Exista iubire romantica sau e un construct patriarhal?

Ca feminista radicala, admit unele analize marxiste cum ar fi un anumit antagonism de clasa. Clasa barbatilor exploateaza clasa femeilor. Asta e patriarhatul. Barbatii sunt nascuti ca stapani ai femeilor, ei trebuie sa domine, ele trebuie sa se supuna. Femeile sunt nascute si crescute pentru satisfacerea barbatilor, pentru a-i servi, pentru a fi utile in lumea lor. Femeile nu au propria lor cultura, putere politica, ele sunt cel mult acceptate in lumea barbatilor, a necesitatilor lor, unde ele trebuie sa-si fac cel mult loc, dar nu au capacitatea, nici macar acum, dupa ce egalitatea femeilor e inscrisa in multe constitutii ale lumii, sa isi faca propria politica. Pentru ca e greu sa construiesti libertatea pe structuri patriarhale. Insasi cuvantul egalitate include raportarea la barbati, la ce sunt ei, la statusul lor. Femeile poate vor altceva, ar crea o alta lume, cu alte valori. De unde a pornit istoric acest fenomen, si vom mai discuta. La fel si despre mecanismele prin care se mentine status quo-ul.

Ca si fascismul si comunismul, derivate din patriarhat, patriarhatul are propria propaganda, propriile povesti revolutionare. Mai mult, patriarhatul are religiile lui. Paradisul pierdut al islamistilor e de fapt paradisul pierdut al stapanirii femeilor. In tarile din Nordul Africii, ca Algeria, in care modernismul a patruns, frustrarea tinerilor saraci a venit din libertatea femeilor si exprimarea sexualitatii lor, ca si din saracia lor si marginalizarea lor sociala care nu le oferea accesul la femei. Asta a dus la primavara araba. Patriarhatul dur e paradisul pierdut pentru ei. Iar religiile vorbesc de patriahat, de relatiile patriarhale intre femei si barbati ca de un paradis. In retorica patriarhala, spun feministele, printre mecanismele de propaganda intra si iubirea romantica. In mediile feministe, mai ales radicale, aceasta idee este bine cunoscuta.  

Desi sunt feminista radicala, neg acest aspect. Intai sa ne intrebam ce e iubirea romantica si daca intr-adevar patriarhatul, scrierile patriarhale, de la cele religioase, pana la cele laice, o mentioneaza si incurajeaza. Dar mai intai sa definim iubirea romantica, sa o diferentiem de iubire ca atare, cum e cea dintre mama si copil, rude etc. Cred ca exista o diferenta esentiala intre cele doua, care apare in literatura, in filosofie. Ceea ce e iubirea intre rude, mama si copil, apoi frati si oameni apropiati care locuiesc intr-o comunitate, prieteni, etc, aceea e un atasament care poate deveni foarte puternic. Dar acest atasament nu atinge cote paroxistice, nu inspira, nu produce modificari profunde in perceptia de sine si a lumii. Cati parintii am auzit care sa fi sinucis ca i-au parasit copiii sau chiar ca au murit? Cata placere produce acest atasament? Ce doresc si viseaza mai mult oamenii, sa fie parinti sau sa simta si provoace iubire romantica? Asta bineinteles cand sunt se bucura de o independenta materiala si sociala. Iubirea dintre rude, inclusiv cea dintre mama si copil, de la care probabil pornesc filogenetic celelalate forme (sau invers, intai a existat atasamentul fata de colonie, apoi fata de pui?) e  un atasement care exista si la animale. Sigur, la om e mai puternic si mai complex. Dar e un atasament dupa care nu ne dam in vant. Exista cuvantul "friendzoned" pe care unii barbati il folosesc cand femeile vor sa ii faca prieteni, adica sa aiba prentru ei un atasament de rude. Sa insemne asta ca se simt ofensati doar ca acele femei nu vor sa faca sex cu ei? Probabil uneori e asa, dar prietenia nu e de aruncat, cum se spune, mai ales pentru barbati. Atasamentul de familie naturala, cu surogatele ei,adica prietenii, comunitatea, nu inspira, nu ne face sa ne pierdem mintile, desi si in aceste relatii exista frustrari, tradari, etc.

Iubirea romantica e altceva. E mai mult decat atasament. Si de ea se poate spune, si chiar e in parte adevarat, ca vine din comportamentul sexual. Chiar rolul ei ar fi reproductiv, nebunia ei ar face animalele si oamenii sa treaca peste pericole si sa se reproduca. La animale exista ritualuri interesante, laborioase, complexe, uneori riscante pentru supravietuire, pentru cautarea si alegerea unui partener. Femelele aleg de obicei in natura. Adica intotdeauna. Daca nu ar fi patriarhatul, si la om tot femeile ar alege. Si o fac de cate ori au ocazia. Sexul inseamna alegere. Mai ales pentru femele, care au de obicei de ales. Ele se reproduc toate, intre masculi exista competitie pentru accesul la reprodcuere. In acest comportament e o implicare individuala mai mare, o exprimare individuala mai mare decat in purul atasament. In sex e mai multa libertate, exprimare personala. Sexul implica straini. E poate normal sa ofere mai multa recompensa mentala, cand e vorba de infruntat pericole mai mari, de trecut bariera fricii de straini si a agresivitatii. Nu stim cat de fericite le face sexul pe animale, desi se pare ca si multe specii de animale au orgasm, inclusiv femelele de bonobo si delfini. Dar la om sexul e o placere mai mare decat a avea copii, fara doar si poate, iar studiile arata ca sexul e o sursa de fericire sigura, iar cei mai nefericiti oameni sunt cei singuri cu copii.

Copiii, in cele mai multe culturi, mai ales in cele sarace, si la om, sunt asigurari de supravietuire la batranete, mijloace de a face clanuri si aliante. Au un scop de supravietuire, cum s-ar putea spune. Sexul are scopul placerii, desi sexul duce la procreare, la supravietuirea speciei. La om insa sexul se face de placere, pentru placerea in sine, nu pentru procreere, de cele mai multe ori. Exista, si au existat in culturi puternic patriarhale, femei care sa prefere copiii sexului pentru ca accesul la sex real, de placere, le era interzis. Copiii erau si sunt inca pentru multe femei o forma de a-si face mici clanuri, mici colonii, de a-si aduce singure in viata prietenii si familia (se spune "iti faci familie", adica ti-o fabrici). Sigur, e valabil si pentru barbati, dar la ei, mai ales in patriarhat, e vorba si de posesie, familia fiind un bun, tot un clan facut prin propriile forte, dar care sa le confere si putere sociala in exterior. In aceste relatii putin spus controversate, ca sa nu folosim cuvinte mai dure, apare atasamentul care apare intre animalele care traiesc impreuna, intre om si cainele lui, intre oamenii care ajung din intamplare impreuna in cele mai sordide medii.

Se tot vorbeste de sindromul Stockholm si de paradoxul relatiei dintre victima si agresor, dintre ostatic si atacator. Poate nevoia umana de atasament se poate satisface cu orice fiinta umana din apropiere, chiar daca aceea e agresorul. Victimele abuzurilor sexuale, fete si baieti, persista in actul care le-a adus atata suferinta, intrand in prostitutie sau acceptand mai departe abuzuri. Si producandu-le. Oamenii se ataseaza de oricine sau orice, cand nu au de ales. Ce alegere exista in a avea copii? Ce alegere poate fi in a aduce pe cineva complet necunoscut in viata ta, un strain despre care nu stii nimic, nici macar cat stii despre un agresor, un dictator, care poate fi oricine, poate deveni orice, doar ca s-a nimerit sa creasca in uterul tau, nu conteaza in ce imprejurari? Sau al femeii din proprietatea ta?

Atasamentul exista, nimeni nu se indoieste de el. Unii numesc atasamentul acesta iubire. Patriarhatul intr-adevar a incurajat mult iubirea intre mama si copii, desi proprietatea copiilor era clar mentionata, fara ca cineva sa vada contradictia. Nici acum nu o vad, desi sunt oameni care chiar isi iubesc masinile. Cum femeile trebuia sa fie masini de nascut, pentru a oferi carne de sabie si a forma aliante, clanuri, ele aveau aceasta datorie. Maternitatea a fost ridicata in slavi, in tarile crestine cultul marianic era foarte important.

Daca iubirea materna e asa inaltatoare, ramane de vazut de ce un sondaj arata ca femeile considera accesul la contraceptie mai important pentru viata lor decat dreptul de vot. Daca aceasta iubire e asa placuta, de ce legile anti-avort sunt piatra de rezistenta a patriarhatului, a politicilor de dreapta? Femeile sunt condamnate la maternitate, extrem de solicitanta si inainte si dupa nastere, ca sa nu mai vorbim de nasterea insasi. Maternitatea in societatile patriarhale dure era singura valoare a femeilor, singurul mod de manifestare, si singurul lor rost. Luther spunea ca daca femeile mor la nastere foarte bine, si-au facut datoria, asta e rostul lor.

Intrebarea e daca patriarhatul ridica face aceeasi apologie si iubirii romantice. Raspunsul e NU. Iubirea romantica e criticata. Iubirea romantica ar insemna libertatea, alegerea femeii, dar si a barbatului. Iar alegerile reale nu ar tine cont de aliante, de ceea ce clanul vrea pentru copii. Femeilor mai ales le e interzisa initiativa, alegerea, dorinta sexuala reala. Ele trebuie sa fie supuse sotilor, adica sa aiba sindromul Stockholm, nu sa viseze si sa alerge dupa barbatii pe care ii vor ele. Daca patriarhatul ar incuraja sau preamari iubierea romantica, adulterul nu ar fi pedepsit cu lapidarea. Femeile patriarhale nu vorbesc si isi cenzureaza gandurile in ce priveste visurile romantice. Patriarhatul nu are mare imaginatie, filmele si povestile de propaganda patriarhale sunt false, trase de par, vulgare, cum sunt cele fasciste si comuniste.

Iubirea romantica e un drog, frizeaza sublimul, iar patriarhatul nu are a face cu asa ceva. Nu e nimic sublim in supunerea fata de patriarh. Chiar daca am reduce iubirea romantica la sex, la o consecinta evolutiva a sexului, tot ar reprezenta o forma de afectiune mai veche decat atasamentul matern. Apropierea pentru reproducere e mai veche decat comportamentul matern, decat grija pentru progenitura. Dar oricum, pasiunea romantica seamana cu efectele unui drog, e o forma de adictie.

Sexul ofera multa placere, efectele acelei placeri pot conduce la modificari de perceptie a lumii si a propriei persoane, dar pasiunea romantica e mai mult decat asta.

La intreabarea daca exista iubire romantica, raspunsul e simplu: ai simtit asa ceva? Atunci exista. Din nefericire, e foarte rara in realitate, iar din cauza aceasta, a expectatiilor mari atunci cand e implicata, poate oferi multa dezamagire. Din simplul motiv ca oamenii foarte sensibili, care sa ajunga sa simta asa ceva, sa aiba si o constiinta puternica, sunt foarte rari. Dar ea ramane un ideal in cultura Occidentala. Se spune ca ar fi fost inventata de trubadurii provansali in Evul mediu. Probabil asa a fost impusa cultural in aceast spatiu, chiar daca ar fi vorba de o (re)descoperire, desi probabil e mult mai veche, desi e incurajata si sustinuta diferit in culturi diferite. Acest sentiment are prea putina legatura cu supravietuirea ca individ si a speciei, e din categoria artei, a viselor, a sacrului, unul dintre acele comportamente umane care par inutile, dar care ne fac oameni. Oamenii primitivi fac arta, au un fel de proto-religie, adica o privire dincolo de realitatea obiectiva, creaza povesti si cantece. Pasiunea romantica seamana cu a face arta, a vedea transcendentalul intr-o fiinta umana, ceea ce face posibila descoperirea trancedentalului in propria persoana. Cum am mai spus, sex si placere se poate face si in copilarie, oamenii se masturbeaza, dar in adolescenta, atunci cand oamenii capata constiinta puternica a propriului corp si a propriei persoane la nivel social, atunci apar sentimente romantice. Atractia sexuala e ca un drog, poate avea asemenea functii, de a descoperi transcedentalul, de a vedea de fapt altceva decat simple imagini ale realitatii. In unele culturi orientale, se spune ca descoperirea divinitatii are loc prin actul sexual. Poate ca nici nu e nevoie de act sexual. Drogurile si religia, revelatiile despre natura, au mers mana in mana de-a lungul istoriei. Animalele, daca au acces la droguri, le consuma. E geu de crezut ca oamenii primitivi nu au descoperit si ei pasiunea romantica, chiar daca nu arata chiar ca in Occident.

La intrebarea daca pasiunea romantica e un construct patriarhal studiul societatilor matriarhale, matrilineare de fapt, ca si comportamentul femeilor independente material si social. In societatile matrilineare, femeile au de obicei un comportament sexual liber. Ele au amanti, cu care au relatii pentru anumite perioade de timp. Ele cauta placerea sexuala libera. In cazul sexualitatii libere, se crede, nu ar trebui sa existe pasiune, gelozie, ca in Brave New World. Din pacate, lucrurile ar putea sta diferit, cum sugereaza chiar opera science fiction mentionata. Posibilitatea de explorare sexuala ar putea conduce, in unele cazuri, la pasiune romantica.

Pasiunea romantica implica gelozie, se spune. Asta ar insemna posesivitate, care ar fi legata de patriarhat. Margaret Mead descrie societatile traditionale ca fiind foarte linistite, cu amor liber, fara gelozie. Totusi, unele date mai noi par sa arate ca si in acele societati exista pasiune si gelozie (Samoa). Gelozia nu trebuie sa implice posesivitate, ci acea dorinta de exclusivitate care e implicita intr-o alegere foarte stricta, exclusiva, bineinteles libera.

In Antichitatea greaca, puternic patriarhala, unde femeile, inafara de unele curtezane de lux, erau inculte, izolate, simple masini de reproducere, acel sentiment descris de Platon, dar apoi si de alti autori, de afectiune intre oameni cu valoarea intelectuala si afectiva inalta, dar oarecum egala (iubire platonica) era adesea intre barbati. Probabil si intre femei, cum se sugereaza in cazul poetei Sapho.

Daca iubirea romantica e inventata de patriarhat, deci de barbati pentru a ameti femeile, atunci cum ar trebui sa fie relatiile intre lesbienele de-o viata, mai ales lesbienele butch? Unele surse din interiorul acestor comunitati arata ca relatiile intre lesbiene sunt pasionale, ele isi fac relatii atunci cand se indragostesc de alte femei, nu cauta pur si simplu partenere (angajeaza), model de inspiratie patriarhala pe care il resping cu tarie.

Probabil patriarhatul s-a folosit de iubirea romantica, in unele cazuri, si la modul superificial, ca de ceva ce femeile doresc, ceva ce ar exclude statusul lor patriarhatul, de simple angajate, daca nu sclave ale barbatilor. Trubadurii faceau femeile sa viseze, sa se simta altceva, sa aiba ce doresc, atunci cand cantau acest sentiment. Placerea sexuala, asociata cu un comportament sexual care sa le inspire e ceea ce pot dori femeile de la un barbat atunci cand sunt libere sa aleaga. Ce altceva ar putea dori daca nu sunt deprivate de mijloace materiale de supravietuire, de staus social, ca in patriarhat? Femelele vor dansuri nuptiale, vor interes puternic din partea masculilor. Daca e exclusiv asta e dovada fortei.

Cand sunt lesbiene doresc acelasi lucru de la femei. Pasiunea romantica ar avea legatura cu sexul, in sensul ca femeile libere o doresc. Barbatii ar dori-o si ei, daca nu ar fi la concurenta cu statusul social in patriarhat. Pentru statusul social o sacrifica si femeile patriarhale, daca nu pentru simpla supravietuire.

A nega existenta acestui sentiment inseamna a nega unele comportamente tipic umane, a nega tendinta oamului de a avea senzatii extraordinare, a trai dincolo de dorinta de supravietuire si de reproducere. Tocmai intoarcerea la utilitate, la interesele simple, animalice, e dusmanul ei.

https://en.wikipedia.org/wiki/Kate_Millett
https://en.wikipedia.org/wiki/Judith_Butler
https://en.wikipedia.org/wiki/Donna_Haraway
https://en.wikipedia.org/wiki/Shulamith_Firestone

Continue Reading

Exista relatii heterosexuale romantice feministe?

Grea intrebare, daca vrem ceva cu adevarat romantic. Am vorbit in unele articole despre asemenea relatii, descrise in filme, dar intrebarea ar fi daca e compatibila iubirea romantica cu feminismul radical. Poate simti o femeie pasiune pentru un barbat si sa fie in continuare feminista? Radicala, vreau sa spun, anti-patriarhat, nu feminista de valul al III-lea, postmoderna, unde orice contradictie interna e posibila. Da, daca nu e submisivitate patriarhala la mijloc. Sigur, ce sanse are sa nu fie dezamagita, distrusa, de aceasta investitie afectiva, nu discutam.

Poate simti un barbat heterosexual pasiune pentru o femeie, iar acest sentiment sa nu fie patriarhal? Da, daca nu e infectat de dominanta patriarhala. E posibil acest lucru? Majoritatea povestilor romantice sunt sexiste, de-a dreptul scabroase in felul cum trateaza femeile. Sigur ca unii autori celebri (majoritatea) se inscriu in categoria asta. Mircea Cartarescu nu face exceptie. "De ce iubim femeile" e un monument de sexism care intoarce pe dos stomacul unui feministe.

Totusi exista in literatura descrisa o astfel de pasiune din partea unui barbat? Pentru a exista asa ceva, trebuie ca el sa aiba o constiinta morala puternica, sa treaca de prejudecatile patriarhale, cu mult spirit critic, sa gandeasca cu propriul creier, sau...sa traiasca intr-o lume feminista. O mare sursa de dezamagire a femeilor (feministelor) e faptul ca ele considera ca exista suficienti barbati constienti, morali si inteligenti care sa fie capabili de a aprecia o femeie ca fiinta umana, nu ca pe un obiect decorativ sau social, cum am descris in alte articole. Din pacate, majoritatea relatiilor, aproape toate de fapt, cam asta sunt. Daca feministele ar realiza cand sunt mici ce le asteapta (si unele realizeaza, nu total) s-ar sinucide. Femeile sunt mai mult sau mai putin cumparate, angajate, acceptate, apoi cu putin noroc, de fapt cu enorm de mult noroc, se poate intampla ca imaginea lor sa se umanizeze in ochii barbatilor. Si cand e pasiune la inceput, e una superficiala, animalica, oricat de frumos ar fi mascata prin fantezii. Nu e pasiunea pentru o fiinta umana. Pentru ca femeile nu sunt fiinte umane a priori in ochii unui barbat iesit la cumparaturi sau aflat intr-un birou de resurse umane. Asta sunt femeile in patriarhat, marfa, eventual forta de munca mai mult sau mai putin calificata. Barbatii asa sunt educati priveasca femeile. Daca se schimba ceva e individual, nu e nimic cultural care sa salveze femeile de la aceasta evaluare, cantarire, masurare ca obiecte.

Intr-adevar, pasiunea pentru femeia superioara, admirata pentru calitatile intelectuale si morale, apare, cum era de asteptat, intr-un science fiction (!) cult, intesat de istorie si de posibile alternative la istoria reala,  Pazitorii Timpului (Guardians of Time) de Poul Anderson. In aceeasi carte, scrisa de un barbat, gasesti fantezii sexuale feminine cu barbati atragatori din trecut, ale caror fosile fac femeile sa viseze. Interesant ca intr-adevar, barbatii de la sfarsitul unei ultimei glaciatiuni, chiar pareau ceva demn de vise erotice. Femeile din viitor, din perioade cand ele erau libere, se intorceau in acea epoca a zapezilor si aveau aventuri cu ei.

Dar cel mai important, gasesti o utopie feminista intr-un viitor si mai indepartat, in care barbatii sunt plebei, iar femeile clasa dominanta. E o utopie aproape subinteleasa de femei. Cel putin pentru mine, acest viitor, nu foarte indepartat, parea evident din copilarie. Femeile erau mai inteligente, mai morale, mai puternice, ambitioase, era logic sa conduca lumea. Doar primitivismul speciei impiedicase dezvoltarea acestei societati.

Intr-una dintre povestile despre intoarceri in timp care schimba istoria, apare pasiunea unui barbat nascut in acea societate dominata de femei, nu foarte atragator, scund si plinut, pentru o femeie superioara, inteligenta si curajoasa, e prezentata intr-un mod impresionant. Femeia nu e descrisa ca o fantezie, nu se pune accent pe felul cum arata, ci pe gesturile si atitudinea ei cand ia decizii, cand isi doreste cu forta anumite lucruri. Femeia nu e pasiva, e un munte de dorinte si ambitii de nestavilit. Mai ales ca povestea este despre nasterea geologica a Marii Mediterane. In spiritul acelei femei e o dezlantuire de pasiuni asemenea fortelor geologice care reprezinta decorul actiunii.

Aceasta poveste poate nu face femeile sa viseze la a fi in situatia eroinei, dar aceasta relatie, pe care cu greu o putem numi asa, le poate face sa intrevada un posibil model (singurul?) ar pasiunii nepatriarhale a unui barbat. Acesta e coplesit de admiratia pentru calitatile, in primul rand intelectuale si morale ale acelei femei, care il priveste cu ceva la limita dispretului si ii neaga orice infleunta asupra deciziilor ei, chiar daca e vorba de salvarea propriei vieti. Barbatul se poarta timid si fara niciun pic de autoritate patriarhala. Sentimentele lui nu sunt impartasite, dar el nu face nicio presiune in acest sens. Nici macar nu le exprima. Un barbat non-patriarhal nu are voie sa faca presiuni, sa faca parada de sentimentele lui, nu are voie sa impuna nimic. Dar nici nu ar avea de ce, daca femeile nu sunt implicate in relatii heterosexuale exclusive, adica patriarhale. Barbatul e liber sa simta, cu decenta, sa viseze, dar nu e liber sa ingradeasca libertatea unei femei prin orice mijloace. Si e vorba de o femeie cu adevarat libera. Sentimentele lui sunt puse in valoare de lipsa valorii lui sexuale. Singurul lucru sexy la acest barbat e ceea ce simte. Femeia, desi nu se insista, arata bine, poate in sensul ca e bine facuta de natura. Femeile arata adesea mai bine decat barbatii pentru ca natura a investit mai mult, cu mai multa migala in ele. Sunt mai bine facute, iar simetria si delicatetea sunt semne ale puterii lor naturale. Barbatii sunt fiinte mai modeste adesea, nu cred ca se poate contesta asta. Forta fizica le confera calitatile cu care sunt inzestrati in imaginarul colectiv. Dincolo de ea, intr-o lume feminista, numai atractivitatea sexuala sau profunzimea sentimentelor poate trezi interesul unei femei.

Cum se spune, si pe drept, ca orice poveste science fiction vorbeste despre prezent, ne putem intreba daca exista vreo aluzie la realitate. La realitatea fiecareia dintre noi. Pasiunea romantica neptriarhala a unui barbat nu are cum sa nu fie legata de o gandire profund feminista. Acesta ar putea fi mesajul. Sau un posibil arhetip feminin si masculin intr-o lume dominata de femei? Cum arata, daca ati cunoscut vreodata, pasiuni non-patriarhale?

Continue Reading

Ghid de politete feminista. Principii generale

Cele mai multe reguli de politete sunt patriarhale. Intr-o lume feminista, oricat de mica ar fi ea la inceput, aceste reguli trebuie sa fie diferite. Regulile de acum merg pe "egalitate". De fapt sunt tot reguli patriarhale, care merg cu tratarea femeilor asemenea barbatilor, dar pana la un punct. Se da mana cu femeile, se saluta ca si barbatii, de exemplu. Adica femeile sunt incluse in clubul barbatilor. Dar regulile feministe ar trebui sa fie facute pentru femei, pentru binele lor, pentru interesele lor. Ele trebuie sa accepte barbatii in spatiile lor. Ritualurile salutului vin din ritualurile de supunere si dominanta la animale. La multe specii sunt foarte complicate, evidente, la altele abia schitate. La om, politetea se bazeaza pe aceleasi reguli. Regulile de politete tin pasul cu modificarile de dominare si supunere din societate. A fost o perioada in care femeile erau oarecum ridicate pe piedestal, ceea ce e tot o forma de obiectificare. De fapt femeile erau tinute la distanta de confruntarile reale prin aceste reguli, acum invechite. Dar tot ce este acum sau a fost in societatea Occidentala e departe de a corespunde necesitatilor femeilor. In primul aceste reguli, care se vor adapta, ar trebui sa tina seama de existenta patriarhatului, pe care ar trebui s-o combata. Patriarhatul se reflecta in exprimarea puterii, a sexualitatii masculine. Exact aceste aspecte ale ritualurilor de salut trebuie sa fie in primul rand evitate.

Cum trebuie sa se comporte un barbat in prezenta unei femei, astfel incat sa evite orice exprimare patriarhala, foarte ofensatoare pentru femei, chiar criminala? Asta dupa ce patriarhatul a fost scos inafara legii, ca un sistem criminal ce este, asemenea nazismului si comunismului, in unele tari.

1. Un barbat nu trebuie sa isi manifeste puterea, forta fizica, in prezenta unei femei. Nu trebuie sa-i deschida usa, sa-i ofere protectie, decat daca ea i-a solicitat cumva, in mod cat mai direct, acest lucru. 

2. Are voie s-o atinga in nicun fel, chiar daca atingerea e uneori in scop protectiv, ceea ce fac si rudele noastre primate, in cazul ritualurilor de dominanta. Un mascul dominant poate linisti cu mana, printr-o atingere, un mascul de rang inferior sau o femela. Aceste gesturi trebuie evitate pentru a nu pune femeia in postura de submisivitate. 

3. Femeile trebuie sa fie incurajate sa se manifeste cat mai direct, sa-si manifeste dorintele sociale, cerintele, dar si sexualitatea cat mai liber. In conditiile actuale, femeile adesea doar sugereaza ceea ce doresc, recurg la gesturi complicate. Ele trebuie sa fie incurajate sa se manifeste cat mai liber, in timp ce barbatii trebuie sa le faca loc pentru aceasta manifestare. Acestia trebuie sa evite cu orice pret, prin limbaj, gesturi, posturi, actiuni, orice poate fi luat drept intimidare. De exemplu, un barbat nu are voie sa ridice vocea in prezenta unei femei, sa adopte o postura amenintatoare. 

3. Sigur ca sexualitatea masculina, initierea comportamentului sexual sau a unei relatii nu trebuie sa fie facuta de un barbat, fiind de asemenea patriarhala si ofensatoare pentru femeie. Femeile trebuie sa faca primul pas in relatii, sa initieze acte sexuale. Barbatii pot sa-si arate interesul indirect sau sa raspunda propunerilor. Ar trebui dezvoltate modalitati, total inofensive, prin care barbatii sa isi arate interesul. Dar acest lucru nu trebuie sa aiba loc niciodata pe fata, ci prin semnale reci, eventual apeland la tehnica, gadget-uri. Cuvintele, gesturile, posturile, chiar privirile pot fi ofensatoare. Desi femeile trebuie sa fie incurajate sa faca primul pas, nu pot nega si dreptul barbatilor de a se exprima cand e vorba de interesul pentru o femeie. Sigur ca barbatii nu au dat femeilor acest drept timp de milenii. Dar exista situatii cand un barbat nu a fost observat, atunci se poate face el observat. Poate fi in interesul femeilor. Foarte rar, e drept.

4. Un barbat nu are dreptul de a face niciun comentariu fizic despre o femeie. Pare incredibil, dar aceasta regula nu este originala. Este descrisa de Margaret Mead in cartile sale despre Papua. In comunitatile traditionale se poate vorbi de frumusetea unei fetite, dar nu de a unei femei. Nu se face niciun comentariu pe acest subiect. Chiar daca acest lucru are loc pentru a evita conflictele cu alti barbati, femeile se simt mai comfortabil asa. E ofensiv ca frumusetea unei femei sa fie evaluata de un barbat, dincolo de un cadru profesional (model, si nu ma refer la modelling in forma actuala).

5. Avand in vedere patriarhatul si mostenirea lui dura, un barbat va evita sa isi exprime in orice mod interesul pentru o femeie mai tanara, eventual foarte tanara. Foarte probabil, de cele mai multe ori, femeile isi vor alege barbati mai tineri, mai ales ca in joc va fi satisfactia sexuala feminina. Dar chiar nici aceasta idee nu e noua. Exista comunitati, de exemplu cea descrisa de Pearl Buck in "Mama" unde femeile sunt prin traditie mai in varsta decat barbatii. E drept, nu sunt diferente de varsta gigantice, ca in cazul femeilor trofeu, dar cativa ani, de regula 5, sunt acceptabili in ce priveste comfortul femeilor. 

6. In spatiile feministe, barbatii nu au voie sa-si etaleze averea, statusul social. Este ofensator pentru femei, avand in vedere legatura cu patriarhatul. 

Sigur ca in spatiile feministe, relatiile, chiar heterosexuale, vor fi altceva decat cele patriarhale de acum. Femeile, facand primul pas, vor alege ceea ce doresc. Iar un barbat, pentru a fi acceptat, trebuie sa fie cat mai departe de comportamentul patriarhal. Dar pentru asta trebuie spatii feministe, comunitati feministe, unde barbatii ar putea fi acceptati temporar, cel mai adesea. In prezent, comportamentul sexual feminin este unul care mimeaza submisivitatea, care le ofera barbatilor betia puterii fata de femei, sigurul afrodisiac in cazul multora. In primul rand, femeile trebuie sa inceteze sa mai faca asta, sa faca eforturi de a se dezobisnui de acest tip de comportament. Cum acum sunt lectii si metode de infrumusetare, de satisfactie sexuala oferita barbatilor, de care abunda revistele pentru femei, intr-un mediu feminist e nevoie de lectii de eliberare de educatia patriarhala. In primul rand pentru femei, dar si pentru barbati. Sa nu uitam, politetea este surogatul dragostei. Nu trebuie sa ai afectiune pentru cineva ca sa nu faci acea persoana sa se simta oribil. Iar in patriarhat femeile se simt oribil. Acest lucru ar trebui sa inceteze, macar de dragul civilizatiei. 

Continue Reading

Feminismul este al femeilor, e despre eliberarea lor de patriarhat

Traim in patriarhat, desi multi oameni, si mai ales multe femei, ceea ce e si mai dureros, nu realizeaza asta. Cum am spus si alta data, legile, valorile, ierarhiile sunt create in spiritul barbatului razboinic, al bandelor masculine primitive care prada alte comunitati umane. Patriarhatul e un joc mai mult sau mai subtil al puterii. E vorba de putere fizica, bruta. Subtilitatea lui se risipeste repede, iar fata lui apare in toata splendoarea la cea mai mica provocare.

Patriarhatul e peste tot, ca aerul, ca o molima despre care oamenii nu stiu ca exista, nu stiu cum se transmite. Dar care imbolnaveste creierele din copilarie. Creierele femeilor si ale barbatilor. Dar cand intra in creierul unei femei, patriarhatul o distruge ca om. Pe barbat il face o bruta primitiva, dar cu sanse de supravietuire, pe femeie o anihileaza ca om, ca fiinta de sine statoare. Singurele ei alegeri reale devin cele total neutre, cum ar fi hainele, machiajul, distractiile inofensive. Pentru ca atata tine mandatul ei. Dincolo de asta e periculos sa actioneze. Am mai spus si altadata ca nu am realizat, si inca nu realizez cat de frica le e femeilor de barbati, de patriarhat de fapt. Probabil frica de viol e o frica de patriarhat interiorizata. Orice act de libertate al unei femei este sanctionat in patriarhat. Tot ce isi poate dori o femeie cu adevarat e sanctionat. SI ce ne dorim mai mult? Care sunt fructele cele mai gustoase, care misca lumea din loc? Nu hainele, nu restaurantele, nu casele si gradinile. Acelea pot fi placute, relaxante, necesare, dar atat. Cele mai gustoase fructe sunt puterea si sexul. In primul rand puterea. Femeile vor puterea politica, influenta asupra altor oameni, asa cum o arata istoria, incepand cu faraonii egipteni ca Hatsepsut, mama lui Alexandru Macedon, Olimpia,  si terminand cu Thatcher si Hillary Clinton. Dar pe langa ele sunt extrem de multe alte femei care nici macar nu au ajuns in apropierea puterii. Milioane de femei ambitioase care nu se pot apropia de putere doar pentru ca sunt femei.

Puterea in patriarhat nu se obtine pe merit, pe talent, inteligenta, posibilitatea reala de a rezolva probleme. Puterea se obtine ca in bandele de hoti si ucigasi, asemenea Daesh. Se obtine pe modul in care se fac aliante infractionale, Pe sustinere si demonstratie de forta. Acele aliante sunt masculine, arareori includ femei, si de foarte recent. Iar femeile pornesc in aceste bande de pe rolul de servitoare sau amante, ceea ce inseamna cam acelasi lucru. Sau pot avea sustinere familiala, prin tati, unchi, rude de sex masculin cu pozitie buna in haita. Patriarhatul e inerent corupt. Coruptie la nivel inalt si nu numai nu e in Africa, in America Latina, in tarile foste comuniste din Europa Centrala si de Est. E in SUA si in toate tarile dezvoltate. Coruptie incredibila la nivel inalt, coruptie subtila la nivel mediu si jos. Daca nu orice angajat iti cere mita, ca in tarile considerate foarte corupte, nu inseamna ca nu e coruptie. Cand putine femei sunt CEO, directori de scoli, de spitale, desi majoritatea angajatilor din invatamant si sanatate sunt femei, atunci e coruptie.

Femeilor le e luat dreptul la putere, Meritele lor nu conteaza, ele sunt fortate sa dea mai mult si sa primeasca mai putin. Deci sunt furate. Sunt furate in primul rand femeile foarte sarace si vulnerabile, fortate sa devina prostituate, sa presteze munci prost platite, bone, mame surogat. Dar toate femeile, la orice nivel, sunt furate. Le sunt furate vietile. La propriu. Cand tu muncesti ca sa obtii ceva ce stii ca se obtine daca faci un anumit lucru, dar nu obtii recompensa, desi ai meritele, ai facut tot ce e necesar pentru recompensa, esti furata. VIata ta e distrusa. 

Si mai e ceva ce le e furat femeilor doar pentru ca sunt femei: dreptul la sex, la placere sexuala. In lumea psihologica a lui Freud, totul se invarte in jurul libidoului, al sexului, al placerii sexuale, Eu zic ca puterea e mai dulce decat sexul, si sunt destul de multe date in acest sens. Iar sexul insusi inseamna putere. Cum am mai spus, nu putem vorbi de mult-trambita egalitate intre femei si barbati. Nu doar din cauza legilor, valorilor, accesului la resurse, care se atribuie barbatilor. Acea egalitate pretinsa nu include sexul, include doar iluzioriul acces la bani si eventual la putere sociala. Iluzoriu. Dar nimeni nu vorbeste, nu are cinismul sau nici macar nu isi pune aceasta problema, ca femeile ar putea avea dreptul la placere si implinire sexuala. 

Acest drept nici macar nu e iluzoriu, nu e macar formulat. Femeile, cele mai multe, nici nu isi propun asa ceva, nici nu viseaza si nu conceptualizeaza asa ceva. Ele vor cel mult cariera, succes profesional, bani. Dar nu implinire sexuala reala. 

Pentru ca de cele mai multe ori ele intuiesc (fara ca acest fapt sa ajunga in constiinta lor) ca in patriarhat e imposibil asa ceva. In patriarhat sexul e pentru barbati, egalitatea sexuala e contradictie in termeni in conditiile in care femeile sunt crescute in scopul satisfacerii sexuale a barbatilor. Femeile sunt recompensa pentru meritele (atentie, patriarhale) masculine, ci nu invers. Un barbat curajos si puternic ia drept recompensa jumatate din imparatie si printesa de sotie. Femeia curajoasa nu ia nimic. Pentru ca femeile sa aiba acces la egalitate sexuala ar trebui sa nu existe patriarhat, Nici nu se poate imagina o posibila egalitate de sanse sexuale. Femeile sunt din start de vanzare, din start obiecte sexuale. Barbatii nu sunt asa ceva, ei nu pot fi utilizati in acest sens pentru ca nu exista structuri care sa faciliteze aceasta posibilitate. Singura posibilitate de a mima experimental o egalitate sexuala ar fi ca femeile bogate, din tari dezvoltate, sa profite cumva sexual de barbatii din tari foarte sarace. SI acest lucru chiar se intampla pe o scara foarte mica. Si culmea, in aceste situatii, barbatii se comporta similar cu femeile din tarile dezvoltate. "Indragostita de un masai"de Corinne Hoffmann vorbeste subtil despre acest gen de situatii, ceea ce arata ca in niciun caz comportamentul sexual feminin din patriarhat nu e innascut, cum pretind unii sociobiologi. Aceasta e o alta problema sociala, extrem de interesanta. 

Ce e innascut in femei e frica de cei puternici, care e in toti oamenii. Dar femeile sunt mai putin puternice, ele din aceasta cauza, dar si din cauza educatiei, nu fac bande. Cu cat esti mai slab si primesti mai putina sustinere, cu atat iti e mai frica. Si asa ajungi sa iti fie frica sa te ridici contra patriarhatului. 

Feminismul ar trebui sa faca femeile macar sa constientizeze ca alegerile lor nu sunt reale. Femeile nu vor cu adevarat sa poarte burqa, fie macar simbolica. Daca ar avea multi bani si multa putere ar fi altceva, si-ar dori altceva. Daca nu ar fi patriarhatul care sa le terorizeze, ar dori altceva.

Iar ca femeile sa se elibereze, au nevoie de feminism, de ceva care sa le deschida ochii despre cum ar arata libertatea lor deplina, care sa includa vise de putere reala si sexualitate libera, recompensanta cu adevarat. 

Femeile au nevoie de modele feminine feministe. Suna ca naiba, modele femei, mai precis, femininitatea e opresiva, patriarhala. E ingrozitor ca in patriarhat, femeile care au succes servesc cumva patriarhatul si pe privilegiatii lui, adica barbatii cu putere. Am mentionat deja modul lor de ascensiune. Aceste femei, care au obtinut deja ceva, care nu au prea multa demnitate si viziune, ca altfel nu ar fi rezistat sa faca asemenea compromisuri, sunt cele care se opun adesea emanciparii reale a altor femei. Ele nu sunt feministe. Thatcher nu era, dna Merckel, la fel. Nu ne incanta succesul lor decat pana la un punct, acela de a ne imagina femei in functii importante.

Feministele eventual radicale, sunt modele cu adevarat eliberatoare pentru femei. Succesul unei feministe ofera solutii reale pentru reusita, ofera si speranta pentru femeile tinere. Ele arata ca femeile pot fi ceva mai mult decat servitoare, pozitia lor poate fi mai buna decat cea din spatele tronului. Meritele lor constau in ceva mai mult decat loialitate, harnicie sau tinerete si frumusete.

E absolut incredibil cum unii barbati care vorbesc de eliberare, inclusiv despre feminism, au partenere mai tinere cu mult si atragatoare. Acest fapt ar trebui sa-i invalideze din start ca barbati de partea femeilor, feministi cum se autointuleaza adesea. Un exemplu este Noam Chonsky, un guru al socialistilor, casatorit cu o femeie mult mai tanara. In Romania, un exemplu ar fi Remus Cernea, un politician oarecum atipic, dar numai aparent. Cernea se pretinde feminist, isi face reclama electorala pe motive feministe, incercand sa-si promoveze partenera mult mai tanara, pe care o prezinta ca militanta feminista, desi nimeni nu a auzit din gura ei o vorba feminista pana la relatia cu el. 

Eliberarea femeilor nu poate fi proclamata de barbati care profita de confiscarea sexualitatii feminine. Nici drepturile omului nu pot fi promovate de asemenea barbati. E ca si cand ai avea sclavi si vorbesti de drepturile omului, asa cum au facut parintii Americii. Cred ca acest tip de barbati ar trebui sanctionati de feministe mai mult decat barbatii care se pretind femei,a dica transsexualii. Ei sunt patriarhali care se pretind feministi. Iar victimele lor nu pot fi feministe decat cel mult ca ideal. Faptele lor nu sunt feministe. Cand un barbat are audienta si succes pentru ca e barbat, atunci nu poate vorbi de feminism, si nici de drepturile omului, de dreptate sau democratie. Din pacate, femeile, chiar si cele care se pretind feministe, au o mare toleranta la situatii de acest gen.

Continue Reading