere filosofic. Ce e grav e ca  nu ne jenam din cauza asta. 

Cateva fraze despre misoginism si biologie

Cum am spus, biologia trebuie sa spuna ceva despre societate. Dar trebuie sa avem mare grija cum o ascultam, mai ales la fiinte ca oamenii. Dar ce mi se pare mie ca spune, ceva cu care filosofii antichitatii si nu numai ar fi fost de acord, este ca tocmai animalitatea din noi, nu partea umana, e de vina pentru asta. O parte din ea, adica.  Vdem bine ca ne pricepem  ca indivizi si ca societate sa disimulam asta foarte bine. Animalittea rea din noi se referea la agresivitate si frica, lupta sau fugi. Agresivitatea naste ierarhii, autoritate. Asta a dus la aparitia patriarhatului in conditii istorice speciale. Din pacate oamenii asculta de autoritate, sunt atrasi de ea si cand nu recunosc. Se vede acum valul de nazism care cuprinde Europa. Acesta a goana instinctiva dupa autoritate, dupa protectia pe care un lider puternic promite ca o ofera. De cele mai multe ori liderul ala te duce la dezastru sau la moarte, dar pe moment te face sa te simti mai bine. Acest sistem al autoritatii, fricii este ceea ce mentine patriarhatul si da nastere la nazism si alti pui ai patrairahtului. Faci clanuri pe diferente baze, iar baza genetica e una puternica, desi acum e mai voalata. Genul, la care adera copiii mici, instinctiv, fara sa stie cauza lui, adica sexul, se inscrie tot in aceasta categorie, E mai bine sa fie intr-o banda, intr-un trib, decat singur. Cordelia Fine mentioneaza si ea asta, acest instinct conformist la copiii mici, de gradinita, chiar mai mici. Acest fenomen conduce la patriarhat. Celor care le e frica vor sa se simta protejati, altii profita si vor sa domine. De cele mai multe ori nu in scopuri bune si progresiste. Fenomenul se vede usor in zonele de conflict, unde oamenii sunt indoctrinati sa moara pentru cauze hilare. 

Patriarhatul se mentine pentru ca unii vor sa domine, iar unele se tem si vor lider, protectie. Unii vor sclave, si o sclava femeie e usor de obtinut, avantajele sunt mari, iar altele vor sa se simta protejate. Asta le e foarte greu sa inteleaga feministelor, cum am mai spus. Pentru ca in general oamenii progresisti, umanisti, contesta autoritatea, asta e progresul, contestarea autoritatii, ca si contestarea altor instincte care conduc la ierarhii, autoritate, violenta. Dar asta e poate unul dintre cele mai puternice. Contestarea autoritatii ca atare e ceea ce diferentiaza Occidentul de alte culturi. Nu contestam anumiti lidei, ci insasi autoritatea, mecanismul ei. Nu vorbim de conditiile speciale, norocul istoric, urmat de toate razboaiele si crimele care l-au urmat pana ca azi sa traim intr-o societate care macar formal are idealul contestarii autoritatii...naturale (adica a fortei brute, a violentei). In aceste conditii, sa urasti femeile e simplu pentru ambele sexe; ai un tap ispasitor pe care il impodobesti cu orice defecte vrei, in functie de cultura si epoca. Nu te costa pentru ca nu au putere, iar in continuare te simti bine pentru ca iti imaginezi ca traiesti intr-o lume buna, adica predictibila si ofertanta de recompense. 

Cum autoritatea a imbracat apoi dreptul divin, nu pe cel al sabiei, in cursul istoriei, asa si misoginismul imbraca noi si noi forme. Dupa ce au ars vrajitoaele, dupa ce au distrus cultura femeilor, iar ele tot se ridica, anglo-saxonii (si nu numai) inventeaza altceva, alte metode de a le limtia femeilor accesul la bani si putere reala, deci de a le mentine ca sclave, eventual de lux. E absolut clar ca la anumite niveluri ale societatii, foarte jos si foarte sus, femeilor trebuie sa le fie cel mai greu. Foarte jos socio-economic e un nivel redus de educatie, saracie, violenta, data de agresivitatea ridicata din cauza frustrarilor. Acolo femeile au parte de misoginism brutal, nedisimulat. La nivel foarte inalt social, adica politiceini si CEO, acolo e fieful psihopatilor care se lauda cu lipsa lor de empatie si raceala gandirii logice. Intr-adevar, exista studii care arata ca psihopatii se regasesc intr-o mai mare proportie in unele domenii, si sunt suprareprezentati ca CEO. Cand am vorbit cu cineva despre misoginismul lui Nixon, mi s-a raspuns "Ce crezi ca era Nixon, un psihopat ca toti politicienii de succes!" Chirurgia si psihopatia fac casa buna, de asemenea, de aceea ne asteptam, cum bine se confirma, la putine femei in acest domeniu. Cele care au fost acolo vorbesc despre o hartuire intensa, descurajare fatisa etc. Cu alte cuvinte, lipsa de empatie a barbatilor care ajung in unele posturi cheie, dar sigur, si patriarhatul care incurajeaza aceste atitudini, ar fi de vina pentru excluderea femeilor, ci nu naturaa lor "empatica" feminina.

Ce se poate face in acest sens, inafara de ridicarea constiintei femeilor, dar nu numai, e sa mergem inainte, dar si la originea societatii occidentale, cu toate defectele ei, de fapt la contestarea autoritatii "naturale". Etapa urmatoare a umanismului si liberalismului ar fi un feminism radical. De fapt eliberarea femeilor, distrugerea patriarhatului trebuia sa aiba loc de foarte mult timp. Dar ne intoarcem la razboaie si alte asemenea. Rezistenta a fost mare la orice pas inainte. Totusi, defectele societatii noastre nu vin de la umanism si de la liberalism, ci de la inconsistenta lor, la devierile lor. Exista un singur drum: inainte. Inapoi am vazut cum e, si vedem in fiecare zi.  

Continue Reading

Barbatii sunt de vina pentru tot raul din lume

Am auzit asta nu din gura unei femei, ci a unui barbat! Barbatii stiu cel mai bine cine sunt ei, cat de malefici, de ingrozitori pot fi. Si adesea isi ating potentialul. Vezi orice carte de istorie. Ce e mai greu e sa recunoasa asta in prumul rand fata de ei insisi, apoi fata de altii. Dar ei au inventat tot felul de notiuni despre raul din ei. Pacatul e o notiune inventata de barbati. NU cred ca vreo religie feminina a continut aceasta idee. Daca ai macar izbucniri de constiinta, pe care ti-o creaza societatea, adica femeile din ea, nu poti sa nu te ingrozesti de conditia ta masculina. Pacatul, refularea, umbra, dar si o gramada de alte notiuni, poate altele in alte culturi (patrairahale), ascund de fapt durerea devenirii masculine, frustrarea, durerea umanizarii masculine, lepadarea pieii de porc, de lup sau de orice alta fiara de care legendele mai vechi sau mai noi ascund fata reala a barbatului. \

Barbatul are nevoie de salvare (mantuire), nu femeia, el are nevoie sa se salveze de el insusi, de natura lui. Si in realitate femeia e cea pe un cal alb care il salveaza, incepand cu mama, apoi cu orice contributie umana la valorile sociale. Femeile sunt oameni. Supraomul lui Nietzsche era femeie, ele nu au nevoie de toate astea. Pentru ca ele asa sunt. Ele nu au nevoie de calatorii initiatice, de eliberare sau salvare, ele au nevoie doar sa fie ele insele, sa se descopere, ca umbrele masculine sa nu planeze asupra lor si a vietii si integritatii lor fizice si psihice.

Barbatii au nevoie de educatie, de atentie mai multa pentru a deveni oameni. Ei sunt cronofagi si energofagi pentru a fi apti, cat de cat, pentru a trai in societate. Pentru ca ei nu sunt facuti pentru societate. Parintii acorda mai multa atentie baietilor de cand sunt mici, pentru simplul motiv ca totul merge mai greu cu ei, de la invatare la disciplinare. Pentru ca ei sunt licantropi carora li se smulge blana fir cu fir, pe parcursul multor ani. Si asta se numeste educatie.

Femeile, inclusiv mamele de baieti, nu stiu asta. Cum spune Louann Brizendine in cartea ei, ""Creierul barbatului", cu baietii e mai greu pentru parinti. Pentru ca creierul lor ar fi altfel. Mai putin uman, as spune acceptand interpretarile si datele din aceasta carte, considerata, pe buna dreptate, ca sustine stereotipurile de gen, ca sustine neurosexismul. Daca am da crezare acestor studii, clar sexiste, cum spune Cordelia Fine in "Capcana sexelor", care vor ajunge la lada de gunoi a stiintelor ca si altele mai vechi despre creier. am putea concluziona ca barbatii sunt mai putin umani, ca asa se nasc. Agresivitatea, violenta, lipsa de empatie, necrofilia, lupta pentru ierarhie, obsesiile sexuale, toate astea, acceptate ca masculine, nu sunt decat inumane, toxice pentru alti indivizi si pentru societate, defecte de comportament si caracter groaznice, iar la scara sociala, premisele unor crime, ale coruptiei puternice si ale inapoierii sociale, ale stoparii progresului. De ce ar mai vrea femeile sa produca si sa ingrijeasca barbati, daca asta le aduc ele? Daca asta sunt ei? Simplu. Ei au niste calitati absolut extraordinare, ei au abilitati spatiale (pentru ca urmaresc obiecte ca sa arunce cu ele sau sa le distruga), ei au imaginatie, abilitati logice, care le lipsesc bietelor femei si cu care ei (sic!) pot salva lumea! Adica trebuie sa-i acceptam asa cum sunt, sa-i crestem, sa ne sacrificiam vietile pentru ei, ca fara ei, vedem bine, nu se poate.

De fapt asta e problema in logica neurosexismului, caruia ii voi acorda un articol separat. Daca ei sunt asa de ingrozitori in mod natural, atunci de ce sa-i mai nastem, crestem, acceptam intre noi? Pentru ca au si calitati incontestabile. Adica pentru ca asa cum sunt, ne sunt superiori. Cum??? Superioritaea lor e inventata, cum am mai zis. Ne sunt superiori la forta si la capaciatatea de a forma bande cu care sa ne terorizeze, cu care sa ne fure ce producem. Si de aici isi atribuie ei toate calitatile. E cunoscut faptul ca potentialul lor mai crescut de a invata matematica e o problema a culturii anglosaxone, unde se vede cea mai mare discrepanta intre femei si barbati in ce priveste abilitatile matematice. E normal, acolo femeile si barbatii cred in asta. Eu de la ei, citind pe net, am auzit aceasta aberatie. De cand eram mica, in clasa mea, fetele erau mai bune la orice, inclusiv la matematica. Cunosc nu stiu cate profesoare de matematica (eu am avut aproape numai profesoare), iar cele mai multe femei pe care le cunosc sunt inginere. Majoritatea femeilor licentiate din familia mea sunt inginere. Pentru ca la noi, in cultura mea, aceasta prejudecata nu exista sau e slaba. Comunismul a ajutat un pic. Sau un pic mai mult? E altceva cu femeile si matematica, cu orice repetitiv. Femeile (oamenii cu imaginatie de fapt, oamenii cu personalitate complexa) prefera sa faca lucruri creative, nu repetitive. Sigur ca arta e mai interesanta, ca orice e creativ, decat matematematica si orice repetitiv. Matematica de la un punct te plictiseste, nu ca e grea, ci ca nu aduce ceva nou. Dar asta nu inseamna ca nu o poti invata, ca nu poti obtine performante in ea, daca e nevoie. Dar preferi, daca iti permiti, ceva mai creativ, care e adesea mai riscant material. Oamenilor creativi le plac ocupatiile creative, oricat de dificile ar fi. Si poate uneori, femeile din clasa mijlocie, alba etc, isi permit sa faca asta. Ele isi permit, dar atentie, numai in anumite conditii, acest risc. Daca nu, inseamna ca sunt mai multe femei creative, curajoase, care isi asuma riscuri. Si cred asta,. Femeile sunt mai creative, suporta mai greu constrangerile, indiferent de ce fel, inclusiv de a invata ceva doar de dtagul performantei, adica al acceptarii sociale, Barbatii o fac pentru ca nu au de ales, sau ca nu au cu ce. E si asta o posibilitate.

Si nu cred ca e cazul sa mentimem barbatii, sa-i cream in continuare, doar pentru matematica si rotit obiecte mental, chiar daca ar face asta de 10 ori mai bine decat femeile. Cum s-a vazut, femeile fac orice, si decat sa fie raul social, suferinta pe care ne-o aduc ei, preferam o inginerie mai redusa (daca ar fi cazul). Nu vorbim de razboaie, de inechitate, ci doar de stressul casatorieie care imbolnaveste si scurteaza viata femeilor cu 1.4, cum citeaza chiar Brizendine un studiu.

Barbatii sunt de vina pentru tot raul din lume. Conflictele lor interioare, frustrarile lor, se vad la nivelul societatii. In orice rau, totul a inceput de la un barbat, de la o frustrare de-a lui, de la o nedreptate de-a lui, de la incercarea lui de a face alti oameni sclavi, in speical femeile. Sigur ca lumea nu ar fi numai lapte si miere daca femeile ar fi la putere, dar nu ar fi atat de rea, atat de simpla, atat de brutala. Nu stim cat e socializare si cat e natura in comportamentul masculin, probabil foarte mult e socializare. Dar stim rezultatele, vedem la stiri, citim in cartile de istorie. Durerea pe care o provoaca femeilor dezamagite de comportamentul lot, daca nu ucise si torturate, capacitatea lor de a face sclavi, nedreptatile, razboaiele, coruptia pe care o imprastie, patriaratul, care promoveaza pe baza agrresivitatii, nu a talentului real, a capacitatii de a face progres real se vad in fiecare zi. Da, nu putem vorbi de democratie in patriarhat, care e marginalizare si sclavia femeilor, coruptie. Unde ar fi fost lumea daca patriarhatul nu ar fi aparut? S-ar fi gasit multe solutii alternative la cele violente, progresul ar fi fost inimaginabil.

Prima criza a globalizarii

Prima criza a globalizarii a fost patriarhatul.  Societatile matriarhale, cel putin in aceasta parte a lumii, au fost obligate sa fie dominate de partea militara doar pentru a supravietui. Patriarhatul a franat lumea enorm. Aici nu merge, noi nu facem patriarhat, pentru ca altii sunt mereu aproape si te distrug. vezi  Libanul, care a fost distrus pentru ca nu s-a vrut investirea in armata. O societate, daca era expusa era patriarhala sau nu era deloc, adica era obligata sa devina patriarhala. Patriarhatul e injustitie, e coruptie. Jumatate din populatie e sclava, munceste din greu. creaza bunuri, dar nu se poate bucura de nimic. Nu se poate spune ca patriarhatul a adus bine pentru indivizi, cei mai multi, si societate. Intr-o discutie virulenta, un misogin mi-a spus ca patriarhatul a aparat femeile de pe aici de mongoli. Asa e. Dar daca nu era patriarhat la mongoli, deci in alta societate, in care erau femei, femeile de pe aici si de acolo nu aveau de suferit.

Dar ca si in Monsun, o societate matriarhale foarte bine studiata, norocul a fost ca clasele medii, de oameni liberi, sa fie oarecum putin patriarhale, mai matriarhale. Pentru ca ei nu au avut ce sa imparta. Patriarhatul era al elitelor, cum se vede usor in Atena antica. A fost mereu al elitelor. Asa ca oamenii liberi, dar dinafara lor, au mentinut unele caracteristici ale modului de viata ancestral. Unele dintre s-au perpetuat pana acum.

Ce a facut patrirhatul bun, daca se spune asa? Pai a facut explozia populatiei, femeile au fost obligate sa nasca fara voia lor, a adus sclavia, a obligat oamenii, in special femeile, sa produca mult mai mult decat aveau nevoie. In rest, presiunea militara, ierarhii, desconsiderare a fiintei umane, teroare.

Se poate spune nu ca patriarhatul a adus progres, ci ca progresul s-a facut in ciuda patriarhatului. Dar de fapt progresul s-a facut cand societatea a devenit din ce in ce mai buna, mai putin violenta. Sau in paturile cu relatii mai putin patriarhale, adica de banda, de sclavie, foarte ierarhizate. Ce progrese face mafia?  Progresul, cum am mai spus, e legat de ceea ce misoginii ar numi efeminare.

Progresul l-au facut tot timpul unii si unele, unele au produs tot timpul hrana si tot ce era important, mai ales oameni, dar numai cand oamenii au putut sa se bucure de ceea ce au produs au produs mai mult si mai nou, mai inteligent si creativ, ca sa se bucure mai mult. Recompensa meritelor care sa nu aiba legatura cu vioelnta si supunerea a condus la progres. Nu intamplator in Occident e cea mai mare rata a progresului, iar statusul femeilor e cel mai bun. Nonviolenta, recompensa mai aproape de realitate, recunoasterea meritelor, conduce la progres. Patriarhatul a impiedicat toate astea, doar cand el s-a mai linistit, cel putin din unele puncte de vedere, progresul a avut loc. Dar sa nu uitam, sclavia are mereu noi si noi forme,

De milenii suntem conduse de organizatii criminale, de milenii structura societatii noastre e criminala. Iar aceste organizatii criminale sunt formate din barbati, chiar daca includ unele femei, nucleul e masculin, iar relatiile dintre membrii lor se bazeaza pe ierarhii, cooperare de tip agresiv, ca jocul baietilor de gradinita. Filosofii umanisti au incercat sa reduca acest tip de relatii si valori, dar fara sa puna punctul pe i. Barbatii, bandele create de ei, dar si ei insisi comportandu-se in spiritul bandelor, al ierarhiilor masculine, sunt vinovati de tot raul din lume. Barbatii au un rau inerent, innascut, nu stim cat de mult, nu dispunem de studii netendentioase. In unele culturi masculinitatea, acest rau inerent, este recompensat mai mult sau mai putin, crescand mai mult sau mai putin. Numai intelegerea acestui aspect ar putea schimba starea de fapt, inhibarea a ceea ce pseudostiinta de acum numeste creier masculin.

Continue Reading

Trump si mitul "zoon politikon""

Azi de dimineata m-am uitat pe mobil. Nu aveti niciun eveniment pentru azi, mi-a aparut in engleza, dupa ce am apasat pe data. Cum? Azi aflam rezultatul alegerilor din SUA. Cum sa nu fie un eveniment? Facebook-ul era mai tacut decat oricand. Rulez un pic imaginile, nimic despre alegeri. Ce naiba se intampla? Trebuia sa se stie pana la ora asta. Pana la urma am dat cautare pe google si am aflat. Ce era de aflat, evenimentul istoric.

Ca noi in Romania si in tarile foste dictaturi comuniste ne-am obisnuit sa votam intre rau si foarte rau, de cele mai multe ori ca sa evitam o catastrofa politica, una mai mare decat alta, ne-am obisnuit. Noi votam ca sa scapam de izolationism, de politicieni care ne-ar face (si ne fac) o imagine mai mult decat dezagreabila, care sunt capabili de acte de coruptie si de incalcare a democratiei greu de exprimat. Asta ne da mereu complexe, politicienii ne fac sa ne fie rusine de noi, ca romani, de exemplu. Numai ca asta nu se intampla numai la noi. Am aflat incetul cu incetul, de la Bush jr. incepand, ca si in America lucrurile nu stau foarte diferit. Romania e o tara care merita sa fie si in Uniunea Europeana, si in NATO, in toate structurile alea, pentru ca e de-acolo. Sufera de toate bolile moderne, ale societatilor moderne, zise democratice, in forma mai grava, e drept, are si altele deosebite, dar nu e foarte speciala. NU avem de ce sa ne fie rusine ca romani, ci ca occidentali si mai ales ca oameni. Si mergand mai departe, ca femei, in special.

Si vorbind despre femei, e absolut ingrozitor ca 40% dintre femei l-au votat pe Trump. Miliardar cu bani din mostenire (oricum, in conditiile actuale a fi self made person e o fictiune in America si orunde), misogin, autor al unor declaratii ssandaloase legate de femei, cu proces pentru viol (al unei fetite de 12 ani), rasist etc. Donald Trump a obtinut, cel putin deocamdata, mai multe voturi decat Hillary Rodham Clinton, o politiciana de cariera, fosta secretara de stat pe politica externa. Trump nu are experienta politica, iar despre competente nu e cazul sa vorbim. Declaratiile lui despre politica externa arata nu ca e nonconformist, ca are alta viziune in poltica, ci ca habar n-are. Da, habar n-are! Daca vrei sa glumesti despre ceva ce stii, spui lucruri aiurea, dar in glumele astea, in exagerarile cuiva care se pricepe, sunt limite. Oricate greseli si oricat de controversata ar fi dna Rodham-Clinton, se vede ca ea e de meserie, face greseli (mari, vezi nordul Africii, mai ales Libia) pentru ca lucreaza, pentru ca ea crede in ceva. Clinton e un animal politic, o fiinta sociala reala adica. Si totusi...nu conteaza,

Oamenii l-au votat pe Trump, pe un om inconstient, care nu stie cu ce se mananca politica, pentru ca impulsurile lui instinctuale rezoneaza cu ale lor; ca e ura fata de clasa politica, fata de imigranti, fata de musulmani, dar mai ales fata de femei, sunt sentimentele lor.

Din pacate asta e democratia, asta e votul universal. Ca sa fie democratie trebuie sa stii ceva poltica, sa ai o constiinta poltica, altminteri votezi pe simpatii (si mai ales antipatii) fara sa te gandesti la consecinte, la viata ta. Democratia a umplut Europa de cimitere, (cum spunea Helmuth Kohl, intre doua localitati aflate la o distanta de cateva zeci de km erau 17 cimitere cu victimele celui de-al dollea razboi mondial), democratia a aruncat jumatate de Europa, si apoi o buna parte din lume, in bezna dictaturii comuniste. Pentru ca in prima jumatate a secolului XX oamenii erau anti-sistem ca si acum, urau politica si politicienii, corupti, imorali, fara viziune. Si da, asa erau, asa sunt si acum. Dar intotdeauna exista loc pentru mai rau. Cum s-a vazut.

Democratia nu exista nicaieri, e doar o asimptota, un vis. NU are cum sa fie. Daca ar fi pe bune, aproape ca nu am mai face nimic altceva decat am lua decizii ale cetatii. Acum sunt, teoretic, mijloace, pentru agora nonstop, pe net. Dar mai e o problema, cea mai importanta; cu cine sa luam aceste decizii, in mod democratic?

Multi oameni sunt, cum arata statisticile, analfabeti functionali. NU inteleg textele, nu inteleg ce e la televizor, nu inteleg stirile. Atunci cum ar intelege politica? De aceea, teoretic, exista reprezentanti. TU nu stii sa citesti, nu stii poltica, dar ai pe cineva care te reprezinta. De aceea, teoretic, parlamentul e mai democratic decat orice referendum. Asta daca relatia dintre alegator si ales ar fi una onesta, reala, cel putin ca aceea dintre vanzator si client. Problema e ca nu e. Aici e de facut ceva. Ce anume? Legi pentru a sanctiona alesul, care de fapt nu e sanctionat in niciun fel cand isi inseala alegatorul. Nu-l mai voteaza.  Aia e sanctiune? Nu. Trebuie sanctiuni reale, exact ca in cazul in care un vanzator inseala. SI aici e mult mai grav.

Pe de alta parte, si votantul, persoana cu drept de vot, trebuie sa stie cat de cat ce interese are, ce face poltiica. Stiu ca pare o prostie, pare nedemocratic, dar cum exista carnet de sofer, ar trebui si carnet de aleagator, Persoana votanta ar avea nevoie de cunostinte minimale de poltica. Nu varsta de 18 ani te face apt pentru intelegerea politicii, ci cunoasterea ei. Poate ar trebui un examen cu cunostinte minime.

De fapt democratia a disparut, din unele puncte de vedere, odata cu votul censitar. Ca era discriminatoriu, ca mai ales femeile nu aveau drept de vot (votul cu capul de familie, care adesea era femeie, era mai democratic), era adevarat. Dar macar votul era legat de o responsabilitate, aceea de a avea, a face bani. Acum nu mai e legat de nicio responsabilitate, desi e mai periculos decat a conduce masina pentru propria persoana si pentru ceilalti. Sunt cei mai multi oameni capabili de a vota cu adevarat? Nu te-ai urca intr-un autobuz condus de un sofer fara carnet, dar te utci intr-o tara, intr-o lume, condusa de milioane de soferi fara permis. E terifiant. Acesti soferi nu se tem de dictatura, incalcarea drepturilor omului nu li se pare in neregula, traditiile, de fapt instinctele lor primare sunt incomparabil mai importante decat niste concepte pe care nu le inteleg.

In conditiile actuale zoon politikon e un mit. Democratia Antica a fost creata pentru comunitati mici, in care toata lumea se cunostea, in care agora era agora. Acum agora sunt discutii la tv, cenzurate, partinice etc. Iar cei mai multi oameni nu stiu ce e agora de fel, nu-i intereseaza, pentru ei alegerile sunt un fel de spectacol. Uitam ca votul universal s-a dorit pentru ca unii oameni, apti de a vota, erau discrimnati, din cauza sexului, a averii, a clasei sociale. Atunci vocea acestor oameni nu se auzea. Acum nu se aude de vocile, de fapt urletele celor mai multi, care nu inteleg nimic din politica, dar care pot fi usor manipulati prin instincte. E ca si caad publicul de pe  arenele cu lupte de gladiatori ar decide soarta cetatii. Lupta politica s-a mutat in arena cu adevarat.

Cum e posibil ca de atata timp de cand femeile au drept de vot sa nu fie macar o presedinta in SUA? In Franta? In Romania chiar, desi e vorba practic de 25 ani de democratie? Asta arata cam cum se voteaza, cam cum se fac propunerile in partide. Arata cam cum e cu instinctele umane. Inteleg instinctele barbatilor, care vor sa mentina patriarhatul, adica sclavia femeilor. O femeie care conduce ar fi contradictie in termeni. Femeia trebuie sa fie subjugata, sa munceasca pe gratis sau pe nimic, sa fie dependenta, altfel de ce ar mai fi maritata sau tarfa, cum ii sade bine unei femei? Barbatul se sprijina in exitenta lui patriahala pe sclavia, supunerea, disperarea femeilor, de aici isi trage bunastarea, existenta si auto-aprecierea, siguranta de sine.

Dar nu inteleg instinctele femeilor care nu voteaza cu alte femei. Nu-ti trebuie mare inteligenta, mari cunostinte, nu-ti trebuie nici macar sa stii cuvantul "feminism"

ca sa intelegi ca o femeie presedinte, primar, e ceva bun pentru tine. Macar te bucuri ca una ca tine a ajuns sus. Chiar am cunoscut o femeie simpla care se bucura sa fie Garbriela Firea primar "pentru ce numai barbatii sa fie destepti? NU si femeile? De ce sa nu ajunga si femeile sus?" Reactie corecta! Ce e insa cu emotile altor femei, cu reactiile si instinctele lor? Ultime date de la exit poll-ul american arata ca 54% dintre femei au votat cu Clinton. Ce e cu restul? Cum e cu femeile care au votat cu Trump? Misogin declarat, acuzat de viol....

Cred ca asta ar trebuie sa faca feminismul, sa inteleaga mai bine aceste femei, sa le studieze. Daca ar fi mai multe genuri, exista genuri de femei. Sunt femei care se identifica drept femei, care se inteleg ca femei (feministele in general)  si altele care nu inteleg cum se vad, cu ce se identifica. Andrea Dworkin, in "Femei de dreapta" (right winged women) face niste analize ale fenomenului, propunand o strategie bazata pe frica de barbati a acestor femei. Da, e o parte, una mare din adevar, dar cred ca se bazeaza in special pe femeile cu un anumit nivel de intelegere, de clasa mijlocie, ceva educatie. Dar ce putem spune despre celelalte care practic nu se identifica drept femei? Esista intr-adevar multe genuri feminine in societatea noastra...De aceea nu ne putem astepta la mare succes politic al feminismului radical. Solutia pe care o dau feministele radicale de decenii e separatismul, spatii pentru femei. Ele se pot extinde la nivel politic, economic, administrativ. Dar asta nu inseamna ca feministele radicale nu au nevoie si de reprezentare politica, intr-o lume in care nu au, intr-adevar nicio sansa sa se impuna. Cel putin deocamdata.

http://www.cbsnews.com/news/cbs-news-exit-polls-how-donald-trump-won-the-us-presidency/

Continue Reading

Multe genuri...de femei

Cand eram mica, am auzit un cantec despre femei, cantat de 8 martie, care suna cam asa "femei, femei, sunt mii de genuri de femei". Pe atunci nu stiam inca despre adevaratra semnificatie a zilei de 8 martie, care trebuia sa celebreze lupta femeilor anti-sistem, nu feminitatea, adica rolul traditional feminin impus de patriarhat, care e opresiv, si in contradictie cu adevarata semnificatie a acestei zile.

Atunci nu stiam ce inseamna "gen" din punct de vedere politic. Acum stiu ca genul e rolul social pe care il asociaza o cultura cu sexul biologic. Genul e diferit in culturi si epoci diferite, genul e construit de societate. In utlimele decenii, se poate spune ca a inceput  revolta genului - adica oamenii vor sa-si faca propriile genuri, sa-si aleaga genul ei insisi. Transsexualitatea, care a explodat, cum spun feminsitele care au urmarit din anii '70 fenomenul, dincolo de o politica creata pentru a submina feminismul, se poate spune ca face asta. Oamenii isi construiesc genul, dar ideea e ca nu stiu cat le pasa altora de genul construit de ei. Sunt femei care se considera barbati, ca sa scape de discrimnare. Sunt transsexuale, adica. Multe nu constientizeaza, dar din ce cunosc eu, acest lucru pare a se verifica 100%. Sigur, e nevoie de studii serioase. Ele se vad alte genuri, dar oare misioginilor le pasa? Exista un gen construit de societate. Definitia genului e ca e construit de societate. Orice ai face, ca femeie, pentru unii ca Trump esti doar material exploatabil, demn de dispret, careia accesul la succesul social si la avere reala ii e interzis.Ce poti face cu asta? Nu faci decat sa te aperi ca strutul, cu capul in pamant. Nu exista alte solutii decat poltice.

 Pentru ca genul este, dincolo de asta, facut de persoana de fata ta, nu de tine. Am avut o discutie foarte interesanta cu o superba feminsta afro-americana. Mi-a luat ceva timp sa inteleg de ce feminismul negru tine asa mult de partea rasiala. Simplu, dar greu de inteles pentru albi, care au privilegiul de-asi nega si neglija rasa. Rasa sociala, ca si genul, ti-l fac cei care te oprima. Pe o femeie neagra, albii o vad intai o persoana neagra (nu spun special "

de culoare", care e un termen politic, si care include si alti oameni marginalizati din cauza rasei), apoi ca o femeie. Discriminarea ei diferita de a femeilor albe. Se poate spune ca genul ei e diferit. Rasa si genul sunt facute de opresori, ceea ce se vede excelent din felul cum vad biologii populatiile umane, inrudirea lor (desi si in stiinta patrunde politica) si cum le vad oamenii oprimati rasiali. Biologic la om nu exista rase, dar politic exista cat cuprinde.

Cu toate astea, se continua construirea (autoconstruirea) de genuri.Probabul sunt foarte multe genuri de femei. Unele se vad altceva, si cred ca barbatii le vor vedea altceva. Eroare, oricat de deosebita ai fi, tot asa te vad, ba inca mai rau! Istoria a dovedit cum sunt vazute femeile deosebite, ce se inventeza pentru ele. Nu exista scapare, daca esti dosebita, exista rugul, histerectormia, spitalele de boli mentale. Nu recompensa, nu status special.

Dar femeile continau sa se vada fiecare pe sine diferit, De aceea nu sunt unite, de aceea feminismul nu are succes. (Printre altele. Cum am mai zis, principala cauza e independenta reala economica scazuta a femeilor). Ele se vad altceva, multe dinre ele. Visul acelei lumi in care meritele conteaza, care transcend genul (sexul) e de-a dreptul otraviror penru feminism. Nu e asa, se vede clar ca nu e asa, de ce nu avem presedinte femei, CEO etc? Nu pentru ca femeile nu au merite. Ci penru ca meritele lor nu conteaza cu adevarat. Impartirea resurselor se face altfel. E o mare gogorita meritocratia, una care pacaleste in special femeile. Nu e deloc asa. Impartirea resurselor nu prea are legatura cu meritele, cel putin nu dincolo de niste limite.

Dar mergem mai departe, cum isi construiesc femeile genul, cum se vad ele ca femei? Inseamna ca ele nu se vad ca alte femei, ele nu se identifica cu femeile, cu lupta femeilor. Dar cu ce se identifica? De ce nu ar vota cu o femeie? Nu inteleg ca femeia aia le-ar ridica si lor statusul? Nu, Pentru ca ele nu se considera femei. Ele sunt speciale. Am auzit de atatea ori criticand femeile care sofeaza, pentru felul cum o fac etc.

Feministele sunt singurele femei care sunt constiente de statusul lor ca femei, singure care sunt constiente de genul lor impus de societate. Genul nu are cum sa se schimbe, el trebuie sa dispara. Genul trebuie sa fie altceva daca femeile sunt altceva, daca ele au acces la resursele importante din societate, putere, bani adevarati si sex adevarat. Nu exista alternative, Feministele isi recunosc genul, in consecinta ele vor sa-l distruga, Nu e o declaratie de independenta, si chiar daca ar fi, o declaratie de independenta e urmata de un razboi. NU faci declaratie de independenta si gata, esti libera!

Feministele sunt de fapt sunt singurele mandre ca sunt femei, asa cum sunt, biologic, dar vor sa distruga felul cum sunt vazute si tratate. Alte femei nu au incredere in ele ca femei, lucru observat si de Nietzsche, ele resping statusul de femeie. Ele se considera altceva, sunt deosebite, nu sunt ca alte femei, pe care le critica, de care se disociaza.

Aceste femei nu se recunosc ca femei, ele sunt constructii feminine ele insele, ele sunt, din punctul lor de vedere, un fel de barbati cu sex femeiesc. De aceea ele nu adera la a fi femei. la cauza femeiasca,. De aceea ele nu se dezvolta ca femei, drumul lor spiritual e inchis, ele raman undeva la anexa spirituala si culturala a barbatilor. Tot ce fac, toate realizarile lor, le fac sa isi demonstreze cat de bune sunt ele ca barbati, ca gen masculin sau macar cvasimasculin. Sigur, asta nu are vreo influenta reala asupra barbatilor, ele nu fac decat sa se supuna, ceea ce patriarhatul doreste, ele nu sufera pentru ca se supun, nu pentru ca ar fi altceva, nu femei, adica fiinte inferioare, care isi merita locul in societate.

Daca vrei sa-ti construiesti genul, singura solutie e sa fii feminista radicala, sa elimini patriarhatul, care te vede ca pe un gunoi.

Am scris candva ca lesbienele sunt adevaratele femei, de fapt sunt de acorad cu asta, dar mai e ceva, feminsitele radicale sunt adevaratele femei, mai ales daca sunt lesbiene. In sensul ca ele descopera mai multe despre ce inseamna sa fii femeie, ce simti, ce doresti, cand esti tu cu tine insati, nu cand incerci doar sa te supui, cand dai examene la patriarhat, si le iei, dar asta inseamna negarea de sine din ce in ce mai avansata.

Feministele se recunsoc ca femei biologice, vor sa se dezvoltate ca femei, sa schimbe genul la modul real, ele vor sa se construiasca social, mental, uman,  pentru ca se recunosc biologic, si se accepta ca femei, dar si isi neaga destinul patriarhal. Culmea transsexualitatii nu e sa fii barbat, ci feminista radicala.

Continue Reading

Fata cea noua a filosofiei. Irigaray si Braidotti

In lumea in care traim, criza de idei e cronica, de la industria filmelor pana la cea farmaceutica. Citeam de mult un articol despre Hollywood. Acolo majoritatea actorilor au talent, majoritatea profesionistilor sunt buni, dar criza este de idei, se spunea. Daca te uiti la filmele noi, senzatia asta te copleseste. Desi, pe de alta parte, se mai scrie literatura buna, dar mult discutata aplecare spre risc a celor dn aceasta industrie, ca si din oricare, nu mai exista. De fapt nu a existat niciodata, a fost doar disperarea, cand nu se cunosteau cai sigure de afaceri, adica de a scoate bani. Acum se cunosc, si pe aia se merge. Nimeni nu risca.

Si totusi....teoretic, cel putin, stiinta, arta, filosofia, academia adica, cer idei noi. Sigur ca studiile arata ce fel de idei noi se publica si sunt dorite, devin de succes:  cele un pic cosmetice, care sa nu aduca mari schimbari, mari mutatii, ci doar o mica imbunatarie. Cele revolutionare nu au nicio sansa. Dar uneori, necesitatea noului de dragul noului, mic si la locul lui, cum ii sta bine, poate fi nu tocmai benefica.

Asta pare sa fie situatia in filosofia ultimelor decenii, atinsa atat de dragut de postmodernism, relativism cultural si alte sindroame din acest spectru.  Filosofia produce idei noi, modeste ca anvergura, dar ciudate, cele mai multe conducand pe carari nepravazute la modalitati de salvare a status quo-ului. Uneori te intrebi de ce e nevoie mereu de idei noi, cand asta e noul care se publica, se doreste. Ca unii sa-si faca si ei cariere? Ca sa existe universitati? Filosofia noua, daca ar fi s-o caracterizez intr-o fraza, ar fi uitare a originilor profunde. Desi face referiri la istorie, uita mereu de unde s-a plecat.

Recent am citit doua carti de la editura Hecate, ambele cu autorare feministe celebre, Luce Irigaray si Rosi Braidotti. Ambele sunt autoare feministe de rit nou, adica niciuna radicala.

In "Impartasirea lumii", Irigaray are niste idei bune, chiar faorte bune, as spune. Ea pune accentul pe mediul extern, perceptia lui, reflectata si in lingvistica prin pronumele impersonale ("on" in franceza, "se" in romana) ca referire la mediul matern, Ea reabiliteaza, de fapt mentionaeaza rolul mamei in viata umana, rolul civlizator, rolul de a da suflet uman noua tuturor. Sigur, ea nu spunea asa, dar asta ar fi ideea. Ne raportam prima data la mama, ea nu doar ca e mediul nostru extern inainte de nastere, dar ea e punctul de reper in perioada de maxima dezvoltare umana. Mama ne face oameni, as spune eu, ea ne da ceea ce numai oameni au, aceea educatie care ne face sa vorbim, sa mergem si sa simtim ca oamenii. Rolul mamei e extraordinar, crucial pentru umanitatea din noi. Si tocmai acest rol este minimalizat prin cultura patriarhala in care traim. E o nedreptate dincolo de limitele moralitatii. Asta ar spune Irigaray daca ar fi mai militanta, dar nu spune.

Din contra, la ea genul e considerat mai departe, nu vorbeste despre el ca despre ceva opresiv, cum face feminismul radical. Genul, rolul social asociat sexului biologic, desi recunoaste ca e diferit in diferite culturi si epoci ea ii atribuie un rol transcedentar, deci el cumva exista dincolo de epoci si culturi. Ea recunoaste genul, cu alte cuvinte.

Alte merite ale lui Irigaray ar fi accentul pus pe ruperea femeilor de spiritualitate. Cand femeile nu mai au componenta spirituala, cand nu mai exista reflectare feminina in domeniul spiritual (locul in care as recunoste existenta genului), valoarea lor umana si sociala sufera pierderi irecuperabile. Statusul lor se prabuseste. Cu asta sunt de acord, am spus-o si cu alte ocazii. Lipsa dimensiunii spirituale feminine, autodefinite, autoconstruite, nu atribuita de barbati, e catastrofala. A nu se confunda religia cu spiritualitatea. Spiritualitatea ar fi date de functiile psihice tipic umane, de reflectarea artistica, transcedentala, in universul interior. Religia e asociata cu o spiritualitate mai redusa, spiritualitatea profunda e ateista, seculara, cat mai individualizata, as adauga. Dar trebuie sa aiba totusi niste repere culturale. SI da, construirea spiritualitatii feminine ar trebui sa fie o prioritatea a feminismului radical, as mai adauga. As recunoaste poate doar genul in spiritualitate, crearea sau recrearea unui gen ca in vechime, bazat pe spiritualtite feminina. Dar atat.

Dar lipsa la Irigaray, ca si la altii, e aceea a definirii unui rol (gen) al femeii si al barbatului, dincolo de esentialisme biologice, atat de contestate. Si nu ma refer la esentialisme anatomice si fiziologice, ci la apelul la genul cultural, adica la prejudecati comune. De fapt se incearca intr-un fel o reconstituire a genului, care transcende culturi. Incearca si Evelyn Fox-Keller. Aceasta din urma vorbeste despre baiatul care manipuleaza jucaria care e mama, fetita care danseaza pentru a aduce mama inapoi. Diferenta ar fi la varste foarte fragede, cand baietii ar incepe cu obiectificarea, fetele cu o comunicare sociala care recunoaste individualitatea celuilalt.  Incearca si Iriagary, iar la ea autoafectiunea ar fi diferenta dintre sexe (genri). Femeile sunt capabile de autoafectiune, barbatii, nu. Ea numeste autoafectiune ceva foarte frumos, de fapt auto-perceptia puternica, constiinta senzoriala profunda a propriei persoane. Si o pune pe seama unor aspecte anatomice, ceea ce mi se pare prea putin. Asta ar conduce la acceptarea altora ca fiinte umane depline, pe care sa le recunosti ca individualitati ireductibile la tine insati, nesuperpozabile, ca mana dreapta si stanga, de exemplu. De fapt pe intalnirea individualitatilor ireductibile se bazeaza cartea ei, pe dezvoltarea unei noi perceptii a celuilalt.

Am incercat si eu aici sa creez un gen masculin, genul de baza feminin, e ceva ce e de la sine inteles. Sigur ca sexualitatea e ceva ce ne modifica optica asupra lumii, dar sexualitatea copiilor nu e mult diferita de la un sex la altul., ceea ce pana si Freud e de acord. Daca apelezi prea mult la biologie te temi sa nu cazi in alte erori. Iar alternativa este sa cazi in contaminari cu prejudecati culturale, de cele mai multe ori patriarhale. Privirea spre biologie, cu un alt ochi, feminist, este salutara. Ideea e ca femeia e de baza, iar barbatul e o lipsa, pe care o simte de cand e mic. La om, sexul feminin este cel de baza. Exista mai mult stress, mai multa nesiguranta in barbati de cand sunt mici. desi ei sunt mai mici de statura, mai usori, la aceeasi varsta cu fetele, sunt mai agresivi. Agreisvitatea e lipsa de ceva, e neliniste, e o problema. Problemele le simt in continuare. Masculii sunt setati pentru lupta, competitie, pentru un mediu precar in care trebuie sa se lupte pentru resurse. Pentru ca la majoritatea speciilor, masculii sunt alungati din mediu, femelele au inca dreptul ca mature sa stea aproape de teritoriul mamei. Femeile sunt intr-un fel nascute printese, adica fiinte care nu au alta grija decat sa exploreze, sa se eploreze. Matrithartul e ceva natural, femeile cauta resurse, ele au prin nastere asigurat accesul la resurse. In societatile matriarhale, femeile mostenesc averea si rangul, iar la animale teritoriile din vecinatatea celui al mamei, la multe specii de mamifere solitare. Ele sunt mai linistite, mai calme, mai sigure pe ele, ceea ce le face sa invete mai repede, chiar sa exploreze mai mult, atunci cand nu e vorba de agresivitare sau curaj care rezulta din agresivitate. La cimpanzeu, speciei de altfel sociala, femelele sunt mai creative, ele fac inventii, ele invata repede.

Aceasta a dus la om probabil la o diferenta si mai mare. Femeile sunt fiinte spirituale, umane, dar si ele se dezumanizeaza apoi, odata cu opresia. Dar sunt nascute libere, linistite, sigure pe ele, spirituale. Barbatii sunt mici, nedezvoltati, dopajul pe care li-l confera hormonii in adolescenta ii fac sa creasca mai mult, sa aiba muschi, tocmai pentru ca sunt adaptati la mediul lor mizerabil, in care trebuie sa se lupte pentru supravietuire. Dar probabil problemele lor de dezvoltare raman, dincolo de cele ale muschilor si oaselor. Ei raman intr-un stadiu de umanizare inferior pentru mult timp inca, uneori, de cele mai multe ori, pentru toata viata. Numeroasele probleme de adaptare la traiul in societate, accentuate si de patriarhat, ale barbatilor, sunt o dovada in acest sens. Existenta patriarhatului, a organizarii barbatilor, a tuturor tragediilor istorice pe care le-au produs si le produc ei in fiecare zi, vine din starea lor precara inascuta, din blestemul evolutiei, precaritatea soartei masculilor. Exista societati matriarhale umane (dar si la putine alte specii, ca unele specii de balene)  care nu mai alunga masculii. De fapt matriarhatul la om e propice si pentru barbati, nu e de mirare ca ei lupta sa-l mentina.

Braidotti, in "Postumanul",  scrie mai coerent, da mai multe informatii. Ea s-a inspirat cumva, cum si recunoaste, de la Irigaray, dar ea vine cu post-umanismul, anti-individualismul, cautarea de noi subiectivitati

NU poti respinge umanismul,, pentru ca umanismul a creat, intr-un fel feminismul. Chiar daca umanismul se referea la barbatul alb, heterosexual, european ca etalon al umanitatii.. E o barbarie, o mizerie, dar conceptul ca oamenii se nasc egali, nu au privilegii prin nastere, e esential pentru dezvolarea feminismului.. Ea contesta de fapt raportarea la barbatul alb, heterosexual, european etc, ceea ce e de contestat, dar atat.

Dar feminismul ar fi de fapt recuperarea umanismului, recuperarea meritocratiei reale, umane, care e feminina in esenta. Barbatii sunt un pericol, s-au impus doar prin forta, prin violenta, care a capatat apoi valente spirituale. Acest umanism ar avea ceva diferit, punerea in centru a femeii, nu a barbatului, Barbatii care vor sa acceada la aceasta stare trebuie sa-si lepede masculinitatea. civilizatia e lepadarea de masculinitatea nativa, salbatica. Societatea, cvilizatia e a femeilor, ele, cum se vede, au abilitati sociale superioare la cele mai multe specii, inclusiv la om. Si daca unele se izoleaza de societate, ca oamenii sensibii o fac adesea, e ca societatea e infectata cu brutalitate, superficialitate, falsitate, nu pentru ca socialul, relatiile interumane ar fi ceva rau, ceva de respins. ceva ce oamenii deosebiti nu apreciaza. Infectarea cu aceste tare ar fi influentata de patriarhat in mare masura. NU e de mirare ca izolarea puternica si extinsa apare in societati puternic patriaarhale, ca cea japoneza.

Modestia femeilor e de neinteles, feministele traiesc inca in modestie, nu avanseaza idei dure, radicale,. Intr-un fel supraomul e femeie, barbatul poate deveni si el supraom, dar cu mari eforturi. Desi sunt unii autori, chiar barbati, cum ar fi William Golding, laureat al Premiul Nobel, autorul superbului roman "Imparatul mustelor", care avanseaza cumva aceasta idee, chiar daca folosesc alte cuvinte.

Braidoti se considera sora cu oaia Dolly si cu oncosoarecele, penrru ca fiind femeie, e exploatata ca femeie, biologic. E cat se poate de adevarat. Femeile sunt crescute ca animalele in ferma pentru reproducere si exploatare prin munca neplatita. Dar solutia e sa te vezi altceva, intai tu. Si in consecinta, ea cauta subiectivitati noi, nu individuale. La naiba, pai ca si in cazul perioardei istorice care preceda umanismul, avem in urma noastra o intreaga istorie in care nu exista individualism, in care individul era introdus in comunitate, era al comunitatii, al tribului. Braidotti propune subiectivitatea colectiva, in care sa fie si elemente ale mediului. NU, subiectivitatea e individuala, dar omul e mai mult decat corpul lui, pielea lui nu e granita lui. Omul are univers interior, unii mai mare, altii mai mic, dar are. Universul interior e atacat atunci cand unele lucruri se incalca. Sigur, si aici se ajugne la abuzuri, Universul interior al cuiva poate cuprinde sclavi. Si de fapt ceea ce critica Braidotti, dar nu numai ea, e ca ndividualismul a dus la egoism, dar alternativa era cumplita. Nimic nu e de facut, cand omul e al comniiatii, nu exista libertate personala, de constiinta, religioasa. Principiile lui Stuart Mill, faci orice daca nu faci rau, contin o valoare. Cum facem cand principiile noastre se bat cap in cap, cand universurile noastre virtuale se bat cap in cap? Simplu, exista justitite care trebuie sa cuprinda multe alte aspecte, alte legi, alte viziuni. Solutiile cele mai inteligente exista, daca nu trebuie cautate. Toata nenorocirea din lume e ca nu exista state de drept, ca nu exista lume de drept. Faptul ca ne intereseaza lumea arata universul nostru virtual. Explorarea mai adanca ar duce la universalitate, oricat de greu ar fi.

Sigur ca si aceasta conceptie, ca si a lui Bradoti, poate fi monista, nu avem neovie de contrarii, de dialectica, viata are in ea toate elementele evolutiei, devenirii speciilor, omului, societatii. Monismul, imprumutat de la Spinoza, cel putin un precursor al umanismului, e ceva admirabil. Monismul e in acord cu feminismul, care nu are nevoie de dusmani, de razboi continuu, ca patriarhatul.

Din pacate, feminsimul radical este alungat din universitati. Analizele noi feministe radicale sunt rare, pentru ca satus quo-ul masculin nu le primeste, cum spune Sheila Jeffreys. Dar asta nu inseamna ca nu e neovie de el, ca feminismul radical nu trebuie sa se dezvolte filosofic.

Continue Reading

Despre colonii si colonizare

Sa separi stiinta de politica e imposibil. Sa separi stiinta de istorie, la fel. Cat de filosofie, care se amesteca si cu istoria, si cu stiinta, si cu politica, ce sa mai spunem? De fapt totul e istorie, adica studiul societatii omenesti. Deci societatea omeneasca, cu toate caracteristicile ei, mai bine sau mai putin cunoscute, constientizate, joaca mereu rolul principal, desi uneori nu i se vede fata. Asta in stiinta, in ce numim stiinta, in ce numim filosofie. Si iata ca si in ce numim feminism, care e in acelasi timp filosofie si politica. E de fapt societate umana, un anumit tip de societate, o bucata de societate umana, dupa mine, intr-adevar cea mai progresista.

Feminismul are niste radacini filosofice. Mie aceste radacini, cum am precizat si cu alte ocazii, mi se pare ca sunt cele ale justitiei umane. Feminismul in sine este un act de justitie, e un act de a recunoaste o nedreptate, o discriminare crunta. Si a incerca apoi s-o indrepti, a cauta intai masurile cu care s-o indrepti.

Sigur, pentru a ajunge la aceasta recunoastere a acestei nedreptati, trebuie sa ajungi la umanism, la a recunoaste egalitatea oaomenilor la nastere, dincolo de privilegiile pe care aceasta nastere le acorda unora, cum a fost in sclavagism, apoi in feudalism, daca discutam despre istoria Europei. In alte societati erau caste, care de asemenea implicau privilegii la nastere pentru unii, condamnare pentru altii.

Cum bine argumenteaza Sheela Jeffreys in linkul de mai jos, feminismul radical, cel care in anii '70 a dus la miscari extraordinare, la activism, recunoasterea patriarahatului, a violentei domestice, a pornografiei, la legi in acest sens, unele exportate pe meleaguri indepartate, cum ar fi ale noastre, acum e intr-un mare declin. A mai rezistat un pic pana prin anii '80, dupa care s-a diluat foarte mult, pana s-a denaturat. De fapt nu mai e feminism, ci un fel de amestec de politici de stanga, care abia de mai pastreaza o dominanta pe problema femeilor. Oare chiar o face?

Acum se merge pe feminismul intersectional, care sa includa problemele rasiale, ale claselor, coloniale, ale minoritatilor sexuale etc. Exista o intreaga taxonomie a opresiei, cu tot felul de denumiri fanteziste (cis, trans, parca am fi la chimie) despre a caror acoperire fizica nu stim mare lucru. Feminismul a fost sacrificat pe altarul politicilor minoriatilor sexuale (altele decat lesbiene, bine reprezentate in feminismul radical, deci marginalizate), al minoritatilor rasiale, fostelor colonii etc. Sufragetelor li s-a reprosat elitismul, faptul ca nu au inclus mai mult femei de culoare in lupta lor. Feminismului i se reproseaza de catre femeile de culoare (unele) ca este o emanatie a femeilor albe din clasa mijlocie (sic!).

Identitatea a devenit ceva extraordinar de imporant la ora actuala, nu numai in politici. Feminismul islamic e o consecinta a acestei viziuni. Identitatea a patruns si in stiinta, de exemplu in psihanaliza. De curand a fost un congres de psihanaliza in Romania, iar programul sau, prezentat partial pe un post de radio, cuprindea aproape numai teme despre identitate.

Eu personal admir feminismul negru. Femeile cele mai oprimate cunosc patriarhatul cel mai bine. Femeile singure de culoare, eventual prostituate, stiu cel mai bine ce poate patriarhatul, ce pot barbatii sprijiniti de patriarhat. La fel lesbienele, eventual tot de culoare. Nu intreba de opresie, de mizeria unui sistem oamenii care traiesc undeva feriti de aceasta mizerie. Sigur ca daca esti si neagra, si lesbiana sau prostituata, poti avea experiente plenare cu patriarhatul, dar asta nu inseamna ca patriarhatul  are ceva cu negrii, ca exista o cauzalitte a oprimarii. In orice problema, trebuie sa mergem la radacina, nu sa descriem fenomenele, sa inventam termeni, si gata, aia e stiinta sau filosfie, cum se face acum in postmodernism,.

Iar pe de alta parte, nu putem reprosa feminsmului ca nu e inclusiv. Minoritatile rasiale, culturale, sexuale (ma refer in special la cele nefeministe) au propriile organisme care sa le reprezinte, iar feministele nu le reproseaza ca nu sunt inclusive. La fel, feminismul a aparut tocmai pentru ca miscarile de stanga, socialiste, al caror obiect de activitate era eliberarea claselor oprimate, nu era inclusiv cu problemele lor. Socialismul nu a fost si nu este feminist. Si aici nu ma refer doar la partidele de stanga, socialiste, din lumea libera, care contin doar membre care apara drepturile femeilor, dar barbatii socialisti nu au si nu au avut o agenda feminista. Putem acuza partidele comuniste de orice, dar nu de feminism. Stalin considera feminismul ceva burghez, si a repus in drepturi modelul traditional,al femeii  care inafara de a fi mama mai si muncea din greu in fabrici si pe ogoare. Ce a facut comunismul cu drepturile, ,mai ales reproductiv, ale femeilor din Romania se stie bine.

Tocmai de aceea femeile au fost nevoite sa se lupte singure pentru ele insele, sa se reprezinte singure. Atunci cum poti sa le ceri sa se lutpe si pentru altii? Cum poti sa-i ceri unui partid, oricare ar fi acesta, sa nu fie parte, ci intreg din societate? Atunci nu mai e partid. Cum poti cere oricui are o cauza umanitara, sa le aiba pe toate? Feminismul nu e Moise, nu e totalitarism, dar ei ne obliga sa-l facem.

Nu poti face asta cu altii, dar o poti face cu femeile.  Si ele pot accepta si numesc asta feminism. Ca si cand femeile ar trebui sa se rusineze sa se reprezinte singure, sa-si spuna problemele, sa lupte pentru drepturile lor, sa faca politica PENTRU ELE. Sa fie fiinte sociale, adica. In cazul lor, mereu se face apel la decenta, la modestie. Ele trebuie sa-si puna mereu un val pe fata, pe interesele si dorintele lor.

Sigur, miscarea feminista a fost subminata prin aceste strategii pentru ca devenea periculoasa,amennta status quo-ul. Dar cred si sper ca a fost doar o amanare a problemei, cum s-a intamplat in cazul ultimei crize economice mondiale, care putea sa aiba loc cu ceva timp inainte.

Problema rasiala (etnica) este discutata in State, dar in Europa doar in ce priveste imigratia, nu si romii, care sunt discriminati peste tot, Nu sunt placute bilingve in limba lor nicaieri, desi ei sunt bine reprezentati ca populatie in multe locuri. Cu imigratia e diferit, si intr-adevar, in Europa, imigratia e de cele mai multe ori urmarea colonialismului.

Colonialismul a fost cumplit, un genodic economic, cultural, chiar uman, cel putin in unele cazuri,. Efectele lui se vad si acum. Problemele imenese ale unor tari in curs de dezvoltare, in special din Africa, provin din colonialism. Colonialismul a fost si este o crima impotriva umanitatii. Dar aici mi se pare ca popoarele din partea de Est a Europei, care au fost colonizate de Armata rosie dupa cel de-al doilea razboi monidial, ar avea si ele un cuvant de spus. NU as indrazni sa compar suferinta europenilor de sub comunism, desi rezulatele ei au fost devastatoare la nivel individual (generatii distruse), iar cele economice, sociale, culturale se vad si azi si se vor vedea mult timp de acum inante, cu cea a africanilor, de exemplu. Dar conceptual, acest eveniment istoric poate ajuta la intelegerea colonialismului ca atare.

E absolut adevarat ca miza colonialismului este exploatarea economica. Statele foste comuniste, multe fiind sub ocupatie pana la caderea comunismului, au fost in primul rand jefuite economic. URSS a facut in continuare colonii, cum au fost cele din Asia (Vietnam), America (Cuba).  Unele costau (Cuba, dar si Viernamul) dar costurile erau platite pe seama altor colonii. Raporturile de forte dintre tarile comuniste erau ca intre colonii si metropola. Guvernele din colonii nu contau, erau mai mult sau mai putin marionete ale Moscovei. S-a vazut ce s-a intamplat cu incercarile de secesiune ideologica ale Ungariei, apoi ale Cehoslovaciei. Ar fi avut indrazneala sa faca asta Franta, de exemplu? Sa ne gandim ce scandal a fost cu razboiul din Algeria, cate carti s-au scris. Daca s-au facut, si abuzuri se fac in continuare, in special in Africa, lucrurile nu sunt pe fata, cum au fost in comunism. Armata rosie care a invadat Cehoslovacia si Ungaria.

Problema rasiala, religioasa, etnica, nu exista in cazul acestor colonii comuniste. Multe tari colonizate vorbeau limbi slave, ca rusa. Multi oameni din colonii erau blonzi cu ochii albastri, apartinand rasei nordice "privilegiate". Unii, ca romanii, cubanezii, cei din Angola, fosta colonie portugheza, vorbeau dialecte latine actuale. Puteai sa vorbesti de inferioritate culturala in cazul lor? Ca sa nu mai vorbim ca in Imperiul sovietic erau urmasii unor vechi civilzatii, ca georgienii.

Colonialismul are drept scop exploatarea. Si exploatarea are pretexte, nu cauze. Pe cei pe care vrei sa-i exploatezi ori ii inferiorizezi, ori pretinzi ca ii salvezi, ceea ce inseamna cumva acelasi lucru. E vorba de jaf, nu de ideologie. La fel, se stie ca sclavii africani au fost preferati, nu numai pentru forta lor fizica, dar si pentru cunostintele lor de agricultura  plantelor tropicale. Talentul, deci nu inferioritaea, ii recomanda ca sclavi.

Colonialismul nu numai ca a stat in calea dezvoltarii. a cultivat subdezvoltarea. Comunismul era subdezvoltare, saracie generalizata, sub masca progresului. Pentru a se adapta in acel sistem, oamenii aproape renuntau la umanitatea care i-ar fi pus in pericol. Probabil in coloniile de pe alte continente lucrurile stateau si mai grav.

Ca bogatia unor natiuni se explica doar prin lispa colonizarii lor externe si interne, adica prin posibilitatea unora de a aduce bogatie, de a face bogatie in interiorul acestor societati, e ceva real. Dar colonialismul care a tintit alte meleaguri, indepartate, a aparut cand societatea nu se mai putea coloniza intern, adica oamenii se emancipau, aveau drepturi, si cand/ sau oricum colonializarea interna nu aducea suficiente resurse. Coloniile aduc bogatie, dar nu e suficient. Rusia, dar si Spania, Portugalia sunt exemple in acest sens. Bogatia e foarte complicata, exploatarea la distanta ajuta, dar nu intotdeauna. Un pic de justitie, un pic de initiativa, un pic de inovatie reala, macar la nivelul metropolei, e necesara. Altfel totul degenereaza in jaf generalizat, nu dezvoltare.

Pentru ca oamenii din Europa sunt adesea blonzi sau fac parte din culturi vechi nu trebuie sa fie exclusi din fenomenul colonizarii. Europa a fost mereu sub imperii. Tariel care s-ai dezvoltat au fost intr-adevar libere, cel putin pentru o perioada. Inainte de a fi colonizata de comunisti, Romania, de exemplu, a stat secole sub Imperiul Otoman, alte zone din Europa au fost in Imperiile locale, cum ar fi cel Habsburgic sau Rusia. Sigur ca aceste zone au fost si atunci franate in dezvoltare.

Imigratia din zonele care au fost colonizate, de provenienta europeana, se vede in continuare. Si e interesant cum imigrantii, chiar daca vin acum din Polonia (adica sunt blonzi) sunt discriminati si temuti in tarile unde oamenii arata la fel ca ei. La fel cu imigrantii care vin acum din Romania, dar inainte veneau din Portugalia, Italia sau Grecia. Asemanarea fizica si lingvistica nu e importanta cand e vorba de discriminare, care e in primul rand economica. Cum poate un italian sa spuna ca un roman e inferior cand candva erau acelasi popor, iar strainii ii denumeau (si inca o fac) cu acelasi nume? Devii imediat inferior daca atentezi la ceva sau ai ceva ce altii pot lua, Evreii dominau stiinta, arta, filosofia inceputului de secol XX. Erau inferiori. Prin ce? Religie? Rasa? Era greu sa-i deosebesti de locuitorii din sudul Europei. Si totusi, stim ce au patit. De ce? Aveau bani si nimeni nu le lua apararea. Comunismul a venit cu inferiorizarea intelectualilor si a oamenilor de afaceri, a celor cu initiativa. Da, acesti oameni erau inferiori. Exact pe dos decat in capitalismul care e de vina pentru toate relele din lume (ce simplu ar fi!). Ceea ce altii numesc meritocratie (si ce criticata e), altii numesc inferioritate, dusman al poporului etc. Asta nu inseamna totusi ca aspectul etnic nu conteaza. Africanii poarta mereu un fel de stea a lui David a opresiei, ei nu pot sa se ascunda. La fel si alti oameni cu pielea inchisa sau aspect diferit.

Mecanismul opresiei ar trebui sa fie studiat, cu cauzele lui psihologice, etologice, sociale. Istoria ar ajuta enorm, cu bogatia ei de date in acest sens. Poti fi oricum, poti avea orice calitati, daca poti fi jefuita, iar altii nu te apara, poti fi oprimata, inferiorizata etc. In societatile corupte, daca nu ai bani sau pile, poti fi oricum, tot exploatata si discriminata vei fi. Asta e natura umana, bine descrisa de jocul de sah. Daca esti pion, si daca nu te apara o piesa mai puternica, te mananca oricine. Oricum risti sa fii mancata cand miza e mare, dar fara aparare nu ai nicio sansa. Nu ai cum sa devii regina.

Cu femeile se intampla acelasi lucru. Cum pot unii sa discrimineze femeile, pana la urma pe propriile mame? Nu conteaza ce faci pentru cineva, daca miza e mare, te distruge. Si pentru barbati miza e mare, inferiorizand si exploatand femeile se salveaza material si afectiv pe ei insisi. Patriarhatul a aparut cand femeile nu s-au mai putut apara, au devenit pioni. Atunci au putut fi facute sclave, inferiorizate, depersonalizate, despiritualizate, in scopul exploatarii, in primul rand materiale (sexuale, reproductive ca parte din prima). Si ca femeie, nimeni nu-ti ia apararea. Femeile sunt terorizate, si oricum, nu au forta economica si politica. Iar barbatii de ce ar face-o? Ma intrebam mereu si inca ma intreb de ce patriarhatul inca exista, de ce feminismul e in declin. Sigur, sunt forte care il ajuta. Dar dificultatea independentei economice a femeilor e cauza principala. E greu sa mostenesti bani, iar ca sa-i faci, gradele de libertate sunt foarte reduse. ceea ce inseamna foarte multe constrangeri pentru femei, care duc la tot atatea compromisuri in ce priveste drepturile lor. Nu neaparat compromisuri personale, desi sunt si astea importante, dar lipsa de timp pentru analize, incapacitate de a actiune politica etc. Si totusi, nici independenta economica nu i-a ajutat pe evrei, sa nu uitam. Constientizarea e esentiala in cazul femeilor.

Identitatea, care a aparut ca raspuns la desnationalizarea, deculturalizarea date de colonialism, nu e o solutie. Sigur ca orice limba trebuie pastrata, ca pierderea ei e iremediabila, sigur ca orice cultura are lucruri de valoare, dar asta nu inseamna ca orice cultura trebuie pastrata integral, ca tot ce e cultura e bun. Cand exista o cultura a opresiei, a discriminarii, de indata ce au aparut diferente sociale si economice intre oameni.

Daca vrem cu adevarat sa luptam contra colonialismului, trebuie sa ne luptam cu colonizarea mintii, in primul rand. Si acest lucru se intampla nu numai cu femeile care isi constuiesc identitatea din opresie si simbolul ei, valul islamic, ci si la occidentalii iesiti de curand din foste colonii comuniste. Atata timp cat se uita numai la ce se face in actualele metropole neoliberale (de unde a venit de fapt criza economica), cand copiaza nediscriminatoriu cam tot ce e acolo, ca si cand ar fi o Mecca a progresului, vom fi tot colonii. Solutia e sa dezvolti idei local, sa inventezi, sa creezi valori care sa devina universale. Valabil pentru toate fostele colonii. A nu se intelege prin asta ca as compara suferinta europenilor cu a africanilor, ca as spune ca sansele lor, in lumea actuala, sunt similare cu ale fostelor colonii albe. Ei au nevoie de mai mult suport, dar tot pentru a fi ei insisi, a se descoperi pe ei insisi, cu propria lor creativitate, forta, sensibilitate.

http://www.feministcurrent.com/2016/10/18/podcast-sheila-jeffreys-impact-neoliberalism-identity-politics-womens-movement/

Continue Reading

Biblia si epopeea lui Ghilgamesh. Sau invers

Candva cea mai mare capodopera literara mi se parea "Faust" al lui Goethe. E atata durere, atata tragedie, atata suflet in soarta tragica a unui om care alearga dupa fericire, dupa implinire, isi vinde suflet pentru ea, dar finalul nu e de partea lui. Soarta lui e sfasietoare, concluzia e ca orice drum ai apuca, pasiunile sunt ucigatoare, si te duc oriunde, dar nu la fericire. Totul, cele mai mari pasiuni, cele mai mari dorinte, cele mai mari sacrificii, nu sunt decat vanare de vant, cum ar spune un cantec. Era logic sa imi placa Faust, pentru ca apartenenta culturala, mai ales cand suntem foarte tineri, se impune adesea. Faust reprezinta despre drama omului modern, ceea ce e bine cunoscut de catre filosofi si chiar psihologi. Se pare ca postmodernismul a rezolvat aceasta drama renuntand la orice pasiune, orice valoare puternica, orice vis puternic, chiar orice idee clara. Plutim, subzistam afectiv si mental, evitam astfel tragedia lui Faust.

Dar de ceva timp, opera mea preferata este Epopeea lui Ghilgamesh. Are tot, istorie, sociologie, vise, chiar stiinta. Si nu e despre omul modern, ci despre om. Cum stim, evreii au trait in apropierea marilor civilizatii ale Orientului mijlociu, unele vorbind limbi semitice, ca si ei, sau  limbi de origine necunoscuta, ca sumerienii. Marginalii, cei de la periferie, de la mahala adica, ajung uneori singurii care povestesc despre maretia unor timpuri apuse. Asta s-a intamplat, se pare cu evreii, asa cum lumea noastra occidentala se datoreaza cresterii si descresterii Imperiului persan, pe langa care traiau ca ciobani si piratii grecii. Multe din povestile din Biblie isi au originea in povesti mai vechi din zona care acum apartine Irakului- Mesopotamia, teritoriul dintre Tigru si Eufrat, leaganul civilizatiei occidentale.

Descoperirea tablitelor de la Uruk pe care era scrisa epopeea lui Ghilgamesh a fost un eveniment arheologic.A existat cel putin un rege in Uruk cu acest nume. Dar povestea spune multe despre lumea de atunci, despre ce va urma, si mai ales despre natura umana. Desi s-au scris biblioteci despre interpretarea povestilor din Biblie, mai ales despre mitul genezei, paralela cu epopeea lui Ghilgamesh este putin valorificata. In aceasta poveste, poaste si ea inspirata din altele si mai vechi, s-ar putea gasi sursele de inspiratie ale genezei Biblice si nu numai.

Pe scurt, povestea incepe cu un rege tanar rasfatat, ale caror abuzuri au contrariat zeii, care au vrut sa-l imblanzeasca. Prietenia li s-a parut cea mai buna solutie. Se pare ca zeii erau buni psihologi, si stiau exact esentialul. De ce are cea mai mare nevoie un om? De recunoastere, de intelegere si apropiere umana. Frustrarile care vin din lipsa acestei necesitati umane, bine descrisa de Tzvetan Todorov in ""Viata comuna" conduc la comportamente aberante. De-ar afla asta si expertii anti-terorism care gasesc radicalizare in orice problema personala, care poate fi inscrisa in aceasta categorie, adica a lipsei de recunoaste, a imigrantilor si urmasilor lor!

Pentru imblanzirea lui Ghilgamesh, zeii au facut un urias din lut (!) care a ajuns sa traiasca in padure, fara sa vorbeasca si sa se comporte ca un om. Biblia a fost criticata pentru multe inadvertente. In primul rand, desi pe lume nu erau decat Adam si Eva, la un moment dat au aparut alti oameni cu care copiii lor s-au cuplat. Probabil erau si alti oameni in lume, dar Adam si Eva erau un experiment divin, asa cum uriasul Enkidu era un experiment al zeilor. Numai ca uriasul necioplit, total salbatic, nu a avut parte de o femeie din coasta lui, ci de o femeie aleasa, care l-a adus in civilizatie. Aceasta femeie nu a fost ademenita de niciun sarpe, ci de un sarpe social, adica un negustor. Pentru ca uriasul provoca pagube, negustorul s-a dus la templu si acolo a gasit o curtezana (locul unde erau atunci curtezanele) pe care a platit-o ca sa-l imblanzeasca. Atunci sexul era ceva sacru, iar curtezanele faceau sexul sacru, prin intermediul templelor, avand un status privilegiat. Curtezanele erau femei frumoase, culte, descrise apoi in Grecia Antica, femei care isi permiteau independenta sociala si materiala in perioada de inceput a patriarhatului, cand femeile nu pierdusera dimensiunea spirituala, cand nu ajunsesera total devalorizate.

Fiica placerii, cum ii spune negustorul, ajunge in padure, are parte de partide de sex de neimaginat pentru femeile obisnuite (doar era vorba de un urias de lut, nu de un barbat obisnuit), iar dupa ce acesta se epuizeaza sexual, chiar daca maratonul dureaza 6 zile, uriasul este transformat in om capabil de a trai in civilizatie de catre curtezana. Aceasta il smulge din salbaticie, ceea ce el ajunge, dupa multe peripetii, in pragul mortii, sa regrete.

Nu am cunostinta daca nimeni nu a mai gasit in Eva biblica figura curtezanei din Ghilgamesh. Dincolo de povestea potopului, prezenta de asemenea in Epopeea lui Ghilgamesh, ar putea exista povestea marului, mai precis originalul ei. Curtezana, culta si inteligenta, il invata pe Enkidu sa vorbeasca, sa bea bere cu paiul, sa manance ca un om. Ea il civilizeaza, il rupe din salbaticie, ii ucide inocenta, odata cu intierea sexuala. Desi feministele vorbesc mult despre teama femeilor de viol, afara de Andrea Dworkin, la putine am gasit vorbindu-se despre teama barbatilor de femei. Desi de la picturi rupestre pana la ritualuri in variate culturi, teama barbatilor de femeile care i-ar epuiza sexual, uneori care se transforma in feline (sau invers), aceasta este o constanta.

Povestea Evei ar fi povestea civilizatiei, create de femei, care i-au smuls pe barbati din inocenta si libertate, din salbaticie. Femeile, care au descoperit agricultura (in mod clar intamplator, asa cum descrie Jared Diamond in "Germs, guns and steeel", pentru ca ele erau culegatoare), au inventat probabil, cu mult inainte, si limbajul. Ele ii educa, ii instruiesc pe barbati, ele ii rup de fiecare data, ca mame, dar nu numai, din salbaticie. Ele poarta exigentele civilizatiei, ale traiului in societate. Nu sunt suficiente motive pentru misoginism? Femeile sunt oribile pentru ca au facut civilizatia, au luat barbatii din natura, o fac mereu, in fiecare zi, orice barbat e smuls din natura de mama lui, apoi de alte femei. Educatia e smulgere din natura.

E interesant cum de la Jung, dar si inainte, si apoi si alti filosofi si psihologi vorbesc de partea intunecata din noi insine, de umbra, de lucrurile pe care le-am face, dar societatea, civilizatia, ne opreste.  Cand am citit prima data despre viziunea grecilor despre legi, ca despre ceva ce ar opri oamenii sa faca lucruri rele, ca in lipsa lor ar fi numai abuzuri, m-am simtit foarte revoltata. Pentru ca eu nu simt ca am nevoie de legi, eventual de reglementari care sa ma invete ce sa fac in situatii speciale, cum ar fi condusul, plata impozitelor, dar nu as face niciun rau cu sau fara legi. Poate asa gandesc femeile. Oare femeile au o umbra? Au ele nevoie de a invata diferenta dintre bine si rau sau o au in sange? Cum spunea un proverb indian citat de Amita Bosh in cartea ei despre proverbe indiene, barbatii au nevoie sa invete, de scoala, femeile sunt inteligente de la natura. Femeile stiu ce e bine si ce e rau, au in sange, ele nu au o umbra, ele nu trebuie sa fie oprite de legi sau de frica, ci de propria constiinta. Ele nu sunt salbatice, ele poarta germenii civilizatiei in ele, ca potentia.

Femeile au constiinta, ele nu si-o dezvolta, ele o dezvolta eventual in barbati.

Daca in Epopeea lui Ghilgamesh, femeia civilizatoare, curtezana, este culta si inteligenta, ea educa, in mitul genezei, Eva e de fapt sedusa de sarpe, actul ei e de coruptie. Misoginismul adancirii patriarhatului, mai ales la niste pastori inculti, ceea ce pregatea ruptura spirituala a femeilor prin religia monoteista patriarhala, ofera o descriere deja devalorizanta a femeilor. Actul lor civilizator e insa rasplatit prin acelasi blestem. Numai ca blestemul curtezanei de catre Enkidu difera, cum se spune, ca de la cer la pamant, de blestemul Evei de catre divinitatea patriarhala, monoteista. In acord cu viziunea despre femei in locuri si epoci diferite.

Eva e o fiinta cazuta, corupta, mizerabila, iar blestemul ei e fizic, se refera la rolul ei unic, nu de educatoare, nu de femeie cu viata sexuala si dorinte proprii, ci de mama. Ea va naste in dureri pruncii, va alerga dupa barbat, fiind atrasa de el, iar el o va stapani. Ti se face rau numai cand te gandesti cam cum sunt vazute femeile in patriarhat, cat de jos, cat de lipsite de umanitate, de optiuni! Blestemul Evei arata statusul femeii in pariarhat, adevarata ei decadere umana, pe care a suferit-o femeia civilizatoare. Pe cand blestemul curtezanei arata cu totul altfel. Ea e blestemata sa piarda, in mod cat se poate de dureros, ca femeie cu sexualitate libera, cu agentie, cu vise, cu sentimente. Si pierderea ei sa fie cu atat mai dureroasa, cu cat ea nu e degradata, e frumoasa, inteligenta, e o femeie care poate trezi pasiuni, sentimente, dar mai ales care le poate simti. Dar care e refuzata si nu are acces la barbatii pe care ea ii doreste. Curtezana e blestemata sa fie nefericita in dragoste, barbatii pe care ea ii doreste sa nu-i raspunda. E cel mai mare chin, desi unul de lux, mai dur decat durerile nasterii. De data asta Enkidu s-a dovedit bun psiholog. Curtezana e lovita in recunoasterea ei umana, in individualitaea ei. Pentru ca e o fiinta umana, libera, care alege, care viseaza, care are sentimente. Nu o femeie care naste, care trebuie sa plateasca pentru sexualitatea ei cu supunere, ca Eva. E o femeie care teoretic are de ales, dar norocul trebuie sa-i lipseasca. Cand zeii il cearta pe Enkidu cu blestemul lui, amintindu-i cate l-a invatat curtezana, el isi schimba blestemul in favoarea ei. Ii doreste ca barbatii sa-si paraseasca sotiile pentru ea, chair daca au devenit de sapte ori mame.

Sexualitatea umana, mai ales feminina, in epopeea lui Ghilgamesh, e cat se poate de libera, nu as spune actuala,. pentru ca acum femeile nu sunt atat de libere. Ghilgamesh refuza o zeita de teama ca se va purta cu el asa cum s-a purtat cu alti amanti, inaintea lui, pe care i-a abandonat sau chiar mai rau. Epopeea nu descrie o relatie romantica, ci doar visele pe care le au toti, mai ales femeile. Rosalind Miles, in "CIne a pregatit cina cea de taina? O istorie universala a femeilor" vorbeste de sofisticarile sexuale ale femeilor din epoca, care beneficiau de sex oral. Oamenii atunci stiau si intelegeau mai multe despre sexualitatea umana, despre femei, decat majoritatea sociobiologilor actuali. Adica spuneau adevarul, nu povesti patriarhale.

Inteligenta femeilor era foarte apreciata. Apare  o hangita (femeie de afaceri), care umbla acoperita cu un val (obicei vechi in zona, preluat de islam) care furnizeaza niste informatii importante, Mama lui Ghilgamesh era numita "atoatestiutoare". Sa ne gandim ca si la greci, zeita intelepciunii era Atena, care a aparut din capul lui Zeus. Inteligenta era feminina, e bine ca in limbile latine, inteligenta e reprezentata de cuvinte de gen feminin.

E interesant de asemenea ca in Egiptul Antic, in epoca veche, apar reprezentari ale genezei cu zeita-cer si zeul-pamant (in cartea lui Leo Frobenius, Cultura Africii), ceea ce sugereaza superioritatea inelectuala si morala a femeilor vazute de Antici, pana cand patriarhatul a pus stapanire pe tot, Imaginea mundana, telurica, a femeilor, legata de natural, e de data mai recenta, impusa de patriarhat. Avem mult de muncit pentru a recupera cultura feminina, spiritualitatea, transcendenta feminina.

Epopeea lui Ghilgamesh e o capodopera antica. Ea ne vorbeste despre patriarhatul de inceput, cand urmele matriarhatului inca se vedeau. Barbatii au putere militara si curaj, doar atat, in rest sunt niste salbatici pe care femeile i-au civiliziat, pe care zeii incearca sa-i imbuneze. Pe cand femeile sunt inteligente, cunoscatoare, cu vise si dorinte, libere sexual. Sofisticarea matriarhala, ca si spiritualitatea matriarhala, se vad inca in societate. Cum a fost sa traiesti intr-o lume in care exista zeite, in care sexul de placere e sacru, chiar in cadrul templului, in care nasterea si supunerea nu sunt singurele virtuti ale unei femei? Virtute, la naiba, vine de "barbat" in latina! Cat de rau am ajuns!

Civilizatia occidentala vine dintr-un loc in care oamenii visau la nemurire, la sentimente de pasiune libera, aveau nevoie de prietenie si de aventura. La fel ca acum, doar ca atunci nu le era rusine s-o spuna.

Continue Reading

Esecul relatiilor romantice- patriarhatul e de vina

Exista o intreaga industrie a relatiilor romantice. Se spune ca femeile isi doresc romantismul mai mult decat barbatii, desi unele studii arata ca barbatii se indragostesc mai mult. E si normal, ei au de cine. Valoarea sexuala a celor mai multi barbati, ca atractie si ca prestatie,  tinde catre 0. Cum am spus deja, femeile isi doresc relatii romantice pentru ca ele, afara de unele cazuri, privilegiate, nu-si permit sa faca sex inafara romantismului, cu un barbat care nu e indragostit de ele. Pentru ca acel sex le predispune la tot felul de alte probleme, in primul rand emotionale, dar si fizice, uneori mergand dincolo de siguranta personala, a integritatii si chiar a vietii. Barbatii sunt periculosi, mai ales in patriarhat, unde sexul devine intr-o masura covarsitoare un act al dominantei. Barbatii domina femeile prin sex, ei asa vad lucrurile, tocmai pentru ca posturile din actul sexual seamana, cum spun etologii, cu posturile de dominanta de la animale. Femeile sunt dominate prin sex in viziunea barbatilor, sunt cucerite, ele le apartin lor in timpul sexului. Dar sa nu uitam, asta e viziunea barbatilor, nu a femeilor, despre sex. Femeile puternice, in primul rand unele feministe, au mare greutate in a asimila aceste idei absurde. Si din acest punct de vedere, sexul ar trebui sa beneficieze de analize feministe, de impunerea unor noi viziuni.
Dar revenind, femeile vor romantism pentru ca vor siguranta. In primul rand. Apoi e nevoia umana, iar pentru ca la femei adesea functiile umane superioare ca imaginatia, sentimentele complexe, ratiunea si moralitatea sunt mai dezvoltate decat la barbati, vor sentimente complexe, sofisticate, relatii complexe, foarte personale, in care ingredientul principal e romantismul, ca simbol al unei puternice si exclusive, dar si uman complexe dorinte.
Nu vad de ce ar avea femeile relatii heterosexuale, decat pentru satisfacerea placerii sexuale (pasagere) si pentru romantism. Dar cele mai multe relatii in patriarhat implica supravietuirea materiala sau sociala, deci nu e cazul de romantism. Femeile, fiind fiinte mai independe social, pentru ca societatea e construita natural in jurul lor ca fiinte sociale (desi patriarhatul perverteste cumva acest aspect), vor mai mult de la o relatie decat barbatii, care vor sex si dominare. Dar mai ales dominare, care izvoraste dintr-o mare marginalizare interiorizata. Barbatii vor cu disperare un loc in societate, care e natural a femeilor.
In industria relatiilor romantice, care curprinde site-uri matrimoniale, reviste asa-zis pentru femei (glossi), dar si industria psihologiei, profund misogina, se vehiculeaza tot felul de sfaturi pentru femei care le adancesc de fapt starea de submisivitate si sprijina complianta in patriarhat. Aberatii imense despre relatiile romantice precum "scarcity principle" (sa oferi putin, ca nu cumva partenerul sa se sature, sa-l duci cu zaharelul adica) si alte asemenea, nu reprezinta decat baletul dominantei si al supunerii, asemenea baletului animalelor care intra unul pe teritoriul altuia, si care trebuie sa aiba anumite atitudini si posturi pentru evitarea agresivitatii. Sfaturile care se dau femeile in revistele pentru femei, cum remarca un articol feminist, sunt similare cu cele care se dau in cazul negocierii cu teroristii.
Adevarul e ca in patriarhat relatiile romantice sunt ceva aproape imposibil. Orice femeie, oricat de feminista, de independenta, stie ca piatra de incercare in cazul vietii onorabile, feministe, in patriarhat, sunt relatiile romantice. De aceea multe feministe recurg la lesbianism, ca singura posibilitate onorabila de a avea o relatie romantica, libera, egala. Orice femei are traume cumplite de pe urma relatiilor asa-zis romantice din patriarhat, de fapt din cautarea unei relatii romantice. Incerci sa cauti ceva care nu exista. Incerci sa obtii pasiunea, dorinta si visul puternic si exclusiv al cuiva care te considera un obiect, te devalorizeaza, se considera superior tie, care te devalorizeaza si mai mult daca esti tu insati, iar daca nu abordezi posturi de supunere, devine periculos pshic (asta garantat), uneori, adesea adica, si fizic. Viata persoanala a unei femei constiente, care vrea relatii romatice (singurele consistente pentru o astfel de femeie) in patriarhat e o trauma. Heterosexualitatea e factor de risc maxim, daca nu neaparat fizic imediat, macar psihic.
Dar daca ni s-ar spune adevarul, daca nu am considera normale fitele masculilor, daca nu am considera normal sa fim devalorizate, sa dansam acel balet, sa devenim victime, daca nu ne-am asuma nenorocirea relatiilor, totul ar fi altfel. Din pacate, nu e. Chiar si feministele radicale, cele mai "rele" feministe, au o mare toleranta, cand vine vorba de romantism, a comportamentului masculin,. Miturile despre dimorfismul creierului uman (nu ca nu ar fi, dar nu in sensul descris, nu in sensul ca trebuie sa acceptam asta) contribuie la aceasta drama.
Aceste tragedii au loc pentru ca nu ni se spune adevarul, iar chiar daca il intuim inca din liceu sau chiar mai devreme, cu timpul totul incepe sa se dilueze, incepem sa speram de unde nu e, uitam si credem ca va fi altfel. In cazul nostru. Dar nu va fi altfel. oricat de deosebite am fi. Ei sunt tot ei, nu avem ce sa le facem. Iar patriarhatul e tot patriarhat, pentru noi, ca si pentru altele.
Adevarul e ca imparatul e gol, ca femeile fac tot, ca ele au mult mai multe disponibilitati mentale, afective, sunt mai rezistente, mai puternice, mai ambitioase, ca ele pot avea tot, fara barbati, ca barbatii nu au decat forta fizica pe termen scurt, ca numai asta nu ii  poate face altceva, asta nu ii poate face zei, asa cum ii vad unele femei. Ei nu au nimic afara de asta, sunt jalnici de foarte multe ori. Pe de o parte li se spune femeilor ca afectivitatea barbatilor e limitata, ceea ce ii face sa plece, sa dispara, ceva sinistru, ceva ce femeile nu au de ce sa accepte, pe de alta sunt conditionate sa ii caute, sa alerge dupa relatii. De ce ar face-o, de ce ar investi in acest carusel al groazei?
Daca femeile vor invata ca ele sunt totul, ca barbatii pot fi  amantii lor, cel mult, ca ei le pot oferi placerea imensa, pentru scurt timp, si foarte rar, dar atat, nu mai mult, ca responsabilitatile lor sunt limitate, ca forta barbatilor e limitata, viata femeilor se va schimba, heterosexualitatea nu va mai fi o trauma si atat. Prima directie ar fi aceasta, adevarul despre imparatul gol, care nu are decat forta bruta si capacitatea de a face bande cu altii ca el, care sa terorizeze societatile la diferite niveluri si in diferite feluri.
A doua directie, concomitent cu prima, nu separat, ar fi ca daca ei vor relatii, trebuie sa invete sa fie in societate, dar nu ca salvatori, ci ca persoane care aplica pentru aceasta calitate, ca solicitanti de cetatenie. Iar cerintele trebuie sa fie create de femei, indeplinite de babrati. In acest sens, legaturile intamplatoare, la voia hazardului, pe care le au femeile in cautarea romantismului, ar trebuie sa dispara. Barbatii trebuie sa se califice pentru functia de a avea o relatie. In acest sens, testele speciale ar avea un rol important. Ar putea fi infiintate organisme speciale de protectie mentala a femeilor, dar si agentii matrimoniale extrem de specializate in a recruta doar barbatii capabili de a trai cu femeile. Majoritatea sunt nocivi pentru ele, deci nu au ce cauta in apropierea lor.
Cum am mai spus-o, acum femeile sunt in pericol mai mare decat in cazul casatoriilor aranjate, desi asta predispunea la enorm de multe abuzuri si era contrara libertatii femeilor. Dar macar atunci femeile tinere erau teoretic protejate de barbatii nocivi, macar exista un principiu al protectiei, macar pericolul era recunoscut. Desi vanzarea femeilor era mobilul din spatele acestei practici. Acum insa femeile tinere in special sunt aruncate in gura lupului.
Un fenomen interesant este campania cu barbatii adevarati care apara femeile, nu le bat etc. De fapt asta e mecanismul patriarhatului, nimic nou. Femeile sunt obligate sa accepte relatii cu barbati ca sa se simta protejate de alti barbati, extrem de periculosi. Dar femeile se agata de acei cavaleri, nu aleg ele, nu isi dezvolta sexualitatea. Femeile nu trebuie sa aleaga pentur supravietuire, ci pentru fericire, placere macar. Sexualitatea acum e adesea pentur supravietuire, pentru liniste, nu pentru placere, pentru dezvoltare personala, explorare. Femeile trebuie sa ceara mult de la viata, dar e greu cand pentru ele si supravietuirea e problematica. Cultivarea luxului senzatiilor, dorintelor, in cazul femeilor, ar duce la adevarata eliberare.
In concluzie, patriarhatul e de vina pentru orice relatie romantica distrusa, pentru simplul fapt ca responsabilizeaza enorm femeile in relatii, in acelasi timp le limiteaza actiunile, adica intiierea relatiilor, dar si exprimarea libera, pe cand barbatii au de aparat o onoare fara acoperire, adica ei nu trebuie sa apara in ipostaze oribile, de slabiciune, cand de fapt ipostazele lor oribile sunt innascute. Ca sa nu mai vorbim de felul cum sunt valorizate femeile, ca obiecte sau ca monumente de submisivitate.
In matriarhat barbatii sunt amanti, femeile avand existenta asigurata, ele fiind mostenitoarele averii, isi permit sexualitatea. Acolo se stie probabil ce pot oferi barbatii, cat de responsabili si de puternici sunt cu adevarat. Asta ar trebui sa se stie si la noi. Iar femeile, departe de a-si sacrifica sexualitatea si sentimentelor, sa invete sa ceara de la barbati ceea ce pot cere, in cunostinta de cauza. Si sa-si impuna exisgentele. Daca vrei sa ai o relatie, daca vrei sa fii in lumea femeilor, nu merge cu texte naturaliste, de tipul "boys will be boys"' sau cu adaptarea femeilor la psihologia masculina, la creierul masculin, care insemna acelasi lucru. Adica faci ca mine ca sunt superior, oricat de idiot, primitiv, insensibil si brutal as fi, ca sunt barbat. Recunoastem ca multi barbati sunt tarati, nu au ce cauta in relatii, dar cu cei care vor asta nu facem compromisuri. Se supun exigentelor si sunt pedepsiti pentru greseli.
Barbatii trebuie sa cedeze puterea, de fapt femeile trebuie s-o preia. Femeile nu sunta tarate social, uman in masura in care sunt ei. Societatea este a femeilor, creata de ele, in jurul lor. Din pacate, saracia crunta, lupta pentru supravietuire pe altarul careia se sacrifica adesea sexualitatea si sentimentele, face ca multe femei sa tradeze, sa accepte conditii inacceptabile, Patriarhatul ar fi disparut demult daca femeile nu ar fi tradat, daca cele mai multe dintre ele, de frica, nu ar fi acceptat patriarhatul, conditiile inumane de relationare din patriarhat. Dar cel putin in locurile unde femeile nu sunt ingrozitor de paupere, needucate si colonizate, ceva se poate face. E un punct de pornire, pe care nu trebuie sa-l ratam.
Viitorul va fi al femeilor sau nu va fi deloc. Criza masculinitatii se vede peste tot! Masculinitatea e la originea tuturor relelor din lume.

Continue Reading