Fata cea frumoasa a lumii

Era un cantec folk cunoscut, pe care il aud mereu la radio. Nu am stiut niciodata cum se numeste, cine il canta, dar un vers mi-a atras atentia de mult timp, si ma face sa ma gandesc de fiecare data cand il aud. Acel vers, care se refera la moarte, la partea interesanta, inedita, care in mod clar exista in moarte, suna asa "Aflu eu taina ce doar mortii o stiu!" Da, exista un secret pe care doar mortii il stiu, unul pe care din nefericire nu il pot impartasi. Il afli si dispari pentru totdeauna cu acel secret. Nici macar nu ti-l poti imagina, desi adesea se vorbeste, s-au facut si studii despre senzatiile dinaintea mortii. Se pare ca toate experientele din apropierea exitusului (numite in engleza "near death experiences") sunt foarte placute, dar cauza lor este doar hipoxia cerebrala. Oricat de trista ar fi viata, sa speram ca moartea ne ofera tuturor o consolare, o experienta frumoasa, de neuitat, ma rog, de uitat imediat. Oricat de amar ar fi gustul vietii, se termina intr-un mod dulce. Viata e o poveste horror, care are happy end intotdeauna, desi acest happy end e scurt si tine de chimie, nu de alte evenimente. Nimic nu se aranjeaza in cele din urma, doar sensibilitatea ta, doar felul cum percepi tu lumea. Poate ala e raiul din toate culturile, numai ca stai foarte putin acolo, dupa care ajungi invariabil in neant. De fapt, nu ajungi nicaieri, pentru ca nu mai existi deloc. Pana la urma, da, ajungi in rai daca din motive necunoscute nu esti privat de aceste experiente. Trebuie sa fie o tragedie de neimaginat sa nu ai asemenea experiente, mai ales ca nu te poti plange nimanui, nu poti striga dupa ajutor. Asta e iadul, sa pleci din lumea asta fara a simti euforia finala. Sa mori asa cum ai trait...Da, parca toata mitologia capata un sens.
Dar nu pe  acest subiect morbid voiam sa-l abordez, ci pe altul, poate aproape la fel de trist. Pana la urma e vorba tot de o iluzie, de o iluzie care pare fericita, dar care duce la dezastre. O iluzie colectiva. Culturala. 

De cand suntem copii, daca ne-am nascut in Occident, adica in spatiul (ex)-crestin, crestem in religia acestei culturi, chiar daca ne consideram atei. Aceasta religie se refera la unicitatea lumii noastre, care poarta stindardul modernitatii, al progresului. Occidentul e civilizatia adevarata, care a facut pasi de urias fata de alte culturi care au avut si ele perioadele lor de stralucire, dar care nu se compara nicidecum cu ceea ce se petrece in contemporaneitatea care e, sigur...Occidentala. Toti oamenii care traiesc acum traiesc mai mult sau mai putin in umbra Occidentului. Unii au norocul sa fie din metropola, din cultura-mama. Internalizam acest privilegiu, acest avantaj, si suntem mandri de apartenenta noastra. Chiar daca admitem ca si altii au lucruri valoroase, noi avem chintesenta valorilor culturale umane, iar tot ce avem noi nu se compara cantitativ, nu numai calitativ, cu ce au altii. Nu ne punem niciodata problema ca noi am putea sa nu avem ceea ce toti au. Sau oricum, nu ceva important. Admitem ca vanatorii-culegatori cunosc mai multe despre unele plante, animale, din zona lor, dar nu admitem ca la nivel filosofic s-ar putea ca noi, Occidentalii, reprezentantii celei mai rationale si critice culturi din toate cele care au existat, putem fi din unele puncte de vedere, cei mai ignoranti dintre toti. 

Si totusi...credem ceva ce nu cred vanatorii-culegatorii, ceva ce ar fi exasperat un Indian de acum 3000 ani, ar fi facut sa rada un locuitor al Romei antice, iar pe un Atenian din timpul primilor crestini l-ar fi facut sa scuipe de dispret. Se pare ca Atenienii nu au fost dispusi sa guste predicile primilor crestini, cand pe acolo se vindeau idei filosofice mult mai interesante si sofisticate. Aproape literar, la taraba. 

"Aflu eu taina ce doar albii n-o stiu!"

Despre ce e vorba? De faptul ca oamenii sunt EGALI, sau ca, daca au sanse sau conditii bune, pot ajunge toti la performante, la moralitate inalta, la...salvare. Egalitatea nu e doar in moarte sau in viata de dupa moarte, ci e posibila, cel putin la modul teoretic, si in viata. De unde vine? De la crestinism, sigur. Pare ridicol, dar desi e bine-cunoscut, ca au existat perioade cand unii pedagoci credeau ca orice copil poate fi transformat intr-un geniu, conditiile sunt determinante. Pe Hitler si pe Stalin, conditiile, in mod determinant, i-au facut ceea ce erau. Ar fi putut ajunge doi bunicuti simpatici in alte conditii. Si ca orice om poate ajunge departe, numai sa vrea asta. Ni se spune in fiecare zi, pe asta se bazeaza neoliberalismul pe care il traim. Suntem vinovati pentru ce ni se intampla, pentru ca avem sanse, oricare poate ajunge unde vrea. Daca nu am ajuns inca, ori nu suntem in stare, ori, cel mai probabil, nu vrem. Cum e cu cei care nu sunt in stare, ajungem si acolo. 

Numai un idiot de alb de acum poate crede imbecilitatea ca oamenii sunt egali. Si totusi, cei mai multi dintre noi avem prostia asta in sange. Poate ca indoctrinarea religioasa ar fi putut conduce la o asemenea credinta irationala, dar dincolo de indoctrinare dura pare imposibil de crezut. Diferenta intrinseca, psihologica, de constiinta, intre oameni, le e cunoscuta tuturor, inclusiv Africanilor care vin din culturi unde nu exista limbi scrise. O minciuna ca asta nimeni nu poate crede, inafara de niste oameni care chiar au fost spalati rau pe creier. Nu mai au nevoie de religie, daca deja cred asta, la un nivel atat de inalt, incat abia sociologii admit erezia ca s-ar putea sa fie adevarat ca oamenii sa aiba disponibilitati intelectuale inegale la nastere. Abilitati, de care? Matematica, sport, limbaj, cel mai probabil. Despre imaginatie, sensibilitate, constiinta, nu se spune nimic. Adica exact despre ceea ce ne face oameni, diferiti de alte specii. Si lucrurile sunt din ce in ce mai rele, uniformizarea e din ce in ce mai dura. Acum nu mai vedem in filme nimic despre "e o femeie deosebita", cum aparea inca in "Strada Hanovra".

Oamenii nu sunt egali, si nu atat in ce priveste abilitatile care se vad la scoala. Desi si acolo e valabil. E cel mai rau lucru, cum apare in filmul "Capturing Mary", sa spui ca oamenii sunt egali. Prin egalitate nu numai ca li se iau tuturor calitatile, dar se neaga umanitatea ca valoare. In "Capturing Mary" (tradus "Trecutul lui Mary"), o tanara scriitoare de succes se intalneste la o petrecere cu un barbat care o socheaza cu marturisiri mai mult decat intunecate din lumea elitelor conducatoare, in care el avea acces. Dupa ce o bulverseaza cu povestile unor abuzuri grave, ii spune ca nimic, nici macar acele intamplari, nu sunt mai grave decat faptul de a se impune egalitatea tuturor. Acest eveniment ii schimba viata lui Mary, care, nu numai ca e bantuita de imaginea controversata a acestui barbat, dar si cariera ei este obstructionata de el prin relatiile pe care le avea in presa. Daca Mary ar fi fost din alta cultura, nu Occidentala, toata povestea nu ar fi avut loc, filmul nu ar fi fost facut. Pentru ca nu exista o intriga. "Capturing Mary" este despre o occidentala care se sperie cand ajunge fata in fata cu propria ignoranta. 

In Occident, revelatia acestui adevar, care are loc in cazul unora, foarte putini, in copilarie, reprezinta un fel de initiere. Realizezi ca numai unii au capacitatea intelectuala si emotionala de a intelege anumite nuante, au dorinta de a analiza, simtul justitiei si le place sa gandeasca si sa-si puna probleme, activitati care pentru cei mai multi reprezinta torturi. Dupa ce ai avut revelatia, trebuie sa ai grija cu cine vorbesti, pentru ca toti vor incerca sa te striveasca daca le impartasesti acest adevar. In primul rand familia. Apoi cauti cu febrilitate oameni ca tine, care au inteles. Curand te consolezi, nu mai cauti, ai o noua revelatie cand gasesti altii care s-o faca pe bune. Si apoi afli ca majoritatea dintre acestia sunt impostori. 

Minciuna egalitatii oamenilor, urmele ei, transpar peste tot. Ne comportam in acest fel chiar si cei care nu cred minciuna. Avem pretentia ca familia, prietenii, colegii, sa se poarte cu noi si cu lumea ca si cand ar sti acest lucru. Daca stii acest lucru, implicit faci diferenta, apreciezi anumiti oameni mai mult decat pe altii. Si valorile tale se bazeaza pe protejarea acelor calitati tipic umane si a celor care le reprezinta. Vrei sa creezi o lume pe baza acestor valori. Dar continui sa ai pretentii absurde de la oamenii pe care ii intalnesti, de la prietrenii cu care iesi in oras, de la colegii de serviciu (cum ar fi sa te aprecieze pentru meritele reale, dupa criteriile tale), continui sa crezi ca societatea te poate recompensa pentru aceste calitati, pe care, daca ai descoperit acest adevar, tinzi sa le cultivi. Speri sa te imbogatesti si sa ajungi o persoana de succes daca faci asta. Si mai ales, cea mai mare prostie, speri ca sa trezesti pasiune intr-o persoana fermecatoare (era sa scriu "de sex opus", dar scriu "de sexul potrivit"). Si pe care s-o intalnesti cumva in conditii normale, in viata de toate zilele. Pretentii absurde, irationale. Superstitii. 

Daca privim din exterior lumea Occidentala, dupa ce am cunoscut oameni din alte culturi, vedem cat de unitara e de fapt in esenta ei. Cortina de fier nu a facut decat sa separe niste cartiere unde bande diferite controlau totul. Comunismul si fascismul sunt doar fatete ale aceleasi imbecilitati, adica egalitatea oamenilor. Doua solutii ale aceleeasi ecuatii false. Ipoteza de la care se porneste e aceeasi: oamenii sunt egali. Care oameni? Ca e in functie de rasa, ca e in functie de clasa, e vorba de acelasi lucru. Oamenii din cadrul unei rase sunt egali, superiori sau inferiori. Oamenii dintr-o clasa sociala sunt superiori sau inferiori, cu mentiunea ca prin eforturi si reeducare in lagar poti ajunge superior. Comunismul dadea sanse, nazismul, nu. Formele intermediare sunt la tot pasul. Misoginismul bazat pe biologie una dintre ele. Da, femeile nu au abilitati, sunt esential diferite, ele au instinctul de a depinde de barbati pentru a-si creste progenitura. Uneori iti trebuie un fel de permis ca sa fii "egal", iar permisul poate fi o anumita educatie, apartenenta la o clasa sociala, un bagaj de cunostinte. Daca esti intelectual, esti egal in anumite medii, depinde din ce punct de vedere privim egalitatea. Impartirea oamenilor pe baza apartenentei etnice, culturale, a optiunilor politice, religioase, face parte din procesul de "egalizare".

E exasperanta aceasta superstitie. Dar, cum am spus, nici Europa nu a crezut tot timpul asa ceva. Oamenii sunt oameni, putini dintre cei din clasele inferioare sunt de calitate, cum bine se vede ca toata lumea stia in timpul lui Plautus. Putine prostituate erau diferite fata de restul in comediile lui, unele chiar aveau  calitati morale remarcabile. Deci cum bine se vede, nu promiscuitatea era problema, ci lipsa profunzimilor, a constiintei morale. Grecii antici faceau diferenta clara intre oameni si sclavi: oamenii liberi fac filosofie, sclavii, nu. Cine o mai face acum? Sa crezi insa ca o clasa care nu creaza, care face lucruri repetitive poate purta progresul, sa scrii carti si sa faci revolutii cu asa ceva, ar fi fost incredibil acum doua mii de ani. Ca oamenii care au fost oprimati se poarta apoi frumos (cei mai multi dintre ei) este o imbecilitate. Lumea lui Spartacus ar fi fost cu sclavi. 

Asta echivaleaza cu a crede ca exista o gena a constiintei pe care apartenenta la o clasa nu o lasa sa se manifeste, iar de indata ce e eliberata de acea clasa, orice om ajunge un ...sfant. Cu ce seamana asta? E clar de unde vine.  In realitate, constiinta e rara, germenii ei sunt rari, sunt cultivati rar, in anumite conditii speciale. Sigur, si raul trebuie cultivat. Cum era in "Austin Powers", in momentul in care doctor Evil cerea un milion de dolari. Piata raului crescuse de atunci, nu numai ca dolarul scazuse. La fel si cu constiinta binelui, are nevoie de germeni, are nevoie de cultivare indelungata. Clasele educate si liberale reusesc sa mimeze bine constiinta. Dar uneori educatia e ca machiajul, te face frumos daca esti deja, iti poate masca unele defecte, dar te poate face si monstruos daca esti urat. Daca ne e greu sa recunoastem un talent nativ la orice, cum ar fi la muzica, ne-ar fi mult mai greu sa recunoastem ceva mai complicat, cum e constiinta. Ar fi mult mai complicat sa credem ca oamenii speciali, cu calitati umane deosebite, se nasc in orice mediu, in orice cultura, in orice grup etnic. Sunt rari. Mediul propice ii face sa ajunga la performante. E un adevar ingrozitor de simplu. Dar pe care majoritatea albilor (descendenta Europeana, crestina) nu-l recunosc. Nu orice om din orice mediu, cultura, grup etnic, poate ajunge la performante reale, ci numai anumiti. Anumiti oameni, speciali, dar pe care oamenii care vorbesc limbi primitive, nescrise, ii recunosc. Noi nici nu avem termeni pentru complexitatea umana, functiile tipic umane mai dezvoltate. Bine ca nu avem, ca imediat s-ar demonetiza intr-o lume plina de impostura. 

Candva credinta irationala in egalitatea oamenilor ne-a adus avantaje. Oamenii au crezut ca oricine poate reusi cu munca, indiferent de unde venea. Unii si-au depasit conditia, au produs, au fost mai multe bunuri si servicii. Dar acum nu mai merge. Sistemul acesta poate sufoca si sufoca talentele reale, valorile morale reale, umanitatea reala. 

Oare e intamplator ca in China ceea ce a ramas din partidul comunist e ceva foarte elitist, intesat de intelectuali? In China femeile isi minteau varsta sa para mai mature, pentru a parea intelepte. Se spune ca exista un viu dispret pentru femeile proaste. Pitipoancele nu ar fi foarte sexy in China. Liderii populisti, cu mici exceptii, absolut dezastruoase, nu sunt sexy in China. 

Suntem egali in ce priveste necesitatile vitale, dreptul la viata, securitate, chiar la fericire. Dar apoi incep inegalitatile, varietatea, nivelul diferit al constiintei si moralitatii, al sensibilitatii si imaginatiei etc. Nu suntem egali in fata vietii, probabil nici in a mortii. Raiul fiecaruia ar putea fi diferit. Am putea sa trasnformam viata sa fie cat mai aproape de paradis, dar calitatile deosebite ale fiecaruia/fiecareia dintre noi vor ajuta la crearea acestuia. Nu egalitatea falsa, care ne reduce pe toti.