Femeilor li se ia din start dreptul la fericirea in viata personala

Se spune ca cea mai fericita zi din viata unei femei e aceea cand devine mireasa. De asemenea se spune ca femeile viseaza la acea zi din copilarie. Nu am fost una dintre acele femei, poate pentru ca in copilaria mea miresele nu aratau prea bine. Foarte multe dintre ele erau gravide, intr-o tara in care avorturile erau interzise. Sarcina le facea sa devina mirese in graba, uneori sub tensiune si in plin conflict familial.

Dar ce nu li se spune femeilor e cat de greu e sa ajunga mirese, iar si daca o fac, ce trebuie sa faca pentru a ramane casatorite. Daca sunt feministe, intr-o societate declarata meritocrata, ele cred ca realizarile profesionale, calitatile individuale le vor ridica pe piata sexului si sansele lor de a avea acces la barbatii cu calitatile pe care ele sa le aprecieze vor creste. 

In realitate nu este asa. Pentru ca sistemul este creat pentru barbatii care au succes, pentru a cuceri si a merita femeile cu calitatile pe care le vor ei. Cavalerul plin de glorie accede la mana printesei superbe. Femeia la fel de merituoasa ca un cavaler plin de glorie nu se poate astepta la mana unui print superb. Daca o face, dezamagirea imensa e garantata. Sau acest lucru se intampla foarte rar, daca acel print e un evreu sensibil si foarte educat, cum apare in filmul "Sex cu bona mea". Daca nu are norocul de a intalni un tanar de acest tip, femeia merituoasa nu primeste nimic pe linia asta.

Te-ai astepata ca o societate dreapta sa recompensese indivizii de ambele sexe care au merite deosebite, care au muncit si au luptat, mai ales cu ei/ele insisi/insele, ca sa aiba realizari remarcabile. Dar nu, acest lucru nu se intampla. Pentru ca femeile sunt devalorizate la fiecare pas. Aceeasi realizare, daca apartine unei femei, isi scade din valoare. Orice succes, daca este feminin, e mai putin succes.

Devalorizarea asta e cumplit de dureroasa. E o nedreptate imensa, care le face pe femei sa simta ura imensa si dispretul lumii fata de ele, care le neaga dreptul la fericire, la dreptate, la bucuria recompensei. Cum sa nu fie depresia mai bine reprezentata la femei? 

Sexul este politica, sexualitatea, alegerile noastre sunt politizate. In Occident, femeile respectabile, care se califica pentru relatii legale, putine dintre ele, trebuie sa aiba un anumit profil. Restul sunt un fel de prostituate, mai mult sau mai putin. Chiar daca pot fi respectate si apreciate ca persoane implicate in proiecte profesionale, sociale, politice, ca prietene (toate astea inca recent),  acestea nu merita investitia afectiva si materiala a unei realtii legale sau importante. Femeile care nu au un anumit comportament, adica unul decent, fara prea mari variatii afective, fara manifestari prea libere, adica fara mari probleme existentiale, care nu sunt suficient de tinere, de familie buna, sustinute social, cu alte cuvinte, care nu arata bine, adica in standarde, nu se califica de cele mai multe ori pentru a fi implicate in relatii cu ceea ce s-ar numit "printi". Nici cu barbati cu mai putine pretentii, adesea. 

Nimic nu s-a schimbat in esenta de cand femeile fara zestre erau excluse de la relatii legale. Femeile pentru relatii importante sunt una, celelalte sunt celalte, lipsite de importanta umana, dispozabile, sentimentele si durerea lor nu conteaza. Stii ca e asa, ca nu ai nicio sansa sa ai o relatie adevarata daca esti saraca, dar uite, societea meritocrata iti ofera o sansa. Aceea a realizarilor, care te pot elibera de mizeria ta, de clasa ta, de casta ta, de cetatenia ta. Dar e o iluzie, acest lucru nu se intampla, sau daca se intampla, pretul e de neimaginat. E de neimaginat ce mari trebuie sa fie realizarile tale pentru a concura cu o femeie care are pur si simplu din nastere o pozitie sociala favorabila, care e din nastere o femeie respectabila, care se poate marita cu ceva ce seamana cu un print. 

Aici as putea vorbi de filmele americane, cum ar fi "Working girl"sau "Flash dance" prezinta femei din clasa muncitoare, care au studiat la seral, dar care sunt inteligente, curajoase si mai ales creative, si care castiga in lupta cu femeile cu "clasa", adica dezirabile, sau care pur si simplu pot sa fie dorite. E minunat sa speri ca exista o astfel de societate. Din pacate, femeia trebuie sa fie femeie, sa se incadreze in acele tipare. Chiar si pentru barbatii pentru care aceste tipare nu conteaza, care trec peste toate prejudecatile, tentatia de a blama o femeie pentru ceea ce e condamnabil pentru o femeie, adica libertatea actiunilor, mai ales sexuale, e foarte mare. Cu niciun barbat o femeie nu e atat de libera pe cat crede, pe cat ar dori si ar merita. Asta, avand in vedere situatia femeilor, cand libertatea lor e oricum foarte limitata. Daca ar fi sa aplicam principiul dreptatii, ele ar trebui sa se bucure de mai multa libertate decat barbatii, pentru a-si explora posibilitatile de eliberare. Asta ar fi posibil doar cu marea solidaritate feminina, care de fapt nu exista. Insesi feministele sunt foarte divizate intre ele, prin idei aproape ireconciliabile. Iar revendicarile lor sunt foarte foarte modeste oricum.
Ce e de facut? Greu de spus. Totusi, inca sper ca femeile de succes ar putea schimba mentalitatea. Daca sunt feministe cu adevarat. 

Continue Reading

Surse ale nefericirii femeilor- ce trebuie sa faca psihoterapia

Recent am asistat la niste discutii pe grupuri feministe radicale despre psihoterapia adresata femeilor, despre felul cum ar trebui sa se abordeze problemele societatii care le afecteaza. Discutia asta, dar nu numai, m-a facut sa inteleg ceva din cat de mult sunt furate femeile in societatea in care traim, cat de mult sunt mintite si invatate sa-si nege dorintele si interesele reale. Cat despre problema psihoterapiei, mai ales avand in vedere ca femeile sufera de depresie mai mult decat barbatii, mai ales dupa varsta de 30 ani (de ce oare?), cred ca sursa principala a nefericirii femeilor este patriarhatul.
Femeile sunt nefericite in primul rand pentru ca sunt dresate sa-si doreasca lucruri care nu le fac fericite, lucruri de care nu au nevoie, mai mult, lucruri care in realitate le distrug vietile. Pentru ca patriarhatul e un sistem opresiv la adresa femeilor. Atunci tot ce le impune nu poate fi in interesul lor, nu are cum sa le faca bine. Psihoterapia adresata femeilor ar fi in primul rand anti-patriarhat, anti-spalarea pe creier pe care acesta o aduce.
In primul rand, revistele glossy sunt ceva foarte toxic pentru femei, ajutandu-le sa se mentina in starea de nesiguranta si nefericire perpetua. Cum apare in articolul din link, sfaturile din revistele pentru femei sunt identice cu cele pentru persoanele cu risc de a fi luate ca ostatici. Ele mentin femeile dependente, niste persoane care dezvolta sindromul Stockholm. Iata doua mituri servite femeilor care pot fi distruse:
1. barbatii au mai mare nevoie de femei decat femeile de barbati
2. barbatii vor afectiune si atentie mai mult decat femeile
Daca isi insusesc aceste idei, sustinute de studii, femeile heterosexuale se vor elibera de o pate din nesiguranta si presiunea pe care o simt in viata de toate zilele.
Calitatea proasta a barbatilor vine nu numai din natura, ci si din educatie, daca ei isi aroga rolul de provideri, adica aduc bani, confera status social, si dincolo de asta pot fi oricum. Daca femeile vor invata ca nu e cazul, ca ele trebuie sa se ajute pe ele insele, sa formeze sisteme de ajutor reciproc, institutii care sa se ocupe de ele si de sansele lor, sa inventeze artefacte care sa le faca viata mai usoara. In ultima instanta, femeile au nevoie de barbati ca amanti. Daca vor intelege asta, atunci si barbatii vor intelege ca trebuie sa fie altfel, sa se poarte altfel, sa vada lucrurile altfel. Rolul lor se va schimba, dar daca se vor adapta la asta, in mod sigur vor fi ei insisi mai fericiti. Dar sigur, nu de fericirea barbatilor e vorba acum, ci de a femeilor.
Femeilor trebuie sa li se spuna adevarul. Iar femeile de succes ar trebui sa faca marturisiri nu despre cat de fericite sunt, ci despre ce abuzuri au incasat, ca femeile sa nu se mai simta vinovate si sa se autoblameze pentru ce au suferit.
Cred ca patriarhatul, care are in centrul satisfacearea sexuala a barbatilor prin dominarea si obiectificarea femeilor, ar putea fi distrus pornind de la aceasta radacina, si anume prin exprimarea si definirea necesitatilor femeilor, apoi pe aceasta baza crearea unor institutii care sa le serveasca pe ele, impreuna cu condamnarea si scoaterea inafara legii a institutiilor patriarhale. Dar pentru asta trebuie lucrat mult, anume inteles ce anume le face pe femei fericite.

http://www.nationalreview.com/articles/340863/ifeminine-mystiquei-50-lauren-noble?pg=2

http://www.nostatusquo.com/ACLU/Porn/orgasmpol.html

Continue Reading

Relatiile de gen sunt numai despre putere si resurse

In ultimul timp, determinismul in biologie face ravagii, am putea spune. Sentimentele si dorintele patriarhale plutesc in aer, sunt respirate de barbati. Cand cei care au acces la putere si mai ales la puterea de a se exprima si a influenta masele cu asta, isi imbraca dorintele si aspiratiile patriarhale in concepte filosofice, politice, mai nou, stiintifice, si astfel status-quo-ul e mentinut prin mijloace variate de la epoca la epoca. De multe ori ma intrebam cum ar fi fost scrierile sacre daca ar fi fost scrise de femei. Ce instructiuni le-ar fi dat femeilor pentru a se purta cum trebuie cu barbatii?
Acum e la moda genetica si evolutia darwinista, sigur, cu paradigmele sociobiologice, care stralucesc prin lipsa lor de perdea cand e vorba de rolurile de gen, al caror rol mistic este acela de perpetuare a genelor, a speciei. E ceva mai plin de mister, de sens, decat religia. E dictatura naturii, a legilor ei, care le depasesc azi pe cele ale lui Dumnezeu. Dar sa nu ne facem griji. Daca pana la urma, si sper ca urma asta sa fie aproape, se va da de pamant cu toate aceste anecdote si bancuri spuse in limbaj stiintific, sentimentele patriarhale, atat de adanc inradacinate, vor gasi altceva de care sa se agate si sa infloreasca. Singura solutie e, zic eu, schimbarea radicala a conceptiilor despre sex, cu reconsiderarea dura a feminintatii, in sensul valorizarii ei maxime.
"Mostenirea lui Liberace", un film despre pianistul gay Liberace, cu Michael Douglas si Matt Damon in rolurile principale, ilustreaza clar ce inseamna de fapt roluri de gen. Relatiile dupa modelul patriarhal sunt la fel si cand sunt implicate persoane de acelasi sex. In acest film descoperim pattern-uri intalnite in relatiile abuzive, in general intre persoane de sexe diferite. Acelasi mod de a-i distruge partenerului personalitatea, de a-l izola, de a-i reduce drepturile (tu ai voie sa-l inseli, el, nu), de a dicta in relatie, chiar de a modifica fizic acea persoana, exista in relatiile homosexuale. Liberace ii cere partenerului sa-si faca operatii estetice pentru a semana cu ele. Acesta din urma isi pierde pana si propria fata. Diferenta de varsta, si chiar usurinta cu care te debarasezi de cineva cand nu-ti mai place, totul e la fel. Controlul material nu lipseste. Partenerul lui Liberace traia in lux, dar nu avea bani pe mana. Relatiile abuzive sunt relatii abuzive. Nu degeaba se vorbeste de roluri de gen, diferite de sex, acest film ne demonstreaza asta cu varf si indesat.
Da, numai ca in patriarhat se desemneaza astfel de oameni de la inceput, e mai rau decat comunismul, e ca fascismul, nu ai nicio sansa daca te-ai nascut asa. In comunism existau taberele de reeducare, lagarele, ti se oferea o sansa, oricat de macabra ar fi fost. Macar puteai sa-ti faci lobotomie sociala sa devii membru al clasei muncitoare. Dar in patriarhat nu poti decat sa-ti faci operatie de schimbare de sex. In fascism ce poti sa faci? Pana la urma, da, e mai rau. E mai rau si decat inchizitia, macar puteai sa te crestinezi daca erai evreu.
Patriarhatul e numai despre oamenii slabi care pot fi exploatati. . E cultura fortei si a brutalitatii etalarii fortei, a amenintarii cu forta! Cultura razboiului, a prizonierilor de razboi, a sclavilor invinsi, a violului. Pretextele sunt bine puse la punct. Atat!

Continue Reading

Cand femeile pierd si nici nu se observa

Un film despre o femeie care a avut o aventura cu un barbat, a ramas gravida, apoi el a a fost anchetat, ea a crescut copilul recunoscut de un alt barbat. In dictatura comunista. Dupa 20 ani se reintalnesc, el afla de copil. Apar tensiuni.In cele din urma siutatia ramane cum a fost. Lucrurile par a se fi linistit, pare ca toata lumea a castigat, dar de fapt femeia a pierdut. Fericirea in viata personala, sentimentele unei femei nu conteaza. Cat de frumos povestea depre sotul medic care ii ajutase copilul sa se vindece de o malformatie dobandita la nastere! Ca si cand ar fi fost un gest extraordinar. Daca o prietena doctorita ar fi facut asta cum ar fi fost? Normal. Dar cand era vorba de sotul ei, era extraordinar. Filmul se numeste "Roxanne" si e un film romanesc.
O poveste trista, peste care societatea trece fara sa-i pese. O poveste interculturala. In articolul din link este vorba de modul cum inclusiv justitia, dar si alte institutii, crediteaza familia cu doi parinti in detrimentul femeilor care raman in relatii abuzive pentru binele copiilor. Familia cu doi parinti, cum arata si titlul articolului, e letala pentru femei. Obsesia familiei cu doi parinti e darul patriarhatului. Nu putem face nimic pana nu condamnam patriarhatul si incepem sa condamnam mentalitatile. Fata de situatiile dureroase ca violenta de gen si prostitutia, revendicarile fericirii femeilor, a dreptului lor real nu doar la securitate fizica si financiara, ci la fericire, pare o revendicare prea scumpa. Dar de aici ar incepe tot. Daca societatea s-ar dezice de valorile patriarhale, lucrurile ar incepe sa se schimbe.
Maternitatea nu e o datorie si o placere pentru femei, care in patriarhat, cum titra un articol, sunt utere dispozabile. Maternitatea e o alegere care trebuie sa fie bine cantarita de femei. Cum am mai spus, femeile vin in societate pentru a fi inselate, exploatate, umilite, ucise. Ele trebuie sa se fereasca de institutiile publice, care sunt contra lor, sunt dusmanii lor.
Femeile, dupa al treilea val de feminism, care de fapt a deconstruit feminismul cu totul, sunt ca niste soricei cu creierele infestate de paraziti care le anihileaza vointa si constiinta. Ele au iluzia libertatii, a alegerii, cu care se conformeaza foarte frumos patriarhatului. Ele nu fac altceva decat sa satisfaca dorintele barbatilor cu zambetul pe buze, fericite si mandre de ce li se intampla. Daca prostitutia si pornografia au ajuns factori de putere pentru femei...
Ceea ce e foarte interesant  pentru o feminista adevarata, e ca sexul, pentru cele mai multe femei, nu e o alegere reala. Ele fac sex tot pentru a se conforma cumva patriarhatului. Fara sa stie, poate fara ca multe dintre feministe sa stie care e situatia reala. Am citit mai multe articole care m-au pus pe ganduri. Exista tinere care fac sex pentru a fi populare, si adesea raman gravide in aceasta incercare de acceptare sociala. Altele fac sex pentru ca asta e, trebuie sa faca. Cum spun unele feministe, acum orice femeie trebuie sa fie disponibila pentru orice barbat. Adica trebuie sa fie gata sa satisfaca orice barbat. Si care e beneficiul ei? NU inteleg. Se pare ca e acceptarea sociala, datoria, un fel de popularitate sau doza infima de afectiune a unui barbat pe care cel mai probabil nu l-a ales ea. Sinistru! Cum poate cineva trai asa? Cum pot trai asa milioane de femei? Si nimanui nu-i pasa? Nimic nu s-a schimbat, femeile isi fac numarul, isi joaca rolul de gen fara ca sa se gandeasca cu adevarat la ele, fara ca societatea si institutiile sociale sa fie in serviciul lor cu adevarat, ci impotriva lor. E mai multa opresiune decat ne imaginam.
Am vazut recent o caricatura in care era descrisa relatia dintre o femeie si un barbat in Islam si apoi la atei. Barbatul musulman statea in genunchi in fata femeii si-i daruia flori, pe cand barbatul ateu statea in picioare si femeia in fata lui facandu-i sex oral. Auzisesem de mai multe ori de femei din Occident care s-au declarat feministe si au trecut la islam, din simplul motiv ca islamul li se pare mai feminist. Mi s-a parut bizar. Am vazut si femei care au calatorit in tari musulmane, s-au casatorit cu localnici, declarand ca voiau barbati care sa se poarte mai bine cu ele, sa le respecte mai mult. Pare iarasi ciudat avand in vedere oprimarea femeilor in multe tari musulmane. Aceasta chiar exista, nu e o minciuna. Dar se pare ca nu e generala. Exista barbati musulmani, educati si sensibili, care se poarta mai bine decat occidentalii cu femeile.
Credem ca situatia femeilor din Occident e cea mai buna si frumoasa. Feminismul vine de aici, cele mai multe succese repurtate de feminism sunt in Occident. Dar lucrurile sunt mai complicate. Sigur ca e vorba de istorie. Femeile aveau un status mai bun aici si in urma cu cateva secole, erau mai libere, puteau circula, avea proprietati. E o oarecare traditie antica, si in Imperiul Roman femeile erau destul de libere. Dar iarasi, care femei?
Existau femei aristocrate, femei din patura mijloacie, care se bucurau de libertate de circulatie, puteau avea proprietati. Dar la polul opus era o masa de femei sarace, care nu detineau proprietati, care nu aveau nici zestre, si aveau de ales ori intre munci foarte grele si foarte prost platite si prostitutie. In timpul reginei Victoria prostituatia, cauzata de numarul mare de femei fara zestre, era o problema. Femeile isi cumparau libertatea, demnitatea, Lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Cele care nu aveau, avere deveneau prostituate. Alexis de Toqueville, in "Democratia in America", spune ca a vazut in America situtatii de viata teribile, dar e un pret just pentru mentinerea societatii. Se referea la prostitutie. Daca facea apologia libertatii individuale, cand ajungea la femei, nu mai era cazul. Ele erau libere doar sa-si aleaga sotul "din dragoste", in rest trebuia sa-si aiba grija de rolul de sotie, asta in cazul fericit in care puteau sa-l aiba. Femeile, atat sotiile, cat si prostituatele, trebuia doar sa serveasca barbatii, astfel societatea fiind salvata. Ca si cand femeile nu reprezentau societatea.
In Biblie, deci la soceitatile traditionale de evrei de acum peste 2000 ani, prostitutia pentru fiicele lui Israel e interzisa. Probabil nici in Islam nu exista asa ceva, cel putin nu cred ca e acceptata. Toate femeile trebuie sa aiba un minimum de demnitate. Niciunele nu sunt foarte libere, dar niciunele nu sunt teribil de jos ca fiinte umane. Adica sclave. In Grecia existau porneia, prostituate sclave. De acolo vine cuvantul "pornografie", adica descrierea prostituatei.
Asa-zisa eliberare a femeilor din Occident, si aici nu blamez feminismul, ci capitalismul, a transformat toate femeile in prostituate. Niciuna nu mai e doamna respectabila, toate sunt prostituate. Cel putin o perioada din viata lor, mai ales la inceputul relatiilor, trebuie sa joace acest rol. Alfel nimic nu se leaga. Barbatii pot alege, toate femeile sunt disponibile. In "Gone girl", chiar daca acest aspect nu e foarte clar, este usor de constatat. Femeile fac totul ca sa seduca. Apoi vad ele...unele pot deveni doamne respectabile, foarte putine. Urmeaza apoi cativa ani de teste in care ea trebuie sa satisfaca si sa satisfaca. Cine vrea sa inceapa o relatie in aceste conditii? Unde e fericirea femeilor, dorintele lor?
Foarte posibil ca in urma cu cateva generatii, femeile, chiar si la noi, sa fi putut pune, cel putin din anumite puncte de vedere, mai multe conditii in relatii. Disponibilitatea mai redusa la sex si a satisface a femeilor ar fi facut relatiile mai valoroase. Barbatii Occidentali sunt de cele mai multe ori, mai liberi decat oricand, pot pune cele mai multe conditii.
Ce e de facut? Sigur, feminism. Radical, nu de valul al treilea.




http://mobile.nytimes.com/2014/06/22/opinion/sunday/domestic-violence-and-two-parent-households.html?_r=5&referrer

Continue Reading

Carti despre Africa - Indragostita de-un masai

Cele mai multe despre natura umana se afla de la oamenii cei mai diferiti. Asta spunea Nietzsche, adaugand ca e ceva extrem de dureros. Asa s-ar putea spune ca si cele mai multe lucruri despre natura umana, despre om ca fiinta sociola, zoon politikon, afli prin contactul cu cele mai diferite culturi. Multe raspunsuri despre lume, dar si despre lumea ta, apar din confruntarea altor culturi. Si culturile cele mai vechi, primordiale umane, s-ar putea spune, sunt in Africa.
Toti venim de acolo, mai devreme sau mai tarziu, stramosii nostri au migrat de acolo. Multe raspunsuri despre om, despre evolutia umana, despre evolutia societatii omenesti, sunt acolo. Daca bani si resurse pentru a calatori in Africa neagra au putini dintre noi, carti despre aceasta parte de lume putem citi cu totii. Cartile scrise de antropologi, etnologi, lingvisti, sunt putin accesibile, dar cartile scrise de calatori mai putin avizati, sunt atat accesibile, dar uneori pline de inocenta data de lipsa prejudecatilor stiintifice, culturale.

In acest sens, cartea Corinnei Hoffman, "Indragostita de-un masai" ("Die weisse Massai" in original) este delicioasa. Corinne, o tanara femeie de afaceri elvetiana, fara multa cultura si educatie universitara, in urma unei excursii in Kenya, impreuna cu partenerul ei, se indragosteste de un frumos razboinic Masai. In ciuda tuturor avertizarilor, atat de la rudele, prietenii ei din Europa, dar si de la femeile localnice, ea se intoarce in Africa, si chiar se casatoreste cu alesul ei African. Dar nu despre aceasta poveste, partea ei romantica, as vrea sa vorbesc, ci despre latura feminista a ei. 

Corinne a scris cartea la sfatul prietenelor ei. Ce te socheaza prima data e ca nu foloseeste figuri de stil, e simpla, ca un articol de ziar mare. Ea relateaza ce i s-a intamplat in Africa, nu vorbeste despre emotii sau daca o face, o face foarte putin, cu mijloace sarace. Dar daca vrei o descriere a unei culturi Africane, prin ochii unei Europence neinitiate, e tot ce ai nevoie.
Ce e cel mai socant? Din punctul meu de vedere, povestea insasi e una feminista. O femeie tanara care are incredere in ea dupa succesul din afaceri, care e independenta financiar, desi implicata intr-o relatie, alege sa faca gestul riscant de a ramane acolo pentru un barbat care nu ii poate oferi nimic inafara de placere, aventura, senzualitate. Corinne nu se declara feminista, nici nu face vreo referire la feminism sau la vreo teza feminista in cartea ei, dar gestul ei e foarte feminist. Lketinga, alesul ei, avea foarte putine studii, stia o engleza precara, viata lui de pana atunci fusese una foarte traditionala. Provenea dintr-o cultura patriarhala, de crescatori de animale si razboinici. Obiceiurile lui sunt foarte patriarhale. Cartea prezinta taboo-urile legate de relatiile cu femeile. Razboinicii nu au voie sa manance cu femeile, ci doar sa bea ceai. In cele din urma, Lketinga accepta sa si manance cu ea, pentru simplul motiv ca era altceva, o femeie alba. 

Ceea ce e foarte interesant este ca desi Lketinga era un razboinic, care accepta toate acele ritualuri de dominare a femeilor (da, asta sunt la origine, ritualuri care par a nu fi prea importante) este extrem de nesigur si de vulnerabil la inceputul relatiei cu ea, din simplul motiv ca era...alba. Nu are incredere ca ea se va intoarce acolo, pentru ca din experienta unor barbati locali stia ca femeile albe vin in Africa sa faca sex cu barbati, dar nu se mai intorc, sau daca o fac, se intorc pentru altii si uita de primii. Razboinicul se temea sa nu fie dispozabil si abandonat, asa cum se tem unele femei in Occident. Femeile se poarta ca niste pradatori sexuali, care vor divertisment sexual, placere, dar care nu se inghesuie sa isi tina promisiunea fata de barbati, cu alte cuvinte, sa se implice. Acest aspect sugereaza ca rolurile de gen sunt roluri de gen, adica roluri invatate. Femeile albe, libere si independente material, se poarta ca niste barbati. Nu e o lauda pentru ele, din contra, nu e o lauda pentru nimeni sa foloseasca o alta fiinta umana, dar nu pare nimic innascut aici. Sociobiologii ar trebui sa citeasca mai multa antropologie culturala, istorie, etc. Independenta materiala si sociala a femeilor le elibereaza comportamentul sexual. Clar insa ca ele nici nu violeaza, probabil nici nu umilesc ingrozitor barbatii pentru a-i tine sub control.
Invidia umana este omniprezenta, iar onoarea razboinicilor Masai nu e tocmai evidenta. Se vede cand prietenii ii ascund mesajele de la iubita Occidentala. Dar ceea ce mi se pare foarte interesant e cum e de fapt patriarhatul primitiv. Barbatii domina, cum am spus, mai mult ritual. Femeile raman socate, si au o reactie zgomotoasa, cand vad o femeie tipand la un barbat, pe Corinne. Poligamia era acceptata, barbatii obisnuiau sa se casatoreasca cu mai multe femei, ceea ce nu surprindea pe nimeni. Chiar Lketinga, devine reticent cand trebuie sa dea o declaratie ca nu se va mai casatori in viitor cu alta femeie daca se casatoreste cu Corinne. Femeile tinere nu se vede cat accepta poligamia masculina, dar femeile in varsta au o pozitie chiar ciudata din punctul nostru de vedere, dar care aduce lumina in privinta unor obiceiuri si din alte parti. Mama lui Lketinga, care la un moment dat devine foarte gelos, ii spune norei ca asta e problema grea cu barbatii, numai ca se rezolva cand ei se casatoresc cu alte femei, iar ele raman linistite. Ideea e ca poligamia nu pare sa deranjeze femeile in varsta, care devin dezamagite de barbatii respectivi, iar o alta sotie nu face decat sa le elibereze de ei. De fapt ele nu se despart de ei legal, dar se separa cumva in casa.
Imi aduc aminte cu aceasta ocazie de reactia femeilor din Iran, consemnata de o Occidentala, care a vizitat aceasta tara foarte curand dupa Revolutia Islamica. Femeile in Iran doreau eliberare, inclusiv de occidentalizarea fortata instituita de Sah, dar nu fundamentalism islamic. La inceput insa erau optimiste. Acceptau si poligamia care venea la pachet cu islamul de stat luand in considerare situatia femeilor in varsta, pe care sotii nu le mai doresc (si mai ales ele pe ei, as adauga), dar nu sunt astfel abandonate. Poligamia se pare ca e la origine o forma de protectie sociala pentru vaduvele fratilor. De multe ori nu are legatura cu sexul macar. Margaret Mead consemneaza astfel de situatii la triburile din Noua Guinee.
Dincolo de asta, femeile, mai ales cele in varsta, au mentalitati destul de libere. Cand Corinne este acuzata de sotul ei ca are un amant, mama lui o ia deoparte si razand se mira de curajul ei, aproape felicitand-o. Un alt aspect interesant este acela al relatiilor sexuale. Inainte de casatorie, razboinicii Masai au partenere, de care se despart cand se casatoresc, atat ei, cat si ele. Exista taboo-uri legate de aceste casatorii, care trebuie sa fie distantate in timp. Ceea ce e socant e o lipsa a sentimentelor romantice in aceste relatii. Fosta lui partenera e suparata nu ca el se casatoreste cu alta femeie, ci ca o face la momentul nepotrivit pentru ea. Pana la urma sexualitatea pare a fi controlata de barbati, in interesul lor. Aceasta relativa libertate sexuala a tinerelor femei e tot in interesul razboinicilor, nu al tinerelor. Femeile cautate sunt bineinteles, foarte tinere, Corinne este ingrijorata ca are 27 ani.
Pe de alta parte, femeile au roluri economice importante, casele, de fapt acele mici colibe rotunde, sunt construite de femei si foarte repede. Dar cand Corinne ocupa prinicipalul rol economic in familie, implicandu-se in mai multe afaceri, Lketinga pare derutat si curand devine foarte gelos. Atitudinea lui de la inceput se schimba, nu vrea sa mai auda de alte femei, atentia lui se concentreaza pe sotia alba si pe toate gesturile ei. Descrierea scenelor de gelozie, a controlului, e extraordinara. Pentru femeile care nu au cunoscut barbati gelosi, gesturile lui par doar caraghioase, pentru cele care au cunoscut, sunt dramatice. Lketinga vede amanti peste tot, ajunge la controlul celor mai banale gesturi. Se poate interpreta ca rolul lui secundar il deranjeaza, dar si ca afectiunea puternica si exclusiva pe care o primeste in relatie, dupa modelul Occidental, pe care la inceput il privea cu neincredere, ii creaza dependenta si nu stie cum s-o gestioneze.

Tipul de relatii traditional e foarte utilitar, fara mari implicatii afective. Nu exista magie, nici norme culturale care s-o mentina si cultive. Se poate spune ca Lketinga preia repede avantajele unei relatii romantice occidentale, dar nu stie si dezavantajele ei, care sunt nesiguranta bazata pe o mare libertate a partenerilor. Ii place foarte mult ce primeste, dar nu vrea sa piarda, nici nu stie ce sa faca sa nu piarda, nici nu e gata sa-si asume toate riscurile inerente intr-o astfel de relatie, dar pe care daca nu ti le asumi, o pierzi din start. E un om total needucat, aproape analfabet. Fratele lui, elev de liceu, ii spune Corinnei ca Lketinga nu stie ce inseamna o femeie moderna.
Corinne este avertizata asupra diferentelor culturale uriase, atat de femei locale, cat si de occidentale. O femeie Masai ii spune ca barbatii albi sunt mai buni cu femeile chiar si noaptea, sau cel putin asa a auzit ea. O occidentala cu un sot African cu educatie universitara, mult mai tanar decat ea, ii povesteste cum dupa mai mult de 10 ani tot mai descopera diferente culturale.
Dar daca citesti relatarea aventurilor ei africane, Corinne pare in cele din urma persoana care nu a inteles insecuritatea si problemele afective ale partenerului.Chiar daca ea trege prin experiente traumatizante, el pare adevarata victima. Interesant e cine avea puterea in aceasta relatie, un razboinic partiarhal sau o Occidentala. Cine domina mai mult? El avea patriarhatul de partea lui, ea, cultura dominanta. Cu toate acestea, relatia nu e echilibrata, Terifiata de gelozie si de comportamentul lui din ce in ce mai dezorganizat, Corinne fuge in Europa cu fiica ei.
"Indragostita de un masai" desi e inspiranta in ce priveste diferentele culturale si originea unor comportamente sexuale, nu raspunde la intrebarea care e raportul ideal de forte care conduce care sa mentina o relatie romantica. Important e ca aratarea fortei, din oricare parte, o ucide. 

Continue Reading

O lume a femeilor - spre un nou manifest feminist

 Desi de la primele revendicari feministe a trecut peste un secol, de la acordarea dreptului de vot pentru femei a trecut de asemenea, pentru unele tari, mai mult de un secol, desi in Europa lucrurile u stau asa de bine, lumea e departe de a fi una feminista. De ce femeile raman in continuare in situatia asta? Am incercat si in alte postari sa raspund la aceasta intrebare. Voi incerca in continuare, cum voi incerca si sa creionez liniile unui nou manifest feminist.
Problemele cu stagnarea miscarii feministe sunt multiple, cred eu. Paradoxal, dar acum e mai diluata decat era nu acum un secol, dar chiar acum cateva decenii. Inafara de niste critici, nu se mai intampla mai nimic. Feministele sunt aproape invizibile, inafara de unele site-uri de socializare, unde se face un feminism rudimentar, revansard, si de mediul academic, adesea corupt, unde feminismul e de cele mai multe ori fatada pentru justificarea unor activitati si cererea de fonduri. Sigur, exista si feministe admirabile, dar era vorba de mediul ambiant, foarte putin propice dezvoltarii feminismului.
De cate ori feminismul a luat avant, in istorie s-a intamplat ceva: ba a aparut Freud cu teoria lui, care a normat sexualitatea femeilor, ba s-a terminat razboiul in State si veteranii au fost integrati in munca in detrimentul femeilor, ba a aparut postmodernismul. Ba sociobiologia a luat amploare, as adauga eu, normand din nou comportamentul si sexualitatea femeilor printr-o multitudine de dogme.
Dar problemele sunt mult mai complicate. Si una dintre probleme este puterea reala a femeilor in ziua de azi. In secolul XIX existau femei oarecum independente material care nu erau obligate sa munceasca. Acum femeile de succes sunt foarte ancorate in afaceri, e greu sa se dedice cauzei.Ca sa nu vorbim de faptul ca femeile de succes in acest sistem au calitati care nu sunt foarte bine corelate cu feminismul, in sensul ca nu trebuie sa fie foarte reflexive, analitice, cu mult simt al justitiei intr-o lume neoliberala, apoi femeile de succes sunt agreate de sistemul patriarhal neoliberal, au bune relatii cu barbatii de succes care le-au promovat, apoi sunt bune la a se conforma regulilor patriarhale. Limitarea puterii reale pentru femeie vine si din faptul ca se stabileste ierarhie si intre femei. Femeile oprimate sunt oprimate si de femeile care vor putere, care vor sa oprime pe oricine, inclusiv alte femei. Femeilor nu li se ia apararea, de-aia se ajunge aici. E la fel ca si cu evreii, intelectualii in comunism. Daca nu ai sprijin, esti supus abuzurilor, nu conteaza cine esti, ce calitati ai. Nu are nicio importanta. Femeile trebuie sa fie mai cuminti decat toata lumea, pentru ca ele trebuie sa satisfaca  pe toata lumea, inclusiv pe alte femei, care uneori sunt mai rele decat barbatii pentru ca sunt mai frustrate ele insele in patriarhat. Aici as adauga, tot legat de acest subiect, si divizarea miscarii feministe. Sigur ca sunt pentru drepturile comunitatii lesbi-gay, pentru drepturile minoritatilor, dar nu pot sa nu recunosc ca toate aceste incalcari ale drepturilor sunt consecinta relatiilor patriarhale, a structurilor patriarhale. Trebuie facute analize ale incalcarii drepturilor minoritatilor sexuale, etnice, sigur, dar solutiile trebuie sa tina seama de cauza primordiala, adica patriarhaul, mai precis, forta si amenintarea cu forta ca valoare in societate si importanta in impartirea resurselor.
Pentru promovarea cauzei feministe ar trebui promovate femeile cu calitate. Daca aceste femei, care pot oferi intr-adevar foarte mult, pot avea si acces la multe putere, ele ar putea schimba sistemul. Dar calitatile lor sunt subestimate si de femei, pentru a nu se simti jignite de aceste alte femei. Sa nu uitam, se stabileste ierarhie si intre femei, contrar tuturor povestilor feministe, iar unele femei nu vor si mai multi oameni care sa se afle deasupra lor in ierarhie.
Pe de alta parte, barbatii prezinta avantajele lor economice, si nu numai. Nu pretind ca sunt mai capabili decat femeile. Nici pe departe. Asta se vede, in sens contrar, inca din primii ani de scoala. Apoi interesul femeilor pentru a fi de succes scade, pentru ca eforturile de a fi de succes in viata profesionala sunt orientate in sens opus fata de cele de a obtine succes in viata personala. Barbatii au avantajul ca sunt simpli, fericirea lor e simpla. De fapt educatia lor, socializarea lor ii simplifica si mai mult. Antrenamentul militar, dar cam orice alt fel de educatie care incearca sa le stearga emotiile, ii transforma de fapt in niste masini care sa poata fi utilizate in mod predictibil in lupta sau in alte scopuri. Sunt violenti, adesea recalictranti, dar pot fi disciplinati dupa reguli simple. Femeile sunt complicate. Dar femeile prefera uneori relatiile cu barbatii, de prietenie, pentru ca sunt simpli, nu sunt sofisticati emotional. Drama femeilor e ca ele in relatii vor barbati sofisticati emotional, care sa le inteleaga si sa le satisfaca necesitatile emotionale. Iar socializarea masculina e in sens opus. O prietena mi-a spus ca ea nu e feminista, desi barbatii i-au facut lucruri oribile, a avut deceptii emotionale cumplite. Totusi, prefera relatiile cu barbatii, pentru ca ei sunt buni prieteni. Adica sunt simpli, raspund predictibili la stimuli simpli, cand e ceva complicat dau in primire, cum se spune. Articolul feminist din link sfatuia femeile sa nu mai aiba relatii cu barbatii, ca toate aceste relatii, inclusiv cele de prietenie, sunt in sprijinul patriarhatului. E greu, femeile o fac, chiar la modul liber, fara a avea interese materiale, pentru ca e simplu emotional. E vorba de prietenie. Nu se stabileste ierarhie, se spune, dar cred ca e mai mult de atat.
Dar trebuie sa recunoastem problemele si sa le rezolvam.  Problema cu fericirea barbatilor e una simpla, ei vor putine lucruri de la femei, care sunt usor de atins prin educatia patriarhala. Foarte putini chiar vor ceva deosebit de la o femeie. Femeile sunt cel mai adesea "angajate" in relatiile patriarhale. Literar, "angajate". Casatoria e o institutie. In institutie intra oamenii care respecta niste reguli clare. Nu e vorba de alegere, de calitati individuale extraordinare. Sigur, nu e valabil in toate cazurile. De aceea e greu pentru o femeie sa aiba revendicari cu un barbat, care sa nu o faca sa piarda relatia cu totul.
Trebuie o stiinta a fericirii feminine, nu a supravietuirii feminine. Placerea femeilor sa fie in centru, valorile femeilor sa fie in centru. De fapt femeile vor altceva de la viata, nu egalitate, nu patriarhat cosmetizat. Femeile pot si trebuie sa ofere o lume mai buna. Femeile pana acum s-au mentinut in mizeria de a nu cere decat sa aiba acces la bani si serviciu. Dar fericirea lor a fost un subiect taboo, ele nu au vorbit nimic despre viata personala. Viata personala nu avea cum sa fie fericita, dincolo de faptul de a spune cate ceva despre impartirea sarcinilor. Dar nu, viata personala trebuie sa fie fericita, femeile chiar au nevoie de barbati, daca sunt heterosexuale, mai mult decat pestele de bicicleta. Pudoarea crestina a femeilor in general si indiferenta lesbienelor a condus la aceasta situatie. Repet, curtezanele din timpul lui Ghilgames erau mai fericite, aveau mai multe sanse la fericire decat femeile de acum, se vorbea mai sincer si onest despre fericirea si meritele femeilor decat acum.
Trebuie ceva diferit. Si mai mult, trebuie identificate toate piedicile in calea intereselor femeilor. Si primele masuri ar fi cele legate de recunoasterea patriarhatului ca sistem opresiv. Institutiile lui, de la casatorie, la biserica, stereotipurile sociale, trebuie condamnate prin legi si combatute prin educatie. Recunoasterea patriarhatului ca sistem criminal, asa cum recunoastem rasismul, nazismul, trebuie facuta urgent. Apoi studiile de gen, care sa duca la recunoasterea reala a placerilor, dorintelor, in primul rand a sexualitatii feminine, trebuie sa duca la identificarea efectelor nocive ale patriarhatului., Casatoria ca institutie patriarhala trebuie desfiintata. In locul ei pot aparea institutii feministe, care sa puna in centru interesele femeilor. Relatii lesbiene, dar si uniuni heterosexuale care sa puna in centru interesele femeilor, trebuie infiintate.
O masura feminista ar fi educatia feminista in scoli, cu discreditarea violentei, a agresivitatii. Trebuie spus adevarul despre barbati, nu discriminare individuala, sansele trebuie sa fie egale pentru toata lumea, dar trebuie recunoscute riscurile mai mari ale barbatilor de a deveni violenti, dar si de a avea alte probleme comportamentale. Comportamentul sexual masculin are multe aspecte nocive, mosteniri ale trecutului trist al speciei, care trebuie combatute prin mijloace clare. Lumea actuala nu este un meritocrata in primul rand pentru ca barbatii, cu alte cuvinte violenta, amenintarea cu violenta, dar si coruptia formata pe baza violentei, sunt la originea impartirii resurselor. Masurile spectaculoase pentru combaterea agresivitatii si violentei ar conduce la subminarea patriarhatului. Studii noi sociobiologice, in special facute de femei si care sa reflecte si privirea naturii prin lentila feminista, ar conduce la o noua intelegere a naturii umane, care sa nu mai faca apologia unor comportamente nocive pentru indivizi si societate.
O lume feminista ar fi mai democratica, mai meritocratica, si mai liberala. Liberalismul adevarat ar fi cele in care coruptia, impartirea resurselor pa baza fortei si a amenintarii cu forta, ar fi foarte reduse. Nu putem vorbi de liberalism real in patriarhat. In lumea aceasta, probabil lesbienele ar fi preferate ca lideri, tocmai pentru ca sansele lor de a fi corupte sunt minime.
Liniile mari ale acestui manifest ar fi:
_ condamnarea patriarhatului ca sistem criminal
_ recunoasterea institutiilor, interactiunilor legate de el si combaterea lor
_ restructurarea familiei pe baza sexualitatii feminine in primul rand
_discreditarea si combaterea violentei si agresivitatii la toate nivelurile societatii, incepand de la educatie si terminand cu sistemele de aparare
_recunoasterea potentialului pericol dat de comportamentul sexual masculin, aici incluzand violenta cu puiul ei, competitia cu orice pret, dar si alte comportamente ca epatarea cu efectele precum conspicuos consumption, dar mai ales transformarea femeilor in trofee; aceste comportamente trebuie privite ca statusul de risc de a dezvolta o boala, fara insa a ingradi libertatile si drepturile individuale.
O societate cu o legislatie mai inteligenta, cu intelegerea mai profunda a fenomenelor sociale, cu intelegerea mai profunda a vietii, ar fi una in care progresul ar fi mai rapid, iar fericirea individuala ar fi mai accesibila pentru toata lumea.
http://icemountainfire.wordpress.com/2014/11/17/men-are-not-broken/

Continue Reading