Joseph Sobran sau feminismul față în față cu conservatorismul

 

La primul târg fizic de carte după pandemie, Bookfest, la care am fost prezentă cu cartea mea în română, ”7000 de ani de patriarhat/Critici feministe”, văd un stand al Institutului Von Mises. Interesant! Cumpăr în grabă trei cărți, printre care una scrisă de Joseph Sobran (Evul întunecat, noua moralitate, de la Editura Contra-Mundum, 2020), apoi atac și alte edituri unde s-ar putea găsi cărți ”diferite”. Chiar reprezentantul ”Von Mises” mi le-a indicat. Era ceva conservatorism și acolo, dar nu îmi pare rău. O altă perspectivă asupra vieții, a naturii chiar, e mereu binevenită. Deschiderea interculturală e cât se poate de inspirantă. Și la prima vedere, ce poate fi mai îndepărtat de feminism decât conservatorismul?

La prima vedere însă. Pentru că Ayaan Hirsi Ali, care a lucrat pentru un think thank conservator, a spus că nicăieri nu a găsit o mai mare libertate de exprimare, unde orice subiect, inclusiv feminismul, era discutat fără prejudecăți. Asta acum, când limitele libertății de exprimare, taboo-urile impuse în anumite medii, înclusiv rețelele de socializare, sunt un fapt comun, de pe urma cărora eu însămi am suferit.

Dacă citești ce scriu, cel puțin unii dintre ei, ca Sobran, observi că, dacă nu ar avea niște obsesii, niște viruși informatici poate, conservatorii ar fi cei mai de bun simț oameni. Mai citisem cărți conservatoare, de data asta o colecție de articole conservatoare scrise în limba română, majoritatea în secolul al XIX-lea. Și da, unele critici ale liberalilor epocii, care apoi ar putea fi translatate la oamenii de stânga actuali, păreau foarte pertinente. Liberalii de atunci, ca socialiștii de acum, păreau uneori atât de incoerenți și de lipsiți de substanță... Cum altfel ar putea fi, cum mi-a răspuns o persoană cu vederi anticomuniste, unii care vor să întoarcă lumea cu fundul în sus, fără să le pese de consecințe? De mentționat e că printre conervatorii din România, din secolul al XIX-lea, era jurnalistul Mihai Eminescu, care era si ateu. În articolele lui aduce niște argumente interesante contra liberalismului. El spune că acum, când se știe că, având în vedere evoluția (apăruse cartea ”Originea speciilor” a lui Darwin, iar ideea evoluției era aproape unanim acceptată), oamenii nu mai pot fi considerați ceva special, sunt în rândul animalelor, ce suport ar mai avea liberalismul care se bazeaza pe ideea ca omul, ar fi consecința unei creație aparte, cu o misiune unică? Tot conservatorii aveau în programul lor dreptul de vot pentru femei. (Mai multe în cartea ”A fi conservator”, culegere de Ioan Stanomir și Laurențiu Vlad, editura Meridiane, 2002) . Și să nu uităm de modernizarea României datorată Partidului Conservator, care dispare apoi din istorie în 1920.

Și revenind la cartea lui Joseph Sobran, dincolo de acele obsesii (avortul, homosexualii), de altfel foarte enervante, rămâne un mare scriitor, cel mai mare al generației lui, după cum a fost descris. Are spirit critic pătrunzător, și spune cele mai profunde și clare lucruri despre dictaturi, mai ales despre comunism. Pentru noi e mană cerească, parcă ar fi vorbit cu gura noastră, cum se spune. Cunoașterea neconvențională e omniprezentă în cărțile conservatoare, în care într-adevăr lumea e diferită. Asta oferă o nouă perspectivă asupra istoriei, a istoriei ideilor și ideologiilor, mai precis. Depinde ce idee devine dominantă în societate, nu neapărat valoarea ei de adevăr sau predictivă. Și cam înțelegi și cine a învins în această bătălie a ideilor. Și pentru noi, victimele comunismului, lucrurile nu arată prea bine. Cum subliniază și Sobran, dictatura nazistă a durat câțiva ani, dictatura comunistă a durat decenii. Lagărele de concentrare naziste sunt prezentate peste tot ca simboluri ale răului uman (și pe bună dreptate), dar gulagurile sunt trecute cu vederea. Ceea ce nu zice Sobran în această carte, dar alți autori conservatori zic (vezi jonathan Leaf, ”Despre anii `60”, editura Contra-Mundum, 2022), nu neapărat cu aceste cuvinte, comunismul avea doi în unu. Adică includea ura de clasă, dar și ura de rasă. Antisemitismul era și la comuniști, dar și ura față de alte culturi/rase. Cum spunea Leaf în ”Despre anii `60”), victoria nordului în războiul din Vietnam, considerat imperialist și nazist, s-a soldat cu enorm de multe crime ale căror victime erau opozanții, fermierii, burghezii, dar și minoritatea chineză. De fapt toate aceste ideologii golănești, adică patriarhale, nu ar fi golănești dacă nu ar vedea dușmani pe baze facile, ușor identificabile. Ăsta e resortul lor intim, anvelopa ideologică se grefează pe asta. Iar violența, distrugerea ordinii sociale prin violență e ceea ce atrage atâția adepți. Violența e simplă, instinctivă, lupta politică de idei e complicată. Dacă pui soluția violenței, cu mici variabile legate de cine trebuie să fie ținta violenței, vinovații pentru starea de fapt, și ai comunismul, nazismul și fundamentalismul islamic. Și mai poți avea și altele, de ce nu? La o adică softiștii, big pharma și investitorii de pe Wall Street fac foarte mult rău.

Când asemenea partide pun mâna pe societate, se știe ce se întâmplă. Ura cea mare a conservatorilor, inclusiv a lui Sobran, care, de cele mai multe ori, tratează teme pe care le-au tratat și alții, este față de stat. Pe scurt, statul e cel care abuzează oamenii, iar odată cu creșterea puterii lui, abuzul e din ce în ce mai mare. Noi, cei care am trăit în comunism, și trăim în postcomunism, înțelegem asta foarte bine. Desoperirea pe care au făcut-o clasicii libertarianismului (Friedrich vin Hayek), aceea că un birocrat te poate abuza mai rău decât un capitalist milionar, e subliniată. Birocratul are de partea lui puterea coercitivă a statului. Rusia țaristă era cumplită cu concursul aparatului birocratic. Trăsătura asta o menține în comunism și o exportă. A mări birocrația și a da mai multă putere statului e un abuz ale cărui efecte sunt ușor vizibile.
În articolele lui, Sobran subliniază asemănarea dintre regimurile din secolul XX, Stalin, Hitler, Churchill și Roosevelt. De fapt între ei erau mai multe asemănări decât deosebiri. Și niciunul, inclusiv Roosevelt, nu era mare în vreun fel pozitiv. Roosevelt are la activ propriile încâlcări ale constituției, propriile abuzuri asupra democrației, până la crima în masă comisă prin abandonarea unei mari părți din Europa. Sobran e poate singurul care spune că pe 9 mai nu prea avem ce sărbători, că nicio forță bună nu a învins de fapt. Ne mai mirăm că în partea asta a Europei sunt atâția conservatori? În ziua de azi e o crimă să invalidezi experiențele, traumele unor oameni. Nu și dacă sunt femei, nu și dacă sunt de partea nepotrivită a Cortinei de Fier.

Statul e sursa abuzurilor, aș adăuga că Alexis de Tocqueville a avut dreptate cu ce a prezis, că nicio oprimare nu va fi așa puternică precum cea populară. Sobran vorbește, citând și alți autori, de toate drepturile pe care oamenii le-au cedat de-a lungul istoriei. De cele mai multe ori se discută de ce s-a căștigat, nu de ce s-a pierdut. Suntem din ce în ce mai dependenți de stat, din ce în ce mai încorsetați. Acum crimele se produc în masă, cândva era atât de complicat, oamenii trebuiau uciși bucată cu bucată. Să ne amintim oare că armele de foc au fost considerate la început imorale pentru că ucideau în masă? Totuși, Hiroshima, Nagasaki sau Dresda nu se pun la crime de război, că erau de parte care trebuie, cea învingătoare. O informație interesantă, neconvențională, din această carte, a fost și menționarea atitudinii lui Einstein față de asemenea crime, în special făță de crimele lui Stalin. Nu le-a condamnat niciodată și nu a avut nicio reacție când a fost întrebat despre ele.

Statul puternic, care dă o cu o mână și ea cu 10, mai ales libertăți, e problema principală a societății. În scopul creșterii lui, el crează necesități pe care să le rezolve. Crează probleme, drepturi, pentru a oferi protecție. Și tot în același scop distruge tradiții, instituții care i s-ar putea opune. Una dintre ele este...familia. Nu e de mirare că în SUA, Curtea Supremă, autoarea multor abuzuri asupra constituției, încearcă redefinirea căsătoriei în scopul legalizării căsătoriilor homosexuale. Sobran a murit înainte ca aceste căsătorii să fie legalizate. Dar de ceva timp, Curtea Supremă impune legi nedemocratice, peste capul parlamentelor statale. Un exemplu a fost, zice Sobran, celebrul Roe vs Wade, care a dus la legalizarea avortului. Republicanii conservatori, criticați de Sobran, ar intra și ei în acest joc cu crearea de amendamente și redefiniri, care să contracareze acțiunile democraților de la Curtea Supremă. Înțelegem acum de ce în State, Președintele Curții Supreme e atât de important! Și mai ales ce greu e de impus progresul pe cale democratică!

Dar ce e atât de rău cu avortul? În primul rând e o crima, și aici vorbește de celebrele poze cu fetuși. Totuși, problema cea mare e că deresponsabilizează bărbații. Deși femeile ar trebui să dispună de propriul corp, adesea acest lucru nu e adevărat (are dreptate), iar bărbații fac presiuni, amenință cu abandonul și femeile recurg la avort. Dar dacă e un astfel de bărbat, ce nevoie ar avea o femeie să aibă copil cu el, mai ales să se lege de el? Aici nu se vede dincolo de viziunea patriarhală, unde femeile sunt dependente de bărbați. De ce nu ar fi familia matriarhală cea care ar oferi femeilor și copiilor lor stabilitate și subzistență, cum se vede bine în Africa și nu numai? Adică sacrifici bunăstarea și independența femeilor pe altarul familiei? Cum zicea de Tocqueville de situațiile individuale groaznice ale unor femei din prostituție, dar societatea era salvată prin existența lor. Libertăți individuale, bunăstarea personală, dar până la femei!

Bineînțeles că Sobran e și contra homosexualității și a drepturilor extinse ale homosexualilor. Sigur, nu vrea să fie pedepsiți, dar ce treabă au ei cu căsătoria? Homosexualitatea e o scârboșenie, neigienică, dezgustătoare, ca sa nu mai vorbim de ce riscuri prezintă legate de SIDA. Ce nevoie ar avea de căsătorie, când în cazul lor nu e vorba de urmași, de mostenire? Dincolo de aspectele religioase, căsătoria are un rol practic, de a oferi protecție femeilor și copiilor. Deci rolul patriarhal! Probabil Sobran nu se uita nici măcar la serialul ”Dallas”. Da, era sub demnitatea lui culturală, de acord. Dar chiar dacă rolul originar al căsătoriei ăsta e, chiar și heterosexualii puneau căsătoria pe baza sentimentelor înaintea celei de protecție a copiilor născuți sau nenăscuți. Personajele masculine din ”Dallas” se căsătoreau cu femeile pentru care aveau sentimente, nu cu cele care rămâneau gravide. Ar fi fost ceva destul de compromițător dacă nu ar fi făcut asta. Poate în mediile foarte conservatoare, în care se pare că sunt mai multe divorțuri, probabil lucrurile stăteau diferit. Inclusiv Sobran a fost căsătorit de două ori și divorțat. La oamenii obișnuiți, de un anumit nivel, serntimentele primează. Și pentru o femeie mândră, independentă, ar fi ofensator să fie preferată pentru că a rămas gravidă, nu pentru sentimente. De ce nu ar fi așa și în cazul cuplurilor gay/lesbiene?

Aduce argumentul că în Antichitate, chiar în societățile în care homosexualitatea era oarecum tolerată, nu s-a pus problema căsătoriei. Păi se punea problema fericirii și libertății personale prea mult? Tot el vorbește de binele adus de societatea creștină, prin toleranța și bunătatea ei, prin condamnarea crimelor, a relelor tratamente, a războaielor, ceea ce, conform lui, dar și altora, ar reabilita oarecum Evul Mediu. Vânătoarea de vrăjitoare, arderea ereticilor, cruciadele, dar și alte crime, reprezintă eșecuri ale unui lumi de a stârpi violența din societate mai degrabă decât idealul ei. În epocile anterioare au fost mult mai multe crime, a fost mult mai multă istorie, adică fapte de consemnat, în special războaie. Apoi dacă ne gândim la ce războaie și atrocități aduce Renaștere și Reforma....Deci în Antichitate o asemenea problemă oricum nu s-ar fi putut pune.

Totuși, o problemă interesantă legată de homosexualitate e aceea a incidenței ei. Normal ar trebui să fie foarte redusă, asemenea altor deviații sexuale (parafilii). Propaganda, dar și alte condiții de mediu, i-ar exagera frecvența în populație. Aici ar fi multe de spus despre ce înseamnă de fapt homosexualitate, ceea ce Sobran consideră, conform vechilor norme, o boală psihică. E o lungă discuție pe care aș purta-o mai ales gândindu-ma la lesbiene și la istoria lor. El mai aduce argumentul că homosexualii celebri, inclusiv Oscar Wilde, care a făcut și pușcărie pentru viciul lui, fiind condamnat pentru homosexualitate, nu aveau îndrăzneala de a cere drepturi sau nu credeau că homosexualitatea ar fi ceva bun. Aici nu avem de unde ști, deși era greu să lupți pentru așa ceva, chiar să formulezi asemenea revendicări într-o societate unde femeile nu aveau drept de vot, iar însăși contracepția și avortul erau interzise.

Dar Sobran mai critică ceva: ceea ce se numește „drepturile civile”. Deși e pentru libertatea și non-discriminarea afro-americanilor, legile date ca urmare ale luptei pentru drepturile civile ar fi contra libertății de asociere. Cu alte cuvinte, nu alegi cu cine si unde să te asociezi. Lasă să se înțeleagă și faptul că oamenii ar avea un motiv să se teamă de afro-americani, existând riscul, până la proba contrarie, de a se confrunta cu violență. Nu aș nega asta, având în vedere că discriminarea, sărăcia și drogurile fac casă bună cu violența și infracționalitatea. Oricum, alți autori conservatori precum Leaf, arată că intergrarea afro-americanilor, dar și progresul lor material și social, a stagnat după aceste legi, în spatele cărora a fost oricum o altfel de agendă, comunistă adică.

Sobran citează în articolele lui autori din trecut sau apropiați de noi, precum Shakespeare, Samuel Johnson, Alexis de Tocqueville, George Orwell, dar și C. S. Lewis, care spune, pe lângă povești savuroase, numeroase lucruri interesante despre libertate și stat, diverse societăți.

Sobran rămâne un autor de recomandat, care se citește cu multă plăcere, chiar dacă punctată de indignare. Dar nu despre asta e libertatea? Despre dreptul de a nu fi de acord cu scriitori, mai ales dacă sunt talentați?