In Romania, daca scrii o carte, duci manuscrisul la editura, apoi, peste cateva luni sau chiar cativa ani, daca ai noroc, cartea apare in foi si coperte. In alte parti, autorii intai incearca sa isi faca reclama, isi fac bloguri, astfel incat atunci cand cartea apare, cititorii sunt deja pe faza. Voi incerca sa import acest sistem si in Romania.
Despre ce e vorba ?
Aceasta carte este in primul rand despre natura umana, societatile umane, despre relatiile interumane, despre diferente culturale, despre vise si fericire. Dar mai ales despre femei, despre conditia feminina in diverse culturi. Se poate spune ca e o carte militanta feminista. Se incearca chiar o redefinire a unor relatii interumane pe baze postmoderne.
Are legatura cu realitatea ?
Intr-un fel se poate spune ca da. Cu greu se poate spune ca e metafictiune, personajul principal masculin e fictiv, dar e inspirat de un tip pe care nu il voi cunoaste niciodata probabil. Unul din acei tipi care ne fac sa visam, dar carora nu le stim nici macar numele, cu care am schimbat cateva cuvinte, sau poate doar o privire. Din nefericire, nu am schimbat nici macar o privire cu cel care a inspirat acest personaj.
Dar pentru autenticitate, foarte multe replici pe care i le atribui sunt reale. Ele apartin unor persoane reale (diferite) din cultura personajului din carte. Unele dintre acestea sunt chiar fotbalisti care joaca in campionatul de fotbal din Romania.
Contine sex ?
E greu sa vinzi o carte fara sex sau romantism. Da, contine mult sex, dar sex din perspectiva femeilor. Sex cu si pentru femei, daca vreti. E greu sa creezi tensiune sexuala fara a cadea in pornografie. Aceasta carte are aceasta ambitie. Intentia a fost de a exprima senzualitate fara nicio tangenta cu vulgaritatea.
Cartea aceasta materializeaza una dintre cele mai cunoscute fantezii sexuale feminine: sexul cu Africani. De fapt e povestea unei pasiuni devastatoare dintre o femeie foarte « Europeana » si un tanar African.
Chiar daca e vorba de o fantezie sexuala feminina, barbatii care citesc aceasta carte ar trebui sa se simta invidiosi pe conditia feminina, dar si surprinsi, daca nu mandri de senzatiile si sentimentele pe care le pot trezi. Astea au fost intentiile autoarei, rezultatul se va vedea...Oricum, exista si un personaj masculin (alb) care are o relatie cu o Asiatica, o fantezie comuna in Occident.
« Ce a vrut sa exprime autorul ? »
In scoala generala ni se spunea « autorul a vrut sa exprime asta si asta ». In orice lucrare epica, autorul foloseste personajele pentru a exprima ceea ce doreste. O carte buna are un mesaj mai mult sau mai putin filosofic. Mesajul pe care am vrut sa il transmit prin aceasta carte este de fapt naivitatea occidentalilor care cred in universalitatea valorilor lor, care nu reprezinta mai mult decat niste ciudatenii plicticoase pentru cei apartinand altor culturi. Ideea cartii, care mi-a venit in urma cu cativa ani, a fost inspirata de razboiul contra terorismului. Incearca sa arate si geneza valorilor occidentale, conditiile istorice si poate chiar biologice care au contribuit la aparitia acestei lumi unice in care noi avem norocul sa traim si sa ii apartinem. O lume ale carei valori au fost cucerite cu multe eforturi si sacrificii, dar care poate disparea in orice moment in oceanul societatilor umane « normale », pentru care toate aceste valori sunt la fel de exotice cum sunt pasarile paradisului pentru noi, dar nici pe departe atat de admirate. Ca Occidentali avem datoria, chiar daca putini dintre noi realizeaza asta, de a mentine si de a dezvolta aceste valori. Cel mai important si mai valoros produs al Occidentului este democratia. Ar trebui sa il distribuim in cat mai multe tari ale lumii, asa cum distribuim Coca Cola. Din nefericire, misionarismul democratic nu e asa de dezvoltat cum este misionarismul religios.
Unde se petrece actiunea ?
Actiunea se petrece in Europa (Germania, Romania, Grecia) si in Africa, Cameroon. Sigur, fiecare loc are o incarcatura simbolica. Germania e locul unde valorile Occidentale au fost poate cel mai grav puse in pericol, Romania e o tara Europeana originala tocmai prin gradul ridicat de banalitate culturala (in Romania gasesti orice, dar nimic special), iar Grecia e locul de unde a pornit totul. Am ales Cameroon ca tara Africana, pentru ca este numita « Africa in miniatura » datorita geografiei, dar si culturii, mai precis multitudinii de culturi.
Care e stilul ?
Stilul s-ar putea numi « roman- blog ». Adica transcrie gandurile spontane ale personajului principal declansate de evenimentele la care ia parte dupa modalitatea unui jurnal modern online, adica limbajul este plin de neologisme foarte actuale. Profunzimea sentimentelor, dar si perenitatea temelor, al trebui insa sa transceada actualitatea.
Abordarea stilistica porneste de la ideea ca tot ce e la scara mare e magnific, chiar daca acelasi lucru la scara mica e indecent sau patetic. Daca te vaieti la un om, esti patetic, daca te vaieti la un milion esti extraordinar.