In viata ai ce-ti doresti cel mai mult

Se spune ca in viata ai ce-ti doresti cel mai mult. Dar din nefericire nu e un singur lucru pe care ti-l doresti sau un singur lucru, cel mai important, nu-ti ajunge ca sa fii fericit. Iti trebuie mai mult. Lucrul pe care ti-l doresti cel mai mult, cel putin in cazul unor femei, poate al celor mai multe, cum spun unele studii, este cariera, importanta sociala, capacitatea de a influenta societatea si mediul sau invers. Puterea, cu alte cuvinte. De fapt, probabil puterea e cel mai important lucru pe care ni-l dorim. Era un studiu care arata, nu imi amintesc exact unde era facut, care conducea la concluzia ca exista mai multe femei care isi doresc in primul rand cariera decat barbati, la care prioritatea e familia, cel putin intr-o proportie mai mare. Pare simplu. Pentru femei cariera ofera mai multa siguranta si implinire decat familia, contrar tuturor stereotipurilor. Se stia de pe timpul lui Betty Friedan. Cand femeile renunta la cariera in favoarea partenerilor si o fac pentru familie e ca li se pare, de cele mai multe ori, ceva in care au mai putine sanse, ca reprezinta o investitie mai proasta materiala si nu numai. Dar daca au de ales, femeile vor cariera, putere.
Personajul din acest roman face aceasta alegere ca si cand ar clipi. Cand eram mica, am vazut un film despre o mare cantareata de opera, Hariclea Darclee. Cariera a fost pentru celebra soprana cel mai important lucru, a divortat, apoi a renuntat la un admirator pentru cariera. La un moment dat spune ca desi a pierdut pe partea de viata personala, viata i-a oferit multe. Se referea la succesul profesional. In copilarie, adolescenta, alegerea asta pare mai mult decat facila. Simti usoare regrete, dar pana la urma succesul pare mai important. Apoi am vazut "In numele trandafirului" al lui Umberto Eco. La fel, un personaj isi paraseste iubita care ramane in zapada cu ochii in urma lui. Spune ca nu a regretat niciodata alegerea facuta. Am empatizat si cu el, as fi facut la fel atunci, as fi parasit o persoana draga pentru stiinta, cultura, asa cum facuse acest personaj. Numai ca in realitate nu e niciodata atat de usor. In realitate nu e ca atunci cand iti imaginezi inainte de a fi cunoscut pasiunea, inainte de a sti cum te simti cand cineva te face fericit. O faci, dar doare ca dracu. Doare sfasietor, plangi zile, luni, ani, uneori toata viata. Si nu o faci in mod direct, senin, nu lasi pe nimeni in zapada, privind in urma ta. De obicei apar concursuri de imprejurari, in care multe alegeri mici, ca niste ace infipte in inima, isi spun in cele din urma cuvantul. 
Atunci de ce ajungi sa o faci? De ce nu alegi sentimentele? Simplu, nu pentru ca nu asta ai vrea, nu pentru ca nu in ochii partenerului ar fi sursa cea mai pura de fericire, ci pentru ca te identifici cu cauza pe care o ai, cu mesajul pe care vrei sa-l transmiti lumii, care devine parte din tine. Daca nu faci asta, nu esti tu. Iar daca nu esti tu, atunci cum poti merita sentimentele? E ca si cand ai lua sentimentele, dar ai deveni altcineva, deci pana la urma nu ai castiga. Nu ai fi demn, fara acea misiune, acest mesaj, de a primi acest pretios dar. Nu te poti darui daca nu esti complet. De fapt nu e o alegere, e un blestem. Ai de ales intre a renunta la tine sau la iubire. Faci singurul lucru pe care poti sa-l faci plangand, apoi regretand, traind cu nostalgii si cu vise despre ceea ce putea fi. Si cu cele mai pretioase amintiri.

Continue Reading

De ce femeile vor "baieti rai"

Oare e adevarat? Care femei vor "baieti rai"? Intotdeauna? Pe de alta parte, se spune, ar fi si studii care sa confirme faptul ca scorpiile au cei mai buni barbati. Asta inseamna ca unele nu vor baieti rai sau nu au acces la ei, exact cele rele. E adevarat oare ca femeile, cel putin unele dintre ele, prefera baietii rai? Margineanu are un cantec despre barbatul ideal, care la un moment dat, suna ceva de tipul "prostul ala nu exista". Adica pana la urma femeile alearga dupa ceva extrem de tolerant, care sa le accepte foarte multe. Intr-o discutie despre femeia ideala, am auzit de la un barbat o completare a acestui cantec "curva asta nu exista". Dincolo de cuvantul cu conotatii patriarhale, e vorba de femei libere, intr-un fel, rele. Oare barbatii vor fete rele?
E celebru romanul lui Alexandre Dumas fiul, "Dama cu camelii", in care o curtezana s-a indragostit si a dat dovada de multa noblete si spirit de sacrificiu. Nu e o poveste care sa arate ca aceste femei, care prin natura profesiei trebuie sa minta in amor, pot avea sentimente reale. De fapt numai femeile care stiu ce vor, care cunosc barbati, care au experienta, pot fi suspectate de sentimente reale, specifice, pentru un barbat. E usor sa ametesti o pustoaica, o fiinta care nu prea stie ce vrea, care se imbata cu apa rece. Sentimentele superioare implica alegere dura, selectivitate, iar selectivitatea vine din cunoastere. Cu alte cuvinte, s-ar putea spune ca numai o curva, de fapt nu neaparat o femeie promiscua, nu o curtezana, ci o femeie libera, cu o sexualitate libera, neingradita, poate iubi cu adevarat un barbat.
Se poate spune la fel si la barbati? Probabil ca da. 
De ce femeile vor baieti rai? Pentru ca vor oameni care gandesc si simt mai mult decat altii, care in felul asta au mai multi demoni. Daca nu ti-i stapanesti, devii mai rau. Daca da, devii o fiinta mai buna. Ideea e ca femeile, poate mai mult decat barbatii, atunci cand aleg cu adevarat, nu vor legume, vor stimuli puternici, idei puternice, sentimente puternice si variate. Toate astea pot fi asociate cu angoase, obsesii, rautate, dar daca sunt depasite, cu o mai mare toleranta, bazata pe intelegere.
Intrebarea de ce femeile vor baieti rai si de ce baietii buni nu au noroc e una misogina. Femeile vor frumusete, nu bunatate, bunatatea e planul B, desi toti spunem ca asta ne dorim in primul rand. Bunatatea trebuie sa fie, altfel relatia se distruge, dar alergam dupa frumusete, senzatii tari, interesante. Sunt amuzante acele studii in care se spune ca femeile fac alegeri diferite in functie de perioada ciclului reproductiv. Adica la ovulatie se duc in baruri si agata baieti rai, intesati de testosteron, iar in rest prefera barbatii mai domestici, care chipurile le ajuta sa-si creasca puii conceputi cu baietii rai. Nu cumva in restul ciclului reproductiv ele doar accepta barbatii cu interes sexual, de imperechere mai mic, pentru ca ele au un interes mai mic? Nu au suficienta energie sa alerge dupa ce doresc cu adevarat, si aici nu e vorba de testosteron decat in mica masura.
Femeile vor stimuli sexuali puternici, ca si femelele altor specii (vezi coada paunului) poate mai mult decat barbatii, tocmai pentru ca sunt mai putin receptive, adica mai putin sensibile la acesti stimuli, dar patriarhatul le spune ce sa vrea, cum sa fie "cuminti". O femeie care nu e cuminte, nu e prudenta si linistita, e libera, are mari sanse sa vrea baieti rai, care sa simta si sa gandeasca mult, eventual sa fie creativi, si care sa aiba macar sanse sa ajunga foarte toleranti si intelegatori cu adevarat, in cunostinta de cauza. Pentru ca alege ceva care sa-i placa.

Continue Reading

Relatiile - dictaturile Occidentului

Ce e Occidentul? E spatiul (ex?)-crestin. Ce diferentiaza cultura Occidentala de alte culturi? Revolutia Industriala, visul progresului, democratia, drepturile omului? Fiecare separat si toate impreuna. Visul progresului, stiintific, tehnic, cultural, are legatura cu crestinismul, cu ideea salvarii, de fapt a schimbarii radicale a vietii in bine, care vine de la o sursa profetica, supranaturala la inceput, cel putin. 
Revolutia industriala a venit pana la urma tot de la crestinism. Mizeria din orasele Europene, unde stiinta si intelegerea profunda a lumii stagna intr-un mod mai dur decat in alte parti ale lumii, a dus la epidemiile devastatoare care au ucis una din trei persoane incepand cu Moartea Neagra din secolul al XIV-lea. A decima e prea putin spus, inseamna uciderea a una din zece persoane. Schimbarile aduse de depopulare au condus la zdruncinarea ierarhiilor sociale, la schimbarea modului de gandire, a societatii.
In aceasta lume apare capitalismul si ceva ce se poate spune ca numai Occidentul a avut: Revolutia Franceza. Chiar daca la origine era ceva destul de patetic, ca acea clasa burgheza era formata mai mult din bacani si avocati, ideile ei despre libertate si egalitate pentru toti (toate mai putin, desi femeile au avut o mare contributie la aceasta revolutie) erau unice, in premiera. Nu asa se petrecusera lucrurile cu alte revolutii burgheze, precum cea din Anglia, care pastra intr-un fel status quo-ul, ierarhiile, clasele.
Cum spun uneori medicii, ca sa te repari trebuie sa te strici bine, se pare ca asa au stat lucrurile si cu cultura Occidentala, a trebuit sa decada ingrozitor, sa cunoasca un dezastru major dat de mizerie si ignoranta, sa nu mai aiba nimic, decat speranta, visul salvarii, si sa renasca mai puternica si infloritoare decat tot ce fusese pana atunci. Tot ce e in Occident, pe scurt, se poate spune ca se datoreaza, in mod ironic, crestinismului, cu efectele lui, bune sau rele. Caderea Constantinopolului, ultimul bastion al Imperiului Roman, a blocat drumurile traditionale spre Orient, si a condus la marile descoperiri geografice. Din nou, sansa spre Revolutia industriala.
Lumea veche s-a prabusit si a aparut una noua, in care oamenii credeau din ce in ce mai mult ca pot avea orice, ca orice vis li se poate implini, ca pot fi oricat de liberi si de fericiti pot fi. Oricate piedici ar fi fost, oricate sincope, societatea mergea in aceasta directie.
Chiar daca democratia reala si drepturile omului sunt doar un vis asimptotic chiar si in Occident, se poate spune ca sunt valori Occidentale bine conturate, adoptate si de alte culturi din ce in ce in ce mai mult, practic valori universale. Numai ca in Occident oamenii, majoritatea, nu sunt liberi cu adevarat.
De ce? Pentru ca traiesc in relatii monogame. Chiar daca nu sunt casatoriti, chiar daca nu au acte (Nietzsche spunea ca si concubinajul a fost compromis de ideea de casatorie), chiar daca incearca sa-si pastreze autonomia. Modelul Occidental al relatiilor este unul dictatorial profund. Chiar daca votam, ne putem plimba pe unde vrem, ne putem stabili oriunde in Uniuea Europeana, ne intoarcem acasa in dictaturi. Nu doar ca nu putem spune ce vrem, face ce vrem ca sa nu lezam sentimentele partenerilor, ci pentru ca asta e relatia, de cele mai multe ori, o limitare a libertatii. Nu ai voie sa te duci cand vrei si unde vrei cu cine vrei. Mai ales daca persoana cu care vrei sa iesi e de sex opus. Am aflat de curand ca in Occident, in cele mai multe relatii, daca intalnesti pe cineva, un posibil prieten de sex opus, nu e decent sa te intalnesti cu acea persoana in oras, sa discutati. De cele mai multe ori, oamenii implicati in relatii nu isi fac prieteni noi, mai ales de sex opus. In general se stie unde sunt, sunt controlati cam tot timpul. Candva o prietena mi-a spus ca eu nu par a fi intr-o relatie, tocmai pentru ca sunt foarte relaxata, fac ce vreau, ies cand vreau. Pentru a in relatia mea era foarte multa incredere. Adica partenerul stia ca nu ma duc sa fac sex cu alti barbati, ca il respect etc.
Dar daca m-as fi dus sa fac sex cu altii? De ce sa nu fac asta? De ce sa nu facem asta daca sutem intr-o relatie? Sincer, gelozia inafara relatiilor bazate pe pasiune, in perioada in care e pasiune, si atunci chiar vrei superexclusivitate, mi se pare un nonsens. Ce rost are sa fii gelos cand oricum nu simti ceva puternic, unic, pentru acea persoana? Ce rost are s-o limitezi, sa te limitezi pe tine? De ce sa nu-i oferi libertate, in conditiile in care sa existe totusi loialitate, adica facem ceea ce facem fara sa lezam sentimentele partenerului/partenerei?
Gelozia vine de la proprietate, copiii conceputi in cadrul acelei relatii trebuia sa fie mostenitorii averii tatalui, care trebuia sa fie sigur ca erau ai lui. In societatile matriliniare, unde averea si rangul se transmite pe linie feminina, deci nu exista dubii in privinta genelor lor, exista mai mult sau mai putin promiscuitate feminina, alegeri libere, relatii scurte, bazate pe placere. Relatiile pastreaza forma patriarhala in Occident, desi sunt mai laxe decat in trecut.
Dar oamenii sunt tratati ca o proprietate, ca pe ceva ce apartine partenerului. Un amic African se mira de felul cum Occidentalii se controleaza intre ei tot timpul. Cand i-am spus ca noi suntem mai fideli, mi-a replicat ca suntem ca nu avem incontro, ca suntem tot timpul cu partenerii, ca suntem tot timpul controlati de ei. "Femeile sunt libere la voi? Nu stii ce vorbesti! La noi sunt libere, se intalnesc cu cine vor, unde vor, nu sunt controlate si nu-si controleaza sotii tot timpul, ca la voi" Ei nu ar putea trai asa. Africanii nu sunt mai promiscui, ei sunt doar mai liberi si mai sinceri. Atat! Asa am fi si asa am fi fost si noi pe timpul Romanilor, probabil.
Societatea Occidentala, care a avut Revolutia Franceza, e una ce apreciaza individualismul. E extraordinar pana la un punct. Ce vine de la indivizi, nu de institutii, poate fi foarte important, valoros. Dar asta inseamna ca si sentimentele si ideile mici, nocive, meschine, mizerabile, care vin de la indivizi, pot fi bune. Tot ce vine de la orice individ poate fi o valoare. Si de cele mai multe ori, egoismul, posesivitatea, intransigenta pot veni de la indivizi. Dorintele, idealurile, sentimentele pot fi egoiste, simpliste, intolerante. Dar se pot impune, pot fi respectate.
Tendinta normala (a se citi comuna) de posesivitate, de obiectificare a oamenilor, poate fi exagerata in anumite culturi, ca in cea Occidentala. Individualismul ajuta in acest sens. Individualismul, destul de contestat de crestinism la inceput, este oarecum sustinut de el. Desi pana la Moartea Neagra, individualismul nu era foarte incurajat, nu exista statui sau urme evidente de recunostinta pentru filantropi importanti, in crestinism salvarea se obtine invidual. Oamenii sunt strigati pe numele de botez, numele propriu, la judecata de apoi. In Occident oamenii isi spun intai numele propriu, apoi numele de clan (familie).
Exact unde ar trebui sa fim cei mai buni, generosi, intelegatori, adica atunci cand suntem cu oamenii pe care i-am ales noi, dupa criteriile noastre, nu care ne-au adus pe lume fara voia noastra, in familiile pe care nu le-am ales noi, suntem cei mai posesivi si dictatoriali. Acolo unde ar trebui sa fim cei mai liberali, suntem cei mai despotici. Gelozia e o crima, o forma de coercitie groaznica, ce tine de sisteme concentrationare, nu de relatii bazate pe afectiune si intelegere.
Si totusi, ea exista. La un moment dat, in "7000 ani", un personaj African ii spune unuia Occidental: "Daca m-ai iubi, m-ai ierta si daca te-as fi inselat". Personajului Occidental i se pare o declaratie scandaloasa, egoista, dar viata il face sa inteleaga ca Occidentalii nu au intotdeauna dreptate.

Continue Reading