Mama sau femeie? Sau mitul instinctului matern

Recent, pe site-urile si blogurile feministe aparea recomandarea unei carti scrise de Elisabeth Badinter, numita "Mama sau femeie". Aceasta carte subtire si bine scrisa, care se citeste usor, contine informatii foarte utile despre lumea in care traim, care nu e nici pe departe ce ne asteptam sa fie atunci cand eram copii. Pentru cei nascuti in comunism, oricat de mici ar fi fost atunci, lucrurile capata o cu totul alta nuanta dupa ce citesti acea carte. Comunismul a fost cumplit, dar nu a fost singurul rau din lume, nu a pus monopolul pe toate relele de pe Pamant. Pentru ca atunci, cum se vede din atatea monumente imprastiate si la noi in tara, exista un curent ideologic numit culturalism, care presupunea transformarea naturii, inclusiv umane, de catre om. Daca ai trecut in copilarie pe langa omul de la Vidraru, un urias cu un fulger in manile ridicate, mai ales atunci, stii despre ce e vorba. Desi atunci nu era niciun fel de grija pentru ecologie, natura se supunea omului, un fel de Prometeu.
Dupa destramarea comunismului, la inceputul anilor '90, culturalismul e inlocuit de naturalism. Despre ce e vorba in naturalism? Exact invers, despre supunerea omului naturii, despre omul care traieste in comuniune cu natura si mai ales de redescoperirea naturii umane. Trecand peste ce e aia, atunci cand nu stim bine despre ce e vorba, cand nu avem date si studii, ne intoarcem de fapt la niste conceptii ancestrale, conservatoare. In lipsa cunostintelor despre natura umana (de fapt profund artificiala si sustrasa selectiei naturale) aplicam niste superstitii traditionaliste si mai ales...sexiste.
O aplicatie a naturalismului, pe langa militantismul ecologist fanatic (nascut tot pe ruinele comunismului) care distruge viata oamenilor saraci din lumea a III-a, este modelul mamei ideale. Femeia se intoarce la natura ei presupusa (stiinta arata ca e specific uman o reducere a dimorfismului sexual fata de speciile inrudite si prin asta a rolurilor de gen), adica la a fi mama. Apar mamele fanatice, care stau ani lipite copii, nefacand altceva decat ingrijindu-i si alaptandu-i. Pare sinistru, si chiar este, cum sa te reduci la o fantana de lapte? Cine vrea asa ceva? Ceea ce e interesant este ca sunt si grupuri feministe care adera la aceasta idee. Prin asta, situatia femeii in Occident a inregistrat un recul fata de anii '70.
Dar ce e traditional nu e si natural, de cele mai multe ori. Sa nu uitam ca omul e o fiinta artificiala si a fost din cele mai vechi timpuri, oricat ar parea de ciudat. Femeile au fost constranse, mai devreme sau mai tarziu in a se transforma in vaci de reproducere si obiecte sexuale, private ele insele de placerea sexuala care devenise in cazul lor, cel mult, indiferenta. Si daca e ceva specific uman e placerea sexuala a femeilor, posibilitatea orgasmului cu contractii vaginale. Asta ar fi natura lor mai mult decat nasterea, care e la toate mamiferele. Dar interesele patriarhatului, adica ale barbatilor care aveau femei in curte cum aveau vite sau camile, si deci trebuia ca ele sa produca, nu sa se simta bine, au devenit astfel a doua natura.
Numai ca, oricat ar vrea sa fie asa promotorii modelului mamei ideale care nu face altceva decat sa stea cu copilul si sa-l ingrijeasca ani de zile (de aici femeile care alapteaza in public), natura e altceva. Femeile nu vor sa aiba copii dintr-un instinct matern. Sunt femeie si nu am simtit niciodata o dorinta imperioasa de a da nastere vreunui copil. Nu m-as simti realizata daca as naste, din contra alte lucruri m-ar face sa ma simt mai realizata si ca femeie. Profesia, situatia materiala si sociala nu suporta comparatie. A deveni mama e un sacrificiu pe care ti-l asumi, stiind la ce te astepti, numai pentru societate. Atat! Asta spune mama mea, copiii sunt pentru societate, nu pentru mama sau familie. Cum se comporta e altceva, dar cum gandeste mi se pare normal. E nevoie de natalitate, e nevoie de copii pentru ca e nevoie de oameni, de societate. Dar dincolo de asta, toate femeile pe care le cunosc, regreta ca au nascut copii. Am primit multe sfaturi de la femeile din familia mea, de la colege, in sensul renuntarii la maternitate. Articolul din link arata cum gandesc de fapt majoritatea femeilor care au nascut, de cele mai multe ori, din inconstienta. Titlul articolului despre "mama-monstru", arata cam cum sunt percepute femeile care se sustrag acestei datorii patriarhale.
Dar unde e instinctul matern? Exista asa ceva? Sigur ca nu. Nu numai ca femeile nu simt ticaitul ceasului biologic daca nu le face societatea sa-l auda (sau il simt gandindu-se la cu totul alte aspecte ca sanatate si frumusete), dar nici nu sunt, se pare, inzestrate cu calitati superioare in a creste si ingriji copiii fata de barbati. Un studiu facut in Franta (oare de ce?) arata ca barbatii din diverse culturi sunt la fel de buni ca si femeile sa distinga plansul bebelusului propriu dintre altele ale altor bebelusi, cu conditia sa fi fost expusi la acest stimul. Nu estrogenii fac femeile sa fie mai empatice cu nevoile copilului, cum se credea (in unele cercuri, in altele, mai legate de experimente, se stia intr-o oarecare masura). A mai cazut un mit! De ce in Franta? Pentru ca acolo, cum arata Badinter, factori culturali specifici nu au favorizat modelul mamei ideale, topita langa copil. Iar lipsa acestui model a dus la o natalitate superioara altor tari Europene. Femeile libere nasc mai mult decat cele supuse acestui model. Aportul unei femei care a nascut la societate e imens, nu mai e nevoie sa i se ceara sa-si sacrifice viata persoanala si cariera pentru a fi o mama ideala. Dar de unde echitatea in societate pentru femei?
Sa ne intelegem, sunt pentru natalitate, dar nu prin sacrificiul si inselarea femeilor, ci prin recompensarea si incurajarea lor libera sa nasca si sa creasca, impreuna cu partenerii sau cu oricine vor ele, copii. Franta arata clar ca libertatea femeii, fie si eliberarea ei de corsetul mamei traditionale, duce la cresterea natalitatii. Daca s-ar crea o cultura in care nasterea si cresterea copiilor sa fie chiar funny, lucrurile s-ar schimba si mai mult. Feminismul ar putea face asta, atunci cand nu incurajeaza modelul mamei ideale si alaptatul in public.
http://www.realitatea.net/confesiunea-unei-mame-monstru-regret-ca-i-am-nascut-pe-cei-doi-copii-ai-mei_1151275.html