După publicarea în 2019 a culegerii de eseuri feministe ”7000 years of patriarchy...until the Radical era”, am decis să fac și o variantă în română. De fapt totul a pornit de la o variantă în română, pe care un editor din România mi-a spus să o micșorez. Am făcut asta, dar am publicat în engleză. Din materialul inițial și din alte eseuri (articole) publicate, se pot face mai multe cărți. Așa că am ales să fac o carte mai mult de critică a unor cărți, filme, articole de ziar, din punct de vedere feminist radical.
Cartea e deja la o editură din România.
Dar ce e interesant e că deja m-am gândit, de fapt m-am gândit de mult, la promovare. M-am gândit de acum doi ani, de când a apărut ”7000 years”. Logic ar fi fost să primesc sprijin în România, deși, după cum am fost consiliată, cam trebuie să uit de România în tot ce fac. Pentru că aici nimic nu are valoare, cum spunea Martha Bibescu, mai ales feminismul autohton.
Totuși, am scris la câteva persoane care au emisiuni radiofonice oarecum culturale sau feministe. În primul rând Carlei Maria Teaha, cu al ei ”Roz” de pe Guerrilla, unde invită femei mai mult sau mai puțin celebre, cărora le ia interviuri insipide. De feminism nu e vorba niciodată în ale ei emisiuni. Asta dacă nu iau în seamă dialogul cu o invitată în care aceasta din urmă declara că bărbații sunt niște copii, iar Teaha îi dădea dreptate râzând. Eu, fraieră, să apelez la așa ceva!
Dar am mers mai departe. ȘI nu am primit niciun răspuns nici de la cele mai multe reviste culturale, inclusiv Dilema Veche. Am primit răspuns favorabil și am publicat câteva articole în Egophobia. Sigur, am unul refuzat, cel mai probabil pentru că este foarte îndrăzneț.
Dar aș vrea să menționez ”cavalerismul” lui Liviu Mihaiu și Toader Paleologu care nici măcar nu mi-au răspuns. E normal, domnii sunt niște patriarhali sadea. Mihaiu vorbea cândva despre ce e o femeie pentru el, ceva cu veleități casnic-sexuale, el știe ce o fi aia! Speram să fi evoluat de atunci, dar iarăși, naivitate! Da, de ce nu există feminismul în România? Se vede...
Ce e interesant, ce am menționat, e că nici de la feministe nu am primit niciun sprijin. Mihaela Miroiu și Oana Băluță nici nu au acceptat să dea like paginii 7000 ani. Mai mult, nici Maria Cernat, editoarea cărții despre Sofia Nădejde, care m-a invitat personal la lansarea cărții, nu mi-a răspuns când i-am spus despre noua carte feministă.
Da, cam așa e cu feminismul din România. Auzisem eu că unele feministe, cocoțate în funcții academice, se opun cât se poate ascensiunii altor feministe. Că de, resurse limitate. Dar nu am putut crede. Cum am mai zis, unele femei sunt în feminism cum unele sunt în prostituție. Acolo le-a dus viața, eventual patriarhatul. Și ce picanterii patriarhale știu despre ele! Dar eu chiar sunt feministă și nu le voi divulga. Nu că mi-ar păsa de falsele feministe, care iau fonduri etalându-și gândirea de gospodine și cultura de școlărie, ci pentru că îmi pasă de feminism. Chiar dacă feminismul din România nu are nevoie de analize originale, erudite, scrise de femei care mai știu să rezolve și o integrală sau o diferențială la o adică... Dar repet, feminismul e mai important decât ele. Și respect fiecare cuvânt feminist, chiar dacă nu vine din conștiința proprie, emis de aceste exponente ale feminismul zis academic (mai precis academist).
Cu alte cuvinte, proiecte de suflet și de gândire urnite greu, fără pic de susținere. Dar asta e cu orice lucru autentic într-o lume falsă, superficială și mercantilă, din păcate cum e și feminismul actual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu