Feminismul incorect politic

Feminismul e o idee minunata, poate cea mai frumoasa din cate exista. Atunci cand ceva revendica dreptul la viata, demnitate umana si fericire pentru jumatate din populatie, cum ar putea fi altfel? Dar lucrurile sunt mult mai complicate decat par. Viata e mult mai complicata decat pare. Din simplul motiv ca oamenii sunt foarte complicati, iar unele lucruri nu se spun despre ei. Unele lucruri nu se spun nici in feminism, in ultimul timp, crescut in cea mai mare parte in mediul academic, departe de realitatile foarte dure, departe de mizeria umana reala.
Logica academica, logica filosofica nu are multe in comun cu logica de pe strada, cu logica oamenilor obisnuiti, cu logica oamenilor care nu gandesc prea mult, care nu stiu prea multa filosofie. Iar misoginismul e ceva mult mai dur decat ceea ce se vede din mediul academic, ceva mai dur decat ceea ce scria insasi Andrea Dworkin. Si mult mai pervers. Iar ceea ce putine feministe nu recunosc si nu iau in seama, nici eu pana de curand, e ura imensa a altor femei fata de unele femei. Candva am citit un articol despre o tara araba musulmana, nu mai stiu care, unde dreptul de vot pentru femei tocmai fusese recunoscut. Candidasera cateva femei, dar nu fusesera alese...tocmai de femei. Erau unii barbati care le votasera, dar femeile fusesera cele mai dure in a le refuza votul. Mi se spusese, cand am vrut sa calatoresc intr-o astfel de tara, ca acolo, chiar daca as fi tinta privirilor indiscrete si libidinoase masculine, voi fi in mod clar tinta urii femeilor locale. SI culmea, mi se spusese asta de catre unii barbati din Europa.
Recent am facut cunostinta prin intermediul unei prietene cu ura imensa pe care alte femei o nutresc si o manifesta pe la spatele fata de alte femei. Celebra sororitate feminina tine doar de femeile cu constiinta, in rest e o ura deschisa pentru orice femeie, in special feminista, care le arata altor femei ca poate fi si altfel.
Aceasta ura este descrisa, dar niciodata explicata pe de-a intregul. O explicatie ar fi ca femeile ca persoanele din categoriile defavorizate nu au demnitate, se dispretuiesc si urasc intre ele, isi urasc si dispretuiesc propria conditie. In primul rand nu au o constiinta a propriei situatii, nu identifica in mod corect cauza propriei discriminari. La fel se intampla cu sclavii din Antichitate, cu multi Africani care regreta Apartheidul si cu femeile din societati patriarhale. Dar ce ce e extrem de dureros e ca unele femei, autodeclarate feministe, o practica. Cand auzi o feminista raportandu-se in criticile ei fata de alte femei la valori patriarhale, inclusiv la aspecte legate de sexualitatea altei femei, ai un soc imens si nu intelegi ce se intampla. O feminista adevarata, care a aderat de mica la idei feministe, nici nu stie cum gandesc femeile patriarhale, dar inca sa mai stie sa se apere de ele si sa le anticipeze reactiile.Nu stie ce e de vorbit cu ele, ce nu, cum o pot judeca si barfi.
Ceea ce e si mai socant e ca aceasta gandire, atat de straina unei feministe, e oarecum asumata de catre sociobiologi cand vorbesc despre comportamentul feminin. Repet, ceva ce feministele care simt asa din copilarie, oricare ar fi nivelul hormonilor sexuali feminini, nu inteleg, nu cunosc decat poate la nivel cognitiv, dar nu pot merge mai departe cu a intelege afectiv asemenea mod de a vedea lucrurile.
De ce fac asta sociobiologii? Pentru ca probabil sunt din categoria oamenilor care gandesc ei insis asa. Pentru ca lumea noastra tinde sa uniformizeze oamenii, sa-i standardizeze. Si pentru ca oamenii deosebiti sunt dati la o parte din aceste modele. Politicile de stanga, inclusiv cele feministe, o fac intr-o masura si mai mare. Feminismul se adreseaza in cea mai mare parte femeilor care provin in minoritati, din paturi defavorizate, au handicap, nu sunt foarte atragatoare, nu au mult de oferit social. Dar nu putem nega existenta femeilor care nu sunt asa, atat de putine cum sunt. Ele au de infruntat si discriminarea barbatilor, dar si rautatea si frustrarea femeilor.
Cum trebuie sa ajunga o femeie la gandirea patriarhala? Cum se poate multumi cu atat de putin? Cum trebuie sa se simta? La ce nivel de ratare umana, lipsa de sperante si de demnitate trebuie sa ajunga? Cum sa te admiti ca o persoana de calitatea a doua? Cum sa admiti si sa ceri atat de putin? Cum sa accepti privilegiile masculine? Ce vrei tu de la barbati atunci cand critici libertatea si forta altor femei? Cred ca Andrea Dworkin are niste raspunsuri atunci cand vorbeste de femeile de dreapta, dar trebuie sa citesc acea carte. Oricum, feminismul academic ar trebui amendat, astfel incat invidia feminina, frustarea, sa fie recunoscute.

De ce totusi urasc femeile patriarhale atat de mult unele femei, in special pe feministe? Cel mai probabil pentru ca au tot ce ele si-ar dori si nu au cum obtine niciodata. Pentru ca diferentele intre oameni, intre femei, sunt reale. Pentru ca unele sunt mai femei decat altele, pentru ca unele chiar pot simti placere sexuala, pasiune, chiar pot trezi asa ceva. Sunt senzatii si lucruri absolut de nedescris si care le sunt interzise altora, cum multor oameni unele senzatii le sunt interzise pentru totdeauna. Unii constientizeaza si recunosc asta, si atunci nu pot suporta tortura invidiei si incearca sa distruga astfel de oameni. Povestea lui Salieri si Mozart se repeta adesea, la tot felul de niveluri. Diferentele dintre femei sunt imense, datele de genetica arata ca femeile sunt mai variate decat barbatii, iar situatiile si sansele femeilor sunt foarte diferite, chiar in patriarhat. Unele nu vor avea niciodata ce au altele, incepand de la succes social, sexual, sentimente, senzatii. Asta e adevarul, incorect politic, extrem de dureros.
Patriarhatul functioneaza pentru ca barbatii sunt uniti intre ei ca barbati, chiar daca adesea se anihileaza fizic. Ei sunt uniti ca clasa, au tendinta de a forma bande, organizatii care sa imparta privilegii. In trecut, barbatii formau bande si jefuiau, asa imparteau prada si femeile, considerate tot prada sau marfa. Daca femeilor nu li se vor oferi privilegii pentru ca sunt femei, daca nu vor imparti privilegii intre ele, nu ne putem astepta ca patriarhatul sa dispara. E greu de inteles pentru o femeie care nu are atu-uri ca situatia ei se poate schimba daca altele au succes, fac lucruri interzise pentru femei. Recompensele pentru ea nu sunt atat de clare pentru ea cum sunt pentru barbatii din patriarhat. Oricat de prost, de lipsit de talent, un barbat are acces la privilegii pentru ca este barbat. Cu femeile e diferit. In conditiile actuale, tradarea unei femei ii ofera mai multe recompense decat lupta feminista, mai ales cand ea e marginalizata sau ratata.
Cine sufera de aici? Miscarea feminista, feministele ca atare, ca si femeile care pot schimba prin exemplul lor situatia femeilor.

Continue Reading

Feminismul performantei

Sunt multe curente feministe, unele de orientare marxista, altele de orientare liberala, unele de-a dreptul inclinate spre naturalism (feminism al gospodinelor traditionaliste nerabdatoare sa nasca si sa ingrijeasca prunci). Se vorbeste mult si despre feminismul diferentei, al minoritatilor sexuale, etnice. Si e foarte bine ca e asa. In mare, in feminism sunt reprezentate femeile (si nu numai) apartinand minoritatilor sexuale, etnice, din clasele defavorizate, fara educatie, sarace, lucratoarele sexuale, femeile tolerante la patriarhat (unele forme de feminism liberal), femeile neatragatoare sexual, grase, cu fizic respingator (e corect politic) etc. Dar feminismul vorbeste prea putin despre femeile inteligente, sclipitoare, puternice, educate, frumoase, carismatice, educate, capabile sa se descuce singure in aceasta jungla patriarhala si capitalista, care trezesc pasiuni sexuale, care pot simti pasiuni sexuale, care nu sunt frigide, ci multiorgasmice, care pot avea vieti stralucitoare, mai ales daca sunt albe si occidentale. Dar aceste femei sufera si ele din cauza patriarhatului, oricat de ingrozitor de minoritare ar fi. Femeile superbe pe care le vedem in reclame, mai ales daca atunci cand au facut acele reclame erau studente, sunt si ele femei. Ele sunt putine, cu adevarat minoritare, chiar daca ele reprezinta idealul, cel putin din unele puncte de vedere. La ele ne raportam, dar le intalnim foarte rar. Ca ele vrem sa fim, dar daca avem ocazia sa le intalnim, cel mai frecvent sentiment pe care il simtim fata de ele e invidia. Si totusi sunt femei. Poate ca mai mult decat oricare altele, stiu ce e patriarhatul, care e de fapt una dintre cele mai mari probleme pe care le au, de fapt principala problema. Citeam de curand un articol despre faptul ca femeile minoritare, de culoare sau din clasele sociale defavorizate, chiar in mediul academic, prefera sa fie identificate nu ca femei discriminate, ci ca minoritati de alta factura discriminate. "Doar" femei sunt femeile albe, rasfatate, irationale. E rusinos sa te identifici cu femeile, in special cu femeile albe, ale caror probleme, neinnbilate de probleme masculine, chiar daca apartin unor minoritati etnice sau clase defavorizate, sunt triviale.
"7000 ani" este despre problemele reale ale unei femei educate, inteligente, puternice, stralucitoare. Este o analiza a patriarhatului in forma pura, a capitalismului in forma pura, a esentei Occidentului. Aceste femei ar putea promova un feminism al performantei, ar arata ca femeile pot face nu doar ce fac barbatii, ci mai mult, ci altceva. Ele nu vor egalitate, nu se raporteaza la barbati, ci la propriile performante. Si aici nu vorbim de "performanta" de a completa barbatii, de acel sexism benevolent, ci de altceva, inca neexplorat, neinventat. Daca sexualizarea umana reprezinta un continuum, cum o arata de fapt stiinta, daca intersexualitatea (ceea ce inainte se numea hermafroditism) e destul de frecventa (variind in diverse populatii, dar pana la 1-2 procente), ne putem gandi ca sexualizarea femeilor si a barbatilor e destul de nuantata, graduala. Iar unele femei sunt mai femei decat altele, cum unii barbati sunt mai barbati decat altii. Strict hormonal, strict biologic. Romanii vorbeau de "feminitatea de prisos" a femeilor din Grecia, care ar fi determinat statusul inferior al acestora. Femeile din Grecia era mai femei decat cele Romane, care s-ar fi bucurat de mai multa libertate. Dar realitate nu ar arata conform traditiei. Cele mai feminine femei ar fi de fapt altceva. Ar putea fi din unele puncte de vedere cele mai performante femei. Si nu ma refer la aspecte sexuale, ci la performante intelectuale, emotionale etc. In prezent competitiile sportive se refera la abilitati masculine, dar in viitor ar putea exista altfel de competitii, bazate pe abilitati feminine. Femininul este neexplorat, e un mister, dar in altfel decat la modul in care se crede in prezent. Femeile nu au avut posibilitatea de a se manifesta, nu stiu cine sunt. Singura lor sansa este sa incerce sa o faca. Si sa ajunga la performante.

Continue Reading

Ce e mai greu pentru o femeie heterosexuala, sa aiba o viata personala satisfacatoare sau sa urce pe Everest?

Romanul pe care incerc sa-l scriu este despre emanciparea femeilor. Se spune ca ideile percuteaza mai bine prin intermediul cartilor usor accesibile sau al filmelor decat prin lucrari academice sofisticate. Sigur, si alea isi au rostul lor. Ce ar fi fost lumea de azi fara Spinoza? Fara unele filosoafe feministe? Dar dincolo de asta, ideile accesibile, moda, dar mai ales produsele industriale schimba lumea. Din pacate pentru femei lumea abia a inceput sa se schimbe. Feministele au facut enorm, dar pentru eliberarea femeilor s-au facut abia primii pasi. Unii spun ca drepturile omului ajung, ca umanismul ajunge, ca nu e nevoie de feminism. Nu sunt de acord. E nevoie in continuare de deconstructia ideilor patriarhale, unele atat de adanc infiltrate in mentalitatea colectiva. E nevoie de intelegerea problemelor femeilor, de intelegerea lor insele, de a sti cine sunt si ce vor, dincolo de ce li se impune sa creada ca sunt si vor. Ele sunt altceva, dar inca nu stiu ce sunt. Trebuie sa afle.
Despre asta e vorba in "7000 ani". Despre problemele lor reale pe care trebuie sa le rezolve in mod creativ, indraznet, fara prejudecati si pudoare.
M-am intrebat adesea de ce, la atata timp de la aparitia miscarii feministe, femeile au inca o situatie atat de precara, sinistra as putea spune, chiar si in Occident. Acum cateva saptamani m-am intalnit cu o femeie, o mama cu studii universitare, pe care am rugat-o sa incerce sa se gandeasca pentru 10 minute, dupa ce ajunge acasa, la ea insasi. Mi-a raspuns ca ii e greu sa faca asta, ca ea nu-si permite luxul asta, si oricum nu ar ajuta-o cu nimic. Prin aceasta tragedie personala, aceasta femeie mi-a raspuns la intrebarea de mai sus. Femeile nu s-au eliberat, ele inca sunt sclavele instructiunilor lumii patriarhale in care traiesc. Nu pot face altceva decat sa umble libere pe strazi, imbracate mai comod decat acum 200 ani, dar facand cam aceleasi lucruri, muncind si crescand copii, implicate in aceleeasi relatii monogame, patriarhale, ca si atunci. Facand mai mult sex, avand mai mult acces la contraceptie, dar fiind reduse, in esenta la aceleeasi roluri. Si avand aproape la fel de putine alegeri.
A venit timpul ca femeile sa treaca la etapa urmatoare, adica sa inteleaga ca nu vor fi libere atata timp cat dezideratele lor sunt pedepsele pentru viol si violenta domestica, salarii egale cu barbatii, dreptul de vot, dreptul la avort, chiar daca si astea sunt vise in unele tari. Femeile pot cere dreptul la cautarea fericirii, dar pentru asta trebuie sa stie ce le-ar face fericite. Si acum nu stiu, li se spune ce le-ar face fericite si ele cauta sa rezolve problemele in acest sens, aplicand reteta de fericire care nu le apartine.
Eroina din "7000 ani" face o calatorie curajoasa, scandaloasa, dar interesanta, in cautarea propriei fericiri. Si mai mult, gaseste solutii, chiar daca cu pretul a numeroase eforturi si sacrificii.
Cum am mai spus si cu alta ocazie, lumea in care traim e una inselatoare, dura, pentru femeile heterosexuale. Modelele de viata personala oferite de ea sunt nefunctionale in cel mai bun caz si toxice sau letale in cel mai rau. Relatiile monogame, adesea numite casatorie prin care femeia isi schimba numele de familie, sunt periculoase la propriu pentru viata si sanatatea, integritatea intelectuala si demnitatea femeilor. Si nu au legatura cu fericirea lor. Crima e cu atat mai mare cu cat gasirea unui partener potrivit (in ce mod?) este un deziderat in viata pentru ele. Si-au gasit un partener, fac si cresc copii, se presupune ca trebuie sa fie fericite. Dar nu sunt...
Femeile sunt fiinte sociale si sexuale, fiinte cu functii psihice tipic umane, si inca foarte dezvoltate. E normal sa caute implinirea sexuala si afectiva intr-o relatie. Numai ca se confrunta cu viata, evolutia, cu modul cum natura a facut barbatii, cu modul cum natura le-a facut pe ele sa recepteze sexul si barbatii. Educatia si modul de viata actual nu sunt in concordanta cu necesitatile femeilor, cu maximizarea potentialului lor de a fi fericite. Masculii speciilor, fiind sexul care mai mult sau mai putin trebuie sa alerge dupa imperechere, din motive ecologice pe care nu le discutam aici, sunt mai receptivi la semnalele transmise de femele. Ele, pe de alta parte, au nevoie de stimuli puternici, vezi cantecele pasarilor sau coada paunului. Deci femeile ar avea nevoie sa fie incantate mai mult de barbati, ele au un prag al sensibilitatii la stimuli sexuali mai ridicati. Barbatii ar trebui sa se lupte sa fie frumosi, seducatori mai mult decat femeile. Dar societatea patriarhala neaga acest lucru, femeile sunt cele antrenate sa incante, barbatii sunt cei eventual antrenati sa ofere, dar de cele mai multe ori nu ofera, ci doar repara intr-o oarecare masura problemele materiale si sociale ale femeilor, create tot de patriarhat asemenea legarii picioarelor chinezoaicelor. Cu alte cuvinte, penuria de barbati fermecatori, sexy, frumosi este o mare problema pentru femeile heterosexuale.
Urmeaza apoi necesitatile strict sexuale ale femeilor, care variaza de la femeie la femeie, dar adesea sunt considerabil mai ridicate decat ceea ce poate oferi un barbat mediu, cu alte cuvinte foarte multe femei nu au cum sa fie satisfacute de un singur barbat. E tot o consecinta a evolutiei, dar nici in astfel de detalii nu intram. In treacat spunem ca femelele de cimpanzeu se imperecheaza in perioada de rut cu foarte multi masculi, toti din grup pe care ii accepta. Femelele de bonobo se imperecheaza foarte des, atat cu masculi, dar si cu femele. Diferenta fata de aceste rude ale noastre este ca femelele de om sunt receptive sexual tot timpul anului. Dar la bonobo, femelele fac sex si inafara perioadei reproductive.
Ca totul sa fie si mai rau vine si o alta problema. Adaptarea masculilor la cele mai multe specii, inclusiv la om, este in sensul competitiei, al dezvoltarii unor caractere care nu sunt tocmai placute si benefice pentru femele in cazul unei relatii pe termen cat de cat lung, dincolo de imperechere pur si simplu. Agresivitatea, spiritul competitiei, se dezvolta in detrimentul altor caractere, cum ar lipsa de empatie si intelegere, protectivitate, desi aceasta idee, legata de strict aceste caractere, este destul de controversata, dar in mod clar este valabila in cazul altora, mai subtile. In concluzie, calitatea sexuala si sociala a barbatilor e mai proasta decat a femeilor, femeile au pretentii mai mari decat barbatii in sens sexual, psihologic, social. Mai era nevoie de ceva? Da...De negarea tuturor acestor realitati si de negarea intereselor femeilor la nivelul societatii. E ca si cum te-ai duce la piata, ai vrea sa cumperi ceva bun, plin de proteine, vitamine, minerale, iar societatea te-ar imbia cu chipsuri si hamburgeri, iar tu nici nu ai sti ca nu de asta ai nevoie. Dar ai simti...ai face depresii, viata ta ar fi un chin, iar industria farmaceutica ar inventa tot felul de medicamente pentru tine, de la antidepresive pana la viagra pentru femei. E mai simplu decat sa spuna adevarul. Si sa ofere solutii reale la aceste probleme reale.
Timpul victimizarii, al pretentiilor reduse a trecut. Feminismul ar fi cazul sa treaca la etapa urmatoare. Femeile au dreptul la cautarea fericirii, realizarii in plan personal.

Continue Reading

Pudoarea- cea mai mare rusine a femeii

Cand eram mica imi trecusera pe la urechi niste idei despre ce ar trebui sa fie o femeie, ce nu ar trebui sa faca, adica despre toate acele restrictii revoltatoare care li se impun femeilor in societatile patriarhale. Era indecent pentru o femeie sa isi manifeste dorinta pentru un barbat, sa-i arate ca il place, sa ii arate pasiune. Dar apoi, daca se marita cu el, ea trebuie sa-i fie fidela, sa ii fie devotata. Pai cum? Daca ea nu-l dorea inainte, daca ea nu trebuia sa aiba sentimente pentru el, atunci cum avea dupa casatorie? Ce se schimba? La fel si cu dorinta sexuala, nu doar cea afectiva. Daca la ineput, ea nu trebuia sa se arate interesata de sex, dupa casatorie, ea trebuia sa fac sex cu sotul ei, din datorie. Dar asa ceva parea incompatibil cu psihologia umana. Adica nu se urmarea ca o femeie sa simta intr-un anumit fel, omeneste valid, ci sa faca anumite lucruri, sa se comporte intr-un anumit fel. Pai cum? Simplu, ceea ce simtea ea nu conta, nu avea nicio importanta. Trebuia doar sa faca anumite lucruri. Cum se cheama asta? Sclavie. Sclavului nu i se pretinde o anumita atitudine, anumite sentimente, anumite idealuri care sa il mane sa faca anumite lucruri, ci doar supunere pentru a executa ce i se cere. Sclavul nu e erou, nu e curajos, puternic, nu are vise, nu iubeste, el face ce i se cere, se supune. Altminteri e batut, infometat, pedepsit, chiar ucis. Pentru ca e sclav, nu poate fi convins, el e disponibil, e de vanzare. O simpla unealta vorbitoare. Asa sunt si femeile considerate cand sentimentele le sunt negate.
Cel mai dureros mi se parea insa cand auzeam femei care se laudau cu faptul ca ele nu au aventuri, ca sunt fidele, ca sunt "morale", nu sunt "curve". Fara a fi citit nimic feminist, mi se parea de neconceput ca o femeie sa judece alte femei in felul asta sau sa se laude cu asemenea calitati. Care era obiectul mandriei lor? Frigiditatea? Dezinteresul fata de sex? Daca ar fi fost sentimentele fata de parteneri, marea pasiune, ceea ce le facea sa fie foarte fidele si devotate, ar fi fost de inteles si laudabil. Dar si sentimentele erau indecente. Nimic nu innobila o femeie decat negarea sentimentelor proprii, supunerea oarba unor reguli care dispretuitoare fata de ele, care le desfiintau natura umana.
Fenomenul a fost analizat de multe feministe, printre care Dworkin, dar si Miroiu la noi, care vorbeste la un moment dat de "moralitatea" sexuala a unei femei ca despre cea mai inalta forma de moralitate pe care o poate avea o femeie. Adica nu conteaza ce curaj, ce demnitate are, important e sa nu fie promiscua, sa respecte poruncile patriarhale.
In conditiile istorice in care patriarhatul este inca prezent, cel mai mare dusman al femeilor, al eliberarii femeilor ar fi pudoarea, cu toate formele ei, de la cea sexuala la tot felul de aspecte comportamentale. Ar trebui declarat un razboi deschis pudorii, adica rusinii femeilor de a-si exprima sentimentele, de a fi ele insele, de a spune ce simt in anumite situatii, vis a vis de anumite probleme. Si sigur, discutiile libere despre sex, studiile realiste despre sex, despre preferintele si atitudinile reale ale femeilor, ar putea avea o mare importanta in acest sens. Femeile ar trebui sa-si reconstruiasca imaginea publica, sa fie vazute cum sunt, conform necesitatilor lor, nu conform patriarhatului, conform unor instructiuni care nu au legatura cu interesele si natura lor.
Ar fi salutara o campanie in acest sens, cu numele: pudoarea- cea mai mare rusine pentru o femeie! Perpetuand atitudinea patriarhala de sfiala, de umilire, de rusine fata de tine insati, de propriile trairi, adica acea submisivitate ritualizata despre care vorbesc analistele feministe, ne condamnam la suferinta in continuare, dar condamnam si alte femei, generatiile urmatoare. Femeile trebuie sa spuna ce simt, ce vor, avem nevoie de razboinice, de femei libere, nu de doamne!

Continue Reading

In viata ai ce-ti doresti cel mai mult

Se spune ca in viata ai ce-ti doresti cel mai mult. Dar din nefericire nu e un singur lucru pe care ti-l doresti sau un singur lucru, cel mai important, nu-ti ajunge ca sa fii fericit. Iti trebuie mai mult. Lucrul pe care ti-l doresti cel mai mult, cel putin in cazul unor femei, poate al celor mai multe, cum spun unele studii, este cariera, importanta sociala, capacitatea de a influenta societatea si mediul sau invers. Puterea, cu alte cuvinte. De fapt, probabil puterea e cel mai important lucru pe care ni-l dorim. Era un studiu care arata, nu imi amintesc exact unde era facut, care conducea la concluzia ca exista mai multe femei care isi doresc in primul rand cariera decat barbati, la care prioritatea e familia, cel putin intr-o proportie mai mare. Pare simplu. Pentru femei cariera ofera mai multa siguranta si implinire decat familia, contrar tuturor stereotipurilor. Se stia de pe timpul lui Betty Friedan. Cand femeile renunta la cariera in favoarea partenerilor si o fac pentru familie e ca li se pare, de cele mai multe ori, ceva in care au mai putine sanse, ca reprezinta o investitie mai proasta materiala si nu numai. Dar daca au de ales, femeile vor cariera, putere.
Personajul din acest roman face aceasta alegere ca si cand ar clipi. Cand eram mica, am vazut un film despre o mare cantareata de opera, Hariclea Darclee. Cariera a fost pentru celebra soprana cel mai important lucru, a divortat, apoi a renuntat la un admirator pentru cariera. La un moment dat spune ca desi a pierdut pe partea de viata personala, viata i-a oferit multe. Se referea la succesul profesional. In copilarie, adolescenta, alegerea asta pare mai mult decat facila. Simti usoare regrete, dar pana la urma succesul pare mai important. Apoi am vazut "In numele trandafirului" al lui Umberto Eco. La fel, un personaj isi paraseste iubita care ramane in zapada cu ochii in urma lui. Spune ca nu a regretat niciodata alegerea facuta. Am empatizat si cu el, as fi facut la fel atunci, as fi parasit o persoana draga pentru stiinta, cultura, asa cum facuse acest personaj. Numai ca in realitate nu e niciodata atat de usor. In realitate nu e ca atunci cand iti imaginezi inainte de a fi cunoscut pasiunea, inainte de a sti cum te simti cand cineva te face fericit. O faci, dar doare ca dracu. Doare sfasietor, plangi zile, luni, ani, uneori toata viata. Si nu o faci in mod direct, senin, nu lasi pe nimeni in zapada, privind in urma ta. De obicei apar concursuri de imprejurari, in care multe alegeri mici, ca niste ace infipte in inima, isi spun in cele din urma cuvantul. 
Atunci de ce ajungi sa o faci? De ce nu alegi sentimentele? Simplu, nu pentru ca nu asta ai vrea, nu pentru ca nu in ochii partenerului ar fi sursa cea mai pura de fericire, ci pentru ca te identifici cu cauza pe care o ai, cu mesajul pe care vrei sa-l transmiti lumii, care devine parte din tine. Daca nu faci asta, nu esti tu. Iar daca nu esti tu, atunci cum poti merita sentimentele? E ca si cand ai lua sentimentele, dar ai deveni altcineva, deci pana la urma nu ai castiga. Nu ai fi demn, fara acea misiune, acest mesaj, de a primi acest pretios dar. Nu te poti darui daca nu esti complet. De fapt nu e o alegere, e un blestem. Ai de ales intre a renunta la tine sau la iubire. Faci singurul lucru pe care poti sa-l faci plangand, apoi regretand, traind cu nostalgii si cu vise despre ceea ce putea fi. Si cu cele mai pretioase amintiri.

Continue Reading

De ce femeile vor "baieti rai"

Oare e adevarat? Care femei vor "baieti rai"? Intotdeauna? Pe de alta parte, se spune, ar fi si studii care sa confirme faptul ca scorpiile au cei mai buni barbati. Asta inseamna ca unele nu vor baieti rai sau nu au acces la ei, exact cele rele. E adevarat oare ca femeile, cel putin unele dintre ele, prefera baietii rai? Margineanu are un cantec despre barbatul ideal, care la un moment dat, suna ceva de tipul "prostul ala nu exista". Adica pana la urma femeile alearga dupa ceva extrem de tolerant, care sa le accepte foarte multe. Intr-o discutie despre femeia ideala, am auzit de la un barbat o completare a acestui cantec "curva asta nu exista". Dincolo de cuvantul cu conotatii patriarhale, e vorba de femei libere, intr-un fel, rele. Oare barbatii vor fete rele?
E celebru romanul lui Alexandre Dumas fiul, "Dama cu camelii", in care o curtezana s-a indragostit si a dat dovada de multa noblete si spirit de sacrificiu. Nu e o poveste care sa arate ca aceste femei, care prin natura profesiei trebuie sa minta in amor, pot avea sentimente reale. De fapt numai femeile care stiu ce vor, care cunosc barbati, care au experienta, pot fi suspectate de sentimente reale, specifice, pentru un barbat. E usor sa ametesti o pustoaica, o fiinta care nu prea stie ce vrea, care se imbata cu apa rece. Sentimentele superioare implica alegere dura, selectivitate, iar selectivitatea vine din cunoastere. Cu alte cuvinte, s-ar putea spune ca numai o curva, de fapt nu neaparat o femeie promiscua, nu o curtezana, ci o femeie libera, cu o sexualitate libera, neingradita, poate iubi cu adevarat un barbat.
Se poate spune la fel si la barbati? Probabil ca da. 
De ce femeile vor baieti rai? Pentru ca vor oameni care gandesc si simt mai mult decat altii, care in felul asta au mai multi demoni. Daca nu ti-i stapanesti, devii mai rau. Daca da, devii o fiinta mai buna. Ideea e ca femeile, poate mai mult decat barbatii, atunci cand aleg cu adevarat, nu vor legume, vor stimuli puternici, idei puternice, sentimente puternice si variate. Toate astea pot fi asociate cu angoase, obsesii, rautate, dar daca sunt depasite, cu o mai mare toleranta, bazata pe intelegere.
Intrebarea de ce femeile vor baieti rai si de ce baietii buni nu au noroc e una misogina. Femeile vor frumusete, nu bunatate, bunatatea e planul B, desi toti spunem ca asta ne dorim in primul rand. Bunatatea trebuie sa fie, altfel relatia se distruge, dar alergam dupa frumusete, senzatii tari, interesante. Sunt amuzante acele studii in care se spune ca femeile fac alegeri diferite in functie de perioada ciclului reproductiv. Adica la ovulatie se duc in baruri si agata baieti rai, intesati de testosteron, iar in rest prefera barbatii mai domestici, care chipurile le ajuta sa-si creasca puii conceputi cu baietii rai. Nu cumva in restul ciclului reproductiv ele doar accepta barbatii cu interes sexual, de imperechere mai mic, pentru ca ele au un interes mai mic? Nu au suficienta energie sa alerge dupa ce doresc cu adevarat, si aici nu e vorba de testosteron decat in mica masura.
Femeile vor stimuli sexuali puternici, ca si femelele altor specii (vezi coada paunului) poate mai mult decat barbatii, tocmai pentru ca sunt mai putin receptive, adica mai putin sensibile la acesti stimuli, dar patriarhatul le spune ce sa vrea, cum sa fie "cuminti". O femeie care nu e cuminte, nu e prudenta si linistita, e libera, are mari sanse sa vrea baieti rai, care sa simta si sa gandeasca mult, eventual sa fie creativi, si care sa aiba macar sanse sa ajunga foarte toleranti si intelegatori cu adevarat, in cunostinta de cauza. Pentru ca alege ceva care sa-i placa.

Continue Reading

Relatiile - dictaturile Occidentului

Ce e Occidentul? E spatiul (ex?)-crestin. Ce diferentiaza cultura Occidentala de alte culturi? Revolutia Industriala, visul progresului, democratia, drepturile omului? Fiecare separat si toate impreuna. Visul progresului, stiintific, tehnic, cultural, are legatura cu crestinismul, cu ideea salvarii, de fapt a schimbarii radicale a vietii in bine, care vine de la o sursa profetica, supranaturala la inceput, cel putin. 
Revolutia industriala a venit pana la urma tot de la crestinism. Mizeria din orasele Europene, unde stiinta si intelegerea profunda a lumii stagna intr-un mod mai dur decat in alte parti ale lumii, a dus la epidemiile devastatoare care au ucis una din trei persoane incepand cu Moartea Neagra din secolul al XIV-lea. A decima e prea putin spus, inseamna uciderea a una din zece persoane. Schimbarile aduse de depopulare au condus la zdruncinarea ierarhiilor sociale, la schimbarea modului de gandire, a societatii.
In aceasta lume apare capitalismul si ceva ce se poate spune ca numai Occidentul a avut: Revolutia Franceza. Chiar daca la origine era ceva destul de patetic, ca acea clasa burgheza era formata mai mult din bacani si avocati, ideile ei despre libertate si egalitate pentru toti (toate mai putin, desi femeile au avut o mare contributie la aceasta revolutie) erau unice, in premiera. Nu asa se petrecusera lucrurile cu alte revolutii burgheze, precum cea din Anglia, care pastra intr-un fel status quo-ul, ierarhiile, clasele.
Cum spun uneori medicii, ca sa te repari trebuie sa te strici bine, se pare ca asa au stat lucrurile si cu cultura Occidentala, a trebuit sa decada ingrozitor, sa cunoasca un dezastru major dat de mizerie si ignoranta, sa nu mai aiba nimic, decat speranta, visul salvarii, si sa renasca mai puternica si infloritoare decat tot ce fusese pana atunci. Tot ce e in Occident, pe scurt, se poate spune ca se datoreaza, in mod ironic, crestinismului, cu efectele lui, bune sau rele. Caderea Constantinopolului, ultimul bastion al Imperiului Roman, a blocat drumurile traditionale spre Orient, si a condus la marile descoperiri geografice. Din nou, sansa spre Revolutia industriala.
Lumea veche s-a prabusit si a aparut una noua, in care oamenii credeau din ce in ce mai mult ca pot avea orice, ca orice vis li se poate implini, ca pot fi oricat de liberi si de fericiti pot fi. Oricate piedici ar fi fost, oricate sincope, societatea mergea in aceasta directie.
Chiar daca democratia reala si drepturile omului sunt doar un vis asimptotic chiar si in Occident, se poate spune ca sunt valori Occidentale bine conturate, adoptate si de alte culturi din ce in ce in ce mai mult, practic valori universale. Numai ca in Occident oamenii, majoritatea, nu sunt liberi cu adevarat.
De ce? Pentru ca traiesc in relatii monogame. Chiar daca nu sunt casatoriti, chiar daca nu au acte (Nietzsche spunea ca si concubinajul a fost compromis de ideea de casatorie), chiar daca incearca sa-si pastreze autonomia. Modelul Occidental al relatiilor este unul dictatorial profund. Chiar daca votam, ne putem plimba pe unde vrem, ne putem stabili oriunde in Uniuea Europeana, ne intoarcem acasa in dictaturi. Nu doar ca nu putem spune ce vrem, face ce vrem ca sa nu lezam sentimentele partenerilor, ci pentru ca asta e relatia, de cele mai multe ori, o limitare a libertatii. Nu ai voie sa te duci cand vrei si unde vrei cu cine vrei. Mai ales daca persoana cu care vrei sa iesi e de sex opus. Am aflat de curand ca in Occident, in cele mai multe relatii, daca intalnesti pe cineva, un posibil prieten de sex opus, nu e decent sa te intalnesti cu acea persoana in oras, sa discutati. De cele mai multe ori, oamenii implicati in relatii nu isi fac prieteni noi, mai ales de sex opus. In general se stie unde sunt, sunt controlati cam tot timpul. Candva o prietena mi-a spus ca eu nu par a fi intr-o relatie, tocmai pentru ca sunt foarte relaxata, fac ce vreau, ies cand vreau. Pentru a in relatia mea era foarte multa incredere. Adica partenerul stia ca nu ma duc sa fac sex cu alti barbati, ca il respect etc.
Dar daca m-as fi dus sa fac sex cu altii? De ce sa nu fac asta? De ce sa nu facem asta daca sutem intr-o relatie? Sincer, gelozia inafara relatiilor bazate pe pasiune, in perioada in care e pasiune, si atunci chiar vrei superexclusivitate, mi se pare un nonsens. Ce rost are sa fii gelos cand oricum nu simti ceva puternic, unic, pentru acea persoana? Ce rost are s-o limitezi, sa te limitezi pe tine? De ce sa nu-i oferi libertate, in conditiile in care sa existe totusi loialitate, adica facem ceea ce facem fara sa lezam sentimentele partenerului/partenerei?
Gelozia vine de la proprietate, copiii conceputi in cadrul acelei relatii trebuia sa fie mostenitorii averii tatalui, care trebuia sa fie sigur ca erau ai lui. In societatile matriliniare, unde averea si rangul se transmite pe linie feminina, deci nu exista dubii in privinta genelor lor, exista mai mult sau mai putin promiscuitate feminina, alegeri libere, relatii scurte, bazate pe placere. Relatiile pastreaza forma patriarhala in Occident, desi sunt mai laxe decat in trecut.
Dar oamenii sunt tratati ca o proprietate, ca pe ceva ce apartine partenerului. Un amic African se mira de felul cum Occidentalii se controleaza intre ei tot timpul. Cand i-am spus ca noi suntem mai fideli, mi-a replicat ca suntem ca nu avem incontro, ca suntem tot timpul cu partenerii, ca suntem tot timpul controlati de ei. "Femeile sunt libere la voi? Nu stii ce vorbesti! La noi sunt libere, se intalnesc cu cine vor, unde vor, nu sunt controlate si nu-si controleaza sotii tot timpul, ca la voi" Ei nu ar putea trai asa. Africanii nu sunt mai promiscui, ei sunt doar mai liberi si mai sinceri. Atat! Asa am fi si asa am fi fost si noi pe timpul Romanilor, probabil.
Societatea Occidentala, care a avut Revolutia Franceza, e una ce apreciaza individualismul. E extraordinar pana la un punct. Ce vine de la indivizi, nu de institutii, poate fi foarte important, valoros. Dar asta inseamna ca si sentimentele si ideile mici, nocive, meschine, mizerabile, care vin de la indivizi, pot fi bune. Tot ce vine de la orice individ poate fi o valoare. Si de cele mai multe ori, egoismul, posesivitatea, intransigenta pot veni de la indivizi. Dorintele, idealurile, sentimentele pot fi egoiste, simpliste, intolerante. Dar se pot impune, pot fi respectate.
Tendinta normala (a se citi comuna) de posesivitate, de obiectificare a oamenilor, poate fi exagerata in anumite culturi, ca in cea Occidentala. Individualismul ajuta in acest sens. Individualismul, destul de contestat de crestinism la inceput, este oarecum sustinut de el. Desi pana la Moartea Neagra, individualismul nu era foarte incurajat, nu exista statui sau urme evidente de recunostinta pentru filantropi importanti, in crestinism salvarea se obtine invidual. Oamenii sunt strigati pe numele de botez, numele propriu, la judecata de apoi. In Occident oamenii isi spun intai numele propriu, apoi numele de clan (familie).
Exact unde ar trebui sa fim cei mai buni, generosi, intelegatori, adica atunci cand suntem cu oamenii pe care i-am ales noi, dupa criteriile noastre, nu care ne-au adus pe lume fara voia noastra, in familiile pe care nu le-am ales noi, suntem cei mai posesivi si dictatoriali. Acolo unde ar trebui sa fim cei mai liberali, suntem cei mai despotici. Gelozia e o crima, o forma de coercitie groaznica, ce tine de sisteme concentrationare, nu de relatii bazate pe afectiune si intelegere.
Si totusi, ea exista. La un moment dat, in "7000 ani", un personaj African ii spune unuia Occidental: "Daca m-ai iubi, m-ai ierta si daca te-as fi inselat". Personajului Occidental i se pare o declaratie scandaloasa, egoista, dar viata il face sa inteleaga ca Occidentalii nu au intotdeauna dreptate.

Continue Reading