Imi place sa spun despre mine ca gandesc cu creierul meu. Si daca am ajuns sa contest aproape tot ce am intalnit, voi contesta si critica, fara indoiala si cea mai mare valoare a epocii in care traiesc, feminismul. Repet, consider feminismul cea mai frumoasa si mai utila si valoroasa idee a timpului nostru. Orice alta idee si orice alta descoperire nu se compara ca importanta cu feminismul. Ce altceva ar fi mai important decat umanizarea a jumatate din populatia planetei?
Sunt de acord cu cele mai multe critici aduse societatii de catre feminism. La cele mai multe am ajuns independent, fara a fi nevoie sa le citesc. Cum am mai spus, tin pur si simplu de bun-simt, de capacitatea de a analiza societatea. Daca ai spirit critic real, fie ca esti femeie, sau mai ales, fie ca esti barbat (aici iti trebuie si spirit al dreptatii), ajungi la idei feministe. Nu se poate altfel.
Feminismul ne-a schimbat viata, cred ca ar trebui un monument al miscarii feministe in fiecare oras. Totusi, progresele, desi mari in Occident, sunt totusi limitate. Patriarhatul nu a fost invins si nu se vede la orizont inca aceasta posibilitate. Chiar am scris candva pe acest blog, ca daca feministele, sufragetele din secolul al XIX-lea si-ar fi imaginat lumea noastra de azi, avand in vedere ce voiau si ce faceau ele, cred ca ea ar fi aratat altfel. Adica revistele pentru femei ar fi vorbit despre drepturile femeilor, nu ar fi dat sfaturi de obiectificare a lor, parlamentele ar fi pline de femei, presedintele femei ar fi ceva foarte comun, nu am mai vedea femei schimbandu-si numele dupa casatorie, pornografia ar fi total marginala si privita ca o mare infractiune, femeile nu ar mai cauta barbati mai in varsta si cu status material si social, ci distributia varstei partenerilor ar fi oarecum egala, ca si grija pentru aspectul exterior in cazul celor doua sexe. Rolurile de gen ar fi cvasidisparute.
De ce lumea arata totusi asa de diferit? Din cauza radacinilor foarte adanci ale patriarhatului. Feminismul nu lupta cu barbatii, cu barbatii individuali, ci cu patriarhatul. Deci cu o mafie. Iar mafia, cum ne arata istoria, e foarte greu de invins. Si cum sa invingi o mafie subtila, care se infiltreaza in educatie cand esti o grupare nonguvernamentala, fara ajutorul statului? Daca statul ar lupta cu mafia patriarhala cum lupta, sau macar se face ca lupta, cu mafia, atunci lucrurile ar fi oarecum mai simple, dar nu foarte. De obicei cele mai multe victime in gruparile mafiote nu le fac fortele de ordine, ci alte grupari mafiote.
Nu propun o mafie feminista, ci doar aceeasi solidaritate, dar nu bazata pe teroare, ci pe a oferi ceva mai important, mai frumos, intre femei. S-ar putea crea comunitati feminine care sa produca la greu cultura "feminina", adica bazata pe libertatea de manifestare a femeilor. Pe scurt, eliberata de teroarea competitiei care se produce intre masculi. Cultura feminina nu ar fi decat cultura umana de cea mai buna calitate, neagresiva, creativa, libera, relaxata, dedicata dezvoltarii, nu supravietuirii. Speciile cu societatile cele mai complexe si mai bine puse la punct sunt in jurul relatiilor feminine, de cooperare, nu masculine, de competitie si distrugere. Furnicile, albinele, dar nu numai. Omul e singura specie care a produs patriarhat. Asta arata doar ca in natura orice este posibil, ca evolutia poate favoriza orice, ca o societate se poate intemeia pe relatiile cele mai putin probabile sa se dezvolte. La om sexul de baza este cel feminin. Sexul masculin e o aberatie a naturii, o deviere de la norma, un compromis. Pentru ca masculii sa se reproduca in conditii grele, exista competitie dura intre ei. Femeile se nasc mai libere, nu se nasc cu aceasta competitie atarnand deasupra capului lor. Ele se reproduc daca vor si atat. Masculii, in conditii grele, sunt exclusi, multi dintre ei. Iar patriarhatul incearca sa regleze aceste situatii, rezolvand problemele sexuale ale masculilor in propriul lor stil.
De fapt ce fac barbatii in patriarhat? Impart tot, inclusiv femeile. Ca in razboi, ca asta e patriarhatul, stare de razboi. In "Necredincioasa", Ayaan Hirsi Ali ilustreaza printr-o poveste spusa de bunica ei ce este patriarhatul prin simbolul unei bucati de seu de oaie napadit de furnici si topit de soare. "Asta e o femeie singura in desert!" in sensul de atat de vulnerabila, de lipsita de aparare. Nenorocirea noastra a Europenilor este ca religia noastra a venit cumva din desert, adica din conditii foarte grele. Nu e de mirare ca cu cat o societate e in conditii mai aspre, cu atat e mai patriarhala.
Barbatii au o valoare mai mare decat femeile intr-o relatie in patriarhat, pentru ca ei vin cu capacitatea intrinseca de a apara femeile, adica aderenta lor la o mafie. Desi aceasta situatie acum e de domeniul trecutului, ideea numelui si statusului unei femei casatorite de acolo vine. Femeile vin doar cu ceea ce sunt ele judecate prin ochii mafiei masculine, adica prin frumusete si tinerete, supunere. Ele nu sunt nimic prin ele insele, pentru ca in conditii de mafie nu poti construi nimic individual sau cu indivizi care nu sunt in mafie. Cei care au trait in tari corupte inteleg foarte bine aceste aspecte.
Cum ar fi daca femeile ar vinde prin calitatea lor de femei anumite resurse, ca o viata mai echilibrata, mai buna, mai inteligenta, mai pasnica? Atunci ele ar imparti barbatii dupa criteriile lor, asa cum acum barbatii impart femeile. Femeile cu mai multe realizari reale, mai in varsta, ar fi cu barbatii mai tineri. Si sociobiologii femei ar incerca sa explice asta prin natura umana,cum se intampla acum in sens invers. Pentru asta trebuie organizatii feministe si feminine care sa produca bunuri materiale, spirituale, politice specifice.
O mare descoperire dureroasa pe care am facut-o in aceasta viata a fost ca daca esti femeie, muncesti, incerci sa realizezi lucruri, sperand ca la un moment dat obtii jumatate din imparatie si mana unui print fermecator, tanar si atragator, poti ramane dezamagita. Asta nu pentru ca nu ar fi posibil ca o femeie realizata sa aiba relatii cu barbati tineri si atragatori, dar pretul ei e mai mic decat al unui barbat cu aceleasi realizari. Despre asta putini vorbesc. Printre altele, despre asta e vorba in "7000 ani". Din motivele astea femeile nu se inghesuie sa se sacrifice pentru a realiza lucruri extraordinare. Recompensa pentru ele e mai mica.
In concluzie, poate victimizarea din feminismul actual ar trebui sa inceteze sau sa limiteze, iar modelele feminine de succes, cum spune Ilinca Bernea, geniile feminine, ar trebui sa fie cele care sa fie scoase in fata. Femeile trebuie sa se dezvolte, sa isi exploreze capacitatile, nu doar sa se planga, ceea ce e bine pana la un punct.
Sunt de acord cu cele mai multe critici aduse societatii de catre feminism. La cele mai multe am ajuns independent, fara a fi nevoie sa le citesc. Cum am mai spus, tin pur si simplu de bun-simt, de capacitatea de a analiza societatea. Daca ai spirit critic real, fie ca esti femeie, sau mai ales, fie ca esti barbat (aici iti trebuie si spirit al dreptatii), ajungi la idei feministe. Nu se poate altfel.
Feminismul ne-a schimbat viata, cred ca ar trebui un monument al miscarii feministe in fiecare oras. Totusi, progresele, desi mari in Occident, sunt totusi limitate. Patriarhatul nu a fost invins si nu se vede la orizont inca aceasta posibilitate. Chiar am scris candva pe acest blog, ca daca feministele, sufragetele din secolul al XIX-lea si-ar fi imaginat lumea noastra de azi, avand in vedere ce voiau si ce faceau ele, cred ca ea ar fi aratat altfel. Adica revistele pentru femei ar fi vorbit despre drepturile femeilor, nu ar fi dat sfaturi de obiectificare a lor, parlamentele ar fi pline de femei, presedintele femei ar fi ceva foarte comun, nu am mai vedea femei schimbandu-si numele dupa casatorie, pornografia ar fi total marginala si privita ca o mare infractiune, femeile nu ar mai cauta barbati mai in varsta si cu status material si social, ci distributia varstei partenerilor ar fi oarecum egala, ca si grija pentru aspectul exterior in cazul celor doua sexe. Rolurile de gen ar fi cvasidisparute.
De ce lumea arata totusi asa de diferit? Din cauza radacinilor foarte adanci ale patriarhatului. Feminismul nu lupta cu barbatii, cu barbatii individuali, ci cu patriarhatul. Deci cu o mafie. Iar mafia, cum ne arata istoria, e foarte greu de invins. Si cum sa invingi o mafie subtila, care se infiltreaza in educatie cand esti o grupare nonguvernamentala, fara ajutorul statului? Daca statul ar lupta cu mafia patriarhala cum lupta, sau macar se face ca lupta, cu mafia, atunci lucrurile ar fi oarecum mai simple, dar nu foarte. De obicei cele mai multe victime in gruparile mafiote nu le fac fortele de ordine, ci alte grupari mafiote.
Nu propun o mafie feminista, ci doar aceeasi solidaritate, dar nu bazata pe teroare, ci pe a oferi ceva mai important, mai frumos, intre femei. S-ar putea crea comunitati feminine care sa produca la greu cultura "feminina", adica bazata pe libertatea de manifestare a femeilor. Pe scurt, eliberata de teroarea competitiei care se produce intre masculi. Cultura feminina nu ar fi decat cultura umana de cea mai buna calitate, neagresiva, creativa, libera, relaxata, dedicata dezvoltarii, nu supravietuirii. Speciile cu societatile cele mai complexe si mai bine puse la punct sunt in jurul relatiilor feminine, de cooperare, nu masculine, de competitie si distrugere. Furnicile, albinele, dar nu numai. Omul e singura specie care a produs patriarhat. Asta arata doar ca in natura orice este posibil, ca evolutia poate favoriza orice, ca o societate se poate intemeia pe relatiile cele mai putin probabile sa se dezvolte. La om sexul de baza este cel feminin. Sexul masculin e o aberatie a naturii, o deviere de la norma, un compromis. Pentru ca masculii sa se reproduca in conditii grele, exista competitie dura intre ei. Femeile se nasc mai libere, nu se nasc cu aceasta competitie atarnand deasupra capului lor. Ele se reproduc daca vor si atat. Masculii, in conditii grele, sunt exclusi, multi dintre ei. Iar patriarhatul incearca sa regleze aceste situatii, rezolvand problemele sexuale ale masculilor in propriul lor stil.
De fapt ce fac barbatii in patriarhat? Impart tot, inclusiv femeile. Ca in razboi, ca asta e patriarhatul, stare de razboi. In "Necredincioasa", Ayaan Hirsi Ali ilustreaza printr-o poveste spusa de bunica ei ce este patriarhatul prin simbolul unei bucati de seu de oaie napadit de furnici si topit de soare. "Asta e o femeie singura in desert!" in sensul de atat de vulnerabila, de lipsita de aparare. Nenorocirea noastra a Europenilor este ca religia noastra a venit cumva din desert, adica din conditii foarte grele. Nu e de mirare ca cu cat o societate e in conditii mai aspre, cu atat e mai patriarhala.
Barbatii au o valoare mai mare decat femeile intr-o relatie in patriarhat, pentru ca ei vin cu capacitatea intrinseca de a apara femeile, adica aderenta lor la o mafie. Desi aceasta situatie acum e de domeniul trecutului, ideea numelui si statusului unei femei casatorite de acolo vine. Femeile vin doar cu ceea ce sunt ele judecate prin ochii mafiei masculine, adica prin frumusete si tinerete, supunere. Ele nu sunt nimic prin ele insele, pentru ca in conditii de mafie nu poti construi nimic individual sau cu indivizi care nu sunt in mafie. Cei care au trait in tari corupte inteleg foarte bine aceste aspecte.
Cum ar fi daca femeile ar vinde prin calitatea lor de femei anumite resurse, ca o viata mai echilibrata, mai buna, mai inteligenta, mai pasnica? Atunci ele ar imparti barbatii dupa criteriile lor, asa cum acum barbatii impart femeile. Femeile cu mai multe realizari reale, mai in varsta, ar fi cu barbatii mai tineri. Si sociobiologii femei ar incerca sa explice asta prin natura umana,cum se intampla acum in sens invers. Pentru asta trebuie organizatii feministe si feminine care sa produca bunuri materiale, spirituale, politice specifice.
O mare descoperire dureroasa pe care am facut-o in aceasta viata a fost ca daca esti femeie, muncesti, incerci sa realizezi lucruri, sperand ca la un moment dat obtii jumatate din imparatie si mana unui print fermecator, tanar si atragator, poti ramane dezamagita. Asta nu pentru ca nu ar fi posibil ca o femeie realizata sa aiba relatii cu barbati tineri si atragatori, dar pretul ei e mai mic decat al unui barbat cu aceleasi realizari. Despre asta putini vorbesc. Printre altele, despre asta e vorba in "7000 ani". Din motivele astea femeile nu se inghesuie sa se sacrifice pentru a realiza lucruri extraordinare. Recompensa pentru ele e mai mica.
In concluzie, poate victimizarea din feminismul actual ar trebui sa inceteze sau sa limiteze, iar modelele feminine de succes, cum spune Ilinca Bernea, geniile feminine, ar trebui sa fie cele care sa fie scoase in fata. Femeile trebuie sa se dezvolte, sa isi exploreze capacitatile, nu doar sa se planga, ceea ce e bine pana la un punct.