Despre heterosexualitate si natura umana in "La rascruce de vanturi"

Am promis ca voi reveni cu o postare despre "Wuthering Heights" (La rascruce de vanturi), carte scrisa magistral de Emily Bronte. O recenzie a ei o face intr-un mod foarte ingenios, citand si alti autori, insasi Andrea Dworking in "Woman Hating". Singura carte a mijlociei dintre surorile Bronte, singura ei carte, spune mai multe despre natura umana, despre relatiile interumane decat pot spune multi comentatori din epoca noastra sau din trecut. Asemenea unei carti criptice, filosofice sau religioase scrisa in trecut, desi nu e criptica deloc si apartine unei epoci foarte apropiate de noi, secolul al XIX-lea, poate da nastere la multe interpretari. E o carte in orice caz clasica.
Dworkin, citand si alte autoare, gaseste ca e vorba, in spatele acelei mari pasiuni heterosexuale, descrisa in "Wuthering Heights", de constructia sociala a rolurilor de gen. Un barbat, prin cruzimea aplicata din copilarie ca parte a socializarii masculine, devine sadic si razbunator. Partenera lui, obiectul pasiunii lui impartasite, prin socializarea feminina devine "o doamna", dar de fapt o fiinta domesticita, instrainata de ea insasi prin manierele elegante, acceptabile social. In acest demers amandoi pierd, ea fericirea, sanatatea si apoi viata, el, fericirea, omenia si in cele din urma si viata.
Inainte de a citi aceasta carte, desi filmul avandu-l pe Lawrence Olivier in distributie este singura poveste a unei pasiuni care m-a impresionat vreodata, auzisem vorbindu-se despre sadismul personajului masculin principal, Heathcliff.
Citind-o nu am gasit sadism, ci durerea transformata in disperare si ura atunci cand ti se ia cel mai important lucru din viata, sansa de a te bucura de cel mai frumos si mai intens sentiment ce poate lega doua fiinte umane. E o pierdere care poate transforma o fiinta omeneasca intr-o fiara care uraste lumea si pe toti care au contribuit la aceasta pierdere cu toate fortele lui. Razbunarea, alaturi de dorinta reintalnirii cu fiinta care i-a umplut sufletul, intr-o atmosfera gotica, dominata de credinta in fantome (iata un motiv al acestei credinte in cele mai multe culturi) ramane singura lui ratiune de a trai.
Heatcliff nu e nici psihopat, nici sadic, e doar o fiinta umana inteligenta, dar neslefuita, cu o doza mare de brutalitate. Analiza tipurilor umane pe care o face Emily Bronte e remarcabila. E frapanta sinceritatea, profunzimea, degajarea si lipsa de prejudecati a observatiilor psihologice intr-o epoca prefreudiana. Nu exista acele exagerari, acele patologizari care ne domina si ne plueaza mintile si azi (sau mai ales azi). Personajele sunt extraordinar de credibile. Totul e gandit in cele mai mici amanunte. Inclusiv actiunea e plasata nu in secolul al XIX-lea, ci la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Inventiile nou aparute in noul secol, cum ar fi transportul pe calea ferata si telegraful, dar si schimbarea relatiilor interumane ca urmare a Revolutiei Industriale, ar fi facut unele aspecte ale actiunii neverosimile. Heatcliff, e, se spune, primul personaj self-made person din literatura. Pleaca, nu se stie unde, posibil in America, nu da niciun semn de viata pentru trei ani, si se intoarce bogat. Viata intr-o relativa izolare, fara multi stimuli si multe sanse de distractie, cum reiese si din dialoguri, face ca (as adauga in cazul oamenilor care au potential in acest sens) relatiile interumane sa fie mult mai intense decat la oras chiar in acea epoca, cu atat mai mult acum. De asemenea, ca relatiile sa fie intense, ca o mare pasiune sa apara, trebuie sa fie implicate persoane care isi gasesc cu greu satisfactia in relatii cu alti oameni. Heathcliff e ceea ce azi s-ar numi un tip foarte introvertit, dar pasional. Partenera lui, Cathy, e de asemenea o persoana dificila, foarte pasionala, dar si foarte fermecatoare, capabila de o multime de stari afective.
Emily Bronte ofera o cauza a pasiunii puternice pe care nu am mai gasit-o nicaieri, aceea a similaritatii psihologice puternice. La un moment dat Cathy spune ca Heathcliff e ceea ce e ea intr-o masura mai mare. Mi-aduc aminte de o postare de pe acest blog in care incercam sa dau o explicatie satisfacatoare pentru atractia heterosexuala pe care o simt femeile. Ce vor femeile de la barbati, desi de cele mai multe ori ei nu sunt atractivi sexuali, pentru multe femei, ei fiind sub nivelul altor femei ca atractivitate si farmec? Dincolo de faptul ca barbatii pot simti o atractie sexuala pentru o femeie mai mare decat o alta femeie (aici avem radacina puterii), ei, tocmai prin lipsa unor caractere, le accentueaza pe altele foarte mult, astfel incat o femeie poate gasi ceea ce crede ca e esential in ea intr-o masura mai mare intr-un barbat decat in ea insasi. Ce pacat, la acest adevar a ajuns o englezoiaca geniala cu peste un secol inainte! Lucrurile mari au fost deja spuse!
Diferenta dintre pasiune si omenie, solidaritate umana, apare transant. Emily Bronte nu a fost niciodata casatorita, iar schitarea acestui roman se pare ca a inceput-o cand era inca adolescenta, dar a surprins ceva despre care acum putin se discuta, si care e cauza nefericirii in unele cupluri. Omenia si bunatatea, rare din nefericire, sunt de apreciat cand exista, dar nu ajung pentru o relatie fericita, intensa, reala, specifica, asa cum e cea care e bazata pe pasiune. In "Wuthering Heights", lipsa pasiunii, a unei interactiuni umane intense, specifice, se simte. Lipsa pasiunii ucide in cele din urma. o fiinta pasionala care isi regaseste pasiunii si ajunge sa o piarda din nou. Uneori alegerile in viata sunt ingrozitor de dificile, iar un capriciu de moment, lipsa constientizarii prioritatilor, poate cere pretul uneori pretul suprem.
Dar ceea ce e iarasi interesant, nu exista pic de gelozie primitiva, pur sexuala, in aceasta carte. Heathcliff nu e Othello. El se intoarce la femeia pe care o iubeste, desi era maritata cu un alt barbat, cu care el se poarta foarte frumos, pana cand celalalt nu il jigneste. El insusi se casatoreste din razbunare fata de acesta cu o femeie pe care o uraste, sora lui. Dar nimic, inafara de sentimente, nu conteaza. Miza sunt ele, atunci cand e vorba de dezamagire sau de apropiere, nu sexul. De fapt, protagonistii acestei mari pasiuni nu sunt niciodata impreuna fizic sau au o relatie in sensul clasic.
De asemenea, ce e frapant, asa pare previzibil, nu exista gelozie in relatii in general. Cel putin, nu afisata. Femeile maritate primesc fara probleme prieteni vechi, au intalniri cu alti barbati in casa sotilor, fara ca acestia sa se supere. Si cand te gandesti ca acum exista cupluri care privesc cu suspiciune intalnirile cu persoane de sex opus! Femeile par libere in epoca. Singura referire la o posibila "imoralitate sexuala" feminina este replica unui batran religios care gaseste scandalos ca o femeie de varsta mijlocie sa aiba amanti la varsta ei. Era o jignire gratuita, ridiculizata.
Femeile la sfarsitul secolului al XVIII-lea erau destul de libere, puteau circula si primi pe cine doreau, cel putin in unele cazuri. Problema transpare insa in cazul mostenirii, care se transmite pe cale masculina, ceea ce le facea foarte vulnerabile. Transmiterea mostenirii e un personaj care pluteste peste tot. Dar in cazul unei relatii, mai ales in care existau sentimente, ele se purtau liber si chiar autoritar. Foarte probabil ca nu era asa in toate clasele sociale si lucrurile s-au mai schimbat in secolul urmator, cel putin in burghezie. Cel putin intr-un mediu unde oamenii se cunosteau, unde siguranta persoanei era la un nivel destul de ridicat, femeile se puteau misca destul de liber.
Emily Bronte nu analizeaza situatia femeilor, vulnerabilitatea lor, dar are o replica prin care transpare faptul ca aceasta provine din forta fizica inferioara. La un moment dat, sotia lui Heathcliff priveste cu mare placere spre pistolul cu care e amenintata ca pe ceva ce isi dorea din tot sufletul. Daca forta inferioara a femeilor le face sa se teama de barbati, dupa inventarea armelor de foc, pentru a caror manuire nu e importanta forta, aceasta discrepanta de forta ar fi trebuit sa dispara. Dar femeile trebuiau sa ramana doamne, cu degetele fine in manusi de dantela, ceea ce nu incadra cu pistoale, s-ar fi putut adauga.
Emily Bronte, in "Wuthering Heights", analizeaza si alte tipuri de relatii heterosexuale, facand diferenta intre influenta educatiei in cazul unui barbat egoist si imoral si lipsa acesteia in cazul unuia moral si sensibil nativ. Educatia, s-ar putea spune, e ca si cosmetica, ne face foarte frumosi daca deja suntem si ne ascunde defectele pentru un ochi neavizat, daca suntem urati. Dar uneori ne face monstruosi.

In roman apar cativa oameni rai, oameni care abuzeaza alti oameni, copii, oameni care nu arata empatie in situatii critice, oameni cu sete de razbunare de nedescris. Si totusi, pare ca in viata de toate zilele intalnesti oameni mai rai decat acestia, chiar daca nu ai multe contacte sociale si nu esti politican/a. Poate oamenii sunt la fel de rai ca si atunci, dar tehnologia ii face pe unii sa faca fapte mai rele decat intr-o epoca in care contactele erau mai apropiate, in care consecintele faptelor lor primeau un raspuns mai rapid. Cand feedback-ul actiunilor lor era imediat sau apropiat. Acum poti ucide jignind copii pe facebook. Atunci era nevoie de mai mult.
Oricum am incerca sa analizam aceasta carte, spunem prea putin. Povestea si atmosfera gotica, savuroasa, nu se pot descrie in cuvinte, altele decat cele ale lui Emily Bronte.

Continue Reading

Cand rolurile de gen ucid. In primul rand psihologic.

Am spus mereu ca daca era ceva bun, desi e prea mult spus, mai precis ceva cu efecte benefice, desi in esenta tot un rau, in comunism, atunci acel ceva era atenuarea rolurilor de gen. Am trait o mare parte din copilarie in comunism, si acum constat ca am multe lacune la intelegerea a ceea ce se numeste "roluri de gen". In comunism, cel putin din punct de vedere profesional, rolurile de gen erau atenuate. Desi din copilarie am detectat nedreptatile la care erau supuse femeile (printre care schimbarea numelui dupa casatorie, adresarea cu cuvinte diferite in functie de starea civila, legea avorturilor si dublul standard de judecare a comportamentului sexual, si nu in ultimul rand ceea ce Miroiu numeste "dubla zi de munca", adica inechitatea in ce priveste treburile in gospodarie, ca sa nu vorbim si de "'corvoada heterosexuala"), printre acele nedreptati nu figura si alegerea profesiei. Faptul ca femeile nu se pricep la matematica (la care eu insami, dar si alte femei din familia mea, in majoritate inginere, se pricepeau), ca nu sunt bune inginere, mi s-ar fi parut o gluma in copilarie, asa cum acum mi se pare o superstitie de dincolo de cortina de fier din categoria pisicii negre.
Sa nu ne imbatam cu apa rece, ce faceau comunistii nu era feminism. Din contra, comunismul a ucis constiinta feminista, ca si orice constiinta politica. Femeile din tarile de dincolo de cortina de fier sunt mai feministe decat cele din fostele tari comuniste. Pentru simplul motiv ca acolo a existat miscare feminista reala, care le-a constientizat fata de abuzuri, care le-a creat anticorpi fata de nedreptati. Oamenii din aceasta parte a lume, postcomunista, nu au experienta culturii civice nascute intr-o relativa libertate, nu stiu sa detecteze injustitia si nu dispun de strategii mentale si sociale contra ei. Sunt mult mai expusi abuzurilor din cauza asta, ceea ce nu e greu de observat daca ne uitam un pic la ce se intampla in politica la noi. Comunismul, revenind, le-a dat femeilor posibilitatea sa lucreze orice, mai mult, le-a incurajat sa lucreze orice, nu din empatie pentru ele, ci dintr-o perversitate mai mare de a le exploata. Se pare ca nu au inventat asta, comunistii nu au prea inventat nimic. Era doar o politica economica de tip fordist impinsa la maximum. Femeile puteau trece la orice banda, oricat de calificata, din orice meserie, dar nu puteau sa treaca de tavanul de sticla, la fel ca in capitalism. Poate mai rau chiar. Hartuirea sexuala era o constanta, si nimeni nu o observa.
Erau exploatate si acasa la greu, corpurile lor erau mai exploatate decat in capitalism, si nu se bucurau de legi care sa le protejeze economic in caz de divort, care oricum se obtinea greu in comunism. Dar efectul secundar pozitiv al acestui mod de exploatare a femeilor a fost acela ca in constiinta tinerelor a incoltit ideea ca femeile pot face orice, adica pot munci orice. Indirect, e posibil ca sa fi redus perceptia rolurilor de gen, cel putin in unele situatii, in unele medii.
Aceste femei, crescute in astfel de medii, au crezut ca traiesc intr-o lume in care rolurile de gen tin de domeniul trecutului sau, in cel mai rau caz, exista doar in anumite medii, mai putin educate si inclinate spre progres, ca sa nu mai vorbim de culturi mai putin "elevate".
Si iata ca tocmai caderea cortinei de fier a scos la iveala faptul ca rolurile de gen sunt o problema peste tot, ca increderea in existenta lor e un fapt, aproape la fel de clar ca increderea in legile naturii, in tarile occidentale dezvoltate. Dar si imbraca forme stiintifice, cum altadata o facea rasismul, prin intermediul sociobiologiei si a psihologiei evolutive, demersuri care in viitor se vor numi fara indoiala, daca lumea nu se va intoarce in Evul mediu, "pseudostiinte". 
Rolurile de gen imbraca orice, de la abilitati, dorinte, pana la orientare profesionala. Ca odinioara in cazul raselor, asociate cu anumite haine, la fel, si imbracamintea e asociata cu roluri de gen adanc infipte in creier (in hipocamp, organul-speranta al diferentelor de gen?) care, sigur, e sexualizat, dar  si in gene. Ar fi comic, daca nu ar fi cu adevarat tragic, daca nu ar fi implicate vieti umane in aceasta ecuatie "stiintifica".
Caderea cortinei de fier a condus la aparitia revistelor glossi (inca o dovada ca lumea capitalista stie sa vanda si o face prin intermediul ambalajelor in care e adesea nimic sau gunoi) pentru femei, despre care, cand am auzit, am crezut ca trebuie sa fie feministe. Dar feminismul e dur, tragic, nu incape in imagini colorate si pagini lucioase, nu se vinde. Antifeminismul, rolurile de gen, nu implica schimbare, gandire, nu implica miscari ale constiintei, deci e usor digerabil, se poate ambala frumos si se poate vinde. Si se vinde bine. Aceste revise abunda de sfaturi pentru femei conform rolurilor de gen. Nu pot spune ca am citit vreo revista glossi, dar am vazut fara sa vreau nu stiu cate coperte in gari, aeroporturi, pe tarabe, in reclame. Si cred ca nu e una care sa nu contina sfaturi cum sa cuceresti si sa pastrezi un barbat, cum sa te porti cu el, cum sa-i protejezi lui sentimentele negandu-le pe ale tale.
Azi am dat peste un astfel de articol pe net. Era marturia unui barbat cu sfaturile lui sexist benevolente despre ce rabdare trebuie sa aiba o femeie cu un barbat care ii face ei un mare serviciu ca isi exprima emotiile, desi societatea l-a invatat sa n-o faca. Mai mult, femeile trebuie sa fie ele insele robuste si echilibrate afectiv, ca sa ghideze barbatii sa se exprime afectiv, nu sa-i atace, sa fie dure cu ei cand se exprima, pentru ca ei, saracii, sunt pregatiti de fuga sau lupta, si ori pot fugi, ori le pot ataca, vulnerabili emotionali cum sunt.
Daca era doar marturia unui fan MRA, as fi trecut cu vederea. Dar exista o intreaga cultura in acest sens. Exista femei care gandesc altfel, care au gandit altfel. E aproape un cliseu ca barbatii nu se pot exprima emotional, ca emotiile lor sunt fine si se tin de o ata, ca daca ii sperii, fug sau te ataca. Pe scurt, ca sa fii o femeie dezirabila, ca sa ai acces la un barbat care se exprima emotional, trebuie sa fii echilibrata, adica sa nu ai tu probleme, sa nu ai propriile angoase, propriile dileme existentiale. Femeia vie, cum ar fi spus Andrea Dworkin, pune barbatii pe fuga. Trebuie sa fie moarta sau catatonica, conform aceleasi autoare, ca sa fie dorita si iubita de barbati. De fapt, daca nu e imbecila, numai o femeie moarta pe dinauntru se poate comporta cum trebuie cu un barbat care ii face favoarea de a-si exprima emotiile cu ea.
Femeile au si ele emotii, angoase, si ele sunt obligate de societate sa-si reprime emotiile. Dar altfel. Dar reprimarea lor nu e mai putin reprimare decat a barbatilor, sau daca e, ele nu sunt mai putin importante intr-o relatie. Si totusi, daca nu faci "ce trebuie", chiar asta se intampla, ce spune acest barbat in articol. Barbatii fug sau/si te ataca. Daca iti pasa de ei e o tragedie. Pentru tine. Nu pentru ei, pentru ca intr-o lume in care femeile sunt antrenate sa le faca pe plac barbatilor, pentru ei e mai usor sa gaseasca una care sa le protejeze emotiile, sigur, una care sa nu aiba ea emotii atat de puternice.
Cum am mai spus, feminismul nu numai ca e esential pentru educarea femeilor, nascute si crescute intr-o lume ostila care nu face altceva decat sa incerce la fiecare pas sa le transforme in obiecte, sa le nege orice drept, dar si a barbatilor. Daca vor sa faca o femeie vie fericita, feminismul, intelegerea problemelor femeilor, e esentiala. Femeile nu pot fi fericite in patriarhat, ele doar poat supravietui. Cu mare consum emotional.
Revenind, rolurile de gen, mai ales psihologice, distrug vieti. Submisivitatea si supracenzurarea feminina distruge creativitatea, bunul simt, curajul, demnitatea, forta. Aceasta atitudine, singura, chiar daca nu ar exista alte aspecte ale rolurilor de gen si discriminarea crunta la care sunt supuse femeile, ar explica orientarea mai redusa a femeilor spre marea performanta in stiinta, activitati economice etc. Nu poti cere cuiva sa se cenzureze si sa respecte o gramada de reguli absurde care conduc la auto-negare sa aiba si libertate de gandire si creativitate inalta.
Dar e adevarat ca rolurile de gen distrug si barbatii. Virginia Wolf vorbeste despre asta in "Spre far", iar Dworkin, in "Woman Haiting" face o analiza superba a dezatrului pe care il presupune socializarea masculina in eseul despre "La rascruce de vanturi" (Wuthering Heights), romanul scris de Emily Bronte. Personajul Heathcliff devine un sadic dupa abuzurile suferite in copilarie. Asemenarea psihologica dintre Cathy si Heathcliff naste o pasiune incredibila intre ei, dar rolurile de gen, socializarea diferita in cazul lui inca din copilarie, in cazul ei mai pregnant in adolescenta, ii distruge pe amandoi. Voi reveni cu noi idei si cu propria perspectiva despre acest roman.
De acord cu faptul ca socializarea masculina, de care sunt vinovati alti barbati in primul rand, e absolut dezumanizanta. Dar e nedrept ca femeilor sa li se ceara sa inteleaga asta, pe cand barbatilor nu li se cere sa inteleaga ca si socializarea feminina e distructiva. Se face apel la intelegerea femeilor, dar nu si a barbatilor. De ce? Inca o mare injustitie si inca o forma de discriminarea, de aplicare a rolurilor de gen. Femeile sunt responsabile cu mentinerea relatiilor, barbatii doar cuceresc si asteapta sa fie serviti. Dar asta nu are legatura cu fericirea, nu are legatura cu relatiile interumane care au ca scop fericirea, nu supravietuirea intr-o lume ierarhizata.
As vrea sa vad o campanie care sa condamne rolurile de gen asa cum condamna, desi prea putin, lapidarea pentru adulter si toate abuzurile din societatile hipermisogine ca acea din Afganistan sau Arabia Saudita. Rolurile de gen distrug vieti, ucid.
http://www.elephantjournal.com/2014/02/why-men-withdraw-emotionally/

Continue Reading

Minciunile vietii si minciunile individuale- dilema femeilor

Se spune ca femeile mint. "Minti ca o nevasta!" suna o comparatie, desi studiile arata ca barbatii mint foarte mult, si adesea pentru motive ridicole. Exista femei care fug de barbati din acelasi motiv, acela al minciunilor care nu se mai termina. Oamenii mint, dar mai ales oamenii in pozitii inferioare, cu putine posibilitati, sunt siliti adesea sa minta. Alternativa e sa renunte la unele dorinte, la unele necesitati, pe care situatia lor nu le permite sa le satisfaca. Sa renunte la o parte din ei. Uneori partea aia e esentiala, acea parte ii defineste. Uneori e vorba de un vis ilicit. Chiar de clipe de fericire, de sansa unica la astfel de clipe.
Corpul si comportamentul femeilor e atat de reglementat, incat optiunile lor sunt putine. E greu sa nu incalce o regula. E greu si atunci cand n-au crezut niciodata in acele reguli, cand au incercat sa le sfideze tot timpul, dar cand cei din jur cred in ele. Oamenii la care ele tin. Exista femei care sunt lesbiene, dar care nu isi declina orientarea sexuala din cauza parintilor, care ar suferi, cred ele, enorm. E valabil si pentru barbatii gay. Dar exista si posibilitatea ca femeile sa fie indragostite de barbati taboo, cum ar fi cei cu mult mai tineri, din alte culturi, clase sociale. Aceste femei ascund relatia fata de parinti uneori. Dar uneori trebuia sa fie in situatia cumplit de ingrata de a-si minti partenerul.
Nimeni nu se intreaba cat de greu e pentru o femeie sa-si construiasca fericirea in viata personala atunci cand societatea, scoala, educatie, mass-media, nu ii ofera decat minciuni. Ea trebuie sa lupte mai intai sa se elibereze, sa stie cine e si ce vrea, apoi sa caute ceea ce vrea. Sa lupte pentru ceea ce vrea. Si uneori trebuie sa minta. Dar societatea patriarhala s-a blindat timp de milenii fata de toate strategiile feminine de cautare a fericirii, sanctionand astfel cele mai bune, mai demne, mai curajoase si mai inteligente femei. Fiecare pas pe care incearca sa-l faca o astfel de femeie e descris printr-un cuvant monstruos, fiecare astfel de pas o transforma intr-o criminala. Chiar daca ea nu crede in toate aceste cuvinte, chiar daca nu ii pasa de ce cred oamenii. Chiar daca in Occident acum nu o asteapta inchizitia, esafodul, sau viata inafara societatii. E de ajuns ca unei singure persoane, importanta pentru ea, in special partenerul ei, sa-i pese. Ea e pusa in fata alegerilor imposibile, iar uneori trebuie sa minta, riscand tot.
In "Traficantul", personajul principal, un traficant de arme, spune ca relatiile bune se bazeaza pe minciuna. Adevarul il detin cei puternici. Ei il manipuleaza cum vor ei, iar ei au, in cele din urma, dreptate. Ei fac istoria, nu cei slabi. Oamenii nu vor adevarul, adevarul e adesea revoltator, ingrozitor, blamat, ii rascoleste, le distruge sistemul de valori. Nu vor sa afle ca de fapt traiesc, atunci cand vor sa traiasca dupa reguli, in minciuna si chiar crima. Crima de a discrimina alti oameni, mai ales femei, a-i controla, a le lua dreptul la viata si la fericire. Crima si fata de ei insisi. Li se spun minciuni, mistificari, iar ei isi construiesc viata pe baza lor. Isi aleg partenerii pe baza lor. Rolurile de gen sunt o dovada in acest sens. Femeile care merita sa fie dorite sunt tinere, senine, stralucitoare, dintr-o anumita clasa sociala, fara probleme majore, fara dileme mari existentiale. Ele pot fi iubite de cei mai multi, nu cele cu personalitati puternice, care lupta pentru cauzele proprii, care au ce oferi cu adevarat. Pentru ca primele sunt ajutate de societate, de modelele sociale, care la randul lor modeleaza mintile barbatilor. Ele sunt valorizate. Celelalte sunt paria, desi ele au o valoare umana reala. Pentru ca femeile nu sunt oameni, ci obiecte, in ochii celor mai multi. Daca un obiect nu functioneaza cum trebuie, te debarasezi de el si-ti iei altul. Sunt destule, iar functiile lor sunt standard.
Femeile sunt sanctionate pentru curaj, temeritate, inteligenta. Sunt sanctionate cand spun adevarul, sunt sanctionate cand mint. Atunci cand minciunile lor incearca sa anuleze minciunile societatii. Femeile isi mint adesea varsta. Chiar si atunci cand arata, se simt si se poarta de varsta care o pretind, sunt mincinoase, si sunt sanctionate. Pentru ca incalca o regula, una dintre cele care reglementeaza viata si valoarea femeilor, in care totul e controlat in timp si spatiu. E ca si cand ar falsifica o eticheta. Femeile mint in ce priveste viata sexuala. Din acelasi motiv. Si sunt sanctionate din nou, de data asta mult mai rau, adesea platind cu viata.
O femeie care minte e o femeie care se revolta, care incalca o regula, care se sustrage controlului. Iar o femeie incontrolabila nu mai are nicio valoare. E drept? Dreptatea e pentru oameni, nu pentru obiecte. La dreptatea femeilor, cei mai multi oameni nu se gandesc mai mult decat la dreptatea rosiilor din galantar, a hainelor din rafturi. Nu dau exemplul dreptatii gadget-urilor, ca acolo chiar e un pic de dreptate, acolo calitatile conteaza.

Continue Reading

A white woman as a savior of all women

We are living  pretty weird times. We allegedly are crossing the  feminism of the third wave, but apparently it's a wave that does nothing, but washing  the other ones. Everything seems to fall apart, to be deconstructed until being demolished or distorted, in the best case. On the other hand some leftists and the cultural relativism dilute any clear message. Sometimes things really are black and white, no shades of gray. Sometimes you have to make precise spectral analyses. So in feminism  sometimes things are clear. And painful. Patriarchy exists, destroy lives, minds, in every moment, even now. Women are taught to be slaves,to adapt as slaves, with more or less "rights". Any approach which doesn't go to the root of things, the existence of patriarchy, it's just a cosmetic measure. It's like you plug a hole in a dam, but you still remain in an inundated / flooded  area . 

It looks absolutely amazing, but there is feminism that accepts prostitution, calling prostitutes "sex workers". Well yes, and slaves are all kinds. Can illegal immigrant workers be called "workers in agriculture, construction" etc.. They work, but why do it? Like prostitutes, even if they are not forced by pimps, as well as women who are not kidnapped, but married to abusive men. They have sex with those men (without any pleasure ) and remain with them, they even have children fathered by these men, may have multiple abortions, but only because they have no choice. It's about survival forced by poverty. But survival in the  Nazi or communist camps is still survival. And if there, people make survival strategies. But one can't say living like that it's a way of life. In dictatorships have to adapt. But one can't tell that dictatorship is a legitimate lifestyle. I'm saying it as a person who saw a  communist dictatorship. Prostitution, and here I'd  exclude luxury prostitution, although I am not sure about that, is not a lifestyle, it's a horrible way of survival. Many heterosexual relationships motivated by  survival are  prostitution too. If you say that these relationships  are worthy alternative lifestyles, motivated by real choices, where the reward is more than survival, you commit  a crime against the people who live like that. 

Cultural relativism and blaming Eurocentrism (which I agree with to some extent) have absolutely horrible consequences such as oxymorons like Islamic or Christian feminism. Well then we can talk about feminist rape, why not? If there is  feminist burqa, why not going farther?

It seems politically incorrect to say that the situation of women in Islam is unacceptable because it would hurt the feelings of Muslim women. I mean saying that rape is horrible hurts the  feelings of  raped women? Or what? I'm all for tolerance, but not until there is nothing left to claim. 

As for Eurocentrism, it exists, is more prevalent than we think, it has deeper roots. Western science is not the only approach to knowledge and it developed in certain special conditions. But if a  secular European white woman who cautions that women in Islam are living in an unacceptable way, that poor women often experience a form of prostitution and abuse, prostitution is a crime, she does not it because of Eurocentrism, contempt for other cultures or classism. Not all the time, anyway!  

When we ask for something, we refer to something / someone who has more than us. When black slaves were talking about freedom, they use the whites's status as a reference system,  the black liberation movement in the US uses the the social, economic, political status of whites as a reference system. What would have happened if Martin Luther King have accepted the lifestyle of blacks, meaning unemployment, lack of education, poverty and violence as a legitimate lifestyle, which is not allowed to talk about in order to avoid  offending  the feelings of those who live like that?

Western culture is not something extraordinary and whites are not extraordinary people. Europeans even less. But we cannot deny that the westerners have the highest social, economic status,  they enjoy the most freedom and they have the best medicine. Things can change, but now this is case. Moreover, other cultures are more advanced in other respects. But when we ask for something,we demand something, when it comes to individual freedom, civil rights, health, we refer to the West. Sure, it's good to get more, but even so. 

Saying that a white  educated middle class woman does something disgusting when she tells Muslim women that their way of life is oppressive, the same the impoverished women trapped in abusive heterosexual relationships or prostitutes, she doesn't disregard any of them. She does it just because she doesn't  consider that she, as a white and educated western women deserves more than other women. Just for that.

Some leftists, accepting the misery of poor people's lives in oppressive cultures, only perpetuate the conditions those people are living in, maintaining their privileges for themselves. What should do westerners, especially if they are doctors when encounter people living in traditional societies?  Should they leave incantations and traditional medical practices like sex with virgins as a medicine against AIDS intact and not give them modern medicines because these medicines may offend them?  

I am an educated white middle class woman who does not consider herself special and wants to get everything through individual merits, not because she's white, educated, or middle class. Any person with similar merits, wherever she/he is, deserves similar social and economic status. I still want a high SPF cream for myself. It's the only thing I feel entitled to have as a white person.   

Continue Reading

Femeia alba salvatoare

Traim niste timpuri tare ciudate. Traversam, chipurile, feminismul celui de-al treilea val, dar se pare ca e un val care nu face altceva decat sa le spele pe celelalte. Totul pare a se dezintegra, a se deconstrui pana la daramare sau denaturare, in cel mai bun caz. Pe de alta parte stanga si relativismul cultural dilueaza orice mesaj clar. Uneori lucrurile chiar sunt albe sau negre, nu sunt nuante de gri. Uneori trebuie sa facem analize spectrale precise. Asa si in feminism, uneori lucrurile sunt clare. Si dureroase. Patriarhatul exista, distruge vieti, minti, in fiecare clipa, chiar si acum. Femeile sunt educate sa fie sclave, se adapteaza ca sclave, cu mai mult sau mai putine "drepturi". Orice demers care nu merge pana la radacina lucrurilor, existenta patriarhatului, e doar o masura cosmetica. E ca si cum ai astupa o spartura intr-un dig, dar ai ramane tot intr-un teritoriu inundat/inundabil.

Pare absolut incredibil, dar exista feminism care accepta prostitutia, numindu-le pe prostituate "lucratoare sexuale". Pai da, si sclavii sunt de toate felurile. Poti numi muncitorii clandestini imigranti "muncitori in agricultura, constructii" etc. Sunt lucratori, dar de ce o fac? La fel ca si prostituatele, la fel ca si femeile care, chiar daca nu sunt fortate de proxeneti, se prostitueaza, la fel ca si femeile care chiar daca nu sunt rapite, se casatoresc cu barbati abuzivi, fac sex cu ei (fara nicio placere) si raman cu ei, le fac chiar copii, daca nu multiple avorturi, pentru ca nu au de ales. E vorba de supravietuire, de saracie. Dar supravietuirea in lagar e tot supravietuire. Si acolo ne facem strategii de supravietuire. Dar nu spuneam ca e un mod de viata. In dictaturi ajungi sa te adaptezi. Dar nu spui ca in dictatura e un mod de viata legitim. Spun ca o persoana care a vazut dictatura comunista. Prostitutia, si aici as exclude cumva prostitutia de lux, desi nu sunt sigura de asta, nu e un mod de viata, e un mod oribil de supravietuire. La fel si relatiile heterosexuale de necesitate/supravietuire care sunt tot prostitutie. A spune ca sunt alternative la modul de viata demn, liber, cu alegeri reale, in care recompensa sa fie mai mult decat supravietuirea, e o crima la adresa oamenilor care traiesc asa. 

Relativismul cultural si blamarea eurocentrismului (cu care sunt mai mult decat de acord pana la un punct) au consecinte absolut oribile, cum ar fi oxymoroni ca feminism islamic sau crestin. Pai atunci putem vorbi si de viol feminist, de ce nu? Daca exista burqa feminista, de ce nu ar exista si asa ceva?

Pare incorect politic sa spui ca situatia femeilor in islam e inacceptabila pentru ca ar rani sentimentele femeilor islamice. Adica sa spui ca violul e oribil raneste sentimentele femeilor violate? Sau cum? Sunt pentru toleranta, dar nu pana a nu mai ramane nimic din revendicari.

Cat despre eurocentrism, acesta exista, e mai raspandit decat credem noi, are radacini mai adanci. Stiinta occidentala nu e singurul demers de cunoastere, s-a dezvoltat in anumite conditii. Dar a spune ca o femeie alba europeana seculara care atrage atentia ca femeile in islam traiesc intr-un mod inacceptabil, ca femeile sarace traiesc adesea intr-o forma de prostitutie si abuz, ca prostitutia e o crima, nu inseamna nici eurocentrism, nici dispret fata de alte culturi, nici clasism.

Atunci cand cerem ceva, ne raportam la ceva/cineva care are mai mult. Sclavii negri s-au raportat la ce aveau albii, la fel, miscarea de eliberare a negrilor americani s-a raportat la statusul social, economic, politic al albilor. Ce s-ar fi intamplat daca Martin Luther King ar fi acceptat modul de viata al negrilor, cu somaj, lipsa de educatie, saracie si violenta ca fiind un mod de viata legitim, despre care nu e voie sa vorbesti ca jignesti sentimentele celor care traiesc asa?

Cultura occidentala nu e ceva extraordinar, albii nu sunt extraordinari ca oameni, Europenii nici atat. Dar nu putem nega ca Occidenatalii au cel mai inalt status economic, social, cea mai multa libertate, cea mai buna medicina. Lucrurile se pot schimba, dar asa e acum. Mai mult, alte culturi sunt mai avansate din alte puncte de vedere. Dar atunci cand cerem ceva, cand revendicam ceva, cand e vorba de libertate individuala, drepturi civile, sanatate, ne raportam la Occident. Sigur, e bine sa obtinem mai mult, dar macar atat.

A spune ca o femeie alba educata, din clasa mijlocie face ceva scarbos atunci cand le atrage femeilor musulmane ca modul lor de viata e opresiv, femeilor sarace prinse in relatii heterosexuale abuzive sau prostituatelor, nu o face nici din dispret fata de ele, ci tocmai pentru ca nu considera ca fiind alba si educata merita sa aiba mai mult decat alte femei. Doar pentru asta.

Unii oameni de stanga, acceptand mizeria din vietile oamenilor saraci, din culturi opresive, nu fac altceva decat le perpetueaza starea mentinandu-si ei insisi privilegiile. Ce ar trebui sa faca albii, mai ales daca sunt medici? Sa lase incantantiile si practicile traditionale ucigatoare, sau sexul cu virginele contra SIDA si sa nu le dea oamenilor din culturi traditionale medicamente moderne ca sa nu-i jigneasca?

Sunt o alba educata din clasa mijlocie care nu se considera speciala si vrea sa obtina totul prin merite individuale, nu pentru ca e alba, educata, din clasa mijlocie. Orice persoana cu merite similare, de oriunde ar fi, sa aiba status economic si social similar. Tin doar la crema cu factor de protectie inalt. E singurul lucru la care ma simt indreptatita sa-l am ca alba.

Continue Reading

Cine sunt femeile?

Ideea rolurilor de gen, diferite in culturi diferite, e foarte cunoscuta. Religiile patriarhale le spun femeilor ce sa faca si cine sunt, Freud le spunea femeilor cine sunt, iar mai nou fundamentalistii darwinisti le spun femeilor cine sunt. Natura feminina, esenta feminina, e descrisa de altii, nu de femei insele. De fapt ce nevoie ar avea ele sa spuna cine sunt? Ele sunt pur si simplu, numai in comparatie sau raportat la ceva, sau numai vazut de altii, poti spune cine esti. Cand vorbesti de esenta ta sau a cuiva presupune o abstractizare, o detasare, un demers reductionist. O multime de trasaturi ale tale nu sunt luate in consideratie.
Daca pentru unii barbati femeile sunt fund, e reductionism, dar e ceva real. Femeile, in general, au fundul mai mare decat barbatii. Dar cand atribui femeilor supunerea, modestia, dezinteresul pentru sex, puritatea (ca in cazul unor religii), sexualitatea submisiva si pasiva, dar neselectiva (ca Freud) sau dorinta cretina si de necontrolat de a face plozi cu barbati cu bani (cum zic sociobiologii) e ceva sub nivelul barbatilor de pe stadion. Pentru simplul motiv ca nu e adevarat. Femeile "sunt" cum ar fi vrut ei sa fie, cum ar trebui sa fie pentru a le satisface lor nevoile. Din nefericire pentru ei, lucrurile nu sunt asa.
Din pacate, inca nu stim cat de toxic e sa indoctrinezi oamenii, in special femeile, cu ce ar trebui sa fie. Am cunoscut femei religioase. Ceea ce e ingrozitor e ca ele chiar isi modeleaza sentimentele dupa scrierile Bibliei. Socul pe care un articol despre viziunea unor feministe despre sexul vaginal (care e considerat viol, un act in cursul careia femeia e ocupata), a facut-o pe o astfel de femeie sa se intoarca la credinta. Unirea unui barbat cu o femeie, chiar daca nu e dragoste, pasiune, atractie, e ceva magic. Asa scrie in Biblie, asta e impreunarea, asa a acceptat-o ea, chiar in cazul unui partener cu care nu se simtea bine nici macar sexual.
Cu alta ocazie, o alta femeie religioasa, cand am rugat-o sa-mi descrie sentimentul de iubire pe care il are fata de sotul ei, m-a trimis din nou la Biblie. Legatura religioasa dintre ei era din nou un mister, ceva dincolo de realitate, ceva ce ii oferea garantii. Acea legatura nu ii lasa sa se desparta dupa certuri grave, acea legatura o facea sa accepte anumite acte de opresiune si discriminare, cum ar fi rolurile de gen. Recompensa pe de-a gata, garantata de acceptarea si indeplinirea obligatiilor de gen, le face pe unele femei sa persiste in situatia lor nefericita si umilitoare, si in acelasi timp sa mentina patriarhatul. Patriarhatul le ofera speranta fericirii, pe cand feminismul nu le ofera nimic sigur, doar stress. Sigur, patriarhatul face asta reducandu-le la ceva ce de fapt nu sunt. Betty Friedan in "Feminine mystique" a vorbit despre asta, despre depresia crunta data de indeplinirea indatoririlor de femeie, sotie si mama. Dar era vorba despre femei educate, care chiar daca nu isi puneau probleme clare, macar isi recunosteau propriile senzatii si propriile dorinte. Pentru celelalte, pentru care supravietuirea e un deziderat, acceptarea rolurilor de gen nu e o optiune. In cazul lor trebuie oferite modele alternative. Si nu numai in cazul lor.
Ca femeile nu sunt ce zice religia e simplu. Oricine poate experimenta. Femeile religioase, daca sunt educate si inteligente, pot fi usor transformate din fecioara Maria in Maria Magdalena, sigur, spre propria placere si eliberare. Am cunoscut femei religioase care au facut rapid tranzitia spre poliandrie, goana dupa sex, preferinta pentru barbati mai tineri. Daca ar fi ceva nativ, discutiile cu o prietena si oferirea alternativei nu ar merge atat de usor. Insusi Darwin spunea in "Beagle's trip", ca a observat, cand a ajuns in Hawaii, ca acolo tinerele femei se bucurau de o mare libertate sexuala si promiscuitate. Dar incerca sa le scuze, amintind cata munca de lamurire a fost nevoie in Anglia, cata educatie din partea mamelor, ca fetele sa nu se comporte intr-un mod similar. Ele se comporta acum si in Anglia intr-un mod similar. De ce? S-a schimbat natura feminina? Nu, doar mediul.
Dar a spune femeilor ce trebuie sa fie, ce sunt, e o crima care ar trebui pedepsita la fel ca propaganda fascista si negarea holocaustului. Nu stim cine sunt femeile, ce e eternul feminin. Dar numai ele libere, prin explorare fara prejudecati, pot spune cine sunt. SI in timp....Sa le lasam sa afle, apoi sa le spuna si altora. In niciun caz, nu sunt cum zic religiile abrahamice, cum zice Freud sau cum zic sociobiologii.

Continue Reading

Utopiile feministe sunt tot utopii

Exista utopii de tot felul, au existat din Antichitate, de pe timpul lui Platon, si inca exista.
Feminismul naste utopii, ca orice ideologie. Uneori feminismul nu tine seama de unele realitati mult mai complexe. Are paradoxuri, e de criticat. Uneori feminismul, cel putin unele curente, greseste. E criticat feminismul radical pentru ca impune din nou femeilor ce sa fie. Feminismul radical, a carui adepta sunt, e criticat pentru ca nu accepta prostitutia, pe care o considera, pe buna dreptate, o forma de exploatare crunta a femeilor. In Suedia prostitutia e legala, dar clientii sunt pedepsiti. Efectele in realitate nu sunt asa de benefice cum ar trebui. Pentru ca prostitutia tot exista, iar acest sistem nu protejeaza suficient persoanele care o practica. Clientii care risca tind sa fie si mai violenti cu prostituatele.
Feminismul considera pornografia o crima, submisivitate sexuala ritualizata. Dworkin a scris mult pe acest subiect. Sunt de acord cu ea. Dar interzicerea pornografiei iarasi nu e realista. Pornografia se pare ca a redus numarul delictelor sexuale grave, mai putine prostituate au suferit violenta grava, de exemplu. Sigur, trebuie cautate alternative.
Un alt aspect este acceptarea aspectului exterior, oricum ar fi. E drept ca nu e de suferit prea mult pentru cum arati, dar nu putem nega importanta frumusetii in viata. Frumusetea e pentru toata lumea, frumusetea e cea care ne da fiori, cea de care ne indragostim. E real. Ca e exterioara, ca e interioara, ea e cea care ne face sa fim altceva, sa ne pierdem ratiunea. Fie femei, fie barbati, fie hetero, gay sau orice alta orientare, tot frumusetea ne face sa visam.
In loc de a critica goana dupa frumusete, feminismul ar trebui sa dea solutii pentru toata lumea, sa ofere alternative, sa ofere surse de recompensa, sanse de reusita pentru prostituate, pentru oamenii care nu arata prea bine, sunt prea grasi (ceea ce e in primul rand nociv pentru sanatate). De ce nu ar da feminsmul sub forma de psihoterapie modele de reusita pentru diverse tipuri de persoane, cu diverse probleme, in special pentru femei? Repet, ar trebui sa dea in primul rand modele de familie, ar trebui ca familiile lesbiene, dar si alte forme, sa fie prezentate ca alternative, cu avantaje.
Un alt lucru pe care ar putea sa-l faca feminismul ar fi acela de a educa tinerii, in special tinerele, care ar trebui sa stie la ce pericole se expun in patriarhat, si ce "afacere" grozava e familia patriarhala. Am cunoscut o femeie care facea proiecte educationale. In timp ce discutam, a sunat-o o eleva sa-i spuna ca nu mai poate merge intr-o excursie care facea parte din aceast proiect educational pentru ca se marita. Am zambit. I-am sugerat sa faca proiecte educationale care sa ajute tinerele sa nu mai vada in maritis o solutie de viata.
Apoi e un paradox, forta se impune, oamenii puternici se impun. Iar adesea forta e cea care face diferenta, dar tot ea e cea care se dezvolta in detrimentul complexitatii. Forta abstractizeaza. Femeile care se impun, cele care au succes, sunt adesea puternice. Si puterea lor e asociata cu o lipsa a unor aspecte. Ele nu inteleg anumite suferinte, anumite interactiuni, tocmai pentru ca sunt puternice. E un paradox, si in feminism se impun femeile care au unele calitati oarecum "masculine". Ce e masculin, ce e feminin? Aici vorbim de gen, nu de sex. Genul masculin, construct social, e genul supravietuirii in conditii grele, caracterizate pe competitie, dur si cu forta, care se impune. Sunt atunci cu adevarat femeile reprezentate de feminism? Cat de mult, la ce nivel?
Solutia e ca femeile sa vorbeasca, sa-si spuna problemele, sa se exprime. Aceasta ar fi primul lucru, cel mai feminist. Apoi, pe baza acestor date, cu multa minutiozitate, sa se construiasca solutii. 

Continue Reading