Minciuni despre viata noastra - familia

Amos Oz, scriitor Israelian care se afla de ceva timp pe lista neoficiala cu candidati cu mari sanse la Premiile Nobel pentru literatura, scrie despre familii, asa cum el insusi declara. Despre o institutie cu mari probleme, care totusi supravietuieste de milenii, in ciuda criticilor. Oz declara chiar ca ar prefera sa fie o musca pe peretele unei familii decat sa zboare in cosmos. Familiile sunt fascinante tocmai prin problemele lor, prin complexitatea si disfunctionalitatea relatiilor dintre cei implicati. Familiile sunt ca bolile, au multe simptome, multe complicatii. Dar sunt oameni care au pasiune pentru boli si mecanismele lor mai mult sau mai putin ascunse.
Dar una e sa scrii despre ceea ce Makarenko numea o forma de prostitutie, eu as adauga o forma de prostitutie fortata, pentru ca prostitutia liber consimtita, practicata de persoane libere, fara proxeneti, ofera mult mai multa libertate si demnitate umana, alta e sa vrei sa urci aceasta institutie pe piedestal.
Am aflat tarziu, probabil si acum informatiile mele sunt incomplete si distorsionate, ca in unele culturi, in special cele puternic sau mai putin puternic patriarhale, femeile sunt crescute pentru casatorie, ca fiind cel mai important moment din viata lor. E normal, in aceste societati, femeile nu au avere proprie, nu au status social propriu, singura lor sansa la o viata oarecum sigura este sa fie sclava cu acte a unui barbat, adica o persoana care dispune de avere si status social, chiar juridic, ceea ce ei ii lipseste. Sclava nu e exagerare, avand in vedere ca sclavii sunt doar membri inferiori ai familiei in societatile sclavagiste.
Dar ceea ce e ciudat e ca odata cu emanciparea femeilor in Occident, femeile inca mai viseaza sa fie mirese, inca mai considera casatoria un succes in viata, o realizare. Femeile inca mai cred in familie, in aceasta institutie prin care au fost oprimate si lipsite de demnitate umana. Te-ai fi asteptat ca odata cu emanciparea, femeile sa faca orice, numai sa vrea sa se marite, nu. Cand ai bani, o meserie, posibilitatea de succes social si material, de ce sa te mai mariti? Pentru sex si romatism, s-ar putea raspunde, pentru a-ti satisface necesitati absolut umane ca aceea de a consuma sex de calitate si a-ti cultiva sentimente profund umane. Da, nu negam aceste necesitati, dar familia nu e locul potrivit pentru asta. Statisticile arata ce e familia, locul unde femeile sunt batute, in cel mai rau caz, intr-o proportie foarte mare, dar in care sunt exploatate material in cel mai bun caz. Pai ce altceva e locul unde femeile trebuie sa spele, calce, gateasca, curete pentru ca sunt femei? Se si spune ca nu mai ai nevoie de nevasta daca esti in stare sa faci toate astea.
De ce intra in continuare femeile in aceste institutii? Pentru ca nu au bani, nu au unde sa locuiasca, chiar daca muncesc, nu-si permit sa se autointretina in tari sarace ca a noastra. E cumplit, dar e oarecum de inteles. Nu e de inteles atunci cand fac asta pentru ca toata lumea o face, pentru ca trebuie sa ai familie...E ca si cum trebuie sa intri intr-o banda de cartier pentru ca toata lumea o face. Daca esti intr-un cartier sordid unde majoritatea tinerilor sfarsesc in puscarie, trebuie sa faci orice ca sa intri si tu in puscarie, pentru ca altfel te simtit marginalizat? Asta e si cu familia. Numai ca familia e mai rea pentru femei decat o banda de cartier, adesea decat puscaria intr-un loc civilizat.
Si totusi de unde atata ipocrizie la toate nivelurile, cum mai poate fi creditata familia, cand ar trebui sa fie la fel de blamata ca mafia sau poate mai rau? Ne-am oripila cu totii daca am afla ca cineva detine un sclav, dar acceptam cu usurinta familia si intr-o oarecare masura prostitutia fortata. Dar nu, familia e respectabila, copiii sunt crescuti de mici cu "valorile familiei". Valorile mafiei (tot familie), ale fanaticilor Al Qaeda de ce nu sunt la fel de apreciate? In ultimul caz ar putea fi mai multa loialitate reala, mai multe idealuri, valori, decat in cadrul familiei traditionale.
Poate am mai spus-o, nu cred ca se poate face nimic pentru schimbarea statusului femeilor pana cand familia nu se schimba din temelii. Emanciparea reala a femeilor va duce la schimbarea familiei, asa cum se vede deja. E ca si in cazul comunismului, Perestroika a dus inevitabil la destramarea comunismului.
Dar in primul rand ar trebui sa constientizam ce este si ce a fost familia. Toata propaganda legata de familie si de "valorile familiei" ar trebui condamnata, daca nu interzisa ca fiind profund discriminatorie. Sigur, nu putem condamna romantismul, sexul si nici toate visele pe care le facem atunci cand avem sentimente inalte pentru o alta persoana. Dar toate astea nu inseamna familie, ci altceva. Ceva ce trebuie inventat si pus la punct de fiecare om, in special femeie, in functie de interesele si dorintele ei.
Iata ce e de fapt familia:
http://www.evenimentul.ro/articol/majoritate-femeilor-din-mediul-rural-sunt-supuse-violentei.html

Continue Reading

Sexistii din cultura Romana_ Vlad Muresan

Desi in Romania feminismul nu se studiaza in scoala, literatura sexista exista la toate nivelurile. Iata ca “Romania Culturala” a publicat un articol antifeminist cu pretentii filosofice in anul 2007, livrat mie cu generozitate de un cititor care isi zice "antifeministul", un eufemism pentru "misogin ordinar".
Nu stiu cine e Vlad Muresan, dar nu stiu cum o publicatie care contine atributul "cultural" a putut da liber la tipar pentru asa ceva. Accept dreptul la opinie, dreptul la critica a feminismului, dar calitatea intelectuala a acestui articol este cel putin contestabila. Autorul arata nu numai ca nu stie mare lucru despre feminism, dar se incumeta sa-l analizeze ca de, e treaba femeiasca, usor de distrus si criticat, dar nu stie sau se face ca nu stie, lucruri esentiale despre istoria umana, biologie, etc.
O sa ma opresc asupra catorva puncte din acest articol ("Dictatura feminismului, aparut in Romania Culturala, no 10/ 16-31 ianuarie 2007).

1. Androgenitatea neaga feminismul. Autorul insista pe o aparenta contradictie intre ceea ce pretind feministele ca apara (identitatea feminina), dar pe de alta parte vorbesc de androgenitate. Cum poti sa aperi ceva ce nu exista, cand oamenii sunt de fapt androgini, cum pretind feministele, cand genul feminin (atentie, nu sexul!) este un construct social? Cand de fapt, cum zice Ilinca Bernea, "devii femeie (social!) cum devii inginer"? Ori exista "feminitate" ori nu? Daca nu exista o perspectiva feminina asupra lumii, de ce o aparam? Feministele raman fara obiect in acest caz.
Sigur ca exista o perspectiva diferita asupra lumii nu numai daca esti femeie sau barbat, alb sau negru, crescut in oras sau la tara, in anii 2000 sau in anii 1900, nascut primavara sau vara, in familie de intelectuali sau de muncitori etc... Diferentele biologice, chiar subtile, pot avea efecte asupra psihicului, personalitatii. La om insa diferentele biologice intre femei si barbati sunt mici. Cromozomul Y este foarte mic, cu putine gene, si alea active doar in perioada dezvoltarii prenatale. Genele respective sunt responsabile in special de dezvoltarea caracterelor sexuale masculine. S-ar putea spune multe despre asta, despre conditiile patologice care duc la dezvoltarea unei femei cu disfunctii sexuale, dar cu aparenta foarte feminina, cand acele gene nu sunt active. La om sexul de baza este cel femel. Si repet, diferentele dintre femele si masculi sunt mai mici si decat la rudele noastre apropiate, cimpanzeii si gorilele, ca sa nu mai vorbim de alte animale.
Dar sigur, diferentele legate de sex, comportamentul sexual, chiar dezvoltarea si cablarea creierului, in mare legata tot de reglarea comportamentelor legate de sex, dar si consecinte ale reglarii generale a dezvoltarii prenatale, exista. Sunt incontestabile. Mergem mai departe, sigur ca exista diferente (subtile) psihologice intre femei si barbati, date de biologie, dar si de experienta sexuala. Dar ele nu se suprapun peste rolurile de gen impuse de societate. Ca femeie biologic "foarte feminina", dar cu educatie nesexista, pot spune cu convingere ca cele mai multe atribute "feminine" sunt constructe sociale. Ar fi interesant de studiat diferentele psihologice dintre sexe, mai ales ca, dincolo de constructele sociale, sunt aproape necunoscute:)
Feministele insista asupra androgenitatii nu pentru ca ar nega biologia, din contra. Oamenii sunt diferiti, iar unii barbati pot fi "mai feminini" pe anumite parti decat anumite femei si invers. Cand eram mica am intrebat daca la cai e diferenta de forta si putere intre sexe, ca la oameni. Greu de spus, mi s-a raspuns, pentru ca sunt cai de diverse rase, iar diferentele dintre ei sunt foarte mari. La oameni populatiile sunt foarte similare genetic, mai similare decat la gorile de exemplu (rudele noastre), dar cred ca forta fizica a femeilor din unele grupuri etnice din Africa e mai mare decat a barbatilor din unele comunitati din sudul Asiei. Si daca intram in psihologie, aptitudini intelectuale, apare un iad.

In aceste conditii, o atitudine corecta nu numai politic, dar si stiintific, nu e aceea de a sublinia diferentele dintre noi, ci de a miza pe asemanari. Intre oameni de sexe, rase diferite, sunt infinit mai multe asemanari decat deosebiri. A sublinia deosebirile (necunoscute, in cea mai mare parte) nu e nici stiintific, nici sanatos pentru societate si vietile oamenilor. Dar perspectiva feminina asupra lumii, ca si etnica, bruna, blonda, a a oamenilor cu grupa B sau O, trebuie sa existe. Feministele nu vor ca un individ sa fie condamnat la anumite experiente, un anumit tip de viata doar pentru ca are un anumit sex. Numai cand este liber, cand are acces la mai multe tipuri de experiente, doar atunci se manifesta si natura sa biologica intr-o mai mare masura. Vrei sa stii ce e “eternu feminin”, lasa femeile sa faca orice vor si vei vedea unde e! E valabil si pentru barbati, negri, blonzi, oameni cu picioare lungi, scurte, subtiri, groase etc.
2. Stiinta e sexista. Din nou nu vad nicio contradictie intre silogismul lui Aristotel, invocat de feministe ca fiind la baza stiintei Occidentale, deci dand o viziune masculina asupra lumii si secolele de oprimare care nu au facut femeile sa nu fie reprezentate in stiinta, filosofie, arta . Sigur, stiinta a fost si este o chestie de breasla, de casta, destul de corupta. Cine stie cate ceva despre istoria ei poate raspunde foarte simplu. Iar perspectivele, ideile, sunt influentate de statusul biologic, mental, social al persoanei care o face. Asta nu inseamna ca logica, abstractiunea, nu ar fi facut oricum parte din stiinta, daca ea ar fi avut in istorie sorginte feminine. Notiunile ar fi fost poate altele, s-ar fi insistat pe anumite fenomene in defavoarea altora. Sa nu uitam ce rol important a jucat stiinta militara in istorie. Sigur, ponderea ei ar fi fost mai mica, in schimb stiintele medicale ar fi fost mai dezvoltate probabil.

Dar un exemplu dur de sexism in stiinta este sociobiologia, care nu face decat sa caute conotatii biologice relatiilor patriarhale. Sociobiologia e un exemplu de construct de gen "stiintific". La om chipurile femeile si-ar alege barbatii dupa capacitatea de a le oferi resurse si protectie, desi date noi si nu numai arata ca masculii nu ofera femelelor nimic la speciile inrudite si nici in istoria speciei noastre lucrurile nu stateau prea diferit. Dar patriarhatul s-a insurubat adanc in evolutionism, Darwin insusi fiind promotorul suprematiei biologice a sexului masculin. De aici pana la mema inradacinarii genetice a promiscuitatii sexuale masculine si a fidelitatii feminine, ajunsa deja in cultura pop, nu a fost decat un singur pas. Fatal pentru educatie, as spune.
3. Familia si politica. Cea mai tare idee din articolului dlui Muresan este reprosul pe care il aduce feminismului ca intra in viata privata, adica in familie. Autorul pare religios si nostalgic patriarhal dupa apologia familiei care nu ar fi, zice domnia sa, politica. Atunci de ce e atat de influentata de politica in societatile umane, atunci de ce e asa de diferita in diverse societati umane? Adica situatia femeilor din societatile islamice, de oprimare familiara dura, daca se poate spune asa, nu are nici in clin nici in maneca cu politica de acolo?

Familia este o institutie patriarhala, care prin definitie nu tine seama in cel mai bun caz de interesele si necesitatile femeii. Familia e institutie politica, atata timp cat ea e influentata de societate, de oranduierea sociala, de ideologia dominanata in societatea respectiva. Paralela cu ideea reformarii familiei, promovata de feministe, cu societatile totalitare, mi se pare de prost gust. Familia e o institutie care oprima oameni, femei. Daca apar legi care sa protejeze muncitorii de exploatare, asta e o ingerinta a politicului in economic, dar se poate spune ca si in spatiul privat, daca fabricile sunt private.
La fel, daca lustratia e ilegala si imorala, atunci si toate revendicarile feministe de indreptare si recunoastere a unei situatii profund discriminatorii si oprimante sunt la fel. A nega feminismul si revendicarile lui inseamna a nega justitia care e in natura umana, mai mult sau mai putin. A nega feminismul, a nega legitimitatea acestor revendicari feministe, e ca si cum ai nega faptul ca si femeia e om.
Am lasat pentru final cateva perle din acest articol de tipul;
"Adevaratele femei stiu ca pretul pentru o cariera nu poate sa fie familia însasi."

"Separatia barbat-public (public male), femeie-privat (private woman), monopolul domestic al femeii – arondata la ce e cald, umed, moale (Maria Gimbutas), respectiv monopolul politic al barbatului - arondat la ceea ce este sec, rece, tare. Barbatul – intelect, spirit, creatie; femeia – pasiune, natura, procreatie.

Orice om cu o minima (anume) experienta poate sa îsi imagineze cum ar fi ca barbatul sa fie cald, umed si moale, iar femeia sa fie rece, seaca si tare... Dar sa vedem ce fel de epistemologie este necesara pentru a rasturna lumea cu fundul în sus. " Absolut superb! Eu vin dintr-o asemenea familie si nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost altfel.
Dar bombonica de pe tort e asta:
"(În ceea ce-i priveste pe barbatii feministi -un fel de catei de companie ideologica ai damelor si care cred ca feministele au nevoie de catei în loc de barbati adevarati-, nu pot spune decât ca le lipseste ceva esential din „specificul masculin”?...)."
Adica speficicul masculin e nesimtirea, lipsa de respect pentru alte fiinte umane, optuzitatea, exploatarea si nu in ultimul rand prostia. Atunci toate argumentele de mai sus dispar. Mai poti in cazul asta sa critici feminismul?

http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=7110

Continue Reading

Misoginii din cultura Romana _ Aurora Liiceanu

O cititoare imi spunea ca in cultura Romana predomina misoginii, barbati sau femei. Auzisem asta si din alte surse, chiar am mai scris despre marea cultura, sexista din cauza coruptiei, dar vad ca sexismul apare unde nu te astepti, de la oameni de la care ai avea anumite pretentii, dar si in publicatii de la care ai avea anumite pretentii.
Cu ocazia vacantei de Iepuras (sunt atee, dar recunosc, orice sarbatoare e buna pentru distractii, chefuri, cadouri, mai ales ca societatea de consum cam rolul asta le-a atribuit tuturor sarbatorilor religioase sau nu), am cumparat cadouri-carti. La astea ma pricep, si e mai greu s-o dai in bara cu carti decat cu orice altceva (haine, parfumuri, electronice). "Jurnalul unei fete cuminti" a Simonei de Beauvoir a fost una, alta, "Rendez-vous cu lumea" de Aurora Liiceanu. De fapt a doua pur si simplu mi-a fost pusa sub nas, am luat-o fara sa gandesc prea mult. Dupa ce-am platit-o, am avut curiozitatea sa ma uit pe spatele ei, ca sa vad un fragment care mi-au pus instantaneu creierul pe moate. Nu il redau aici, ca e lung, ideea e insa ca femeile nu vor sa inteleaga "natura masculina", definita de "emotionalitate restrictiva, inhibitia afectiunii si preocuparea pentru succes", cerand una si buna_iubire, adica. Dar culmea, sunt atrase exact de acest gen de mascul. "S-ar indragosti ele, oare, de barbati sensibili si emotivi, mangaietori si plini de tandrete ca o mama si neanimati de ambitii de ascensiune sociala?"
Mai sa fie! Autoarea chiar e femeie si heterosexuala? Atunci ar sti ca da, unele femei ar face-o. Unii barbati experimentati, cu mult succes, chiar mimeaza ca sunt genul pe care ea il descrie ca fiind total neatractiv. Femeile sunt diferite, barbatii sunt diferiti intre ei. Fiecare vrea ceva diferit. Personal, desi sunt considerata o femeie foarte sensibila, am avut numai parteneri care din anumite puncte de vedere imi depaseau sensibilitatea. Cat despre ascensiunea sociala, nici unul nu era interesat de asa ceva, reprosandu-mi constant goana dupa aceasta himera care nu aduce fericirea.
Sensibilitatea si emotivitatea sunt foarte sexy pentru unele femei, probabil pentru multe. Acestea sunt atribute umane, calitati incontestabile ale unei fiinte evoluate.
Dar dna Liiceanu este psiholog, iar psihologii au capetele pline de clisee de tot felul, iar cliseele de gen nu lipsesc din oferta. Freud a fost un mentor respectabil din acest punct de vedere, a cladit un templu dedicat falusului la care se inchina inca unii psihologi care recita versete misogine.
Sigur, psihologiei, o afacere aparuta pe ruinele religiei (rolul preotului e luat de psiholog intr-o societate seculara) i se atribuie multe crime, sinucideri, vieti distruse etc. A propos, am iesit recent cu o prietena care imi vorbea cu oarecare retinere despre fanteziile ei, stiind ca psihologii le considera semn de patologie. Sigur, avand in vedere ca omul e o primata cu creierul bolnav, fanteziile sunt tipic umane si deci patologice la primate. Dar ele sunt si sursa de recompensa, antinevrotice adica, cel putin pe termen scurt, dar nu numai. Ele te ajuta sa cladesti strategii, sa faci alegeri, sa inveti etc. Sau psihologii nu vor sa avem fantezii ca sa fim nevrotici, manipulabili, dezorientati, ca altfel ei ce mananca?
Dar stereotipurile de gen, despre rolurile "sanatoase" ale femeilor si barbatilor in societate, despre visele si dorintele noastre in functie de sex, impuse "psihologic" mai putin se vorbeste. Dar iata ca psihologia este un instrument al mentinerii sexismului. Si sa nu uitam, sexismul distruge vieti. Educatia sexista distruge vieti, creaza fobii, traume. Cunosc cazul unei femei pe care sexismul tatalui a determinat-o sa-si nege sexul, dezvoltand un fel de transsexualitate falsa. Sanatatea psihica a acestei femei, deosebit de inteligenta, este mai mult decat precara. Dar cate astfel de cazuri or exista in lumea asta, ascunse sub diagnostice mirobolante? Ar trebui legi care sa protejeze copiii de sexism, forma cea mai perfida de discriminare, care incepe din familie. Dar si legi care sa condamne sexismul din psihologie, religie, educatie.
O sa citesc cartea dnei Liiceanu sa vad ce alte "perle" mai gasesc. Intr-adevar, e nevoie de o demontare a tuturor stereotipurilor de gen la toate nivelurile. Filosoafa Ilinca Bernea a facut-o in "Legende androgine". Dar e o voce singulara. Ar trebui sa fac mai multe eforturi sa ma alatur ei, cu mijloacele mele, oricat de modeste ar fi.

Continue Reading

Ce e mai scandalos? Betia sau un titlu de articol tendentios si misogin?

Titlurile articolelor trebuie sa socheze. Pentru ca acum mass-media se bazeaza pe socuri, arta se bazeaza pe socuri. Nu pe valori, nu pe informare. Iar o femeie care se imbata e socanta. Femeile "trebuie" sa aiba un comportament decent, nu trebuie sa se imbete, nu trebuie sa iasa in evidenta in public. Daca incerci sa citesti dincolo de "Britanicele se imbata crita si in deplasare" vezi ca de fapt nu e vorba numai de Britanice, ci si de Britanici, despre tinerii care participa la un festival sportiv in Spania. Dar barbatii, fie si tineri, e normal sa se imbete, sa urineze pe peretii caselor, sa vomite peste tot. Femeile, nu.
Recunosc ca am vazut astfel de scene, stiu despre ce e vorba. Am vazut tineri Britanici, fete si baieti, care se distrau copios, in stilul caracteristic, in unele statiuni Grecesti, de exemplu in Kavos, Corfu. Am vazut scene memorabile, i-am vazut tarandu-se, vomitand, facand sex oral in mare. Dar nu asta m-a socat. De fapt erau niste copii nesupravegheati plecati de acasa ca sa se distreze, adesea lucrand temporar in acea statiune. Ma indoiesc ca alti copii din alte zone nu ar face la fel (multi erau la inceputul adolescentei). Dar ce m-a socat nu erau sticlele de vodka pe care le plimbau pe strada fetele si baietii, ci cat de frumosi si de simpatici erau in realitate acesti tineri. Nu stiam ca Englezii, pentru ca erau Englezi in cea mai mare parte, sunt atat de frumosi cand sunt tineri. Si nu era vorba de ochii albastri asociati cu par negru stralucitor, asezonat cu suvite blonde la ceafa (aici e de remarcat "dimorfismul sexual, adica fetele erau mai adesea brunete decat baietii), figura de papusa, picioarele lungi si drepte, ci in primul rand de expresie. Micii Englezi pareau amabili, calzi, sensibili, in discutiile lor prea putin elevate vorbeau totusi de propriile sentimente. Clar ca acei copii, acele fete, veneau dintr-o lume mai buna, mai libera. Daca e sa cautam ceva socant, acel lucru e farmecul micilor Englezoaice, care provenea in mare parte din faptul ca traiau intr-o tara unde unele dintre problemelor femeilor s-au rezolvat.
O prietena lesbiana care traieste in UK ma invita mereu acolo. "Ce stai in Romania? Aici e un loc porivit pentru femei, de la cele sensibile la lesbienele dure care tipa cand ceva nu le convine." Sigur, Englezoaicele pot sa se imbete, sa umble cu fuste scurte, sa stea in pozitii indecente, sa se manifeste cum vor ele, daca asa aleg ele. E de preferat acea perioada de ratacire, de explorare, inhibitiei si frustrarilor pe care le traiesc femeile in societatile patriarhale. Oare ce cred Britanicele despre femeile din Spania, recent eliberate de dictatura lui Franco? Dincolo de faptul ca ele nu au nevoie de vopsea de par neagra?

http://ro.stiri.yahoo.com/dezgust%C4%83tor-britanicele-se-%C3%AEmbat%C4%83-cri%C5%A3%C4%83-%C5%9Fi-%C3%AEn-deplasare-131214726.html

Continue Reading

Din nou despre mentalitatile din Romania. E nevoie de jurnalul unei feministe?

Romania e o tara interesanta, cel putin la prima vedere. Nu numai ca e tara cu cea mai mica reprezentare a femeilor din UE (tara in care ar trebui sa fie cele mai proaste femei, daca asta e rezultatul), dar si tara in care nu numai politicienii, recrutati dintre indivizi profund corupti, dar si oamenii de pe strada, mai ales si femeile, par sa sufere de misoginism.

Nu are rost sa cautam cauze obscure. Cauza e incultura civica dusa la extrem, nu numai din cauza mostenirii deceniilor de comunism, dar a unei mosteniri mult mai vechi. Lipsa unei societati civile reale isi spune cuvantul. Cunostintele tehnice si stiintifice se pot acumula prin scoala, dar intelegerea societatii, conturarea unor idei politice si sociale, a unor dorinte, e foarte dificila, cere mai mult decat educatie scolara, si aceea atat de deficitara in sistemul de invatamant din tara noastra. In Romania oamenii nu stiu la propriu "pe ce lume traiesc", adica nu stiu nimic despre societate, cum functioneaza ea, unde se situaza fata de declaratiile politicienilor, fata de legi etc. Nu stim ce ni se intampla. E normal ca femeile sa nu stie nici ele cine sunt, care sunt interesele lor. Nu stiu ca sunt exploatate, ca cele mai multe dintre ele practica prostitutia mascata (stau cu barbati care chiar daca nu le bat si ofenseaza in mod deschis, sunt dependente de castigul lor, si nu le vine usor sa-i paraseasca din motive materiale), au sanse mici sa se realizeze pe plan profesional, sa fie independente financiar, sa aiba viata personala reala. Sa aiba o viata, pe scurt. Femeile de la noi nu au o viata, dar nici nu pretind una. Nu stiu de unde le vine problema. Cauza-efect e complicata, e adevarat, mai ales cand nu ai de unde sa apuci fenomenele, cand nu ai baza in acel domeniu. Femeile de la noi nu sunt cu nimic mai sus decat superstitiosii care se tem de vrajitorie si sunt gata sa ucida copii pentru ca sa nu se mai imbolnaveasca de SIDA. Ele discriminate, dar vad asta. Cum altfel se poate spune cand nu vad

M-am gandit de mult, inspirata de articolele citite, de postarile de pe net, ca oamenii nu stiu ce e feminismul, ca oamenii nu stiu cum traieste, cum simte, ce gandeste, o femeie care provine din altfel de mediu, o femeie care nu a fost crescuta cu ideea ca se realizeaza daca isi gaseste un sot si face copii, ci ca e nevoie de realizarea propriilor vise pentru asta. Poate ar trebui sa vorbesc despre propriile experiente ca femeie crescuta in astfel de mediu.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/de-ce-nu-vor-romanii-femei-premier-si-presedinte-258043.html

Continue Reading

Jennifer's wrong strategy

Zilele trecute, in cadrul festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului (www.oneworld. com) au fost prezentate cateva filme de Jennifer Fox, regizoare si blog trotter. Jennifer Fox a fost ea insasi prezenta la Bucuresti, unde a vorbit despre filmele ei. In zilele de 15, 16 si 17 au fost proiectate filme regizate de ea la Noul Cinematograf al Regizorului Roman.
Filmele ei, dar si ea ca persoana, m-au sedus de la prima vedere. Jennifer e o persoana frumoasa, plina de farmec, de tinerete si de entuziasm. Asta cu atat mai mult cu cat are un look foarte feminist, fara machiaj excesiv, fara artificii, de o naturalete deosebita. E o prezenta speciala, chiar si vocea ei e memorabila. Cred ca modul de a face filme o reprezinta ca o oglinda. Sa zicem ca a devenit regizoarea mea preferata, cel putin de filme documentare.
Filmul la care vreau sa ma refer este "Fly: confession of a free woman". De data asta, regizoarea trece ea insasi in fata camerei, vorbind despre propriile probleme ca femeie moderna. Filmul este in 6 serii, dar numai 3 au fost prezentate publicului pe 16 martie. Pe scurt, Jennifer ducea o viata libera si plina de inspiratie, avand relatii bazate doar pe placere, adesea foarte abundenta. Starea civila a partenerilor ei era irelevanta. Toate astea pana cand o prietena de-a ei s-a imbolnavit si a trebuit sa-si opereze o tumora pe creier. Ducand aceeasi viata, mai mult preferand barbati cu cel putin 15 ani mai tineri, femeia respectiva s-a vazut la spital insotita doar de verisorul ei si de prietene. Acest eveniment a zdruncinat-o pe Jennifer, care a incercat sa-si reconsidere modul in care si-a trait viata. Pe langa relatia la distanta cu un barbat casatorit, ea se implica intr-o relatie "normala", cu un barbat singur, de incredere, dar pentru care nu simtea mare lucru. Un alt eveniment care o zdruncina e o sarcina-surpriza la 42 ani. De aici filmul urmareste dificultatea unei alegeri intre viata pe care a dus-o si o viata "normala", considerata la adapost de singuratate.
Filmul e captivant, luminos, te tine cu sufletul la gura, dar abordarea mi se pare gresita. As fi vrut sa-i spun filmul ei s-ar putea reduce la un film despre limitele medicinii moderne, despre imbatranire si bolile ei cumplite si mai ales despre menopauza. Ideile ne schimba viata (si aici ma refer la feminism), dar artefactele sustin si extind aceasta schimbare. Feminismul se bazeaza pe telegraf (care a dus la cresterea sigurantei persoanei), pe tehnologie in general, pe alte idei politice si economice. Ar trebui sa se bazeze intr-o masura mai mare si pe medicina. Iar reproducerea feminina, cu problemele ei specifice la specia umana (nastere dificila, menopauza etc) ar trebui sa faca parte din strategiile feministe. Prelungirea tineretii ar fi in primul rand o realizare feminista, pentru ca femeile, din cauza reproducerii lor mai clar delimitata in timp, sunt mai afectate de imbatranire la nivel social, desi ele traiesc mai mult. Nu e de mirare ca Ana Aslan a fost femeie:) Si nu ar fi o surpriza daca o femeie ar gasi un tratament cu adevarat eficient contra imbatranirii si/sau pentru prevenirea ei.
Pe de alta parte, filmul ei arata ca rolul traditional al femeii in societatile patriarhale ar corespunde unei lumi cu resurse limitate, cu o viata scurta si cu sperante putine (pentru cine nu stia deja). Rolul copiilor ca o asigurare contra singuratatii si fragilitatii batranetii apare atat de transparent si de dur...De asemenea, absenta unui rol al barbatilor, de sprijin real al femeilor, in special in cresterea copiilor, mai ales in societatile destul de male-dominated precum cele Africane, transpare de asemenea. Femeile au nevoie de foarte putin pentru a fi pe picioarele lor si atunci nevoia lor de barbati dispare. Frapanta este sinceritatea femeilor Africane pe care ea le intervieweaza si care au copii fara a avea parteneri. Femeile din Soweto vor in realitate acelasi lucru de la barbati ca femeile moderne din Manhatten. Si in niciun caz ce cred barbatii ca vor ele si ce incearca patriarhatul sa le impuna. A avea un sot doar pentru status e ceva atat de nenatural mintii feminine, chiar si atunci cand sunt copii la mijloc.
O alta problema interesanta este tipul relatiilor pe care le avem in timpul vietii. Viziunea patriarhala e ca barbatul ofera femeii sprijin material si protectie. De cele mai multe ori e o iluzie. Femeile emancipate nu vor aproape nimic de la barbati dincolo de placere, eventual respect, apreciere, lucruri esentiale in orice tip de relatie civilizata. Cu cat sunt mai libere si mai independente material, cu atat vor mai putina protectie si sprijin material. Numai in situatii de criza, optiunile lor se altereaza. In cazul lui Jennifer, constientizarea fragilitatii imbatranirii o face sa aiba o relatie in care sa caute stabilitatea si increderea.
Dar ar mai fi o problema legata de natura rolurilor pe care oamenii le au intr-o relatie. Oricat de complexe ar parea lucrurile la prima vedere, se poate spune ca nimic nu s-a schimbat de pe timpul Grecilor Antici. Viata de familie e viata de familie, chiar daca nu ii zice neaparat asa. In ea exista suport, dar nu exista stralucire, pe cand relatiile cu curtezanele sunt relatii cu curtezanele, frumoase, scumpe si de cele mai multe ori aproape imposibil de abordat. Numai ca acum s-a schimbat ceva, rolurile sexelor s-au modificat, in sensul ca acum curtezanele pot fi si barbati, iar femeile trebuie sa-si asume toate riscurile si toate eforturile unei relatii cu o curtezana masculina. Educatia ar trebui sa tina cont de acest aspect. Trebuie sa intelegi ce rol vrei, acela de a fi persoana de incredere sau persoana care sa produca vise. Avantaje si dezavantaje exista in ambele situatii. Unele conflicte in relatii vin din nerespectarea acestor roluri pana la capat, din dezamagirea cu care unul sau ambii parteneri se achita de obligatiile legate de rol.
Exista studii care arata ca ordinea la nastere are o importanta in cazul stabilitatii unei relatii. Sigur, ordinea la nastere e legata de niste roluri pe care ni le asumam in copilarie. Copiii unici si primii nascuti sunt putin compatibili intre ei, la fel si primii nascuti. Acesta ar putea fi numai un aspect, asumarea rolurilor poate fi legata si de alte aspecte.
Oricare ar fi insa problemele, intoarcerea la valorile familiei traditionale in cazul unei femei moderne e o imposibila intoarcere. De aceea cred ca a lua in considerare macar modelul traditional e o strategie gresita din start. Putem spune ca strategia lui Jennifer e una gresita? Probabil da, dar filmul merita vazut.

Continue Reading

Sunt nebuna, dar nu vreau sa ma tratez!

Da, dupa ultima declaratie a domnului Rick Santorum, candidat la Presedintia Statelor Unite din partea (cui altcuiva?) Partidului Republican, la o universitate locala din Nebraska. Presidentiabilul American spunea ca orice femeie care nu-si cunoaste rostul, adica sa ingrijeasca de sot si sa nasca bebelusi, are o problema mentala si trebuie sa se trateze. Orice femeie care vine cu alt discurs, prin urmare e suspectata ca vrea egalitate, e in situatia asta.
Dincolo de socul acestei situatii (cum a putut acest individ sa termine o facultate, dar sa si ajunga un politician pe care sa-l citam, cand el insusi pare sa aiba probleme grave de IQ), ne intrebam ce evenimente i-au marcat personalitatea acestui personaj bizar. Intrebarea "de unde a aparut misoginismul", dincolo de aspectele istorice, cuprinde aspecte psihologice. Cum poate o persoana educata, civilizata, sa fie misogina? Unul dintre raspunsurile pe care le-am primit la aceasta intrebare este: misoginismul e practic. Adica pui eticheta "femei" si mergi mai departe fara sa-ti bati capul. Intr-adevarul, pentru domnul Santorum sa-si bata capul cu femeile e cam greu si probabil a renuntat la aceasta lupta de mult.
Evenimentele din viata noastra sunt influentate de alegeri. Cu atitudinea lui nu a avut relatii apropiate cu altfel de femei decat cele care sa se manifeste dupa dorinta lui. E casatorit cu o casnica, mama a 7 copii. Lucru foarte cunoscut in psihologie, anturajul nostru, format din oameni pe care ii alegem, asa cum se poate, dar ii alegem, ne limiteaza si mai mult orizontul, dar ne si te convingerile, pentru ca apropiatii gandesc in mod similar.
Imi aduc aminte ca odata un barbat fara educatie, probabil muncitor in constructii sau ceva similar, m-a ajutat sa manevrez un aparat cu care atunci veneam in contact. Apoi mi-a spus "asa sunteti voi, fetele, invatati greu si uitati repede!" Cand i-am spus asta partenerului meu, a izbucnit in ras. El stia foarte bine din numeroase observatii ca de fapt femeile au o memorie mai buna decat barbatii (in medie). La fel ca si in cazul domnului Santorum, orizontul meu e limitat. Nu am avut niciodata o relatie apropiata cu cineva ca el (nici macar de amicitie de carciuma), nu stiu mai nimic despre oamenii ca el. Imaginea mea despre modul cum sunt percepute femeile, ca si in cazul fenomenului religios, e deformata.
Poate ca misoginismul asta extrem se perpetueaza e pentru ca feministele, femeile emancipate cu adevarat, nu comunica cu acesti indivizi. Poate ca ambele parti ar trebui sa faca acest sacrificiu. Probabil respingerea misoginilor e mai mare din partea feministelor decat invers. Daca in Antichitate existau culturi unde preotesele faceau sexul sacru cu un rol social important, la fel si acum feministele ar putea face "petreceri sacre" unde sa invite misogini. Comunicarea ar fi o sursa de schimbari.
Partea trista e ca misoginii de tip dl. Santorum sunt foarte vocali, influenta lor culturala are dimensiuni apreciabile. Filmele americane sunt pline de stereotipuri gen "sa nu dea Domnul sa castigi mai bine ca sotul..." Idei de genul asta otravesc mintea tinerelor. Daca vrei un sot ca dl. Santorum, da, dar daca vrei altceva, nu numai ca nu va fi un impediment, va fi chiar dezirabil. O veste trista, niciun barbat care sa merite interesul real al unei femei nu vrea femei de casa, dupa modulul dlui Santorum. Dar e mai greu sa-i spui unei fete ca trebuie sa invete, sa gandeasca cu creierul ei, sa simta cu pielea ei, sa fie ea insasi, sa se dezolte si sa investeasca mereu in ea insasi decat s-o inveti sa se machieze, sa gateasca si alte lucruri care se scriu in revistele lucioase. Aceste reviste ar da faliment daca ar scrie despre cariera, forta mentala, vise indraznete. Iar pustoaicele ar intra in depresie vazand munti de neexcaladat in fata lor.


http://www.freewoodpost.com/2012/02/15/santorum-being-female-is-a-mental-disorder/

Continue Reading