John Stuart Mill- The subjection of women

Recent am citit în original  ”The subjection of women” de John Stuart Mill. Întâmplarea face să scriu despre ea pe 24 februarie 2022, în ziua în care Rusia a atacat Ucraina. Această lectură, alături de evenimentele recente, te face să te gândești la cele două perioade apropiate, raportat la scară istorică: a lui Mill și a lui Putin. Dar dacă pui în antiteză societatea lui Mill cu cea a Rusiei actuale, afară, sigur, de situația femeilor, deși și aici sunt nuanțe, te gândești la ce e de fapt Occidentul modern. Dacă Occidentul e spațiul creștin (cândva), societatea modernă occidentală se bazează pe câteva idei și evenimente care aparțin unor zone restrânse. Anglia e una dintre ele. Alta sunt Țările de Jos. Unele valori dezvoltate în acele societăți s-au extins în toată Europa și apoi dincolo de granițele ei. Au creat o anumită identitate prin aceste valori. Dar această identitate se diluează din ce în ce, din păcate. 
Acum în Rusia serviciul militar este obligatoriu. Mill critică la un moment dat, legat de statusul femeilor, că, de fapt ar fi util pentru societate (zic unii) ca ele să fie obligate să se mărite și să fie mame. De-aia ar fi excluse de la alte activități și nu li s-ar da drepturi. Dar argumentul, punctează Mill, nu aduce nicio justificare morală, e ca și cum am recruta forțat oameni în armată, pentru că avem nevoie de soldați, cum se invocase deja în trecut. În timpul lui Mill serviciul miliar în Imperiul Britanic nu era obligatoriu. Câte nu decurg din înlăturarea acestei forme de sclavie legală! Oamenii au o altă viziune asupra lumii când armata nu e obligatorie. Interesant unii liberali acceptă ideea asta, dar nu acceptă avortul. Și mai ales unele state care declară valori liberale, cum ar fi chiar...Statele Unite! 

Într-o altă ordine de idei, cum ar putea cineva să-l compare pe Mill cu Marx? Și mai ales să se vorbească atât de puțin despre el când e vorba de emanciparea femeilor, iar părinții socialismului așa-zis științific să fie ridicați în slăvi! Dacă ne gândim și la CV-ul fiecăruia dintre ei...Gradul în care au profitat de neveste și cum le-au recunoscut meritele! Mill a recunoscut contribuția soției, Harriet Taylor, apoi a fiicei acesteia, la operele lui, pe când Marx nu doar că a pus sub tăcere aportul lui Jenny, dar nici pe fiicele lui nu le-a încurajat prea mult să lupte cu patriarhatul. Sau cel puțin să aibă educație. 

O altă observație asupra lucrării ca întreg e nivelul mult mai ridicat decât ale altora, contemporane sau ulterioare. Însuși limbajul politic folosit e complex, cu mulți termeni și multe nuanțe. Multe discuții seamănă cu cele actuale, dar nivelul e altul. Multe lucruri se știau deja, multe încă se mai discută, iar despre altele nici măcar nu se mai vorbește acum. Din cauza ”corectitudinii politice” de fapt a ”cancel culture”. Azi nu ți se mai permite să pui măcar unele probleme feministe care vin în contradicție cu delirul politic oficial. Da, discursul feminist e mai cenzurat acum decât atunci, când era ridiculizat (ceea i s-a întâmplat lui Mill în parlament). 

Asta dacă nu luăm în considerare inepțiile de tipul celor emise de Jordan Petersen sau de sociobiologi celebri actuali. Ce le-ar fi zis  John Stuart Mill ? Cum ar fi reacționat la ideea că femeile ar avea vocația supunerii și o lipsă a dorinței de a avea o profesie? Iată ce spune Mill despre interdicția femeilor de a exercita o profesie: vorbind  despre  necesități și suferințe, face trimitere la  suferința femeilor care nu iși exercită o profesie, nu își manifestă talentele. Dupa boală, sărăcie, vinovăție, această frustrare de a nu avea sens și un loc în lume ocupă unul din primele locuri pe scara suferințelor umane. Foarte bine punctat! 

 De ce erau excluse femeile de la exercitarea profesiilor? Mill amintește că înainte nu nu aducea nimeni argumentul  că femeile sunt inferioare, nimeni nu ar fi crezut așa ceva. Dar când libertatea și egalitatea erau discutate, atunci a apărut nevoia unui motiv puternic, nu conta dacă era real. De fapt e bine că femeile sa fie excluse pur și simplu ca să servească bărbații, inclusiv prin nașterea și creșterea copiilor, arată Mill. Deci nu există o justificare morală și rațională. ci doar una utilitară, adică interesul bărbaților. Dacă nu sunt talentate, concurența le va elimina ea însăși, nu trebuie să le iei șansa a priori. Apoi dacă va fi în funcție o femeie mai netalentată decât mulți bărbați, acest lucru se întâmplă deja cu bărbații, dar nu se revoltă nimeni din cauza asta, arată Mill.

Înainte ca Macarenco să spună că familia e o formă de prostituție, Mill o descrie ca pe ” o școală de despotism”. Având în vedere statusul legal al femeilor de atunci, revoltător întro perioadă în care se vorbea atât despre libertatea individuală. Mai mult decât se vorbește acum în Rusia, aș adăuga. Femeile nu aveau drept de vot, iar averea aparținea soților. Aici Mill face o observație interesantă, dar evidentă pentru cine a trăit în comunism: aceea că nu ar fi avantajos pentru femei să lucreze în aceste condiții. Bărbații le-ar exploata, asta fac peștii de fapt. Asta a făcut și comunismul, tot un fel de pește. Dacă muncești, dar nu ai putere politică. socială, nu obții decât o altfel de sclavie. Se vede și acum cu domeniile feminizate, mai prost plătite în țările comuniste și foste comuniste. Munca fără putere politică e sclavie. Munca nu eliberează în niciun caz, când nu e asociată cu putere socială și politică. 

O altă observație a lui Mill, bine cunoscută din practică, dar pe care socialiștii au cenzurat-o, e faptul că în păturile înalte dominația bărbaților asupra femeilor, dacă e, e foarte subtilă. Dar e scandalos că legea o acceptă. Și având în vedere ce fel de bărbați există, legea susține abuzuri. Dar în  păturile inferioare statusul femeilor e cel mai jos,  ele acolo sunt cel mai exploatate. Adică în clasa muncitoare a lui Marx și Engels, care trebuia să schimbe lumea, să ne elibereze pe toți. Mill și explică de ce. Un om slab încearcă să se impună în fața celor cu status inferior lui. Un om fără prea multă conștiință și empatie, aș adăuga. Dar Mill punctează diferența dintre libertate și putere, antagonismul lor. Dacă  nu ai libertate, umbli dupa putere. Cu alta ocazie dă exemplul sclavelor din harem, care aveau supuși asupra cărora își exercitau puterea, dar libertatea lor de mișcare și decizie era limitată. Într-adevăr,  Sultana Gosem, dar și altele, au avut o mare influență nu doar asupra apropiaților, dar și a politicii Imperiului Otoman. Și dacă în cazul lui Gosem a fost vorba de sultani slabi, Hurem (originară din ce e acum Ucraina) a avut influență puternică asupra unui sultan puternic, Suleiman Magnificul. 

Aici am găsi un răspuns despre ce se întâmplă acum în Rusia, de ce mulți ruși încă îl susțin pe Putin, încă vor ca Rusia să fie o mare putere. Tocmai pentru că nu sunt liberi. Un sondaj de acum câțiva ani printre britanici arăta că majoritatea dintre ei nu mai vor ca țara lor să fie mare putere. Ei vor ca interesele lor individuale să fie satisfăcute. Pentru că sunt mai liberi. 
E de înțeles de ce John Stuart Mill e mai puțin cunoscut și are mai puțini adepți decât Marx. DIn toate motivele de mai sus. Ideile sofisticate, analizele logice și profunde sunt greu de înțeles și adoptat de majoriatea. Oamenii au nevoie de răspunsuri simple, care nu trebuie să fie neapărat și bune. Altfel, influența lui Mill asupra luprei pentru drepturile femeilor ar fi fost mai mare. Și poate azi am fi ajuns mai departe cu eliberarea femeilor. Și într-o lume în care femeile ar fi fost mai libere cu adevărat, în care politica ar fi arătat altfel, nu cu mijloace patriarhale cât se poate de clasice, cu forță și amenințtare cu forța, poate războiul de azi nu ar fi existat. Dar în primul rând milioane de femei ar fi avut o altă viață, de faptul dreptul real la viață. 

Continue Reading

Manifestul Partidului Comunist

Vine o zi când toate visele se împlinesc. Și mie zilele trecute mi s-a împlinit un vis de decenii,  am citit Manifestul Partidului Comunist în original. Abia când l-am deschis am văzut că era originalul în engleză, nu germană, de fapt era originalul lui Engels, care a supervizat traducerea engleză a documentului. Dar oricum era foarte aproape de Marx. 

Și chiar e ceva original și șocant, mai ales după ce ai citit cărți cu subiecte politice (filosofie politică) din epocă. Cum altfel ar putea fi un document în care în a doua frază apare o referire la... poliția germană. Printre alți speriați de fantoma comunismului, cum ar fi fost Papa și Țarul, care vânau în timp ce  bântuia în Europa (ce bine era dacă măcar rămânea aici, prin castelele medievale și alte locuri cu semnificație mistică, și nu zbura și la alți oameni de pe alte continente, care chiar nu aveau nicio vină) era și susnumita instituție, de care Marx a fugit toată viața. Mai jos vom vedea și de ce. 

De fapt Marx pare precursorul autorilor de scandal din secolul XX și XXI. Aici e si măreția lui Marx, că a produs așa ceva în secolul al XIX-lea. Adică un fel de manea politică, care se axează în special pe taxonomia dușmanilor comunismului și ai clasei muncitoare. Adică socialiști de toate soiurile, ce altceva? Dar sigur, toți acești oameni care scriau de situația grea a proletariatului, care erau umaniști (da, spune așa ceva), se preocupau de drepturile animalelor și se ocupau cu caritatea și câte alte subiecte din această categorie decadentă. Sigur, ei doar scriau și scheunau aceste plângeri, pentru că în realitate aveau o agendă ascunsă, dușmănoasă față de clasa muncitoare. Adică amenințau energiile creatore ale proletariatului, distrugându-i  mânia printr-o viață mai bună și  abătându-l de la rolul său istoric, acela de a distruge societatea actuală. Să fi fost și propriul socru, de la care a prins ideile socialiste, în categoria asta?

Documentul începe cu o scurtă expunere a situației de fapt, cu lupta de clasă și antagonismul dintre proletariat și burghezie, cu prezentarea acestor personaje istorice, mai ales a proletariatului, cu extraordinarul său rol istoric, dar și a burgheziei, deja retrograde, deja menită  să dispară din istorie. Sigur, accentul e pus pe rolul distinct al proletariatului în istorie și mai ales a luptei de clasă, prezentă din cele mai vechi timpuri, de când au apărut clasele sociale. Dar proletariatul chiar e providențial, el chiar va fi autorul sfârșitului istoriei, cum ar fi spus peste mai bine de un secol Francis Fukyama. 

În această scurtă prezentare ar mai fi niște idei, unele valabile. Asta e problema cu ceea ce spuneau comuniștii, greșeau și mințeau atât de mult, că nici când spuneau adevărul nu-i mai credeai. Aici autorii spun spun totuși că burghezia și capitalismul sunt dependente de dezvoltare tehnologică, și că oricum orânduirea burgheză e supusă schimbărilor de tot felul, inclusiv sociale. Adică oricum era vorba de o revoluție continuă, care i-a plăcut lui Marx, dar mai ales mai târziu lui Mao. Că după specificul național, revoluția asta s-a soldat  cu zecile de milioane de victime e doar un amănunt. Dar se pare că lui  Marx revoluția și schimbarea asta burgheză nu-i ajungea. Că nu era cum voia el, adică prin violență, răsturnarea situației de fapt cu anihilarea proprietății private. Da, chiar așa spune! Negru pe alb sau ce contrast vreți să folosiți. Acum era și aiurea ca poliția germană (prusacă mai ales), oricât de incompetentă și de obtuză ar fi fost, să nu se fi sesizat. 

În privința limnajului, dacă ai avut ghinionul să vezi cu ochii tăi fantoma comunismului bântuind guvernul și statul și toate instituțiile publice, că private nu mai erau, ai un mare deja vu al limbajului de lemn în care acest document a fost scris. Abundă cuvântul ”reacționar”, la care se încadrau sigur și micii proprietari de pâmânt, micii burghezi de oraș, comercianți și meșteșugari sau manufacturieri. Ei se simțeau rău în lumea aia, unde erau expuși pauperizării, și regreatau timpurile mai vechi, când viața lor era stabilă, adică feudalismul. Logic, revoluția industrială a adus condiții mai grele, pierderea independenței și pauperizarea, soldate chiar cu scăderea speranței de viață și a mediei înălțimii (asta nu spun clasicii comunismului). Probabil Marx ar fi salutat uciderea fermierilor de la noi, la care ar fi participat tatăl actualului ministru al sănătății, Rafila, chiar dacă nu direct, chiar dacă doar în calitate de medic al securităii statului. Da, oamenii ăia erau bolnavi, infectați cu virul reacțiunii. Niște gloanțe bine țintite i-au tratat (sau i-au băgat definitiv în carantină, cum vreți s-o luați). 

Apare și celebra noțiune de Lumpenproletariat, iar în descrierea acestei categorii sociale transpare ceea ce se numește ”mobilitate socială”, adică oameni care migrează dintre-o clasă în alta, din burghezie în proletariatr și invers. A văzut cineva asemenea migrație între nobili și șerbi? Burghezia era așa de decadentă și instabilă că se schimba pe ea însăși. 

Simt o mare nostalgie la adresa timpurilor când a fost scris Manifestul. Da, acum așa ceva nu ar mai fi putut fi scris. Mai ales în țările unde el a apărut aproape simultan. A apărut la Londra în 1848, în germană, engleză, daneză. Acum ar fi catalogat drept ” hate speach” și poate ar fi supus la ceea ce se cheamă ” cancel culture”. 

Pe scurt Manifestul e un document original. S-a spus despre Lenin că era influențat de mentalitatea revoluționarilor ruși, nu tocmai kosher, cum ar fi spus Marx dacă micul lui stătuleț german nu ar fi fost anexat de Prusia, iar tatăl lui nu ar fi fost obligat să se convertească la creștinism ca să practice în continuare avocatura: Dar Marx însuși purtau germenii unei brutalități politice. Sigur, și Engels. E ca și când infractorii și-ar fi găsit o mișcare politică, ideile revoluționare din secolul al XIX-lea nu i-au ocolit nici pe ei. Cel mai bine a zis Pearl Buck în ”Mama” prin gura personajelor ei, fermieri chinezi săraci; ”Ce e un comunist? Un hoț,” Că imbecilul de McCarthy a văzut-o amenințătoare și a urmărit-o, că i se părea de stânga (ceea ce era), nu e de mirare. Nu poți pretinde subtilitate la un om ca el, cum se pare nici nu se putea pretinde eficiență de la poliția germană. 

Ce diferență între ceea ce scria John Stuart Mill în 1869, deci după 20 de ani în ”The Subjection of Women”! Mă îndoiesc că în 1848 situația femeilor în Anglia, unde Marx și Engels au lansat  Manifestul, era diferită. Dar tot ce spun clasicii comunismului despre femei sunt doar niște golăneli. Adică citează critici care le reproșează că în noua societate pe care o doresc ei va fi ”comunitatea femeilor”, de fapt, nu se referă la comunități ale femeilor care vor reapărea, ci la folosirea femeilor în comun!. Sigur, pe autori nu-i deranjează această critică, nici această idee, mai mult, ei ripostează că oricum femeile sunt acum folosite în comun. Nu e vorba doar de prostituatele publice, de muncitoare, dar și de schimbul de neveste între burghezi!

Acum numai unul ca Marx putea să pună toate aceste comportamente, pe unele nu le numesc sexuale, pe același plan. Adica diferența dintre abuz și sex nu exista. Adică exact ce le reproșa burghezilor, că doar folosesc oamenii, inclusiv femeile, făcea el. O relație romantică și prostituția sau abuzul femeilor vulnerabile mateiral și social tot una era. Păi da, când el a avut un copil neligitim cu o servitoare, a cărui existență a recunoscut-o doar pe patul de moarte, ce e de mirare? Iar Engels a trăit cu o muncitoare, iar când ea a murit, a înlocuit-o cu sora ei! 

Un alt reproș cărora le răspund e că familia se va distruge. Dar oricum, ripostează autorii, relațiile de familie în cadrul proletariatului sunt alterate. Asta mă facă să mă gândesc la ce spunea Alexis de Tocqueville în ”Democrația în America” despre negrii din nord, unde sclavia era desființată. Ei nu aveau familie. Asta arată că disoluția relațiilor de familie are legătură cu sărăcia și marginalizarea, adică mediul, nu cu rasa. Sărăcia și marginalizarea dezumanizează. Dar cum poate o clasă de oameni dezumnizată, incultă și disperată să schimbe lumea? Și ce fel de lume ar fi aceea? De fapt s-a văzut. 

Nu știu cum femeile pot fi comuniste, cum femeile pot să crediteze comunismul cu vreo idee favorabilă lor. Marx și Engels nu au putut spune nimic de femei în Manifestul Partidului Comunist altceva decăt ca mijloace (de producție?), nu ca scop. Au eșuat lamentabil în a-și demonstra orice rațiune, moralitate, subtilitate,  trecând cu vederea situația femeilor, așa de frumos descrisă de John Stuart Mill. Marx și Engels au eșuat în a vorbi, cel puțin în ”Manifestul” despre cea mai mare nedreptate din istorie. Că doar nu începuse sclavia femeilor cu perioada burgheză, iar ultima grijă a proletariatului a fost eliberarea femeilor, tratate mai rău în păturile inferioare ale societății. 

Dar ”Manifestul Partidului Comunist” este interesant ca rețetă a succesului. Milioane de oameni au vorbit despre el, au luptat și au murit în numele lui. Câți au făcut asta în numele scrierilor lui John Stuart Mill și al soției lui, Harriet Taylor, căreia îi aparțineau multe dintre ideile din cărțile lui? 

Continue Reading