Nimfomana- o trista poveste despre occident

Un post de televiziune a transmis recent, de fapt acum doua zile, controversatul film "Nimfomana II" de Lars von Trier. Desi era tarziu, mi-era somn si aveam viroza care inca bantuie prin Europa, am reusit sa ma uit pana la sfarsit. Controversele care se leaga de el poate m-au incitat si mai mult. Vorbisem cu niste prieteni care il vazusera, iar impresia pe care le-a lasat-o nu a fost una prea buna. In primul rand, pentru ca se vorbeste despre nimfomanie in termeni freudieni, aproape mistici. De fapt mistici. Nimfomana, conform acestei mistici, e o femeie care nu se poate satisface, care nu are orgasm, si care cauta satisfactia cu cati mai multi barbati, cat mai multe experiente, variate, in incercarea disperata de a ajunge la placerea pe care trebuie s-o aiba. O prostie, sigur!
Nu pretind ca as sti multe despre asta, nu pretind ca as fi cunoscut oameni care sa se poarte in acest fel, dar unii spun ca au cunoscut, iar situatia nu are nicio legatura cu aceasta legenda. Acesti oameni, barbati si femei, pur si simplu nu pot sa-ti tina pantalonii pe ei, indiferent daca au orgasm sau nu (cine stie daca au, nu stiu ca psihologii sa fi tratat problema lor, dar adesea psihologii si psihiatrii nu trateaza problemele dincolo de teoriile lor aberante). Cand gasesc ocazia sa faca sex, fac. Poate aceasta situatie e ceea ce se numeste "sex addict". Nu stiu, nici nu intru in amanunte. Ideea e ca nimfomana din film tine de fictiune, de legenda, nu de realitate. Pe de alta parte, este cunoscuta ideea conform careia numind o femeie "nimfomana" nu faci decat sa reglementezi sexualitatea feminina. Un cuvant care trimite la anormalitatea sexualitatii feminine. Ce face o nimfomana? Sex ilicit, de placere, cand vrea si cu cine vrea. Patriarhatul, Freud si sociobiologii se grabesc sa condamne placerea feminina cu argumente morale, "biologice" etc.
Dar revenind la filmul cu o atmosfera terna, depresiva, tipic nordica, putem observa niste dialoguri interesante, unele destul de erudite, cu oarece incarcatura filosofica. Personajul principal feminin este bine conturat. Dupa ce in adolescenta experimenteaza singura un orgasm, devine frigida. Partenerul ei, cu care are un copil, ii da sfatul de a cauta amanti in scopul satisfacerii, asta constituind cumva responsabilitatea lui. Ea asta face, fara prea mult noroc. In cele din urma apeleaza la sadomasochism. Din cauza practicilor ei nocturne sado-masochiste, lipsite de orice imaginatie si farmec, as adauga, desi nu pretind ca m-as pricepe, dar m-as fi asteptat ca acele scene sa fie macar la nivelul celor din scenetele lui Bendeac in care ridiculiza sexualitatea lui Ion Iliescu, isi neglijeaza copilul si isi piere familia. E pusa sa aleaga intre familie sau a pleca noaptea in cautarea placerii. Alege.
Desi filmul nu e unul feminist, se face referire, in discutiile dintre protagonista si un prieten asexuat, virgin, la alegerile imposibile pe care ea ca femeie a trebuit sa le faca, la vinovatia imensa pe care o simte pentru ca si-a parasit familia pentru placerea proprie. Presiunea asta nu ar fi fost asa in cazul unui barbat, ceea ce mi se pare o crima. Femeile nu au dreptul la placere? Oare psihicul feminin nu are aceeasi nevoie, inca mai mare, avand in vedere situatia mai grea in care este adesea o femeie, care are de luptat si cu patriarhatul, la placere, deci la sanatate, apoi la fericire si frumusete in viata ei? E de mirare ca depresia e prevalenta in randul femeilor, mai ales dupa 30 ani? Femeile fac foarte mult in familie. Faptul ca nasc si poarta copii, daca ar fi justitie, ar trebui sa le scuteasca de multe indatoriri in familie, nu sa le inglodeze in si mai multe obligatii. Daca dreptul la placere, deci la sanatate mintala, ar fi consfintit in acte, lucrurile ar fi diferite in societate si familie. Dar cine are nevoie de familia patriarhala, bastion al violului si prostitutiei legale? Se pare ca multe femei, in absenta alternativei pe care feminismul ar trebui sa o ofere.
Barbatul, care incearca sa o faca fericita, devine apoi gelos si apeleaza la sanctiunile consacrate cand ea isi neglijeaza datoria de mama. Aici ar fi necesara o scurta discutie despre sexualitatea feminina, despre mitul organismului vaginal, despre care unii autori spun ca nu exista, si despre patriarhatul, apoi Freud, care fac barbatul responsabil de placerea femeii, prin oferirea orgasmului vaginal. Acest mit, al maturizarii sexuale feminine, care trece de la stimularea clitorisului in scopul autosatisfacerii, ajungand astfel mereu la orgasm, la orgasmul vaginal, a dat o grea lovitura feminismului in plin avant. Femeile deveneau astfel din nou dependente de barbati...pentru a fi femei depline. Freud a reusit sa aduca lucrurile pe fagasul "normal", patriarhal, al status quo-ului, cu autoritatea lui stiintifica. Femeile au redevenit "cuminti" de teama nevrozei, a isteriei. Multe psihanaliste s-au operat ele insele pentru a veni in sprijinul teoriei lui Freud si al orgasmului vaginal. Voi scrie altadata mai multe despre orgasmul vaginal. Filmul lui von Trier vorbeste despre organismul vaginal, desi se aminteste si de stimularea clitorisului, dar in treacat. Daca femeile ar sti macar de mici sa se masturbeze, daca multe dintre ele ar face-o, lumea ar arata altfel...Daca feminismul ar fi studiat in scoala...
Dar dincolo de aspectele feministe de discutat pe marginea acestui film, cred ca cele mai importante aspecte sunt cele legate de situatia omului in Occident. Singuratea, cautarea solitara a placerii, sub diverselor ei forme, e ceea ce ne caracterizeaza. Personajul principal feminin declara ca partenerul ei de dialog, un asexuat virgin, era singurul prieten pe care l-a avut vreodata. Lipsa relatiilor interpersonale profunde, lipsa intelegerii, a eforturilor macar de a intelege dorintele si visele altei persoane, conduc la instrainarea de altii si de sine insasi/insusi. Ce poti dori atunci, deci placere, recompensa facila? Pentru unii e sexul, pentru altii, mult mai multi, sunt banii, pentru altii, imaginea, pentru altii, politica, pentru multi, mancarea. O lume autista si trista in care neoliberalismul ne face sa credem ca avem sanse sa fim fericiti, suntem vinovati cand nu suntem, dar de fapt suntem singuri, striviti de vinovatie si dorinte ieftine. Pentru ca in realitate avem foarte putine sanse, in realitate suntem sclavii unei lumi triste, in care umanitatea noastra s-a desprins in straturi de noi. In straturi istorice. Fiecare noua Revolutie, sub pretextul libertatilor castigate, ne-a ingradit alte drepturi, alte libertati. Revolutiile burgheze au limitat si mai mult drepturile femeilor, iar Revolutia industriala ne-a luat din ce in ce timpul, libertatea de a actiona pentru noi, de a gandi pentru noi. Suntem din ce in ce mai sclavi, iar sclavii traiesc placeri simple cu disperare, fara speranta de a schimba ceva, mai ales sistemul.

Continue Reading

Propunerea, un film cutremurator despre conditia feminina

Recent, o televiziune prin cablu a difuzat la ore tarzii un film cutremurator despre conditia feminina, despre limitele alegerilor feminine, chiar in cazul femeilor talentate si inteligente, despre discriminarea femeilor in prima jumatate a secolului XX, despre crima numita pay gap, despre educatia diferita a femeilor care cad usor in plata propriei culpabilitati si a recunostintei pentru putin. Poate unii au vazut altceva in acest film, dar mie mi s-a parut o tragedie a conditiei feminine in care patriarhatul si corolarul sau, vulnerabilitatea economica si sociala, dar si spirituala, a femeilor, era personajul principal, chiar daca nu aparea pe generic.

O femeie talentata (o romanciera feminista publicata, admiratoare a Virginiei Wolf), frumoasa si maritata cu un barbat bogat si influent (nu spun "bogata", se va vedea mai jos de ce), isi dorea mult un copil, dar sotul ei, vizibil mai in varsta decat ea, era steril. In acest scop, sotul, care ii oferea foarte multa libertate, cel putin asta se lasa sa se inteleaga din film, din discutiile cu altii, angajeaza un stralucit absolvent de la Harvard (erau mai multi candidati pentru acest post) pentru a ii oferi material genetic pentru conceptie. Aceasta decizie este discutata ca un act foarte liberal si curajos din partea sotului, mai mult, ca un gest periculos care ii confera sotiei extrem de multa libertate. Mie mi se pare o crima, introducerea unui nou obiect de lux in colivie. Femeia nici macar nu si-a ales singura genitorul copilului. Daca proxenetul ii ofera libertate prostituatei cand ii aduce si ii impune clienti, atunci ceva similar s-a produs.

Numai ca tanarul se indragosteste de frumoasa scriitoare, care desi feminista, il utilizeaza in scopul pur al insamantarii, refuzandu-i acelui tanar chiar si manifestarea pasiunii sexuale, avand in vedere ca iubitul ei era sotul ei. Mintea ei, cum ar spune feministele, era colonizata. Ea e controlata din umbra de prietena din copilarie a sotului ei, un fel de sora adoptiva, care nu ii permite sa rezolve problema cu donatorul de sperma (daca actiunea era plasta mai tarziu, toata drama nu ar fi existat, relatia ar fi fost cu o eprubeta), dar si de sotul ei. Pana la urma, tanarul e ucis, ea afla intamplator, dar relatia cu sotul ei, pe care ea il banuie ca fiind autorul crimei, se deterioreaza. Ii declara unui prieten ca a crezut ca se va multumi cu puterea sotului, dar acum acest lucru nu ii mai e suficient. Si atentie, este vorba despre o feminista, o scriitoare preocupata de situatia femeilor.

Dar cel mai dureros moment din film mi se pare acela in care ea isi ameninta sotul ca il va parasi pentru ca nu mai stie cine este, atata timp cat suspiciunea de crima planeaza asupra lui. Argumentele lui sunt absolut sinistre. Toate sunt de natura economica. Daca il paraseste, va trebui sa traiasca in saracie, nu va mai avea acces la calatorii si la o viata de lux. Ea riposteaza, spunand ca va scrie. El o descurjeaza vorbindu-i despre felul cum sunt platite femeilor pentru scris, mai ales cele care se ocupa de conditia femeilor. Va trebui sa spele rufe ca sa supravietuiasca. Cu toate aceste argumente reuseste s-o imbuneze. Dar el, ca sot iubitor, in cazul unui divort (considera ca nu i-l acorda) sau al separarii, cum putea, fiind foarte bogat, sa o lase sa traiasca in saracie? Cum accepta discriminarea femeilor, saracia lor impusa, dependenta lor impusa, pe care i-o si flutura pe la ochi? Jefuirea sistematica de resurse, de putere, de demnitate, de sanse, de fericire, a femeilor? E vorba de un om respectabil in acea societate...Si totusi sunt femei care spun ca nu au nevoie de feminism. Asta era lumea in care traiau femeile inainte de unele, putinele schimbari feministe.

Femeia reuseste sa ramana gravida dupa o noapte de amor, singura, cu un amant, nu cu succesorul tanarului ucis, angajat de sotului ei in acest scop. Apoi in mod miraculos se intoarce la sotul ei, se reindragosteste de el, cum ii spune amantul, un preot care se intampla sa fie nepotul sotului. E interesant cum o feminista vizita adesea biserica, participa la actiuni caritabile patronate de ea. Se observa cum biserica era patronata de donatori, oameni bogati si puternici, pe care oamenii acestei institutii trebuiau sa-i linguseasca. Nu e de mirare mentinerea statusquo-ului prin intermediul bisericii. Mai mult, feminista recunoaste ca dumnezeul ei e femeie. Dar cade, cum povesteste apoi amantul, in acelasi pacat al tuturor femeilor, autoculpabilizarea pentru ceea ce s-a intamplat. Ia vina asupra ei, iar dumnezeul ei inceteaza sa mai fie femeie. Dumnezeul care iarta pacatele, in special pacatele barbatilor. E extraordinar cat de perversa e religia patriarhala! Nu doar libertatea exterioara, privilegii peste privilegii in lumea exterioara, dar si in cea interioara, le ofera barbatilor. Pentru o atee e greu sa inteleaga aceste lucruri, dar e usor sa inteleaga, chiar si pentru ea, ce putin le ofera barbatii femeilor in patriarhat. Daca vor sa nu sufere continuu, femeile au de ales intre foarte putin si deloc sau intre foarte putin si ceva ingrozitor, sa planga, sa se lupte, sa faca alegeri cumplite intre foarte putin si deloc, foarte putin si ceva oribil. Asta e alta fata a patriarhatului. Si cum se mai poate vorbi de egalitate?

Filmul mai are un frumos recital feminist cand femeia incearca sa-l indeparteze pe tatal biologic de copiii care urmeaza sa se nasca. "Femeile nu au nimic, nu poseda nimic. Atunci cand apar cu un copil, lumea le intreaba al cui e." O analiza superba! Aceasta replica te face sa te gandesti la gandirea lui Napoleon, al carui cod a influentat si legislatia in Tarile Romane. Conform acestuia, femeile sunt un fel de posesiuni, ele ofera barbatilor copii. Dar acestia ce le ofera lor, se intreba corsicanul?

E minunat sa traiesti intr-o lume in care femeile pot creste singure copii, in care nu e nevoie de tata pentru asta, in care nu sunt privite ciudat daca aduc pe lume copii singure, in care acestia la divort le revin lor.

Cat de cumplita era o lume fara feminism! O lume fara feminism e o lume in care femeile sunt sclave (obiecte) si nimic mai mult, in care dorintele, visele, meritele, eforturile lor nu conteaza. In care sunt jefuite si violate in mod legal si fara ca nimeni sa-si pune problema. Personajul feminin principal din "Propunerea" e o femeie impresionanta, de la care preotul marturiseste ca a invatat credinta. Din punctul de vedere al unei feministe de acum, dar cred ca si de atunci, e o victima a patriarhatului, una gratioasa, care ramane o doamna, asa cum le place barbatilor patriarhali, atunci cand e lovita. Nu devine brutala, disperata, nu tipa, nu uraste, nu loveste, nu face crize de nervi, incearca sa se poarte decent, sa apartina si acelei societati. Din punctul meu de vedere, un exemplu ingrozitor pentru femei, dar un exemplu despre ce face societatea din noi, chiar daca avem atat de multe atu-uri, daca nu exista feminism sau exista prea putin. Feministele au facut pentru femei mai multa decat orice ruda de sex masculin.

http://www.imdb.com/title/tt0120108/plotsummary?ref_=tt_ov_pl

Continue Reading

Fata disparuta, o alta viziune

Ieri am fost la cinema ca sa vad "Fata disparuta". Eram incitata de articolele feministe care criticau acest film, dar si de discutiile de la radio. Citisem recent un articol feminist despre "Gone girl" (numele original) si am vrut sa vad filmul cu proprii ochi, sa inteleg mesajul cu propriul creier. Si am fost surprinsa. Filmul e mai interesant decat cronicile pe care le-am citit, mesajul lui e mai complex decat toate miturile antifeministilor luptatori pentru drepturile barbatilor, cum s-a spus. Pe scurt, citisem despre acest film ca despre unul care vorbeste despre posibilitatea tuturor miturilor propagate de acesti indivizi pe site-urile lor patetice si cu IQ de gradinita, cum ar fi acuzele false de viol si de violenta contra femeilor, inscenari de acest gen etc. Dar filmul a fost criticat si de feministe, din simplul fapt ca din el sunt excluse privilegiile. O femeie de clasa mijlocie, educata, alba, frumoasa si supla, dar mai ales inteligenta, as adauga eu, isi insceneaza propria crima pentru a se razbuna pe sotul care o neglija si insela. Nu ar fi putut face asta daca nu ar fi avut suficient timp, bani, educatie. De acord. Mai mult, ea avea la activ acuzatii false de viol si control crunt al barbatilor.
Din fericire, filmul e mai inteligent decat atat. In primul rand mi se pare feminist. Contine un discurs feminist absolut superb, in care protagonista, jucata de Rosamund Pike, bine aleasa, vorbeste despre ceea ce trebuie sa faca femeile pentru a fi dorite si acceptate intr-o relatie pe care o vor. Amy, personajul, a ghicit ce dorea barbatul care o interesa, si i-a servit imaginea pe care acesta ar fi apreciat-o. A devenit un personaj pe care nu a incetat sa-l joace. L-a diagnosticat ca doritor de fete cool si a luptat sa fie una in fiecare moment al relatiei lor. Ea i-a oferit lui o fata cool, daruindu-i mult mai mult decat a primit. El a primit o fata cool, una care mananca pizza rece si nu se ingrasa, care face sex oral, care zambeste si e funny. Dar nu numai atat. Nivelul lui intelectual a crescut. A devenit mai inteligent decat era la inceput. In timp ce il parasea ea se gandea la tot ce i-a luat el, banii (i-a facut cadou un bar cu banii ei personali), timpul, afectiunea, dandu-i in schimb dezamagiri si o relatie extraconjugala. Amy e superioara sotului ei, e mai culta, mai inteligenta, o scriitoare mai buna, provine dintr-o familie mai educata si mai bine clasata social. Tragedia ei cu atat mai mare. Mi se pare ca acest film trateaza devalorizarea femeilor, jefuirea lor in relatii. Ele trebuie sa fie mai mult, sa ofere mai mult, pentru a primi ceva decent, cand primesc. De cele mai multe ori, nu. Sotul ei se intalnea la barul cumparat de ea cu tanara lui amanta, pe care o gasise la cursul lui de scriere creativa. E o nedreptate imensa, o sfidare imensa. Numai ca Amy nu reactioneaza cand descopera infidelitatea, ci planuieste razbunarea. E razbunarea contra sotului ei, care i-a inselat sentimentele, e razbunarea contra barbatilor, contra lumii misogine in care traim. Chiar daca el nu o agresase fizic, nu o violase, o devalorizase si mintise.
E interesanta eliberarea ei de aceasta imagine. Isi vopseste parul intr-o culoare terna, incepe sa manance, devine o femeie stearsa cu alura de tocilara, un pic plinuta, cu burtica, imbracata cenusiu. Dar libera, fiind ea insasi. Acest nou rol te face sa-ti pui intrebarea: merita o relatie, chiar si una in care exista pasiune, sau macar a existat, daca iti cere atat de mult? Daca iti cere sa nu mai fii tu. In acest caz, recunoase Amy, el nu o iubise, iubise imaginea ei, rolul ei, fata cool. Nu pe Amy. Raspunsul ar fi ca o astfel de relatie merita numai in cazul in care vrei sa fii cool pentru tine, ca asa iti place, nu pentru altcineva. Daca partenerul te place pentru ca vrei sa evoluezi, pentru ca esti pur si simplu cool, ca asa simti si vrei, atunci merita. Nu altfel. Daca esti la fel de frumoasa nemachiata, nearanjata, mancand pizza, daca vrei sa progresezi in modul in care vrea el pentru ca asa vrei tu, pentru tine. "Fata disparuta" te face sa reflectezi la propria viata, la propriile relatii.
Alte teme pe care le trateaza e lipsa solidaritatii feminine, inconsecventa revoltei femeilor abuzate. Tanara proprietara a motelului unde Amy se refugiaza dupa ce isi paraseste sotul, o femeie abuzata, isi arata dispretul fata de "privilegiata" Amy, de a carei disparitie afla la televizor. I se pare o sclifosita care isi merita soarta. E greseala pe care feminismul actual o face, mizand atat de mult pe privilegii. Pentru ca toate femeile sa fie mai bine, trebuie sa fie femei extrem de puternice, de bogate, de influente. Ele ar pava calea pentru alte femei, ele ar schimba perceptia oamenilor fata de conditia feminina. Egalitatea in saracie si abuz nu va schimba nimic. Solidaritate, da, dar pentru ce? Pentru mai bine, nu pentru saracie si mizerie. Feminismul nu trebuie sa devina comunism sau ceva similar. Patriarhatul rezista de mii de ani pentru ca nu face asta. Unii barbati sunt extrem de puternici, de succes, influenti, bogati. Pe langa ei profita cumva toti. Conditia de barbat e una privilegiata. La fel trebuie sa fie si cu femeile. Femeia respectiva, o tradeaza cu prima ocazie, jefuind-o cu un partener de ocazie, uitand de ce i s-a intamplat ei insesi.
Si inca o tema interesanta este aceea a banilor, a recesiunii. Relatia dintre Amy si sotul ei se strica de la lipsa banilor, de la recesiunea care le aduce somajul ambilor parteneri. Cat de importanti sunt banii in relatii subliniaza si politista care ancheteaza cazul disparitiei, marturisind ca banii erau subiect de cearta si in relatia ei cu fostul sot. Banii sunt esentiali intr-o relatie. Cand grijile materiale planeaza, agresivitatea creste si apar disensiuni. Asta cand exista suficiente resurse ca relatia sa fie sustenabila...
Finalul filmului nu e unul plin de clisee. Din contra. Vazand declaratia sincera, clara, din suflet, a sotului la o emisiune de mare audienta, prin care acesta o chema acasa, Amy decide sa se intoarca la el facand o victima colaterala, un fost partener foarte bogat la care se adapostise dupa ce fusese jefuita, si care voia s-o transforme in ceea ce obisnuia ea sa fie, acea femeie stralucitoare. Stereotipurile sexiste, mai ales sociobiologice, primesc o lovitura. Amy paraseste partenerul exorbitant de bogat, care o putea feri de griji materiale, ii putea oferi discutii elevate, pentru sotul somer, cu o viziune destul de discutabila despre cultura. Cand se intoarce, inscenandu-si rapirea, ii marturiseste sotului ca a ucis pentru el si ca s-a intors la el pentru ca el, desi a spus ceea ce ea voia sa auda in acea emisiune, o cunoaste foarte bine. Amy alege pasiunea pe care crede ca o poate resuscita. Si reuseste. El se intoarce la ea, dincolo de toate pretextele, pentru ca vrea. Intimitatea psihologica, chiar oferita de o persoana diabolica, in stare de orice, extrem de periculoasa, e irezistibila. Cum e si pasiunea. Amy e un monstru, dar nu o fiinta cu care sa te plictisesti. El isi reaminteste cine e ea, si accepta sa lupte pentru a fi ce vrea ea. Pentru a progresa.
Ce vrea Amy din aceasta relatie? De ce face toate aceste eforturi si sacrificii, de ce iarta in final atat de mult? Pentru putere, amandoi fac asta. In cazul ei e puterea fata de o fiinta umana, care e absorbita de personalitatea ei.
Recent am vazut filmul "Picasso, artist si demon". Refuzasem sa-l vad pana acum, pentru ca mi se parea deprimant sa vad femei distruse psihic de relatii abuzive. De ce acceptau acele femei sa fie in asemenea relatie? La un moment dat, una dintre fostele lui amante, jucate de Julianne Moore, recunoaste de ce: nu mai e nimic dupa Picasso. Dincolo de o prezenta stralucitoare, o personalitate puternica, interesanta, viata e plictisitoare. Mai ales daca faci diferenta, mai ales daca iti doresti stralucire in viata ta. Ce e preferabil sa fii, muza sau artist? Cine castiga mai mult? Muza sau artistul? Rezultatul a fost diferit fata de ce credeam eu, am simtit altfel dupa ce am vazut acest film. Uneori te identifici cu Picasso. Uneori Picasso e femeie, desi societatea nu o ajuta prea mult. Dar oamenii au momente cand uita de societate, sunt mai mult decat societate, decat propria cultura. Amy e un fel de Picasso. Cine i-ar rezista, mai ales daca a ucis pentru el? Nu un barbat care vrea o femeie cool, nu unul care o cunoaste la modul intim. Desi uneori e greu, desi barbatii mai ales, se simt adesea coplesiti de greutatea de a dori si de a lupta sa se ridice la anumite standarde. Nu numai barbatii, dar pentru ei societatea a creat solutii surogat. Si totusi...
Concluzia este romanul lui Gillian Flynn (o femeie) e unul inteligent, care spune multe lucruri interesante si reale. Analiza fina feminina, daca ar fi sa vorbim in stereotipuri de gen. Dar nu o facem:)
http://www.imdb.com/title/tt2267998/

Continue Reading