Ce se intampla cand o femeie spune ce gandeste

Serialul "Mad men", despre industria publicitara de la inceputul anilor '60 din Statele Unite, aduce in prim plan sexismul frapant acum al epocii. Dincolo de cortina de fier lucrurile stateau un pic diferit, dar nu foarte. Femeile erau in proportie destul de apropiata de barbati inginere (socant pentru Americani chiar si acum), dar lucrau si ca operatoare de macara, tractoriste, soferite profesioniste. Chiar daca nu erau foarte reprezentate, femeile exercitau cam toate meseriile considerate masculine. Mai mult, desi serviciul militar nu era obligatoriu pentru femei, invatau sa traga cu pusca, iar studentele chiar faceau un fel de armata. Dar dincolo de toate astea, femeile in politica, aceea falsa, asa cum era, erau rare la nivel inalt. Fabricile comuniste erau conduse cel mai adesea de barbati.
Dar revenind la serialul "Mad men", am citit un articol scris de o jurnalista care isi intreba mama daca situatia era chiar asa de rea. Desi tatal ei considera (cum considera si barbatii de acum) situatia exagerata, mama ei a raspuns ca era chiar si mai rau. Se referea inclusiv la faptul ca in "Mad men" o femeie la un moment dat isi infrunta iubitul si ii cere o favoare legata de serviciu. Reuseste. Mama jurnalistei spune ca in realitate ar fi pierdut si serviciul si iubitul.
Pentru femei, atunci, dar si acum, inteligenta sociala, era si e, esentiala. Am aflat ca si acum, mesajele de la femei nu sunt privite ca exact ceea ce sunt. O propunere de afacere e o propunere de afacere, nu o propunere de sex voalata. O propunere de sex poate arata ca o propunere de sex. Si din partea unei femei. Femeile au de facut un slalom mult mai complicat printre dorinte, printre oameni. Nu se asteapta nimeni de la ele ca sa se comporte firesc, sa spuna ce gandesc. Daca o fac, socheaza, uneori sunt sanctionate. Patriarhatul e ceva oribil, ceva care infiltreaza tot.
De asemenea, cum am mai spus, patriarhatul se bazeaza pe femeile ca premiu, ca sclave, pe exploatarea femeilor. De fapt situatia nu s-a schimbat in mod esential, pentru ca acum femeile nu sunt altceva decat sclave mai bine platite, aparent mai respectate. La fel si acasa. Situatia se va schimba cand femeile vor dori nu sa supravietuiasca, ci sa fie fericite, si vor reusi asta sau macar vor avea sanse.


Lasati orice speranta, cele care intrati aici!
Iar orice sfaturi care se dau unei femei se refera la succesul profesional. Daca e vorba sa se marite cu un barbat cu bani, acela e tot succes profesional. E prea mult ca femeile sa fie fericite cu adevarat, adica sa aiba o viata personala fericita, cu un barbat pe care l-au ales ele. Pentru placerea lor personala, Asa ar incepe eliberarea. Campanii nu contra violentei domestice, ci pentru eliberarea sexuala, pentru alegerea partenerilor. Cate femei au facut si obisnuiesc sa faca primul pas intr-o relatie? Cate femei chiar isi aleg partenerii, nu accepta relatiile cu unii care le propun asa ceva?
Dar asta ar fi scopul, inca taboo, al eliberarii femeilor. Cariera e pentru fericire, dar si viata personala e pentru fericire. Cariera ti-ar crea o valoare mai mare care ti-ar creste sansele si de a avea o viata personala fericita. In realitate nu e asa. Pentru ca barbatii inca detin controlul. Sunt putine femei de succes din multe motive, cele mai multe sociale, pe care le-am mai discutat. De fapt, eforturile femeilor pentru succesul social si cel profesional sunt opuse, nu se potenteaza, ca in cazul barbatilor. Sau acest lucru, daca se intampla, se intampla la un nivel foarte inalt, aproape ametitor, greu de accesat pentru majoritatea femeilor. Adica trebuie sa ai mult mai multi bani si mai mult succes ca femeie pentru a fi la fel de apreciata si a avea acces la fericire in viata personala ca un barbat.
Iarasi o campanie despre femei care sa isi constientizeze propriile probleme, care sa caute parteneri care sa le impartaseasca valorile feministe, ar fi necesara. S-ar putea crea comunitati, macar virtuale, feministe, unde femeile ar putea sa impuna propriile reguli, unde barbatii ar putea fi admisi si ar putea cauta femei numai pe baza insusirii modului feminist de a vedea lucrurile.
In realitate, inca exista ritualuri nuptiale dure, inaccesibile sau foarte dureroase pentru femeile libere, cu comportament dezinhibat. Barbatii nu vor femei care sa spuna ce simt, vor femei care sa se abtina, Intr-o relatie daca nu te abtii, cel putin la inceput, pierzi tot. Castigi cand inveti sa te abtii, dar ai grija sa nu fii prinsa cu minciuni, pentru ca nu ai voie nici sa te manifesti pe fata, dar nici altfel.
"Lasati orice speranta, cele care intrati aici", orice speranta de demnitate, de libertate. Trebuie sa fii foarte buna ca sa nu fii prinsa sau sa renunti la tine insati ca sa poti fi fericita. O femeie fara abilitati sociale e greu sa fie fericita si acum.
Pentru ca femeile sunt crescute in spiritului sanselor de a avea acces la un barbat, barbatii au sanse de a gasi femei care sa-i faca fericiti, cel putin pana la un anumit nivel, iar numai daca sunt foarte inteligenti si cu spirit critic si simt al justitiei, vor altceva. Intotdeauna e una patriarhala care are mai multe sanse decat tine. De fapt doar barbatii puternici vor altceva, dar daca o femeie doreste altceva decat un barbat puternic, biletul spre nefericire e asigurat. Pe termen lung, asta e o crima, femeile invata sa minta, iar daca au demnitate, sunt distruse.
Serialului "Mad men" i s-a facut critica urmatoare: barbatii de acolo nu sunt sanctionati pentru felul cum se poarta cu femeile, e un exemplu rau pentru ei, pentru femei. Dar din pacate asta e adevarul. "Eliberarea" sexuala a femeilor nu a facut nimic in sensul asta. De fapt a facut, cum se spune adesea, ca toate femeile sa fie accesibile pentru toti barbatii. A devalorizat femeile si mai mult. In cele mai multe cazuri a adus nesiguranta si nefericire pentru femei. A condus si la uniformizarea femeilor. Curtezanele din Grecia Antica, chiar de pe timpul lui Ghilgames aveau mai multe sanse decat acum sa fie apreciate. Daca toate femeile ofera submisivitate si sex, zambete si agreabilitate, ce nevoie mai au cei mai multi barbati de libertate sexuala reala, discutii inteligente? Paine si distractii pentru toata lumea! Gratis! Asa-zisa libertate pentru toate femeile, dar de fapt nici pentru cele care si-ar permite-o, care au destule resurse pentru a se mentine in cursa libertatii sexuale.
Paradoxal, barbatii din societati unde sexualitatea nu e libera au mai multa rabdare, intelegere, investesc mai mult in femei, care nu sunt atat de disponibile sexual. Lucrurile se stiau, metodele de a apara societatea de infractiuni erau mai bune in trecut. Pericolele s-au uitat, dar ele apar mereu. Libertatea sexuala ar trebui sa fie asumata de femei, in beneficiul lor, nu in al barbatilor, ca acum. Acest lucru s-ar rezolva prin formularea de pretentii de catre femei. Dar al treilea val de feminism a facut cele mai mari deservicii femeilor din acest punct de vedere.

Familie sau cariera? Ambele e aproape imposibil
Acum femeile au de ales intre cariera si familie, cariera e de cele mai mai multe ori o optiune mai sigura. Daca au familie, cariera lor sufera iremediabial, asa cum o arata studiul din link. Femeile tind sa cedeze in favoarea sotului investitia in cariera, adica ii lasa lui mai multe sanse de a se afirma, cel putin la inceputul relatiei. Pare sinistru sfatul unei femei de succes, acela al casatoriei cu un barbat cu 20 ani mai in varsta, care, atunci cand ea trebuie sa investeasca mult in cariera, el sa stea acasa deja. Dar ce faci daca ai nesimtirea sa preferi barbati mai tineri? Un alt sfat este acela al relatiilor cu barbati cu status material si social inferior. Cu mai putine ambitii sociale, as spune eu. Si asta cred ca e ideal daca femeia e ambitioasa. E o solutie veche din Antichitate. Femeilor romane din comediile lui Plautus li se reprosa acest fapt, ca se marita cu barbati de conditie inferioara pentru a-si administra singure averea. Mi se pare o solutie de criza acceptabila. Dar de ce trebuie sa fie mereu femeile cele care sa aiba strategii complicate? De ce sa nu incerce pur si simplu sa guste viata?
Cred ca ar trebui campanii care sa sensibilizeze lumea la toate aceste probleme. Dar ce sa faci intr-o lume in care prejudecatile sunt oribile, cand insisi unii psihiatri terorizeaza femeile ca lipsa familiei si a copiilor, sacrificati pe altarul carierei, le va aduce la 40 ani la cabinetul lui? Femeile pot fi libere si fericite, implinite si profesional si personal, daca societatea le permite acest lucru.

http://www.slate.com/blogs/xx_factor/2014/11/18/harvard_business_school_study_it_s_not_kids_but_husbands_that_hold_women.html
http://www.evz.ro/femeia-de-cariera-singura-la-40-de-ani-o-bomba-nucleara-cu-efect-de-prastie.html

Continue Reading

Fata cea frumoasa a lumii

Era un cantec folk cunoscut, pe care il aud mereu la radio. Nu am stiut niciodata cum se numeste, cine il canta, dar un vers mi-a atras atentia de mult timp, si ma face sa ma gandesc de fiecare data cand il aud. Acel vers, care se refera la moarte, la partea interesanta, inedita, care in mod clar exista in moarte, suna asa "Aflu eu taina ce doar mortii o stiu!" Da, exista un secret pe care doar mortii il stiu, unul pe care din nefericire nu il pot impartasi. Il afli si dispari pentru totdeauna cu acel secret. Nici macar nu ti-l poti imagina, desi adesea se vorbeste, s-au facut si studii despre senzatiile dinaintea mortii. Se pare ca toate experientele din apropierea exitusului (numite in engleza "near death experiences") sunt foarte placute, dar cauza lor este doar hipoxia cerebrala. Oricat de trista ar fi viata, sa speram ca moartea ne ofera tuturor o consolare, o experienta frumoasa, de neuitat, ma rog, de uitat imediat. Oricat de amar ar fi gustul vietii, se termina intr-un mod dulce. Viata e o poveste horror, care are happy end intotdeauna, desi acest happy end e scurt si tine de chimie, nu de alte evenimente. Nimic nu se aranjeaza in cele din urma, doar sensibilitatea ta, doar felul cum percepi tu lumea. Poate ala e raiul din toate culturile, numai ca stai foarte putin acolo, dupa care ajungi invariabil in neant. De fapt, nu ajungi nicaieri, pentru ca nu mai existi deloc. Pana la urma, da, ajungi in rai daca din motive necunoscute nu esti privat de aceste experiente. Trebuie sa fie o tragedie de neimaginat sa nu ai asemenea experiente, mai ales ca nu te poti plange nimanui, nu poti striga dupa ajutor. Asta e iadul, sa pleci din lumea asta fara a simti euforia finala. Sa mori asa cum ai trait...Da, parca toata mitologia capata un sens.
Dar nu pe  acest subiect morbid voiam sa-l abordez, ci pe altul, poate aproape la fel de trist. Pana la urma e vorba tot de o iluzie, de o iluzie care pare fericita, dar care duce la dezastre. O iluzie colectiva. Culturala. 

De cand suntem copii, daca ne-am nascut in Occident, adica in spatiul (ex)-crestin, crestem in religia acestei culturi, chiar daca ne consideram atei. Aceasta religie se refera la unicitatea lumii noastre, care poarta stindardul modernitatii, al progresului. Occidentul e civilizatia adevarata, care a facut pasi de urias fata de alte culturi care au avut si ele perioadele lor de stralucire, dar care nu se compara nicidecum cu ceea ce se petrece in contemporaneitatea care e, sigur...Occidentala. Toti oamenii care traiesc acum traiesc mai mult sau mai putin in umbra Occidentului. Unii au norocul sa fie din metropola, din cultura-mama. Internalizam acest privilegiu, acest avantaj, si suntem mandri de apartenenta noastra. Chiar daca admitem ca si altii au lucruri valoroase, noi avem chintesenta valorilor culturale umane, iar tot ce avem noi nu se compara cantitativ, nu numai calitativ, cu ce au altii. Nu ne punem niciodata problema ca noi am putea sa nu avem ceea ce toti au. Sau oricum, nu ceva important. Admitem ca vanatorii-culegatori cunosc mai multe despre unele plante, animale, din zona lor, dar nu admitem ca la nivel filosofic s-ar putea ca noi, Occidentalii, reprezentantii celei mai rationale si critice culturi din toate cele care au existat, putem fi din unele puncte de vedere, cei mai ignoranti dintre toti. 

Si totusi...credem ceva ce nu cred vanatorii-culegatorii, ceva ce ar fi exasperat un Indian de acum 3000 ani, ar fi facut sa rada un locuitor al Romei antice, iar pe un Atenian din timpul primilor crestini l-ar fi facut sa scuipe de dispret. Se pare ca Atenienii nu au fost dispusi sa guste predicile primilor crestini, cand pe acolo se vindeau idei filosofice mult mai interesante si sofisticate. Aproape literar, la taraba. 

"Aflu eu taina ce doar albii n-o stiu!"

Despre ce e vorba? De faptul ca oamenii sunt EGALI, sau ca, daca au sanse sau conditii bune, pot ajunge toti la performante, la moralitate inalta, la...salvare. Egalitatea nu e doar in moarte sau in viata de dupa moarte, ci e posibila, cel putin la modul teoretic, si in viata. De unde vine? De la crestinism, sigur. Pare ridicol, dar desi e bine-cunoscut, ca au existat perioade cand unii pedagoci credeau ca orice copil poate fi transformat intr-un geniu, conditiile sunt determinante. Pe Hitler si pe Stalin, conditiile, in mod determinant, i-au facut ceea ce erau. Ar fi putut ajunge doi bunicuti simpatici in alte conditii. Si ca orice om poate ajunge departe, numai sa vrea asta. Ni se spune in fiecare zi, pe asta se bazeaza neoliberalismul pe care il traim. Suntem vinovati pentru ce ni se intampla, pentru ca avem sanse, oricare poate ajunge unde vrea. Daca nu am ajuns inca, ori nu suntem in stare, ori, cel mai probabil, nu vrem. Cum e cu cei care nu sunt in stare, ajungem si acolo. 

Numai un idiot de alb de acum poate crede imbecilitatea ca oamenii sunt egali. Si totusi, cei mai multi dintre noi avem prostia asta in sange. Poate ca indoctrinarea religioasa ar fi putut conduce la o asemenea credinta irationala, dar dincolo de indoctrinare dura pare imposibil de crezut. Diferenta intrinseca, psihologica, de constiinta, intre oameni, le e cunoscuta tuturor, inclusiv Africanilor care vin din culturi unde nu exista limbi scrise. O minciuna ca asta nimeni nu poate crede, inafara de niste oameni care chiar au fost spalati rau pe creier. Nu mai au nevoie de religie, daca deja cred asta, la un nivel atat de inalt, incat abia sociologii admit erezia ca s-ar putea sa fie adevarat ca oamenii sa aiba disponibilitati intelectuale inegale la nastere. Abilitati, de care? Matematica, sport, limbaj, cel mai probabil. Despre imaginatie, sensibilitate, constiinta, nu se spune nimic. Adica exact despre ceea ce ne face oameni, diferiti de alte specii. Si lucrurile sunt din ce in ce mai rele, uniformizarea e din ce in ce mai dura. Acum nu mai vedem in filme nimic despre "e o femeie deosebita", cum aparea inca in "Strada Hanovra".

Oamenii nu sunt egali, si nu atat in ce priveste abilitatile care se vad la scoala. Desi si acolo e valabil. E cel mai rau lucru, cum apare in filmul "Capturing Mary", sa spui ca oamenii sunt egali. Prin egalitate nu numai ca li se iau tuturor calitatile, dar se neaga umanitatea ca valoare. In "Capturing Mary" (tradus "Trecutul lui Mary"), o tanara scriitoare de succes se intalneste la o petrecere cu un barbat care o socheaza cu marturisiri mai mult decat intunecate din lumea elitelor conducatoare, in care el avea acces. Dupa ce o bulverseaza cu povestile unor abuzuri grave, ii spune ca nimic, nici macar acele intamplari, nu sunt mai grave decat faptul de a se impune egalitatea tuturor. Acest eveniment ii schimba viata lui Mary, care, nu numai ca e bantuita de imaginea controversata a acestui barbat, dar si cariera ei este obstructionata de el prin relatiile pe care le avea in presa. Daca Mary ar fi fost din alta cultura, nu Occidentala, toata povestea nu ar fi avut loc, filmul nu ar fi fost facut. Pentru ca nu exista o intriga. "Capturing Mary" este despre o occidentala care se sperie cand ajunge fata in fata cu propria ignoranta. 

In Occident, revelatia acestui adevar, care are loc in cazul unora, foarte putini, in copilarie, reprezinta un fel de initiere. Realizezi ca numai unii au capacitatea intelectuala si emotionala de a intelege anumite nuante, au dorinta de a analiza, simtul justitiei si le place sa gandeasca si sa-si puna probleme, activitati care pentru cei mai multi reprezinta torturi. Dupa ce ai avut revelatia, trebuie sa ai grija cu cine vorbesti, pentru ca toti vor incerca sa te striveasca daca le impartasesti acest adevar. In primul rand familia. Apoi cauti cu febrilitate oameni ca tine, care au inteles. Curand te consolezi, nu mai cauti, ai o noua revelatie cand gasesti altii care s-o faca pe bune. Si apoi afli ca majoritatea dintre acestia sunt impostori. 

Minciuna egalitatii oamenilor, urmele ei, transpar peste tot. Ne comportam in acest fel chiar si cei care nu cred minciuna. Avem pretentia ca familia, prietenii, colegii, sa se poarte cu noi si cu lumea ca si cand ar sti acest lucru. Daca stii acest lucru, implicit faci diferenta, apreciezi anumiti oameni mai mult decat pe altii. Si valorile tale se bazeaza pe protejarea acelor calitati tipic umane si a celor care le reprezinta. Vrei sa creezi o lume pe baza acestor valori. Dar continui sa ai pretentii absurde de la oamenii pe care ii intalnesti, de la prietrenii cu care iesi in oras, de la colegii de serviciu (cum ar fi sa te aprecieze pentru meritele reale, dupa criteriile tale), continui sa crezi ca societatea te poate recompensa pentru aceste calitati, pe care, daca ai descoperit acest adevar, tinzi sa le cultivi. Speri sa te imbogatesti si sa ajungi o persoana de succes daca faci asta. Si mai ales, cea mai mare prostie, speri ca sa trezesti pasiune intr-o persoana fermecatoare (era sa scriu "de sex opus", dar scriu "de sexul potrivit"). Si pe care s-o intalnesti cumva in conditii normale, in viata de toate zilele. Pretentii absurde, irationale. Superstitii. 

Daca privim din exterior lumea Occidentala, dupa ce am cunoscut oameni din alte culturi, vedem cat de unitara e de fapt in esenta ei. Cortina de fier nu a facut decat sa separe niste cartiere unde bande diferite controlau totul. Comunismul si fascismul sunt doar fatete ale aceleasi imbecilitati, adica egalitatea oamenilor. Doua solutii ale aceleeasi ecuatii false. Ipoteza de la care se porneste e aceeasi: oamenii sunt egali. Care oameni? Ca e in functie de rasa, ca e in functie de clasa, e vorba de acelasi lucru. Oamenii din cadrul unei rase sunt egali, superiori sau inferiori. Oamenii dintr-o clasa sociala sunt superiori sau inferiori, cu mentiunea ca prin eforturi si reeducare in lagar poti ajunge superior. Comunismul dadea sanse, nazismul, nu. Formele intermediare sunt la tot pasul. Misoginismul bazat pe biologie una dintre ele. Da, femeile nu au abilitati, sunt esential diferite, ele au instinctul de a depinde de barbati pentru a-si creste progenitura. Uneori iti trebuie un fel de permis ca sa fii "egal", iar permisul poate fi o anumita educatie, apartenenta la o clasa sociala, un bagaj de cunostinte. Daca esti intelectual, esti egal in anumite medii, depinde din ce punct de vedere privim egalitatea. Impartirea oamenilor pe baza apartenentei etnice, culturale, a optiunilor politice, religioase, face parte din procesul de "egalizare".

E exasperanta aceasta superstitie. Dar, cum am spus, nici Europa nu a crezut tot timpul asa ceva. Oamenii sunt oameni, putini dintre cei din clasele inferioare sunt de calitate, cum bine se vede ca toata lumea stia in timpul lui Plautus. Putine prostituate erau diferite fata de restul in comediile lui, unele chiar aveau  calitati morale remarcabile. Deci cum bine se vede, nu promiscuitatea era problema, ci lipsa profunzimilor, a constiintei morale. Grecii antici faceau diferenta clara intre oameni si sclavi: oamenii liberi fac filosofie, sclavii, nu. Cine o mai face acum? Sa crezi insa ca o clasa care nu creaza, care face lucruri repetitive poate purta progresul, sa scrii carti si sa faci revolutii cu asa ceva, ar fi fost incredibil acum doua mii de ani. Ca oamenii care au fost oprimati se poarta apoi frumos (cei mai multi dintre ei) este o imbecilitate. Lumea lui Spartacus ar fi fost cu sclavi. 

Asta echivaleaza cu a crede ca exista o gena a constiintei pe care apartenenta la o clasa nu o lasa sa se manifeste, iar de indata ce e eliberata de acea clasa, orice om ajunge un ...sfant. Cu ce seamana asta? E clar de unde vine.  In realitate, constiinta e rara, germenii ei sunt rari, sunt cultivati rar, in anumite conditii speciale. Sigur, si raul trebuie cultivat. Cum era in "Austin Powers", in momentul in care doctor Evil cerea un milion de dolari. Piata raului crescuse de atunci, nu numai ca dolarul scazuse. La fel si cu constiinta binelui, are nevoie de germeni, are nevoie de cultivare indelungata. Clasele educate si liberale reusesc sa mimeze bine constiinta. Dar uneori educatia e ca machiajul, te face frumos daca esti deja, iti poate masca unele defecte, dar te poate face si monstruos daca esti urat. Daca ne e greu sa recunoastem un talent nativ la orice, cum ar fi la muzica, ne-ar fi mult mai greu sa recunoastem ceva mai complicat, cum e constiinta. Ar fi mult mai complicat sa credem ca oamenii speciali, cu calitati umane deosebite, se nasc in orice mediu, in orice cultura, in orice grup etnic. Sunt rari. Mediul propice ii face sa ajunga la performante. E un adevar ingrozitor de simplu. Dar pe care majoritatea albilor (descendenta Europeana, crestina) nu-l recunosc. Nu orice om din orice mediu, cultura, grup etnic, poate ajunge la performante reale, ci numai anumiti. Anumiti oameni, speciali, dar pe care oamenii care vorbesc limbi primitive, nescrise, ii recunosc. Noi nici nu avem termeni pentru complexitatea umana, functiile tipic umane mai dezvoltate. Bine ca nu avem, ca imediat s-ar demonetiza intr-o lume plina de impostura. 

Candva credinta irationala in egalitatea oamenilor ne-a adus avantaje. Oamenii au crezut ca oricine poate reusi cu munca, indiferent de unde venea. Unii si-au depasit conditia, au produs, au fost mai multe bunuri si servicii. Dar acum nu mai merge. Sistemul acesta poate sufoca si sufoca talentele reale, valorile morale reale, umanitatea reala. 

Oare e intamplator ca in China ceea ce a ramas din partidul comunist e ceva foarte elitist, intesat de intelectuali? In China femeile isi minteau varsta sa para mai mature, pentru a parea intelepte. Se spune ca exista un viu dispret pentru femeile proaste. Pitipoancele nu ar fi foarte sexy in China. Liderii populisti, cu mici exceptii, absolut dezastruoase, nu sunt sexy in China. 

Suntem egali in ce priveste necesitatile vitale, dreptul la viata, securitate, chiar la fericire. Dar apoi incep inegalitatile, varietatea, nivelul diferit al constiintei si moralitatii, al sensibilitatii si imaginatiei etc. Nu suntem egali in fata vietii, probabil nici in a mortii. Raiul fiecaruia ar putea fi diferit. Am putea sa trasnformam viata sa fie cat mai aproape de paradis, dar calitatile deosebite ale fiecaruia/fiecareia dintre noi vor ajuta la crearea acestuia. Nu egalitatea falsa, care ne reduce pe toti. 

Continue Reading

Despre femei si feminism- piedici puse de noi insene

Se stie bine ca femeile au fost adesea principalul dusman al propriei emancipari. Da, ele s-au opus adesea masurilor de emancipare. Mustafa Kemal, in incercarea de a moderniza Turcia, un bastion al secularismului pana in zilele noastre, a desfiintat haremurile si a interzis valul islamic, masura valabila in continuare in institutiile publice. Numai ca unele femei s-au intors in haremuri, pentru ca nu stiau sa traiasca altfel. La fel cum aborigenii din Africa de Sud regreta Apartheidul.
Dar nu e numai atat, nu e numai incapacitatea unei persoane care a fost educata si a trait in puscarie de a se descurca in libertate. E mai mult. E un raport dur costuri/beneficii pe care unii dintre noi, contrar credintei idealistilor si umanistilor, o minoritate intotdeauna, dar candva bine reprezentati intre cei cu acces la educatie si capacitatea de a se exprima, ni-l facem. Idealistii si umanistii pornesc de la premiza ca oamenii au vise, vor ce e mai bun si frumos pentru ei. Norocul a fost ca ideile lor s-au impus pentru ca altii, mai putin onesti si cu o viziune mai putina larga, dar si mai putin onesta, ori nu stiau sa scrie, ori se ocupau cu alte lucruri, cum ar fi banii, si nu aveau timp sa scrie filosofie care sa le apere interesele.
In realitate nu e asa, oamenii nu sunt cum ii vad umanistii. Cei mai multi vor sa traiasca in matrix, vor sa nu aiba probleme, sa supravietuiasca, sa nu-si bata capul cu idealuri. Femeile nu fac exceptie, mai ales ca pentru ele eforturile sunt si mai mari, avand in vedere existenta patriarhatului, cand e vorba sa-si implineasca visele. Dorintele unor femei de a se emancipa, de a ocupa functii importante, de a munci inafara casei, de a schimba lucrurile in societate, de a fi apreciate pentru creierul lor, nu pentru castitate si aspect fizic, le impieteaza altor femei sansa de a supravietui, nu de a fi fericite.
Imaginati-va ca sunteti o femeie fara niciun talent deosebit, care nu poate obtine succes profesional real, care arata insa bine. Va dori ea ca frumusetea sa fie mai putin apreciata decat inteligenta? NU. Imaginati-va ca sunteti o femeie fara talent, dar pe care nu o intereseaza sexul in mod deosebit. Va dori ea ca lumea sa nu mai puna niciun pret pe castitate? Castitatea e ceea ce ea poate vinde, e asigurarea ei pentru o viata mai buna. Pentru  ea barbatii, sentimentele pe care un partener le poate avea pentru ea, nu sunt atat de importante cum sunt pentru altele.
Feminismul in forma clasica, aceea care a inceput lupta sufragetelor, dorinta de succes social, politic, material, se adreseaza unei minoritati feminine, asa cum si  dorinta succesului social obtinut pe baza meritului se adreseaza unei minoritati din societate, feminine si masculine. Feministele "originale" sunt surorile, mamele, fiicele liberalilor adepti ai unei meritocratii ipotetice, oameni care voiau o societate cu sanse egale pentru toti in care oamenii sa poata lupta pentru a schimba lucrurile, iar succesul sa fie obtinut exclusiv pe baza meritelor. O astfel de societate ar fi frumoasa, desi e foarte greu de realizat, dar oare ar multumi pe toata lumea?
Credem, si pe buna dreptate, ca opresiunea e rea. Si e. Dar daca nu e foarte dureroasa, unii gasesc avantaje in situatia lor. Uitam ca inafara de suferinta adusa de privarea de libertate, de posibilitatea de a ne satisface necesitatile, oricare ar fi acelea, fie bazale, fie nu, exista suferinta data de lupta pentru a le satisface. Cand unele necesitati, pentru a fi satisfacute, necesita mult consum energetic, mult stress, pentru unii e mai usor sa renunte la ele. Nu vorbim de societatea care oprima, care face lucrurile imposibile sau greu de realizat. Aici e vorba de patriarhat, dar lucrurile se pot transfera si la alte situatii. Dar uneori e mai greu sa schimbi situatia sau sa lupti pentru ceva mai bun decat sa te adaptezi, sa gasesti mici portite de indulcire a ei.
Asta se intampla cu multe femei in patriarhat. Raportat la situatia lor actuala, multe femei considera (sau doar simt?) ca a lupta pentru a schimba situatia, mai mult chiar daca ar reusi, rezultatul nu le-ar fi favorabil. Recompensele nu ar fi pe masura eforturilor. Asa ca e mai bine sa ramana unde sunt sau sa isi creeze sisteme prin care sa obtina avantaje in situatia actuala.
Daca iei in considerare numarul mare de femei din culturile musulmane, fie ca sunt in tarile de origine sau imigrante in Europa, de exemplu, care poarta haine care sa le ateste apartenenta religioasa. Vezi femei tinere cu basma frumos impaturita, rochii sau paltoane lungi pana in pamant, fara a lua in considerare si femeile complet acoperite, carora li se vad doar ochii, de multe ori intens machiati. Numarul lor e mult mai mare decat acum 20 ani, de exemplu.
Ce semnalizeaza aceste femei? Modestie? Modestia e mai evidenta la femeile imbracate simplu, fara machiaj, care denota activitate, prietenie, naturalete. Contrar a celor care se cred, in Coran nu scrie nici macar un cuvant despre "valul islamic". Dar scrie despre modestie, se pare. O feminista e mai corecta religios decat o femeie intens machiata acoperita. Interesant e ca valul e ceva foarte vechi, mult inainte de Islam. Epopeea lui Ghilgames vorbeste despre o femeie, hangita, care umbla acoperita cu un val. Valul era purtat de nobile, dar nu de sclave si de femeile din popor. Era un semn de distinctie. Si in Occident, femeile, pana recent, purtau valuri transparente, elegante. Inclusiv imparateasa Sissi purta asa ceva cand a fost ucisa. Femeile bogate se ascundea in spatele valurilor, nu numai pentru a nu fi recunoscute, dar si pentru a parea altceva, a-si masca defecte, de exemplu.
Femeile care poarta semnele religiei semnalizeaza, as putea sa cred, disponibilitatea de a furniza castitate. Departe de a fi modeste, ele sunt mai sexualizate decat femeile lejer imbracate. Ele atrag atentia asupra lor, asupra sexualitatii lor, pe care o subliniaza si o valorifica mai mult decat alte femei, poate chiar mai mult decat cele care poarta haine sumare, sexy. Senzatia e ca ele vor sa spun cat de pretioasa e sexualitatea lor pentru ele, cat de scumpa e, si prin urmare, cat de dur o negociaza. Castitatea unei femei mature sexual e o forma de obsesia fata de propriul sex, fata de propria sexualitate, care nu e naturala. Castitatea e obsesie de sine si obsesie sexuala. Nu are nimic de-a face cu modestia. Imi aduc aminte de un dialog din "Gervaise" al lui Emile Zola. O femeie din clasa muncitoare spune cu modestie ca nu e cucoana care pretinde ca nu vrea sa faca dragoste. Pentru acea femeie din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in care oamenii din clasa muncitoare avea o sexualitate libera, spre deosebire de burghezie, afisarea castitatii era o forma de infatuare. Si asta era probabil si pentru femeile bogate din Mesopotamia care purtau val. Sexualitatea lor greu de atins era ceva rar si scump, neaccesibil tuturor barbatilor.
Personal m-as simti jenata de a face caz de propria sexualitate, aici intrand si obsesia violului. Mi s-ar parea ciudat sa cred ca barbatii ma doresc atat de mult, fie si in mod agresiv. Femeile care vor sa vanda altceva, care vor sa atraga cu altceva, in speta cu inteligenta, moralitatea si sensibilitatea lor, nu isi subliniaza sexualitatea ascunzand-o, facand-o deci scumpa, pretioasa. Asa sunt unele feministe, multe dintre ele. Am spus si cu alte ocazii, ca multe femei nu sunt suficient reprezentate de feminismul actual, si aici ma refer la cel radical, singurul feminism real, care ia in seama patriarhatul. Era vorba de cele heterosexuale. Dar femeile care fac caz de castitate, frumusete etc, sunt si ele tot femei. Si ele trebuie cumva intelese si reprezentate.
Intorcandu-ne la femeile din culturile islamice, am putea vorbi de un fel de emancipare. Femeile acestea isi exprima de fapt sexualitatea. Ele se pun in valoare in felul lor. Nu putem cere ca toate femeile sa se poarte in acelasi fel. Poate aceste societati nu sunt atat de uniformizate precum cea occidentala. Poate oamenii nu sunt adusi la acelasi numitor fortat. Poate castele se exprima si in acest fel. Poate castele au ceva bun in ele, atunci cand nu sunt verticale, ci orizontale. Oamenii sunt diferiti, se identifica in mod diferit, au interese diferite, ofera lucruri diferite.
Am putea crede ca inmultirea valurilor este o forma de emancipare feminina in unele culturi? Pare uimitor ca exista feministe musulmane, ca unele feministe occidentale se convertesc la Islam. Sigur, daca e vorba de ceva liber, alegere cat de cat personala, putem sa ne gandim la posibilele avantaje.
Poate aceste femei au o strategie de reusita sociala. Sigur, nu putem vorbi de reusita sexuala, cand sexualittea nu e libera si exploratoare. Dar unele femei au interes redus fata de sex cu barbati. Si nu e de mirare de ce. Valoarea sexuala a celor mai multi barbati e infima, ca sa nu mai vorbim de pericole psihologice, dar chiar si fizice.
E in acest fel sexualitatea libera un avantaj pentru toate femeile? Intr-o societatea patriarhala, chiar blanda, nu. Sinceritatea Antichitatii ne ofera iarasi indicii. Daca nu esti o curtezana, adica o femeie inteligenta si fermecatoare, cu o sexualitate accentuata si recompensanta, nu prea ai avantaje. Frustrarea, propria devalorizare, cand nu sunt chiar traume psihologice si chiar fizice, sunt garantate femeilor din societatile care incurajeaza libertatea sexuala. O incurajeaza sau o impun in interesul barbatilor? Probabil a doua varianta. Sunt curioasa daca in societatile islamice sunt atatea femei tinere care sufera de anorexie sau obeze, adica obsedate cu propria aparitie, capacitate de a fi atragatoare fizic, de a crea erectii rapide. Probabil, nu.
Libertatea sexuala e pentru curtezane, celalte femei trebuie sa aiba alternative. Diferite, variate, care pot fi semnalizate in diverse feluri. Sanse si retete pentru toata lumea. Dar cu o conditie: libertatea femeilor. Occidentalizarea fortata din Iran, de pe timpul sahului, care a produs atata suferinta, a fost tot opresiune. Sa fie opresiune si obligativitatea tuturor femeilor de a fi sexy, de a fi apte pentru sex pentru toti barbatii? Sigur ca e.
Pana la urma, pe timpul lui Ghilgames, societatea era mai complexa, cel putin din punct de vedere sexual.

Continue Reading