O cititoare imi spunea ca in cultura Romana predomina misoginii, barbati sau femei. Auzisem asta si din alte surse, chiar am mai scris despre marea cultura, sexista din cauza coruptiei, dar vad ca sexismul apare unde nu te astepti, de la oameni de la care ai avea anumite pretentii, dar si in publicatii de la care ai avea anumite pretentii.
Cu ocazia vacantei de Iepuras (sunt atee, dar recunosc, orice sarbatoare e buna pentru distractii, chefuri, cadouri, mai ales ca societatea de consum cam rolul asta le-a atribuit tuturor sarbatorilor religioase sau nu), am cumparat cadouri-carti. La astea ma pricep, si e mai greu s-o dai in bara cu carti decat cu orice altceva (haine, parfumuri, electronice). "Jurnalul unei fete cuminti" a Simonei de Beauvoir a fost una, alta, "Rendez-vous cu lumea" de Aurora Liiceanu. De fapt a doua pur si simplu mi-a fost pusa sub nas, am luat-o fara sa gandesc prea mult. Dupa ce-am platit-o, am avut curiozitatea sa ma uit pe spatele ei, ca sa vad un fragment care mi-au pus instantaneu creierul pe moate. Nu il redau aici, ca e lung, ideea e insa ca femeile nu vor sa inteleaga "natura masculina", definita de "emotionalitate restrictiva, inhibitia afectiunii si preocuparea pentru succes", cerand una si buna_iubire, adica. Dar culmea, sunt atrase exact de acest gen de mascul. "S-ar indragosti ele, oare, de barbati sensibili si emotivi, mangaietori si plini de tandrete ca o mama si neanimati de ambitii de ascensiune sociala?"
Mai sa fie! Autoarea chiar e femeie si heterosexuala? Atunci ar sti ca da, unele femei ar face-o. Unii barbati experimentati, cu mult succes, chiar mimeaza ca sunt genul pe care ea il descrie ca fiind total neatractiv. Femeile sunt diferite, barbatii sunt diferiti intre ei. Fiecare vrea ceva diferit. Personal, desi sunt considerata o femeie foarte sensibila, am avut numai parteneri care din anumite puncte de vedere imi depaseau sensibilitatea. Cat despre ascensiunea sociala, nici unul nu era interesat de asa ceva, reprosandu-mi constant goana dupa aceasta himera care nu aduce fericirea.
Sensibilitatea si emotivitatea sunt foarte sexy pentru unele femei, probabil pentru multe. Acestea sunt atribute umane, calitati incontestabile ale unei fiinte evoluate.
Dar dna Liiceanu este psiholog, iar psihologii au capetele pline de clisee de tot felul, iar cliseele de gen nu lipsesc din oferta. Freud a fost un mentor respectabil din acest punct de vedere, a cladit un templu dedicat falusului la care se inchina inca unii psihologi care recita versete misogine.
Sigur, psihologiei, o afacere aparuta pe ruinele religiei (rolul preotului e luat de psiholog intr-o societate seculara) i se atribuie multe crime, sinucideri, vieti distruse etc. A propos, am iesit recent cu o prietena care imi vorbea cu oarecare retinere despre fanteziile ei, stiind ca psihologii le considera semn de patologie. Sigur, avand in vedere ca omul e o primata cu creierul bolnav, fanteziile sunt tipic umane si deci patologice la primate. Dar ele sunt si sursa de recompensa, antinevrotice adica, cel putin pe termen scurt, dar nu numai. Ele te ajuta sa cladesti strategii, sa faci alegeri, sa inveti etc. Sau psihologii nu vor sa avem fantezii ca sa fim nevrotici, manipulabili, dezorientati, ca altfel ei ce mananca?
Dar stereotipurile de gen, despre rolurile "sanatoase" ale femeilor si barbatilor in societate, despre visele si dorintele noastre in functie de sex, impuse "psihologic" mai putin se vorbeste. Dar iata ca psihologia este un instrument al mentinerii sexismului. Si sa nu uitam, sexismul distruge vieti. Educatia sexista distruge vieti, creaza fobii, traume. Cunosc cazul unei femei pe care sexismul tatalui a determinat-o sa-si nege sexul, dezvoltand un fel de transsexualitate falsa. Sanatatea psihica a acestei femei, deosebit de inteligenta, este mai mult decat precara. Dar cate astfel de cazuri or exista in lumea asta, ascunse sub diagnostice mirobolante? Ar trebui legi care sa protejeze copiii de sexism, forma cea mai perfida de discriminare, care incepe din familie. Dar si legi care sa condamne sexismul din psihologie, religie, educatie.
O sa citesc cartea dnei Liiceanu sa vad ce alte "perle" mai gasesc. Intr-adevar, e nevoie de o demontare a tuturor stereotipurilor de gen la toate nivelurile. Filosoafa Ilinca Bernea a facut-o in "Legende androgine". Dar e o voce singulara. Ar trebui sa fac mai multe eforturi sa ma alatur ei, cu mijloacele mele, oricat de modeste ar fi.
Cu ocazia vacantei de Iepuras (sunt atee, dar recunosc, orice sarbatoare e buna pentru distractii, chefuri, cadouri, mai ales ca societatea de consum cam rolul asta le-a atribuit tuturor sarbatorilor religioase sau nu), am cumparat cadouri-carti. La astea ma pricep, si e mai greu s-o dai in bara cu carti decat cu orice altceva (haine, parfumuri, electronice). "Jurnalul unei fete cuminti" a Simonei de Beauvoir a fost una, alta, "Rendez-vous cu lumea" de Aurora Liiceanu. De fapt a doua pur si simplu mi-a fost pusa sub nas, am luat-o fara sa gandesc prea mult. Dupa ce-am platit-o, am avut curiozitatea sa ma uit pe spatele ei, ca sa vad un fragment care mi-au pus instantaneu creierul pe moate. Nu il redau aici, ca e lung, ideea e insa ca femeile nu vor sa inteleaga "natura masculina", definita de "emotionalitate restrictiva, inhibitia afectiunii si preocuparea pentru succes", cerand una si buna_iubire, adica. Dar culmea, sunt atrase exact de acest gen de mascul. "S-ar indragosti ele, oare, de barbati sensibili si emotivi, mangaietori si plini de tandrete ca o mama si neanimati de ambitii de ascensiune sociala?"
Mai sa fie! Autoarea chiar e femeie si heterosexuala? Atunci ar sti ca da, unele femei ar face-o. Unii barbati experimentati, cu mult succes, chiar mimeaza ca sunt genul pe care ea il descrie ca fiind total neatractiv. Femeile sunt diferite, barbatii sunt diferiti intre ei. Fiecare vrea ceva diferit. Personal, desi sunt considerata o femeie foarte sensibila, am avut numai parteneri care din anumite puncte de vedere imi depaseau sensibilitatea. Cat despre ascensiunea sociala, nici unul nu era interesat de asa ceva, reprosandu-mi constant goana dupa aceasta himera care nu aduce fericirea.
Sensibilitatea si emotivitatea sunt foarte sexy pentru unele femei, probabil pentru multe. Acestea sunt atribute umane, calitati incontestabile ale unei fiinte evoluate.
Dar dna Liiceanu este psiholog, iar psihologii au capetele pline de clisee de tot felul, iar cliseele de gen nu lipsesc din oferta. Freud a fost un mentor respectabil din acest punct de vedere, a cladit un templu dedicat falusului la care se inchina inca unii psihologi care recita versete misogine.
Sigur, psihologiei, o afacere aparuta pe ruinele religiei (rolul preotului e luat de psiholog intr-o societate seculara) i se atribuie multe crime, sinucideri, vieti distruse etc. A propos, am iesit recent cu o prietena care imi vorbea cu oarecare retinere despre fanteziile ei, stiind ca psihologii le considera semn de patologie. Sigur, avand in vedere ca omul e o primata cu creierul bolnav, fanteziile sunt tipic umane si deci patologice la primate. Dar ele sunt si sursa de recompensa, antinevrotice adica, cel putin pe termen scurt, dar nu numai. Ele te ajuta sa cladesti strategii, sa faci alegeri, sa inveti etc. Sau psihologii nu vor sa avem fantezii ca sa fim nevrotici, manipulabili, dezorientati, ca altfel ei ce mananca?
Dar stereotipurile de gen, despre rolurile "sanatoase" ale femeilor si barbatilor in societate, despre visele si dorintele noastre in functie de sex, impuse "psihologic" mai putin se vorbeste. Dar iata ca psihologia este un instrument al mentinerii sexismului. Si sa nu uitam, sexismul distruge vieti. Educatia sexista distruge vieti, creaza fobii, traume. Cunosc cazul unei femei pe care sexismul tatalui a determinat-o sa-si nege sexul, dezvoltand un fel de transsexualitate falsa. Sanatatea psihica a acestei femei, deosebit de inteligenta, este mai mult decat precara. Dar cate astfel de cazuri or exista in lumea asta, ascunse sub diagnostice mirobolante? Ar trebui legi care sa protejeze copiii de sexism, forma cea mai perfida de discriminare, care incepe din familie. Dar si legi care sa condamne sexismul din psihologie, religie, educatie.
O sa citesc cartea dnei Liiceanu sa vad ce alte "perle" mai gasesc. Intr-adevar, e nevoie de o demontare a tuturor stereotipurilor de gen la toate nivelurile. Filosoafa Ilinca Bernea a facut-o in "Legende androgine". Dar e o voce singulara. Ar trebui sa fac mai multe eforturi sa ma alatur ei, cu mijloacele mele, oricat de modeste ar fi.
Am inceput sa citesc cartea Ilincai ”Legende androgine”. Pana acum sunt dezamagita. Cartea e inegala, povestile amuletei sunt stangace, construite pueril pe alocuri, patetice si plate. Epoca istorica nu este nici macar schitata, personajele sunt saracut conturate, necredibile si au toate acelasi discurs fals dar exaltat, anacronic inadecvat epocii in care vietuiesc. Pacat, pacat, pacat. Poate a doaua jumatate a cartii sa fie viabila si artistic, nu numai ca mesaj. Asta e de fapt problema, si a Ilincai, si a altor fete: mesajele de genul asta nu ajung la mase, raman doar in mediile elitiste in care au aparut. Vai, citesc careta Ilincai si plang! Ii plang neputinta de a se face inteleasa! Imi plang mie neputinta, caci ma recunosc in ideile ei, pe care nu reusesc sa le transmit de ani si ani prietenelor mele si prietenilor mei, fete si baieti deschisi la minte, isteti, dar formati in paradigma culturala oficiala, care este mai puternica decat ne inchipuim.
RăspundețiȘtergereMai multe dovezi ca feministele sunt bolnave psihic... Cand vi se spune adevarul, il negati...
RăspundețiȘtergereCare sunt dovezile?
RăspundețiȘtergereLasa-l, e un spam! S-a aciuiat si el pe aici, ca nu-i da nimeni cu ciomagul in cap, cum e obisnuit. E o biata fiinta cu probleme de logica, de limbaj, de identitate. Daca ar veni macar cu critici la obiect, cu argumente, ar fi de folos, asa e doar un caine de pripas, care mai ia cate un os de atentie.
RăspundețiȘtergerePatricia, a avea un mesaj e foarte greu. A-l transmite e ceva pe unele parti si mai complicat. Cum spui tu, a ajunge la mase. Comunicatori buni sunt rari, foarte rari. Si de cele mai multe ori nu au idei. Ilinca probabil nu e o mare comunicatoare, dar ideile nu i se pot contesta. Si eu i-am spus de elitism, dar vezi, e greu sa creezi orice, oricum, sa creezi pur si simplu, dar inca sa mai si satisfaci gusturile altora, sa mai si transmiti idei digerabile la mase. Pe de alta parte si tu spui ca te regasesti in ideile ei.
Neputinta de care vorbesti vine din faptul ca la noi nu e inca o masa critica de creatori de literatura, filosofie, arta feminista. Daca ar exista un astfel de mediu, totul ar fi mai simplu, feedback-ul ar imbunatati activitatea fiecaruia. Ar aparea mesaje puternice care ar ajunge la mase. Apoi nu exista incurajare de niciun fel, nu exista vizibilitate.
Oricat te-ar dezamagi cartea Ilincai, ea ramane o deschizatoare de drumuri in cultura romaneasca.
In loc sa vorbesti de neputinta, continua sa incerci sa transmiti mesaje! Incurajeaza alte persoane sa faca acelasi lucru si va fi mai bine, mai simplu si mai frumos pentru fiecare.
Nu are rost sa va dau nici un fel de argument. Nu ati intelege... Ca aveti probleme grave de logica e clar. Dezechilibrari emotionale, probabil... O fi din cauza hormonilor... Eu citesc blogul asta doar din amuzament, cum ma amuz cand vad un catel pe bicicleta fix asa e si cand vad o "feminista" incercand sa faca un "argument logic" ... ( care deobicei se transforma intr-un sofism de toata frumusetea) ... Cat despre transmiterea mesajelor... nu am chef sa ma obosesc eu... Dar cred ca incurand o sa ii donez domnului Lucian Valsan ( cauta blogul lui daca vrei sa mori de ciuda [cea mai tare faza ii cum le numeste pe feministe in ultimul articol, are un strikethrough... Era sa mor de ras]) vreo 10 sa 20 mii euro.. Sa aiba timp sa scrie saracu o carte, de vreo 700 de pagini, ca vad ca ii place sa explice pe larg, despre "feminism" si antifeminism... Cate exemplare crezi ca ar vinde? Comparativ cu cat a vandut cartea aia feminista care o lauzi pe aici?
RăspundețiȘtergere