Trump si mitul "zoon politikon""

Azi de dimineata m-am uitat pe mobil. Nu aveti niciun eveniment pentru azi, mi-a aparut in engleza, dupa ce am apasat pe data. Cum? Azi aflam rezultatul alegerilor din SUA. Cum sa nu fie un eveniment? Facebook-ul era mai tacut decat oricand. Rulez un pic imaginile, nimic despre alegeri. Ce naiba se intampla? Trebuia sa se stie pana la ora asta. Pana la urma am dat cautare pe google si am aflat. Ce era de aflat, evenimentul istoric.

Ca noi in Romania si in tarile foste dictaturi comuniste ne-am obisnuit sa votam intre rau si foarte rau, de cele mai multe ori ca sa evitam o catastrofa politica, una mai mare decat alta, ne-am obisnuit. Noi votam ca sa scapam de izolationism, de politicieni care ne-ar face (si ne fac) o imagine mai mult decat dezagreabila, care sunt capabili de acte de coruptie si de incalcare a democratiei greu de exprimat. Asta ne da mereu complexe, politicienii ne fac sa ne fie rusine de noi, ca romani, de exemplu. Numai ca asta nu se intampla numai la noi. Am aflat incetul cu incetul, de la Bush jr. incepand, ca si in America lucrurile nu stau foarte diferit. Romania e o tara care merita sa fie si in Uniunea Europeana, si in NATO, in toate structurile alea, pentru ca e de-acolo. Sufera de toate bolile moderne, ale societatilor moderne, zise democratice, in forma mai grava, e drept, are si altele deosebite, dar nu e foarte speciala. NU avem de ce sa ne fie rusine ca romani, ci ca occidentali si mai ales ca oameni. Si mergand mai departe, ca femei, in special.

Si vorbind despre femei, e absolut ingrozitor ca 40% dintre femei l-au votat pe Trump. Miliardar cu bani din mostenire (oricum, in conditiile actuale a fi self made person e o fictiune in America si orunde), misogin, autor al unor declaratii ssandaloase legate de femei, cu proces pentru viol (al unei fetite de 12 ani), rasist etc. Donald Trump a obtinut, cel putin deocamdata, mai multe voturi decat Hillary Rodham Clinton, o politiciana de cariera, fosta secretara de stat pe politica externa. Trump nu are experienta politica, iar despre competente nu e cazul sa vorbim. Declaratiile lui despre politica externa arata nu ca e nonconformist, ca are alta viziune in poltica, ci ca habar n-are. Da, habar n-are! Daca vrei sa glumesti despre ceva ce stii, spui lucruri aiurea, dar in glumele astea, in exagerarile cuiva care se pricepe, sunt limite. Oricate greseli si oricat de controversata ar fi dna Rodham-Clinton, se vede ca ea e de meserie, face greseli (mari, vezi nordul Africii, mai ales Libia) pentru ca lucreaza, pentru ca ea crede in ceva. Clinton e un animal politic, o fiinta sociala reala adica. Si totusi...nu conteaza,

Oamenii l-au votat pe Trump, pe un om inconstient, care nu stie cu ce se mananca politica, pentru ca impulsurile lui instinctuale rezoneaza cu ale lor; ca e ura fata de clasa politica, fata de imigranti, fata de musulmani, dar mai ales fata de femei, sunt sentimentele lor.

Din pacate asta e democratia, asta e votul universal. Ca sa fie democratie trebuie sa stii ceva poltica, sa ai o constiinta poltica, altminteri votezi pe simpatii (si mai ales antipatii) fara sa te gandesti la consecinte, la viata ta. Democratia a umplut Europa de cimitere, (cum spunea Helmuth Kohl, intre doua localitati aflate la o distanta de cateva zeci de km erau 17 cimitere cu victimele celui de-al dollea razboi mondial), democratia a aruncat jumatate de Europa, si apoi o buna parte din lume, in bezna dictaturii comuniste. Pentru ca in prima jumatate a secolului XX oamenii erau anti-sistem ca si acum, urau politica si politicienii, corupti, imorali, fara viziune. Si da, asa erau, asa sunt si acum. Dar intotdeauna exista loc pentru mai rau. Cum s-a vazut.

Democratia nu exista nicaieri, e doar o asimptota, un vis. NU are cum sa fie. Daca ar fi pe bune, aproape ca nu am mai face nimic altceva decat am lua decizii ale cetatii. Acum sunt, teoretic, mijloace, pentru agora nonstop, pe net. Dar mai e o problema, cea mai importanta; cu cine sa luam aceste decizii, in mod democratic?

Multi oameni sunt, cum arata statisticile, analfabeti functionali. NU inteleg textele, nu inteleg ce e la televizor, nu inteleg stirile. Atunci cum ar intelege politica? De aceea, teoretic, exista reprezentanti. TU nu stii sa citesti, nu stii poltica, dar ai pe cineva care te reprezinta. De aceea, teoretic, parlamentul e mai democratic decat orice referendum. Asta daca relatia dintre alegator si ales ar fi una onesta, reala, cel putin ca aceea dintre vanzator si client. Problema e ca nu e. Aici e de facut ceva. Ce anume? Legi pentru a sanctiona alesul, care de fapt nu e sanctionat in niciun fel cand isi inseala alegatorul. Nu-l mai voteaza.  Aia e sanctiune? Nu. Trebuie sanctiuni reale, exact ca in cazul in care un vanzator inseala. SI aici e mult mai grav.

Pe de alta parte, si votantul, persoana cu drept de vot, trebuie sa stie cat de cat ce interese are, ce face poltiica. Stiu ca pare o prostie, pare nedemocratic, dar cum exista carnet de sofer, ar trebui si carnet de aleagator, Persoana votanta ar avea nevoie de cunostinte minimale de poltica. Nu varsta de 18 ani te face apt pentru intelegerea politicii, ci cunoasterea ei. Poate ar trebui un examen cu cunostinte minime.

De fapt democratia a disparut, din unele puncte de vedere, odata cu votul censitar. Ca era discriminatoriu, ca mai ales femeile nu aveau drept de vot (votul cu capul de familie, care adesea era femeie, era mai democratic), era adevarat. Dar macar votul era legat de o responsabilitate, aceea de a avea, a face bani. Acum nu mai e legat de nicio responsabilitate, desi e mai periculos decat a conduce masina pentru propria persoana si pentru ceilalti. Sunt cei mai multi oameni capabili de a vota cu adevarat? Nu te-ai urca intr-un autobuz condus de un sofer fara carnet, dar te utci intr-o tara, intr-o lume, condusa de milioane de soferi fara permis. E terifiant. Acesti soferi nu se tem de dictatura, incalcarea drepturilor omului nu li se pare in neregula, traditiile, de fapt instinctele lor primare sunt incomparabil mai importante decat niste concepte pe care nu le inteleg.

In conditiile actuale zoon politikon e un mit. Democratia Antica a fost creata pentru comunitati mici, in care toata lumea se cunostea, in care agora era agora. Acum agora sunt discutii la tv, cenzurate, partinice etc. Iar cei mai multi oameni nu stiu ce e agora de fel, nu-i intereseaza, pentru ei alegerile sunt un fel de spectacol. Uitam ca votul universal s-a dorit pentru ca unii oameni, apti de a vota, erau discrimnati, din cauza sexului, a averii, a clasei sociale. Atunci vocea acestor oameni nu se auzea. Acum nu se aude de vocile, de fapt urletele celor mai multi, care nu inteleg nimic din politica, dar care pot fi usor manipulati prin instincte. E ca si caad publicul de pe  arenele cu lupte de gladiatori ar decide soarta cetatii. Lupta politica s-a mutat in arena cu adevarat.

Cum e posibil ca de atata timp de cand femeile au drept de vot sa nu fie macar o presedinta in SUA? In Franta? In Romania chiar, desi e vorba practic de 25 ani de democratie? Asta arata cam cum se voteaza, cam cum se fac propunerile in partide. Arata cam cum e cu instinctele umane. Inteleg instinctele barbatilor, care vor sa mentina patriarhatul, adica sclavia femeilor. O femeie care conduce ar fi contradictie in termeni. Femeia trebuie sa fie subjugata, sa munceasca pe gratis sau pe nimic, sa fie dependenta, altfel de ce ar mai fi maritata sau tarfa, cum ii sade bine unei femei? Barbatul se sprijina in exitenta lui patriahala pe sclavia, supunerea, disperarea femeilor, de aici isi trage bunastarea, existenta si auto-aprecierea, siguranta de sine.

Dar nu inteleg instinctele femeilor care nu voteaza cu alte femei. Nu-ti trebuie mare inteligenta, mari cunostinte, nu-ti trebuie nici macar sa stii cuvantul "feminism"

ca sa intelegi ca o femeie presedinte, primar, e ceva bun pentru tine. Macar te bucuri ca una ca tine a ajuns sus. Chiar am cunoscut o femeie simpla care se bucura sa fie Garbriela Firea primar "pentru ce numai barbatii sa fie destepti? NU si femeile? De ce sa nu ajunga si femeile sus?" Reactie corecta! Ce e insa cu emotile altor femei, cu reactiile si instinctele lor? Ultime date de la exit poll-ul american arata ca 54% dintre femei au votat cu Clinton. Ce e cu restul? Cum e cu femeile care au votat cu Trump? Misogin declarat, acuzat de viol....

Cred ca asta ar trebuie sa faca feminismul, sa inteleaga mai bine aceste femei, sa le studieze. Daca ar fi mai multe genuri, exista genuri de femei. Sunt femei care se identifica drept femei, care se inteleg ca femei (feministele in general)  si altele care nu inteleg cum se vad, cu ce se identifica. Andrea Dworkin, in "Femei de dreapta" (right winged women) face niste analize ale fenomenului, propunand o strategie bazata pe frica de barbati a acestor femei. Da, e o parte, una mare din adevar, dar cred ca se bazeaza in special pe femeile cu un anumit nivel de intelegere, de clasa mijlocie, ceva educatie. Dar ce putem spune despre celelalte care practic nu se identifica drept femei? Esista intr-adevar multe genuri feminine in societatea noastra...De aceea nu ne putem astepta la mare succes politic al feminismului radical. Solutia pe care o dau feministele radicale de decenii e separatismul, spatii pentru femei. Ele se pot extinde la nivel politic, economic, administrativ. Dar asta nu inseamna ca feministele radicale nu au nevoie si de reprezentare politica, intr-o lume in care nu au, intr-adevar nicio sansa sa se impuna. Cel putin deocamdata.

http://www.cbsnews.com/news/cbs-news-exit-polls-how-donald-trump-won-the-us-presidency/

Continue Reading

Multe genuri...de femei

Cand eram mica, am auzit un cantec despre femei, cantat de 8 martie, care suna cam asa "femei, femei, sunt mii de genuri de femei". Pe atunci nu stiam inca despre adevaratra semnificatie a zilei de 8 martie, care trebuia sa celebreze lupta femeilor anti-sistem, nu feminitatea, adica rolul traditional feminin impus de patriarhat, care e opresiv, si in contradictie cu adevarata semnificatie a acestei zile.

Atunci nu stiam ce inseamna "gen" din punct de vedere politic. Acum stiu ca genul e rolul social pe care il asociaza o cultura cu sexul biologic. Genul e diferit in culturi si epoci diferite, genul e construit de societate. In utlimele decenii, se poate spune ca a inceput  revolta genului - adica oamenii vor sa-si faca propriile genuri, sa-si aleaga genul ei insisi. Transsexualitatea, care a explodat, cum spun feminsitele care au urmarit din anii '70 fenomenul, dincolo de o politica creata pentru a submina feminismul, se poate spune ca face asta. Oamenii isi construiesc genul, dar ideea e ca nu stiu cat le pasa altora de genul construit de ei. Sunt femei care se considera barbati, ca sa scape de discrimnare. Sunt transsexuale, adica. Multe nu constientizeaza, dar din ce cunosc eu, acest lucru pare a se verifica 100%. Sigur, e nevoie de studii serioase. Ele se vad alte genuri, dar oare misioginilor le pasa? Exista un gen construit de societate. Definitia genului e ca e construit de societate. Orice ai face, ca femeie, pentru unii ca Trump esti doar material exploatabil, demn de dispret, careia accesul la succesul social si la avere reala ii e interzis.Ce poti face cu asta? Nu faci decat sa te aperi ca strutul, cu capul in pamant. Nu exista alte solutii decat poltice.

 Pentru ca genul este, dincolo de asta, facut de persoana de fata ta, nu de tine. Am avut o discutie foarte interesanta cu o superba feminsta afro-americana. Mi-a luat ceva timp sa inteleg de ce feminismul negru tine asa mult de partea rasiala. Simplu, dar greu de inteles pentru albi, care au privilegiul de-asi nega si neglija rasa. Rasa sociala, ca si genul, ti-l fac cei care te oprima. Pe o femeie neagra, albii o vad intai o persoana neagra (nu spun special "

de culoare", care e un termen politic, si care include si alti oameni marginalizati din cauza rasei), apoi ca o femeie. Discriminarea ei diferita de a femeilor albe. Se poate spune ca genul ei e diferit. Rasa si genul sunt facute de opresori, ceea ce se vede excelent din felul cum vad biologii populatiile umane, inrudirea lor (desi si in stiinta patrunde politica) si cum le vad oamenii oprimati rasiali. Biologic la om nu exista rase, dar politic exista cat cuprinde.

Cu toate astea, se continua construirea (autoconstruirea) de genuri.Probabul sunt foarte multe genuri de femei. Unele se vad altceva, si cred ca barbatii le vor vedea altceva. Eroare, oricat de deosebita ai fi, tot asa te vad, ba inca mai rau! Istoria a dovedit cum sunt vazute femeile deosebite, ce se inventeza pentru ele. Nu exista scapare, daca esti dosebita, exista rugul, histerectormia, spitalele de boli mentale. Nu recompensa, nu status special.

Dar femeile continau sa se vada fiecare pe sine diferit, De aceea nu sunt unite, de aceea feminismul nu are succes. (Printre altele. Cum am mai zis, principala cauza e independenta reala economica scazuta a femeilor). Ele se vad altceva, multe dinre ele. Visul acelei lumi in care meritele conteaza, care transcend genul (sexul) e de-a dreptul otraviror penru feminism. Nu e asa, se vede clar ca nu e asa, de ce nu avem presedinte femei, CEO etc? Nu pentru ca femeile nu au merite. Ci penru ca meritele lor nu conteaza cu adevarat. Impartirea resurselor se face altfel. E o mare gogorita meritocratia, una care pacaleste in special femeile. Nu e deloc asa. Impartirea resurselor nu prea are legatura cu meritele, cel putin nu dincolo de niste limite.

Dar mergem mai departe, cum isi construiesc femeile genul, cum se vad ele ca femei? Inseamna ca ele nu se vad ca alte femei, ele nu se identifica cu femeile, cu lupta femeilor. Dar cu ce se identifica? De ce nu ar vota cu o femeie? Nu inteleg ca femeia aia le-ar ridica si lor statusul? Nu, Pentru ca ele nu se considera femei. Ele sunt speciale. Am auzit de atatea ori criticand femeile care sofeaza, pentru felul cum o fac etc.

Feministele sunt singurele femei care sunt constiente de statusul lor ca femei, singure care sunt constiente de genul lor impus de societate. Genul nu are cum sa se schimbe, el trebuie sa dispara. Genul trebuie sa fie altceva daca femeile sunt altceva, daca ele au acces la resursele importante din societate, putere, bani adevarati si sex adevarat. Nu exista alternative, Feministele isi recunosc genul, in consecinta ele vor sa-l distruga, Nu e o declaratie de independenta, si chiar daca ar fi, o declaratie de independenta e urmata de un razboi. NU faci declaratie de independenta si gata, esti libera!

Feministele sunt de fapt sunt singurele mandre ca sunt femei, asa cum sunt, biologic, dar vor sa distruga felul cum sunt vazute si tratate. Alte femei nu au incredere in ele ca femei, lucru observat si de Nietzsche, ele resping statusul de femeie. Ele se considera altceva, sunt deosebite, nu sunt ca alte femei, pe care le critica, de care se disociaza.

Aceste femei nu se recunosc ca femei, ele sunt constructii feminine ele insele, ele sunt, din punctul lor de vedere, un fel de barbati cu sex femeiesc. De aceea ele nu adera la a fi femei. la cauza femeiasca,. De aceea ele nu se dezvolta ca femei, drumul lor spiritual e inchis, ele raman undeva la anexa spirituala si culturala a barbatilor. Tot ce fac, toate realizarile lor, le fac sa isi demonstreze cat de bune sunt ele ca barbati, ca gen masculin sau macar cvasimasculin. Sigur, asta nu are vreo influenta reala asupra barbatilor, ele nu fac decat sa se supuna, ceea ce patriarhatul doreste, ele nu sufera pentru ca se supun, nu pentru ca ar fi altceva, nu femei, adica fiinte inferioare, care isi merita locul in societate.

Daca vrei sa-ti construiesti genul, singura solutie e sa fii feminista radicala, sa elimini patriarhatul, care te vede ca pe un gunoi.

Am scris candva ca lesbienele sunt adevaratele femei, de fapt sunt de acorad cu asta, dar mai e ceva, feminsitele radicale sunt adevaratele femei, mai ales daca sunt lesbiene. In sensul ca ele descopera mai multe despre ce inseamna sa fii femeie, ce simti, ce doresti, cand esti tu cu tine insati, nu cand incerci doar sa te supui, cand dai examene la patriarhat, si le iei, dar asta inseamna negarea de sine din ce in ce mai avansata.

Feministele se recunsoc ca femei biologice, vor sa se dezvoltate ca femei, sa schimbe genul la modul real, ele vor sa se construiasca social, mental, uman,  pentru ca se recunosc biologic, si se accepta ca femei, dar si isi neaga destinul patriarhal. Culmea transsexualitatii nu e sa fii barbat, ci feminista radicala.

Continue Reading

Fata cea noua a filosofiei. Irigaray si Braidotti

In lumea in care traim, criza de idei e cronica, de la industria filmelor pana la cea farmaceutica. Citeam de mult un articol despre Hollywood. Acolo majoritatea actorilor au talent, majoritatea profesionistilor sunt buni, dar criza este de idei, se spunea. Daca te uiti la filmele noi, senzatia asta te copleseste. Desi, pe de alta parte, se mai scrie literatura buna, dar mult discutata aplecare spre risc a celor dn aceasta industrie, ca si din oricare, nu mai exista. De fapt nu a existat niciodata, a fost doar disperarea, cand nu se cunosteau cai sigure de afaceri, adica de a scoate bani. Acum se cunosc, si pe aia se merge. Nimeni nu risca.

Si totusi....teoretic, cel putin, stiinta, arta, filosofia, academia adica, cer idei noi. Sigur ca studiile arata ce fel de idei noi se publica si sunt dorite, devin de succes:  cele un pic cosmetice, care sa nu aduca mari schimbari, mari mutatii, ci doar o mica imbunatarie. Cele revolutionare nu au nicio sansa. Dar uneori, necesitatea noului de dragul noului, mic si la locul lui, cum ii sta bine, poate fi nu tocmai benefica.

Asta pare sa fie situatia in filosofia ultimelor decenii, atinsa atat de dragut de postmodernism, relativism cultural si alte sindroame din acest spectru.  Filosofia produce idei noi, modeste ca anvergura, dar ciudate, cele mai multe conducand pe carari nepravazute la modalitati de salvare a status quo-ului. Uneori te intrebi de ce e nevoie mereu de idei noi, cand asta e noul care se publica, se doreste. Ca unii sa-si faca si ei cariere? Ca sa existe universitati? Filosofia noua, daca ar fi s-o caracterizez intr-o fraza, ar fi uitare a originilor profunde. Desi face referiri la istorie, uita mereu de unde s-a plecat.

Recent am citit doua carti de la editura Hecate, ambele cu autorare feministe celebre, Luce Irigaray si Rosi Braidotti. Ambele sunt autoare feministe de rit nou, adica niciuna radicala.

In "Impartasirea lumii", Irigaray are niste idei bune, chiar faorte bune, as spune. Ea pune accentul pe mediul extern, perceptia lui, reflectata si in lingvistica prin pronumele impersonale ("on" in franceza, "se" in romana) ca referire la mediul matern, Ea reabiliteaza, de fapt mentionaeaza rolul mamei in viata umana, rolul civlizator, rolul de a da suflet uman noua tuturor. Sigur, ea nu spunea asa, dar asta ar fi ideea. Ne raportam prima data la mama, ea nu doar ca e mediul nostru extern inainte de nastere, dar ea e punctul de reper in perioada de maxima dezvoltare umana. Mama ne face oameni, as spune eu, ea ne da ceea ce numai oameni au, aceea educatie care ne face sa vorbim, sa mergem si sa simtim ca oamenii. Rolul mamei e extraordinar, crucial pentru umanitatea din noi. Si tocmai acest rol este minimalizat prin cultura patriarhala in care traim. E o nedreptate dincolo de limitele moralitatii. Asta ar spune Irigaray daca ar fi mai militanta, dar nu spune.

Din contra, la ea genul e considerat mai departe, nu vorbeste despre el ca despre ceva opresiv, cum face feminismul radical. Genul, rolul social asociat sexului biologic, desi recunoaste ca e diferit in diferite culturi si epoci ea ii atribuie un rol transcedentar, deci el cumva exista dincolo de epoci si culturi. Ea recunoaste genul, cu alte cuvinte.

Alte merite ale lui Irigaray ar fi accentul pus pe ruperea femeilor de spiritualitate. Cand femeile nu mai au componenta spirituala, cand nu mai exista reflectare feminina in domeniul spiritual (locul in care as recunoste existenta genului), valoarea lor umana si sociala sufera pierderi irecuperabile. Statusul lor se prabuseste. Cu asta sunt de acord, am spus-o si cu alte ocazii. Lipsa dimensiunii spirituale feminine, autodefinite, autoconstruite, nu atribuita de barbati, e catastrofala. A nu se confunda religia cu spiritualitatea. Spiritualitatea ar fi date de functiile psihice tipic umane, de reflectarea artistica, transcedentala, in universul interior. Religia e asociata cu o spiritualitate mai redusa, spiritualitatea profunda e ateista, seculara, cat mai individualizata, as adauga. Dar trebuie sa aiba totusi niste repere culturale. SI da, construirea spiritualitatii feminine ar trebui sa fie o prioritatea a feminismului radical, as mai adauga. As recunoaste poate doar genul in spiritualitate, crearea sau recrearea unui gen ca in vechime, bazat pe spiritualtite feminina. Dar atat.

Dar lipsa la Irigaray, ca si la altii, e aceea a definirii unui rol (gen) al femeii si al barbatului, dincolo de esentialisme biologice, atat de contestate. Si nu ma refer la esentialisme anatomice si fiziologice, ci la apelul la genul cultural, adica la prejudecati comune. De fapt se incearca intr-un fel o reconstituire a genului, care transcende culturi. Incearca si Evelyn Fox-Keller. Aceasta din urma vorbeste despre baiatul care manipuleaza jucaria care e mama, fetita care danseaza pentru a aduce mama inapoi. Diferenta ar fi la varste foarte fragede, cand baietii ar incepe cu obiectificarea, fetele cu o comunicare sociala care recunoaste individualitatea celuilalt.  Incearca si Iriagary, iar la ea autoafectiunea ar fi diferenta dintre sexe (genri). Femeile sunt capabile de autoafectiune, barbatii, nu. Ea numeste autoafectiune ceva foarte frumos, de fapt auto-perceptia puternica, constiinta senzoriala profunda a propriei persoane. Si o pune pe seama unor aspecte anatomice, ceea ce mi se pare prea putin. Asta ar conduce la acceptarea altora ca fiinte umane depline, pe care sa le recunosti ca individualitati ireductibile la tine insati, nesuperpozabile, ca mana dreapta si stanga, de exemplu. De fapt pe intalnirea individualitatilor ireductibile se bazeaza cartea ei, pe dezvoltarea unei noi perceptii a celuilalt.

Am incercat si eu aici sa creez un gen masculin, genul de baza feminin, e ceva ce e de la sine inteles. Sigur ca sexualitatea e ceva ce ne modifica optica asupra lumii, dar sexualitatea copiilor nu e mult diferita de la un sex la altul., ceea ce pana si Freud e de acord. Daca apelezi prea mult la biologie te temi sa nu cazi in alte erori. Iar alternativa este sa cazi in contaminari cu prejudecati culturale, de cele mai multe ori patriarhale. Privirea spre biologie, cu un alt ochi, feminist, este salutara. Ideea e ca femeia e de baza, iar barbatul e o lipsa, pe care o simte de cand e mic. La om, sexul feminin este cel de baza. Exista mai mult stress, mai multa nesiguranta in barbati de cand sunt mici. desi ei sunt mai mici de statura, mai usori, la aceeasi varsta cu fetele, sunt mai agresivi. Agreisvitatea e lipsa de ceva, e neliniste, e o problema. Problemele le simt in continuare. Masculii sunt setati pentru lupta, competitie, pentru un mediu precar in care trebuie sa se lupte pentru resurse. Pentru ca la majoritatea speciilor, masculii sunt alungati din mediu, femelele au inca dreptul ca mature sa stea aproape de teritoriul mamei. Femeile sunt intr-un fel nascute printese, adica fiinte care nu au alta grija decat sa exploreze, sa se eploreze. Matrithartul e ceva natural, femeile cauta resurse, ele au prin nastere asigurat accesul la resurse. In societatile matriarhale, femeile mostenesc averea si rangul, iar la animale teritoriile din vecinatatea celui al mamei, la multe specii de mamifere solitare. Ele sunt mai linistite, mai calme, mai sigure pe ele, ceea ce le face sa invete mai repede, chiar sa exploreze mai mult, atunci cand nu e vorba de agresivitare sau curaj care rezulta din agresivitate. La cimpanzeu, speciei de altfel sociala, femelele sunt mai creative, ele fac inventii, ele invata repede.

Aceasta a dus la om probabil la o diferenta si mai mare. Femeile sunt fiinte spirituale, umane, dar si ele se dezumanizeaza apoi, odata cu opresia. Dar sunt nascute libere, linistite, sigure pe ele, spirituale. Barbatii sunt mici, nedezvoltati, dopajul pe care li-l confera hormonii in adolescenta ii fac sa creasca mai mult, sa aiba muschi, tocmai pentru ca sunt adaptati la mediul lor mizerabil, in care trebuie sa se lupte pentru supravietuire. Dar probabil problemele lor de dezvoltare raman, dincolo de cele ale muschilor si oaselor. Ei raman intr-un stadiu de umanizare inferior pentru mult timp inca, uneori, de cele mai multe ori, pentru toata viata. Numeroasele probleme de adaptare la traiul in societate, accentuate si de patriarhat, ale barbatilor, sunt o dovada in acest sens. Existenta patriarhatului, a organizarii barbatilor, a tuturor tragediilor istorice pe care le-au produs si le produc ei in fiecare zi, vine din starea lor precara inascuta, din blestemul evolutiei, precaritatea soartei masculilor. Exista societati matriarhale umane (dar si la putine alte specii, ca unele specii de balene)  care nu mai alunga masculii. De fapt matriarhatul la om e propice si pentru barbati, nu e de mirare ca ei lupta sa-l mentina.

Braidotti, in "Postumanul",  scrie mai coerent, da mai multe informatii. Ea s-a inspirat cumva, cum si recunoaste, de la Irigaray, dar ea vine cu post-umanismul, anti-individualismul, cautarea de noi subiectivitati

NU poti respinge umanismul,, pentru ca umanismul a creat, intr-un fel feminismul. Chiar daca umanismul se referea la barbatul alb, heterosexual, european ca etalon al umanitatii.. E o barbarie, o mizerie, dar conceptul ca oamenii se nasc egali, nu au privilegii prin nastere, e esential pentru dezvolarea feminismului.. Ea contesta de fapt raportarea la barbatul alb, heterosexual, european etc, ceea ce e de contestat, dar atat.

Dar feminismul ar fi de fapt recuperarea umanismului, recuperarea meritocratiei reale, umane, care e feminina in esenta. Barbatii sunt un pericol, s-au impus doar prin forta, prin violenta, care a capatat apoi valente spirituale. Acest umanism ar avea ceva diferit, punerea in centru a femeii, nu a barbatului, Barbatii care vor sa acceada la aceasta stare trebuie sa-si lepede masculinitatea. civilizatia e lepadarea de masculinitatea nativa, salbatica. Societatea, cvilizatia e a femeilor, ele, cum se vede, au abilitati sociale superioare la cele mai multe specii, inclusiv la om. Si daca unele se izoleaza de societate, ca oamenii sensibii o fac adesea, e ca societatea e infectata cu brutalitate, superficialitate, falsitate, nu pentru ca socialul, relatiile interumane ar fi ceva rau, ceva de respins. ceva ce oamenii deosebiti nu apreciaza. Infectarea cu aceste tare ar fi influentata de patriarhat in mare masura. NU e de mirare ca izolarea puternica si extinsa apare in societati puternic patriaarhale, ca cea japoneza.

Modestia femeilor e de neinteles, feministele traiesc inca in modestie, nu avanseaza idei dure, radicale,. Intr-un fel supraomul e femeie, barbatul poate deveni si el supraom, dar cu mari eforturi. Desi sunt unii autori, chiar barbati, cum ar fi William Golding, laureat al Premiul Nobel, autorul superbului roman "Imparatul mustelor", care avanseaza cumva aceasta idee, chiar daca folosesc alte cuvinte.

Braidoti se considera sora cu oaia Dolly si cu oncosoarecele, penrru ca fiind femeie, e exploatata ca femeie, biologic. E cat se poate de adevarat. Femeile sunt crescute ca animalele in ferma pentru reproducere si exploatare prin munca neplatita. Dar solutia e sa te vezi altceva, intai tu. Si in consecinta, ea cauta subiectivitati noi, nu individuale. La naiba, pai ca si in cazul perioardei istorice care preceda umanismul, avem in urma noastra o intreaga istorie in care nu exista individualism, in care individul era introdus in comunitate, era al comunitatii, al tribului. Braidotti propune subiectivitatea colectiva, in care sa fie si elemente ale mediului. NU, subiectivitatea e individuala, dar omul e mai mult decat corpul lui, pielea lui nu e granita lui. Omul are univers interior, unii mai mare, altii mai mic, dar are. Universul interior e atacat atunci cand unele lucruri se incalca. Sigur, si aici se ajugne la abuzuri, Universul interior al cuiva poate cuprinde sclavi. Si de fapt ceea ce critica Braidotti, dar nu numai ea, e ca ndividualismul a dus la egoism, dar alternativa era cumplita. Nimic nu e de facut, cand omul e al comniiatii, nu exista libertate personala, de constiinta, religioasa. Principiile lui Stuart Mill, faci orice daca nu faci rau, contin o valoare. Cum facem cand principiile noastre se bat cap in cap, cand universurile noastre virtuale se bat cap in cap? Simplu, exista justitite care trebuie sa cuprinda multe alte aspecte, alte legi, alte viziuni. Solutiile cele mai inteligente exista, daca nu trebuie cautate. Toata nenorocirea din lume e ca nu exista state de drept, ca nu exista lume de drept. Faptul ca ne intereseaza lumea arata universul nostru virtual. Explorarea mai adanca ar duce la universalitate, oricat de greu ar fi.

Sigur ca si aceasta conceptie, ca si a lui Bradoti, poate fi monista, nu avem neovie de contrarii, de dialectica, viata are in ea toate elementele evolutiei, devenirii speciilor, omului, societatii. Monismul, imprumutat de la Spinoza, cel putin un precursor al umanismului, e ceva admirabil. Monismul e in acord cu feminismul, care nu are nevoie de dusmani, de razboi continuu, ca patriarhatul.

Din pacate, feminsimul radical este alungat din universitati. Analizele noi feministe radicale sunt rare, pentru ca satus quo-ul masculin nu le primeste, cum spune Sheila Jeffreys. Dar asta nu inseamna ca nu e neovie de el, ca feminismul radical nu trebuie sa se dezvolte filosofic.

Continue Reading

Despre colonii si colonizare

Sa separi stiinta de politica e imposibil. Sa separi stiinta de istorie, la fel. Cat de filosofie, care se amesteca si cu istoria, si cu stiinta, si cu politica, ce sa mai spunem? De fapt totul e istorie, adica studiul societatii omenesti. Deci societatea omeneasca, cu toate caracteristicile ei, mai bine sau mai putin cunoscute, constientizate, joaca mereu rolul principal, desi uneori nu i se vede fata. Asta in stiinta, in ce numim stiinta, in ce numim filosofie. Si iata ca si in ce numim feminism, care e in acelasi timp filosofie si politica. E de fapt societate umana, un anumit tip de societate, o bucata de societate umana, dupa mine, intr-adevar cea mai progresista.

Feminismul are niste radacini filosofice. Mie aceste radacini, cum am precizat si cu alte ocazii, mi se pare ca sunt cele ale justitiei umane. Feminismul in sine este un act de justitie, e un act de a recunoaste o nedreptate, o discriminare crunta. Si a incerca apoi s-o indrepti, a cauta intai masurile cu care s-o indrepti.

Sigur, pentru a ajunge la aceasta recunoastere a acestei nedreptati, trebuie sa ajungi la umanism, la a recunoaste egalitatea oaomenilor la nastere, dincolo de privilegiile pe care aceasta nastere le acorda unora, cum a fost in sclavagism, apoi in feudalism, daca discutam despre istoria Europei. In alte societati erau caste, care de asemenea implicau privilegii la nastere pentru unii, condamnare pentru altii.

Cum bine argumenteaza Sheela Jeffreys in linkul de mai jos, feminismul radical, cel care in anii '70 a dus la miscari extraordinare, la activism, recunoasterea patriarahatului, a violentei domestice, a pornografiei, la legi in acest sens, unele exportate pe meleaguri indepartate, cum ar fi ale noastre, acum e intr-un mare declin. A mai rezistat un pic pana prin anii '80, dupa care s-a diluat foarte mult, pana s-a denaturat. De fapt nu mai e feminism, ci un fel de amestec de politici de stanga, care abia de mai pastreaza o dominanta pe problema femeilor. Oare chiar o face?

Acum se merge pe feminismul intersectional, care sa includa problemele rasiale, ale claselor, coloniale, ale minoritatilor sexuale etc. Exista o intreaga taxonomie a opresiei, cu tot felul de denumiri fanteziste (cis, trans, parca am fi la chimie) despre a caror acoperire fizica nu stim mare lucru. Feminismul a fost sacrificat pe altarul politicilor minoriatilor sexuale (altele decat lesbiene, bine reprezentate in feminismul radical, deci marginalizate), al minoritatilor rasiale, fostelor colonii etc. Sufragetelor li s-a reprosat elitismul, faptul ca nu au inclus mai mult femei de culoare in lupta lor. Feminismului i se reproseaza de catre femeile de culoare (unele) ca este o emanatie a femeilor albe din clasa mijlocie (sic!).

Identitatea a devenit ceva extraordinar de imporant la ora actuala, nu numai in politici. Feminismul islamic e o consecinta a acestei viziuni. Identitatea a patruns si in stiinta, de exemplu in psihanaliza. De curand a fost un congres de psihanaliza in Romania, iar programul sau, prezentat partial pe un post de radio, cuprindea aproape numai teme despre identitate.

Eu personal admir feminismul negru. Femeile cele mai oprimate cunosc patriarhatul cel mai bine. Femeile singure de culoare, eventual prostituate, stiu cel mai bine ce poate patriarhatul, ce pot barbatii sprijiniti de patriarhat. La fel lesbienele, eventual tot de culoare. Nu intreba de opresie, de mizeria unui sistem oamenii care traiesc undeva feriti de aceasta mizerie. Sigur ca daca esti si neagra, si lesbiana sau prostituata, poti avea experiente plenare cu patriarhatul, dar asta nu inseamna ca patriarhatul  are ceva cu negrii, ca exista o cauzalitte a oprimarii. In orice problema, trebuie sa mergem la radacina, nu sa descriem fenomenele, sa inventam termeni, si gata, aia e stiinta sau filosfie, cum se face acum in postmodernism,.

Iar pe de alta parte, nu putem reprosa feminsmului ca nu e inclusiv. Minoritatile rasiale, culturale, sexuale (ma refer in special la cele nefeministe) au propriile organisme care sa le reprezinte, iar feministele nu le reproseaza ca nu sunt inclusive. La fel, feminismul a aparut tocmai pentru ca miscarile de stanga, socialiste, al caror obiect de activitate era eliberarea claselor oprimate, nu era inclusiv cu problemele lor. Socialismul nu a fost si nu este feminist. Si aici nu ma refer doar la partidele de stanga, socialiste, din lumea libera, care contin doar membre care apara drepturile femeilor, dar barbatii socialisti nu au si nu au avut o agenda feminista. Putem acuza partidele comuniste de orice, dar nu de feminism. Stalin considera feminismul ceva burghez, si a repus in drepturi modelul traditional,al femeii  care inafara de a fi mama mai si muncea din greu in fabrici si pe ogoare. Ce a facut comunismul cu drepturile, ,mai ales reproductiv, ale femeilor din Romania se stie bine.

Tocmai de aceea femeile au fost nevoite sa se lupte singure pentru ele insele, sa se reprezinte singure. Atunci cum poti sa le ceri sa se lutpe si pentru altii? Cum poti sa-i ceri unui partid, oricare ar fi acesta, sa nu fie parte, ci intreg din societate? Atunci nu mai e partid. Cum poti cere oricui are o cauza umanitara, sa le aiba pe toate? Feminismul nu e Moise, nu e totalitarism, dar ei ne obliga sa-l facem.

Nu poti face asta cu altii, dar o poti face cu femeile.  Si ele pot accepta si numesc asta feminism. Ca si cand femeile ar trebui sa se rusineze sa se reprezinte singure, sa-si spuna problemele, sa lupte pentru drepturile lor, sa faca politica PENTRU ELE. Sa fie fiinte sociale, adica. In cazul lor, mereu se face apel la decenta, la modestie. Ele trebuie sa-si puna mereu un val pe fata, pe interesele si dorintele lor.

Sigur, miscarea feminista a fost subminata prin aceste strategii pentru ca devenea periculoasa,amennta status quo-ul. Dar cred si sper ca a fost doar o amanare a problemei, cum s-a intamplat in cazul ultimei crize economice mondiale, care putea sa aiba loc cu ceva timp inainte.

Problema rasiala (etnica) este discutata in State, dar in Europa doar in ce priveste imigratia, nu si romii, care sunt discriminati peste tot, Nu sunt placute bilingve in limba lor nicaieri, desi ei sunt bine reprezentati ca populatie in multe locuri. Cu imigratia e diferit, si intr-adevar, in Europa, imigratia e de cele mai multe ori urmarea colonialismului.

Colonialismul a fost cumplit, un genodic economic, cultural, chiar uman, cel putin in unele cazuri,. Efectele lui se vad si acum. Problemele imenese ale unor tari in curs de dezvoltare, in special din Africa, provin din colonialism. Colonialismul a fost si este o crima impotriva umanitatii. Dar aici mi se pare ca popoarele din partea de Est a Europei, care au fost colonizate de Armata rosie dupa cel de-al doilea razboi monidial, ar avea si ele un cuvant de spus. NU as indrazni sa compar suferinta europenilor de sub comunism, desi rezulatele ei au fost devastatoare la nivel individual (generatii distruse), iar cele economice, sociale, culturale se vad si azi si se vor vedea mult timp de acum inante, cu cea a africanilor, de exemplu. Dar conceptual, acest eveniment istoric poate ajuta la intelegerea colonialismului ca atare.

E absolut adevarat ca miza colonialismului este exploatarea economica. Statele foste comuniste, multe fiind sub ocupatie pana la caderea comunismului, au fost in primul rand jefuite economic. URSS a facut in continuare colonii, cum au fost cele din Asia (Vietnam), America (Cuba).  Unele costau (Cuba, dar si Viernamul) dar costurile erau platite pe seama altor colonii. Raporturile de forte dintre tarile comuniste erau ca intre colonii si metropola. Guvernele din colonii nu contau, erau mai mult sau mai putin marionete ale Moscovei. S-a vazut ce s-a intamplat cu incercarile de secesiune ideologica ale Ungariei, apoi ale Cehoslovaciei. Ar fi avut indrazneala sa faca asta Franta, de exemplu? Sa ne gandim ce scandal a fost cu razboiul din Algeria, cate carti s-au scris. Daca s-au facut, si abuzuri se fac in continuare, in special in Africa, lucrurile nu sunt pe fata, cum au fost in comunism. Armata rosie care a invadat Cehoslovacia si Ungaria.

Problema rasiala, religioasa, etnica, nu exista in cazul acestor colonii comuniste. Multe tari colonizate vorbeau limbi slave, ca rusa. Multi oameni din colonii erau blonzi cu ochii albastri, apartinand rasei nordice "privilegiate". Unii, ca romanii, cubanezii, cei din Angola, fosta colonie portugheza, vorbeau dialecte latine actuale. Puteai sa vorbesti de inferioritate culturala in cazul lor? Ca sa nu mai vorbim ca in Imperiul sovietic erau urmasii unor vechi civilzatii, ca georgienii.

Colonialismul are drept scop exploatarea. Si exploatarea are pretexte, nu cauze. Pe cei pe care vrei sa-i exploatezi ori ii inferiorizezi, ori pretinzi ca ii salvezi, ceea ce inseamna cumva acelasi lucru. E vorba de jaf, nu de ideologie. La fel, se stie ca sclavii africani au fost preferati, nu numai pentru forta lor fizica, dar si pentru cunostintele lor de agricultura  plantelor tropicale. Talentul, deci nu inferioritaea, ii recomanda ca sclavi.

Colonialismul nu numai ca a stat in calea dezvoltarii. a cultivat subdezvoltarea. Comunismul era subdezvoltare, saracie generalizata, sub masca progresului. Pentru a se adapta in acel sistem, oamenii aproape renuntau la umanitatea care i-ar fi pus in pericol. Probabil in coloniile de pe alte continente lucrurile stateau si mai grav.

Ca bogatia unor natiuni se explica doar prin lispa colonizarii lor externe si interne, adica prin posibilitatea unora de a aduce bogatie, de a face bogatie in interiorul acestor societati, e ceva real. Dar colonialismul care a tintit alte meleaguri, indepartate, a aparut cand societatea nu se mai putea coloniza intern, adica oamenii se emancipau, aveau drepturi, si cand/ sau oricum colonializarea interna nu aducea suficiente resurse. Coloniile aduc bogatie, dar nu e suficient. Rusia, dar si Spania, Portugalia sunt exemple in acest sens. Bogatia e foarte complicata, exploatarea la distanta ajuta, dar nu intotdeauna. Un pic de justitie, un pic de initiativa, un pic de inovatie reala, macar la nivelul metropolei, e necesara. Altfel totul degenereaza in jaf generalizat, nu dezvoltare.

Pentru ca oamenii din Europa sunt adesea blonzi sau fac parte din culturi vechi nu trebuie sa fie exclusi din fenomenul colonizarii. Europa a fost mereu sub imperii. Tariel care s-ai dezvoltat au fost intr-adevar libere, cel putin pentru o perioada. Inainte de a fi colonizata de comunisti, Romania, de exemplu, a stat secole sub Imperiul Otoman, alte zone din Europa au fost in Imperiile locale, cum ar fi cel Habsburgic sau Rusia. Sigur ca aceste zone au fost si atunci franate in dezvoltare.

Imigratia din zonele care au fost colonizate, de provenienta europeana, se vede in continuare. Si e interesant cum imigrantii, chiar daca vin acum din Polonia (adica sunt blonzi) sunt discriminati si temuti in tarile unde oamenii arata la fel ca ei. La fel cu imigrantii care vin acum din Romania, dar inainte veneau din Portugalia, Italia sau Grecia. Asemanarea fizica si lingvistica nu e importanta cand e vorba de discriminare, care e in primul rand economica. Cum poate un italian sa spuna ca un roman e inferior cand candva erau acelasi popor, iar strainii ii denumeau (si inca o fac) cu acelasi nume? Devii imediat inferior daca atentezi la ceva sau ai ceva ce altii pot lua, Evreii dominau stiinta, arta, filosofia inceputului de secol XX. Erau inferiori. Prin ce? Religie? Rasa? Era greu sa-i deosebesti de locuitorii din sudul Europei. Si totusi, stim ce au patit. De ce? Aveau bani si nimeni nu le lua apararea. Comunismul a venit cu inferiorizarea intelectualilor si a oamenilor de afaceri, a celor cu initiativa. Da, acesti oameni erau inferiori. Exact pe dos decat in capitalismul care e de vina pentru toate relele din lume (ce simplu ar fi!). Ceea ce altii numesc meritocratie (si ce criticata e), altii numesc inferioritate, dusman al poporului etc. Asta nu inseamna totusi ca aspectul etnic nu conteaza. Africanii poarta mereu un fel de stea a lui David a opresiei, ei nu pot sa se ascunda. La fel si alti oameni cu pielea inchisa sau aspect diferit.

Mecanismul opresiei ar trebui sa fie studiat, cu cauzele lui psihologice, etologice, sociale. Istoria ar ajuta enorm, cu bogatia ei de date in acest sens. Poti fi oricum, poti avea orice calitati, daca poti fi jefuita, iar altii nu te apara, poti fi oprimata, inferiorizata etc. In societatile corupte, daca nu ai bani sau pile, poti fi oricum, tot exploatata si discriminata vei fi. Asta e natura umana, bine descrisa de jocul de sah. Daca esti pion, si daca nu te apara o piesa mai puternica, te mananca oricine. Oricum risti sa fii mancata cand miza e mare, dar fara aparare nu ai nicio sansa. Nu ai cum sa devii regina.

Cu femeile se intampla acelasi lucru. Cum pot unii sa discrimineze femeile, pana la urma pe propriile mame? Nu conteaza ce faci pentru cineva, daca miza e mare, te distruge. Si pentru barbati miza e mare, inferiorizand si exploatand femeile se salveaza material si afectiv pe ei insisi. Patriarhatul a aparut cand femeile nu s-au mai putut apara, au devenit pioni. Atunci au putut fi facute sclave, inferiorizate, depersonalizate, despiritualizate, in scopul exploatarii, in primul rand materiale (sexuale, reproductive ca parte din prima). Si ca femeie, nimeni nu-ti ia apararea. Femeile sunt terorizate, si oricum, nu au forta economica si politica. Iar barbatii de ce ar face-o? Ma intrebam mereu si inca ma intreb de ce patriarhatul inca exista, de ce feminismul e in declin. Sigur, sunt forte care il ajuta. Dar dificultatea independentei economice a femeilor e cauza principala. E greu sa mostenesti bani, iar ca sa-i faci, gradele de libertate sunt foarte reduse. ceea ce inseamna foarte multe constrangeri pentru femei, care duc la tot atatea compromisuri in ce priveste drepturile lor. Nu neaparat compromisuri personale, desi sunt si astea importante, dar lipsa de timp pentru analize, incapacitate de a actiune politica etc. Si totusi, nici independenta economica nu i-a ajutat pe evrei, sa nu uitam. Constientizarea e esentiala in cazul femeilor.

Identitatea, care a aparut ca raspuns la desnationalizarea, deculturalizarea date de colonialism, nu e o solutie. Sigur ca orice limba trebuie pastrata, ca pierderea ei e iremediabila, sigur ca orice cultura are lucruri de valoare, dar asta nu inseamna ca orice cultura trebuie pastrata integral, ca tot ce e cultura e bun. Cand exista o cultura a opresiei, a discriminarii, de indata ce au aparut diferente sociale si economice intre oameni.

Daca vrem cu adevarat sa luptam contra colonialismului, trebuie sa ne luptam cu colonizarea mintii, in primul rand. Si acest lucru se intampla nu numai cu femeile care isi constuiesc identitatea din opresie si simbolul ei, valul islamic, ci si la occidentalii iesiti de curand din foste colonii comuniste. Atata timp cat se uita numai la ce se face in actualele metropole neoliberale (de unde a venit de fapt criza economica), cand copiaza nediscriminatoriu cam tot ce e acolo, ca si cand ar fi o Mecca a progresului, vom fi tot colonii. Solutia e sa dezvolti idei local, sa inventezi, sa creezi valori care sa devina universale. Valabil pentru toate fostele colonii. A nu se intelege prin asta ca as compara suferinta europenilor cu a africanilor, ca as spune ca sansele lor, in lumea actuala, sunt similare cu ale fostelor colonii albe. Ei au nevoie de mai mult suport, dar tot pentru a fi ei insisi, a se descoperi pe ei insisi, cu propria lor creativitate, forta, sensibilitate.

http://www.feministcurrent.com/2016/10/18/podcast-sheila-jeffreys-impact-neoliberalism-identity-politics-womens-movement/

Continue Reading

Biblia si epopeea lui Ghilgamesh. Sau invers

Candva cea mai mare capodopera literara mi se parea "Faust" al lui Goethe. E atata durere, atata tragedie, atata suflet in soarta tragica a unui om care alearga dupa fericire, dupa implinire, isi vinde suflet pentru ea, dar finalul nu e de partea lui. Soarta lui e sfasietoare, concluzia e ca orice drum ai apuca, pasiunile sunt ucigatoare, si te duc oriunde, dar nu la fericire. Totul, cele mai mari pasiuni, cele mai mari dorinte, cele mai mari sacrificii, nu sunt decat vanare de vant, cum ar spune un cantec. Era logic sa imi placa Faust, pentru ca apartenenta culturala, mai ales cand suntem foarte tineri, se impune adesea. Faust reprezinta despre drama omului modern, ceea ce e bine cunoscut de catre filosofi si chiar psihologi. Se pare ca postmodernismul a rezolvat aceasta drama renuntand la orice pasiune, orice valoare puternica, orice vis puternic, chiar orice idee clara. Plutim, subzistam afectiv si mental, evitam astfel tragedia lui Faust.

Dar de ceva timp, opera mea preferata este Epopeea lui Ghilgamesh. Are tot, istorie, sociologie, vise, chiar stiinta. Si nu e despre omul modern, ci despre om. Cum stim, evreii au trait in apropierea marilor civilizatii ale Orientului mijlociu, unele vorbind limbi semitice, ca si ei, sau  limbi de origine necunoscuta, ca sumerienii. Marginalii, cei de la periferie, de la mahala adica, ajung uneori singurii care povestesc despre maretia unor timpuri apuse. Asta s-a intamplat, se pare cu evreii, asa cum lumea noastra occidentala se datoreaza cresterii si descresterii Imperiului persan, pe langa care traiau ca ciobani si piratii grecii. Multe din povestile din Biblie isi au originea in povesti mai vechi din zona care acum apartine Irakului- Mesopotamia, teritoriul dintre Tigru si Eufrat, leaganul civilizatiei occidentale.

Descoperirea tablitelor de la Uruk pe care era scrisa epopeea lui Ghilgamesh a fost un eveniment arheologic.A existat cel putin un rege in Uruk cu acest nume. Dar povestea spune multe despre lumea de atunci, despre ce va urma, si mai ales despre natura umana. Desi s-au scris biblioteci despre interpretarea povestilor din Biblie, mai ales despre mitul genezei, paralela cu epopeea lui Ghilgamesh este putin valorificata. In aceasta poveste, poaste si ea inspirata din altele si mai vechi, s-ar putea gasi sursele de inspiratie ale genezei Biblice si nu numai.

Pe scurt, povestea incepe cu un rege tanar rasfatat, ale caror abuzuri au contrariat zeii, care au vrut sa-l imblanzeasca. Prietenia li s-a parut cea mai buna solutie. Se pare ca zeii erau buni psihologi, si stiau exact esentialul. De ce are cea mai mare nevoie un om? De recunoastere, de intelegere si apropiere umana. Frustrarile care vin din lipsa acestei necesitati umane, bine descrisa de Tzvetan Todorov in ""Viata comuna" conduc la comportamente aberante. De-ar afla asta si expertii anti-terorism care gasesc radicalizare in orice problema personala, care poate fi inscrisa in aceasta categorie, adica a lipsei de recunoaste, a imigrantilor si urmasilor lor!

Pentru imblanzirea lui Ghilgamesh, zeii au facut un urias din lut (!) care a ajuns sa traiasca in padure, fara sa vorbeasca si sa se comporte ca un om. Biblia a fost criticata pentru multe inadvertente. In primul rand, desi pe lume nu erau decat Adam si Eva, la un moment dat au aparut alti oameni cu care copiii lor s-au cuplat. Probabil erau si alti oameni in lume, dar Adam si Eva erau un experiment divin, asa cum uriasul Enkidu era un experiment al zeilor. Numai ca uriasul necioplit, total salbatic, nu a avut parte de o femeie din coasta lui, ci de o femeie aleasa, care l-a adus in civilizatie. Aceasta femeie nu a fost ademenita de niciun sarpe, ci de un sarpe social, adica un negustor. Pentru ca uriasul provoca pagube, negustorul s-a dus la templu si acolo a gasit o curtezana (locul unde erau atunci curtezanele) pe care a platit-o ca sa-l imblanzeasca. Atunci sexul era ceva sacru, iar curtezanele faceau sexul sacru, prin intermediul templelor, avand un status privilegiat. Curtezanele erau femei frumoase, culte, descrise apoi in Grecia Antica, femei care isi permiteau independenta sociala si materiala in perioada de inceput a patriarhatului, cand femeile nu pierdusera dimensiunea spirituala, cand nu ajunsesera total devalorizate.

Fiica placerii, cum ii spune negustorul, ajunge in padure, are parte de partide de sex de neimaginat pentru femeile obisnuite (doar era vorba de un urias de lut, nu de un barbat obisnuit), iar dupa ce acesta se epuizeaza sexual, chiar daca maratonul dureaza 6 zile, uriasul este transformat in om capabil de a trai in civilizatie de catre curtezana. Aceasta il smulge din salbaticie, ceea ce el ajunge, dupa multe peripetii, in pragul mortii, sa regrete.

Nu am cunostinta daca nimeni nu a mai gasit in Eva biblica figura curtezanei din Ghilgamesh. Dincolo de povestea potopului, prezenta de asemenea in Epopeea lui Ghilgamesh, ar putea exista povestea marului, mai precis originalul ei. Curtezana, culta si inteligenta, il invata pe Enkidu sa vorbeasca, sa bea bere cu paiul, sa manance ca un om. Ea il civilizeaza, il rupe din salbaticie, ii ucide inocenta, odata cu intierea sexuala. Desi feministele vorbesc mult despre teama femeilor de viol, afara de Andrea Dworkin, la putine am gasit vorbindu-se despre teama barbatilor de femei. Desi de la picturi rupestre pana la ritualuri in variate culturi, teama barbatilor de femeile care i-ar epuiza sexual, uneori care se transforma in feline (sau invers), aceasta este o constanta.

Povestea Evei ar fi povestea civilizatiei, create de femei, care i-au smuls pe barbati din inocenta si libertate, din salbaticie. Femeile, care au descoperit agricultura (in mod clar intamplator, asa cum descrie Jared Diamond in "Germs, guns and steeel", pentru ca ele erau culegatoare), au inventat probabil, cu mult inainte, si limbajul. Ele ii educa, ii instruiesc pe barbati, ele ii rup de fiecare data, ca mame, dar nu numai, din salbaticie. Ele poarta exigentele civilizatiei, ale traiului in societate. Nu sunt suficiente motive pentru misoginism? Femeile sunt oribile pentru ca au facut civilizatia, au luat barbatii din natura, o fac mereu, in fiecare zi, orice barbat e smuls din natura de mama lui, apoi de alte femei. Educatia e smulgere din natura.

E interesant cum de la Jung, dar si inainte, si apoi si alti filosofi si psihologi vorbesc de partea intunecata din noi insine, de umbra, de lucrurile pe care le-am face, dar societatea, civilizatia, ne opreste.  Cand am citit prima data despre viziunea grecilor despre legi, ca despre ceva ce ar opri oamenii sa faca lucruri rele, ca in lipsa lor ar fi numai abuzuri, m-am simtit foarte revoltata. Pentru ca eu nu simt ca am nevoie de legi, eventual de reglementari care sa ma invete ce sa fac in situatii speciale, cum ar fi condusul, plata impozitelor, dar nu as face niciun rau cu sau fara legi. Poate asa gandesc femeile. Oare femeile au o umbra? Au ele nevoie de a invata diferenta dintre bine si rau sau o au in sange? Cum spunea un proverb indian citat de Amita Bosh in cartea ei despre proverbe indiene, barbatii au nevoie sa invete, de scoala, femeile sunt inteligente de la natura. Femeile stiu ce e bine si ce e rau, au in sange, ele nu au o umbra, ele nu trebuie sa fie oprite de legi sau de frica, ci de propria constiinta. Ele nu sunt salbatice, ele poarta germenii civilizatiei in ele, ca potentia.

Femeile au constiinta, ele nu si-o dezvolta, ele o dezvolta eventual in barbati.

Daca in Epopeea lui Ghilgamesh, femeia civilizatoare, curtezana, este culta si inteligenta, ea educa, in mitul genezei, Eva e de fapt sedusa de sarpe, actul ei e de coruptie. Misoginismul adancirii patriarhatului, mai ales la niste pastori inculti, ceea ce pregatea ruptura spirituala a femeilor prin religia monoteista patriarhala, ofera o descriere deja devalorizanta a femeilor. Actul lor civilizator e insa rasplatit prin acelasi blestem. Numai ca blestemul curtezanei de catre Enkidu difera, cum se spune, ca de la cer la pamant, de blestemul Evei de catre divinitatea patriarhala, monoteista. In acord cu viziunea despre femei in locuri si epoci diferite.

Eva e o fiinta cazuta, corupta, mizerabila, iar blestemul ei e fizic, se refera la rolul ei unic, nu de educatoare, nu de femeie cu viata sexuala si dorinte proprii, ci de mama. Ea va naste in dureri pruncii, va alerga dupa barbat, fiind atrasa de el, iar el o va stapani. Ti se face rau numai cand te gandesti cam cum sunt vazute femeile in patriarhat, cat de jos, cat de lipsite de umanitate, de optiuni! Blestemul Evei arata statusul femeii in pariarhat, adevarata ei decadere umana, pe care a suferit-o femeia civilizatoare. Pe cand blestemul curtezanei arata cu totul altfel. Ea e blestemata sa piarda, in mod cat se poate de dureros, ca femeie cu sexualitate libera, cu agentie, cu vise, cu sentimente. Si pierderea ei sa fie cu atat mai dureroasa, cu cat ea nu e degradata, e frumoasa, inteligenta, e o femeie care poate trezi pasiuni, sentimente, dar mai ales care le poate simti. Dar care e refuzata si nu are acces la barbatii pe care ea ii doreste. Curtezana e blestemata sa fie nefericita in dragoste, barbatii pe care ea ii doreste sa nu-i raspunda. E cel mai mare chin, desi unul de lux, mai dur decat durerile nasterii. De data asta Enkidu s-a dovedit bun psiholog. Curtezana e lovita in recunoasterea ei umana, in individualitaea ei. Pentru ca e o fiinta umana, libera, care alege, care viseaza, care are sentimente. Nu o femeie care naste, care trebuie sa plateasca pentru sexualitatea ei cu supunere, ca Eva. E o femeie care teoretic are de ales, dar norocul trebuie sa-i lipseasca. Cand zeii il cearta pe Enkidu cu blestemul lui, amintindu-i cate l-a invatat curtezana, el isi schimba blestemul in favoarea ei. Ii doreste ca barbatii sa-si paraseasca sotiile pentru ea, chair daca au devenit de sapte ori mame.

Sexualitatea umana, mai ales feminina, in epopeea lui Ghilgamesh, e cat se poate de libera, nu as spune actuala,. pentru ca acum femeile nu sunt atat de libere. Ghilgamesh refuza o zeita de teama ca se va purta cu el asa cum s-a purtat cu alti amanti, inaintea lui, pe care i-a abandonat sau chiar mai rau. Epopeea nu descrie o relatie romantica, ci doar visele pe care le au toti, mai ales femeile. Rosalind Miles, in "CIne a pregatit cina cea de taina? O istorie universala a femeilor" vorbeste de sofisticarile sexuale ale femeilor din epoca, care beneficiau de sex oral. Oamenii atunci stiau si intelegeau mai multe despre sexualitatea umana, despre femei, decat majoritatea sociobiologilor actuali. Adica spuneau adevarul, nu povesti patriarhale.

Inteligenta femeilor era foarte apreciata. Apare  o hangita (femeie de afaceri), care umbla acoperita cu un val (obicei vechi in zona, preluat de islam) care furnizeaza niste informatii importante, Mama lui Ghilgamesh era numita "atoatestiutoare". Sa ne gandim ca si la greci, zeita intelepciunii era Atena, care a aparut din capul lui Zeus. Inteligenta era feminina, e bine ca in limbile latine, inteligenta e reprezentata de cuvinte de gen feminin.

E interesant de asemenea ca in Egiptul Antic, in epoca veche, apar reprezentari ale genezei cu zeita-cer si zeul-pamant (in cartea lui Leo Frobenius, Cultura Africii), ceea ce sugereaza superioritatea inelectuala si morala a femeilor vazute de Antici, pana cand patriarhatul a pus stapanire pe tot, Imaginea mundana, telurica, a femeilor, legata de natural, e de data mai recenta, impusa de patriarhat. Avem mult de muncit pentru a recupera cultura feminina, spiritualitatea, transcendenta feminina.

Epopeea lui Ghilgamesh e o capodopera antica. Ea ne vorbeste despre patriarhatul de inceput, cand urmele matriarhatului inca se vedeau. Barbatii au putere militara si curaj, doar atat, in rest sunt niste salbatici pe care femeile i-au civiliziat, pe care zeii incearca sa-i imbuneze. Pe cand femeile sunt inteligente, cunoscatoare, cu vise si dorinte, libere sexual. Sofisticarea matriarhala, ca si spiritualitatea matriarhala, se vad inca in societate. Cum a fost sa traiesti intr-o lume in care exista zeite, in care sexul de placere e sacru, chiar in cadrul templului, in care nasterea si supunerea nu sunt singurele virtuti ale unei femei? Virtute, la naiba, vine de "barbat" in latina! Cat de rau am ajuns!

Civilizatia occidentala vine dintr-un loc in care oamenii visau la nemurire, la sentimente de pasiune libera, aveau nevoie de prietenie si de aventura. La fel ca acum, doar ca atunci nu le era rusine s-o spuna.

Continue Reading

Esecul relatiilor romantice- patriarhatul e de vina

Exista o intreaga industrie a relatiilor romantice. Se spune ca femeile isi doresc romantismul mai mult decat barbatii, desi unele studii arata ca barbatii se indragostesc mai mult. E si normal, ei au de cine. Valoarea sexuala a celor mai multi barbati, ca atractie si ca prestatie,  tinde catre 0. Cum am spus deja, femeile isi doresc relatii romantice pentru ca ele, afara de unele cazuri, privilegiate, nu-si permit sa faca sex inafara romantismului, cu un barbat care nu e indragostit de ele. Pentru ca acel sex le predispune la tot felul de alte probleme, in primul rand emotionale, dar si fizice, uneori mergand dincolo de siguranta personala, a integritatii si chiar a vietii. Barbatii sunt periculosi, mai ales in patriarhat, unde sexul devine intr-o masura covarsitoare un act al dominantei. Barbatii domina femeile prin sex, ei asa vad lucrurile, tocmai pentru ca posturile din actul sexual seamana, cum spun etologii, cu posturile de dominanta de la animale. Femeile sunt dominate prin sex in viziunea barbatilor, sunt cucerite, ele le apartin lor in timpul sexului. Dar sa nu uitam, asta e viziunea barbatilor, nu a femeilor, despre sex. Femeile puternice, in primul rand unele feministe, au mare greutate in a asimila aceste idei absurde. Si din acest punct de vedere, sexul ar trebui sa beneficieze de analize feministe, de impunerea unor noi viziuni.
Dar revenind, femeile vor romantism pentru ca vor siguranta. In primul rand. Apoi e nevoia umana, iar pentru ca la femei adesea functiile umane superioare ca imaginatia, sentimentele complexe, ratiunea si moralitatea sunt mai dezvoltate decat la barbati, vor sentimente complexe, sofisticate, relatii complexe, foarte personale, in care ingredientul principal e romantismul, ca simbol al unei puternice si exclusive, dar si uman complexe dorinte.
Nu vad de ce ar avea femeile relatii heterosexuale, decat pentru satisfacerea placerii sexuale (pasagere) si pentru romantism. Dar cele mai multe relatii in patriarhat implica supravietuirea materiala sau sociala, deci nu e cazul de romantism. Femeile, fiind fiinte mai independe social, pentru ca societatea e construita natural in jurul lor ca fiinte sociale (desi patriarhatul perverteste cumva acest aspect), vor mai mult de la o relatie decat barbatii, care vor sex si dominare. Dar mai ales dominare, care izvoraste dintr-o mare marginalizare interiorizata. Barbatii vor cu disperare un loc in societate, care e natural a femeilor.
In industria relatiilor romantice, care curprinde site-uri matrimoniale, reviste asa-zis pentru femei (glossi), dar si industria psihologiei, profund misogina, se vehiculeaza tot felul de sfaturi pentru femei care le adancesc de fapt starea de submisivitate si sprijina complianta in patriarhat. Aberatii imense despre relatiile romantice precum "scarcity principle" (sa oferi putin, ca nu cumva partenerul sa se sature, sa-l duci cu zaharelul adica) si alte asemenea, nu reprezinta decat baletul dominantei si al supunerii, asemenea baletului animalelor care intra unul pe teritoriul altuia, si care trebuie sa aiba anumite atitudini si posturi pentru evitarea agresivitatii. Sfaturile care se dau femeile in revistele pentru femei, cum remarca un articol feminist, sunt similare cu cele care se dau in cazul negocierii cu teroristii.
Adevarul e ca in patriarhat relatiile romantice sunt ceva aproape imposibil. Orice femeie, oricat de feminista, de independenta, stie ca piatra de incercare in cazul vietii onorabile, feministe, in patriarhat, sunt relatiile romantice. De aceea multe feministe recurg la lesbianism, ca singura posibilitate onorabila de a avea o relatie romantica, libera, egala. Orice femei are traume cumplite de pe urma relatiilor asa-zis romantice din patriarhat, de fapt din cautarea unei relatii romantice. Incerci sa cauti ceva care nu exista. Incerci sa obtii pasiunea, dorinta si visul puternic si exclusiv al cuiva care te considera un obiect, te devalorizeaza, se considera superior tie, care te devalorizeaza si mai mult daca esti tu insati, iar daca nu abordezi posturi de supunere, devine periculos pshic (asta garantat), uneori, adesea adica, si fizic. Viata persoanala a unei femei constiente, care vrea relatii romatice (singurele consistente pentru o astfel de femeie) in patriarhat e o trauma. Heterosexualitatea e factor de risc maxim, daca nu neaparat fizic imediat, macar psihic.
Dar daca ni s-ar spune adevarul, daca nu am considera normale fitele masculilor, daca nu am considera normal sa fim devalorizate, sa dansam acel balet, sa devenim victime, daca nu ne-am asuma nenorocirea relatiilor, totul ar fi altfel. Din pacate, nu e. Chiar si feministele radicale, cele mai "rele" feministe, au o mare toleranta, cand vine vorba de romantism, a comportamentului masculin,. Miturile despre dimorfismul creierului uman (nu ca nu ar fi, dar nu in sensul descris, nu in sensul ca trebuie sa acceptam asta) contribuie la aceasta drama.
Aceste tragedii au loc pentru ca nu ni se spune adevarul, iar chiar daca il intuim inca din liceu sau chiar mai devreme, cu timpul totul incepe sa se dilueze, incepem sa speram de unde nu e, uitam si credem ca va fi altfel. In cazul nostru. Dar nu va fi altfel. oricat de deosebite am fi. Ei sunt tot ei, nu avem ce sa le facem. Iar patriarhatul e tot patriarhat, pentru noi, ca si pentru altele.
Adevarul e ca imparatul e gol, ca femeile fac tot, ca ele au mult mai multe disponibilitati mentale, afective, sunt mai rezistente, mai puternice, mai ambitioase, ca ele pot avea tot, fara barbati, ca barbatii nu au decat forta fizica pe termen scurt, ca numai asta nu ii  poate face altceva, asta nu ii poate face zei, asa cum ii vad unele femei. Ei nu au nimic afara de asta, sunt jalnici de foarte multe ori. Pe de o parte li se spune femeilor ca afectivitatea barbatilor e limitata, ceea ce ii face sa plece, sa dispara, ceva sinistru, ceva ce femeile nu au de ce sa accepte, pe de alta sunt conditionate sa ii caute, sa alerge dupa relatii. De ce ar face-o, de ce ar investi in acest carusel al groazei?
Daca femeile vor invata ca ele sunt totul, ca barbatii pot fi  amantii lor, cel mult, ca ei le pot oferi placerea imensa, pentru scurt timp, si foarte rar, dar atat, nu mai mult, ca responsabilitatile lor sunt limitate, ca forta barbatilor e limitata, viata femeilor se va schimba, heterosexualitatea nu va mai fi o trauma si atat. Prima directie ar fi aceasta, adevarul despre imparatul gol, care nu are decat forta bruta si capacitatea de a face bande cu altii ca el, care sa terorizeze societatile la diferite niveluri si in diferite feluri.
A doua directie, concomitent cu prima, nu separat, ar fi ca daca ei vor relatii, trebuie sa invete sa fie in societate, dar nu ca salvatori, ci ca persoane care aplica pentru aceasta calitate, ca solicitanti de cetatenie. Iar cerintele trebuie sa fie create de femei, indeplinite de babrati. In acest sens, legaturile intamplatoare, la voia hazardului, pe care le au femeile in cautarea romantismului, ar trebuie sa dispara. Barbatii trebuie sa se califice pentru functia de a avea o relatie. In acest sens, testele speciale ar avea un rol important. Ar putea fi infiintate organisme speciale de protectie mentala a femeilor, dar si agentii matrimoniale extrem de specializate in a recruta doar barbatii capabili de a trai cu femeile. Majoritatea sunt nocivi pentru ele, deci nu au ce cauta in apropierea lor.
Cum am mai spus-o, acum femeile sunt in pericol mai mare decat in cazul casatoriilor aranjate, desi asta predispunea la enorm de multe abuzuri si era contrara libertatii femeilor. Dar macar atunci femeile tinere erau teoretic protejate de barbatii nocivi, macar exista un principiu al protectiei, macar pericolul era recunoscut. Desi vanzarea femeilor era mobilul din spatele acestei practici. Acum insa femeile tinere in special sunt aruncate in gura lupului.
Un fenomen interesant este campania cu barbatii adevarati care apara femeile, nu le bat etc. De fapt asta e mecanismul patriarhatului, nimic nou. Femeile sunt obligate sa accepte relatii cu barbati ca sa se simta protejate de alti barbati, extrem de periculosi. Dar femeile se agata de acei cavaleri, nu aleg ele, nu isi dezvolta sexualitatea. Femeile nu trebuie sa aleaga pentur supravietuire, ci pentru fericire, placere macar. Sexualitatea acum e adesea pentur supravietuire, pentru liniste, nu pentru placere, pentru dezvoltare personala, explorare. Femeile trebuie sa ceara mult de la viata, dar e greu cand pentru ele si supravietuirea e problematica. Cultivarea luxului senzatiilor, dorintelor, in cazul femeilor, ar duce la adevarata eliberare.
In concluzie, patriarhatul e de vina pentru orice relatie romantica distrusa, pentru simplul fapt ca responsabilizeaza enorm femeile in relatii, in acelasi timp le limiteaza actiunile, adica intiierea relatiilor, dar si exprimarea libera, pe cand barbatii au de aparat o onoare fara acoperire, adica ei nu trebuie sa apara in ipostaze oribile, de slabiciune, cand de fapt ipostazele lor oribile sunt innascute. Ca sa nu mai vorbim de felul cum sunt valorizate femeile, ca obiecte sau ca monumente de submisivitate.
In matriarhat barbatii sunt amanti, femeile avand existenta asigurata, ele fiind mostenitoarele averii, isi permit sexualitatea. Acolo se stie probabil ce pot oferi barbatii, cat de responsabili si de puternici sunt cu adevarat. Asta ar trebui sa se stie si la noi. Iar femeile, departe de a-si sacrifica sexualitatea si sentimentelor, sa invete sa ceara de la barbati ceea ce pot cere, in cunostinta de cauza. Si sa-si impuna exisgentele. Daca vrei sa ai o relatie, daca vrei sa fii in lumea femeilor, nu merge cu texte naturaliste, de tipul "boys will be boys"' sau cu adaptarea femeilor la psihologia masculina, la creierul masculin, care insemna acelasi lucru. Adica faci ca mine ca sunt superior, oricat de idiot, primitiv, insensibil si brutal as fi, ca sunt barbat. Recunoastem ca multi barbati sunt tarati, nu au ce cauta in relatii, dar cu cei care vor asta nu facem compromisuri. Se supun exigentelor si sunt pedepsiti pentru greseli.
Barbatii trebuie sa cedeze puterea, de fapt femeile trebuie s-o preia. Femeile nu sunta tarate social, uman in masura in care sunt ei. Societatea este a femeilor, creata de ele, in jurul lor. Din pacate, saracia crunta, lupta pentru supravietuire pe altarul careia se sacrifica adesea sexualitatea si sentimentele, face ca multe femei sa tradeze, sa accepte conditii inacceptabile, Patriarhatul ar fi disparut demult daca femeile nu ar fi tradat, daca cele mai multe dintre ele, de frica, nu ar fi acceptat patriarhatul, conditiile inumane de relationare din patriarhat. Dar cel putin in locurile unde femeile nu sunt ingrozitor de paupere, needucate si colonizate, ceva se poate face. E un punct de pornire, pe care nu trebuie sa-l ratam.
Viitorul va fi al femeilor sau nu va fi deloc. Criza masculinitatii se vede peste tot! Masculinitatea e la originea tuturor relelor din lume.

Continue Reading

A nega patriarhatul inseamna a nega istoria

Ca feministele radicale sunt ridiculizate tot timpul nu mai un secret pentru nimeni. Ridiculizarea nu apeleaza la logica, la argumente, ci pur si simplu la intimidare. Criticile nu sunt la obiect, demontare de argumente, ci pur si simplu glume ieftine, dar de pe pozitii autoritare, menite sa descurajeze "femeile slabe". O femeie care pune probleme, mai ales cand e vorba de propria ei viata, propriul acces la fericire si uneori chiar la integritatea personala, e ridicola. Poate pentru ca vocile femeilor, cand vorbesc despre ele, despre viata lor, sunt ridicole. Era ceea ce nu stiam, ce am aflat relativ recent, ca barbatii nu vor sa se uite la filme cu femei, despre femei, sau cand personajele, serioase, nu decorative, sunt femei. Asta vine din devaloriarea femeilor, a experientelor femeilor, a vietilor lor. De ce? Se numeste patriarhat, adica o cultura care promoveaza forta masculina, brutalitatea, violenta masculina, o adorare a falusului. In acest sistem femeile sunt doar obiecte, recompense, nu au alta valoare. Daca ar avea valoare umana, nu ar mai exista patriarhatul, care inseamna confiscarea umanitatii si sexualitatii feminine. Femeile sunt astfel devalorizate, decazute din umanitate (un fel de pseudospeciatie, avansata drept cauza a posibilitatii uciderii congenerilor). Femeile ajung chiar sa nu fie consideratte oameni la propriu. Daca ar fi oameni, ar avea propria sexualitate, si atunic barbatii ar fi confruntati cu propria valoare sexuala reala, de cele mai multe ori foarte redusa sau chiar nula. Si atunci majoritatea barbatilor, pe aceasta piata libera a sexului, nu ar avea nicio valoare. Asa ca solutia e ca femeile sa fie devalorizate, obiectificate, vandute, obligate intr-un fel sau altul sa se prostitueze, in functie de cultura  (patriarhala) si epoca.

Dar cel mai interesant e ca nu exista nico alta afirmatie a feministelor raidcale mai ridiculizata decat cea referitoare la patriarhat. Nu voi citi numeroasele afirmatii cunoscute sub forma de clone nenumarate de catre orice feminista, mai ales radicala., Ideea ar fi ca patriarhatul nu exista, ar fi o inventie a feministelor radicale. Discriminarea femeilor? Tine de educatie, de lipsa de cultura, inapoiere, suna la unison raspunsul. Dar de ce inapoierea nu se manifesta prin adorarea feminitatii? Primitivismul inseamna si arta rupestra, si spiritualitate. Ca sa nu mai vorbim ca matriarhatul, dupa cei mai multi istorici, precede patriarhatul. De ce inapoierea, primitivismul nu aduc valori matriarhale? Matriarhatul e natural, exista in natura, la cele mai multe specii sociale, dar din nefericire patriarhatul a taiat puntile (din fericire nu toate) spre acea societate in care au trait stramoasele si stramosii nostri. Demonzarea misticii, religiei matriarhale sunt doar cateva exemple in acest sens. Unde sunt zeitele antichitatii, unde sunt reprezentarile feminine spirituale, unde e erta feminina, unde sunt povestile avand in centru femei? Oare femeile chiar nu au si nu au avut niciodata spiritualitatea lor? Desi lectiile de istorie antica inca mai spun altceva. Tot ce e legat de femei, de cultura, sexualitatea, alegerile si dorintele lor reale e demonizat intr-un fel sau altul. O femeie libera e numita vrajitoare, tarfa etc. Daca nici astea nu sunt dovezi in sensul existentei patriarhatului...

Dar cei care neaga existenta patriarhatului nu au nevoie de argumente istorice, sociologice, culturale, ci pur si simplu stiu ca patriarhatul nu exista. Revelatie si atat! Ajunge, pe asta se bazeaza patriarhatul, pe minciuni, doar nu pe filosofie complicata si logica de fier. Acestor domni le pun urmatoarele intrebari.

1. Admiteti ca fenomenul ISIS si talibanii sunt exemple tipice de organizatii criminale  bazate pe violenta extrema, al caror scop e in principal supunerea femeilor, transformarea lor in masini de munca domestica si reproducere? Admiteti ca discursul lor e puternic patriarhal?

2. Admiteti ca nu sunt o noutate in istorie, ca astfel de organizatii exista de mii de ani, ca nu era nevoie sa le creeze CIA? Si ca nu islamul a facut patriarhatul, ci patriarhatul a facut islamul si alte religii patriarhale?

3. Admiteti ca astfel de organizatii, mai mult sau mai putin criminale, se formeaza spontan in anumite conditii (bandele de cartier, de exemplu) si ca asta s-a intamplat in istorie cand conditiile au permis? Despre conditiile care au permis aceste bande vom vorbi in alte articole.

4. Admiteti ca aceste bande, organizatii criminale, au avut sansa in istorie (si au profitat de ea) sa se impuna in cele mai multe zone locuite si relativ usor accesibile, iar regulile lor au fost transformate in cultura, legislatie etc? Ele au format state (vezi ISIS) au facut istorie. Asta inseamna ca nu sunteti de acord cu cei mai multi istorici.

5. Admiteti ca si in Europas-a intamplat acest lucru? Ca stramosii nostri au fost victime ale acestui sistem? Dovezile etnologice, istorice, lingvistice, sugereaza ca asa au stat lucrurile. Patriarhatul explica de ce limbile europene sunt inrudite in cateva familii, de la Atlantic pana in India se vorbesc limbi inrudite. Expansiunea demica a agriculturii ar fi o alta explicatie, dar aceasta a avut loc cu mult timp inainte in aceasta zona, iar apartia si evolutia limbilor moderne, aproape de noi, sugereaza faptul ca razboaiele, imperiile, cuceririle sunt forta cea mai puternica. Si mai ales simpla expansiune a unor popoare patriarhale, vorbitoare ale acestui tip de limbi. Indo-europenii ar fi fost patriarhali, crescatori de animale nomazi.

6. Daca patriarhatul ar fi fost impus stramosilor nostri, atunci exista mentionata undeva vreo revolutie lcare sa-l fi indepartat cu totul? A existat astfel de revolutie? Dincolo de feminism, care deocamdata nu vorbeste de existenta patriarhatului? Nu.

Deci patriarhatul e aici, chiar daca mai diluat in unele cazuri  (numeroase schimbari sociale au afectat unele caractere patriarhale, dar le-au intensificat pe altele si au adus altele noi) regulile ISIS, ale talibanilor, ale bandelor de cartier sunt inca aici, femeile le cad victima in fiecare zi. Ce e de facut?

O revolutie reala care sa darame patriarhatul, sa-l cindamne si sa-l trimita inapoi in iad. 

Continue Reading