Filmul din 2021 e bazat pe mărturisirile unui seminarist, Bruno Reidal, în vârstă de 17 ani, care a șocat lumea la momentul respectiv prin uciderea în 1905 a unui copil de 13 ani. Jurnalul crimei, cerut autorului ei de către o comisie de psihiatri din epocă, aruncă lumină asupra acestui tip de crime, care s-au repetat de atunci în ultimul secol, dar care au fost adesea mistificate în scop politic.
E o crima care amintește de lumea de azi. Când scriu aceste rânduri, cu o zi înainte, în Belgrad, un copil de 13 ani, bun la învățătură, a ucis prin împușcare mai mulți colegi și un paznic de la o școală dintr-un cartier bine cotat. Ce s-ar fi spus acum dacă Bruno ar fi fost musulman? Dar dacă elevul din Belgrad ar fi fost albanez sau bosniac? Ce gândește cei care comit aceste crime? Bruno Reidal rămâne în istorie prin radiografia sentimentelor legate de acest tip de crime. Un alt document cu o funcție similară este testamentul lui Pekka-Eric Auvinen, un elev de 18 ani care a împușcat mai mulți colegi și membri ai personalului de la liceul unde învăța, lângă Helsinki, în 2007. Cele două crime sunt motivate de idealuri mai înalte, chiar dacă opuse. Reidal are o motivație religioasă, pe când Auvinen se consideră un selector natural, agent al darwinismului social.
Bruno Reidal era fiu de fermieri din Franța. Nu era bogat, dar era bun la școală. Părinții lui erau violenți cu el, mai ales mama. În timpul unei confesiuni, preotul îl întreabă dacă i-ar plăcea să devină preot. Bruno se simțea deja vinovat pentru practicarea masturbării, considerată un mare păcat. Preotul nu a realizat cât de mare era problema de conștiință a lui Bruno, și a trecut cu vederea păcatul. Și mai ales nu a realizat că Bruno fusese abuzat sexual. Filmul lasă să se înțeleagă că inițierea sexuală era opera unui cioban care l-a învățat pe copilul trimis singur cu oile practic cum să procedeze. Plăcerea a dat dependență.
Bruno s-a înscris la seminar, cu ajutorul unei burse oferită de o persoană bogată. Acolo s-a confruntat cu diferențele de clasă socială, mulți dintre colegii lui fiind înstăriți, bine îmbrăcați, cu o altfel de educație. Acolo a renunțat la masturbare, dar trebuia să facă față altor probleme, cum ar fi recuperarea materiei la discipline pe care nu le studiase în școala de la țară, unde era cel mai bun. Cu mari eforturi, care îl aduc la epuizare, Bruno reușește să recupereze, chiar mai mult, să se claseze la multe materii pe primul loc. Pentru că era foarte inteligent. Dar asta nu-l scutea de marginalizare la seminar. Valorile răsturnate ale societății, care prioritizau situația materială și socială în fața talentului personal, au o mare pondere în tragedia care a urmat. Adolescent, obosit de eforturile intelectuale, dar mai ales de povara incredibilă a vinovăției, clachează. Povestea este despre marginalizare, talent și strălucire, dar și despre lipsa de înțelegere și empatie.
Bruno nu era ceea ce se cheamă un om rău. El admira alte persoane, își admira colegii frumoși și educați, chiar dacă erau bogați. Se întoarce acasă în vacanță, unde își reia preocupările tradiționale, umblatul pe câmpuri și pe dealuri, eventual cu animalele. Acum, cu toate eforturile, nu se mai poate ține departe de viciu. Sentimentul de vinovăție devine insuportabil, îl îndeamnă la sinucidere. Dar știe că sinuciderea e cel mai mare păcat. Dumnezeu nu l-ar ierta. Dar își poate comuta pedeapsa pe crimă, adică a ucide o altă persoană. Trebuia să ucidă ceva ceea ce el iubea. Și avea astfel de sentimente pentru unii colegi de la seminar. Își dorește să-l ucidă pe Blondel, colegul frumos și bogat cu care se întâlnește și cu care petrece ceva timp în natură, dar nu reușește. E foarte dezamăgit din cauza asta. Nevoia de a ucide, pe care o simțise prima dată cu ani în urmă, când văzuse tăierea unui porc, devine foarte puternică. Dar acum era altceva, era un fel de mântuire de vina care îl strivea. Întorcându-se acasă, îl întâlnește pe François, un copil pe care îl cunoștea. Reușește să-l ucidă. Scena e foarte puternică, micul François e decapitat. Cum se vede, nu a avut nevoie de arme.
Cum ar fi fost dacă Bruno nu ar fi fost catolic? Cum ar fi fost dacă sinuciderea nu ar fi fost un păcat mai mare decât crima? Dacă masturbarea însăși nu ar fi fost un păcat? Pentru un ateu, toate astea sunt de neimaginat, iar singura greșeală dintre toate e uciderea altor persoane. Toxicitatea religiei e evidentă în acest caz. Ce fel de valori morale poate transmite o religie care aruncă piatra culpabilității pe un copil care se masturbează? Ce fel de religie poate considera un păcat o plăcere naturală care nu aduce suferință nimănui?
Interesant e cum un tânăr atât de inteligent ca Bruno să nu aibă spirit critic și să respingă aceste idei toxice și iraționale. Bruno era inflexibil, fanatic. Un seminarist, la fel ca Stalin. De fapt, conform studiilor, cele mai multe crime sunt în numele unor idei și adevăruri. Ce s-ar fi întâmplat dacă Bruno ar fi crescut, ar fi reușit să evite această crimă, ar fi devenit un adult cu educație? Ar fi fost probabil atras de fascism? De comunism? De o utopie totalitară?
După crimă, imediat Bruno se duce și se predă poliției. E arestat, iar un polițist îi critică aspectul fizic. Să fi fost și asta un motiv de complexe? e mai frumos ca el și în starea în care e. Bruno era și foarte scund, avea 1, 62 m, cum reiese când este arestat.
În închisoare, o comisie de psihiatri îl roagă să își scrie jurnalul, cu toate motivele care l-au determinat să ajungă la acea faptă abominabilă. Întrebarea firească e dacă Bruno chiar a spus adevărul pe de-a întregul, dacă nu a vrut să flateze comisia condusă de Alexandre Lacassagne, fondatorul antropologiei criminaliste, prin ceea ce voia să audă. La întrebarea dacă regretă ce a făcut, Bruno răspunde că nu. Micul era arogant, îl sfida. Cine nu a cunoscut în copilărie și adolescență acest sentiment? Și oricum, lumea l-a tratat cu o totală lipsă de empatie. Oamenii nu au înțeles suferința lui. Dezamăgirea unui fanatic, care încă mai credea în valorile religiei în numele căreia comisese o crimă.
O altă întrebarea interesantă era despre sexualitatea lui. Nu știa dacă se simțea atras de fete sau de băieți. La întrebarea dacă s-a gândit vreodată să ucidă o fată, răspunsul e nu. El voia să ucidă ceea ce iubea, dar sentimentul era abstract, se referea la strălucirea umană, fără legătură cu sexul persoanei și fără legătură cu plăcerea sexuală în general. Crescuse cu băieții, văzuse toate astea la băieți. Ce e sexul și orientarea sexuală?
Jurnalul, scris pe 9 caiete, devine material de studiu și de publicat pentru psihiatri. Numele din film sunt schimbate conform acelor publicații, pentru anonimitate. Bruno Reidal se numea de fapt Jean-Marie Bladier, iar François era Jean Raulhac. Numele localităților sunt de asemenea schimbate. Concluziile științifice ale acestor rapoarte ar putea fi cele mai interesante. Oricum, pe baza lor, Bruno a fost internat într-un spital psihiatric, unde a murit de tuberculoză la 30 de ani. În jurnalul lui se arată nostalgic față de timpul petrecut la seminar, cea mai frumoasă perioadă din viața lui.
Povestea lui Bruno Reidal e povestea tristă a unui copil singur, abuzat fizic și sexual, marginalizat. E despre durerea singurătății adolescenței. Bruno nu era mai rău decât alții, care aveau mai multă putere, și care nu ajunseseră la acele stări de disperare. Nu îl putem compara cu personajele din ”Portocala Mecanică”, inspirate și ele din realitate. Totuși, observația feministă conform căreia principalul punct comun al acestor criminali juvenili sau ucigași în masă e că sunt de sex masculin e de notat. Sexul masculin e asociat cu violența și incapacitatea de adaptare la societate, fie ea și patriarhală. Sau mai ales, dacă e patriarhală/
Povestea din spatele filmului e și ea foarte interesantă. În rolul principal joacă un tânăr actor foare talentat, Dimitri Doré, un copil adoptat din Letonia, probabil de origine rusă, care a fost acrobat în copilărie. O soartă mai bună decât personajul lui, într-o lume cu mai multă empatie...