Femei patriarhale. Monstruozitatea violului mental sau colonozirea mamei Rusia

 

Femeile patriarhale sunt cei mai mari și mai monstruoși trădători din istorie. Și ce e încă și mai tenebros, mai venit din cele mai mari adâncuri ale iadului, sunt motivele lor. Am cunoscut-o pe Nadia încercând s-o ajut, tocmai din feminism. Era genul de tipă prietenoasă, dar interesul calculat i se vedea din din toate gesturile, cum se spune, din satelit. Nu ar fi băgat în seamă și nu ar fi ajutat pe nimeni dacă persoana respectivă nu ar fi avut ceva să-i dea în schimb. De fapt nici nu ascundea asta, nici nu încerca să ascundă. Ai succes, ai relații, OK, dacă nu, imediat ce spui ceva ce i se părea nepotrivit sau de natură să o pună în dificultate, când își promova scrierile vădit conservatoare, imediat block! Pentru că Nadia este o bloggerita și influencer de succes. Sigur, eu nu făceam excepție, cum am constat apoi. M-a băgat în seamă, deși știa că sunt feministă, tocmai pentru că i s-a părut că sunt utilă la acel moment. Adică pentru relațiile mele feministe. Aș fi putut s-o promovez în mica mea comunitate, pe care am văzut apoi că o ura și o disprețuia fantastic.

Ce m-a șocat la ea era nu erau ideile retrograde, nici egoismul fățiș, de fapt disprețul față de ființa umană, ci faptul că totul era o tranzacție. O invitație în oraș nu era o invitație în oraș și atât. Nu, era ceva ascuns, o afacere cu termeni surpriză. Cu alte cuvinte, cine știe ce aveai de gând să-i ceri dacă o invitai în oraș sau o găzduiai la tine! Și ea nu voia să riște, să i se ceară ceva ce nu ar fi dorit să dea. Știu că am invitat-o s-o duc cu mașina de undeva, câțiva km. Reacția ei m-a lăsat cu gura căscată. S-a schimbat la față și a fugit la propriu de mine.

- Nu, nu vreau să rămân datoare! O să iau un taxi!

- Stai, eu duc pe oricine cu mașina. Nu m-am gândit să fac uber sau bolt. Asta se face.

De ce se temea? M-am gândit apoi că poate își imagina că eu i-aș fi invadat blogul foarte citit în medii conservatoare de care și lui Trump i-ar fi fost rușine cu ideile mele feministe. Dar asta e o simplă speculație. Poate era conștientă că fanii ei nu mi-ar fi citit articolele și nu mi-ar fi cumpărat cărțile nici măcar ca să mă înjure. Asta ar fi făcut și ea, cum avea să mărturisească apoi. Ce nu am înțeles atunci, și poate ea m-a ajutat să înțeleg, e de unde venea ura și disprețul față de feminism. Că despre asta e vorba aici.

Am auzit cândva ideea, după ce am văzut ”Zbor deasupra unui cuib de cuci” cu inegalabilul Jack Nicholson, că personajul negativ, asistenta despotică, îngrozitor de conformistă, dar și crudă (duce la sinucidere un tânăr pacient) ar fi tipul femeii patriarhale, tradiționaliste, ajunsă în funcții de conducere, dispunând de viețile unor oameni. Aceste femei sunt tribale, nu contează decât ele și familiile lor, oricine altcineva e un mijloc. Prezența acestor femei în funcții și capacitatea lor de a influența societatea ar fi pentru unii misogini din politică, din trecut, motivul marginalizării femeilor. Aceste femei sunt îngrozitor de corupte. Și într-adevăr, exemplele din politică sunt destule. Dar atenție, nu toate femeile sunt așa. Femeile, să nu uităm, sunt mult mai variate între ele decât bărbații. Cromozomul X are multe gene, iar femeile au doi.

Sigur, și Nadia a declarat public cândva că femeile nu trebuie să aibă putere, că ea, într-o foamete, de exemplu, dacă ar avea resurse, nu le-ar împărți judicios, ci le-ar ascunde să-și hrănească progeniturile. De alții nu i-ar păsa.

Într-o zi, în timpul propagandei electorale din timpul alegerilor din 2024, am avut următoarea discuție. Era prost dispusă. Atunci nu am înțeles de ce.

- Lasă-le dracu de alegeri! mi-a spus. Ce îți faci probleme! Eu am problemele mele, nu mă interesează alegerile. Eu am copii, am mamă bătrână...

- Păi tocmai de-aia, trebuie să alegi cum trebuie!

- Nu aș vota pe cineva fără copii!

- Dar voteaz-o pe Șoșoacă! Ea are copii!

- Nu, ea are copii, dar e mamă denaturată. Dacă ar fi mamă adevărată, s-ar ocupa de copii, nu de politică.

Nu mai înțelegeam nimic. Ajunsesem la un raționament circular. Dacă n-ai copii, nu inspiri încredere, dacă ai, cum te mai ocupi de politică?
- Dar copiii ei sunt mari. Ar trebui să-i dădăcească toată viața?

- Da, uite, eu am mari probleme cu copiii mei. Fata mea plătește chirie, mama mea e bolnavă.

Știam că fiica ei, abia intrată la facultate, avea serviciu. Obținut de ea, cu pile, sigur. Fără pic de experiență și probabil nici mari competențe, avea un salariu decent la o firmă privată. Cum a recunoscut, grației relațiilor mamei.

Ei i se cuvenea tot, numai problemele ei contau. Restul puteau să moară, puteau să se zbată oricât. Și nu se sfia chiar să declare asta. Pentru că oricum principiile nu au nicio valoare, oricum lumea nu e dreaptă. Ceea ce e normal.

- Nu am încredere în oamenii fără copii, și nu aș vota un politician cu care nu aș putea să-mi las copiii.

Mi-am adus aminte de faptul că istoria arată că exact lipsa copiilor, a unor legături de familie puternice, e un punct în plus când e vorba de funcții publice. O persoană fără copii poate să fie mai puțin coruptă. Ăsta e motivul pentru care celibatul a fost impus preoților catolici la un moment dat.

-Tu nu știi ce înseamnă să ai copii. Ce responsabilitate e!

Din nou, orice ar face o femeie, mai ales, nu se compară cu copiii. Nu ai copii, nu știi ce înseamnă responsabilitatea.

- Stai liniștită, știu ce înseamnă să ai grijă de oameni, chiar de copii, fără a fi ieșit din vaginul meu. (Și fără a fi produși prin viol și bătaie, cu un donator abuzator, cum era cazul ei). Eu știu ce înseamnă să vrei să faci bine unui copil și să nu poți, pentru că juridic nu ai dreptul s-o faci.

- Vezi, nu ești mamă! Eu aș fi ucis mama copilului imediat ca să-l salvez. Te-aș ucide imediat și fără regrete pentru copiii mei!

La faza asta nu știam ce să mai zic. Cum îi lasă societatea pe mână niște copii acestei psihopate? Să-i educe ea...

Am simțit ura față de cei care nu au copii, de femeile care de fapt au timp să existe, să se ocupe de ele, de politică, de cetate, să aibă idealuri, dorințe pentru ele. Dar cea mai mare ură o avea pentru lesbiene. E ceva tipic patriarhal. Lesbienele cel puțin, dacă nu au mare ghinion, nu sunt violate.

- Nu e mare lucru să ai copii în ziua de azi. Și lesbienele au. Și reușesc să-i crească singure sau cu partenerele lor, dacă au, am spus.

- Scârbele alea! Să moară, să ajungă la abator, că nu vreau să le plătească copiii mei pensie!

Era inutil să-i spun că lesbienele au plătit școala copiilor ei. Și ele oricum au contribuții la pensie.

Ura față de lesbiene e de-a dreptul transparentă. Am auzit-o întrebând-o pe una dacă ea crede că discriminarea ei e mai gravă decât lipsurile unei femei cu copii. A fi lesbiană era despre sex, despre ea însăși, despre viața personală, pe când a fi mamă era doar despre datorie. A fi mamă era a rezolva probleme, lipsuri, a evita o pedeapsă, pe când a fi lesbiană însemna a avea o recompensă. Iar femeile patriarhale urăsc recompensele de la viață pentru alte femei. Pentru că ele nu pot simți așa ceva, nu pot primi așa ceva.

Probabil simțind cât de șocată eram, mi-a spus prietenește. Deși era clar de acum că mă urăște.

- Învață să înțelegi că lumea e rea, natura e rea, asta e biologia, nu e nimic bun. Eu îmi învăț copiii să știe cât de rea e lumea. Scopul în viață e să ai copii și să-i educi. Nimic altceva nu contează.
- Dar dacă lumea e rea, și orice altceva nu contează, atunci cum aduci copii în lumea asta? Ce șanse au ei de supraviețuire într-o lume rea? Dacă soarta lor e să fie otrăviți de poluare sau să fie uciși de un război sau de un dictator cu decizii arbitrare? Bunicii tăi au fost în Siberia.

- Au fost, dar a trecut. Asta e istoria, nu ai de unde să știi ce urmează. Poate asta trebuia să se întâmple. Poate dacă nu se întâmpla, ar fi fost și mai rău.
- Ce putea să fie mai rău?

- Uite, eu, copil de văduvă, în comunism am învățat carte, am fost la facultate.

- Văduvă? Mama ta avea facultate ea însăși. E normal ca o femeie cu facultate să aibă cu ce să crească copiii și să-i dea la facultate ea însăși, chiar dacă era divorțată.

Am simțit atunci în ea, în ființa ei intimă, monstruozitatea unei lumi fără zâmbet, unei lumi dure, în care și idealurile naziste par calde și umane. O lume în care femeile nu sunt decât mame și lucrătoare. O lume în care orgasmul și pasiunea sexuală nu există, sunt păcate grave. E normal ca această femeie să fie, cum se spune ”fiartă” pe orice chestie patriarhală, de la psihanaliză până la sociobiologie.

- Cum să citesc porcăriile ei? a spus când i-am vorbit de o autoare lesbiană, feministă radicală. Eu nu l-am terminat pe Shakespeare, cum se spune. De ce aș citi ce scrie proasta aia?

De fapt Mircea Badea, un jurnalist controversat, foarte critic altminteri, dar care nu își ascunde servilismul față de un securist devenit mogul media, a scos această expresie.

Discuția cu ea a fost una dintre cele mai interesate din viața ei. În nimic din ceea ce scrie nu s-a exprimat mai bine pe ea însăși decât în ceea ce mi-a spus în acea zi.

Mi-am adus aminte de scrierile lui Isaiah Berlin care vorbeau de lipsa oricăror idei de bine în istorie, idee ”furată” de la autorii ruși, din care citează masiv în eseurile lui. Nu există soluții, nu știi ce e bine. Asta pare să spună Tolstoi în ”Război și pace”. Tolstoi care era anarhist, dar care își întemeiase cea mai tradițională familie, cu o femeie mai tânără cu 17 ani, pe care a transformat-o într-o servitoare-secretară.. Deși anarhist și căutător al binelui în societate, avea o mare nostalgie și apreciere față de reprezentanții vechii Rusii, acei mujici murdari și brutali. Ei, așa inculți, cunoșteau adevărul mai bine decât feministele educate și pline de idealuri, cum se vede din ”Sonata Kreuzer”. (ceea ce observă Andrea Dworkin în ”Woman Hate”). Am înțeles atunci multe. Asta e cultura rusă. O lume în care ahuzul e omniprezent, unde nu poți face predicții despre o eventuală salvare pentru că abuzul e universal, vine din toate direcțiile. Relațiile sunt despre umilire și autoritate, despre putere și slăbiciune. Fiind astfel făcut, atent la oportunități aleatorii, ci nu la reguli generale, la soluții și formule, toți îți par naivi și te gândești cum să profiți de ei. Abuzul și faptul de a profita sunt arme utile în supraviețuire, nu lupta politică, socială, nu soluțiile economice, nu invențiile și inițiativa economică. Ce e interesant e că, dacă ajungi să vezi lumea așa, nu mai ai scăpare. Nu te poți adapta la o lume care măcar încearcă să fie morală. Am înțeles atunci și fascinația multor occidentali pentru Rusia. Un imperiu e un imperiu, ceva care te atrage prin forță, ceva care pare te a te proteja și a te face să te simți superior. E ceva cu adevărat patriarhal.

Am înțeles de ce unirea cu România nu e dorită decât de niște elite cultivate din Republica Moldova, educate în stil occidental. O tânără născută în Moldova, partea din dreapta Prutului, care e la România (eu consider moldovenii, moldoveni și atât, despărțiți de Stalin și Hitler) a spus că moldovenii de peste Prut disprețuiesc moldovenii din România și că oricum, și copiii acolo sunt mândri să nu fie români. ”Tatăl meu e rus”! spun unii cu mândrie. Puterea, chiar ahuzivă, e o valoare morală.

De atunci nu am mai vorbit cu ea. Până într-un moment când am văzut-o lingându-se pe rețelele de socializare cu unii care o bârfiseră îngrozitor. Dar oamenii ăia aveau relații, o puteau ajuta. E singurul lucru care contează. I-ar fi plăcut s-o ajut și eu, dar e clar că nu ar vrea să fie asociată cu mine. A pretextat că eu sunt agresivă, sperii oamenii. Ea considera că nu trebuie să fii agresiv fățiș, adică să exprimi păreri publice sincer, să iei atitudine, să ai o poziție ideologică, politică, asumată. Nu, asta nu se face. E agresiv. Oamenii nu au nevoie de așa ceva. Oamenii nu au nevoie de agresivitate. Sunt sătui. Cum să îl critici pe Ion Iliescu?

- Eu îl iubesc pe Ion Iliescu. Ce a făcut el atunci a fost ceva bun.

Nu am aflat și nu știu dacă voi afla vreodată ce a făcut bun Ion Iliescu.

Povestea ei era una dintre cele mai șocante pe care le-am auzit. Copiii ei erau concepuți prin viol și bătăi crunte. Se măritase cu soțul cu 9 clase, virgină, la 18 ani, pentru că o salvase de la riscul de a ajunge într-o bordel. El îl bătuse pe unul car încerca să o răpească de aproape îl ucisese și urma să intre în pușcărie. Ea se măritase cu el dintr-un fel de recunoștință. Nu-și punea problema să fie fericită. Pentru ea sentimentele, romantismul, nu existau. Nu-și pusese niciodată problema că trebuie să scape de acolo, că nenorocirea din viața ei era doar o etapă. Voia doar să gestioneze situația. La peste 10 ani de la căsătorie a vrut să aibă âncă un copil. Cu bărbatul care o bătea și viola crunt, care îi căra pumni în cap și o alerga cu cuțitul prin curte. Dar ca de obicei, nu îl ura pe el, ura alte femei, care erau de cele mai multe ori ”nebune”. Ele nu aveau probleme, erau nebune. Bloca orice femeie care părea feministă ”turbată”, isterică sau ceva de genul. Una îi spusese odată că ea ar fi stat la coada vacii dacă nu era UE-ul. Sigur, era o inepție, deși într-o țară coruptă sărăcia se adâncește, iar oamenii nu mai fac artă, literatură, nu mai scriu. Cine mai cumpără altceva decât mâncare? Am trecut prin asta o dată. Dar accepta jigniri publice mult mai mari de la una care avea relații. Pentru că tot ce conta pentru ea era supraviețuirea ei, dar mai ales a copiilor.

Ce bine că nu toate femeile sunt așa! Dacă ar fi, lumea chiar ar fi fără speranță. Dar aceste femei mențin patriarhatul. Mi-am adus aminte de femeia din canal, ascunsă de frica naziștilor, care și-a ucis bebelușul nou-născut care plângea și i-ar fi pus pe toți refugiații din acel loc în pericol. Și mi-am amintit de un film frumos ”Aurora borealis”, despre o femeie care e violată încercând să fugă după al doilea război mondial de comuniști din Ungaria în Austria. Ea naște apoi o fetiță care clar era urmarea violului unor soldați sovietici. Când trebuie să predea sovieticilor copilul verișoarei ei, care murise, ca și tatăl copilului, ofițer sovietic, predă propria fiică și o crește pe a verișoarei. Femeile normale nu acceptă copiii violului și ai abuzului. Până ce și unele legi patriarhale acceptă avortul în caz de viol. Dar pentru unele femei copiii, chiar și proveniți din viol sunt tot ce au, unica sursă de putere într-o lume în care cred că sunt nimic.