Proiectul "7000 ani" surprinde calatoria prin lume, prin societatile si culturile umane a unei femei care vrea sa inteleaga nedreptatile flagrante ale patriarhatului. Calatoria, mai mult spirituala, e intr-adevar surprinzatoare pentru ca lucrurile nu sunt ce par a fi, pentru ca prejudecatile culturale, istorice, intarite de propaganda, sunt peste tot, dar istoria lumii nu este un lung drum spre progres, in cazul de fata libertatea si puterea femeilor, ci o carare sinuoasa, cu castiguri si pierderi nesperate. De fapt istoria omenirii nu e un progres din niciun punct de vedere. Ideea progresului, provenita din crestinism, magistral dezvoltata de Marx, e doar o prejudecata, o superstitie. Nu exista si nu a existat progres continuu, prin progres intelegand forme din ce in ce mai sofisticate, mai performante de societate si de interactiuni umane. Sigur, societatile occidentale actuale, mai ales cele dezvoltate, nu sunt nici pe departe culmea libertatii, egalitatii si demnitatii umane.
Asa cum vrei sa afli cum suna limba ta intreband oameni care vorbesc alte limbi, la fel si cand vrei sa stii ce e cu societatea ta, intrebi oameni din alte societati. Acum, cand mii de oameni isi risca si chiar isi pierd viata incercand sa anunga in Occidentul bogat si democratic, fugind din calea razboaielor nimicitoare si a saraciei, s-ar parea ca aceasta parte a lumii e un El dorado pentru majoritatea cetatenilor lumii. Si chiar este, dar asta nu inseamna ca sub unele aspecte, in Occident poate fi mai rau decat in tari precum Iran sau Afghanistan. Si totusi e....Aici nu ma refer numai la multitudinea de taxe care reuseste sa ii deprime chiar si pe Africani, ci chiar de anumite forme de libertate. Pare incredibil dupa mai mult de 20 ani de la caderea cortinei de fier, dar exista oameni, si oameni educati, care cred ca exista mai multa libertate individuala, din anumite puncte de vedere, in Rusia actuala decat in Occident. Probabil asa este, realitatea e complexa, cum istoria e complexa, iar determinismul pe care il postulau unii e acum in mare incurcatura. Lucrurile ar fi putut fi altfel, iar intr-un anumit punct se putea ajunge in multe feluri, iar ceea ce credeam ca a dus la un fapt istoric ar fi putut avea o cu totul alta cauza.
Clar e ca lumea e un sistem deschis, acum, ca intotdeauna, dar mai mult insa ca altadata. Fara propaganda Occidentala ISIS sau Daesh, cum ar fi trebuit sa i se spuna, nu ar fi existat. Fara managementul Occidental, celulele Al Qaeda, organizate dupa un model bine cunoscut pentru anumite structuri, nu ar fi existat. Fara colonialism si interventiile Occidentale ulterioare,la care unii autori si politicieni comunisti, cum era Ceausescu, faceau referire obsesiv drept "neocolonialism", Revolutia Islamica din Iran, ca si unele razboaie zonale, nu ar fi existat. Fara Uniunea Sovietica, fara comunism, lumea, in special Orientul Apropiat (de noi), ar fi aratat altfel.
Desi am citit destule carti despre aceasta parte a lumii, atat de fierbinte acum, in ultimul timp, i-am acordat si mai multa atentie. Am citit despre Afghanistan, Siria, Libia, politica, jurnalism, beletristica. Tabloul acestei lumi, apropiata geografic, incepe sa se contureze, desi nu voi avea niciodata pretentia de a o intelege, cum fac politicienii Occidentali, cu efectele dezastruoase atat de vizibile. Ei au avut pretentia si ca inteleg lumea fosta comunista, cu efecte de asemenea dezastruoase, cel putin pentru tara noastra. Atat doar ca nu a fost razboi, dar saracia cumplita, vieti distruse, inclusiv din cauza incercarilor de a emigra, cum se intampla acum cu Sirienii si alti imigranti, se pare ca s-au uitat. Totul e bine cand se termina cu bine, dar oare e bine cu adevarat, durabil? Intrarea in Uniunea Europeana, NATO, ar fi finalul fericit ar povestii, dar oare este?
Fara indoiala, Uniunea Europeana este locul cel mai dorit din lume, pasaportul European este cel mai dorit, dar calatoria prin lume ne-ar putea ajuta sa vedem ce am pierdut. Ca intotdeauna, pierzi ceva, daca ai avut, cand vrei sa castigi altceva.
Una dintre cartile ce m-a inpresionat, tocmai ca era scrisa de un jurnalist, Fabio Geda, se numeste "In mare sunt crocodili" si descrie calatoria din Afghanistan a unui copil dintr-un grup etnic discriminat (Haraza, a carui origine istorica e prezentata doar prin supozitii, ca urmasii ai lui Gingis Han sau cumva vechi locuitori ai zonei, autorii statuilor lui Buda de la Bamyan, a caror distrugere cu surle si trambite de catre talibani a facut mare valva in epoca). Afghanistanul este o lume de o duritate de nedescris. Talibanii au contribuit la aceasta, dar nu sunt singurii actori pe scena violentelor si discrimnarilor. Cartea lui Malalai Joya, o politiciana Afghana, "In numele poporului meu" spune cate ceva despre istoria acestei tari cu frunusete si clima aspra. Talibanii insisi sunt o consecinta a ocupatiei sovietice, provin din miile de orfani care nu au avut, in taberele de refugiati din Pakistan sau Iran decat acces la o educatie religioasa. Ce e interesant e ca in aceasta tara cu multe grupuri etnice, dintre care multi persanofoni (inclusiv tadjicii din fosta Uniune Sovietica sunt persanofoni), incercarile de secularism si modernizare dateaza din primele decenii ale secolului al XX-lea. Inainte ca sahul Pahlavi al Iranului sa fi fost obligat sa abdice din cauza modernizarii, un sah Afghan a facut-o, apoi un altul, cateva decenii mai tarziu, cand o luase pe aceeasi cale, a fost ucis.
Pe ruinele razboiului cu sovieticii s-au ridicat grupari sprijinite de Americani, multe islamiste, care apoi au continuat un razboi cu proprii cetateni, cu masacre si abuzuri de tot felul, astfel incat venirea talibanilor a fost privita de unii ca o salvare. Acesti asa-zisi "lorzi ai razboiului", fosti mujahedini (pe care candva ii ajuta Rambo), cu toate crimele la activ, ocupa acum parlamentul Afghan. Noua, care am trait in comunism, am vazut tranzitia, nu ni se pare mare lucru, ci doar un fel de normalitate istorica. Asa cum la noi fostii nomenclaturisti si securisti au preluat puterea, fiind noii politicieni, dar si noii imbogatiti, nu e de mirare ca si la ei s-a intamplat la fel. La ei a fost mai mult sange, a fost mai spectaculos. Dar in principiu, acelasi fenomen. Istoria s-a repetat. Ce e diferit la ei, in Afghanistan, ceea ce noua ar trebui sa ne dea de gandit, e ca acolo au existat alegeri reale, cu cote de gen reale, ceea ce a facut ca politicieni ca Malalai Joya sa fie alesi, sa ajunga in parlament si sa se opuna direct acestor criminali. La noi parlamentul e o fantosa, iar discutiile despre drepturile femeilor sunt derizorii. Totusi, unele abuzuri la noi nu se pot intampla. E greu sa ameninti pe fata un politician, si mai greu e sa-l asasinezi, iar sa-l dai afara din parlament in urma unor proceduri sumare e imposibil.
Dar din unele puncte de vedere, se poate spune ca reprezentarea in Afghanistan e mai democratica, legile lor electorale, chiar daca cu greu se respecta, sunt mai democratice.
Dar ochii unui copil asiatic, diferit de caucazienii din grupurile dominante cum ar fi pastunii (vorbitori de o lima indo-europeana), nu vad toate astea, ci discriminarea si abuzurile crunte din cauza rasei care nu se poate ascunde. Calatoria lui spre Occident incepe cu parasirea de catre mama lui in Pakistan. Scopul ei e salvarea lui, indepartarea din calea abuzurilor. Interesante sunt aspectele culturale, perlele de intelepciune locala, proverbele, Probabil faptul de a fi persanofoni, le da unor Afghani accesul la o mare si veche cultura. Dincolo de saracia lucie, mizeria indescriptibila, relatiile interumane din aceasta zona a lumii, marcata de colonialism, par directe si sincere. Oamenii par sa aiba entuziasm, sa lege prietenii directe si durabile, si mai ales par sa doreasca sa munceasca, sa faca afaceri. Zbaterea lor pentru supravietuirea economica e continua, dar o fac cu oarecare dorinta si pricepere. La noi, interesul pentru afaceri e slab, in ciuda propagandei facuta mai ales de unele ONG-uri. Partidele, inclusiv cele liberale, prea putin vorbesc de incurajarea initiativei particulare, dincolo de trambitalele investitii straine. Oamenii par sa spere, sa lupte, blazarea e ceva ce nu-si permit. Desi segregarea etnica duce la discrimnari, saracia la coruptie, exista naturalete, cel putin pana la un punct, in relatiile interumane.
Ce e iarasi socant e cat de bine sunt puse la punct retelele de plasare a imigrantilor (ilegale, sigur),. Copilul Afghan nu someaza decat in locul unde ajunge liber, cu mama lui (dar pentru putin timp, apoi se angreneaza in activitati economice), si apoi in Occident, daca includem si Turcia acolo. Desi folosirea muncii minorilor e scandaloasa, copilul singur reuseste sa supravietuiasca, sa aiba o viata oarecum demna, atat in Pakistan, cat si in Iranul a carui dictatura neinduratoare e sustinuta de o politie pe masura. Odata ajuns, cu sacrificii enorme, in Turcia, apoi in Grecia, sansele de a avea o sursa de venit sunt nule. Impresionanta e declaratia lui:: ""Asa trebuie sa arati bine imbracat in orice loc unde nu contezi." Nu contezi social, cum contai altundeva, chiar si clandestn, nu ai o sursa de venit, dar trebuie sa ai o fatada. Atunci te gnadesti la cat de controlata e viata noastra, la cat de putine sunt sansele de a eluda sistemul, care are pana la urma grija de noi, dar cu ce pret?
Dar in Occident, individul conteaza. Ajutorul unor indivizi providentiali, atat in Grecia, dar mai ales in Italia, face ca povestea pustiului Afghan sa aiba happy end. Dictaturile nu lasa oamenii sa faca anumite tipuri de rau, dar ce e ingrozitor e ca nu-i lasa sa faca bine, In Occident exista un anumit tip de libertate, desi al naiba de reglementata. Dar dincolo de ea se vede cine suntem. In rare ocazii. Protectia sociala, iarasi un apanaja al bogatiei, este o mare cucerire. Creata si sustinutat de oamenii liberi care vor sa faca bine, aceasta poate salva vieti. Si o face.
Dar dincolo de asta, nu putem remarca ingradirea unei libertati de actiune, de manevra, inclusiv economica, blazarea, dezamagirea fata de politica, pierderea entuziasmului fata de lume si oameni. Trebuie sa fii al naiba de puternic si de pasional sa rezisti intr-o astfel de lume, sa-ti pastreze visele, dorintele, proiectele indraznete, sperantele. Sa ai relatii de suflet, nu reglementate, nu formale. Sa-ti curceresti libertatea in Occident, sa fii tu insati/insuti, sa te explorezi cu adevarat, a devenit o lupta crancena, chiar daca nu periculoasa fizic, dar de asemenea dureroasa. Fiecare pas e reglementat, a te desprinde de rutina care atinge orice faci, a rupe randurile, e dificil. E in primul rand o lupta cu tine insati/insuti. Ceea ce o face insa posibila, si as zice, oricat de grea si stresanta, de recomandat, daca ai ce oferi, e securitatea economica. Pentru ea, pentru securitatea materiala si fizica data de dezvoltarea tehnologiei, oamenii de peste tot lupta sa ajunga aici. Asta e cea mai importanta cucerire a Occidentului in ultimii 200 ani. Sentimentele, manierele si modul nostru de vorbire sunt mai simple, mai austere, arta la fel, dar nu mai murim de boli infectioase si nu ne mai foame si frig. Securitatea fizica e mai mare. Dar tocmai de asta ar trebui poate sa profitam ca sa fim mai fericiti la modul profund. Dar cat de greu e! Si cat de putini oameni sunt gata sa o faca!
Dupa ce am citit carti despre oameni din culturi apropiate geografic, dar atat de indepartate din alte puncte de vedere, m-am oprit si asupra unor carti scrise de scriitori Occidentali, in secolele trecute. Simplificarea limbajului, a sentimentelor exprimate, a relatiilor interumane e evidenta. E pretul platit pentru dezvoltarea tehnologiei si pentru prosperitate. Si pentru pacea sociala, care provine si dintr-o mai mare justitie, cu distrugerea unor ierarhii, a unor prejudecati. In Occident oamenii nu cred in politicieni, apatia politica si ideologica e puternica. Dar isi permit sa o faca. Isi permit sa nu-si faca iluzii, pasiuni, sa supravietuiasca in singuratate si izolare.
Se spune ca individualismul Occidental duce la un mare egoism, brutalitate, ignoranta. Si asa e, in cele mia multe din cazuri. Dar pana la urma, daca privesti ce probleme au oamenii din Afghanistan, Pakistan sau Iran, ele sunt aceleasi ca aici, dar mult mai grave. Vor sa munceasca, sa se bucure de viata, dar coruptia imensa nu le permite. Coruptie e si in Occident, mai ales la nivel inalt. Dar coruptia pe care o presupune tribalismul care domina aceste societati, inclusiv cea Indiana, nu se compara cu nimic. Occidentul se carcaterizeaza prin distrugerea, chiar precara si cu izbucniri endemice, a tribalismului. Principala problema a Afghanistanului e tribalismul, prezent in acea zina, chiar si in estul Turciei. Talibanii, regimul Ayatolahlor, regimul lui Assad, chiar si regimul lui Saddam, nu sustin tribalimsul, de care o societatea scapa greu, numai prin convulsii. Sunt de preferat aceste regimuri imposibile tribalismului? Da. Probabil tribalismul e cea nai mare problema a societatilor umane. A fi occidental inseamna a trai intr-o societate ce s-a rupt de tribalism, desi sporadic, cum ar fi sub forma fascismului, se intoarce. Ce e mai rau? Comunismul sau fascismul? Dupa ce ai trait intr-o tara comunista, raspunsul pare usor. Desi comunismul iti ia total libertatea economica, dar si orice alta libertate, fascismul condamna irevocabil persoane numai din cauza nasterii. La fel si patriarhatul, cea mai dura forma de tribalism. Fascismul, ca si patriarhatul, nu da nicio sansa unora.
Pe de alta parte, comunismul, probabil nu ar fi fost posibil fara colonialism, fara precedentul pauperizarii, exploatarii crunte a unor comunitati umane. Aceasta pauperizare, confiscare a averilor, a inceput insa de mult in vestul Europei. Asa a inceput capitalismul, prin pauperizarea fermierilor, care au fost apoi nevoiti sa lucreze in fabrici, in orase. Oamenii de pe alte continente au urmat. Comunismul a fost colonialism la tine acasa. De-a lungul istoriei, nu numai fortele binelui au luat proportii, exploatarea si jaful, chiar discriminarea, s-au ascutit de asemenea. Si s-au schimbat. Exista un arbore istoric, nu un lant istoric, cum exista un arbore al speciilor, nu un lant al fiintei.
Raul are multe fete. Si ca sa se perpetueze, ca si binele, are nevoie de energie. Distrugerea agentiei economice, interdictia de a face afaceri in mod traditional, desfiintarea bazarurilor, a fost determinanta in cazul caderii sahului Iranului, si a declansarii revolutiei islamice, cum spune Marc Ferro in "Socul islamului". Am vazut recent pe mai multe posturi Tv, cu ocazia conflictului dintre Iran si Arabia Saudita, cauzat de executarea unui cleric siit, critic al regimului saudit, ca sahul Iranului il sfatuia pe regele Saudit sa faca reforme daca vrea sa ramana pe tron. Dar ce n-a inteles sahul e ca el nu daduse suficienta libertate si ca orice sistem se mentine cu resurse. Iar regele saudit s-a mentinut cu bani. Comunismul a cazut de la saracia inevitabila. Ne intrebam cum ar fi aratat istoria lumii daca ideile umaniste, care chiar au schimbat lumea, nu ar fi fost asociate cu prosperitate economica, daca cei care le propuneau nu aveau bani. Ar mai incerca alte culturi sa copieze democratia occidentala daca nu ar fi asociata cu prosperitate?
Acum Daesh si alte grupari jihadiste sunt sustinute de Qatar si Arabia Saudita, care isi impun astfel politicile. Islamismul e un discus motivational al teroristilor, care sunt de cele mai multe ori, niste mercenari sau desperados. Ce s-ar intampla daca regimurile retrograde din aceste tari ar cadea? Ce s-a intamplat cu terorismul rosu traditional dupa caderea Uniunii Sovietice.
Daca ar fi sa cautam solutii pentru tarile din Orientul Apropiat si Mijlociu, ca Afghanistanul, ar fi in primul rand lupta contra tribalismului si sustinerea afacerilor, a economiei. Investitorii Chinezi ar rasari imediat, intr-un mediu cat de cat sigur, cum rasar peste tot. S-ar dezvolta forte democratice. Poate ar aparea societati mai bune decat cele Occidentale, mai pline de naturalete. Dar atata timp cat liderii Occidentali sustin lideri locali controlabili, indiferent cat de retrograzi si patati, nu ne putem astepta la nimic bun.
Chiar daca va fi mai bine pentru acei oameni, traumele vor ramane mult timp. De aici ne e usor sa spunem ca Daesh si alte grupari teroriste sunt formate din oameni disperati, care vor astfel sa supravietuiasca, nu ne vine usor sa iertam comunistii si securistii, care faceau terorism la ei acasa, tot pentru bani, unii provenind din paturi sarace. Ne gandim adesea la colaborationistii comunisti, in aceasta parte a lumii, dar i-am uitat pe cei fascisti. Istoria, desi rimeaza ca naiba, e inttotdeuana surprinzatoare. Si e greu sa descoperi cum anume se fac rimele.
Asa cum vrei sa afli cum suna limba ta intreband oameni care vorbesc alte limbi, la fel si cand vrei sa stii ce e cu societatea ta, intrebi oameni din alte societati. Acum, cand mii de oameni isi risca si chiar isi pierd viata incercand sa anunga in Occidentul bogat si democratic, fugind din calea razboaielor nimicitoare si a saraciei, s-ar parea ca aceasta parte a lumii e un El dorado pentru majoritatea cetatenilor lumii. Si chiar este, dar asta nu inseamna ca sub unele aspecte, in Occident poate fi mai rau decat in tari precum Iran sau Afghanistan. Si totusi e....Aici nu ma refer numai la multitudinea de taxe care reuseste sa ii deprime chiar si pe Africani, ci chiar de anumite forme de libertate. Pare incredibil dupa mai mult de 20 ani de la caderea cortinei de fier, dar exista oameni, si oameni educati, care cred ca exista mai multa libertate individuala, din anumite puncte de vedere, in Rusia actuala decat in Occident. Probabil asa este, realitatea e complexa, cum istoria e complexa, iar determinismul pe care il postulau unii e acum in mare incurcatura. Lucrurile ar fi putut fi altfel, iar intr-un anumit punct se putea ajunge in multe feluri, iar ceea ce credeam ca a dus la un fapt istoric ar fi putut avea o cu totul alta cauza.
Clar e ca lumea e un sistem deschis, acum, ca intotdeauna, dar mai mult insa ca altadata. Fara propaganda Occidentala ISIS sau Daesh, cum ar fi trebuit sa i se spuna, nu ar fi existat. Fara managementul Occidental, celulele Al Qaeda, organizate dupa un model bine cunoscut pentru anumite structuri, nu ar fi existat. Fara colonialism si interventiile Occidentale ulterioare,la care unii autori si politicieni comunisti, cum era Ceausescu, faceau referire obsesiv drept "neocolonialism", Revolutia Islamica din Iran, ca si unele razboaie zonale, nu ar fi existat. Fara Uniunea Sovietica, fara comunism, lumea, in special Orientul Apropiat (de noi), ar fi aratat altfel.
Desi am citit destule carti despre aceasta parte a lumii, atat de fierbinte acum, in ultimul timp, i-am acordat si mai multa atentie. Am citit despre Afghanistan, Siria, Libia, politica, jurnalism, beletristica. Tabloul acestei lumi, apropiata geografic, incepe sa se contureze, desi nu voi avea niciodata pretentia de a o intelege, cum fac politicienii Occidentali, cu efectele dezastruoase atat de vizibile. Ei au avut pretentia si ca inteleg lumea fosta comunista, cu efecte de asemenea dezastruoase, cel putin pentru tara noastra. Atat doar ca nu a fost razboi, dar saracia cumplita, vieti distruse, inclusiv din cauza incercarilor de a emigra, cum se intampla acum cu Sirienii si alti imigranti, se pare ca s-au uitat. Totul e bine cand se termina cu bine, dar oare e bine cu adevarat, durabil? Intrarea in Uniunea Europeana, NATO, ar fi finalul fericit ar povestii, dar oare este?
Fara indoiala, Uniunea Europeana este locul cel mai dorit din lume, pasaportul European este cel mai dorit, dar calatoria prin lume ne-ar putea ajuta sa vedem ce am pierdut. Ca intotdeauna, pierzi ceva, daca ai avut, cand vrei sa castigi altceva.
Una dintre cartile ce m-a inpresionat, tocmai ca era scrisa de un jurnalist, Fabio Geda, se numeste "In mare sunt crocodili" si descrie calatoria din Afghanistan a unui copil dintr-un grup etnic discriminat (Haraza, a carui origine istorica e prezentata doar prin supozitii, ca urmasii ai lui Gingis Han sau cumva vechi locuitori ai zonei, autorii statuilor lui Buda de la Bamyan, a caror distrugere cu surle si trambite de catre talibani a facut mare valva in epoca). Afghanistanul este o lume de o duritate de nedescris. Talibanii au contribuit la aceasta, dar nu sunt singurii actori pe scena violentelor si discrimnarilor. Cartea lui Malalai Joya, o politiciana Afghana, "In numele poporului meu" spune cate ceva despre istoria acestei tari cu frunusete si clima aspra. Talibanii insisi sunt o consecinta a ocupatiei sovietice, provin din miile de orfani care nu au avut, in taberele de refugiati din Pakistan sau Iran decat acces la o educatie religioasa. Ce e interesant e ca in aceasta tara cu multe grupuri etnice, dintre care multi persanofoni (inclusiv tadjicii din fosta Uniune Sovietica sunt persanofoni), incercarile de secularism si modernizare dateaza din primele decenii ale secolului al XX-lea. Inainte ca sahul Pahlavi al Iranului sa fi fost obligat sa abdice din cauza modernizarii, un sah Afghan a facut-o, apoi un altul, cateva decenii mai tarziu, cand o luase pe aceeasi cale, a fost ucis.
Pe ruinele razboiului cu sovieticii s-au ridicat grupari sprijinite de Americani, multe islamiste, care apoi au continuat un razboi cu proprii cetateni, cu masacre si abuzuri de tot felul, astfel incat venirea talibanilor a fost privita de unii ca o salvare. Acesti asa-zisi "lorzi ai razboiului", fosti mujahedini (pe care candva ii ajuta Rambo), cu toate crimele la activ, ocupa acum parlamentul Afghan. Noua, care am trait in comunism, am vazut tranzitia, nu ni se pare mare lucru, ci doar un fel de normalitate istorica. Asa cum la noi fostii nomenclaturisti si securisti au preluat puterea, fiind noii politicieni, dar si noii imbogatiti, nu e de mirare ca si la ei s-a intamplat la fel. La ei a fost mai mult sange, a fost mai spectaculos. Dar in principiu, acelasi fenomen. Istoria s-a repetat. Ce e diferit la ei, in Afghanistan, ceea ce noua ar trebui sa ne dea de gandit, e ca acolo au existat alegeri reale, cu cote de gen reale, ceea ce a facut ca politicieni ca Malalai Joya sa fie alesi, sa ajunga in parlament si sa se opuna direct acestor criminali. La noi parlamentul e o fantosa, iar discutiile despre drepturile femeilor sunt derizorii. Totusi, unele abuzuri la noi nu se pot intampla. E greu sa ameninti pe fata un politician, si mai greu e sa-l asasinezi, iar sa-l dai afara din parlament in urma unor proceduri sumare e imposibil.
Dar din unele puncte de vedere, se poate spune ca reprezentarea in Afghanistan e mai democratica, legile lor electorale, chiar daca cu greu se respecta, sunt mai democratice.
Dar ochii unui copil asiatic, diferit de caucazienii din grupurile dominante cum ar fi pastunii (vorbitori de o lima indo-europeana), nu vad toate astea, ci discriminarea si abuzurile crunte din cauza rasei care nu se poate ascunde. Calatoria lui spre Occident incepe cu parasirea de catre mama lui in Pakistan. Scopul ei e salvarea lui, indepartarea din calea abuzurilor. Interesante sunt aspectele culturale, perlele de intelepciune locala, proverbele, Probabil faptul de a fi persanofoni, le da unor Afghani accesul la o mare si veche cultura. Dincolo de saracia lucie, mizeria indescriptibila, relatiile interumane din aceasta zona a lumii, marcata de colonialism, par directe si sincere. Oamenii par sa aiba entuziasm, sa lege prietenii directe si durabile, si mai ales par sa doreasca sa munceasca, sa faca afaceri. Zbaterea lor pentru supravietuirea economica e continua, dar o fac cu oarecare dorinta si pricepere. La noi, interesul pentru afaceri e slab, in ciuda propagandei facuta mai ales de unele ONG-uri. Partidele, inclusiv cele liberale, prea putin vorbesc de incurajarea initiativei particulare, dincolo de trambitalele investitii straine. Oamenii par sa spere, sa lupte, blazarea e ceva ce nu-si permit. Desi segregarea etnica duce la discrimnari, saracia la coruptie, exista naturalete, cel putin pana la un punct, in relatiile interumane.
Ce e iarasi socant e cat de bine sunt puse la punct retelele de plasare a imigrantilor (ilegale, sigur),. Copilul Afghan nu someaza decat in locul unde ajunge liber, cu mama lui (dar pentru putin timp, apoi se angreneaza in activitati economice), si apoi in Occident, daca includem si Turcia acolo. Desi folosirea muncii minorilor e scandaloasa, copilul singur reuseste sa supravietuiasca, sa aiba o viata oarecum demna, atat in Pakistan, cat si in Iranul a carui dictatura neinduratoare e sustinuta de o politie pe masura. Odata ajuns, cu sacrificii enorme, in Turcia, apoi in Grecia, sansele de a avea o sursa de venit sunt nule. Impresionanta e declaratia lui:: ""Asa trebuie sa arati bine imbracat in orice loc unde nu contezi." Nu contezi social, cum contai altundeva, chiar si clandestn, nu ai o sursa de venit, dar trebuie sa ai o fatada. Atunci te gnadesti la cat de controlata e viata noastra, la cat de putine sunt sansele de a eluda sistemul, care are pana la urma grija de noi, dar cu ce pret?
Dar in Occident, individul conteaza. Ajutorul unor indivizi providentiali, atat in Grecia, dar mai ales in Italia, face ca povestea pustiului Afghan sa aiba happy end. Dictaturile nu lasa oamenii sa faca anumite tipuri de rau, dar ce e ingrozitor e ca nu-i lasa sa faca bine, In Occident exista un anumit tip de libertate, desi al naiba de reglementata. Dar dincolo de ea se vede cine suntem. In rare ocazii. Protectia sociala, iarasi un apanaja al bogatiei, este o mare cucerire. Creata si sustinutat de oamenii liberi care vor sa faca bine, aceasta poate salva vieti. Si o face.
Dar dincolo de asta, nu putem remarca ingradirea unei libertati de actiune, de manevra, inclusiv economica, blazarea, dezamagirea fata de politica, pierderea entuziasmului fata de lume si oameni. Trebuie sa fii al naiba de puternic si de pasional sa rezisti intr-o astfel de lume, sa-ti pastreze visele, dorintele, proiectele indraznete, sperantele. Sa ai relatii de suflet, nu reglementate, nu formale. Sa-ti curceresti libertatea in Occident, sa fii tu insati/insuti, sa te explorezi cu adevarat, a devenit o lupta crancena, chiar daca nu periculoasa fizic, dar de asemenea dureroasa. Fiecare pas e reglementat, a te desprinde de rutina care atinge orice faci, a rupe randurile, e dificil. E in primul rand o lupta cu tine insati/insuti. Ceea ce o face insa posibila, si as zice, oricat de grea si stresanta, de recomandat, daca ai ce oferi, e securitatea economica. Pentru ea, pentru securitatea materiala si fizica data de dezvoltarea tehnologiei, oamenii de peste tot lupta sa ajunga aici. Asta e cea mai importanta cucerire a Occidentului in ultimii 200 ani. Sentimentele, manierele si modul nostru de vorbire sunt mai simple, mai austere, arta la fel, dar nu mai murim de boli infectioase si nu ne mai foame si frig. Securitatea fizica e mai mare. Dar tocmai de asta ar trebui poate sa profitam ca sa fim mai fericiti la modul profund. Dar cat de greu e! Si cat de putini oameni sunt gata sa o faca!
Dupa ce am citit carti despre oameni din culturi apropiate geografic, dar atat de indepartate din alte puncte de vedere, m-am oprit si asupra unor carti scrise de scriitori Occidentali, in secolele trecute. Simplificarea limbajului, a sentimentelor exprimate, a relatiilor interumane e evidenta. E pretul platit pentru dezvoltarea tehnologiei si pentru prosperitate. Si pentru pacea sociala, care provine si dintr-o mai mare justitie, cu distrugerea unor ierarhii, a unor prejudecati. In Occident oamenii nu cred in politicieni, apatia politica si ideologica e puternica. Dar isi permit sa o faca. Isi permit sa nu-si faca iluzii, pasiuni, sa supravietuiasca in singuratate si izolare.
Se spune ca individualismul Occidental duce la un mare egoism, brutalitate, ignoranta. Si asa e, in cele mia multe din cazuri. Dar pana la urma, daca privesti ce probleme au oamenii din Afghanistan, Pakistan sau Iran, ele sunt aceleasi ca aici, dar mult mai grave. Vor sa munceasca, sa se bucure de viata, dar coruptia imensa nu le permite. Coruptie e si in Occident, mai ales la nivel inalt. Dar coruptia pe care o presupune tribalismul care domina aceste societati, inclusiv cea Indiana, nu se compara cu nimic. Occidentul se carcaterizeaza prin distrugerea, chiar precara si cu izbucniri endemice, a tribalismului. Principala problema a Afghanistanului e tribalismul, prezent in acea zina, chiar si in estul Turciei. Talibanii, regimul Ayatolahlor, regimul lui Assad, chiar si regimul lui Saddam, nu sustin tribalimsul, de care o societatea scapa greu, numai prin convulsii. Sunt de preferat aceste regimuri imposibile tribalismului? Da. Probabil tribalismul e cea nai mare problema a societatilor umane. A fi occidental inseamna a trai intr-o societate ce s-a rupt de tribalism, desi sporadic, cum ar fi sub forma fascismului, se intoarce. Ce e mai rau? Comunismul sau fascismul? Dupa ce ai trait intr-o tara comunista, raspunsul pare usor. Desi comunismul iti ia total libertatea economica, dar si orice alta libertate, fascismul condamna irevocabil persoane numai din cauza nasterii. La fel si patriarhatul, cea mai dura forma de tribalism. Fascismul, ca si patriarhatul, nu da nicio sansa unora.
Pe de alta parte, comunismul, probabil nu ar fi fost posibil fara colonialism, fara precedentul pauperizarii, exploatarii crunte a unor comunitati umane. Aceasta pauperizare, confiscare a averilor, a inceput insa de mult in vestul Europei. Asa a inceput capitalismul, prin pauperizarea fermierilor, care au fost apoi nevoiti sa lucreze in fabrici, in orase. Oamenii de pe alte continente au urmat. Comunismul a fost colonialism la tine acasa. De-a lungul istoriei, nu numai fortele binelui au luat proportii, exploatarea si jaful, chiar discriminarea, s-au ascutit de asemenea. Si s-au schimbat. Exista un arbore istoric, nu un lant istoric, cum exista un arbore al speciilor, nu un lant al fiintei.
Raul are multe fete. Si ca sa se perpetueze, ca si binele, are nevoie de energie. Distrugerea agentiei economice, interdictia de a face afaceri in mod traditional, desfiintarea bazarurilor, a fost determinanta in cazul caderii sahului Iranului, si a declansarii revolutiei islamice, cum spune Marc Ferro in "Socul islamului". Am vazut recent pe mai multe posturi Tv, cu ocazia conflictului dintre Iran si Arabia Saudita, cauzat de executarea unui cleric siit, critic al regimului saudit, ca sahul Iranului il sfatuia pe regele Saudit sa faca reforme daca vrea sa ramana pe tron. Dar ce n-a inteles sahul e ca el nu daduse suficienta libertate si ca orice sistem se mentine cu resurse. Iar regele saudit s-a mentinut cu bani. Comunismul a cazut de la saracia inevitabila. Ne intrebam cum ar fi aratat istoria lumii daca ideile umaniste, care chiar au schimbat lumea, nu ar fi fost asociate cu prosperitate economica, daca cei care le propuneau nu aveau bani. Ar mai incerca alte culturi sa copieze democratia occidentala daca nu ar fi asociata cu prosperitate?
Acum Daesh si alte grupari jihadiste sunt sustinute de Qatar si Arabia Saudita, care isi impun astfel politicile. Islamismul e un discus motivational al teroristilor, care sunt de cele mai multe ori, niste mercenari sau desperados. Ce s-ar intampla daca regimurile retrograde din aceste tari ar cadea? Ce s-a intamplat cu terorismul rosu traditional dupa caderea Uniunii Sovietice.
Daca ar fi sa cautam solutii pentru tarile din Orientul Apropiat si Mijlociu, ca Afghanistanul, ar fi in primul rand lupta contra tribalismului si sustinerea afacerilor, a economiei. Investitorii Chinezi ar rasari imediat, intr-un mediu cat de cat sigur, cum rasar peste tot. S-ar dezvolta forte democratice. Poate ar aparea societati mai bune decat cele Occidentale, mai pline de naturalete. Dar atata timp cat liderii Occidentali sustin lideri locali controlabili, indiferent cat de retrograzi si patati, nu ne putem astepta la nimic bun.
Chiar daca va fi mai bine pentru acei oameni, traumele vor ramane mult timp. De aici ne e usor sa spunem ca Daesh si alte grupari teroriste sunt formate din oameni disperati, care vor astfel sa supravietuiasca, nu ne vine usor sa iertam comunistii si securistii, care faceau terorism la ei acasa, tot pentru bani, unii provenind din paturi sarace. Ne gandim adesea la colaborationistii comunisti, in aceasta parte a lumii, dar i-am uitat pe cei fascisti. Istoria, desi rimeaza ca naiba, e inttotdeuana surprinzatoare. Si e greu sa descoperi cum anume se fac rimele.