Scriitoare feministe- Andrea Dworkin

Saptamana trecuta am primit un cadou foarte dragut: cartea Andreei Dworkin "Razboiul impotriva tacerii" aparuta in romaneste la editura Polirom. Andrea Dworkin este o scriitoare feminista de referinta, despre care am auzit de ceva timp. Am citit cateva articole scrise de ea, dar niciodata o carte. SI aceasta carte este o colectie de articole. Acest neasteptat si frumos cadou mi-a venit prin intermediul unei postari pe facebook in care imi exprimam parerea despre pornografie, aceea ca este o forma de tortura. O alta feminista mi-a scris ca ideea e veche, ii apartine Andreei Dworkin si cu ocazia asta mi-a trimis cartea ei in care vorbeste despre pornografie.

Foarte interesant, dar parerile mele coincid cu cele ale Andreei Dworkin. Mi s-a intamplat de multe ori sa ajung la aceleeasi concluzii cu multe feministe de referinta. Asta nu pentru ca as fi o ganditoare de talia lor, ci din simplul motiv ca aceste idei sunt de bun simt. Aplici principii de justitie, de drepturile omului, si gata, ajungi la idei feministe. E absolut fantastic cum unii oameni, barbati, dar si multe femei, nu percuteaza deloc, nu inteleg aceste idei foarte simple. De cate ori postez cate ceva, intampin numai rezistenta, ironizari. Iar pozitia mea fata de pornografie, de prostitutie a fost primita cu multa ostilitate. O femeie m-a facut si proasta pentru ca nu inteleg ca alte femei nu simt ca mine cand "aleg" sa faca prostitutie. Frumoasa alegere! Alegi abuzul sexual! Alegi durerea si trauma! Alegi sa-ti sacrifici viata sexuala, placerea sexuala, cea mai mare placere la om. Da, e o alegere.

Andrea Dworkin citeaza niste studii conform carora pana la 70% dintre femeile care "aleg" prostitutia, nu cele traficate, sunt victime ale incestului, ale abuzurilor sexuale si ale batailor, saraciei si fug de situatii absolut oribile. Se refugiaza in bratele proxenetilor ca sa scape de acasa. Da, e o alegere. Intre a te sinucide si a face prostitutie. Sigur ca nu au studii, educatie, niciun fel de busola. Dar sunt femei, simt ca o femeie. Poate nu sunt apte sa citeasca filosofie greaca, dar sunt apte sa simta placerea ca femei, sa simta durerea si umilinta. E oare o prostie sa cred ca acele femei simt ceva similar cu ce as simti eu intr-o situatie similara? Nu cred. Pentru mine nu exista o sursa de bani mai improbabila. Mai degraba as vinde droguri decat sa fac asa ceva, sau as face altceva ilegal si periculos. Dar stai, prostitutia e foarte periculoasa. In Olanda, unde viata e lunga, spune Dworkin, prostituatele, care practica aceasta "meserie" legal, nu se bucura de longevitatea altor cetateni. De ce oare?

Dar desi am ajuns la multe dintre concluziile lui Dworkin, autoarea m-a facut sa ma simt nedreapta de cel putin doua ori. Ea spune ca pornografia e tortura, chiar deep throat, ceea ce mi-a atras mie atentia. Si eu m-am gandit la faptul ca ne-am oripila daca am vedea animale torturate in felul asta. Deep throat a produs adesea leziuni grave, au fost femei care au ajuns la urgenta, chiar au murit din cauza asta. Dar au fost doua aspecte la care nu m-am gandit. Nu m-am gandit la cat de ingrozitor se simte o femeie batuta in casnicie, relatie. Sau m-am gandit, dar nu la intensitatea la care ar fi trebuit. Dworkin descrie ce simte o femeie batuta, si e sfasietor. Nu mi-a fost niciodata frica de viol si nici de bataia conjugala. Daca imi era frica de ceva, imi era de dictaturi, de abuzurile pe care le-as putea suferi intr-o inchisoare dintr-un sistem totalitar. E dureros ca nici eu, ca feminista, nu am facut paralela dintre tortura din inchisoare si tortura domestica. Dworkin a locuit in Grecia, tara care a trecut printr-o dictatura militara in anii '60-70 si in care femeile aveau o situatie absolut sinistra, atunci cand toata lumea vorbea de democratie, la ele nu se gandea nimeni. Ea intreba oamenii de acolo intr-o vizita ulterioara cum de abuzurile comise in inchisori nu i-au ajutat sa faca paralela cu violenta domestica. Nici pe mine nu m-a ajutat. De ce? Pentru ca prin natura comportamentului si a educatiei, sansa e mica pentru ca mie sa mi se intample asa ceva (probabil ar fi ultimul lucru pe care mi l-ar face cineva). Deci egoismul m-a facut si pe mine sa nu rezonez cum trebuie la situatia femeilor batute.

Pornografia si prostitutia sunt sexualizarea dominatiei masculine in viata si in sex, spune Dworkin, si sunt de acord. Faptul ca femeile sunt sarace, le impinge sa se vanda, fie ca o fac in prostitutie, fie ca se angajeaza in relatii oribile. Ma intreb adesea cate femei ar fi in relatii in care nu vad ce placere ar simti, cand barbatii cu care sunt nu au nicio valoare sexuala, data de sex appeal si/sau farmec personal, daca ar avea suficienti bani si ar fi constiente de asta, si statusul lor social nu ar depine de statusul marital. Poate cele mai multe ar fi in relatii, dar cu alte femei...

Am totusi o alta abordare a acestei probleme. Cred ca totul vine de la casatoria patriarhala, care nu tine seama de ce simte o femeie din toate punctele de vedere, si mai ales sexual. Poate ar trebui sa se vorbeasca si de placerea pe care o femeie si-o sacrifica prin prostitutie sau relatii de supravietuire, nu doar de durerea pe care o simte. Vreau sa spun ca lucrurile stau mai rau, nu mai bine. O femeie in locul placerii primeste durere si umilinta, asta e heterosexualitatea "normala". Prostitutia nu e vazuta asa cum ar trebui si pentru ca relatiile "normale" nu sunt cu mult mai placute, sunt si ele asociate cu lipsa placerii si cu abuzuri de tot felul, bataie si viol. Cred ca ar trebui sa se vorbeasca mai mult despre placerea feminina, despre ce vor femeile de la sex si de la viata, de marea lor capacitate de a simti placere si de a fi fericite, pe care o sacrifica pe altarul unei amare supravietuiri. Rusinea le opreste pe unele sa vorbeasca despre asta. Rusinea, tot un sentiment indus de patriarhat, pentru ca femeia nu trebuie sa deranjeze prin exprimarea propriilor sentimente.

Cred ca femeile ar trebui sa renunte un pic nu la justitie, nu la a-si cere drepturile si condamnarea opresiunii, inclusiv prin interzicerea pornografiei si prostitutiei (nu incriminarii prostitutiei, si nu a interzicerii productiilor erotice in care femeile sunt prezentate cu demnitate si spre propria lor placere), ci la conditia de victima. Feministele ar trebui sa invete femeile ce avantaje au, cum pot obtine mult, foarte mult de la viata, sa prezinte modele de succes feminin pe toate planurile.

In concluzie, cartea Andreei Dworkin

ar trebui sa faca parte din biblioteca oricarei femei. Si mai mult, repet, educatia feminista ar trebui sa fie facuta in scoala. E mai importanta decat multe materii pentru o fata careia i se pregatesc numai dezastre daca se lasa in voia curentului.

Multumesc inca o data feministei care mi-a trimis cartea! Ar trebui reeditata, dar cui ii pasa?

Continue Reading

Totul despre Eva (All about Eve)

Spuneam candva ca voi vorbi despre filme feministe, despre filme care dezbat probleme ale femeilor, probleme reale, nu cum sunt ele vazute de barbati. Cele mai multe filme de la Hollywood sunt pline de stereotipuri de gen nocive, de roluri de gen, de replici ofensatoare la adresa femeilor si degradante pentru femei, care au de cele mai multe ori roluri pur decorative. Chiar daca personajele feminine fac munci considerate candva masculine, nu sunt colorate, nu discuta despre ele, ci doar sunt niste executante calificate sexy. Daca cinematografia are un rol in educatie, atunci are unul toxic. Dar exista si filme care pun probleme feminine (si feministe) reale.
"Totul despre Eva" este un astfel de film, aparut in 1950, pe care l-am revazut recent, saptamana trecuta, fiind difuzat de un post de televiziune national. M-a impresionat cand l-am vazut prima data, in liceu, dar m-a impresionat si acum. L-am privit altfel, desi retinusem replici din el de cand l-am vazut prima data. "Totul despre Eva" ridica niste probleme feministe si e o cronica a situatiei femeilor in viata, dar si in arta cinematografica. De atunci unele lucruri s-au schimbat in bine, altele in rau. 
In primul rand, acest film foarte premiat trece cu bine testul Bechdel. In cadrul scenariului se intampla de multe ori ca doua femei sa vorbeasca despre altceva decat despre barbati, in care femeile se lupta pentru cariera, nu pentru familie, dar au si probleme sentimentale. In mare e vorba despre o tanara carierista, Eve, lipsita de scrupule, care se foloseste de orice, inclusiv de tradare, minciuna si seductie (in cazul ultim fara a reusi) pentru a obtine ce doreste, adica succes profesional. Ar face orice, cum declara la un moment dat, pentru gloria scenei. Si chiar face...
In 1950 erau putine meserii in care femeile puteau straluci, iar actoria era una dintre ele. Si cand ne gandim ca pe timpul lui Shakespeare pana si actoria era exclusiv masculina....Daca as reprosa ceva filmului e ca are unele stereotipuri de gen, iar Eve apeleaza la strategii subversive fata de alte femei, sa le numim cumva "clasice": le intra pe sub piele, le imita si apoi incearca sa le seduca partenerii, dar fara niciun interes pentru ei ca barbati, ci pentru functiile lor. Dar Eve are talent, e inteligenta, rece, plina de pasiune, desi imorala. E un personaj cu care multe femei si poate si multi barbati se pot indentifica. Ea intruchipeaza goana machiavelica dupa succes .
Daca e cineva cu care ma identific, nu e Eve, si nici Phoebe, o tanara liceana care vrea la randul ei sa devina star urmand cumva reteta Evei, ci chiar Margo Channing, actrita pe care o imita Eve, careia vrea sa-i ia locul la un moment dat. Filmul s-ar putea numi si "Totul despre femei cu barbati mai tineri"...  Margo are 40 ani si o relatie cu un barbat cu 8 ani mai tanar, ceea ce o streseaza foarte tare. La un moment dat ii vorbeste  unei alte femei despre temerile ei. Aceasta ii spune ca el e mai tanar "doar cu 8 ani", dar Margo ii raspunde ca diferenta asta va creste cu varsta, ceea ce nu se intampla si pentru barbati (pe care ii uraste din cauza asta!) iar celealta o asigura ca nu in cazul ei, iar Margo ii aduce replica ca asa se spune intotdeauna. Cum l-am privit atunci, cum il privesc acum? Atunci ma gandeam ce bine arata femeile la 40 ani, acum stiu mai multe despre femeile de succes si barbatii mai tineri, ce inseamna sa vrei barbati mai tineri, cate prejudecati poate intampina o femeie in aceasta postura. Acest film pune aceasta problema, a nedreptatii care li se face femeilor in alegerea partenerilor. Si nu e vorba doar de ageismul din meseria de actrita/actor, mai dur in cazul femeilor. E vorba de meserie si viata personala deopotriva. La un moment dat, Margo ii spune unui scenarist ca ar trebui sa maturizeze personajul feminin de 20 ani pe care era trebuia sa-l joace. Eve e o femeie tanara, care se preteaza acestor roluri, ea joaca si cartea tineretii, dar mai mult profesional.Cate personaje colorate si pline de viata sunt femei trecute de prima tinerete in arta contemporana? Acum ar avea Margo ce juca? Viata unei femei nu se termina la 20 ani, dar se considera ca o femeie care nu e foarte tanara nu e ceva interesant, nici ea, nici viata ei.
Filmul trateaza problema varstei la femei in epoca, anul 50. Acum lucrurile sunt mai crancene ca atunci. Motivul e probabil faptul ca arta a devenit mai de masa decat atunci, calitatea celor care au acces la posibilitatea de a transmite mesaje, a forma opinii, e mai slaba. As cita in acest sens monumentul de misoginism din comedia "Adevarul gol-golut". Acolo se spune despre o femeie de 40 ani ca nu are prea multe optiuni. Si este vorba despre o prezentatoare TV care a ajuns acolo gratie sotului, dar l-a depasit in succes, si deci "l-a castrat". Sordid! Ma gandeam la o femeie din epoca din familia mea, care la 40 ani, mama a trei copii, era considerata o partida, o femeie care trebuia sa se casatoreasca. In contradictie cu aceasta vine declaratia Monicai Bellucci conform careia acum femeile se considera acum mai tinere decat in trecut la anumite varste, cred ca era vorba chiar de 40 ani. Depinde de mediul din care provin...si da, probabil actrita italiana proveni dintr-un mediu socio-cultural in care asa stateau lucrurile.
In acest film sunt prezentate personaje puternice, obsedate de reusita personala, care se poarta foarte incorect din punct de vedere al rolurilor de gen. Ceea ce enerveaza la femei, recitalurile filosofice, discutiile pasionante, angoasele, crizele existentiale, pasiunea dezlantuita, exista din belsug. .Rolul lui Margo abunda in toate astea, isi enerveaza prietenii si partenerul, dar toti acesti oameni din viata ei o accepta si o plac in ciuda lor. Margo nu e o vedeta de carton, e o femeie vie, cum ar spune Andrea Dworkin, o femeie care vrea sa fie si este in centrul atentiei. La fel si Eve, care se pare ca este lesbiana, desi lucrurile sunt mult mai voalate decat se vad in filmele recente. Mai apare un personaj homosexual masculin in film, la fel de fara scrupule ca si ea. 
O critica adusa acestui film este felul cum sunt prezentate relatiile heterosexuale. Dar eu nu as interpreta asa, cel putin in cazul lui Margo e vorba de sentimente puternice, desi poate descrierea ar trebui sa fie putin altfel. Ea vorbeste despre "meseria de femeie", de necesitatea de a avea un barbat langa ea. Poate ca era bine sa exprime toate astea altfel, sa vorbeasca despre o necesitate umana pura de a darui si primi afectiune unei fiinte care e profund interesata si receptiva la aceasta tranzactie.

http://en.wikipedia.org/wiki/All_About_Eve
http://en.wikipedia.org/wiki/Bechdel_test

Continue Reading

Din nou- mituri despre relatii- dreptul femeilor la placere

Abordarea stiintifica a relatiilor e rara, mai ales in articolele din presa, dar si in literatura. Uneori vrem altceva, nu doar povesti, ca mai intotdeauna in viata. Mereu ni se spun povesti, miniciuni, despre viata, despre societate, despre cele mai importante lucruri. Mai ales literatura romana sufera de lipsa de idei, de lipsa de solutii, de analize reci. Ilinca Bernea e o exceptie, dar autorii foarte cunoscuti si consacrati se inscriu foarte bine in aceasta tendinta. Daca citesti "De ce iubim femeile" a lui Mircea Cartarescu, se vede clar ca autorul nu are o pregatire stiintifica, fie si modesta.
Adevarul despre relatii e foarte dur. In primul rand, daca esti o persoana cu vise, cu sentimente profunde, daca vrei implinirea intr-o relatie, afla, daca nu ai aflat deja, ca poate iti doresti cel mai complicat si greu de obtinut lucru din lume. Poate de-aia si cel mai frumos...E mai usor sa ai bani, succes social si alte asemenea. Pentru astea exista solutii.
Daca vrei o relatie pur si simplu, e destul de simplu. Dar relatiile reale nu sunt ce se vede la Hollywood, sunt ceva trist si patetic, bazate pe interese meschine, supravietuire, calcule, sentimente obscure ca teama de singuratate, dorinta de copii etc, un fel de mlastini in care toata mizeria umana iese la suprafata.
Daca vrei altceva, cantecele sentimentale descriu despre ce e vorba. Si cele mai multe astfel de cantece sunt triste. Oare de ce? Daca oamenii ar fi altfel, daca natura umana nu ar fi atat de sordida, nu ar fi atat de multe cantece triste. Tristetea lor vine din tradari si dezamagiri ingrozitoare.
Sa presupunem ca intr-o relatie sunt implicate doua persoane morale, responsabile. Daca o relatie e bazata pe incredere, moralitate, nu se ajunge la neintelegeri, totul se spune de la inceput, apoi daca esti de calitate nu-ti trece cu una cu doua, stii de la inceput la ce sa te astepti. Nu suferi mult, orice s-ar intampla. Neintelegerile apar din inconstienta, promisiuni desarte. Da, acele promisiuni desarte, bazate pe o constiinta precara, sunt cel mai adesea subiectul acestor cantece triste. 
Cantecele triste arata cati oameni imorali, de proasta calitate, sunt pe lume. Nimic mai mult. Solutia? Sigur, sa cauti oameni de calitate, dar daca e ceva prea constient, nu mai e si ceva foarte frumos. Devine ceva programat, care ucide pasiunea, visele. Trebuie sa te lasi prada sentimentelor, viselor, proiectiilor, daca vrei frumusete, daca vrei sa simti fluturi in stomac si ca traiesti in alta lume. Ca sa atingi fericirea. Cunosc oameni care au incercat abordarea asta, eu insami am facut-o. Si pot spune sigur ca nu ajungi la pasiune in felul asta, cel mult la un tip de prietenie profunda. E ceva simplu in psihologie, cand te concentrezi sentimente si le analizezi, dispar. Dar cand te concentrezi pe partea logica intr-o relatie, nu mai e loc si de sentimente.
Suntem oameni pentru a simti, nu pentru a gandi, gandirea e o sursa de placere ea insasi, unora dintre noi ne place sa gandim pur si simplu, dar traim ca sa consumam sentimente. Cultura ne ofera o sursa de sentimente, traim sa consumam cultura.
Sunt paradoxuri ale relatiilor, unii simt, altii creaza sentimente, si de obicei nu sunt aceiasi. Oamenii fermecatori nu sunt de cele mai multe ori profunzi. Si oamenii care investesc in stiinta, in logica, nu sunt de asemenea fermecatori, par reci si previzibili, desi au capacitatea de a fi profunzi adesea. In cazul asta dezamagirea e garantata. Solutia? Sex cu persoane tinere, neexperimentate, care simt pasiune usor pentru ca oamenii profunzi sa se bucure de sentimentele pe care le trezesc? Sau sex pe bani... Glumeam, sigur ca niciuna dintre acestea. Ar trebui poate create comunitati pentru anumiti oameni, cu un anumit nivel al moralitatii, al disponibilitatilor afective si intelectuale, pentru ca acolo sa se poata intalni. Comunitatile virtuale, bazate pe subiecte de discutie, ar fi oarecum o solutie, dar partiala si precara. Ideea ar fi sa apara medii sigure afectiv, in care oamenii sa se intalneasca, pastrand insa si misterul, surpriza.
Daca ne inchipuim ca numai asta e problema, mai sunt si altele. Relatiile in care nu exista o persoana feminista sunt imposibile, barbatii nefeministi sunt oribili. Nu e nevoie sa fie misogini, e de ajuns sa nu fie feministi. Daca nu se apleaca asupra necesitatilor feminine, asupra problemelor specific feminine in patriarhat, nu poate fi nimic frumos, fericit, cel mult, neutru. In schimb, barbatii misogini pe fata sunt absolut imposibili.
Daca vrei ca masculul respectiv sa te si atraga, si e absolut necesar sa te atraga, lucrurile se complica si mai mult....Ma intrebam mereu ce simt femeile care se culca cu barbati urati, pentru bani sau altceva? Sigur ca o sa le doara capul... Asa s-a inventat probabil sexul pe intuneric.
Intr-o lume in care femeile sunt violate, abuzate, exploatate, e greu de gandit la o campanie - barbati frumosi, femeile au dreptul la placere sexuala, la fericire, care sa faca barbatii sa investeasca mai mult in aspectul exterior si in valoarea lor sexuala.  Dar e al naiba de necesara! Femeile sunt cele care agata barbatii in cluburi acum in multe parti ale lumii. Inteleg ca la noi aceasta se intampla destul de rar, desi eu am agatat intotdeauna.
Relatiile ar trebui sa fie altceva, nu ceea ce sunt. Ar trebui sa fie multe formule de relatii, care sa se potriveasca multora, nu sa ne imitam unii pe altii, ca maimutele, sa ne facem ca simtim ceea ce nu e cazul, sa folosim cuvinte al caror sens nu-l intelegem. Si in toate trebuie sa fie sinceritate. Oamenii trebuie sa semnalizeze de la inceput ce vor ca lucrurile sa fie clare, adica daca e vorba doar despre sex, asta sa fie, daca e vorba despre altceva, lucrurile iar sa fie transparente. Cuplurile reprezinta doar minimum de energie, e mai usor sa investesti intr-o persoana decat in mai multe, mai ales afectiv, dar exista oameni cu tot felul de preferinte care ar trebui sa beneficieze de spatii unde sa se poata intalni. Problema e ca societatea noastra e prea primitiva, ca e prea putina stiinta, logica, prea putina sensibilitate, dar prea multa minciuna, prostie si manipulare. 

Continue Reading

Exista feminism sex positive? Feminism scandalos

Recent am gasit un articol, printre multele, despre posibilitatea existentei feminismului sex-positive. Feministele radicale au un dinte mare contra feminismului sex positive. Eu ma consider feminista radicala, dar sunt intr-o oarecare masura sex positiva. De ce? Pentru ca femeile sunt diferite, foarte diferite intre ele, si din punct de vedere sexual. Da, unele sunt contra feminismului sex positive din cauza traumelor sexuale, dar, cu toata lipsa de prejudecati, cu toata sinceritatea, cu toata deschiderea, neindoctrinarea patriarhala, atat cat e posibila, pot spune ca exista multe situatii in care femeile nu au traume sexuale. Niciodata. Traume afective, e mai greu, dar nu sexuale. Exista femei pentru care patul a fost si este un templu al placerilor, chiar daca dupa ce coboara din pat sunt la fel de expuse unor traume. Da, vor spune feministele care nu sunt de acord cu asta, ele sunt albe privilegiate,din clasa mijlocie, aflate la caldurica, departe de abuzuri. Dar sunt femei! Si viata sexuala a unei femei poate fi asa. Ne raportam la ce e in puscarie, in lumea a III-a, in mizerie? Nu numai in cazul sexului, dar in toate cazurile. Daca ne raportam la ceea ce e mai rau, la cele mai rele situatii, atunci sigur, a fi femeie, a fi sensibil, a fi inteligent, a intelege lucrurile in viata e un blestem.  Oamenii cu aceste calitati sunt cei mai expusi suferintelor, dar si cei care pot simti, aici intra si femeile, cea mai mare placere, in acest caz, sexuala. Femeile au capacitatea de a simti mai multa placere, nu numai ca accesul la orgasm, la modul absolut, e mai facil (unele femei nu au insa orgasm niciodata), ele pot face sex mai des, iar orgasmul feminin dureaza ceva mai mult. Raportam idealurile in viata ale femeilor la cele mai triste situatii? Asta se intampla si in alte cazuri, nu numai in cazul sexului, dar despre asta, o alta discutie.
 Am mai spus si cu alte ocazii ca de fapt femeile heterosexuale sunt putin reprezentate in feminism. Despre problemele lor, despre solutiile la problemele lor, se spune putin, mai putin decat despre ale lesbienelor. Si aici e vorba inclusiv de cele sexuale. E o crima cand poti simti atata placere, la fel ca religia, feminismul sa o nege. Contrar a ceea ce scriu unele autoare si autori feministi, orgasmul vaginal, chiar multiplu, deosebit de placut, exista, da, si nu se compara cu cel clitoridian, usor de obtinut (orice orgasm e pana la un punct clitoridian). Nu putem nega asta, in cazul femeilor care au acces aici.
Care e istoria orgasmului vaginal, considerat un mit? E legat de un autor de trista amintire? Freud. Ideile misogine ale lui Freud a aparut intr-o perioada in care miscarea feminista repurtase unele succese. Ideea ca femeile se implinesc sexual prin orgasm vaginal, deplina lor maturitate, le-a adus in banca lor o lunga perioada de timp. Si totusi, orgasmul vaginal exista, daca il atingi, iti dai seama ca e culmea sexului, si nu e ceva psihologic. Daca e, desi valoarea lui psihica nu e aceeasi, e pur si simplu, implicarea afectiva si estetica nu conteaza prea mult. Asta se poate experimenta.Freud, ca si un ceas stricat, mai spunea si lucruri adevarate, cel putin pana la un punct.
La om starea de baza, de referinta, e sexul feminin. Toti tindem spre a fi femei, suntem femei. Unii se nasc cu tot ce ii trebuie unei femei, altii mai putin. Barbatii cu cel mai putin, dar unele femei, si pana la urma toate din diverse puncte de vedere, au deficiente de caractere feminine. Probabil femeile cele mai inzestrate sexual au o mare capacitate de a simti placere. Dar spre asta trebuie sa tinda si celelalte, nu sa le fie retezate sansele tuturor. Am vazut candva o carte despre sexualitatea feminina, scrisa de o femeie. N-am cumparat-o. Era vorba, printre altele de redefinirea sexualitatii femine prin prisma femeilor care nu au orgasm, au rar sau ceva de genul. Pai asa definim si sexualitatea masculina prin prisma asiaticilor care au orgasm mai rar decat barbatii din alte populatii. Nu putem invata femeile sa aiba pretentii mai reduse daca suntem feministe/feministi. Asta e treaba patriarhatului.
Sunt feminista radicala, recunosc exploatarea feminina, unele analize marxiste ale exploatarii feminine, dar sunt sex positiva. Pentru simplul motiv ca vreau ce e mai bun pentru femei, pentru toate. Am spus mereu ca sexul e cam singurul lucru pe care il putem obtine de la barbatii, de la unii cel putin. Si cel mai sigur. E mai usor sa invete sa ne satisfaca decat sa isi schimba mentalitatile. Nu ajunge ca pentru o femeie sa-si gaseasca un partener in care sa fie si altceva decat sex (si unul sexual e foarte greu) e ca si cum ar fi pentru un negru din Africa de sud pe timpul Apartheidului sa-si gaseasca un loc de munca unde sa nu fie discriminat, la un patron alb, desigur.

Continue Reading

Patriarhatul e si acolo unde nu il vedem

Una dintre cele mai stupide intrebari e "De ce esti feminista/feminist?". Pai nu ai cum sa accepti drepturile omului, justitia sociala, orice ai intelege prin asta, fara a fi feminista/feminist. Nu trebuie sa ti se fi intamplat ceva. Feminismul nu e de bon ton. Daca vrei sa te compromiti, sa-ti distrugi imaginea, afiseaza feminism pe fata, fara limite, fara perdea. Si ti-o furi in mod sigur. Oamenii ridiculizeaza feministele. Nu conteaza cata suferinta au indurat femeile, cata indura, cata nedreptate. Feminismul e ridicol. Acum aud de "excesele" feminismului, de oameni care renunta la feminism rusinati de aceste excese, de oameni care se desolidarizeaza clar de excesele feminismului "extremist". Dar patriarhatul nu e extremist? Daca feminismul "extremist"e pe net, pe forumuri, patriarhatul e peste tot. In fiecare zi din viata noastra vedem patriarhat.
O alta intrebare stupida e "Cum ai devenit feminista/feminist?". Pai vazand si gandind, asa e de simplu. Nu trebuie sa fi fost violata in copilarie, sa fi fost traficata apoi in adolescenta, sa fi intrat in lumea prostitutiei sau a pornografiei, sa fi avut un partener abuziv, sa fi fost violata intr-o relatie, sa fi fost discriminata la serviciu. Nu mi s-a intamplat nimic din toate astea, dar si asa am enorm de multe motive ca sa fiu feminista, si asa am enorm de multe motive ca sa vad ca patriarhatul imi distruge viata zi de zi.
Chiar si cea mai mica umbra de roluri de gen exprima patriarhat. Cu alte ocazii am vorbit, si o sa mai vorbesc, de cat de mare rol o are sociobiologia in perpetuarea acestei crime imbracata in haine stiintifice. Dar orice se imparte pe sexe, acolo unde nu e vorba de pura fiziologie si anatomie e o crima. Orice limitare a actiunilor, preferintelor, viselor cuiva din cauza apartenentei la un sex e o tragedie. Recent am aflat de eutanasia unui barbat care s-a nascut femeie intr-o familie cu mai multi fii, dar care inca nu se oprise, voia in continuare un fiu. Persoana in cauza a dorit sa devina barbat, si-a facut operatie de schimbare de sex, dar dupa operatie s-a simtit si mai rau. N-a mai suportat si a vrut sa moara. Nimeni nu a vorbit insa de adevaratul autor moral al acestei tragedii: patriarhatul. Femeia asta a fost ucisa de prejudecatile patriarhale, de vina de a fi femeie. Aici as adauga si eu o critica unor feministe radicale, dar pur filosofica, nimic nu ma va face sa ma dezic de feminism. Persoanele transsexuale sunt lovite din toate partile, dar ele sunt victime ale patriarhatului, ale rolurilor de gen. Nu trebuie blamate, cum nu trebuie sa fie nici barbatii sensibili, striviti de patriarhat de asemenea.
Victimele patriarhatului sunt in primul rand femeile, dar mai mult sau mai putin, toti suntem. Barbatii, daca nu sunt foarte puternici si personali in asa fel incat sa eludeze prejudacile sau foarte nesimtiti si ignoranti, nu au nici ei cum sa se simta bine. Daca de femeile abuzate, discriminate, violate, prinse in traficul de carne, se vorbeste, nu cat ar trebui si cum ar trebui, dar se vorbeste, despre modul cum vietile femeilor puternice, educate, dar si ale barbatilor care nu pot inghiti bine patriarhatul, care nu corespund imaginii barbatului ideal, nu se vorbeste. Nu trebuie chiar sa ti se ia tot, inclusiv integritatea personala, orice sansa de afirmare, pentru a fi distrus de un sistem. E de ajuns ca sansele tale la fericire sa fie distruse. Si patriarhatul asta face. Pentru ca nu e de ajuns ca o persoana sa se elibereze, desi asta e foarte greu, trebuie ca toti sau majoritatea celor cu care interactioneaza sa se elibereze. Degeaba nu ai mai prejudecati, vrei sa traiesti demn, daca cei din jurul tau, angajatori, familie, parteneri, prieteni, gandesc diferit. E greu sa fii fericit in patriarhat, cand nici macar nu stii adesea ce ai de facut pentru asta. Sa ne gandim doar cate piedici se pun femeilor cand e vorba de fericire. Pai daca admitem ca sexul e sursa cea mai importanta de fericire (nu familia, copiii etc), iar femeile ajung mai greu la implinirea sexuala, faptul ca acest lucru nu se ia in considerare de societate, ca barbatii nu investesc in valoarea lor sexuala cel putin cat femeile (pentru a fi justitie ar trebui sa investeasca mai mult pentru ca femeile sunt mai pretentioase), ca cele mai multe relatii sunt de fapt de supravietuire (pentru materie si social), se vede clar cam care sunt sansele la fericire ale unei femei. Ca femeie libera, autorealizata, care cauta doar implinirea sexuala si afectiva intr-un barbat, lucrurile stau foarte rau, pentru ca optiunile, intr-o lume in care barbatii investesc putin in valoarea lor sexuala, sunt foarte reduse. Acest lucru s-ar putea schimba, cum o arata istoria. In Grecia Antica era socant ca barbatii aratau mai bine decat femeile, din simplul motiv ca investeau mai mult in imaginea lor, chiar daca homosexualitatea era de vina. Dar sa nu ne mintim, femeile vor barbati atragatori, sexy, nu "ceva un pic mai frumos ca dracu". Altfel le doare capul tot timpul si nu mai sunt fericite. Ma intrebam mereu ce simt femeile care au relatii cu barbati dizgratiosi, cum pot face sex cu ei. Simplu, cu scarba sau nu o fac. Sau o fac gandindu-se la bani. Oribil, oricum. Acum nu zic ca oamenii trebuie sa fie neaparat frumosi. Chiar e o problema ca mass-media promoveaza o frumusete tampa, inexpresiva, exagerata, incat te face sa te simti intr-un film porno tot timpul. Farmecul uman e subtil, dar e bine sa fie. Filmele de acum cateva decenii inca mai promovau actori care nu aratau neaparat bine, dar erau expresivi, interesanti, femei sau barbati. Despre asta e vorba.
Asta e doar un aspect, altul e ca in orice relatie heterosexuala trebuie sa inlaturi niste urme de patriarhat, ceea ce e groaznic. Imaginea barbatului ca provider e absolut sufocanta pentru multi barbati, limitanta pentru femei care sunt adesea impiedicate sa aiba relatii cu barbati care castiga mai prost decat ele, au mai putin succes social de insisi partenerii care se simt frustrati. Cred ca feminismul ar trebui sa dea mai multa atentie acestor aspecte si sa ofere solutii reale. E nevoie de noi modele, solutii tehnice, poate chiar de comunitati in care sa se promoveze alte valori, feministe. Intr-adevar, victimitatea nu e o solutie, ci adevarata putere. Cred ca lumea ar fi mai buna in feminism, dar se face prea putin pentru asta. As vrea sa vad campanii pentru dreptul la implinire sexuala al femeilor, sa vad ca "barbatul un pic mai frumos ca dracu" nu mai e asa acceptat daca are bani si succes, sa vad promovarea femeilor de succes prin forte proprii, femei care au reusit sa fie fericite cu adevarat, cum vor ele, nu cum le ofera sanse patriarhatul.

Continue Reading

Despre sexualitatea feminina si sociobiologie

Despre sexualitatea feminina s-a scris si vorbit mult, dar cel mai mult la modul mistic. Asa cum patriarhatul s-a instalat lent si din ce in ce mai pervers, femeile, si nu numai ele s-au indepartat din ce in ce mai mult de propria sexualitate in istorie. Daca in Antichitatea, inclusiv Europeana, se stia ca femeile au o mai mare nevoie de sex decat barbatii, iar puterea lor de a face sex imediat dupa orgasm ii speria pe vechii Greci, iar inclusiv in Evul mediu, se stia ca privarea de sex in cazul unei femei e mult mai dureroasa decat in cazul unui barbat, pentru ca ele au o nevoie mai mare de sex, imaginea sexualitatii femine a devenit din ce in ce mai politizata. Cu alte cuvinte, situatia de acum din unele tari, in care corpul feminin si sexualitatea feminina e reglementata prin legi care limiteaza dreptul la avort, nu e ceva nou. Dupa Revolutiile burgheze, atat cea din Anglia, cat si Revolutia Franceza, contrar a ceea ce se crede, situatia femeilor s-a degradat, libertatea lor s-a limitat. Femeile au fost transformate in masini de procreere, iar viziunea protestanta asupra sexualitatii feminine era una foarte sumbra. Femeile aveau, conform ei, o foarte mica nevoie de sex si era bine ca acesta sa fie doar pentru procreere. Ideea se mentine si acum in unele cercuri, mai ales in tarile protestante. Femeile sunt sobre, neinteresate de sex, iar barbatii sunt inclinati spre adulter, mult mai receptivi sexual conform acestei opinii, usor de demontat daca te uiti in jur pur si simplu.
Tocmai cand miscarea feminista a inceput sa schimbe situatia femeilor, apare Freud cu ideile lor mult criticate despre sexualitatea feminina, care ar ajunge chipurile la maturizare numai prin orgasm vaginal, destul de greu de atins pentru multe femei, pentru 10% dintre ele niciodata, cel putin conform unor studii. Femeile devin astfel din nou dependente de barbati, cel putin pentru implinirea sexuala. Desi mitologia freudiana tine acum de trecut, mult criticata de feministe, in prezent, cum am mai precizat si cu alte ocazii, sociobiologia cu puiul ei cretin, psihologia evolutionista, asigura mistificarea sexualitatii feminine si nu numai, dar si a comportamentului sexual in general.
Nu am de gand sa vorbesc aici despre acest construct a carui origine istorica si de clasa e mai mult decat transparenta, reflectand viziunea despre lume a barbatului alb heterosexual din clasa de mijloc pentru care femeile sunt doar mame si sotii cu singurul program in cap nasterea si cresterea copiilor. Sociobiologia si paradigmele ei simpliste de tip tabloid spune totul despre cei care au creat-o, nu despre natura si evolutie, asa cum teoria lui Freud spune totul despre el si despre felul cum vedea el sexul si femeile.
Dar ceea ce e interesant e cat de populara e, ca orice idee simpla si usor de inteles, lipsita de subtilitate, in special printre barbatii tineri si atei. O idee in voga, mult contestata, pe care o tot preamareste, este a diferentelor dintre creierul feminin si cel masculin, care, cum e de ghicit, trimit femeile la cratita si la copii, iar barbatii la succes si la tot felul de fapte interesante, inclusiv la aventuri sexuale extraconjugale. Cine imparte parte isi face, inclusiv in "stiinta"!
Sigur, dovezile in sprijinul acestor diferente sunt putine si tendentioase, dar ce conteaza? Totusi, daca ar fi sa ne luam dupa aceste diferente, concluziile pe care le-am trage ar fi ca femeile ar fi mai bune in mediul academic si la activitati creative. Lateralizarea creierului feminin este mai putin evidenta, adica mai multe femei nu sunt clar dreptace sau stangace, pe cand barbatii au o emisfera dominanta mai adesea. Despre oamenii care nu au o dominanta clara pe o emisfera, psihologii au numai cuvinte de lauda, in special la nivel creativ. Pe de alta parte, exista studii care arata ca o formatiune nervoasa mai veche, amigdala, implicata in emotii, dar si in receptivitatea sexuala, de a observa stimuli sexuali, ar fi mai mare la barbati. De aceea barbatii s-ar uita mai mult la femei pe strada, ar fi mai receptivi sexual la acest nivel. Nu ma indoiesc ca din motive ecologice barbatii sunt mai sensibili la stimuli sexuali, adica mai atenti decat femeile la posibile oportunitati sexuale. Pentru ca ei trebuia sa caute partenerele care trimiteau semnale. Pe de alta parte, amigdala e implicata in frica. SI da, barbatii sunt mai atenti la pericole, inclusiv pe strada, pericole care vin de la alti barbati. Ei evalueaza, arata un studiu, repede, potentialul de agresivitate si de dominanta al altor barbati, stabiliesc ierarhii. Pare logic. Sexualitatea masculina, nesigura si plina de surprize neplacute s-ar putea reflecta in amigdala. Barbatii ar fi facuti pentru a lupta pentru sex, a atinge posibilitatea de a face sex, extrem de precara in unele conditii. Asta ar fi fost factorul de selectie. Dar asta are si alte efecte secundare. In aceste conditii, cum o fac si animalele, femeile ar trebui sa aleaga in mod clar cu cine sa faca sex, dar si cu cine sa aiba o relatie in primul rand. Asta fac toate animalele.
In cazul barbatilor, stimulii vizuali, importanti si in cazul femeilor, ar fi insa ametitori, si i-ar impiedica sa ia deciziile cele mai corecte. E clar ca femeile se pricep mai bine la a alege parteneri, pe criterii nu numai care se adreseaza stimulilor sexuali vizuali si nu numai. S-ar putea spune ca femeile sunt mai interesate de sex decat de barbati, la ele sexul si placerea sexuala nu ar fi atat de legate de barbati, de un barbat, cat de propriile senzatii. Ele ar avea puterea sa aleaga ce e mai bun, nu le-ar fura peisajul sexual. Sigur, se intampla si la ele asa ceva, dar mai rar, si luand intr-o masura mai mare in calcul si alti factori. Sexualitatea feminina ar fi mult mai axata pe ceea ce obtine decat pe stimulii din exterior. S-ar putea ca acest aspect sa fie inca si mai puternic la femeile care au o lunga istorie de autosatisfacere. Acestea ar fi cele mai relaxate. Cu alte cuvinte, autonomia sexuala a femeilor ar fi mult mai mare. Asta sa fie motivul pentru care s-a inventat mutilarea genitala la femei in unele culturi? Pentru a distruge independenta sexuala a femeilor si a le face sa asocieze sexul cu barbatii, cu un anumit barbat? In cazul acesta, ca o conditie a securitatii relatiilor ar fi normal ca femeile sa aleaga, iar intreg ritualul de curtare ar trebui ajustat in acest sens.
Si daca tot e sa ne legam de date clare, incontestabile de sociobiologie, sa nu uitam ca societatile cele mai complexe la insecte, dar nu numai, inclusiv la cartita africana Heterocephalus glaber, sunt create in jurul femeilor, pe relatii de rudenie. Deci societatile matriliniare sunt cheia complexitatii si a stabilitatii unei societati. Sigur, nu sustin toate astea decat in gluma, pentru a arata cat de ridicola e sociobiologia care se practica in prezent.

Continue Reading

Adevarul despre relatii - ce cautam, ce asteptam

Desi nu obisnuiesc sa citesc reviste lucioase, pot spune ca stiu ca acestea sunt pline de sfaturi despre relatii. Cred ca am mai discutat ca atunci cand am auzit despre "reviste pentru femei" credeam ca acestea contin doar articole feministe. Numai ca de fapt contin ceva ciudat, care nu ajuta la emanciparea femeilor, ci din contra, le indreapta spre superficialitate, oferindu-le un fel de placere ieftina, ca un grooming (scarpinat) in loc de strategii care sa le schimbe viata. Cum am mai spus, relatiile sunt importante, provocatoare pentru femeile prinse intre modelele patriarhale si lipsa modelelor reale de emancipare. De asemenea, am vorbit si despre importanta lipsei de solutii pentru femeile heterosexuale. Nu zic ca pentru lesbiene nu e greu, dar macar ele au modele viabile, in timp ce pentru femeile straight conformarea la modelul patriarhal e sinucidere, iar alternativele sunt necunoscute.
Voi incerca sa vorbesc in "7000 ani" despre alt tip de relatii in care sunt implicate feministe. E vorba de relatii sincere, in care nu se fac declaratii decat daca e cazul, in care se evita acel mimetism care apare in toate zambetele si hainele din fotografiile de la nunti. Putini oameni cunosc pasiunea, putini cunosc sentimentele intense si profunde. Atunci de ce sa ne prefacem ca suntem ei, cand noi avem relatii din cu totul alte motive. Ceea ce e important pentru o femeie, dar nu numai, e ca atunci cand are o relatie sa se intrebe de motivele pentru care o are. Cred ca supravietuirea, adica avantajele materiale si sociale intr-o societate normala ar trebui sa fie excluse. Atunci ramane placerea, conversatia, socializarea si uneori pasiunea...Poate ar trebui vorbit mai mult despre tipul de relatii in care au fost implicate feministele celebre. Relatia Simonei de Beauvoir cu Jean Paul Satre ar fi discutat, ca si relatia Andreei Dworkin. 
Exista numeroase teste despre relatii. Legate de tipul psihologic, de compatibilitate a preferintelor etc. Din start mi se par tampenii, din simpul motiv ca tipurile psihologice definesc tipuri, nu oameni, infinit mai complecsi decat aceste tipuri, iar uneori amanuntele esentiale fac diferenta in comportament. Cat despre preferinte, ce sa mai vorbim? Daca oamenii sunt flexibili in gandire, isi schimba ideile si preferintele, atunci unde ramane obiectul preferintelor? Ne schimbam preferintele, ideile, schimbam partenerul. Din pacate, da, acest lucru se intampla. Si unde mai pui ca oamenii nu vor acelasi lucru de la o relatie? Credeam ca toti oamenii vor intimitate psihologica, ca toti vor sa fie facuti sa viseze, in realitate nu e asa. E incredibil cat de diferit doresc si gandesc chiar prietenii cei mai buni. Atunci ce ne ramane? Cei cu testele isi vor vinde cartile si programele, dar ramane ca oamenii care vor relatii reusite, dar nu numai, sa exploreze pe bune acest domeniu.
Daca ar fi sa vorbesc din experienta mea, limitata si desigur, subiectiva, dar mai ales din logica, ar fi ca moralitatea, valorile morale, sunt determinante. Relatiile esueaza din imoralitate, de cele mai multe ori. Oamenii morali nu sunt inclinati sa paraseasca alti oameni, mai ales morali, decat daca sunt neintelegeri grave. Dar pe mine intr-adevar intimitatea psihologica, faptul ca vezi ca persoana de langa tine simte ca tine si ai senzatia ca iti ghiceste gandurile, ma da gata, desigur, cand toate asgtea sunt asociate cu o mare atractie sexuala. Vrei sa imparti cele mai ascunse ganduri cu persoana de langa tine.
Dar in realitate, rar se intampla sa stii ce vrei de la inceput toata viata. Si daca o faci, te pierzi pe parcurs. Traiesti mai mult sau mai putin scenariul din "Pact cu diavolita", numai ca e vorba de ce cauti la parteneri, nu la propriile calitati. Iata un scenariu posibil: Intai vrei unul cult, inteligent, care sa stie sa se poarte si sa ma aprecieze, feminist. Il gasesti, dar te dezamageste prin imoralitate si vicii. Nici nu te atragea prea tare. Apoi gasesti unul moral, protectiv, foarte atragator, dar anost si neinteresat de discutii inteligente. Il parasesti pentru unul supercarismatic, entuziast, inocent, dar interesat material si superficial. Ce urmeaza? Sigur, unul cat se poate de dezinteresat material si de profund, dar cu toate defectele ce decurg de aici.
Ce mai urmeaza? Atunci cand iti dai seama ca vrei unul la fiecare ca acela dinainte, cand realizezi ca tot timpul ai vrut asa ceva, ca ai mai intalnit pe parcurs, dar din varii motive nu ai legat nicio relatie, dar mereu ai fost atrasa de acest tip, atunci iti dai seama ca asta ti se potriveste. Nu zic ca e un model demn de urmat, dar...De fapt oamenii cu adevarat eligibili, oamenii care sa merite cu adevarat, sunt foarte foarte rari. Uneori ma gandesc ca gelozia e ceva aiurea, fara acoperire, pentru simplul motiv ca oamenii cu care sa stabilesti ceva real, profund, sunt atat de rari.  De cele mai multe ori totul e doar in mintea noastra...
http://bookaholic.ro/pentru-feministe-si-nu-numai-un-interviu-rar-cu-simone-de-beauvoir.html

Continue Reading