Ce e mai greu pentru o femeie heterosexuala, sa aiba o viata personala satisfacatoare sau sa urce pe Everest?

Romanul pe care incerc sa-l scriu este despre emanciparea femeilor. Se spune ca ideile percuteaza mai bine prin intermediul cartilor usor accesibile sau al filmelor decat prin lucrari academice sofisticate. Sigur, si alea isi au rostul lor. Ce ar fi fost lumea de azi fara Spinoza? Fara unele filosoafe feministe? Dar dincolo de asta, ideile accesibile, moda, dar mai ales produsele industriale schimba lumea. Din pacate pentru femei lumea abia a inceput sa se schimbe. Feministele au facut enorm, dar pentru eliberarea femeilor s-au facut abia primii pasi. Unii spun ca drepturile omului ajung, ca umanismul ajunge, ca nu e nevoie de feminism. Nu sunt de acord. E nevoie in continuare de deconstructia ideilor patriarhale, unele atat de adanc infiltrate in mentalitatea colectiva. E nevoie de intelegerea problemelor femeilor, de intelegerea lor insele, de a sti cine sunt si ce vor, dincolo de ce li se impune sa creada ca sunt si vor. Ele sunt altceva, dar inca nu stiu ce sunt. Trebuie sa afle.
Despre asta e vorba in "7000 ani". Despre problemele lor reale pe care trebuie sa le rezolve in mod creativ, indraznet, fara prejudecati si pudoare.
M-am intrebat adesea de ce, la atata timp de la aparitia miscarii feministe, femeile au inca o situatie atat de precara, sinistra as putea spune, chiar si in Occident. Acum cateva saptamani m-am intalnit cu o femeie, o mama cu studii universitare, pe care am rugat-o sa incerce sa se gandeasca pentru 10 minute, dupa ce ajunge acasa, la ea insasi. Mi-a raspuns ca ii e greu sa faca asta, ca ea nu-si permite luxul asta, si oricum nu ar ajuta-o cu nimic. Prin aceasta tragedie personala, aceasta femeie mi-a raspuns la intrebarea de mai sus. Femeile nu s-au eliberat, ele inca sunt sclavele instructiunilor lumii patriarhale in care traiesc. Nu pot face altceva decat sa umble libere pe strazi, imbracate mai comod decat acum 200 ani, dar facand cam aceleasi lucruri, muncind si crescand copii, implicate in aceleeasi relatii monogame, patriarhale, ca si atunci. Facand mai mult sex, avand mai mult acces la contraceptie, dar fiind reduse, in esenta la aceleeasi roluri. Si avand aproape la fel de putine alegeri.
A venit timpul ca femeile sa treaca la etapa urmatoare, adica sa inteleaga ca nu vor fi libere atata timp cat dezideratele lor sunt pedepsele pentru viol si violenta domestica, salarii egale cu barbatii, dreptul de vot, dreptul la avort, chiar daca si astea sunt vise in unele tari. Femeile pot cere dreptul la cautarea fericirii, dar pentru asta trebuie sa stie ce le-ar face fericite. Si acum nu stiu, li se spune ce le-ar face fericite si ele cauta sa rezolve problemele in acest sens, aplicand reteta de fericire care nu le apartine.
Eroina din "7000 ani" face o calatorie curajoasa, scandaloasa, dar interesanta, in cautarea propriei fericiri. Si mai mult, gaseste solutii, chiar daca cu pretul a numeroase eforturi si sacrificii.
Cum am mai spus si cu alta ocazie, lumea in care traim e una inselatoare, dura, pentru femeile heterosexuale. Modelele de viata personala oferite de ea sunt nefunctionale in cel mai bun caz si toxice sau letale in cel mai rau. Relatiile monogame, adesea numite casatorie prin care femeia isi schimba numele de familie, sunt periculoase la propriu pentru viata si sanatatea, integritatea intelectuala si demnitatea femeilor. Si nu au legatura cu fericirea lor. Crima e cu atat mai mare cu cat gasirea unui partener potrivit (in ce mod?) este un deziderat in viata pentru ele. Si-au gasit un partener, fac si cresc copii, se presupune ca trebuie sa fie fericite. Dar nu sunt...
Femeile sunt fiinte sociale si sexuale, fiinte cu functii psihice tipic umane, si inca foarte dezvoltate. E normal sa caute implinirea sexuala si afectiva intr-o relatie. Numai ca se confrunta cu viata, evolutia, cu modul cum natura a facut barbatii, cu modul cum natura le-a facut pe ele sa recepteze sexul si barbatii. Educatia si modul de viata actual nu sunt in concordanta cu necesitatile femeilor, cu maximizarea potentialului lor de a fi fericite. Masculii speciilor, fiind sexul care mai mult sau mai putin trebuie sa alerge dupa imperechere, din motive ecologice pe care nu le discutam aici, sunt mai receptivi la semnalele transmise de femele. Ele, pe de alta parte, au nevoie de stimuli puternici, vezi cantecele pasarilor sau coada paunului. Deci femeile ar avea nevoie sa fie incantate mai mult de barbati, ele au un prag al sensibilitatii la stimuli sexuali mai ridicati. Barbatii ar trebui sa se lupte sa fie frumosi, seducatori mai mult decat femeile. Dar societatea patriarhala neaga acest lucru, femeile sunt cele antrenate sa incante, barbatii sunt cei eventual antrenati sa ofere, dar de cele mai multe ori nu ofera, ci doar repara intr-o oarecare masura problemele materiale si sociale ale femeilor, create tot de patriarhat asemenea legarii picioarelor chinezoaicelor. Cu alte cuvinte, penuria de barbati fermecatori, sexy, frumosi este o mare problema pentru femeile heterosexuale.
Urmeaza apoi necesitatile strict sexuale ale femeilor, care variaza de la femeie la femeie, dar adesea sunt considerabil mai ridicate decat ceea ce poate oferi un barbat mediu, cu alte cuvinte foarte multe femei nu au cum sa fie satisfacute de un singur barbat. E tot o consecinta a evolutiei, dar nici in astfel de detalii nu intram. In treacat spunem ca femelele de cimpanzeu se imperecheaza in perioada de rut cu foarte multi masculi, toti din grup pe care ii accepta. Femelele de bonobo se imperecheaza foarte des, atat cu masculi, dar si cu femele. Diferenta fata de aceste rude ale noastre este ca femelele de om sunt receptive sexual tot timpul anului. Dar la bonobo, femelele fac sex si inafara perioadei reproductive.
Ca totul sa fie si mai rau vine si o alta problema. Adaptarea masculilor la cele mai multe specii, inclusiv la om, este in sensul competitiei, al dezvoltarii unor caractere care nu sunt tocmai placute si benefice pentru femele in cazul unei relatii pe termen cat de cat lung, dincolo de imperechere pur si simplu. Agresivitatea, spiritul competitiei, se dezvolta in detrimentul altor caractere, cum ar lipsa de empatie si intelegere, protectivitate, desi aceasta idee, legata de strict aceste caractere, este destul de controversata, dar in mod clar este valabila in cazul altora, mai subtile. In concluzie, calitatea sexuala si sociala a barbatilor e mai proasta decat a femeilor, femeile au pretentii mai mari decat barbatii in sens sexual, psihologic, social. Mai era nevoie de ceva? Da...De negarea tuturor acestor realitati si de negarea intereselor femeilor la nivelul societatii. E ca si cum te-ai duce la piata, ai vrea sa cumperi ceva bun, plin de proteine, vitamine, minerale, iar societatea te-ar imbia cu chipsuri si hamburgeri, iar tu nici nu ai sti ca nu de asta ai nevoie. Dar ai simti...ai face depresii, viata ta ar fi un chin, iar industria farmaceutica ar inventa tot felul de medicamente pentru tine, de la antidepresive pana la viagra pentru femei. E mai simplu decat sa spuna adevarul. Si sa ofere solutii reale la aceste probleme reale.
Timpul victimizarii, al pretentiilor reduse a trecut. Feminismul ar fi cazul sa treaca la etapa urmatoare. Femeile au dreptul la cautarea fericirii, realizarii in plan personal.

Continue Reading

Pudoarea- cea mai mare rusine a femeii

Cand eram mica imi trecusera pe la urechi niste idei despre ce ar trebui sa fie o femeie, ce nu ar trebui sa faca, adica despre toate acele restrictii revoltatoare care li se impun femeilor in societatile patriarhale. Era indecent pentru o femeie sa isi manifeste dorinta pentru un barbat, sa-i arate ca il place, sa ii arate pasiune. Dar apoi, daca se marita cu el, ea trebuie sa-i fie fidela, sa ii fie devotata. Pai cum? Daca ea nu-l dorea inainte, daca ea nu trebuia sa aiba sentimente pentru el, atunci cum avea dupa casatorie? Ce se schimba? La fel si cu dorinta sexuala, nu doar cea afectiva. Daca la ineput, ea nu trebuia sa se arate interesata de sex, dupa casatorie, ea trebuia sa fac sex cu sotul ei, din datorie. Dar asa ceva parea incompatibil cu psihologia umana. Adica nu se urmarea ca o femeie sa simta intr-un anumit fel, omeneste valid, ci sa faca anumite lucruri, sa se comporte intr-un anumit fel. Pai cum? Simplu, ceea ce simtea ea nu conta, nu avea nicio importanta. Trebuia doar sa faca anumite lucruri. Cum se cheama asta? Sclavie. Sclavului nu i se pretinde o anumita atitudine, anumite sentimente, anumite idealuri care sa il mane sa faca anumite lucruri, ci doar supunere pentru a executa ce i se cere. Sclavul nu e erou, nu e curajos, puternic, nu are vise, nu iubeste, el face ce i se cere, se supune. Altminteri e batut, infometat, pedepsit, chiar ucis. Pentru ca e sclav, nu poate fi convins, el e disponibil, e de vanzare. O simpla unealta vorbitoare. Asa sunt si femeile considerate cand sentimentele le sunt negate.
Cel mai dureros mi se parea insa cand auzeam femei care se laudau cu faptul ca ele nu au aventuri, ca sunt fidele, ca sunt "morale", nu sunt "curve". Fara a fi citit nimic feminist, mi se parea de neconceput ca o femeie sa judece alte femei in felul asta sau sa se laude cu asemenea calitati. Care era obiectul mandriei lor? Frigiditatea? Dezinteresul fata de sex? Daca ar fi fost sentimentele fata de parteneri, marea pasiune, ceea ce le facea sa fie foarte fidele si devotate, ar fi fost de inteles si laudabil. Dar si sentimentele erau indecente. Nimic nu innobila o femeie decat negarea sentimentelor proprii, supunerea oarba unor reguli care dispretuitoare fata de ele, care le desfiintau natura umana.
Fenomenul a fost analizat de multe feministe, printre care Dworkin, dar si Miroiu la noi, care vorbeste la un moment dat de "moralitatea" sexuala a unei femei ca despre cea mai inalta forma de moralitate pe care o poate avea o femeie. Adica nu conteaza ce curaj, ce demnitate are, important e sa nu fie promiscua, sa respecte poruncile patriarhale.
In conditiile istorice in care patriarhatul este inca prezent, cel mai mare dusman al femeilor, al eliberarii femeilor ar fi pudoarea, cu toate formele ei, de la cea sexuala la tot felul de aspecte comportamentale. Ar trebui declarat un razboi deschis pudorii, adica rusinii femeilor de a-si exprima sentimentele, de a fi ele insele, de a spune ce simt in anumite situatii, vis a vis de anumite probleme. Si sigur, discutiile libere despre sex, studiile realiste despre sex, despre preferintele si atitudinile reale ale femeilor, ar putea avea o mare importanta in acest sens. Femeile ar trebui sa-si reconstruiasca imaginea publica, sa fie vazute cum sunt, conform necesitatilor lor, nu conform patriarhatului, conform unor instructiuni care nu au legatura cu interesele si natura lor.
Ar fi salutara o campanie in acest sens, cu numele: pudoarea- cea mai mare rusine pentru o femeie! Perpetuand atitudinea patriarhala de sfiala, de umilire, de rusine fata de tine insati, de propriile trairi, adica acea submisivitate ritualizata despre care vorbesc analistele feministe, ne condamnam la suferinta in continuare, dar condamnam si alte femei, generatiile urmatoare. Femeile trebuie sa spuna ce simt, ce vor, avem nevoie de razboinice, de femei libere, nu de doamne!

Continue Reading