Ciocnirea civilizatiilor de Samuel Huntington

Cartea scrisă de Samuel Huntington e una de referință, citată de mulți, case se situează pro, dar mai ales contra ei. Aici l-aș menționa pe Edward Said, autorul cărții mai academice, mai sofisticate ”Orientalism”.

Cartea a apărut ca urmare a reacțiilor la un articol publicat de autor la începutul anilor 90, 1993 mai precis, după destrămarea Uniunii Sovietice și sfârșitul răzaboiului rece. Printr-o frază am putea-o descrie ”Comunismul a căzut, trăiască fascismul”. Că de fapt e vorba de o întoarcere la fascism, dacă ne uităm dincolo de...întorsăturile de cuvinte. Depre ce e vorba? Deși se vrea ceva contra eurocentrismului, exact despre eurocentrism e vorba. Eurocentrism idiot, însă, că și eurocentrismul poate fi de multe feluri. În discursul care înainte era despre ”lumea liberă” înlocuiește, cum deja o făceau ziarele epocii, ceea ce el citează, ”lumea liberă” cu „Occidentul”. Occidentul, consideră autorul, trebuie să se concentreze asupra lui înșiși, să înțeleagă că pierde putere, că lumea va fi multipolară. Numai că acum nu mai e ”Lumea liberă” și Imperiul Răului cu sateliții lui, ci mai multe lumi diferite (pe care el le numește „civilizații”), cu valori, morală, societăți diferite, cu care trebuie să învătăm să conviețuim și să îi lăsăm în pace cu ale lor, iar la rândul or, ei să be lase cu alte noastre. Valorile așa-zis occidentale nu ar fi universale, deci să încetăm să-i judecăm pe alții după noi, dar și le impunem lor.

Dar de ce spun ”noi” că noi, din această parte a Europei nu avem treabă cu Occidentul. Conform viziunii lui de atunci, noi facem parte din civilizația ortodoxă, diferită de cea occidentală. Alte civilizații ar fi islamică, sinică (chineză), hindusă, japoneză și...latino-americană. Nu vorbește nimic de culturi și limbi chiar interesante, diferite, dar neasociate, cum se zice când se vorbește de diferența dintre limbă și dialect, unei armate și administrații mari, în cazul ăsta, unei puteri economice și militare. Dar cartea, afără de unele informații istorice, politice punctuale (evenimente, date statistice) e interesantă nu prin realitatea politică și istorică descrisă ca având un corespondent în realitate, ci priîn viziunea autorului și...a unor zone din ceea ce numește el Occident. E o carte de etnologie sau antropologie cultură despre unele subculturi din anumite zone din Europa și America. E importantă din acest punct de vedere, pentru că aceste subculturi sunt bine reprezentate populațional.

Lumea occidentală, pe care o defineste ca având granița în Ungaria (de ce nu în Transilvania sau chiar Ucraina? Deși menționează la un moment dat Transilvania ca făcând parte din Imperiul Habsburgic, deci teritoriu ”occidental”), nu include Grecia (no comment), de fapt această lume se opreste la lumea ortodoxă, începe chipurile prin secolul al IX-lea.

Interesant” Pă atunci nu era schizma, iar unii oameni pe care el iî consideră occidentali erau atunci...păgâni. Occidentul e vorba de spațiul catolic, apoi protestant. Ca să descrie civilizația occidentală face apel la niște evenimente istorice cu puțină relevanță, precum făcea Linee când descria rasele umane, vorbind și de îmbrăcăminte. Adică e ceva pentru că i s-a întâmplat asta sau întâmplarea l-a făcut să fie ce e? E Occidentul special pentru că a cunoscut reforma sau reforma îl face special?

Dar până atunci vedem de ce e speical. Bineinteles, această lumea are si niste caracteristici despre care stim (de la rasiști). E vorba de separația statului de biserică, de individualism, de stat de drept, libertăți individuale și pluralism. Nu știu dacă asta e partea cea mai haioasă sau cea de sus. O să luăm pe rând toate aceste caracteristici li le vom discuta...unicitatea și întăietatea.

Păi să fim seriosi, incercări de formare a unui parlament modern, criticate apoi de istorici, dateaza din Imperiul așa-zis Bizantin, Roman de răsărit adică. Dar care atunci se numea...Roman. Vorbitor de greacă, ortodox. Această modernizare, care data din perioada din care nici după statndardele laxe ale dlui Huntington nu putem vorbi despre Occident, includea si binecuvântarea taxelor, adică a taxării excesive, de tip modern. Democratizare și suprataxare. Deși Imperiul Bizantin a avut un senat încă de la începutul existenței până la căderea lui, în secolul al XI-lea, Constantin al X-lea Duca, i-a tot adăugat elemente democratice. Prin el începe era umanismul bizantin, a renașterii culturii clasice. (George Murnu, Istoria românilor din Pind”. Asta ca să nu vorbim de aportul cărților și învățaților bizantini la Renașterea de care știa și Huntington, după căderea Constantinopolului...

Ce separație a statului de biserică? Păi...creltinismul e impus de stat, dupa ce mizerabilul Constantin s-a creștinat, din motive politice, obscure azi. Tot el, apoi urmașii lui, au epurat exact pluralismul religios. Pentru mai multe date ”Epoca întunecării/Cum a distrus creștinismul lumea clasică” de Catherine Nixey poate fi de ajutor.
În rest, pluralismul social, dat de mănăstiri, dar și de bresle...ehe, era și la creștinii orientali, dar și la Otomani. Imperiul Otoman era cât se poate de pluralist, cu multe asociații, bresle, comerț, cu plaralism religios (și chiar juridic) pe care creștinii (de azi și occidentali) nu și-l pot imagina. Până ce și justiția nu era unitară, fiecare grup etnic și religios aplicând-o pe a lui, cu acceptul, chiar încurajarea, statului. Putem vorbi insa de o separare mai mare a statului de biserica decât în acest imperiu, jumîtate creștin? Păi în Țările Române, capiii bisericii erau la Athos, iar capul politic era la Istanbul.

Totuși ceva e real. Feudalismul, cu nobilii aproape independenți de puterea statală destul de slabă, reprezentau o forță oarecum independentă, Asta însemna abuzuri de nedescris, dar și un sentiment al libertății, diferit de cel pe care îl avea nobilimea creată pe baza serviciilor făcute suveranului, o nobilime birocratică, așa cum era în unele imperii, inclusiv cel Otoman. Dar de fapt orice nobil ajungea nobil pe baza acestor servicii, iar sistemul de vasalitate era important. Putem vorbi de o putere statală slabă, eventual de o mare autonomie sau chiar independență a unor zone. Și mai ales de orașe-state, despre care Toynbee spunea în ”Orașele în mișcare” că, dacă cineva le-ar fi văzut în Evul mediu, ar fi pariat pe ele ca model de organizare, nu pe statele centralizate.

Ce ar fi după realitaățile istorice Occidentul (cel definit de Huntington)? Cruciadele ar cuprinde cea mai apropiate definitie. O lume cuprinsa de analfabetism, mizerie morală si materială de nederscris, în care coruptția până la cer a fost atenuată prin mijloace nedrepte, care au creat o mare categorie de desperados, din toate clasele sociale. Poate primogenitura (moștenirea averii de către fiul cel mare) are un rol important. Dar si faptul că se murea de foame în ;marile” orașe. Lucrurile erau legate într-un fel. O lume disperată, plină de competiții interne, dar nu pentru cărți si baie. Din simplul motiv că astea nu prea existau, Vorbind despre băi nu pot să nu mă gândesc la băile din Imperiul Bizantin moștenite de otomani cultural. De fapt erau băi romane, care supraviețuiseră cultural, ca și cărțile. Îmi amintesc de baia comună de la Veliko Târnovo, dar și de baia privată din casa de la Arbanasi din secolul al XVII-lea. Pe atunci nobilii francezi urianu pe pereti la Versailles, cum glumea Raymond Chandler. Că așa era pe atunci.…

E drept că orice civilizatie e de fapt a foametei, iar civilizatția ”occidentală”, după definitia domnului Huntington, e a morții de foame în fiecare zi în perioadele așa-zis normale, nu de foamete, în marile orașe ale Evului mediu și chiar până la Epoca industrială.

Cruciadele sunt ceva reprezentativ pentru ce numește autorul ”Occident”. care parte a faptelor acelor desperados, nespălați și în zdrențe, pe care cei care i-au văzut prima dată, în cele 4 orașe cucerite si distruse de ei în Orientul Apropiat, i-au crezut tâlharii din Balcani exilați de împăratul de la Constantinopol. Printre valorile lor culturale era arderea în frigare si fierberea oamenilor, adulți si copii, după rețetă. Sigur, pentru civilizația islamică, ceea ce noi numim cruciade au fost doar niște probleme izolate, extrem de neplăcute, dar fără nicio semnificație spirituală sau importanță istorică, după cum arată Ansari în ”Destin modificat”.

Cum ar sta de fapt lucrurile? Ce ar fi de fapt ”civilizațiile”? Oamenii sunt ce sunt petrutindeni. Ca unii nu vor progres, e corect. Dar ăștia sunt peste tot, cultura Davos, ca să-l citez chiar pe Huntinton când vorbește de oamenii care vor progres, ține de 1% din populatța lumii, inclusiv din partea lumii numită de el Occident. Părerea mea e că ar fi mai mult de 1%. Sunt acei oamneni care chiar înțeleg politica, pentru care știrile politice au sens. Că sunt foarte puțini e clar. Dar diferența de la o ”civilizație” la alta o fac ceilalți. Diferența e cât de săraci, de disperați, inculți și fără perspectivă sunt cei care nu intra in aceasta categorie. Și mai ales care e ponderea lor. Ei pot fi manipulați cu ușurință în diverse moduri. Ei aderă la tabere. Universalismul e un privilegiu de libertate de gândire și simțire. Și de anumite calități cognitive și afective. Să nu uităm că și la noi, naționalismul, chiar romantismul, vin ca o reacție la universalismul francezilor din secolul al XIX-lea. Asta pentru că unii filosofi germani erau deranjați de sofisticarea predecesorilor francezi din secolul al XVIII-lea, cum explică Isaia Berlin în Țadevăratul studiu al omenirii”.

în sens larg, valorile ”occidentale” suunt universale. Nu le dețin nazistii si fascistii, ci printre alții, vin de la Spinoza care era cât se poate de brunet și de evreu. Nu există ciocnirea civilizțiilor, ci ciocnirea necivilizaților din toată lumea, a celor care nu înțeleg valorile în general, care pot fi manipulați de lideri care știu s-o facă. Pentru că au de profitat de aici. ”Nu există decât o singură civilizație”, cum spunea o feministă din Orientul Apropiat, citată de Alice Schwarzer în ”Die Grosse Verschleirung”. Cum bine arată această carte mulți oameni din Orientul Apropiat, indiferenți față de Islam la origine, devin anti-occidentali, după ce occidentalii inculți îi disprețueisc, îi izolează, le neagă chiar apartența la o populație, chiar rasă. După atentatele de la Maratonul de Boston, am văzut că frații Tsarnaev erau considerați ”caucazieni, dar nu albi”. Cum să spui că arabii și mediteraneenii, ce se considerau oamenii din nordul Africii până recent, nu sunt albi? Pai atunci nici grecii nu erau albi (caucazieni).

Sigur, predicțiile nu i s-au împlinit autorului. Sigur, nu. În primul rând genocidul din Ruanda dovedește asta. Nu era ciocnirea civilizațiilor, ci ciocnirea elitei cu masa, ciocnirea unor identități inventate de albi.

Nu putem nega însă că în Occident, ca moștenitor al Imperiului Roman, nu au apărut lucuri extraordinare, diferite de ce exista până atunci. Poate Rusia, cu pretenția ei de a fi adevărata moștenitoare a Imperiului Roman, după căderea Constantinopolului (Roman), are un discurs mai coerent. Cum slavii din Imperiul Bizantin (Roman) au creat o scriere pentru slavi și le-au dat religia confraților, apoi multe elemente culturale, unificatoare ale lumii slave, măcar până la schismă, dar și după aceea pentru anumite teritorii, asta ar furniza niște argumente. Dovada ar fi asemănarea uimitoare a limbilor slave între ele, dată de scriere. Ce ar râde un persan să vadă ce s-a ales din limba vorbită în Imperiul Roman, când inscripțiile lui Darius I s-au descifrat pe baza persanei de azi! Dar acolo scrierea a existat mereu.

Ce Huntington numește Occident reprezintă teritoriile pierdute de ceea ce a rămas din Imperiul Roman, fie și măcar cultural. Ceea ce el numește ortodoxie e relicva rădăcinii culturii acum numite occidentale, Disprețul episcopilor din Imperiu față de cei din Vestul Europei a dus la marea schizmă. Și sigur, dispreț dai, dispreț primești la scară istorică. Renunțarea la creștinism, de fapt schizma a adus catolicismul, o mare secta a bisericii creștine, care s-a bucurat de secte de la început. Catolicii după schizmă au făcut lucruri pe care nu era normal să le facă cineva care se credea ”creștin”. În acele teritorii sărace și necivilizate, oamenii disperați au găsit debușee, care apoi s-au dovedit utile. Moartea neagră a distrus relațiile de clasă, aducând un fel de libertăți și șanse pentru cei defavorizați. O altă schizmă, de data asta dată de protestantism, a găsit o cale și mai bună de a da o libertate de gândire și simțire, dar și de asociere a oamenilor, altminteri dezamăgiți de orice altceva în lumea asta, cu singura posibilitate de a simți bine fiind aceea de a face bani. Iar dezrădăcinarea a fost completă, cu multe grupuri etnice distruse, cu multe femei ucise. E vorba de celebra vânătoare de vrăjitoare, începută de catolici, dar adoptată și de protestanși. Cum spunea Kadare în ”Firida rușinii” când otomanii voia deznaționalizarea unui popor, așteptatu femeile bătrâne să oară, pe când cei din Vestul Europei le dădeau o mână de ajutor. Sigur, aceste fapte nu sunt deloc creștine, poate de aceea, sau mai ales de aceea, ortodocsii nu îi consideră adevărați creștini pe catolici, dar nici pe protestanți, după unele surse. Se pare că creștinismul clasic nu a fost asociat cu progres material și științific până la urmă, și doar ereziile, subminarea lui adică, au dus la progres. Nu vorbim de preț, care în istorie nu mai contează. De fapt protestantismul a jucat rolul cel mai important, protestantismul e ceea ce a dus la generalizarea capitalismului. Jaques Atali (Scurtă istorie a viitorului) vorbește despre inimi ale capitalismului, care erau izolate în Evul mediu, care apoi s-au extins mult cu venirea protestantismului. Rasismul si nazismul sunt echivalente ale fundamentalismului islamic în Occident. Oamenii de aici nu au la ce se întaorce, se întorc la ceva inventat.

Cartea lui Huntington conține multe inexactități, hilare pentru cei din această parte a lumii. De exemplu cî nucleul lumii ortodoxe ar fi Rusia. Dacă ar exista un nucleu pentru această lume, dacă ea ar exista, oricum nu ar fi Rusia. Foaete interesante sunt și discuțiile despre ”războaie de falie.” (războaie la granița dintre civilizații). În sprijinul solidarității ortodoxe ar fi faptul că sârbii, în timpul războaielor din Iugoslavia, au fost ajutați de greci și ruși și că în timpul blocadei sârbii primeau combustibil din România. Cred că și Arabia Saudită ar fi fost ajutată atunci dacă era vecinul nostru, ca să nu mai vorbim de traficul de frontieră...Dar ca să vedem câtă dreptate are Huntington, să ne gândim cum ne contruim noi, românii, identitatea.

Dar cel mai mare defect al acestei cărți, pe care îl împărtășește cu multe cărți de politologie, e negarea femeilor în această ecuație a ciocnirii civilizațiilor. Nicio femeie cât de cât emancipată, care înțelege cât de puțin din viața, nu vrea altceva decât Occident. Și doar ca punct de plecare...