Femei patriarhale. Bărfitoarea intrigantă

 

Acest gen de femeie patriarhală e descrisă în multe romane, a apărut în filme etc. Dar dacă verișoara Bette de Honoré de Balzac avea un motiv ca să țeasă acele intrigi, fiind de fapt victima marginalizării și exploatării, practic doar folosind armele femeii în patriarhat, o făcea în scop de pedepsire a abuzatorilor, intriganta patriarhală se răzbună pe alte femei gratuit. De fapt se răzbună pe natură. Invidia față de alte femei e ceea ce o mână în luptă. Dacă una arată mai bine, are o rochie mai frumoasă, i se pare că a fost mai norocoasă decât ea, bârfitoarea-intrigantă, adesea victima unor abuzuri patriarhale, încearcă s-o distrugă. Dacă nu ar fi extrem de periculoasă și crudă, aproape că ți-ar face milă. Femeia terminată psihic și abuzată care încerca și mai și reușea să ucidă femei la metrou e din această categorie. Ea fusese abuzată, violată și cu concursul unei femei, și se răzbuna pe alte femei, aleatoriu.

Cam așa procedează și femeile de care am vorbit. Sunt extrem de periculoase pentru că atacă pe la spate și nu știi cum și când. Se vede că sunt invidioase și rele, știi că te bârfesc, dar nu vei ști niciodată ce vor spune despre tine. Pentru că ele nu spun lucruri reale. Poate se inspiră vag din realitate, de-aia nu e bine să le spui nimic. Dar pot foarte bine să inventeze povești fanteziste cap-coadă. Cred că aceste femei, extrem de invidioase pe alte femei, dar și extrem de talentate la a țese intrigi, sunt principalul motiv pentru care încă există încă patriarhatul. Ele sădesc neîncrederea femeilor unele în altele. Din cauza lor, femeile nu pot să conspire. Dacă ai cunoscut una ca asta, singura soluție e să scapi de ea. Cât mai repede, și eventual s-o faci să te uite. Pentru că altminteri, ea te va submina mereu și mereu. Îți va distruge imaginea, relațiile, uneori te poate duce la sinucidere. Ea nu are limite când pune ochii pe cineva.

Cum se face că oamenii o cred, că o ascultă măcar? De multe ori, poveștile ei sunt fanteziste, absolut incredibile. Dar nu e greu să-și găsească adepți. Nu putem nega talentul lor psihologic. Ele știu ce să spună și cui. Ori cunosc persoana foarte bine, ori ghicesc repede de ce se teme, ce îi place. Iar ceea ce e de admirat e curajul lor. Nu se tem că vor fi prinse, că minciunile lor se vor afla. Nu se tem de consecințe. Dacă nu ar simți atâta ură și nu ar avea atâta pasiune, ai zice că sunt psihopate. Sigur, psihologii au scris despre acest gen de persoane numindu-le în fel și chip (narcisiste, manipulatoare). Bărbații care fac asta, cum era Iago din ”Othello” de Shakespeare, o fac pur și simplu pentru că ei obiectifică oamenii în general, mai ales femeile. Dar ce e interesant la aceste femei e că ele o fac cu femeile, deși manipulează și bărbații, dar numai în scop utilitar. Pe femei vor să le distrugă. E o pasiune în acțiunile lor.

De ce o fac? Pentru că ierarhia se stabilește între femei și că, la noi, ca la alte animale, femelele au lumea lor, masculii, lumea lor. Asta la nivel de instinct. La nivel de realitate, e patriarhat, iar femeile nu au decât lumea subterană din care încearcă să se elibereze. Dar aceste femei invidioase, bârfitoare și manipulatoare, sunt principalul factor feminin care se opune emancipării femeilor. Ele intoxică mediul feminin prin ură și neîncredere. Probabil Elena Ceaușescu era așa. Ea ura alte femei, încerca să le submineze. Ea nu s-a opus, ca femeie, decretului criminal care a dus la moartea a zeci de mii de femei.

Cum am zis, aceste femei sunt mânate de pasiunea invidiei și a urii față de alte femei. Dacă apari frumos îmbrăcată, dacă arăți bine, ai o siluetă frumoasă, le vezi ura din ochi. Îmi aduc aminte când am simțit ura aproape s-o tăi cu cuțitul în cazul unei astfel de femei. Dar apoi a continuat mieroasă în cadrul aceleeași întâlniri, dar și după aceea. Dacă urăsc și invidiază femeile, ele nu înseamnă că nu se folosesc de femei. În general doar de femei se folosesc. Bărbații, pe care îi admiră de fapt, chiar dacă se declară feministe, și chiar dacă ei le-au abuzat rău în trecut, sunt victime prin faptul că sunt mințiți pentru a distruge femei. Dar de ei nu se prea folosesc material, social, emoțional. Ei sunt idolii lor secreți.

O astfel de femeie, care fusese violată de mai multe ori, o dată de un profesor, altădată de mai mulți, în în grup, se folosea de alte femei pentru psihoterapie. Stăteam ore întregi cu ea, să o încurajez. Când mi-a povestit de violuri, am simțit nevoia să-i pedepsesc pe autori. Am întrebat-o ce e cu ei. Am ajutat-o să slăbească foarte mult, să aibă încredere în ea, să nu se mai creadă o femeie expirată, cum se credea când am cunoscut-o. Sigur, am făcut toate astea fără niciun gând la un avantaj, fără a obțime nimic de la ea. Iar apoi, da, toate astea nu au contat. Nu contează ce faci pentru aceste femei, dacă ești femeie și dacă te invidiază. Ele vor dori să te distrugă imediat ce li se pare că le-ai greșit cu cel mai mic lucru sau pur și simplu, din invidie. De ce să fii tu bine? De ce să arăți bine? De ce să ai carieră? De ce să ai succes la bărbați? De ce să ai pasiune în viața ta? Dacă tu ai încercat și poate ai și reușit să le scoți din marasm, ele vor încerca în schimb să te ducă în iad. Pentru că nu e bine să exiști.

Pe o altfel de astfel de femeie, am ajutat-o în carieră cum nimeni nu a mai făcut. Din feminism. Numai că ea nu avea limite. Cerea cu obrăznicie mai mult și mai mult. Fără încetare. Și cum nu am prestat cât a vrut ea, chiar dacă aveam probleme, a început să mă lucreze la cunoștințe. Prudența în a nu divulga nimic personal acestor ființe nu ajută prea mult. Pentru că ele au talentul de a inventa. Și uneori inventează lucruri care ți se par atât de străine, dar pentru cei care nu te cunosc, sunt credibile. Fiind buni psihologi, se adresează temerilor celor mai intime, dar și dorințelor.

Până la urmă orice bârfă e ceva patriarhal. Exploatează niște prejudecăți care de obicei sunt puternic patriarhale. Femeia bârfită e demonizată. E malefică (pare cunoscut), e devoratoare sexuală, eventual și perversă (iarăși parcă cităm din Malleus Maleficarum) sau/și nebună. Femeia invidiată e un monstru de care trebuie să te ferești. Dacă nu ar fi vorba de tine, dacă bârfele și intrigile nu ar duce la tragedii, uneori chiar la crime sau sinucideri, ar fi chiar interesant. Biografiile alternative create de aceste ființe chiar sunt incitante sau comice. Te întrebi ”asta sunt eu?” Tare!

Și revenim la întrebarea ”De ce cred oamenii așa ceva?”. Cine crede așa ceva? Mulți. Numai dacă ești cercetător și serios, încerci să fii sceptic și să investighezi o informație. În general oamenii reacționază emoțional. Și pentru că lumea în care trăim e misogină, mulți cred pentru că vor să creadă. Othello credea că Desdemona îl înșaală pentru că femeile asta fac, ele sunt nesătule sexual, ele trădează și lovesc pe la spate. Mie mi s-a întâmplat ca o femeie să creadă lucruri incredibile despre mine, plasate de o bârfitoare. De fapt nimic nu era adevărat, mai precis intriganta (pe care o ajutasem foarte mult) a transferat lucruri din biografia ei într-a mea. Dar respectiva femeie a vrut să creadă pentru că ea însăși se simțea amenințată de ceea ce făceam eu. De fapt a găsit motivul să se asocieze cu această intrigantă, cu un comportament foarte ciudat de altfel, pentru că era în avantajul ei. Mă putea submina liniștită ea însăși, transmițând mai departe bârfele, cu inima împăcată.
Acum lucrurile nu sunt atât de grave ca altădată. Dar nu ne mirăm de ce atâtea femei, mai ales dacă arătau bine, erau inteligente, pricepute la plante sau la moșit, aveau inițiativă în afaceri, succes la bărbați, erau implicate în relații romantice reușite, au fost arse pe rug în Evul mediu și în Renaștere. Dar de multe ori nu e nevoie de atât de mult. Femeile în vârstă, mamele sau bunicile, nu sunt scutite de a fi ținta invidiilor vecinelor sau cunoștințelor. Invidia femeilor, dar și ura bărbaților, misoginismul lor bolnav, le-a trimis pe rug.

Totuși, dacă așa ceva ți se întâmplă, nu e loc de iertat și de reabilitat. Nu doar pentru bârfitoare, dar și pentru cei care o cred. Dacă ai crezut o dată o astfel de intrigă, cu mine ai terminat-o. Ești o ființă patriarhală, mizerabilă. Adio! Mai ales că adesea bârfele sunt fanteziste. Unele femei, ca în Malleus Maleficarum, descriu femei care practic nu există. Te întrebi dacă nu o astfel de femeie patriarhală a inspirat vânătoare de vrăjitoare. Probabil nu a inițiat-o, dar multe au ajutat-o. Nu ne-am mira să aflăm că tendința femeilor de a se ascunde sub văluri, haine lungi, ar veni din invidia asta. Și discreția femeilor, care se tem să se exprime, să spună ce simt și gândesc. Când pericolul e să sfârșești pe rug, ai grijă cum te porți. La fel, e de mirare că în țările musulmane femeile ascunse sub văluri și în gineceuri nu au fost ucise în masă, nu au cunoscut o vânătoare de vrăjitoare. Exact izolarea le-a permis să nu trezească invidii și să nu devină victima intrigilor la distanță. Dar ce se întâmpla de fapt în haremuri, la ce duceau bârfele și intrigile e o altă poveste.

Ura și invidia pot fi mortale în anumite timpuri. Să ne gândim ce ar face o astfel de ființă nu doar în Evul mediu sau Renaștere, dar și în timpul epurărilor comuniste? Ce bilețele anonome ar trimite ea organelor de represiune! Și un sistem puternic patriarhal, obsedat de control, le-a lua în seamă. Femeia ar ajunge în pușcărie, gulag etc doar pentru că arată bine. Câte nu s-au întâmplat în timpul prigoanei staliniste în URSS, dar și în noile colonii europene! Cunosc cazuri de oameni reclamați de necunoscuți, pentru lucruri pe care nu le-au făcut, care au ajuns în pușcăriile comuniste. Dar există și cazuri în care invidia și ura față de o femeie sau gelozia față de ea au condus la tragedii. O poveste de la Europa Liberă, a unui grup de tineri evrei care ajunseseră în pușcăriile comuniste din cauza invidiei față de o frumoasă conațioanlă, Rebecca, mi-a rămas în minte. Întâlnirile culturale, pe care frumoasa Rebecca le organizau în casa ai, au stârnit invidii. Nu știm cui, probabil și femeilor și bărbaților. Și nu știm dacă și Rebecca a ajuns în gulagul comunist, dar nu era nevoie pentru asta ca viața ei să fie distrusă.

Despre invidia și ura, dar și intrigile țesute de aceste femei patriarhale, nu se prea vorbește decât în scenarii ieftine de telenovele. Un film în care se vorbește voalat, dar mai ales când e vorba de bărbați e ”Frumoasa venețiancă”. Dar istoria a fost marcată de acest fenomen care e cât se poate de actual.

Important e ca oamenii să se imunizeze față de aceste sentimente și acțiuni. Aceste femei trebuie să fie izolate, societatea trebuie să-și facă anticorpi contra lor. Și se pare că se poate...

Credem că vânătoarea de vrăjitoare a fost universală în lumea catolică și protestantă. Dar lucrurile nu stau așa. Câte vrăjitoare au fost arse în Marea Britanie? Una pe secol, spune cartea ”Book of General Ignorance” de John Lloyd și John Mitchinson. De ce? Pentru că judecătorii erau sceptici, încercau să se documenteze, să îmlăture acuzațiile, și doar în cazuri excepționale se ajungea la condamnare. Cei mai mulți oameni au fost achitați, iar cei condamnați (un sfert bărbați) au fost de cele mai multe ori spânzurați. Nu e de mirare că Anglia a devenit ceea ce a devenit în secolele următoare.

Femeile, mai ales, dar și societatea în general, trebuie să învețe să se apere de acest gen de femeie patriarhală. Mi s-a reproșat că în cartea mea ”70000 Years of Patriarchy...until the Radical Era” că nu vorbesc de femei reale. Acum o fac. Femeile pot fi cel mai mare dușman al lor. E vorba de femeile...patriarhale.

Continue Reading

Femei patriarhale. Monstruozitatea violului mental sau colonozirea mamei Rusia

 

Femeile patriarhale sunt cei mai mari și mai monstruoși trădători din istorie. Și ce e încă și mai tenebros, mai venit din cele mai mari adâncuri ale iadului, sunt motivele lor. Am cunoscut-o pe Nadia încercând s-o ajut, tocmai din feminism. Era genul de tipă prietenoasă, dar interesul calculat i se vedea din din toate gesturile, cum se spune, din satelit. Nu ar fi băgat în seamă și nu ar fi ajutat pe nimeni dacă persoana respectivă nu ar fi avut ceva să-i dea în schimb. De fapt nici nu ascundea asta, nici nu încerca să ascundă. Ai succes, ai relații, OK, dacă nu, imediat ce spui ceva ce i se părea nepotrivit sau de natură să o pună în dificultate, când își promova scrierile vădit conservatoare, imediat block! Pentru că Nadia este o bloggerita și influencer de succes. Sigur, eu nu făceam excepție, cum am constat apoi. M-a băgat în seamă, deși știa că sunt feministă, tocmai pentru că i s-a părut că sunt utilă la acel moment. Adică pentru relațiile mele feministe. Aș fi putut s-o promovez în mica mea comunitate, pe care am văzut apoi că o ura și o disprețuia fantastic.

Ce m-a șocat la ea era nu erau ideile retrograde, nici egoismul fățiș, de fapt disprețul față de ființa umană, ci faptul că totul era o tranzacție. O invitație în oraș nu era o invitație în oraș și atât. Nu, era ceva ascuns, o afacere cu termeni surpriză. Cu alte cuvinte, cine știe ce aveai de gând să-i ceri dacă o invitai în oraș sau o găzduiai la tine! Și ea nu voia să riște, să i se ceară ceva ce nu ar fi dorit să dea. Știu că am invitat-o s-o duc cu mașina de undeva, câțiva km. Reacția ei m-a lăsat cu gura căscată. S-a schimbat la față și a fugit la propriu de mine.

- Nu, nu vreau să rămân datoare! O să iau un taxi!

- Stai, eu duc pe oricine cu mașina. Nu m-am gândit să fac uber sau bolt. Asta se face.

De ce se temea? M-am gândit apoi că poate își imagina că eu i-aș fi invadat blogul foarte citit în medii conservatoare de care și lui Trump i-ar fi fost rușine cu ideile mele feministe. Dar asta e o simplă speculație. Poate era conștientă că fanii ei nu mi-ar fi citit articolele și nu mi-ar fi cumpărat cărțile nici măcar ca să mă înjure. Asta ar fi făcut și ea, cum avea să mărturisească apoi. Ce nu am înțeles atunci, și poate ea m-a ajutat să înțeleg, e de unde venea ura și disprețul față de feminism. Că despre asta e vorba aici.

Am auzit cândva ideea, după ce am văzut ”Zbor deasupra unui cuib de cuci” cu inegalabilul Jack Nicholson, că personajul negativ, asistenta despotică, îngrozitor de conformistă, dar și crudă (duce la sinucidere un tânăr pacient) ar fi tipul femeii patriarhale, tradiționaliste, ajunsă în funcții de conducere, dispunând de viețile unor oameni. Aceste femei sunt tribale, nu contează decât ele și familiile lor, oricine altcineva e un mijloc. Prezența acestor femei în funcții și capacitatea lor de a influența societatea ar fi pentru unii misogini din politică, din trecut, motivul marginalizării femeilor. Aceste femei sunt îngrozitor de corupte. Și într-adevăr, exemplele din politică sunt destule. Dar atenție, nu toate femeile sunt așa. Femeile, să nu uităm, sunt mult mai variate între ele decât bărbații. Cromozomul X are multe gene, iar femeile au doi.
Sigur, și Nadia a declarat public cândva că femeile nu trebuie să aibă putere, că ea, într-o foamete, de exemplu, dacă ar avea resurse, nu le-ar împărți judicios, ci le-ar ascunde să-și hrănească progeniturile. De alții nu i-ar păsa.

Într-o zi, în timpul propagandei electorale din timpul alegerilor din 2024, am avut următoarea discuție. Era prost dispusă. Atunci nu am înțeles de ce.

- Lasă-le dracu de alegeri! mi-a spus. Ce îți faci probleme! Eu am problemele mele, nu mă interesează alegerile. Eu am copii, am mamă bătrână...

- Păi tocmai de-aia, trebuie să alegi cum trebuie!

- Nu aș vota pe cineva fără copii!

- Dar voteaz-o pe Șoșoacă! Ea are copii!

- Nu, ea are copii, dar e mamă denaturată. Dacă ar fi mamă adevărată, s-ar ocupa de copii, nu de politică.

Nu mai înțelegeam nimic. Ajunsesem la un raționament circular. Dacă n-ai copii, nu inspiri încredere, dacă ai, cum te mai ocupi de politică?
- Dar copiii ei sunt mari. Ar trebui să-i dădăcească toată viața?

- Da, uite, eu am mari probleme cu copiii mei. Fata mea plătește chirie, mama mea e bolnavă.

Știam că fiica ei, abia intrată la facultate, avea serviciu. Obținut de ea, cu pile, sigur. Fără pic de experiență și probabil nici mari competențe, avea un salariu decent la o firmă privată. Cum a recunoscut, grației relațiilor mamei.

Ei i se cuvenea tot, numai problemele ei contau. Restul puteau să moară, puteau să se zbată oricât. Și nu se sfia chiar să declare asta. Pentru că oricum principiile nu au nicio valoare, oricum lumea nu e dreaptă. Ceea ce e normal.

- Nu am încredere în oamenii fără copii, și nu aș vota un politician cu care nu aș putea să-mi las copiii.

Mi-am adus aminte de faptul că istoria arată că exact lipsa copiilor, a unor legături de familie puternice, e un punct în plus când e vorba de funcții publice. O persoană fără copii poate să fie mai puțin coruptă. Ăsta e motivul pentru care celibatul a fost impus preoților catolici la un moment dat.

-Tu nu știi ce înseamnă să ai copii. Ce responsabilitate e!

Din nou, orice ar face o femeie, mai ales, nu se compară cu copiii. Nu ai copii, nu știi ce înseamnă responsabilitatea.

- Stai liniștită, știu ce înseamnă să ai grijă de oameni, chiar de copii, fără a fi ieșit din vaginul meu. (Și fără a fi produși prin viol și bătaie, cu un donator abuzator, cum era cazul ei). Eu știu ce înseamnă să vrei să faci bine unui copil și să nu poți, pentru că juridic nu ai dreptul s-o faci.

- Vezi, nu ești mamă! Eu aș fi ucis mama copilului imediat ca să-l salvez. Te-aș ucide imediat și fără regrete pentru copiii mei!

La faza asta nu știam ce să mai zic. Cum îi lasă societatea pe mână niște copii acestei psihopate? Să-i educe ea...

Am simțit ura față de cei care nu au copii, de femeile care de fapt au timp să existe, să se ocupe de ele, de politică, de cetate, să aibă idealuri, dorințe pentru ele. Dar cea mai mare ură o avea pentru lesbiene. E ceva tipic patriarhal. Lesbienele cel puțin, dacă nu au mare ghinion, nu sunt violate.

- Nu e mare lucru să ai copii în ziua de azi. Și lesbienele au. Și reușesc să-i crească singure sau cu partenerele lor, dacă au, am spus.

- Scârbele alea! Să moară, să ajungă la abator, că nu vreau să le plătească copiii mei pensie!

Era inutil să-i spun că lesbienele au plătit școala copiilor ei. Și ele oricum au contribuții la pensie.

Ura față de lesbiene e de-a dreptul transparentă. Am auzit-o întrebând-o pe una dacă ea crede că discriminarea ei e mai gravă decât lipsurile unei femei cu copii. A fi lesbiană era despre sex, despre ea însăși, despre viața personală, pe când a fi mamă era doar despre datorie. A fi mamă era a rezolva probleme, lipsuri, a evita o pedeapsă, pe când a fi lesbiană însemna a avea o recompensă. Iar femeile patriarhale urăsc recompensele de la viață pentru alte femei. Pentru că ele nu pot simți așa ceva, nu pot primi așa ceva.

Probabil simțind cât de șocată eram, mi-a spus prietenește. Deși era clar de acum că mă urăște.

- Învață să înțelegi că lumea e rea, natura e rea, asta e biologia, nu e nimic bun. Eu îmi învăț copiii să știe cât de rea e lumea. Scopul în viață e să ai copii și să-i educi. Nimic altceva nu contează.
- Dar dacă lumea e rea, și orice altceva nu contează, atunci cum aduci copii în lumea asta? Ce șanse au ei de supraviețuire într-o lume rea? Dacă soarta lor e să fie otrăviți de poluare sau să fie uciși de un război sau de un dictator cu decizii arbitrare? Bunicii tăi au fost în Siberia.

- Au fost, dar a trecut. Asta e istoria, nu ai de unde să știi ce urmează. Poate asta trebuia să se întâmple. Poate dacă nu se întâmpla, ar fi fost și mai rău.
- Ce putea să fie mai rău?

- Uite, eu, copil de văduvă, în comunism am învățat carte, am fost la facultate.

- Văduvă? Mama ta avea facultate ea însăși. E normal ca o femeie cu facultate să aibă cu ce să crească copiii și să-i dea la facultate ea însăși, chiar dacă era divorțată.

Am simțit atunci în ea, în ființa ei intimă, monstruozitatea unei lumi fără zâmbet, unei lumi dure, în care și idealurile naziste par calde și umane. O lume în care femeile nu sunt decât mame și lucrătoare. O lume în care orgasmul și pasiunea sexuală nu există, sunt păcate grave. E normal ca această femeie să fie, cum se spune ”fiartă” pe orice chestie patriarhală, de la psihanaliză până la sociobiologie.

- Cum să citesc porcăriile ei? a spus când i-am vorbit de o autoare lesbiană, feministă radicală. Eu nu l-am terminat pe Shakespeare, cum se spune. De ce aș citi ce scrie proasta aia?

De fapt Mircea Badea, un jurnalist controversat, foarte critic altminteri, dar care nu își ascunde servilismul față de un securist devenit mogul media, a scos această expresie.

Discuția cu ea a fost una dintre cele mai interesate din viața ei. În nimic din ceea ce scrie nu s-a exprimat mai bine pe ea însăși decât în ceea ce mi-a spus în acea zi.

Mi-am adus aminte de scrierile lui Isaiah Berlin care vorbeau de lipsa oricăror idei de bine în istorie, idee ”furată” de la autorii ruși, din care citează masiv în eseurile lui. Nu există soluții, nu știi ce e bine. Asta pare să spună Tolstoi în ”Război și pace”. Tolstoi care era anarhist, dar care își întemeiase cea mai tradițională familie, cu o femeie mai tânără cu 17 ani, pe care a transformat-o într-o servitoare-secretară.. Deși anarhist și căutător al binelui în societate, avea o mare nostalgie și apreciere față de reprezentanții vechii Rusii, acei mujici murdari și brutali. Ei, așa inculți, cunoșteau adevărul mai bine decât feministele educate și pline de idealuri, cum se vede din ”Sonata Kreuzer”. (ceea ce observă Andrea Dworkin în ”Woman Hate”). Am înțeles atunci multe. Asta e cultura rusă. O lume în care ahuzul e omniprezent, unde nu poți face predicții despre o eventuală salvare pentru că abuzul e universal, vine din toate direcțiile. Relațiile sunt despre umilire și autoritate, despre putere și slăbiciune. Fiind astfel făcut, atent la oportunități aleatorii, ci nu la reguli generale, la soluții și formule, toți îți par naivi și te gândești cum să profiți de ei. Abuzul și faptul de a profita sunt arme utile în supraviețuire, nu lupta politică, socială, nu soluțiile economice, nu invențiile și inițiativa economică. Ce e interesant e că, dacă ajungi să vezi lumea așa, nu mai ai scăpare. Nu te poți adapta la o lume care măcar încearcă să fie morală. Am înțeles atunci și fascinația multor occidentali pentru Rusia. Un imperiu e un imperiu, ceva care te atrage prin forță, ceva care pare te a te proteja și a te face să te simți superior. E ceva cu adevărat patriarhal.

Am înțeles de ce unirea cu România nu e dorită decât de niște elite cultivate din Republica Moldova, educate în stil occidental. O tânără născută în Moldova, partea din dreapta Prutului, care e la România (eu consider moldovenii, moldoveni și atât, despărțiți de Stalin și Hitler) a spus că moldovenii de peste Prut disprețuiesc moldovenii din România și că oricum, și copiii acolo sunt mândri să nu fie români. ”Tatăl meu e rus”! spun unii cu mândrie. Puterea, chiar ahuzivă, e o valoare morală.

De atunci nu am mai vorbit cu ea. Până într-un moment când am văzut-o lingându-se pe rețelele de socializare cu unii care o bârfiseră îngrozitor. Dar oamenii ăia aveau relații, o puteau ajuta. E singurul lucru care contează. I-ar fi plăcut s-o ajut și eu, dar e clar că nu ar vrea să fie asociată cu mine. A pretextat că eu sunt agresivă, sperii oamenii. Ea considera că nu trebuie să fii agresiv fățiș, adică să exprimi păreri publice sincer, să iei atitudine, să ai o poziție ideologică, politică, asumată. Nu, asta nu se face. E agresiv. Oamenii nu au nevoie de așa ceva. Oamenii nu au nevoie de agresivitate. Sunt sătui. Cum să îl critici pe Ion Iliescu?

- Eu îl iubesc pe Ion Iliescu. Ce a făcut el atunci a fost ceva bun.

Nu am aflat și nu știu dacă voi afla vreodată ce a făcut bun Ion Iliescu.

Povestea ei era una dintre cele mai șocante pe care le-am auzit. Copiii ei erau concepuți prin viol și bătăi crunte. Se măritase cu soțul cu 9 clase, virgină, la 18 ani, pentru că o salvase de la riscul de a ajunge într-o bordel. El îl bătuse pe unul car încerca să o răpească de aproape îl ucisese și urma să intre în pușcărie. Ea se măritase cu el dintr-un fel de recunoștință. Nu-și punea problema să fie fericită. Pentru ea sentimentele, romantismul, nu existau. Nu-și pusese niciodată problema că trebuie să scape de acolo, că nenorocirea din viața ei era doar o etapă. Voia doar să gestioneze situația. La peste 10 ani de la căsătorie a vrut să aibă âncă un copil. Cu bărbatul care o bătea și viola crunt, care îi căra pumni în cap și o alerga cu cuțitul prin curte. Dar ca de obicei, nu îl ura pe el, ura alte femei, care erau de cele mai multe ori ”nebune”. Ele nu aveau probleme, erau nebune. Bloca orice femeie care părea feministă ”turbată”, isterică sau ceva de genul. Una îi spusese odată că ea ar fi stat la coada vacii dacă nu era UE-ul. Sigur, era o inepție, deși într-o țară coruptă sărăcia se adâncește, iar oamenii nu mai fac artă, literatură, nu mai scriu. Cine mai cumpără altceva decât mâncare? Am trecut prin asta o dată. Dar accepta jigniri publice mult mai mari de la una care avea relații. Pentru că tot ce conta pentru ea era supraviețuirea ei, dar mai ales a copiilor.

Ce bine că nu toate femeile sunt așa! Dacă ar fi, lumea chiar ar fi fără speranță. Dar aceste femei mențin patriarhatul. Mi-am adus aminte de femeia din canal, ascunsă de frica naziștilor, care și-a ucis bebelușul nou-născut care plângea și i-ar fi pus pe toți refugiații din acel loc în pericol. Și mi-am amintit de un film frumos ”Aurora borealis”, despre o femeie care e violată încercând să fugă după al doilea război mondial de comuniști din Ungaria în Austria. Ea naște apoi o fetiță care clar era urmarea violului unor soldați sovietici. Când trebuie să predea sovieticilor copilul verișoarei ei, care murise, ca și tatăl copilului, ofițer sovietic, predă propria fiică și o crește pe a verișoarei. Femeile normale nu acceptă copiii violului și ai abuzului. Până ce și unele legi patriarhale acceptă avortul în caz de viol. Dar pentru unele femei copiii, chiar și proveniți din viol sunt tot ce au, unica sursă de putere într-o lume în care cred că sunt nimic.

Continue Reading

Femei patriarhale. Feminista radicală...tradiționalistă

 

Li s-a reproșat adesea feministelor radicale că ar fi tradiționaliste. De către necunoscători, de către stângiștii superficiali și misogini, care oricum nu știu nimic despre feminismul radical și despre problemele reale ale femeilor. Nu ești de acord cu faptul că femeile nu pot avea un cromozom Y sau penis, gata, ești tradiționalistă, aliată a dreptei, că asta zic și cei de dreapta. Dacă spui ceva ce spune și Puțin, de exemplu că zăpada e rece și udă (el clar știe foarte bine cum e zăpada), clar ești putinistă. La fel, dacă nu accepți un delir pe care conservatorii nu-l acceptă, clar ești conservatoare, tradiționalistă, ești cu rolurile de gen. E rol de gen să faci orice, cu oricine, mai ales cu alte femei, cum zice feminismul radical pe bune. Dar ei nu gândesc atât de subtil, pentru că drepturile, sentimentele femeilor, sunt ceva foarte subtil.

Femeile în patriarhat sunt trădate de toată lumea, inclusiv de alte femei. Pentru că pentru femeile patriarhale (și astea sunt majoritatea), femeile sunt inferioare. E aproape la fel de lipsit de importanță pentru femei ca și pentru bărbați să trădezi o femeie, să o lași să aștepte, chiar să nu-i citești mesajele. Pentru că femeile sunt lipsite de importanță, sunt cetățeni de rangul doi. Lucrurile se schimbă un pic dacă femeia are putere. Într-o societate patriarhală, femeile învață ierarhiile bărbaților. Și trăiește după ele. Abuzează și devalorizează femeile fără regrete. Femeile nu au puterea, ce pot să-ți facă? În schimb, atenția unui bărbat e neprețuită. El e superior. Dacă îți face marele serviciu de a avea o relație cu tine sau, și mai tare, a se căsători cu tine, devine zeul tău.

Și totuși, nu despre acele femei vorbim acum. Sau nu cele care gândesc așa ceva pe față. Nu, vorbim despre o specie rară: femeile care se declară feministe radicale, dar se poartă și simt exact ca niște femei patriarhale standard. Până la urmă. Ele mint, manipulează, înșeală...alte femei, mai ales alte feministe, suficient de naive încât să le creadă.

Există feministe (femei) care se declară radicale, dar care cred în cultul trans. Am întâlnit așa ceva. Nu despre ele e vorba. Dar există femei care se declară feministe radicale, dar sunt măritate, au copii și de fapt exercită roluri tradiționale de gen. Mai mult, le recomandă și altora. Căsătoria e o soluție pentru a nu fi abuzată într-o relație. Ce???? Păi căsătoria așa a fost gândită, să ofere și un fel de protecție față de abuzurile... dinafară. Stăpânul își proteja sclavii. Vasalul era protejat de senior în Evul mediu. Dar cu ce preț? În loc să spună că vor o societate în care libertatea sexuală să fie sigură și plăcută pentru femei, ele vor să readucă pe scenă și să valorizeze instituțiile patriarhale.

Această specie de femei e tot o subspecie patriarhală. Ce le atrage pe ele la feminismul radical sunt de fapt analizele marxiste. Dar nu legate de femei, de femei ca clasă socială, exploatată, ci de alte clase, mai ales cu implicații economice. E ura față de cei cu bani și cei cu inițiativă, adică de bani din inițiativă, din antreprenoriat. De fapt vor tot exploatare, dar altfel. Și exploatarea altor femei. Că femeile trebuie să fie solidare, ceea ce e absolut esențial, dar solidaritatea pentru această specie înseamnă ca alte femei să le ajute și promoveze pe ele, ca ele să beneficieze gratis de munca și ideile altor femei. Ca apoi să se întoarcă la soții și copiii lor. Că da, ele sunt măritate și au numele soților de foarte multe ori. Cam cum voiau și liderii bolșevici. Solidaritatea muncitorilor să muncească pentru întregul popor, de fapt pentru o elita impenetrabilă, de tip feudal.

Această specie de femei patriarhale este parazită a feminismului, în special a feminismului radical. Victimele lor sunt feministele radicale, care le cred (cum poți crede că e feministă radicală o femeie care e măritată și are numele soțului?) uneori dintr-o disperare de a găsi femei ca ele într-o lume îngrozitoare.

Zilele trecute, după ce guvernul Bolojan a venit cu măsurile de austeritate și cu toate problemele care decurg de aici, o astfel de așa-zsă feministă radicală se plângea de lipsa de solidaritate a femeilor cu mamele. Chipurile feministele academice sunt privilegiate și ele nu înțeleg mamele cărora li s-au tăiat sporurile. Mai mult, feministele chipurile nu acceptă maternitatea și dă un citat cu niște idei aberante despre motivele pentru care feministele nu ar accepta maternitatea. Că e vorba de sânge, de lipsă de putere și dependența pe care le aduce maternitatea, de aspecte biologice descrise la nivel de Biblie. De fapt maternitatea, nașterea, nu e despre un spectacol cu sânge și secreții, e cu mult mai mult, cu multe lucruri despre care nu se vorbește. Nașterea și maternitatea sunt cu dinți pierduți, creier cețos, care devine mai predispus la demență, cu mușchi abdominali distruși, cu perineu distrus și incontinență urinară și chiar cu psihoză postnatală din care nu-ți mai revii niciodată. Maternitatea nu e ceva ce poți pretinde cuiva, mai ales în necunoștință de cauză. Dacă unei femei i se implantează un embrion și e silită să treacă fără voia ei prin sarcină, naștere, alăptare și dependența unui copil de ea (nu zic mai mulți) persoana care ar face așa ceva ar putea primi închisoare pe viață și ar apărea la știrile din toată lumea. Dar dacă o femeie e violată și trece prin așa ceva, în multe țări nu are dreptul nici măcar să avorteze. De asemenea, dacă un politician impune unei femei să treacă prin așa ceva doar pentru că a făcut sex, clar nu cu intenția de a procrea, oamenilor li se pare ceva normal. E absolut normal să rămâi gravidă, să naști, să faci copii, să-i crești, mai mult sau mai puțin singură și să-ți distrugi viața.

Că feministele din mediu academic nu sunt feministe e real. Lor le pasă de granturile obținute pentru feminism, nu de femei. Dar o feministă adevărată nu are cum să accepte sarcina și nașterea în forma asta, și mai ales în societatea asta. Dar dacă luăm în seamă și faptul că femeile concep, rămân gravide și nasc în cadrul unor relațiile patriarhale, de fapt nasc și rămân gravide prin viol, te gândești că logic ar fi ca prioritățile feministelor să fie relații în urma cărora apar copiii. Maternitate se cheamă și dacă femeia rămâne gravidă după ce a fost bătută și violată de partenerul cu care stă ca să aibă casă și masă. Că măsurile guvernului sunt aberante, e real. Dar e ca și cum am vorbi despre un porc care s-a mai tăvălit o dată prin noroiul în care era și bălegar. Prioritatea ar fi ca acele femei să fie libere sexual, ca ele să aibă o viață sexuală reală. Și să nu fie implicate în relații de supraviețuire. Adică relații patriarhale. Femeile trebuie să fie susținute să-și aleagă în cunoștință de cauză relațiile, conceperea unui copil, maternitatea.
O altă prioritate ar fi ca sarcina și nașterea să nu mai fie ce sunt. E o problemă de medicină...feministă. Nașterile în laborator ar fi una dintre soluții.

Și ajungem și la problema solidarității. Respectiva femeie e una despre care foștii colaboratori (mai multe foste colaboratoare) nu mai vor să audă. Tot ce spun e că ea ”nu face nimic decât în interesul ei”. De fapt profită de cine poate, mai ales de femei, pentru avantajele ei. Nu vede altceva decât avantajul ei academic și material. ȘI ca orice marxistă e extrem de interesată de material. Adică tu dai țeapă altor femei și feministe și vrei solidaritate feminină. Cu tine! Ce glumă bună! Despre mine a spus cuiva, o altă victimă, feministă radicală pe bune, atunci când a întrebat-o dacă mă cunoaște:

- Da, o cunosc! O nebună! A scris nu știu ce carte și apoi m-a anunțat cu mesajul: ”luați-mi cartea!”

Era vorba de cartea mea feministă radicală. Deci așa se manifestă ”solidaritatea” ei feminină. O feministă radicală care își face publicitatea unei cărți e ”o nebună care zice: luați-mi cartea”. Atunci despre ce fel de solidaritate vorbim?

De notat că ea nu era nicio operă, doar pile care au ajutat-o, ca și pe colegele ei, pe care le critică, să ajungă în mediul academic.

Și tradiționalismul nu se oprește aici. Ea are aceeași atitudine față de soț ca și o femeie care se vrea dna doctor, dna colonel, ea nefiind nici doctor, nici colonel. Într-o discuție în care o femeie vorbea despre un domeniu de activitatea cu care ea nu avea vreo tangență, a găsit să precizeze că soțul ei se pricepe la așa ceva. Se citea invidia față de acea femeie în ochii ei, iar ideea cu soțul priceput a venit ca o salvare a neputinței și ignoranței ei. Sigur, soțul nu se pricepea, era vorba doar de o legătură îndepărtată cu acel domeniu.

Feministele radicale trebuie să fie solidare, și trebuie să ajute alte femei. Dar în niciun caz cu asemenea paraziți profitori. Le ajunge patriarhatul, nu au nevoie și de soțiile privilegiaților patriarhatului, ca să le exploateze și ele.

Continue Reading