Noi strategii ale feminismului. Principiile noului feminism

Sufragetele au recunoscut ca a fost o eroare ca feministele nu au mers mai departe cu revendicarile. Sunt de acord cu ele. Desi in fiecare zi ar trebui sa multumim feministelor pentru ceea ce au facut pentru femei, cat de multa demnitate au adus in vietile noastre, trebuie sa recunoastem ca totul e foarte la inceput. Ar trebui in fiecare oras un monument inchinat miscarii feministe, dar si unor feministe, dar feminismul are extrem de multe de facut. Eliberarea e abia la inceput. Se poate spune ca femeile nu au scos decat nasul din pestera, mai au mult pana sa zboare. Traim inca in patriarhat. Si de cele mai multe ori, de fapt intotdeauna, cele mai multe, de fapt toate femeile nu inteleg ce inseamna aceasta. De fapt nici cele mai indraznete feministe nu inteleg cum ar fi viata lor inafara patriarhatului, cum ar arata libertatea lor, dar si a lumii intregi inafara acestui sistem criminal. Eliberarea de patriarhat inseamna o noua treapta a evolutiei, ar fi o revolutie spirituala reala, eliberarea de animalitatea relatiilor de ierarhie, bazate pe violenta si teama de violenta. Supraomul lui Nietzsche e in primul rand femeie. O femeie cum inca femeile nu isi poate imagina azi. 

Un filosof patriarhal (si ce filosof clasic sau mai putin clasic nu e patriarhal) spunea ca femeile nu pot fi buni filosofi pentru ca stiu de ce au venit pe lume: adica sa aiba un copil. In primul rand, de ce ar fi bune femeile in patriarhat? Sa nasca. Alta calitate, alt scop nu li se recunoaste. Pe cand barbatii sunt liberi sa caute. Dar lucrurile sunt exact invers. Femeile au un scop inerent: sa se elibereze. Ele au mereu pentru ce lupta: pentru libertatea si propria descoperire. Asta ar trebui sa le faca buni filosofi, fiind mereu in explorare, incercand sa afle cine sunt, cum ar fi, ce ar simti daca ar fi libere. Barbatii in schimb au dovedit ce pot. Femeile inca nu stiu. 

Dar ceea ce reprosez feminismului, si ceea ce cred ca e imperios necesar sa se intample, ar fi schimbarea atitudinii feminismelor. In primul rand, ar trebui sa inceteze sa mai vorbeasca despre egalitate, ci despre eliminarea patriarhatului.

In al doilea rand, ar trebui sa nu mai incerce sa arate ca pot si ele ce pot barbatii, ca au acelasi potential. Nu e adevarat. Inafara de violenta si ejaculare, pot mult mai mult. Barbatul nu mai trebuie sa fie considerat etalon, femeile trebuie sa se raporteze la ele insele, Si sa se creada superioare. E absolut oribil ca femeile, foarte multe, au complexe fata de barbati. Nu, femeile trebuie sa se raporteze la ele insele si la propria superioritate morala, intelectuala, afectiva. De ce dovezi avem nevoie in sprijinul superioritatii femeilor? Se vede din primii ani de scoala; femeile nu sunt violente, invata mai usor, sunt capabile de comportamente mai complexe. Singura diferenta pe care barbatii umanisti, iluministi au trecut-o cu vederea a fost cea dintre sexe. Egalitatea oamenilor in functie de rasa, clasa sociala, etc a fost mult trambitata. Dar o singura inegalitate a fost acceptata. Foarte bine, feministele vor tine seama de ea. Si o vor duce mai departe. Femeile nu sunt ca barbatii, sunt superioare lor. William Golding, laureat al premiul Nobel pentru literatura, a spus acest lucru. Am mai fost si alti barbati, putini, inca din Antichitate, care au observat asta. 

Frustrarea reproducerii care intervine in adolescenta din cauza patriarhatului face femeile nesigure, invidioase, rele. Pentru ca reproducerea, comportamentul sexual la femeile din patriarhat e foarte complicat, plin de restrictii. Atunci incepe de fapt discriminarea unei femei, primele lovituri dure ale patriarhatului. Animalele care nu sunt lasate sa se reproduca devin violente. La fel si femeile, care sunt supuse unor ritualuri extrem de complicate, torturate psihic, atunci cand devin mature sexual. Sexul devine o pedeapsa pentru ele. De la slut shaming, eforturile pentru frumusete, cum spunea Dworkin, corvoada heterosexuala, frica de sarcina si alte cerinte inumane fac femeile sa piarda din increderea in ele si sa simta competitia. Probabil lumea ar fi condusa de femei, daca femeile nu ar trece prin adolescenta. Nu vorbesc de societatile foarte patriarhale, ci chiar de cele occidentale. E o crima de nedescris tot ce li se intampla femeilor in adolescenta, dar si dupa aceea.. Patriarhatul e o crima. Dar ca oamenii inteligenti sa accepte sexualitatea discriminatorie, deformata, cu toate acele ritualuri oribile, e inacceptabil, injust, condamnabil. Dar femeile trebuie sa-si aminteaca faptul ca ele sunt mai bune decat barbatii si pot mai mult decat ei. 

In al treilea rand, femeile si barbatii sunt in razboi, Feminismul nu trebuie sa satisfaca barbatii. Ei au de partea lor un sistem criminal, patriarhatul, care numai cinstit nu joaca. E un sistem pe baza carora se creaza toate organizatiile criminale din lume. Patriarhatul e formula pe care ele o adapteaza. Daesh, orice organizatie terorista, statele mai mult sau mai putin criminale. Cand ai un inamic criminal nu lupti cu manusi. O opozitie, dura, cu propriile protectionisme, propriile institutii, s-ar putea opune eficient patriarhatului. Femeile trebuie sa aiba propriile forme de protectie sociala, de ajutor reciproc, partide etc. Propriile comunitati conduse de ele, unde barbatii, sau mai ales puterea lor sa fie exclusa.

Sigur, o noua revolutie sexuala e necesara, e eliberarii sexuale reale a femeilor, cu deconstruirea si reconstruirea relatiilor sexuale. Repet, fara ca institutiile sa se bazeze pe necesitatile sexuale, economice si sociale ale femeilor, nu ale barbatilor, nu se poate vorbi de eliberare. Ce egalitate, ce eliberare poate fi cand femeile se angajeaza in relatii heterosexuale unde sunt dorite ca obiecte sexuale, accesorii sociale si servitoare, utere si bone?

De aici o intreaga cultura feminista ar putea sa apara, cu propria economie, propriul progres. In folosul femeilor.  

Principiile noului feminism radical, ofensiv ar fi:

1. Raportarea la femei cu constientizarea superioritatii femeilor

2. Revolutia sexuala a femeilor

3. Recunoasterea razboiului sexelor, barbatii fiind cu patriarhatul de partea lor.

4. Crearea unei culturi a femeilor, materiala si spirituala, cu institutii si organizatii politice feministe. 

Toate aceste idei sunt feministe radicale. Institutiile, organizatiile pe baze feministe ar trebui sa fie in primul rand in beneficiul femeilor care refuza patriarhatul. Ca nu au de ales e una, dar daca li se ofera de ales, si aleg patriarhatul, e treaba lor. Am vazut recent un poster in care se spunea ca nu e anti-feminist sa te machezi, sa faci prostitutie, sa vrei sa fii caznica etc. E anti-feminist sa condamni femeile pentru asta. Da? Pai atunci nu e antifeminist nici sa vorbesti de rau de femeile care considera ca feminismul e o prostie, care s-au opus dreptului de vot pentru femei, care sunt aliatele patriarhatului in fiecare zi, unindu-se cu exponentii lui contra feministelor. Nu, feminismul este despre femei, dar contra patriarhatului. Nu eliberam pe nimeni fortat, mai ales daca ne saboteaza. Patriaratul nu face cadouri femeilor, din contra, le exploateaza. Feministele, chiar daca nu au avut parghiile in mana, le-au facut cadouri de nepretuit. 

Continue Reading

Ce nu spune feminismul

De cand am inceput sa citesc carti si articole feministe - pentru ca nu pot spune de cand am devenit feminista- ca asta am facut-o in copilarie, inainte de a sti sa scriu si sa citesc, prima  reactie a fost ca majoritatea ideilor feministe sunt pur si simplu de bun simt. La ele se ajunge pe cale logica, nu ai nevoie sa citesti nicio carte, nu ai nevoie sa iti spuna cineva ca acele lucruri din societate sunt gresite, injuste, nedrepte adica. Nu ai nevoie de o carte pentru a avea simtul dreptatii. O persoana care are are simtul dreptatii, si nu e feminista, e contradictie in termeni. Nu am avut nevoie sa imi dau seama ca femeile sunt prea putin reprezentate in literatuara (atunci pentru copii), in arta, inclusiv cinematografica, unde aveau roluri prea putin importante si decorative, ca femeile isi schimba numele dupa casatorie (de ce o fac?), ca sunt putine femei presedinte, sef de stat, ministru. Curios e ca atunci cand eram mica, fiind comunism, aveam o imagine mult mai buna asupra situatiei, credeam ca femeile sunt mult mai putin discriminate. In filme erau adesea prezentate ca afaceriste foarte puternice, desi atunci in tara mea orice afacere era ilegala daca nu era facuta de stat.

Cand mai cresti si vezi ca fetelor le sunt recomandate anumite atitudini, sa nu mearga repede, cu pasi mari, sa nu fie agresive, e imposibil sa nu explodezi. Apoi auzi, tot de la colegi, nu-mi imaginezi cum o fi sa auzi de la familie, ca fetele nu trebuie sa initieze relatii cu baietii, ca trebuie sa astepte pasive sa fie alese, ca trebuie sa fie pure, adica sa nu aiba relatii sexuale cu multi barbati, eventual sa nu aiba astfel de relatii inainte de casatorie. In conditiile in care pentru baieti putin conteaza. Ce fel de femeie, ce fel de persoana, nu ar lua foc sa auda asa ceva? Adica femeile nu au suflet, nu au atractie sexuala, dorinte sexuale? Ele trebuie sa-si nege natura. Ca si cand femeile ar viola, sexualitatea lor ar fi ceva criminal, de aceea ar trebui sa fie reprimata si controlata.

Dar repet, dincolo de toate astea, ai nevoie de feminism academic, filosofie feminista. Pentru ca ai nevoie sa afli lucruri pe care din fericire nu le-ai trait. Nu stii cum e sa traiesti incestul, violul, frica de viol, descurajarea continua, indoctrinarea religioasa care iti spune ca esti inferioara. Si tu ajungi sa crezi. Ai nevoie de scrieri feministe ca sa cunosti parti ale lumii, ale discriminarii, ale intelegerii situatiei, care iti sunt straine. SI ai nevoie ca sa afli lucruri mai subtile la care nu te-ai gandit. Ai nevoie sa afli de unde vin aceste discriminari, ai nevoie de interpretarea unor fapte, ai nevoie sa schimbi idei, direct sau indirect, cu alte persoane care au analizat situatia. Nimeni nu se poate gandi la tot. Nu are timp fizic. Gandurile altora ne ofera raspunsuri. Pe calea asta am aflat multe. Feminismul radical, desi in mare parte intuitiv, se dezvaluie si din carti. Analizele feministe sunt utile.

Si tocmai pentru ca sunt utile, daca esti in feminism nu poti sa nu ajungi la momentul in care faci tu insati asemenea analize si le critici pe cele existente. 

Dar descoperirea dureroasa pe care am facut-o e ca feministele stiu probabil cel mai putin despre patriarhat, ele doar sunt cele mai bune la a constientiza. Dar alte femei au simtit, au vazut mai mult decat ele. Cele mai multe femei, nu numai cele din paturile cele mai sarace, fara educatie, din familii abuzive, prostituate, imigrante. Toate femeile, mai ales ceea ce Dworkin numea "femei de dreapta". Aceste femei stiu, simt cat de rau e, desi nimeni nu stie toate fetele opresiei. Ele nu au iluzii, ele se adapteaza, incearca s-o faca in mod realist, la iadul patriarhal. Ele stiu, simt, sunt marcate, dezumanizate de patriarhat, dar nu sunt constiente de asta. Cele care sunt constiente, feministele radicale, sunt intr-un fel privilegiate foarte adesea. Constiinta la care ajung de tinere le face uneori sa evite descompunerea morala la care ajung femeile (majoritatea) in patriarhat.

Din ce in ce simt cum imi descopar imensa ignoranta legata de conditia femeilor inacest sistem si din ce in ce inteleg unele lucruri mai bine. Incep sa inteleg cat de mult sunt dezumanizate femeile, toate, ca nimeni nu e imuna la patriarhat, dar la ce nivel ajunge dezumanizarea in cazul unora dintre ele, al majoritatii, as putea spune. Si aici ma refer la majoritatea din Occident, nu din tari islamice. 

Cu aceasta ocazie am descoperit si cat de eronate sunt cele mai multe interpretari ale comportamentului femeiesc. Incerc sa evit termenul "feminin", pe care l-as fi folosit altadata, pentru ca e legat de "feminitate", adica opresie. Feminitatea e un mod de comportament impus femeilor in patriarhat. Trebuie sa imbrace masca de femeie ca sa fie recunoscute. Sa-si coase feminitatea pe palton, cum altadata isi coseau evreii steaua lui David. Astfel ordinea lumii se mentine.

Analize feministe, dar si "stiintifice" care pot fi eronate

Cultura mainstream nu spune adevarul despre femei, cultura mainstream e sexista, din unele puncte de vedere mai mult decat era cu secole sau milenii in urma. Femeile sunt invasurate in feminitate in aceasta cultura, ca femeile in islam. Imaginea lor e deformata, ascunsa, mutilata. In jurul feminitatii se tes mituri, care mai de care mai nestiintifice. Dar aceste mituri plac, se mentin si se dezvolta pentru ca ofera modele reconfortante, placute. Tot ce e femeiesc e rau, desi de la o epoca la alta, de la cultura la alta (patriarhala) ce anume e femeiesc variaza, ce anume e femeiesc se schimba. Nu conteaza despre ce e vorba, daca in cultura aceea acel lucru e rau, trebuie sa fie femeiesc. De exemplu, in India clasica, zeul suprem era masculin, si era total inactiv. Actiunea e ceva rau, nonactiunea e superioara spiritual. Si pentru ca era perfect, era masculin, In schimb, nimic nu era mai rau decat inactivitatea in Roma sau Grecia antica. Si sexualitatea feminina si homosexualitatea pasiva erau ceva foarte rau, dispretuit. Cum sunt femeile, active sau pasive? Cine stie? Si in cultura occidentala femeile sunt asociate cu pasivitatea, care li se si recomanda ca fiind caracteristica sexului lor. Dar pe de alta parte, femeile muncesc mai mult decat barbatii oriunde pe pamant, produc mai mult decat ei. Deci sunt active. Intai ceva e rau, apoi e asociat cu femeile. Si sigur, uneori se ajunge la contradictii. Dar ce conteaza?

Femeile sunt ceva rau in sine. Ele nu sunt creative, ele sunt destinate a avea grija de creativitatea barbatilor, ele sunt bune ca organizatoare, secretare, traducatoare. Asta cand e vorba de scriitoare, care oricum "nu creaza limbaj" (se indoieste oare cineva ca femeile vorbesc mai bine orice limba, si de ce nu, pe cale logica, ele ar fi creat limbajul artificial?). In schimb, in alte domenii, artistic de exemplu, se considera ca femeile au mai multa fantezie, dar...dar le gasim ceva, nu sunt asa logice, tehnice, vedem noi. Cum naiba nu sunt? Fara penis. Asta e clar, desi de cand cu miscarea trans nici macar acest caracter nu mai e prea clar ca fiind feminin. In multimea feminitatii putem adauga orice elemente vrem, ideea e sa nu fie de apreaciat. Inclusiv termenul de "virtute" in sensul de calitate morala importanta vine de la "vir", "barbat" in latina.

Desi femeile pot fi orice nu apreciem in societate respectiva, totusi, unele aspecte asociate cu feminitatea (ca gen acum, acel construct social opresiv, fascist) sunt asociate de fapt cu dresajul patriarhal, mutilarea patriarhala, care exista oriunde acest sistem exista. Toate femeile sunt supuse unei mutilari genitale, legarii picioarelor etc, macar la nivel simbolic. Si confuzia dintre gen si sex, adica dintre ceea ce e innascut, si ceea ce e patriarhal, la cei mai multi oameni chiar infloreste.

Am citit de curand ca un filosof sau scriitor (o sa caut cine anume) spunea ca femeile nu au identitate, pentru ele e extrem de usor sa-si schimbe numele de familie. La ele identitatea e fluida. Era sigur, ceva innascut. Asa sunt ele. Tot recent am citit intr-o carte de politologie ca femeile au o afiliere fluida. Ele pot fi evreice care au fost in lager si apoi sa faca apologia dreptei Europene. Asa sunt femeile, Desi mai tarziu se spune ceva similar si despre evreii barbati, si ca evrei s-ar comporta in istorie ca femeile. Nu cumva e vorba de un limbaj al opresiei, de lipsa alegerilor? Ori esti fluid, ori nu supravietuiesti? Asta nu inseamna ca nu e rau. Asta nu inseamna ca psihicul acelor oameni, in special femei, nu e aberant. Asta nu inseamna ca acest aspect e moral. Dar e creat de mediu, E ca si cand oamenilor acestora li se scot ochii, dar apoi societatea are tupeul sa spuna ca sunt chiori. In conditii de opresie, nu ai timp si nu-ti permiti luxul de a gandi si simti pentru tine, la modul pur si virtual, a-ti construi valori solide. Trebuie sa supravietuiesti, sa te minti, sa alergi dupa putinele recompense pe care viata ti le ofera. E cumplit, imoral, dar e un mod de viata.

Mizeria morala a femeilor in patriarhat ( a celor mai multe) e greu de descris in cuvinte, Si Mary Wollstonecraft punea barbatii ca etalon moral. Mi s-a parut scandalos cand am citit" A vindication of the rights of women". Dar de fapt, desi peste tot barbatii fac mult mai multe fapte imorale, criminalitatea in randul lor e incomparabil mai mare, barbatii au de fapt timp, cu mijloacele lor precare, timp si calitate sociala de a-si pune probleme morale, de a alege, Nu se poate vorbi de moralitate fara alegeri, macar mentale, fara curajul de a avea pareri despre viata si lume. Si femeile, prin micimea vietii lor limitate, nu-si permiteau si nu erau incurajate sa fie fiinte morale, capabile de alegeri reale.

Pana de curand, dar din pacate si acum acest lucru ramane valabil, singura modalitate de reusita a femeilor, singura sansa de a exista in lume, era sa fie casatorite. Agentia lor se manifesta doar prin capacitatea de a se marita, atunci cand nu erau date cu forta, vandute sotilor. A gasi un sot, a-l seduce, a da examenul eligibilitatii pentru casatorie, cand femeile putea avea o bruma de alegere si de posibilitate de actiune, era singura lor sansa de manifestare sociala, singura lor sansa de a-si demonstra calitatile. Pentru ca altceva nu conta daca faceau. De ce nu conta? Pentru ca in patriarhat, intr-o lume a hotiei si violentei, orice act, orice afacere, orice proprietate trebuia securizata. Iar un barbat oferea forta, securitate. Ceea ce faceau, intreprindeau, creau femeile, ca si evreii sau noncetatenii, era nesigur. Pentru ca femeile nu sunt puternice fizic, nu impun. Nu creaza frica, nu descurajeaza, nu inlatura astfel amenintarile. In aceste conditii, era mai bine sa faci orice, creativ sau inteligent, act de vointa, forta sau talent, sub protectia unui barbat.

Contrar a tuturor aberatiilor scrise de sociobiologi, psihologi darwinisti, barbatii nu au fost si nu sunt "provideri"', cand femeile produc peste tot mai mult decat barbatii, cand ele asigura hrana in cea mai mare proportie in societatile de vanatori-culegatori. Femeile nu cauta provideri, ele cauta guarders, gardieni, paznici, soldati care sa le apere de lumea care le-ar sfasia. Uneori fizic, dar de cele mai multe ori material. Adica ar fi furate, cum si sunt si acum si erau si altadata. Asta nu inseamna ca le face placere, ca asta ar fi sexualitatea lor naturala, ci supravietuirea lor. A copiilor lor, nu transmiterea genelor, aia e un lux, Femeile traiesc in puscarie in patriarhat, pentru ca asta  e patriarhatul, o puscarie imensa in care regulile oribile, dure si inumane, care apar in puscariile de barbati sunt aplicate intregii societati.

Multe femei se tem ingrozitor de barbati. Exista si femei care nu o fac sau o fac la un nivel redus, si acelea sunt feministe. Dar majoritatea femeilor traiesc in teroare. O teroare pe care putini barbati si multe feministe nu si-o imagineaza. De ce se intampla acest lucru? Probabil e ceva instinctiv, cel putin dupa o anumita varsta, din adolescenta. Barbatii folosesc tactica descurajarii, isi etaleaza violenta. Femeile, care raman fizic mai putin puternice, ajung sa se teama. Apoi sunt atitudini posturi, pe care ei le etaleaza instinctiv. Acest fenomen se intampla la alte mamifere, iar la rudele noastre primate e foarte bine descris. E un dans etologic bine cunoscut. Femeile se tem si aleg posturi submisive, iar prin intermediul culturii pot sa si obtina prin invatare asemenea solutii, iar barbatii invata, dincolo de instincte, posturi amenintatoare. Si in teroarea aceasta, ce la ofera protectie femeilor? Alte femei, feministele? Nu, alti barbati. O extraordinara strategie in puscarie e sa te cuplezi cu cea mai dura femeie, sa te bata numai ea, nu si celalte. Asta nu inseamna ca asta e ceva care iti ofera placere sexuala, ca asta e visul tau, fantezia ta, ci doar strategia mizerabila de supravietuire.

Chiar daca supravietuirea e economica, barbatii cu status, adesea mai in varsta, sunt gardienii preferabili. Nu inseamna ca e o strategie reproductiva, ca femeile astea aleg asemenea barbati ca sa aiba mai multi copii sanatosi, cum emana din incultura, ignoranta si lipsa de empatie a sociobiologilor. Pai ce femeie ar alege sa aiba copiii unor mafioti, criminali, chiar sportivi vulgari sau oameni de afaceri onerosi? Dar acestor femei nu de strategii reproductive le arde, ci de supravietuire. Daca asta ar fi strategia lor reproductiva, nu ar exista legile dure ale islamului si ale altor societati patriarhale. Femeile ar face ce instinctul le dictateaza si toata lumea, inclusiv genele, ar fi fericita. Si sigur, casatoriile aranjate nu ar mai provoca sinucideri sau crime de onoare.

A propos de preferinta naturala a femeilor pentru barbati cu situatie materiala buna, status social inalt, eventual mai in varsta decat ele, cred ca sunt in realitate mai multi barbati care prefera sexual femei mai in varsta decat femei care prefera barbati mai in varsta la modul real. Dar toate aceste "preferinte naturale" pe care incearca, si chiar reusesc sa le explice sociobiologii, arata doar ca ei nu stiu istorie, ca nu stiu cu ce se mananca patriarhatul. Explicatiile lor sunt in contradictie cu insesi paradigmele lor, de la care au pornit. Pai chiar parintele sociobiologiei, Edward Wilson, explica discriminarea femeilor, printre altele obiceiul milenar de a ucide nou-nascutii fete in India, in special in clasele superioare, ca strategie reproductiva. Da! Femeile pot imprastia mai putine gene, nu au milioane de spermatozoizi si nu-i pot semana in fiecare zi. In aceste conditii, e mai bine sa ucizi fetele care in cultura indiana necesita zestre, si care oricum mai sus ierarhic nu se pot marita. Acolo femeile prefra sa se marite cu barbati cu rang superior.  Oare nu e vorba pur si simplu de zestre, de bani? Intre noi fie vorba, zestrea era plata pentru securitatea femeii pe care i-o oferea barbatul.Cartaginezii isi ucideau copiii, in India exista obiceiul sati, al uciderii vaduvei, tot pentru bani, iar chinezii antici, in perioada in care trebuia sa plateaca taxe pentru fii, ii ucideau adesea. E oare motiv mai bun sa ucizi, in razboi sau nu, decat banii, averea, resursele? Despre nazismul de care a fost acuzata sociobiologia nu cred ca mai e ceva de spus.

Adevarul e ca in societatile patriarhale femeile sunt cronic nefericite, depresive, frustrate sexual. De fapt se stie ca poliginia determina frustrari majore la femeile care impart un singur barbat. S-a vorbit mult despre frustrarile sexuale barbatilor care au acces la putine femei. De exemplu despre ce se intampla acum in China sau India, tocmai din cauza practicii femicidului inainte sau dupa nastere. Casatoria, o practica patriarhala, ar fi la origine pentru a reduce frustrarile sexuale ale barbatilor. Fiecare barbat trebuia sa aiba acces la o femeie. Cum altfel decat prin vanzare, sclavie, rapire? Dar despre frustrarile sexuale ale femeilor in patriarhat nimeni nu vorbeste. Femeile sunt intr-o continua competitie intre ele. Pentru ca fiecare are acces la un singur barbat. Intre femei, ca si intre barbati, intre femele, ca si intre masculi, se creaza ierarhii si lupte pentru ierarhii. Instinctele le fac pe femei sa lupte si ele pentru ierarhii. Si pentru masculi, chiar daca ei sunt, adesea, doar masura a succesului social sau material, dar importanti pentru unele femei in stabilirea ierarhiei. Ele se lupta continuu, rivalitatile sunt continue, criteriile de stabilire a ierahiilor nu sunt atat de clare ca la barbati, dar probabil nici atat de stabile. Problema e ca barbatii, ca fiinte sociale, dincolo de prestigiul social (abilitatea de a descuraja, de a functiona ca gardieni) nu prea functioneaza social. Bataia pe barbatii care functioneaza cat de cat social, care au abilitati psihice care sa satisfaca oarecum exigentele femeilor este foarte dura. Asta in cazul in care femeile isi permit luxul de a dori relatii mai mult sau mai putin romantice. Se spune (si apar studii) ca femeile pun mai mare pret pe relatiile romantice decat barbatii, desi e clar ca mai multi barbati se sinucid din motive sentimentale. E normal ca pentru femei sa insemne mai mult o relatie romantica, atunci cand barbatii cei plini de calitati nu functioneaza de cele mai multe ori ca parteneri sexuali si de viata. Dorinta de a implinire sexuala si sentimentala e mai greu de satisfacut din cauza pietei precare. In aceasta disfunctionalitate sociala a barbatilor patriarhatul, educatia are un rol. Dar foarte probabil sunt si factori genetici in sensul ca mult mai multi barbati sunt disfunctionali social, deci de evitat. Daca ne gandim ca la animale, societatile sunt pe nucleu feminin. sunt oarecum matriarhale, nu e de mirare. Masculii sunt indepartati din societate, ei formeaza adesea, la unele specii, un fel de gasti. E normal ca sa fie mai putini dotati pentru socializare, convietuire. Cat de violenti sunt la om se vede usor. Dar nu e vorba doar de violenta, ci si de socializare pur si simplu. La elefanti, limbajul e doar pentru femele, masculii nu il cunosc, nu comunica.

E hilar cum feministele se lupta pentru egalitate cu barbatii, vor sa demonstreze ca femeile sunt la fel de talentate, inteligente ca si barbatii. Cred ca exista barbati inteligenti, talentati, dar femeile nu au cum sa fie egale cu barbatii, cand ele nu fac atata rau de cand sunt mici si toata viata. Cum pot fi mai putin talentate, cand talentul nu implica forta fizica bruta sau violenta, iarasi pare incredibil. De ce se afirma si s-au afirmat mai putin e simplu. Barbatii au stiut si inca stiu bine sa elimine competitia feminina. Ele sunt si au fost sistematic descurajate, ignorate. Si cele mai multe, cum am mentionat deja, traiesc in teroarea care le face sa isi nege talentele. Au vazut sau au auzit ce patesc cele care nu o fac, cele care nu se supun. Uneori nici nu e nevoie de asta.

Patriarhatul exista cu sprijinul femeilor, nimic de zis. Patriarhatul e ceva care nu exista la alte animale. Dar mugurii lui comportamentali exista la rudele noastre, cimpanzeii. Adica dominanta masculilor fata de femelele care sunt straine in grup, adica nu sunt inrudite intre ele. Masculii oricum sunt mai mari si mai violenti. Dar nu se pune problema sclaviei femelelor, inclusiv sexuale. Asta oamenii au reusit. Patriarhatul rezista pentru ca femeile traiesc in teroare, se tem ingrozitor de barbati. Se tem si de alte femei, cu care oricum stabilesc ierarhii, au rivalitati. Cea mai buna solutie de supravietuire nu e sa astepte dupa feminism, ci sa se alieze cu unul sau mai multi barbati. In sensul obtinerii securitatii, dar si a resurselor. Cum distributia resurselor e pe baza de jaf (asta e patriarhatul) unele femei sunt favorizate sau macar spera sa ajunga la favoarea de a avea acces la resursele detinute de barbati. Unii barbati mai mult decat altii. Natura de primat mentine patriarhatul (cu ierarhii complicate, nepotism, oprimarea celor slabi). Femeile fara constiinta, mutilate de patriarhat, se multumesc cu bucatele de securitate, resurse si status social obtinut pe calea patriarhatului. Nu viseaza la moralitatea, demnitate, succes real.

In aceste conditii, feminismul ar fi solutia. Dar greu aplicabila. Pentru ca feminismul, prin natura lui, cum o arata istoria, e un curent elitist. Apartine unor femei cu o constiinta inalta, niste rebele care contesta ierarhiile impuse, care nu au instinctul supunerii fata de autoritate dezvoltat. Sau reusesc sa-l anihileze usor. Femeile din paturile inferioare, foarte oprimate si fara acces la resurse prin intermediul barbatilor cunosc bine realitatea si au adesea viziuni foarte feministe. Dar ele nu au influenta prea mare, tocmai din cauza pozitiei sociale si materiale. Modul lor de viata are un impact mic asupra societatii, mai ales prin puterea exemplului.

Pe termen lung, patriarhatul distruge vietile tuturor femeilor. De fapt femeile in patriarhat nu sunt fiinte umane, ci marfa. Accentul pus pe aspectul fizic, nu pe orice alte calitati, inafara de supunere, arata ca femeile sunt in continuare marfa, o marfa care trebuie sa fie buna, apreciata pe piata. NU vrei o masina pe care sa nu ti-o aprecieze vecinii. Iar vecinii nu inteleg mare lucru despre femei dincolo de cat fard au pe fata si cum au fundul. Daca acum femeile nu mai sunt vandute de familia de origine, nu inseamna ca nu sunt de vanzare. De fapt in Occident asta e ce s-a schimbat, nu mai sunt moneda de schimb pentru familie. Dar sunt in continuare tratate ca marfa.

Totul s-ar rezolva daca femeile ar fi unite, dar teroarea patriarhala, frica fata de barbati, precum si competitia intre ele, stimulata de patriahat, face acest lucru imposibil inafara cercurilor cu constiinta ridicata. Barbatii sunt uniti intre ei, oricat de mult s-ar ura. Masculii neinruditi se unesc si la alte animale, prin faptul ca ei formeaza acele gasti de desperados, afara din grupul de origine, din societatea controlata de femele. Societatea si la om este a femeilor in nucleul ei, dar patriarhatul a denaturat aceasta idee. Se spune ca barbatii fac lucruri pentru femei, femeile tot pentru femei. Traiul in societate impune un comportament "feminizat". Ca sa intre in societate, masculii trebuie sa se poarte ca femelele, sa semene cu ele, mai mult sau mai putin. Intr-adevar, cine deosebeste sexele la animalele monogame? Lupii, porumbeii? Barbatii au o miza mare de a lupta, de a fi unitti, admiterea in societate. Daca femeile s-ar uni, marginalizarea barbatilor ar fi foarte dura. Marginalizarea barbatilor se vede in paturile inferioare: barbati homeless, in puscarii. Dar societatea patriarhala e controlata de un grup infractional, care se infiltreaza la toate nivelurile. Functioneaza/ produce resurse in mod real ca o societate matriarhala, dar e condusa patriarhal.

Pe de alta parte, o societate nonpatriarhala, condusa de femei (nu zic matriarhala, matrilineala, ca nu implica neaparat puterea mamelor, a femeilor inrudite, dar rangul si averea s-ar transmite pe linie feminina) ar aduce schimbari pe care chiar si unele feministe radicale nu le-ar accepta. Inegalitatile mari intre femei, ca avere, dar si ca acces la sex, la barbati, ar disparea. Femeile care au acces la barbati care functioneaza sexual (inclusiv ca atractie) si social, rari, nu ar dori sa renunte la relatiile cu ei luand calea promiscuitatii. Dar asta ar reduce mult tensiunile dintre femei. O societate non-patriarhala ar necesita schimbari care ar cere eforturi inclusiv de la feministele radicale. Dar si evreilor, conform legendei, le-a fost greu sa evadeze din Egipt. Dar au facut-o. Renuntarea la patriarhat e o conditie imperios necesara pentru progres, nu mai vorbim de justitie sociala.

Continue Reading

O calatorie prin lume - istorie, diferite forme de sclavie si libertate in diverse culturi

Proiectul "7000 ani"  surprinde calatoria prin lume, prin societatile si culturile umane a unei femei care vrea sa inteleaga nedreptatile flagrante ale patriarhatului. Calatoria, mai mult spirituala, e intr-adevar surprinzatoare pentru ca lucrurile nu sunt ce par a fi, pentru ca prejudecatile culturale, istorice, intarite de propaganda, sunt peste tot, dar istoria lumii nu este un lung drum spre progres, in cazul de fata libertatea si puterea femeilor, ci o carare sinuoasa, cu castiguri si pierderi nesperate. De fapt istoria omenirii nu e un progres din niciun punct de vedere. Ideea progresului, provenita din crestinism, magistral dezvoltata de Marx, e doar o prejudecata, o superstitie. Nu exista si nu a existat progres continuu, prin progres intelegand forme din ce in ce mai sofisticate, mai performante de societate si de interactiuni umane. Sigur, societatile occidentale actuale, mai ales cele dezvoltate, nu sunt nici pe departe culmea libertatii, egalitatii si demnitatii umane.
Asa cum vrei sa afli cum suna limba ta intreband oameni care vorbesc alte limbi, la fel si cand vrei sa stii ce e cu societatea ta, intrebi oameni din alte societati. Acum, cand mii de oameni isi risca si chiar isi pierd viata incercand sa anunga in Occidentul bogat si democratic, fugind din calea razboaielor nimicitoare si a saraciei, s-ar parea ca aceasta parte a lumii e un El dorado pentru majoritatea cetatenilor lumii. Si chiar este, dar asta nu inseamna ca sub unele aspecte, in Occident poate fi mai rau decat in tari precum Iran sau Afghanistan. Si totusi e....Aici nu ma refer numai la multitudinea de taxe care reuseste sa ii deprime chiar si pe Africani, ci chiar de anumite forme de libertate.  Pare incredibil dupa mai mult de 20 ani de la caderea cortinei de fier, dar exista oameni, si oameni educati, care cred ca exista mai multa libertate individuala, din anumite puncte de vedere, in Rusia actuala decat in Occident. Probabil asa este, realitatea e complexa, cum istoria e complexa, iar determinismul pe care il postulau unii e acum in mare incurcatura. Lucrurile ar fi putut fi altfel, iar intr-un anumit punct se putea ajunge in multe feluri, iar ceea ce credeam ca a dus la un fapt istoric ar fi putut avea o cu totul alta cauza.
Clar e ca lumea e un sistem deschis, acum, ca intotdeauna, dar mai mult insa ca altadata. Fara propaganda Occidentala ISIS sau Daesh, cum ar fi trebuit sa i se spuna, nu ar fi existat. Fara managementul Occidental, celulele Al Qaeda, organizate dupa un model bine cunoscut pentru anumite structuri, nu ar fi existat. Fara colonialism si interventiile Occidentale ulterioare,la care unii autori si politicieni comunisti, cum era Ceausescu, faceau referire obsesiv drept "neocolonialism", Revolutia Islamica din Iran, ca si unele razboaie zonale, nu ar fi existat. Fara Uniunea Sovietica, fara comunism, lumea, in special Orientul Apropiat (de noi), ar fi aratat altfel.
Desi am citit destule carti despre aceasta parte a lumii, atat de fierbinte acum, in ultimul timp, i-am acordat si mai multa atentie. Am citit despre Afghanistan, Siria, Libia, politica, jurnalism, beletristica. Tabloul acestei lumi, apropiata geografic, incepe sa se contureze, desi nu voi avea niciodata pretentia de a o intelege, cum fac politicienii Occidentali, cu efectele dezastruoase atat de vizibile. Ei au avut pretentia si ca inteleg lumea fosta comunista, cu efecte de asemenea dezastruoase, cel putin pentru tara noastra. Atat doar ca nu a fost razboi, dar saracia cumplita, vieti distruse, inclusiv din cauza incercarilor de a emigra, cum se intampla acum cu Sirienii si alti imigranti, se pare ca s-au uitat. Totul e bine cand se termina cu bine, dar oare e bine cu adevarat, durabil? Intrarea in Uniunea Europeana, NATO, ar fi finalul fericit ar povestii, dar oare este?
Fara indoiala, Uniunea Europeana este locul cel mai dorit din lume, pasaportul European este cel mai dorit, dar calatoria prin lume ne-ar putea ajuta sa vedem ce am pierdut. Ca intotdeauna, pierzi ceva, daca ai avut, cand vrei sa castigi altceva.
Una dintre cartile ce m-a inpresionat, tocmai ca era scrisa de un jurnalist, Fabio Geda, se numeste "In mare sunt crocodili" si descrie calatoria din Afghanistan a unui copil dintr-un grup etnic discriminat (Haraza, a carui origine istorica e prezentata doar prin supozitii, ca urmasii ai lui Gingis Han sau cumva vechi locuitori ai zonei, autorii statuilor lui Buda de la Bamyan, a caror distrugere cu surle si trambite de catre talibani a facut mare valva in epoca). Afghanistanul este o lume de o duritate de nedescris. Talibanii au contribuit la aceasta, dar nu sunt singurii actori pe scena violentelor si discrimnarilor. Cartea lui Malalai Joya, o politiciana Afghana, "In numele poporului meu" spune cate ceva despre istoria acestei tari cu frunusete si clima aspra. Talibanii insisi sunt o consecinta a ocupatiei sovietice, provin din miile de orfani care nu au avut, in taberele de refugiati din Pakistan sau Iran decat acces la o educatie religioasa. Ce e interesant e ca in aceasta tara cu multe grupuri etnice, dintre care multi persanofoni (inclusiv tadjicii din fosta Uniune Sovietica sunt persanofoni), incercarile de secularism si modernizare dateaza din primele decenii ale secolului al XX-lea. Inainte ca sahul Pahlavi al Iranului sa fi fost obligat sa abdice din cauza modernizarii, un sah Afghan a facut-o, apoi un altul, cateva decenii mai tarziu, cand o luase pe aceeasi cale, a fost ucis.
Pe ruinele razboiului cu sovieticii s-au ridicat grupari sprijinite de Americani, multe islamiste, care apoi au continuat un razboi cu proprii cetateni, cu masacre si abuzuri de tot felul, astfel incat venirea talibanilor a fost privita de unii ca o salvare. Acesti asa-zisi "lorzi ai razboiului", fosti mujahedini (pe care candva ii ajuta Rambo), cu toate crimele la activ, ocupa acum parlamentul Afghan. Noua, care am trait in comunism, am vazut tranzitia, nu ni se pare mare lucru, ci doar un fel de normalitate istorica. Asa cum la noi fostii nomenclaturisti si securisti au preluat puterea, fiind noii politicieni, dar si noii imbogatiti, nu e de mirare ca si la ei s-a intamplat la fel. La ei a fost mai mult sange, a fost mai spectaculos. Dar in principiu, acelasi fenomen. Istoria s-a repetat. Ce e diferit la ei, in Afghanistan, ceea ce noua ar trebui sa ne dea de gandit, e ca acolo au existat alegeri reale, cu cote de gen reale, ceea ce a facut ca politicieni ca Malalai Joya sa fie alesi, sa ajunga in parlament si sa se opuna direct acestor criminali. La noi parlamentul e o fantosa, iar discutiile despre drepturile femeilor sunt derizorii. Totusi, unele abuzuri la noi nu se pot intampla. E greu sa ameninti pe fata un politician, si mai greu e sa-l asasinezi, iar sa-l dai afara din parlament in urma unor proceduri sumare e imposibil.
Dar din unele puncte de vedere, se poate spune ca reprezentarea in Afghanistan e mai democratica, legile lor electorale, chiar daca cu greu se respecta, sunt mai democratice.
Dar ochii unui copil asiatic, diferit de caucazienii din grupurile dominante cum ar fi pastunii (vorbitori de o lima indo-europeana), nu vad toate astea, ci discriminarea si abuzurile crunte din cauza rasei care nu se poate ascunde. Calatoria lui spre Occident incepe cu parasirea de catre mama lui in Pakistan. Scopul ei e salvarea lui, indepartarea din calea abuzurilor. Interesante sunt aspectele culturale, perlele de intelepciune locala, proverbele, Probabil faptul de a fi persanofoni, le da unor Afghani accesul la o mare si veche cultura. Dincolo de saracia lucie, mizeria indescriptibila, relatiile interumane din aceasta zona a lumii, marcata de colonialism, par directe si sincere. Oamenii par sa aiba entuziasm, sa lege prietenii directe si durabile, si mai ales par sa doreasca sa munceasca, sa faca afaceri. Zbaterea lor pentru supravietuirea economica e continua, dar o fac cu oarecare dorinta si pricepere. La noi, interesul pentru afaceri e slab, in ciuda propagandei facuta mai ales de unele ONG-uri. Partidele, inclusiv cele liberale, prea putin vorbesc de incurajarea initiativei particulare, dincolo de trambitalele investitii straine. Oamenii par sa spere, sa lupte, blazarea e ceva ce nu-si permit. Desi segregarea etnica duce la discrimnari, saracia la coruptie, exista naturalete, cel putin pana la un punct, in relatiile interumane.
Ce e iarasi socant e cat de bine sunt puse la punct retelele de plasare a imigrantilor (ilegale, sigur),. Copilul Afghan nu someaza decat in locul unde ajunge liber, cu mama lui (dar pentru putin timp, apoi se angreneaza in activitati economice), si apoi in Occident, daca includem si Turcia acolo. Desi folosirea muncii minorilor e scandaloasa, copilul singur reuseste sa supravietuiasca, sa aiba o viata oarecum demna, atat in Pakistan, cat si in Iranul a carui dictatura neinduratoare e sustinuta de o politie pe masura. Odata ajuns, cu sacrificii enorme, in Turcia, apoi in Grecia, sansele de a avea o sursa de venit sunt nule. Impresionanta e declaratia lui:: ""Asa trebuie sa arati bine imbracat in orice loc unde nu contezi." Nu contezi social, cum contai altundeva, chiar si clandestn, nu ai o sursa de venit, dar trebuie sa ai o fatada. Atunci te gnadesti la cat de controlata e viata noastra, la cat de putine sunt sansele de a eluda sistemul, care are pana la urma grija de noi, dar cu ce pret?
Dar in Occident, individul conteaza. Ajutorul unor indivizi providentiali, atat in Grecia, dar mai ales in Italia, face ca povestea pustiului Afghan sa aiba happy end. Dictaturile nu lasa oamenii sa faca anumite tipuri de rau, dar ce e ingrozitor e ca nu-i lasa sa faca bine, In Occident exista un anumit tip de libertate, desi al naiba de reglementata. Dar dincolo de ea se vede cine suntem. In rare ocazii. Protectia sociala, iarasi un apanaja al bogatiei, este o mare cucerire. Creata si sustinutat de oamenii liberi care vor sa faca bine, aceasta poate salva vieti. Si o face.
Dar dincolo de asta, nu putem remarca ingradirea unei libertati de actiune, de manevra, inclusiv economica, blazarea, dezamagirea fata de politica, pierderea entuziasmului fata de lume si oameni. Trebuie sa fii al naiba de puternic si de pasional sa rezisti intr-o astfel de lume, sa-ti pastreze visele, dorintele, proiectele indraznete, sperantele. Sa ai relatii de suflet, nu reglementate, nu formale. Sa-ti curceresti libertatea in Occident, sa fii tu insati/insuti, sa te explorezi cu adevarat, a devenit o lupta crancena, chiar daca nu periculoasa fizic, dar de asemenea dureroasa. Fiecare pas e reglementat, a te desprinde de rutina care atinge orice faci, a rupe randurile, e dificil. E in primul rand o lupta cu tine insati/insuti. Ceea ce o face insa posibila, si as zice, oricat de grea si stresanta, de recomandat, daca ai ce oferi, e securitatea economica. Pentru ea, pentru securitatea materiala si fizica data de dezvoltarea tehnologiei, oamenii de peste tot lupta sa ajunga aici. Asta e cea mai importanta cucerire a Occidentului in ultimii 200 ani. Sentimentele, manierele si modul nostru de vorbire sunt mai simple, mai austere, arta la fel, dar nu mai murim de boli infectioase si nu ne mai foame si frig. Securitatea fizica e mai mare. Dar tocmai de asta ar trebui poate sa profitam ca sa fim mai fericiti la modul profund. Dar cat de greu e! Si cat de putini oameni sunt gata sa o faca!
Dupa ce am citit carti despre oameni din culturi apropiate geografic, dar atat de indepartate din alte puncte de vedere, m-am oprit si asupra unor carti scrise de scriitori Occidentali, in secolele trecute. Simplificarea limbajului, a sentimentelor exprimate, a relatiilor interumane e evidenta. E pretul platit pentru dezvoltarea tehnologiei si pentru prosperitate. Si pentru pacea sociala, care provine si dintr-o mai mare justitie, cu distrugerea unor ierarhii, a unor prejudecati. In Occident oamenii nu cred in politicieni, apatia politica si ideologica e puternica. Dar isi permit sa o faca. Isi permit sa nu-si faca iluzii, pasiuni, sa supravietuiasca in singuratate si izolare.
Se spune ca individualismul Occidental duce la un mare egoism, brutalitate, ignoranta. Si asa e, in cele mia multe din cazuri. Dar pana la urma, daca privesti ce probleme au oamenii din Afghanistan, Pakistan sau Iran, ele sunt aceleasi ca aici, dar mult mai grave. Vor sa munceasca, sa se bucure de viata, dar coruptia imensa nu le permite. Coruptie e si in Occident, mai ales la nivel inalt. Dar coruptia pe care o presupune tribalismul care domina aceste societati, inclusiv cea Indiana, nu se compara cu nimic. Occidentul se carcaterizeaza prin distrugerea, chiar precara si cu izbucniri endemice, a tribalismului. Principala problema a Afghanistanului e tribalismul, prezent in acea zina, chiar si in estul Turciei. Talibanii, regimul Ayatolahlor, regimul lui Assad, chiar si regimul lui Saddam, nu sustin tribalimsul, de care o societatea scapa greu, numai prin convulsii. Sunt de preferat aceste regimuri imposibile tribalismului? Da. Probabil tribalismul e cea nai mare problema a societatilor umane. A fi occidental inseamna a trai intr-o societate ce s-a rupt de tribalism, desi sporadic, cum ar fi sub forma fascismului, se intoarce. Ce e mai rau? Comunismul sau fascismul? Dupa ce ai trait intr-o tara comunista, raspunsul pare usor. Desi comunismul iti ia total libertatea economica, dar si orice alta libertate, fascismul condamna irevocabil persoane numai din cauza nasterii. La fel si patriarhatul, cea mai dura forma de tribalism. Fascismul, ca si patriarhatul, nu da nicio sansa unora.
Pe de alta parte, comunismul, probabil nu ar fi fost posibil fara colonialism, fara precedentul pauperizarii, exploatarii crunte a unor comunitati umane. Aceasta pauperizare, confiscare a averilor, a inceput insa de mult in vestul Europei. Asa a inceput capitalismul, prin pauperizarea fermierilor, care au fost apoi nevoiti sa lucreze in fabrici, in orase. Oamenii de pe alte continente au urmat. Comunismul a fost colonialism la tine acasa. De-a lungul istoriei, nu numai fortele binelui au luat proportii, exploatarea si jaful, chiar discriminarea, s-au ascutit de asemenea. Si s-au schimbat. Exista un arbore istoric, nu un lant istoric, cum exista un arbore al speciilor, nu un lant al fiintei.
Raul are multe fete. Si ca sa se perpetueze, ca si binele, are nevoie de energie. Distrugerea agentiei economice, interdictia de a face afaceri in mod traditional, desfiintarea bazarurilor, a fost determinanta in cazul caderii sahului Iranului, si a declansarii revolutiei islamice, cum spune Marc Ferro in "Socul islamului". Am vazut recent pe mai multe posturi Tv, cu ocazia conflictului dintre Iran si Arabia Saudita, cauzat de executarea unui cleric siit, critic al regimului saudit, ca sahul Iranului il sfatuia pe regele Saudit sa faca reforme daca vrea sa ramana pe tron. Dar ce n-a inteles sahul e ca el nu daduse suficienta libertate si ca orice sistem se mentine cu resurse. Iar regele saudit s-a mentinut cu bani. Comunismul a cazut de la saracia inevitabila. Ne intrebam cum ar fi aratat istoria lumii daca ideile umaniste, care chiar au schimbat lumea, nu ar fi fost asociate cu prosperitate economica, daca cei care le propuneau nu aveau bani. Ar mai incerca alte culturi sa copieze democratia occidentala daca nu ar fi asociata cu prosperitate?
Acum Daesh si alte grupari jihadiste sunt sustinute de Qatar si Arabia Saudita, care isi impun astfel politicile. Islamismul e un discus motivational al teroristilor, care sunt de cele mai multe ori, niste mercenari sau desperados. Ce s-ar intampla daca regimurile retrograde din aceste tari ar cadea? Ce s-a intamplat cu terorismul rosu traditional dupa caderea Uniunii Sovietice.
Daca ar fi sa cautam solutii pentru tarile din Orientul Apropiat si Mijlociu, ca Afghanistanul, ar fi in primul rand lupta contra tribalismului si sustinerea afacerilor, a economiei. Investitorii Chinezi ar rasari imediat, intr-un mediu cat de cat sigur, cum rasar peste tot. S-ar dezvolta forte democratice. Poate ar aparea societati mai bune decat cele Occidentale, mai pline de naturalete. Dar atata timp cat liderii Occidentali sustin lideri locali controlabili, indiferent cat de retrograzi si patati, nu ne putem astepta la nimic bun.
Chiar daca va fi mai bine pentru acei oameni, traumele vor ramane mult timp. De aici ne e usor sa spunem ca Daesh si alte grupari teroriste sunt formate din oameni disperati, care vor astfel sa supravietuiasca, nu ne vine usor sa iertam comunistii si securistii, care faceau terorism la ei acasa, tot pentru bani, unii provenind din paturi sarace. Ne gandim adesea la colaborationistii comunisti, in aceasta parte a lumii, dar i-am uitat pe cei fascisti. Istoria, desi rimeaza ca naiba, e inttotdeuana surprinzatoare. Si e greu sa descoperi cum anume se fac rimele.

Continue Reading

Why human rights are not enough? Why do we need feminism?

There are people, especially males, who claim the concept of human rights is enough in order to protect women's rights. If we apply these rights, women will be OK. Beating, rapping discriminating at the work place, street harassment  is against human rights. Yes, it's true. But we should take into account that all the public institutions are creating for men by men, ignoring women's need for millennia. Moreover, during the last two or three centuries, the male power was getting stronger, and the so-called democratic revolutions, partly initiated and largely supported by women, deprived them of political power even more than before.

At the core of this system is the patriarchal family. If you ever participated at a wedding or civil marriage, you saw why feminism is still needed. Family, marriage is the base of society. every institution is built around family: church, school, state. And family means husband and wife (this is the order people are asked about their will of getting married), not wife and husband. It is a male arrangement, not a female one. It is about a man's need and sexuality, not a woman's.

When at the core of society will be a feminist cell, based upon female needs and sexuality, we''ll can speak about human rights. An alternative solution will be enough. Gay/lesbian marriage is not an alternative, they are the same pattern with changed names.

Taxes, privileges, social support, education has the family as the starting point. Families are supported, not mothers, not mothers with children or matrifocal family groups. In such conditions, women will be forced to get married, the dependence on their husbands will persist. They will be raised in order to be desirable wives. They will ignore their real sexual needs and choices. They will subordinate their dreams of social and professional fulfilment to their goals of being married. Or they will pay huge prices like given up personal, affective happiness. But this is a luxury price. Most of the time, their lives, body integrity will be jeopardized because of their dependence on their male partners.

In such conditions, equality means being equal in a system conceived around men for them. It's like talking about equality for African people in a system that keeps Apartheid or about equity for Jews in a fascist system. Patriarchy is like fascism and Apartheid, because patriarchy enforces gender and gender roles. Men and women have distinct jobs, distinct goals in lives, distinct fates. The same rules like in fascism and Apartheid.

The patriarchal family and sexuality is imposed to women, it's not natural, it's a burden and a duty for them. It's slavery. Prostitution is a bye-product of this system. Family itself is a form of prostitution. There is no real sexual freedom for women in patriarchy. They sell their sexuality for survival.

We can speak about real equality after will condemn patriarchy like we condemn fascism and Apartheid, after will recognize the immense evil it inflicts into women. And we will juridically condemn any patriarchal manifestation. When we will have laws against any patriarchal gesture, they way we have against fascism and Apartheid.

After will encourage institutions based on female sexuality and needs, we'll can speak about equality. But now women have to explore their sexuality to find out what they really like. As I already mentioned, the classical heterosexual family is toxic to women and they prefer something else, I think various models of family. A recent study suggest most women are bisexual and lesbians, but never what we call "straight".

We can talk about equality after a lot of new institutions will be built around the female-based familiar groups, like female school, church (spirituality), science, and even state. And patriarchy will be recognized as a crime against humanity. Now the most important religions are patriarchal and support women's domination. Now science is sexist, patriarchal, it reinforces gender roles and proclaims it biological like religion. Sociobiology is now more powerful than religion in some media, and I think, more toxic.

In conclusion, equality is a bad joke, not a myth, it's an offence against female intelligence. Human rights are not enough, because "human rights"' means men's rights. And we need feminism just in order to speak about equality. In the future.

https://www.opendemocracy.net/5050/beatrix-campbell/why-doesn%E2%80%99t-patriarchy-die
http://www.newnownext.com/most-women-are-either-bisexual-or-gay-according-to-new-study/11/2015/?xrs=_s.fb_main

Continue Reading

De ce patriarhatul rezista, rolul femeilor

Pentru femei in patriarhat situatia e mai grea decat pare, e mai grea decat in cele mai urate cosmaruri. In fata lor se ridica mai multe piedici decat poate cineva sa numere. De unele nu suntem inca nici macar constiente, pe unele nici nu le banuim. Tot ce  e in jur, de la legi, la facilitati, la oportunitati, sunt pentru barbati, nu pentru femei. Ele sunt in situatia de a inventa roata, de a inventa unelte pentru ele, desi se pare ca multe inventii si descoperiri ancestrale, le apartin femeilor sau stramoaselor lor. Femelele sunt mai creative la cimpanzeu, chiar si calitatea de vanator o revendica ele. Dar chiar daca femeile au facut inventii, descoperiri, produc mai mult decat barbatii peste tot, ele sunt in pozitia de sclavi, ele doar produc, nu beneficiaza. Chiar daca au facut revolutii, au murit pentru ele, au pierdut.

Nu putem invoca superstitia neoliberala in care fiecare alege, ai sanse sa faci ce vrei, sa aduci ce progres vrei. In realitate nu e asa. Sistemul e facut sa mentina status quo-ul, are o inertie incredibila. Provocatorii au de invins greutati insurmontabile de cele mai multe ori. Patriarhatul se afla la baza status quo-ului. In primul rand mentine patriarhatul, apoi restul, ce se grefeaza pe el, alte privilegii. In conditiile astea, femeile nu conteaza. Nu conteaza ce fac. Ele nu au acces la recompense, nu au acces la puterea reala, care nu e meritocratica, asa cum spun superstitiile neoliberale. Puterea si recompensele se impart cum vrea sistemul, cum vor potentatii, nu dupa merite.

CU alte cuvinte, nu putem pretinde tuturor femeilor sa se revolte, sa distruga sistemul. Desi teoretic, de cand au drept de vot, acest lucru ar fi fost posibil. Dar ce patesc femeile care se revolta, chiar si atunci cand nu ajung in puscarie si sunt hranite fortat, cand nu sunt ucise si torturate in sisteme asa-numite dictatoriale? Femeile care se revolta au de platit un pret inimaginabil. Nu mai e viata pentru ele, isi distrug sanatatea si chiar ajung la sinucidere. Presiunea asupra lor e enorma. Sustinerea, inafara de cea venita de la feministe pe care nu le cunosc de multe ori, in epoca internetului, e aproape inexistenta. Nu e vorba de sustinerea materiala, ci de cea morala. Nu sunt intelese, mai mult, revolta si demnitatea la femei e sanctionata. Oamenii, cei mai multi, nu inteleg ce e patriarhatul. Nu inteleg ca e mai rau decat nazismul, ca un semn al blestemului apare pe pielea unei fetite de cand se naste. Litera stacojie care ii limiteaza viata si o condamna. Nu inteleg lupta unei femei pentru a fi libera, pentru a avea demnitate. 

Si totusi, femeile care s-au revoltat, sufragetele, dar nu numai, au imbunatatit viata tuturor femeilor. Dar recunostinta pentru ele e minima. Ucigasii in lupta, conducatorii de bande de ugicasi, adica liderii politici si militari, au statui peste tot, dar liderele miscarii de eliberare nu au nicaieri. SI nu aud feministele vorbind despre asta.

Deci pentru cele mai multe femei e imposibil sa se revolte, pentru ca in conditiile actuale nu ar avea decat de pierdut, si foarte mult. Si totusi, daca ar fi solidaritate intre femei, lucrurile s-ar schimba. De ce nu e? Dworkin, in "Femei de dreapta" a analizat aceasta situatie, Din pacate nu am citit cartea. Dar din ce am observat, am oarece raspunsuri la aceasta intrebare. 

M-am intrebat mereu cum pot femeile sa suporte relatii in care nu sunt egale cu partenerii, in care ele trebuie sau se asteapta de la ele sa-si schimbe numele, adica sa nu aiba identitate, sa aiba grija de altii, dar ele sa nu se realizeze cu adevarat. Cum sa faci amor si sa ai sentimente reale pentru o asemenea persoana care iti neaga umanitatea? Mi-e si mi-a fost foarte greu de inteles. De ce ai vrea o asemnea relatie? Un asemenea cosmar?

Nu pretind ca empatizez cu aceste femei, ca inteleg ce simt ele la modul afectiv, dar din ce am observat, pentru aceste femei, relatiile nu sunt ce sunt pentru feministe, pentru femeile care au demnitate. Pentru ele relatiile nu sunt romantice, libere, sexuale, Pentru ele sunt serviciu, loc de munca. A fi sotie nu inseamna a te indragosti, ci a te angaja. Cum zice Miroiu, dar si altele, ca femeile au dubla zi de lucru, adica si acasa, si la serviciu. NU, femeile, cele mai multe, au o slujba principala, aceea de sotie, de femeie maritata in patriarhat. Asta e cea mai importanta. Stresul lor cel mare, impus de societate, nu e ca sunt ratate profesional, ca au o rabla de masina si o mizerie de casa, ci ca nu sunt maritate si au copii. Daca au succes profesional extraordinar, au vila si masina scumpa, dar cresc pisici, sunt ratate. Pot sa fie ratate, dar daca sunt maritate cu copii, e preferabil social.

In aceste conditii nu putem vorbi de emanciparea femeilor. A celor mai multe, a tuturor. Ceea ce au la serviciu e a doua slujba. E ceva cu care isi umplu timpul, cu care fac bani, cu care obtin ceva satisfactii personale. Dar nu se implinesc acolo. Asta e important. Implinirea lor a la serviciul de acasa.  Era interesant un studiu care arata ca femeile muncesc mai mult in State in ultimele decenii in primul rand ca taxele pentru colegiu au crescut foarte mult. Recent, o femeie mi-a spus ca vrea sa mai faca un copil, ca deja nu mai are ce astepta. Are un copil, a terminat doctoratul, ii trebuie o provocare, un scop nou. Pai serviciul, tema de cercetare pe care o ai acolo, problema care te preocupa? Nu despre asta e vorba? Nu. Serviciul are o functie sociala, de realizare sociala, care vine totusi pe locul doi, dupa familie. Dar e ceva social, nu natural. Nu vrei tu sa descoperi ceva, ci sa obtii acceptare sociala. Atunci putem vorbi de autenticitatea dorintelor, de autenticitatea agentiei umane in cazul acestor femei?

In ce priveste familia, relatia lor, de multe ori inacceptabila, pentru ele devine acceptabila pentru ca nu e ce e pentru feministe. Aici e marea problema, feministele nu inteleg patriarhatul, e dureros de espus.Relatia e un serviciu, nu cautarea fericirii. E un serviciu unde accepti lucruri pentru a nu fi data afara. Din societate. A avea un barbat inseamna a avea status de rezisdenta, drept de vot, a avea status social. Atuci cum sa vrei sentimente reale? Vrei sa nu te abuzeze rau, gelozia e ca iti ameninta statusul, nu sentimentele. Tot recent am auzit o femeie intrebandu-se ce barbat ia numele sotiei? IN conditiile in care tocmai isi schimbase numele dupa ce se maritase. Adica ce fel de relatie voia? O relatie in care sa fie femeie maritata, in primul rand. Cu anumite avantaje materiale si sociale. E asta prostitutie? Ce altceva ar putea fi? NU e de mirare atitudinea societatii fata de prostitutie, chiar atitudinea femeilor, toleranta fata de abuzurile in familie. 

Feministele sunt cele care nu inteleg, nu alte femei. Feministele nu inteleg regulile jocului, nu inteleg ce simt alte femei, cum au fost educate, cum educatia aceea patriarhala s-a prins. Rezistenta femeilor pariarhale fata de feminism e normala, intr-un fel. Ele cunosc sistemul, stiu ce pot obtine si ce nu. Nu vor o alta lume, nu vor necunoscutul, nu vor sa pluteasca in ignoranta si nesiguranta. NU vor sa lupte altfel, nu vor sa isi ia viata de la inceput. O femeie pe un grup feminist, la vederea unor critici ale patriarhatului, a declarat ca e oribil ce-i spunem, ca toate investitiile ei, ca toata viata ei a fost gresita.

A iesi din patriarhat e mai greu decat a iesi dintr-o relatie abuziva, e ca si cand ai iesi din toate relatiile umane care sunt abuzive pentru tine. Si de aceea multe femei intampina rezistenta. E vorba de reducerea consumului energetic, a protectiei fata de stress. E mai usor sa te minti, sa minti ca nu e atat de rau, sa spui ca e vina ta, ca alte femei sunt de vina, ca ele sunt rele. Dar nu ca te-ai nascut in puscarie, ca nu ai avut nicio sansa, ca oamenii te urasc, ca te cresc sa te exploateze  ca pe o sclava, ca tu ca om nu contezi, ci puterea ta de munca, uterul tau, vaginul tau. Ca asta e patriarhatul. Adevarul are 1000 de motive de sinucidere pentru o femeie. Si majoritatea nu vor sa-l afle, nu vor sa iasa din Matrix. E de inteles, e uman. NU e vorba de privilegii ale heterosexualitatii, de privilegii ale mamelor, ale frumusetii, supletii etc. Poti numi privilegii mancarea buna a animalelor din custi? E vorba de supravietuire. De sclav, de animal in cusca. Ca femeie, ai de ales intre a fi un animal in cusca, in conditii ideale nebatut si bine ingrijit, dar sigur, cu monopol pe reproducere, ca orice animal, sau a incerca sa fugi, unde te asteapta ogari care sa te haituie, arme, sansa de a fi ucisa, prinsa din nou si tratata oribil, sau in cel mai bun caz libertatea intr-o padure pe care nu ai vazut-o niciodata si in care nu stii cum e. Pana ce femeile nu isi vor face o lume a lor, ca asta va fi situatia. 

Continue Reading

Violul si societatea umana, in special patriarhala

Cazul violului din Vaslui a aprins pasiuni de o parte si de alta. Nu am urmarit fenomenul, dar din ce am observat, nimeni nu a pus niste probleme importante legate de acest caz. Pe scurt, intr-o regiune foarte saraca, sapte tineri au violat o tanara de 18 ani, eleva de liceu, care s-a urcat benevol in masina unuia dintre ei, o cunostinta de-a ei. El si-a chemat apoi si alti prieteni cu ajutorul telefonului, iar ea a ajuns sa fie violata, obligata sa faca sex oral, violata, pana a lesinat.
Ceea ce a socat insa opinia publica a fost faptul ca multi oameni din localitatea rurala saraca din cea mai saraca regiune a celei mai sarace tari din Uniunea Europeana, le luau apararea tinerilor acuzati de viol, pe motivul ca fata nu avea o reputatie nepatata. Grupul de sprijin creat de mama unuia dintre ei pentru cei sapte inculpati a infuriat putinele voci feministe si a atras atentia unor ziare, care au inceput la randul lor campanii de sprijin pentru victima.
Dar oamenii nu au forat mai adanc. De ce se s-au intamplat toate astea? Ce e atat de diferit in Moldova, la Vaslui, judetul pe care unele studii il crediteaza cu cele mai multe violuri pe cap de locuitor? Sunt moldovenii asa diferiti? NU au ei aceleasi valori morale? Cine ar putea crede asa ceva, asemenea mistificare si superstitie nazista? Sigur ca in Moldova sunt oameni ca peste tot, in Vaslui sunt oameni ca peste tot. Sigur ca au simt moral, stiu si ei, dupa puterile lor, cei mai multi dintre ei, ce e bine si ce e rau. Stiu ca violul e ceva rau. Dar acesti tineri, cel putin unii dintre ei, sunt ceva mai instariti intr-o lume in care e mare lucru sa ai o masina, un telefon nou si chiar bautura la discretie. Intr-o lume saraca, coruptia e la ea acasa. Oamenii se vand pe nimic, pe sansa de a lucra o saptamana si a obtine cateva sute de lei la sapat in curtea cuiva, pe accesul la slujbe marunte care te ajuta sa supravietuiesti pe termen scurt. Acolo totul e de vanzare, si morala. Pentru oamenii aceia saraci, sa faca ceva care pentru ei nu era mare lucru, sa ia apararea unor persoane care au facut o fapta reprobabila pentru ca si-au permis. Nu costa mare lucru, in saracie unele lucruri sunt scumpe, iar altele devin foarte ieftine. Morala si principiile, propria dezvoltare umana, toate astea sunt primele de vanzare cand supravietuirea, adapostul, hrana, devin foarte scumpe.
Sociologii vorbesc despre asemenea sisteme. Probabil asa se obtine si celebra tacere din zonele controlate de mafie. Oamenii nu au alternative decat sa lucreze pentru mafioti, sau sa nu lucreze deloc. Oamenii din comunitati sarace si iziolate, cum ar fi unele insule, se comporta ciudat, nu au acea atitudine vindicativa pe care o arata la cei mai multi oameni celebrul joc care modeleaza comportamentul economic, numit "dilema prizonierului". In acest joc, daca unul dintre partenerii de joc tradeaza si celalalt nu, cel din urma pierde mult (usor de vazut la noi cu denunturile din procesele marilor corupti si politicieni, denunturi care le indulcesc pedepsele denuntatorilor), iar tradatorul castiga mult. Daca niciunul nu tradeaza, castigul e moderat, dar e la amandoi egal. Jocul pe termen lung ar conduce la o mai mare loialitate, daca s-ar lua in calcul doar probabilitatea castigului. Asa presupun unii ca a aparut altruismul.. Pe de alta parte, oamenii obisnuiti, cei mai multi dintre ei, daca vad tradarea, nu se mai gandesc la bani, la suma castigata indiferent de comportamentul partenerului de joc, ci se razbuna. Daca partenerul de joc, tradeaza, vede el! Asta pentru ca isi permit,as adauga eu. Oamenii din insule izolate se comporta diferit. Si nu e vorba de culturi diferite. Urmasii care traiesc pe o insula ai marinarilor de pe Bounty, o corabie pe care a fost o revolta in secoluil al XVIII-lea, si care au ramas cu bastinasii pe insula unde a avut loc revolta, se comporta foarte similar. Ei suporta in viata de toate zilele violuri, inselatorii si alte asemenea. Nu se mai revolta, pentru ca nu au scapare. Societatile sarace, cu un nivel de coruptie si imoralitate ridicat, descriu acest fenomen. Am vazut personal oameni care nu se revoltau, suportau abuzuri, dar in momentul cand au imigrat, atitudinea lor, odata cu noile sanse, s-a schimbat.  Se pare ca si Biblia vorbeste de acest fenomen, cunoscut din epoca bronzului. O situtie similara, cu o femeie violata de sateni pana la moarte, a dus la un razboi intre clanuri, spune Biblia.
Apoi ramane problema violului. Feministele au spus si spun multe despre viol. Si bine fac. Dar uneori nu sunt asa de bine informate, uneori poate nu inteleg asa de bine fenomenul. Cine intelege bine fenomene sociale, atat de complexe? Si mai ales, sa nu uitam, oamenii din mediul academic, oamenii care traiesc cumva la adapostul unor griji dure ale supravietuirii, care provin din medii oarecum privilegiate, nu au cum sa inteleaga si sa aiba o imagine clara asupra a ceea ce simt si gandesc oamenii din medii foarte diferite. Fenomenul e descris de sociologi de asemenea. Predictiile fanteziste ale parintilor comunismului se inscriu in aceeasi tendinta. Dar nu sunt singurele.
Oamenii care au acces la ceea ce se cheama skole, acel mediu intelectual unde oamenii isi permit sa analizeze si sa filosofeze de dragul de a o face si sa mai ia si banii din asta, dar care au cunoscut si oamenii de conditia  actorilor din fimul violului de la Vaslui, au cu totul alta parere decat feministele. Feministele spun adesea ( pe baza studiilor) ca unii barbati violeaza si nu stiu ca au facut-o, sunt inconstienti de faptele lor. Si au dreptate, cel putin in anumite situatii. Dar lucrurile ar putea fi mult mai simple, amestecul puternic si doctrinar al patriarhatului ar avea o pondere mai mica decat ne-am astepta, iar. sordidul vietii exterioare si interioare al acestor oameni ar fi mai important. Ramane de stabilit, prin studii, dar e un punct de vedere demn de luat in seama.
Oamenii acestia, care nu au citit prea mult, nu stiu si nu gandesc prea mult, care in mediul lor considera ca pot dispune de alti oameni, de viata lor, chiar si de corpurile lor, pentru ca ei au mai mult, iar altii sunt la mana lor, cum se spune, au modele sexuale accesibile. Cateaua in calduri, pe care o alearga toti cainii satului, pe care stapanii nu o lasa sa iasa din curte cand e in acea perioada fiziologica, scroafa care guita dupa vier, sunt modelele lor sexuale. Cele mai multe violuri sunt comise de parteneri, soti, rude, prieteni, cunoscuti. Probabil din motive similare. Sexualitatea rudimentara, empatia redusa, misoginismul care e si o consecinta a primelor doua, dar si invatat, ca e simplu de invatat, conduc la a vedea femeile, cel putin unele dintre ele, ca pe catele in calduri, care e bine sa fie montate, ca da bine la prestigiu social masculin. Ca nu se vede ce prestezi acasa, cu partenera, dar ce prestezi cu prietenii, pe camp, se vede. Mai ales daca presteaza si ei, poti face o comparatie sanatoasa.
E absolut irelevant ce trecut sexual avea fata. Din punct de vedere juridic, sigur. Iar din punct de vedere feminist, sa discuti asa ceva, e o crima. Sa nu uitam ca prostitutia apare tot la saracie, disperare, e o problema sociaal. Violul unei femei care iese pe strada sa cerseasca sex (urasc cuvantul patriarhatl "nimfomana") e tot viol. La fel de grav ca al unei calugarite.  Dar din punctul de vedere al gandirii inculpatilor, dar si al victimei, conteaza. In ziua procesului, o tanara care o cunostea, a declarat presei ca o alta prietena a fetei violate a inregistrat-o pe aceasta spunand ca nu a fost viol, ca a spus asa doar ca sa nu o ucida in bataie tatal ei. Mi-a adus aminte de filmul si cartea "Cum sa ucizi o pasare cantatoare" de. Harper Lee. O carte scrisa de o femeie despre o acuzatie falsa de viol, careia i-a cazut victima un barbat de culoare.
Daca acest lucru e adevarat, inseamna ca si ea, victima gandeste la fel, nu ca nu a fost viol. Sigur, gandeste ca in acel mediu greu de inteles pentru feministele academice, inclusiv pentru mine. Exista numeroase studii care arata ca in medii defavorizate, fetele raman gravide pentru ca fac sex pentru popularitate. Mai mult, ele au o imagine despre sex ca despre ceva ce li se intampla fetelor, trebuie sa li se intample, ca duritatea, umilinta din timpul actului, tradarile si umilirile ulterioare fac parte din spectacol, din rolul de gen feminin, adica din a fi femeie. Asta e sexualitatea feminina. Si ele se considera catele in calduri, care asta e, ies pe strada si cainii sar pe ele. Pentru ca sunt femei. Sigur a e si placere, orgasm. Daca un vibrator provoaca orgasm, sigur ca si orice penis, daca ne gandim bine, provoaca orgasm daca femeia e apta fiziologic sa simta orgasmul. Da, asta e conditia sexuala feminina. Orice penis, daca ar fi si mai multe, in serie, sigur ca sansa orgasmului (orgasmelor) creste. Sigur ca ar fi si placut. Cimpanezul femela face asta, in perioada caldurilor se imperecheaza zile in sir, chair saptamani, cu toti masculii pe care ii acccpta. Nu cu toti. Bonobo si mai rau, se pare ca are si orgasm ca femeile. Probabil sexul in grup, in serie, e placut. A fost pentru stramosii nostri, probabil e si pentru noi, pentru femeile de acum si din trecut, regine sau sclave, erudite sau analfabete, artiste sau precupete. Dar atentie! E vorba de actul pur mecanic, dar la om, cu cat e mai complex acel om, cu atat mecanica e mai putin importanta, ea singura, fara de alte aspecte ale sexului. Mai ales anumite aspecte mecanice sunt inacceptabile, cum ar fi cea a pumnului. Umilinta, violenta, anuleaza placerea. Nu te duci sa iei inghetata unde ti se da peste mana si primesti injuraturi. Dar unele femei invata sa faca asta. Altele renunta de tot la sex in situatia asta. Multe sunt traumatizate. Dar unele au o parere atat de proasta despre ele, mai ales in patriarhat si in mediile ca acela discutat aici, ca accepta multe.
Cum subtilitatea sexuala si mentala a multor barbati, acum si in trecut, este si era aproape inexistenta, femeile, in special cele cu rang inalt, au simtit nevoia sa faca o diferenta, sa nu fie tratate, odata cu adancirea patriarhatului, mai rau decat sunt tratate femelele in calduri la unele specii. Se pare ca valul pe care il poarta unele femei musulmane, despre care nu scrie in Coran, este ceva vechi, purtat de femeile de neam din Orientul Mijlociu, dar nu de femeile simple sau sclave. DIncolo de protectia de soare, vant, nisip, poate semnaliza la inceput ca ele nu sunt reeptive sexual pentru toata lumea. Sigur, in patriarhat, femeile, unele dintre ele, mai ales cele de neam, devin proprietatea barbatilor, care poate fi pangarita, distrusa, de utilizarea altora. Dar multe femei, mai ales din mediul urban si din Europa, din clasele sarace, duceau, de voie, de nevoie, o viata promiscua. In secolul al XIX-lea, aproape jumatate dintre copii erau rezultati in urma concubinajelor, iar servitoarele, si nu numai, aveau adesea copii din flori. Castitatea, mai mult sau mai putin afisata, era apanajul nobilelor sau apoi al burghezelor. Alte femei se descurcau cum puteau. Neavand avere, ce transmite urmasilor, nu prea conta cu cine isi concepeau copiii, barbatii saraci nu puteau inchiria uterelor femeilor, cum nu prea puteau sa le inchirieze nici pe ele pe termen lung. Poate promiscuitatea sexuala, libertatea femeilor din anumite clase, era mai buna decat dependenta de un barbat caruia ii apartineau. Dar asta nu inseamna ca era solutia ideala.
Incheind, chiar daca acea fata a acceptat sa se urce in masina unei cunostinte de buna voie, chiar daca a acceptat sa faca sex pe camp, chiar in grup, dar daca la un moment dat nu a mai vrut, atunci a fost viol cu circumstante agravante. Pentru ca s-a folosit forta, pentru ca i s-a impus, pentru ca ea a vrut sa se opreasca la un moment dat. Nu spun ca asa a fost, ca a vrut sex in grup, ci iau acest caz extrem.. Orice impunere, orice fortare, e viol. Probabil exista cluburi in care oamenii, in deplina cunostinta de cauza, fac sex in grup. Dar in fiecare moment oamenii acestia au controlul asupra propriului corp. Atunci cand femeile nu sunt stapane pe propriul corp, indiferent ce intentionau sa faca, ce au facut inainte, atunci e viol. Prostituatele sunt cele mai violate femei, e bine stiut acest lucru, cele mai vulnerabile la viol;. Violul e act de violenta, nu de sex.
Patriarhatul intervine in aceasta poveste in sensul ca femeile, sexualitatea lor, tot ce tine de ele, sunt mute si pot fi usor aduse la tacere. Mai ales in mediile in care femeile nu au nicio importanta, in care morala si empatia pot fi usor sacrificate pe altarul supravietuirii pe termen scurt. Violul e un act de o mare gravitate, contra integritatii corporale a unei femei, contra libertatii ei de miscare, de exprimare, contra sexualitatii ei. E un act de umilire extrema, de aneantizare, de dezumanizare. Mai ales  pentru ca inca oamenii gandesc patriarhal, si femeile sunt discriminate, descurajate, dezumanizate, violul ar trebui sa fie pedepsit mai grav decat este. Victima acestui viol e o victima a saraciei, lipsei de educatie, coruptiei, a patriarhatului. Nu cred ca daca masina cu acei indivizi ar fi fost oprita de o limuzina din care sa coboare o femeie bogata, care sa le ceara sex in grup, lucrurile ar fi stat la fel. Probabil nu ar fi avut curajul s-o violeze, poate ar fi si refuzato-o. Pe ea nu o puteau domina, discrimna, de influenta ei le-ar fi fost frica.
Violul e act de discriminare, are o mare componenta politica. Porneste de la o imagine dezumanizanta a femeii, ori catea comunala, care poate fi utilizata la bunul plac al tuturor, ori obiect cu utilizare exclusiva. In unele zone violul conjugal era greu de asimilat, pentru ca nu se poate viola ceea ce deja detii. De aceea ar trebui sa fie pedepsit mai dur. In fiecare viol sau caz de violenta domestica zace un mic Nurnberg.
Am scris acest articol inainte ca sa vad al doilea link, care intareste cumva ceea ce presupun.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20361934-sentinte-cazul-violului-din-vaslui-condamnari-intre-5-ani-8-luni-8-ani-4-luni-inchisoare.htm
http://adevarul.ro/locale/vaslui/sustinatorii-violatorilor-dezlantuiti-victimei-fata-trebuia-faca-puscarie-cot-cot-baietii-sa-i-dat-an-fiecare-1_55d1efe5f5eaafab2c9b6f18/index.html

Continue Reading

Lumea lui Dworkin sau mizeria lumii noastre?

Andrea Dworkin e o scriitoare nemaipomenita. In mod clar va ramane prin ceea ce a scris. Nu numai ca feminista de al doilea val, dar in primul rand ca scriitoare. Ideile ei sunt taioase, clare, puternice. Si atat de convingatoare. Poti sa fii sau nu de acord cu ea, poti spune ca generalizeaza cam mult, ca lucrurile sunt mai nuantate, ca uneori trage concluzii pripite, dar nu ii poti nega talentul de scriitoare. Dworkin e poate cea mai cunoscuta scriitoarea feminista. De la ea au ramas concepte, idei, la care cel putin feminismul radical, continua sa se raporteze. Cartile ei pur si simplu nu pot fi lasate din mana.
Recent am citit "Intercourse". E ceea ce ii spune numele, despre sex heterosexual cu penetrare. Unii spun ca e cea mai buna carte a ei. Cred si eu ca e absolut impresionanta. Desi imi erau cunoscute cele mai multe idei din ea, pentru ca acum sunt de referinta, n-am putut s-o las din mana. E arta in primul rand.
Uneori, acum sau in trecut, unii oameni au scris carti. Poate in unele cazuri au fost doar eseuri, poate oamenii, ca acea filosoafa Adrienne Rich, pur si simplu si-au pus anumite probleme, cum ar fi "compulsory heterosexuality"', au scris despre ele, fara pretentia ca sunt niste verdicte despre realitate sau descoperiri stiintifice. Probabil asa a fost si in trecut cu unele asa-zise revelatii, care mai apoi au devenit dogme. Dar Dworkin nu pare sa fie doar o eseista in sensul cel mai pur, ea pare absolut convinsa de ceea ce scrie. Cartiele ei au ceea ce se cheama suflet. Ea crede cu toata fiinta ei ceea ce spune. Se pare ca experienta ei de viata a ajutat-o in acest sens, A practicat un fel de prostitutie ocazionala, timp in care, pretinde ea, a facut sex cu sute de barbati, a fost victima violentei domestice, cum marturiseste in "Women hating", o alta carte despre ura institutionalizata contra femeilor.
Lumea descrisa in cartile ei e una neagra, mizerabila, morbida si foarte cruda, dezumanizanta in care femeilor le e rapit tot, integritatea corporala si psihica.  Dworkin, avand in descendenta ei evrei de origine rusa, incepe "Intercourse" referindu-se la o nuvela scrisa de Tolstoy, "Sonata Kreutzer". Aceasta nuvela ar dezvalui sentimentele ascunse ale barbatilor despre femei in patriarhat, dispretul profund care se transforma in sila si ura, amestecat cu o adictie fata de sex. Femeile sunt mentinute in relatii ca obiecte sexuale, in vitutea acestei adictii, dar intre partidele de sex sunt tratate cu raceala, daca nu chiar cu ura. Si ceea ce devalorizeaza femeile este pur si simplul actul sexual. Femeile, oricat s-ar emancipa in universitati si tribunale, cum zice Tolstoy, daca sunt inca invatate sa se considere obiecte sexuale, nu se pot emancipa cu adevarat. Nimic nu se poate face pentru ele decat ca sexul heterosexual sa se termine de ambele parti. Daca nu sunt devalorizate, dispretuite, nu sunt atragatoare sexual. Iar din cauza statusului lor inferior, ele invata sa se foloseasca de sex, sa utilizeze adictia barbatilor pentru sex, pentru a obtine ce vor de la ei. Idealul feminist, al relatiei bazate pe apropiere psihologica, este ridiculizat de Tolstoy. De ce ar vrea cineva sa se duca in pat cu o persoana egala?
Fara indoiala ca situatiile descrise de Tolstoy, cu tenta autobiografica, exista. Si sunt, mai precis erau, comune. Acest tip de barbati a existat si inca exista, si e inca bine reprezentat. Durerea e ca feministele, cele mai multe, daca sunt heterosexuale, stiu foarte bine sa-i evite. E durere pentru ca despre acest fenomen trebuie vorbit, iar femeile mai putin pregatite filosofic sunt prada lor usoara. Nu numai ele, daca acesti barbati ajung, cum se intampla adesea, in functii de conducere, si fac legea sau au influenta culturala, economica. Barbatii ca personajul lui Tolstoy, ca el insusi, sunt acei misogini educati, sinistri, malefici.
Dar lumea nu se reduce la ei, relatiile interumane sunt mult mai complexe. Misoginismul exista, e un dat in patriarhat, dar formele lui sunt mult mai subtile si variate. Asta nu e tot. Unii barbati chiar vor afectiune, apropiere psihilogica, sexul fiind pe un plan secundar. Unii barbati chiar valorizeaza relatiile cu femeile, uneori mai mult decat orice alta relatie. Si probabil asa era si atunci, desi era patriarhat. Balzac vorbeste despre o astfel de relatie, in care sotul punea pe primul plan sotia, ca persoana cea mai importanta. Si in cadrul celebrei "Comedii umana". Asta nu inseamna ca patriarhatul nu exista si nu trebuie desfiintat, ca viata in patriarhat nu era absolut distructiva, zdrobitoare pentru femei. Si inca este. Doar ca sila pe care o resimt barbatii pentru femei, pentru organele lor sexuale, e resimtita si de femei pentru barbati si organele lor sexuale, doar ca despre asta s-a vorbit mai putin in mare cultura. Dar e ceva de care ne intalnim la orice pas. Sexismul e de ambele parti, dar institutionalizat e numai fata de femei. Groaza de viol, de orice atingere masculina, mai ales in cazul lesbienelor, dar nu numai, ar putea porni dintr-o groaza de patriarhat, de un sistem care striveste femeile. Partea oculta a receptarii barbatilor exista si din partea femeilor, asa cum imageria masculina include aspecte malefice ale sexualitatii feminine. Frica irationala de viol ar fi corespondentul feminin al fricii de sexualitatea femnina. Sunt femeie si nu am resimtit niciodata frica de viol, nu mi-o imaginez macar, desi mi-e frica de violenta institutionalizata, de dictaturi. Violul se intampla foarte rar inafara relatiilor, cercurilor cunostintelor. Riscul de a suferi asa ceva este mic dincolo de violenta institutionalizata din cadrul institutiilor patriarhale, aici incluzand nu doar forte de ordine, dar si familia. Sigur ca in dictaturi creste riscul violului cum creste riscul incalcarii drepturilor omului. In anumite medii socio-economice, cred ca riscul unui accident de masina il depaseste mult pe cel al unui viol, dar cele mai multe femei rezoneaza mai mult la viol decat la un accident de circulatie. Pentru ca implicatiile afective sunt mai mari. Violul inseamna umilinta, dezumanizare.
Dar de aici pana a crede ca sexul e viol e o cale lunga. Dworkin nu face referire la biologie, la evolutionism, desi critica in treacat sociobiologia, in voga in epoca ei, si deosebit de contestata, efect care acum a palit. Din nefericire. Sexul poate fi manifestare a afectiunii. Violul e manifestare a violentei. Se folosesc aceleasi organe, dar e ceva diferit. Si gratitificatiile sexuale ale unei femei pot fi mai mari decat ale unui barbat in cadrul unei relatii heterosexuale. Exista viziunea sexului ca dar facut femeilor, si e veche de mii de ani. Femeile primesc energie, afectiune, placere prin sex. Nenorocirea e ca pentru multe femei sexul e doar un fel de viol. Barbatul respectiv nu le doreste, nu le apreciaza pe ele, ci sexul pe care le va avea cu ele. In cazul multor femei e si mai rau. Nu-si doresc nici mcar sexul cu acel barbat, ci doar ce vor obtine dupa: status material, social, supravieturie in patriarhat.
Si tutusi, daca am rezuma cumva tot ce spune Dworkin, citand si comentand alti autori, ar fi ca relatiile dintre femei si barbati, dar nu numai, relatiile sexuale, sunt relatii de putere. Freud a gresit, ceea ce era usor de observat. Nu libidoul, ci puterea ne conduce.Sexul e putere.  Dar nu se reduce, as adauga, la acea forma de putere clara, intransigenta, pe care o impune pentru unii genul. Desi foarte adesea asta e. Putere dezumanizanta. Totusi, jocul puterii e mai complicat. Insa intotdeauna, chiar si in cele mai frumoase relatii, cele mai pure si elevate, el exista. Pasiunea e puterea suprema fata de o persoana, cea mai elevata si dulce forme de putere. Persoana care starneste pasiune se bucura de o putere pe care cei mai mari dictatori nu o pot visa, pe care masele de oameni manifestand pe stadion o caricaturizeaza in Corea de Nord sau in Romania ceausista. E puterea pe care o pretindea Alexandru cel Mare de la soldati, ceea ce le repugna atunci cand voia sa fie salutat ca un zeu. Si pasiunea nu e data doar de status inferior, de submisivitate, de frumusetea care ramane singura calitate a unei persoane, in acest caz a unei femei. Sigur, acest lucru se intampla adesea, foarte adesea, cel mai adesea poate. Intr-adevar, multi barbati se tem de femeile puternice. Multi fug de ele, si sansa lor de a obtine pasiunea barbatilor, chiar cand sunt capabili de asta, e foarte mica. Dar motivul e altul. Barbatii sunt si ei complexati. Ceea ce nicio autoare feminista nu a spus-o, in nicio carte pe care am citit-o, e ca barbatii sunt ei insisi foarte nesiguri, iar numai un status inferior al femeilor nu-i indeparteaza pe unii de ele. Oamenii sunt animale, iar barbatii (masculii) sunt fiinte care simt foarte mult ierarhia intre ei. Daca femeile intra in acelasi joc al ierarhiei, barbatii care se simt inferiori le evita. Devalorizarea femeilor e pentru unii solutia pentru a acea acces la femei cnad nu au ce le oferi, cand valoarea lor sexuala e insignifianta, dar si sansa lor de a-si invinge frica de a se apropia de ele. Barbatii (masculii) sunt fiinte marginalizate social prin definitie, toate societatile animale sunt create in jurul femelelor, numai la om masculii marginalizati au produs un fel de insurectie si au pus mana pe societate in ceea ce se numeste patriarhat. Probabil in adancul sufletului barbatii simt asta, si si-au dezvoltat multe mijloace pentru a face fata situatiei. Misoginismul e unul dintre ele.
Fara indoiala, posturile din cadrul sexului heterosexual sunt legate de dominare. Femeia are o pozitie submisiva, barbatul una dominanta. Dworkin, alaturi de alti autori, considera ca in actul sexual inferioritatea feminina e inerenta, naturala, si astfel se perpetueaza in societatea. Dar vai, dominanta in biologie nu inseamna numai autoritate, nu inseamna doar oprimare. Inseamna si a oferi ceva. Cel dominat primeste, cel dominant ofera. Si daca barbatul ofera mai multa placere e cel dominant. Pe de alta parte se stie ca persoanele cu pozitii dominante in viata de toate zilele prefera roluri submisive in jocurile erotice. Stapanii sunt greu de gasit, pe cand sclavii sunt peste tot, mai ales cand au functii importante. Se spune ca e vorba de sentimente de culpabilitate, cand lacomia si egocentrismul care le-au facilitat ascensiunea sociala ar fi si la originea dorintei lor de a obtine mai multe senzatii cu mai putin efort.
Cartea Andreei Dworkin spune totusi lucruri foarte importante. Dincolo de accentul pus pe putere, in relatiile sexuale si nu numai, citeaza un autor evreu din secolul al XII-lea, Maimonides, care considera ca circumcizia e pentru reducerea placerii la barbati. In patriarhat, orice legatura prea profunda cu femeile e de evitat. De-aia ele trebuie sa fie proaste, needucate, tinute in intuneric. Dupa democratia ateniana, cand barbatii erau orientati spre exterior, spre agora, relatiile cu femeile au devenit mult mai apropiate. Sexul prea placut apropie prea mult de femei, si in patriarhat, unde barbatii au functii importante, apropierea de femei trebuie evitata.
Ce s-ar putea face? Eliminarea actului sexual nu ar fi o solutie. Lupta pentru putere va ramane, relatiile vor fi bazate pe putere in continuare. Oamenii vor alerga dupa putere. Dar puterea e de multe feluri. Puterea a fost de multe feluri. NU numai forta, amenintarea cu forta, cu tot arsenalul simbolic care rezulta de aici, e putere. Magia e putere. Femeile au avut si au propria putere. Femeile educate si culte, sensibile si inteligente, au putere. In matriarhat, dar si acum, femeile dispun de forme de putere, chiar daca nu asa de usor de inteles ca forta si amenintarea cu forta. Feminismul ar trebui sa se axeze pe forta femeilor, pe ce au ele in plus fata de barbati. Si nu vorbesc de maternitate, ci pe forta sociala pe care o pot avea, pe calitatile lor. Femeile nu sunt barbati incompleti, ci barbatii sunt femei incomplete.
Societatea e a femeilor, sa nu uitam. Asa a fost, asa e, insurectia masculina trebuie sa se incheie, femeile trebuie sa-si revendice tronul, nu sa se lupte pentru acceptarea, egalitate, din pozitii umile. Societatea, la om si la animal, e o lupta pentru putere. Dar exista o piata a puterii, pe care nu e doar un singur produs.



http://www.telegraph.co.uk/women/womens-life/11720655/Sex-offender-Why-I-became-one-and-started-raping-women.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Compulsory_heterosexuality

Continue Reading