Acum vreo săptămâmă. într-o librărie, căutam o carte recomandată pe niște grupuri feministe radicale. Nu o voiam în română, dar dacă tot mă găseam acolo și știind că fusese deja tradusă....Cum e pandemie, librăria era aproape goală. Mai era o femeie care căuta cărți didactice, cele mai căutate în România. Dar apoi a intrat o altă femeie ceva mai ”matură”, care întreba de mai multe cărți de cultură. La un moment dat o aud că întreabă de Arsenie Popa. Când aud asta, nu mă pot abține și îi zic: ”Cum e posibil? Ăsta era un misogin!” Ea se uită peste ochelari la mine, la ochii mei, mai precis. Că altceva nu avea ce vedea. ”Dar nu sunt toți?” întreabă ea. ”Păi și așa, misoginismul tot o crimă rămâne!” zic eu. Tipa se uită la mine intrigată: ”Pentru mine, nu!” Ce pot să mai spui la așa ceva? Din partea unei femei care citește, și care nu părea crescută cu youtube și tiktok....Din generația acelor feministe radicale care chiar au schimbat lumea. Ce păcat, acele feministe radicale au 70 sau chiar 80 ani! Așa cum femeile cele mai emancipate din istorie au. Acum ne aportăm la niște bunicuțe ca le femeile cele mai emancipate. E incredibil, în Iran bunicile au avut fuste scurte, iar nepoatele au capul acoperit! Ce ciudată e viața!
România
e, cum zicea Martha Bibescu, țara în care nimic nu contează. În
niciun caz, feminismul. Nu e de mirare, că eu nici nu am scris nimic
despre cartea mea ”7000 years of patriarchy...” Dacă stai bine
să te gândești, e Kafka dus la extrem tot ce se întamplă. Da, a
trecut mai bine de un an de când am publicat această carte,
acceptată de o editură din România în urmă cu doi ani (de
fapt urma să apară în la începutul
anului 2018), dar nici măcar pe blogul ăsta nu am scris. Nu am
anunțat publicarea propriei cărți despre care editorul român mi-a
spus că așa ceva nu a mai apărut în română.
Deci varianta
română a unei cărți feministe radicale ar fi fost ceva unic,
diferit, pentru un editor, iar pentru mine un dar pentru cultura
română. Oare un dar sau un fel de pliant nedorit, de aruncat? Sigur
că nici nu m-am gândit să anunț presa sau măcar grupuri
feministe românești. Când îmi promovez cartea în engleză, doar
din greșeală mai postez pe grupuri românești. ”Uită de
România!” mi s-a spus mereu. Acolo, cum zicea Martha Bibescu,
nimic nu contează.
În
septembrie anul acesta, o feministă franceză a scris o carte care
are unele idei scandaloase, care se găsesc și în ”7000 ani”,
care cuprinde analize mult mai profunde, mai științifice,
originale, dar foarte prietenoase. Dar pe cine interesează? Despre
Alice Coffin, feminista franceză, au apărut niște articole anemice
în România. Dar cine ar scrie despre ”7000 ani”?
Pe
pagina în engleză postările au mii de vizualizări, interacțiuni
etc. Într-un acces de generozitate, m-am gândit să fac și o
pagină facebook în română. Recent am încercat să o popularizez.
Așa am descoperit că feministele consacrate nici măcar nu au
apreciat pagina. Dacă ne gândim ce e feminismul la noi, ce
”dezbateri” reale despre probleme feministe reale, cum ar fi
fenomenul trans sau legalizarea prostituției...La noi feminismul e,
cum zice dna Miroiu (care nu a reacționat la invitația mea de a
aprecia pagina) ”room service”. Și totuși, se face feminism
original în România, dar ce contează!
Și totuși, eu am și alte proiecte feministe radicale, despre care nu mă aștept să scrie altcineva. Încerc să scriu texte stand up feministe, prezentate exclusiv de femei. Acum mai am și un alt proiect, cu un film cu monologuri feministe, tot așa, prezentate numai de femei. Doar nu visez vreun sprijin de la feministele ”consacrate” sau de la mass-media românească. Dar norocul meu e globalizarea...
Cartea în engleză....
https://www.amazon.com/7000-years-patriarchy-Until-radical-dp-1081128402/dp/1081128402/ref=mt_other?_encoding=UTF8&me=&qid=
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu