"De ce ii judecam noi? Asa e in cultura lor" auzim adesea unele voci care vin in apararea unor incalcari ale drepturilor omului pe alte meleaguri, cum ar fi situatia femeilor in tarile fundamentaliste islamice. Controversele legate de interzicerea valului islamic total in unele tari Europene au generat astfel de comentarii. Ceea ce e interesant e ca unii exponenti ai stangii, dar mai ales ai extremei stangi sunt aparatorii cei mai ferventi ai acestui relativism cultural. Nu stiu cum se impaca asta cu "proletari din toate tarile uniti-va!", cu ideea transnationala a unitatii oamenilor.
Dar oare pe victimele relativismului cultural le-a intrebat cineva cum se simt, ce parere au despre "Asa e in cultura lor!". Se pare ca nu prea, dar acum, din ce in ce mai mult, internetul incepe sa le ofere sansa sa se exprime si poate sa zdruncine prejudecatile "din cultura lor" (adica a noastra). Dar dincolo de bloggaritele din tari arabe care isi expun sentimentele fata de sharia, legea islamica, cu consecinta ei legate de codul familiei, adica admiterea poligamiei (v. link), unii scriitori Occidentali s-au gandit sa intrebe femeile din tari musulmane ce simt fata de val si fata de "asa e in cultura lor".
O astfel de scriitoare este Germana Alice Schwartzer, care in "Die grosse Verschleierung/Fur Integration, gegen Islamismus" a oferit sansa unor femei din tari musulmane, luptatoare pentru drepturile omului, sa se pronunte asupra acestui aspect. Algeriana Khalida Messaaoudi-Toumi, luptatoare pentru drepturile omului, contra careia a fost pronuntata o fatwa cu condamnare la moarte in anii '90, in timpul razboiului civil, soldat cu peste 100000 victime, spune ca a fost socata cand dupa 11 septembrie in Occident se vorbea de "ciocnirea civilizatiilor". "Exista o singura civilizatie umana", spune dna Toumi, referindu-se la schimburile culturale din istorie, in special dintre Orient si Occident, la faptul ca traducerile Arabe ale scrierilor filosofilor Greci antici au fost sansa pastrarii lor si parvenirii pana la noi. Filosofia greaca se afla la originea a ceea ce numim acum cultura Occidentala.
Occidentul s-a aratat de cele mai multe ori orb la problemele lumii islamice, si din nefericire situatia persista. Primavara Araba si consecintele ei surprinzatoare (ascensiunea islamistilor) sunt o dovada. Relativismul cultural ne protejeaza pe noi, nu pe ei. E o metoda extraordinara de a ne mentine departe de ei si de problemele lor. Dar ne intrebam ce e de fapt acolo?
Alice Schwartzer povesteste in lucrarea mai sus mentionata, scrisa inainte de Primavara araba, impresiilor ei de la cateva zile dupa victoria Revolutiei Islamice in Iran din 1980, cand a vizitat Teheranul. Atunci a discutat cu mai multe femei educate, studente, intelectuale etc, care participasera la manifestatiile contra regimului shahului. Unele manifestasera in haine traditionale islamice, sub care purtau blugi si haine Occidentale, pentru a lupta pentru libertate religioasa si contra politicii de Occidentalizare fortata a shahului. Ceea ce e socant e confuzia declaratiilor acelor femei, atunci cand scriitoarea Germana le intreaba despre implicatiile noilor legi islamice. Era clar ca aceste femei, de cele mai multe ori, nu intelegeau ce li se pregateste. Sigur, au fost si miscari anti-islamiste in acea perioada, la care au participat femei. Dar de cele mai multe ori, pentru niste femei iesite dintr-o alta dictatura, lucrurile erau neclare, pericolul nu era inteles. Atitudinea lor seamana cu cea pe care am avut-o noi in anii'90, dupa Revolutie. Nu aveam repere, cultura civica era precara.
Dar istoria se repeta cu primavara Araba, pe care acum, cu ajutorul internetului, unii dintre noi am trait-o in direct. Pot spune ca si eu sunt in situatia asta, prin intermediul unui amic Libian. Stiam de bombardamente, stiam cand intr-o noapte, la sfarsitul razboiului, soldatii lui Gaddafi au atacat civilii, care i-au respins cu arme albe. Dar mai mult decat fotografiile cu ruine si soldati pe care mi le trimitea, m-a impresionat naivitatea lui in fata noilor schimbari. Ei stiu mult mai putine despre ce urmeaza decat stim noi, de aici. Nu stia ce e sharia, in discutii trecea acest termen intre ghilimele (adica sharia, cum ii zici tu). Intr-o zi mi-a scris ca am avut dreptate cu "sharia", acum li s-au impus niste legi "din epoca de piatra". Solutia? Emigrarea in Occident. Sigur, tinerii Libieni educati nu au iesit in strada, nu au murit pentru sharia, ci pentru libertate. Visau cluburi, distractii, libertate de expresie de orice fel. Libertate sexuala. Sharia nu e in cultura lor. Nici nu inteleg ce li se intampla. Sunt doar ca niste animale duse la taiere, iesite dintr-o dictatura si azvarlite in alta. Sunt oameni ca si noi, plicticos de similari. Toate acele diferente culturale atat de trambitate sunt diferente de educatie, de scolarizare. Acolo sunt multi oameni inculti, multi analfabeti care, ca si in Egipt, vor vota cu degetul. Ei sunt usor de manipulat, iar saracia e un catalizator.
Femeile din tarile Arabe nou eliberate, cum e Libia, nu vor sharia, nu vor noul cod al familiei care accepta poligamia. Nicio femeie nu vrea daca stie ce inseamna, daca stie ca exista alternativa. Intr-o lume mult mai diferita, in Nigeria, un Occidental poate vedea cu usurinta starea de frustrare a femeilor de acolo. De vina e poligamia, acceptata in multe tari din Africa. Femeile din alte parti ale globului sunt tot femei. Poate s-au obisnuit mai mult cu unele rele, cum ne-am obisnuit noi cu frigul si cu arsurile solare, dar asta nu inseamna ca ne plac, ca sunt in valori in cultura noastra.
http://www.garbo.ro/articol/Social/9691/despre-poligamia-legala.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu