Acest gen de femeie
patriarhală e descrisă în multe romane, a apărut în filme etc. Dar dacă
verișoara Bette de Honoré de Balzac avea un motiv ca să țeasă acele
intrigi, fiind de fapt victima marginalizării și exploatării, practic doar
folosind armele femeii în patriarhat, o făcea în scop de pedepsire a
abuzatorilor, intriganta patriarhală se răzbună pe alte femei gratuit. De fapt
se răzbună pe natură. Invidia față de alte femei e ceea ce o mână în luptă.
Dacă una arată mai bine, are o rochie mai frumoasă, i se pare că a fost mai
norocoasă decât ea, bârfitoarea-intrigantă, adesea victima unor abuzuri
patriarhale, încearcă s-o distrugă. Dacă nu ar fi extrem de periculoasă și
crudă, aproape că ți-ar face milă. Femeia terminată psihic și abuzată care
încerca și mai și reușea să ucidă femei la metrou e din această categorie. Ea
fusese abuzată, violată și cu concursul unei femei, și se răzbuna pe alte
femei, aleatoriu.
Cam așa procedează și femeile
de care am vorbit. Sunt extrem de periculoase pentru că atacă pe la spate și nu
știi cum și când. Se vede că sunt invidioase și rele, știi că te bârfesc, dar
nu vei ști niciodată ce vor spune despre tine. Pentru că ele nu spun lucruri
reale. Poate se inspiră vag din realitate, de-aia nu e bine să le spui nimic.
Dar pot foarte bine să inventeze povești fanteziste cap-coadă. Cred că aceste
femei, extrem de invidioase pe alte femei, dar și extrem de talentate la a țese
intrigi, sunt principalul motiv pentru care încă există încă patriarhatul. Ele
sădesc neîncrederea femeilor unele în altele. Din cauza lor, femeile nu pot să
conspire. Dacă ai cunoscut una ca asta, singura soluție e să scapi de ea. Cât
mai repede, și eventual s-o faci să te uite. Pentru că altminteri, ea te va
submina mereu și mereu. Îți va distruge imaginea, relațiile, uneori te poate
duce la sinucidere. Ea nu are limite când pune ochii pe cineva.
Cum se face că oamenii o cred,
că o ascultă măcar? De multe ori, poveștile ei sunt fanteziste, absolut
incredibile. Dar nu e greu să-și găsească adepți. Nu putem nega talentul lor
psihologic. Ele știu ce să spună și cui. Ori cunosc persoana foarte bine, ori
ghicesc repede de ce se teme, ce îi place. Iar ceea ce e de admirat e curajul
lor. Nu se tem că vor fi prinse, că minciunile lor se vor afla. Nu se tem de
consecințe. Dacă nu ar simți atâta ură și nu ar avea atâta pasiune, ai zice că
sunt psihopate. Sigur, psihologii au scris despre acest gen de persoane
numindu-le în fel și chip (narcisiste, manipulatoare). Bărbații care fac asta,
cum era Iago din ”Othello” de Shakespeare, o fac pur și simplu pentru că ei
obiectifică oamenii în general, mai ales femeile. Dar ce e interesant la aceste
femei e că ele o fac cu femeile, deși manipulează și bărbații, dar numai în
scop utilitar. Pe femei vor să le distrugă. E o pasiune în acțiunile lor.
De ce o fac? Pentru că
ierarhia se stabilește între femei și că, la noi, ca la alte animale, femelele
au lumea lor, masculii, lumea lor. Asta la nivel de instinct. La nivel de
realitate, e patriarhat, iar femeile nu au decât lumea subterană din care încearcă
să se elibereze. Dar aceste femei invidioase, bârfitoare și manipulatoare, sunt
principalul factor feminin care se opune emancipării femeilor. Ele intoxică
mediul feminin prin ură și neîncredere. Probabil Elena Ceaușescu era așa. Ea
ura alte femei, încerca să le submineze. Ea nu s-a opus, ca femeie, decretului
criminal care a dus la moartea a zeci de mii de femei.
Cum am zis, aceste femei sunt
mânate de pasiunea invidiei și a urii față de alte femei. Dacă apari frumos
îmbrăcată, dacă arăți bine, ai o siluetă frumoasă, le vezi ura din ochi. Îmi
aduc aminte când am simțit ura aproape s-o tăi cu cuțitul în cazul unei astfel
de femei. Dar apoi a continuat mieroasă în cadrul aceleeași întâlniri, dar și
după aceea. Dacă urăsc și invidiază femeile, ele nu înseamnă că nu se folosesc
de femei. În general doar de femei se folosesc. Bărbații, pe care îi admiră de
fapt, chiar dacă se declară feministe, și chiar dacă ei le-au abuzat rău în
trecut, sunt victime prin faptul că sunt mințiți pentru a distruge femei. Dar
de ei nu se prea folosesc material, social, emoțional. Ei sunt idolii lor
secreți.
O astfel de femeie, care
fusese violată de mai multe ori, o dată de un profesor, altădată de mai
mulți, în în grup, se folosea de alte femei pentru psihoterapie.
Stăteam ore întregi cu ea, să o încurajez. Când mi-a povestit de violuri, am
simțit nevoia să-i pedepsesc pe autori. Am întrebat-o ce e cu ei. Am ajutat-o
să slăbească foarte mult, să aibă încredere în ea, să nu se mai creadă o femeie
expirată, cum se credea când am cunoscut-o. Sigur, am făcut toate astea fără
niciun gând la un avantaj, fără a obțime nimic de la ea. Iar
apoi, da, toate astea nu au contat. Nu contează ce faci pentru aceste
femei, dacă ești femeie și dacă te invidiază. Ele vor dori să te distrugă
imediat ce li se pare că le-ai greșit cu cel mai mic lucru sau pur și simplu,
din invidie. De ce să fii tu bine? De ce să arăți bine? De ce să ai carieră? De
ce să ai succes la bărbați? De ce să ai pasiune în viața ta? Dacă tu ai
încercat și poate ai și reușit să le scoți din marasm, ele vor încerca în
schimb să te ducă în iad. Pentru că nu e bine să exiști.
Pe o altfel de astfel de
femeie, am ajutat-o în carieră cum nimeni nu a mai făcut. Din feminism. Numai
că ea nu avea limite. Cerea cu obrăznicie mai mult și mai mult.
Fără încetare. Și cum nu am prestat cât a vrut ea, chiar dacă aveam
probleme, a început să mă lucreze la cunoștințe. Prudența în a nu divulga nimic
personal acestor ființe nu ajută prea mult. Pentru că ele au talentul de a
inventa. Și uneori inventează lucruri care ți se par atât de străine, dar
pentru cei care nu te cunosc, sunt credibile. Fiind buni psihologi, se
adresează temerilor celor mai intime, dar și dorințelor.
Până la urmă orice bârfă e
ceva patriarhal. Exploatează niște prejudecăți care de obicei sunt
puternic patriarhale. Femeia bârfită e demonizată. E malefică (pare cunoscut),
e devoratoare sexuală, eventual și perversă (iarăși parcă cităm din Malleus
Maleficarum) sau/și nebună. Femeia invidiată e un monstru de care trebuie să te
ferești. Dacă nu ar fi vorba de tine, dacă bârfele și intrigile nu ar duce la
tragedii, uneori chiar la crime sau sinucideri, ar fi chiar interesant.
Biografiile alternative create de aceste ființe chiar
sunt incitante sau comice. Te întrebi ”asta sunt eu?” Tare!
Și revenim la
întrebarea ”De ce cred oamenii așa ceva?”. Cine crede așa ceva?
Mulți. Numai dacă ești cercetător și serios, încerci să fii sceptic și să
investighezi o informație. În general oamenii reacționază emoțional. Și
pentru că lumea în care trăim e misogină, mulți cred pentru că vor să creadă.
Othello credea că Desdemona îl înșaală pentru că femeile asta fac, ele sunt
nesătule sexual, ele trădează și lovesc pe la spate. Mie mi s-a întâmplat
ca o femeie să creadă lucruri incredibile despre mine, plasate de o
bârfitoare. De fapt nimic nu era adevărat, mai precis intriganta (pe care o
ajutasem foarte mult) a transferat lucruri din biografia ei într-a mea. Dar
respectiva femeie a vrut să creadă pentru că ea însăși se simțea amenințată de
ceea ce făceam eu. De fapt a găsit motivul să se asocieze cu această
intrigantă, cu un comportament foarte ciudat de altfel, pentru că era în
avantajul ei. Mă putea submina liniștită ea însăși, transmițând mai departe
bârfele, cu inima împăcată.
Acum lucrurile nu sunt atât de
grave ca altădată. Dar nu ne mirăm de ce atâtea femei, mai ales dacă arătau
bine, erau inteligente, pricepute la plante sau la moșit, aveau inițiativă în
afaceri, succes la bărbați, erau implicate în relații romantice reușite, au
fost arse pe rug în Evul mediu și în Renaștere. Dar de multe ori nu e
nevoie de atât de mult. Femeile în vârstă, mamele sau bunicile, nu sunt scutite
de a fi ținta invidiilor vecinelor sau cunoștințelor. Invidia femeilor,
dar și ura bărbaților, misoginismul lor bolnav, le-a trimis pe rug.
Totuși, dacă așa ceva ți se
întâmplă, nu e loc de iertat și de reabilitat. Nu doar pentru bârfitoare, dar
și pentru cei care o cred. Dacă ai crezut o dată o astfel de intrigă, cu mine
ai terminat-o. Ești o ființă patriarhală, mizerabilă. Adio! Mai ales că adesea
bârfele sunt fanteziste. Unele femei, ca în Malleus Maleficarum, descriu femei
care practic nu există. Te întrebi dacă nu o astfel de
femeie patriarhală a inspirat vânătoare de vrăjitoare. Probabil nu a
inițiat-o, dar multe au ajutat-o. Nu ne-am mira să aflăm că tendința
femeilor de a se ascunde sub văluri, haine lungi, ar veni din invidia asta. Și
discreția femeilor, care se tem să se exprime, să spună ce simt și gândesc.
Când pericolul e să sfârșești pe rug, ai grijă cum te porți. La fel, e de mirare
că în țările musulmane femeile ascunse sub văluri și în gineceuri nu au fost
ucise în masă, nu au cunoscut o vânătoare de vrăjitoare. Exact izolarea
le-a permis să nu trezească invidii și să nu devină victima intrigilor la
distanță. Dar ce se întâmpla de fapt în haremuri, la ce duceau bârfele și
intrigile e o altă poveste.
Ura și invidia pot fi mortale
în anumite timpuri. Să ne gândim ce ar face o astfel de ființă nu doar în Evul
mediu sau Renaștere, dar și în timpul epurărilor comuniste? Ce bilețele anonome
ar trimite ea organelor de represiune! Și un sistem puternic patriarhal,
obsedat de control, le-a lua în seamă. Femeia ar ajunge în pușcărie, gulag etc
doar pentru că arată bine. Câte nu s-au întâmplat în timpul prigoanei
staliniste în URSS, dar și în noile colonii europene! Cunosc cazuri de oameni
reclamați de necunoscuți, pentru lucruri pe care nu le-au făcut, care au ajuns
în pușcăriile comuniste. Dar există și cazuri în care invidia și ura față de o
femeie sau gelozia față de ea au condus la tragedii. O poveste de la Europa
Liberă, a unui grup de tineri evrei care ajunseseră în pușcăriile comuniste din
cauza invidiei față de o frumoasă conațioanlă, Rebecca, mi-a rămas în minte.
Întâlnirile culturale, pe care frumoasa Rebecca le organizau în casa ai, au
stârnit invidii. Nu știm cui, probabil și femeilor și bărbaților. Și nu știm
dacă și Rebecca a ajuns în gulagul comunist, dar nu era nevoie pentru asta ca
viața ei să fie distrusă.
Despre invidia și ura, dar și
intrigile țesute de aceste femei patriarhale, nu se prea vorbește decât în
scenarii ieftine de telenovele. Un film în care se vorbește voalat, dar mai
ales când e vorba de bărbați e ”Frumoasa venețiancă”. Dar istoria a fost marcată
de acest fenomen care e cât se poate de actual.
Important e ca oamenii să se
imunizeze față de aceste sentimente și acțiuni. Aceste femei trebuie să fie
izolate, societatea trebuie să-și facă anticorpi contra lor. Și se pare că se
poate...
Credem că vânătoarea de
vrăjitoare a fost universală în lumea catolică și protestantă. Dar lucrurile nu
stau așa. Câte vrăjitoare au fost arse în Marea Britanie? Una pe secol,
spune cartea ”Book of General Ignorance” de John Lloyd și John Mitchinson. De
ce? Pentru că judecătorii erau sceptici, încercau să se documenteze, să
îmlăture acuzațiile, și doar în cazuri excepționale se ajungea la
condamnare. Cei mai mulți oameni au fost achitați, iar cei condamnați (un
sfert bărbați) au fost de cele mai multe ori spânzurați. Nu e de
mirare că Anglia a devenit ceea ce a devenit în secolele următoare.
Femeile, mai ales, dar și
societatea în general, trebuie să învețe să se apere de acest gen de femeie
patriarhală. Mi s-a reproșat că în cartea mea ”70000 Years of
Patriarchy...until the Radical Era” că nu vorbesc de femei
reale. Acum o fac. Femeile pot fi cel mai mare dușman al lor. E vorba de
femeile...patriarhale.