Intr-un articol anterior am vorbit despre obsesia femeilor de a fi suple si posibilele cauze. Acum vom discuta si despre alte aspecte, cum ar efectele asupra sanatatii femeilor pe termen lung, alte implicatii psihologice si culturale ale acestei obsesii.
Ne place sa credem ca acum femeile se bucura de cea mai mare libertate din istorie, ca acum putem face mai multe decat oricand, ca acum ne putem implini mai mult decat in orice epoca si in orice loc de pe Pamant. Din pacate, nu este asa. Din unele puncte de vedere, femeile din Occident, inclusiv Romania, sunt mai oprimate nu numai decat acum cateva mii de ani, dar si decat acum cateva secole sau chiar un secol. Ce au castigat pe o parte s-a pierdut pe altele, sau pur si simplu pierderile au fost pierderi si gata, patriarhatul s-a impus incet si sigur. Cateva exemple? Numai daca ne ducem la muzee de arta, si vedem picturi de acum cateve secolo, sa zicem din secolul al XVII-lea, vedem multe portrete de femei in varsta, total neatragatoare, dar pline de expresie. Acum filmele si arta noastra sunt doldora de femei tinere, inexpresive, cu sentimente pur decorative. Si romanele de acum un secol, chiar scrise de barbati, mai vorbeau despre experiente feminine relevante, despre femei care se lupta, femei puternice. Analiza psihologica a femeilor era adesea una complexa. Ia sa ne gandim din nou la ce sunt acum femeile in cinematografie, chiar in reclame. De problemele femeilor, psihologice si nu numai, se ocupa doar feminismul. Oamenii sunt din ce in ce mai reci, mai putin interesati de problemele afective ale altora, in special ale femeilor. Numai daca te uiti la discutiile de pe net, iti dai seama cat de ignoranti sunt oamenii, in special barbatii, la problemele femeilor, la ce inseamna sa fii femeie.
Mergem mai departe, femeile de acum cred ca a fi mama in lumea noastra e cel mai bine, esti cel mai respectata, ai cele mai multe facilitati. Se bucura ca pot avea bone si se pot ocupa de serviciu. Dar institutia bonelor e una veche, una in mare voga in secolul al XVIII-lea, inainte de Revolutia Franceza. Parisul era pe atunci plin de femei de la tara care lucrau ca bone. Pariziencele, bogate sau mai putin bogate, voiau, iar societatea le sustinea, sa se intoarca la distractiile obisnuite dupa nastere, si sa-si mentina si frumusetea in acelasi timp. Sigur ca a avea bona inseamna a exploata o alta femeie, care nu-si permite acelasi lucru, dar institutia bonelor, cum spune Elisabeth Badinter in "Mama sau femeie", e veche si candva era mult mai bine pusa la punct decat acum. Femeile care nu erau nevoite atunci sa munceasca, puteau sa-si reia viata de dinainte.
Acum avem drept de vot, avem drepturi politice. Dar si acestea s-au deteriorat in timp de multe ori in istorie. Revolutiile burgheze, incepand de la cea a lui Cromwell si terminand cu cea Franceza, au condus la o reducere a drepturilor politice pentru femei, cum spune Rosalind Miles in "Cine a pregatit cina cea de taina; o istorie universala a femeilor". Inainte de aceste revolutii, femeile influente, chiar daca nu aveau drepturi politice clare, puteau sa asiste la sedintele parlamentului si sa aiba oarece reprezentare, chiar indirecta. Apoi femeile au fost total excluse din viata politica, votul universal fiind de fapt universal masculin pana la victoria sufragetelor. Aici ar avea loc o lunga discutie despre cum a evoluat in timp imaginea femeilor. Socialismul, cultura de masa, a redus toate femeile la statusul de femei, toate egale, lipsite de valoare. Feminitatea este egala cu sexul feminin, orice ai face, esti tot femeie. Oricat de inteligenta, de sensibila, daca iti ridica fusta, esti tot femeie, ca sa apelam la o pilda antica. Intrebarea e daca nu cumva socialismul, stangismul din Academia nu asta face, ne egalizeaza pe toti in cea mai bazala (exista asa ceva?) conditie a noastra, luandu-ne ce ne face unici? Ce e mai rau, uniformizarea sau elitismul ignorant la problemele reale? Grea intrebare, la care raspunsul ar fi ca da, stangismul ar trebui sa spuna ca in cele mai negre conditii se nasc oameni extraordinari si trebuie sa le dam sanse sa faca si sa traiasca lucruri extraordinare, nu sa spunem ca toti suntem egali in mizerie si mediocritate.
Despre sexualitatea feminina, asa-zisa eliberare sexuala e de fapt o eliberare de o povara incredibila, o negare si sclavie sexuala de neimaginat altadata inafara unor paturi sociale. Probabil anticii stiau mai multe despre sexualitate feminina reala decat stiu psihologii freudieni azi sau psihosociologii indopati cu patriarhat ieftin. Foarte probabil, cred eu, institutia curtezanelor a venit din simpla exprimare a sexualitatii unor femei deosebite, cu care toti barbatii visau sa fie, aceasta sexualitate era sacra, pe langa temple. Banii care au venit apoi ca daruri la inceput erau doar forma de recunostinta pentru a avea acces la ceva atat de scump, care nu putea fi exclusiv. Curtezanele erau extrem de bogate in unele locuri din Antichitate. Primele banci au aparut in Asia mica, infiintate de ele. Inteligente, culte, frumoase, fiinte sexuale, poti dori ceva mai mult de la o fiinta umana? Atentia ei, inclusiv sexuala, e altfel decat cel mai mare dar uman, ceva sacru? Consideram acum darurile sexuale ale unor femei sacre, daruri de nepretuit? Acum femeile sunt reduse la porneia, sclave sexuale, nu curtezane, chiar si cele bine platite, cele implicate in relatii cu barbati bogati.
Si revenind la oile noastre, supletea, slabiciunea feminina. Femeile sunt mai presate decat acum 100 ani, cu felul cum arata, perfectiunea e cea dorita. Perfectiunea in domeniul vizual, nu va ganditi la altceva. Probabil pentru ca femeile sunt reduse la papusi sexuale, obiecte, accesorii ale barbatilor. Si daca nu arati intr-un anumit fel, nu esti femeie valabila, nu esti femeie. Democratia gusturilor barbatesti, moneda universala a valorizarii femeilor de catre barbati e felul cum arata ele, standardizat. Aia inteleg toti, se stabileste rapid o ierarhie intre toti in ce priveste obiectul sexual din curte, cum se stabileste pentru masini, conturi etc.. Inteligenta, sensibilitatea, demnitatea, moralitatea, nu se vad usor, nu pot fi discutate usor, nu pot fi o moneda universala, o masura universala a valorii feminine. Nu esti nimic, nu esti femeie daca nu arati intr-un fel standard. Si cum grasimea e acum cel mai mare dusman al frumusetii feminine, cel mai usor de detectat, de discutat, presiunea pusa pe femei pentru a fi suple este imensa, mult mai rau ca altadata. Acum se pune mai mutla presiune pe aspectul lor, pe corpul lor, ca oricand. Atentie, nu pe inteligenta, instructia si demnitatea lor. E mai usor sa arati bine decat sa fii inteligenta si culta, sa ai idei personale. Poate si pentru ca ai mai multe recompense de la societate daca esti supla decat daca investesti in propriul creier. O replica dintr-o comedie era ca si femeia care va descoperi un tratament contra cancerului va fi supusa acelorasi judecati de valoare estetice.
Ar fi interesant un studiu din care sa rezulte cat timp, nervi, idei, investesc femeile in felul cum arata, in special in lupta cu kilogramele fata de timpul pe care il investesc in dezvoltarea si realizarea persoanala. Cat plang ele ca sunt grase fata de regretul ca n-au citit o carte buna, ca n-au inteles un lucru inteligent despre lume si viata, ca n-au facut ceva cu adevarat moral. Femeile sunt judecate dupa cantar si cm mai multa decat orice altceva. Si repet, nu a fost intotdeauna asa, standardele nu au fost atat de stricte ca acum. Rezultatele concursurilor de frumusete de acum un secol se vad, exista fotografii. Femeile acelea nu intrau in standardele de acum, desi de cele mai multe ori erau educate intr-o lume in care educatia era infinit mai rara la femei. Acele femei nu plangeau si nu sufereau atat de mult ca sunt grase ca acum, nu se gandeau atat de mult la cantar. Ma intreb daca obsesia cu slabiciunea ar fi pus stapanire pe mintea sufragetelor, probabil acum nu am fi avut drept de vot.
Grasele sunt acum mai prost vazute decat proastele, fiintele superficiale, imorale, chiar decat criminalele. Sa fii grasa e un delict. Nu am fost niciodata grasa, dar experientele graselor sunt de-a dreptul socante. Una dinte problemele lor e ca nu exista haine pentru ele, Hainele pentru ele sunt foarte urate, ca si cand daca ai fi grasa nu ai avea nevoi si simt estetic, ar trebui sa umbli cu sacul in cap. Haine frumoase pentru femei slabe, manechinele sunt slabe.
De obicei nu vorbesc despre experientele mele, dar uneori ma gandesc ca faptul de a arata bine fara mari eforturi, inclusiv de a incapea in marimea s la 1,70 a fost un avantaj care mi-a eliberat mintea de suferinta provocata de aspect si m-am putut ocupa de altceva. Dar au existat si in cazul meu eforturi nu de a fi supla, ci de a fi foarte supla. Dulciurile au devenit taboo in adolescenta. Aveam tot timpul un fel de aparat de masura a caloriilor in creier, stiam tot timpul cat sa mananc pentru a ma mentine. Sportul era o adictie. Daca nu ma miscam cateva ore, imi era rau. Am capatat o conditie fizica de soldat din trupele speciale. Talia mea a fost cea mai mare parte din viata mea de adulta nu subtire, ci foarte subtire. Dar cate femei se pot lauda ca pot manca suficient pentru a nu face carente si sa fie totusi slabe? Cate femei, daca ies din acea rutina a frumusetii nu se ingrasa rau? Diferenta dintre a arata foarte bine si a nu mai arata bine nu e asa de mare in ce priveste stilul de viata. Greseli mici sunt platite foarte scump.
Stilul de viata al femeilor suple, in cele mai multe cazuri, nu e de invidiat. Femeile suple sunt gratioase, fine, dar de foamea pe care o fac pentru a arata asa putini stiu. Vad ca hainele arata bine pe ele, dar nu stiu cat mananca, ce mananca, cat sport fac. Intrebata cum se mentine, o femeie supla a declarat: cu chinuri! O alta a spus ca isi ameteste foamea cu ardei. Multe femei suple rad daca le vorbesti de dieta cu pizza si bere, combinatie fatala pe care nu au incercat-o niciodata. Cele mai multe mananca atat de putin ca in unele tari exista grija pentru ca ele, mancand atat de putin, sa nu ajunga la carente grave. Si multe cred ca ajung.
Dar exista fata nevazuta a acestui stil de viata. Nu stim care e pretul pe termen lung pe care il plateste supletea asupra sanatatii fizice, dar si mentale, a femeilor. Ma gandesc in primul rand la pretul legat de fertilitate, care nu are importanta doar asupra conceperii de copii, ci a sanatatii in general. Manechinele anorexice sunt sterile adesea, e o minune cand una mai reuseste sa conceapa. Dar ne intrebam daca toate problemele legate de fertilitate pe care le au acum femeile in a patra decada a vietii nu ar avea vreo legatura cu infometarea pe termen lung. Inainte, in secolele anterioare, femeile cu stare isi mentineau fertilitatea in a cincea decada de viata destul de frecvent. Nu e vorba de a nu ajunge la menopauza, ci de a naste copii. Un studiu pe o secta religioasa in care femeile erau hranite abundent si nu foloseau niciun mijnloc contraceptiv, arata ca cele mai multe nu mai nasteau dupa 48 ani. 48 ani!!! pai cine nu ar vrea ca femeile de acum sa aiba aceasta fertiltiate! Stresul vietii de zi cu zi e un alt factor contra fertilitatii, dar foarte probabil ca si infometarea, ca si stresul legat de aspect, au un rol important.
Pentru frumusete dam tot, asa suntem acceptate social, dar cat rabda o femeie ca sa fie slaba, ce mod viata are, cat sport face, cat timp mai are pentru ea, pentru a fi cu ea, pentru a medita, pentru a se regasi pe ea insasi ne intrebam vreodata? Cat de stresant e sa fii slaba si sa arati bine? Avem acces la marturisirile (sincere) ale femeilor care arata bine dupa standarde, cat mananca cu adevarat, cat de frustrate sunt cu adevarat, care e gradul lor de fericire, de buna dispozitie? Care e viata lor reala? Cat de libera sunt cu adevarat? Poti fi emancipata cand esti sclava cantarului, a numaratului caloriilor si a benzii de alergat? Da-o dracu de carte de citit, intai fac pe bicicleta! Poti fi sanatoasa mental cu aceasta obsesie? Ce pofta de viata, de a face lucruri complicate, de a rupe bariere mai ai cand ti-e foarme permanent? Ce sansa ai sa faci depresii, atacuri de panica etc?
Sportul si mancatul rational se spune ca sunt sanatoase pentru sanatate. De acord! Dar groaza de stigmatul gasimii nu stiu daca e.
Ce ar fi de facut? Sigur, feminism. De la sex, insitutii sociale, estetica, totul trebuie adaptat la nevoile, dorintele, fiziologia feminina. Ar trebui sa se faca haine frumoase si pentru femeile plinute, iar faptul de a fi plinuta sa fie sexy, sa fie interesant, manechinele plinute sa fie in voga, arta, filme, sa fie cu femei plinute, chiar grase. Grasele sunt femei, au dreptul la viata si la fericire.
Ar trebui sa fie modele femei plinute. Stiu doar o artista plinuta care se declara adepta a ceea ce se numeste fat feminism, miss Platnum, care este de origine romana.
Sunt gata sa vorbesc despre experientele mele cu supletea. Abia acum imi dau seama cat de slaba am fost, desi nici acum nu sunt grasa. Si totusi, uneori voiam sa fiu mai slaba, uneori spuneam ca sunt grasa, spre amuzamentul celor din jur. Marimile hainelor pe care le purtam erau imposibile. Cu putin efort ma pot intoarce acolo. Dar oare ce rost ar avea acel efort? Da, hainele arata superb, iti permiti orice extravaganta vestimentara, orice rochie, cat de scurta, cat de ciudata. E greu cand nu mai esti asa, mai ales cand te-ai obisnuit. Dar ce motiv sa ai sa fii asa de la inceput? Fiind mereu feminista, singurul motiv pe care l-am invocat a fost sanatatea. Sportivii sunt sanatosi, trebuie sa arati ca ei, sa traiesti ca ei. Dar oare e adevarat? Sportivii de performanta nu au cele mai lungi si mai sanatoase vieti. Nici pe departe. femeile sportive au si ele adesea probleme de fertilitate.
Comparam cat de inteligente suntem in fiecare zi fata de ce am fost? Cat de bune si morale? Cat de feministe? Probabil acum am inteles cel mai bine feminismul, desi il practic din copilarie. E mai important decat sa arat ca un model. Am inteles si alte lucruri. Si totusi...poate azi o sa alerg o ura de parc....sau doua....
https://www.youtube.com/watch?v=trn1f-IDfro
Ne place sa credem ca acum femeile se bucura de cea mai mare libertate din istorie, ca acum putem face mai multe decat oricand, ca acum ne putem implini mai mult decat in orice epoca si in orice loc de pe Pamant. Din pacate, nu este asa. Din unele puncte de vedere, femeile din Occident, inclusiv Romania, sunt mai oprimate nu numai decat acum cateva mii de ani, dar si decat acum cateva secole sau chiar un secol. Ce au castigat pe o parte s-a pierdut pe altele, sau pur si simplu pierderile au fost pierderi si gata, patriarhatul s-a impus incet si sigur. Cateva exemple? Numai daca ne ducem la muzee de arta, si vedem picturi de acum cateve secolo, sa zicem din secolul al XVII-lea, vedem multe portrete de femei in varsta, total neatragatoare, dar pline de expresie. Acum filmele si arta noastra sunt doldora de femei tinere, inexpresive, cu sentimente pur decorative. Si romanele de acum un secol, chiar scrise de barbati, mai vorbeau despre experiente feminine relevante, despre femei care se lupta, femei puternice. Analiza psihologica a femeilor era adesea una complexa. Ia sa ne gandim din nou la ce sunt acum femeile in cinematografie, chiar in reclame. De problemele femeilor, psihologice si nu numai, se ocupa doar feminismul. Oamenii sunt din ce in ce mai reci, mai putin interesati de problemele afective ale altora, in special ale femeilor. Numai daca te uiti la discutiile de pe net, iti dai seama cat de ignoranti sunt oamenii, in special barbatii, la problemele femeilor, la ce inseamna sa fii femeie.
Mergem mai departe, femeile de acum cred ca a fi mama in lumea noastra e cel mai bine, esti cel mai respectata, ai cele mai multe facilitati. Se bucura ca pot avea bone si se pot ocupa de serviciu. Dar institutia bonelor e una veche, una in mare voga in secolul al XVIII-lea, inainte de Revolutia Franceza. Parisul era pe atunci plin de femei de la tara care lucrau ca bone. Pariziencele, bogate sau mai putin bogate, voiau, iar societatea le sustinea, sa se intoarca la distractiile obisnuite dupa nastere, si sa-si mentina si frumusetea in acelasi timp. Sigur ca a avea bona inseamna a exploata o alta femeie, care nu-si permite acelasi lucru, dar institutia bonelor, cum spune Elisabeth Badinter in "Mama sau femeie", e veche si candva era mult mai bine pusa la punct decat acum. Femeile care nu erau nevoite atunci sa munceasca, puteau sa-si reia viata de dinainte.
Acum avem drept de vot, avem drepturi politice. Dar si acestea s-au deteriorat in timp de multe ori in istorie. Revolutiile burgheze, incepand de la cea a lui Cromwell si terminand cu cea Franceza, au condus la o reducere a drepturilor politice pentru femei, cum spune Rosalind Miles in "Cine a pregatit cina cea de taina; o istorie universala a femeilor". Inainte de aceste revolutii, femeile influente, chiar daca nu aveau drepturi politice clare, puteau sa asiste la sedintele parlamentului si sa aiba oarece reprezentare, chiar indirecta. Apoi femeile au fost total excluse din viata politica, votul universal fiind de fapt universal masculin pana la victoria sufragetelor. Aici ar avea loc o lunga discutie despre cum a evoluat in timp imaginea femeilor. Socialismul, cultura de masa, a redus toate femeile la statusul de femei, toate egale, lipsite de valoare. Feminitatea este egala cu sexul feminin, orice ai face, esti tot femeie. Oricat de inteligenta, de sensibila, daca iti ridica fusta, esti tot femeie, ca sa apelam la o pilda antica. Intrebarea e daca nu cumva socialismul, stangismul din Academia nu asta face, ne egalizeaza pe toti in cea mai bazala (exista asa ceva?) conditie a noastra, luandu-ne ce ne face unici? Ce e mai rau, uniformizarea sau elitismul ignorant la problemele reale? Grea intrebare, la care raspunsul ar fi ca da, stangismul ar trebui sa spuna ca in cele mai negre conditii se nasc oameni extraordinari si trebuie sa le dam sanse sa faca si sa traiasca lucruri extraordinare, nu sa spunem ca toti suntem egali in mizerie si mediocritate.
Despre sexualitatea feminina, asa-zisa eliberare sexuala e de fapt o eliberare de o povara incredibila, o negare si sclavie sexuala de neimaginat altadata inafara unor paturi sociale. Probabil anticii stiau mai multe despre sexualitate feminina reala decat stiu psihologii freudieni azi sau psihosociologii indopati cu patriarhat ieftin. Foarte probabil, cred eu, institutia curtezanelor a venit din simpla exprimare a sexualitatii unor femei deosebite, cu care toti barbatii visau sa fie, aceasta sexualitate era sacra, pe langa temple. Banii care au venit apoi ca daruri la inceput erau doar forma de recunostinta pentru a avea acces la ceva atat de scump, care nu putea fi exclusiv. Curtezanele erau extrem de bogate in unele locuri din Antichitate. Primele banci au aparut in Asia mica, infiintate de ele. Inteligente, culte, frumoase, fiinte sexuale, poti dori ceva mai mult de la o fiinta umana? Atentia ei, inclusiv sexuala, e altfel decat cel mai mare dar uman, ceva sacru? Consideram acum darurile sexuale ale unor femei sacre, daruri de nepretuit? Acum femeile sunt reduse la porneia, sclave sexuale, nu curtezane, chiar si cele bine platite, cele implicate in relatii cu barbati bogati.
Si revenind la oile noastre, supletea, slabiciunea feminina. Femeile sunt mai presate decat acum 100 ani, cu felul cum arata, perfectiunea e cea dorita. Perfectiunea in domeniul vizual, nu va ganditi la altceva. Probabil pentru ca femeile sunt reduse la papusi sexuale, obiecte, accesorii ale barbatilor. Si daca nu arati intr-un anumit fel, nu esti femeie valabila, nu esti femeie. Democratia gusturilor barbatesti, moneda universala a valorizarii femeilor de catre barbati e felul cum arata ele, standardizat. Aia inteleg toti, se stabileste rapid o ierarhie intre toti in ce priveste obiectul sexual din curte, cum se stabileste pentru masini, conturi etc.. Inteligenta, sensibilitatea, demnitatea, moralitatea, nu se vad usor, nu pot fi discutate usor, nu pot fi o moneda universala, o masura universala a valorii feminine. Nu esti nimic, nu esti femeie daca nu arati intr-un fel standard. Si cum grasimea e acum cel mai mare dusman al frumusetii feminine, cel mai usor de detectat, de discutat, presiunea pusa pe femei pentru a fi suple este imensa, mult mai rau ca altadata. Acum se pune mai mutla presiune pe aspectul lor, pe corpul lor, ca oricand. Atentie, nu pe inteligenta, instructia si demnitatea lor. E mai usor sa arati bine decat sa fii inteligenta si culta, sa ai idei personale. Poate si pentru ca ai mai multe recompense de la societate daca esti supla decat daca investesti in propriul creier. O replica dintr-o comedie era ca si femeia care va descoperi un tratament contra cancerului va fi supusa acelorasi judecati de valoare estetice.
Ar fi interesant un studiu din care sa rezulte cat timp, nervi, idei, investesc femeile in felul cum arata, in special in lupta cu kilogramele fata de timpul pe care il investesc in dezvoltarea si realizarea persoanala. Cat plang ele ca sunt grase fata de regretul ca n-au citit o carte buna, ca n-au inteles un lucru inteligent despre lume si viata, ca n-au facut ceva cu adevarat moral. Femeile sunt judecate dupa cantar si cm mai multa decat orice altceva. Si repet, nu a fost intotdeauna asa, standardele nu au fost atat de stricte ca acum. Rezultatele concursurilor de frumusete de acum un secol se vad, exista fotografii. Femeile acelea nu intrau in standardele de acum, desi de cele mai multe ori erau educate intr-o lume in care educatia era infinit mai rara la femei. Acele femei nu plangeau si nu sufereau atat de mult ca sunt grase ca acum, nu se gandeau atat de mult la cantar. Ma intreb daca obsesia cu slabiciunea ar fi pus stapanire pe mintea sufragetelor, probabil acum nu am fi avut drept de vot.
Grasele sunt acum mai prost vazute decat proastele, fiintele superficiale, imorale, chiar decat criminalele. Sa fii grasa e un delict. Nu am fost niciodata grasa, dar experientele graselor sunt de-a dreptul socante. Una dinte problemele lor e ca nu exista haine pentru ele, Hainele pentru ele sunt foarte urate, ca si cand daca ai fi grasa nu ai avea nevoi si simt estetic, ar trebui sa umbli cu sacul in cap. Haine frumoase pentru femei slabe, manechinele sunt slabe.
De obicei nu vorbesc despre experientele mele, dar uneori ma gandesc ca faptul de a arata bine fara mari eforturi, inclusiv de a incapea in marimea s la 1,70 a fost un avantaj care mi-a eliberat mintea de suferinta provocata de aspect si m-am putut ocupa de altceva. Dar au existat si in cazul meu eforturi nu de a fi supla, ci de a fi foarte supla. Dulciurile au devenit taboo in adolescenta. Aveam tot timpul un fel de aparat de masura a caloriilor in creier, stiam tot timpul cat sa mananc pentru a ma mentine. Sportul era o adictie. Daca nu ma miscam cateva ore, imi era rau. Am capatat o conditie fizica de soldat din trupele speciale. Talia mea a fost cea mai mare parte din viata mea de adulta nu subtire, ci foarte subtire. Dar cate femei se pot lauda ca pot manca suficient pentru a nu face carente si sa fie totusi slabe? Cate femei, daca ies din acea rutina a frumusetii nu se ingrasa rau? Diferenta dintre a arata foarte bine si a nu mai arata bine nu e asa de mare in ce priveste stilul de viata. Greseli mici sunt platite foarte scump.
Stilul de viata al femeilor suple, in cele mai multe cazuri, nu e de invidiat. Femeile suple sunt gratioase, fine, dar de foamea pe care o fac pentru a arata asa putini stiu. Vad ca hainele arata bine pe ele, dar nu stiu cat mananca, ce mananca, cat sport fac. Intrebata cum se mentine, o femeie supla a declarat: cu chinuri! O alta a spus ca isi ameteste foamea cu ardei. Multe femei suple rad daca le vorbesti de dieta cu pizza si bere, combinatie fatala pe care nu au incercat-o niciodata. Cele mai multe mananca atat de putin ca in unele tari exista grija pentru ca ele, mancand atat de putin, sa nu ajunga la carente grave. Si multe cred ca ajung.
Dar exista fata nevazuta a acestui stil de viata. Nu stim care e pretul pe termen lung pe care il plateste supletea asupra sanatatii fizice, dar si mentale, a femeilor. Ma gandesc in primul rand la pretul legat de fertilitate, care nu are importanta doar asupra conceperii de copii, ci a sanatatii in general. Manechinele anorexice sunt sterile adesea, e o minune cand una mai reuseste sa conceapa. Dar ne intrebam daca toate problemele legate de fertilitate pe care le au acum femeile in a patra decada a vietii nu ar avea vreo legatura cu infometarea pe termen lung. Inainte, in secolele anterioare, femeile cu stare isi mentineau fertilitatea in a cincea decada de viata destul de frecvent. Nu e vorba de a nu ajunge la menopauza, ci de a naste copii. Un studiu pe o secta religioasa in care femeile erau hranite abundent si nu foloseau niciun mijnloc contraceptiv, arata ca cele mai multe nu mai nasteau dupa 48 ani. 48 ani!!! pai cine nu ar vrea ca femeile de acum sa aiba aceasta fertiltiate! Stresul vietii de zi cu zi e un alt factor contra fertilitatii, dar foarte probabil ca si infometarea, ca si stresul legat de aspect, au un rol important.
Pentru frumusete dam tot, asa suntem acceptate social, dar cat rabda o femeie ca sa fie slaba, ce mod viata are, cat sport face, cat timp mai are pentru ea, pentru a fi cu ea, pentru a medita, pentru a se regasi pe ea insasi ne intrebam vreodata? Cat de stresant e sa fii slaba si sa arati bine? Avem acces la marturisirile (sincere) ale femeilor care arata bine dupa standarde, cat mananca cu adevarat, cat de frustrate sunt cu adevarat, care e gradul lor de fericire, de buna dispozitie? Care e viata lor reala? Cat de libera sunt cu adevarat? Poti fi emancipata cand esti sclava cantarului, a numaratului caloriilor si a benzii de alergat? Da-o dracu de carte de citit, intai fac pe bicicleta! Poti fi sanatoasa mental cu aceasta obsesie? Ce pofta de viata, de a face lucruri complicate, de a rupe bariere mai ai cand ti-e foarme permanent? Ce sansa ai sa faci depresii, atacuri de panica etc?
Sportul si mancatul rational se spune ca sunt sanatoase pentru sanatate. De acord! Dar groaza de stigmatul gasimii nu stiu daca e.
Ce ar fi de facut? Sigur, feminism. De la sex, insitutii sociale, estetica, totul trebuie adaptat la nevoile, dorintele, fiziologia feminina. Ar trebui sa se faca haine frumoase si pentru femeile plinute, iar faptul de a fi plinuta sa fie sexy, sa fie interesant, manechinele plinute sa fie in voga, arta, filme, sa fie cu femei plinute, chiar grase. Grasele sunt femei, au dreptul la viata si la fericire.
Ar trebui sa fie modele femei plinute. Stiu doar o artista plinuta care se declara adepta a ceea ce se numeste fat feminism, miss Platnum, care este de origine romana.
Sunt gata sa vorbesc despre experientele mele cu supletea. Abia acum imi dau seama cat de slaba am fost, desi nici acum nu sunt grasa. Si totusi, uneori voiam sa fiu mai slaba, uneori spuneam ca sunt grasa, spre amuzamentul celor din jur. Marimile hainelor pe care le purtam erau imposibile. Cu putin efort ma pot intoarce acolo. Dar oare ce rost ar avea acel efort? Da, hainele arata superb, iti permiti orice extravaganta vestimentara, orice rochie, cat de scurta, cat de ciudata. E greu cand nu mai esti asa, mai ales cand te-ai obisnuit. Dar ce motiv sa ai sa fii asa de la inceput? Fiind mereu feminista, singurul motiv pe care l-am invocat a fost sanatatea. Sportivii sunt sanatosi, trebuie sa arati ca ei, sa traiesti ca ei. Dar oare e adevarat? Sportivii de performanta nu au cele mai lungi si mai sanatoase vieti. Nici pe departe. femeile sportive au si ele adesea probleme de fertilitate.
Comparam cat de inteligente suntem in fiecare zi fata de ce am fost? Cat de bune si morale? Cat de feministe? Probabil acum am inteles cel mai bine feminismul, desi il practic din copilarie. E mai important decat sa arat ca un model. Am inteles si alte lucruri. Si totusi...poate azi o sa alerg o ura de parc....sau doua....
https://www.youtube.com/watch?v=trn1f-IDfro