marți, 14 februarie 2017

Sfantul Valentin si visul printesei

Azi e Sfantul Valentin, o sarbatoare comerciala care deschide calea, cel putin in partea asta a Europei, unui lung sir de sarbatori de primavara, toate transformate in sarbatori comerciale. Originea lor e probabil pagana, legata de primavara, de invierea naturii, de fertilitate. Dar timpul a trecut, istoria s-a depanat peste aceste sarbatori, politicul, nu numai economicul, s-a reflectat in ele.
Acum se presupune ca Sfantul Valentin ar fi ziua indragostitulor. In aceasta zi, oamenii mimeaza contra unor sume de bani (cadouri, invitatii la restaurant etc) starea de pasiunea sexuala. Sigur ca aia n-are nicio legatura cu cadorile si restaurantele, cu cinele romantice, care sunt constructe culturale recente. Pasiunea se manifesta pe marginea drumului de tara, pe camp, printre ruine, oriunde are ocazia. Dar cand ea nu exista, o mimam cu simboluri bine stabilite intr-o anumita cultura. Pot manca la restaurant in semiintuneric, cu lumanari pe masa cu oricine, fara sa simt fiori romantici, iar cadourile care se fac in aceasta zi produc in mod independent orice, dar nu sentimente romantice.
Si totusi ce sarbatorim azi? Ce celebram? Istoria culturii si societatii sunt tot timpul cu noi. In acest caz, istoria societatii si culturii occidentale. Desi e clar ca pasiunea e prezenta la oamenii din foarte multe culturi, daca nu toate, o valoare culturala e doar in Occident, iar acum e imtata si de alte culturi. Cu declinul culturii occidentale nu stim daca acest lucru va continua. Dar deocamdata, cultura occidentala inca e pe val, cat de mic si anemic ar fi el.
De unde ar veni aceasta celebrare a dragostei ca pasiune? Se spune ca ea a fost inventata de trubadurii provensali in Evul mediu. Si s-a impus cultural prin cantece care se cantau la curtile din toata Europa. Dar de ce ar fi aparut asa ceva? De ce aceste cantece ar fi fost atat de apreciate? Ca de obicei, era vorba de o piata, de o necesitate. Si aici intervine istoria. Pana una-alta, oricat de atei am fi, trebuie sa recunoastem ca Occidentul e un dar al religiei crestine, dincolo de minunile Antichitatii, care se reflecta un pic si in religie.
Ce s-a intamplat ca sa se ajunga  aici? Stim cum totii ce a fost Evul mediu european, in ce conditii au aparut cruciadele. Mizeria Europei, de la cea fizica, pura, omniprezenta, la cea morala, adica violenta generalizata, lipsa valorilor, incultura crasa, un fel de distopie SF plasata in ultimele secole ale primului mileniu, era atunci marca ei. Arabii si orice navalitori erau atrasi de acest El dorado al degringoladei. Si cine s-a gandit sa salveze lumea atunci? Biserica, sigur! Poate a vrut sa se salveze doar pe ea, dar a luat niste masuri pe care acum le-am numi anti-coruptie, care au schimbat fata lumii pentru totdeauna. Atat de putine, dar atat de eficiente!
Biserica a vrut sa creeze ordine in aceasta poveste apocaliptica (cine zice ca apocalipsa nu a venit si a si trecut?). Si atunci a stabilit niste reguli clare, dure, pentru ca oamenii sa fie acceptati sub protectia ei. Unele dintre aceste reguli se refereau la casatoria strict monogama si conditionata de apartenenta la aceeasi clasa sociala, dar si la transmiterea mostenirii. Inutil sa spunem ca inainte mostenirea si clanurile se faceau pe linie masculina sau feminina, dupa interesul (infractional) al membrilor. Acum lucrurile se schimbasera, nobilii, cavalerii, pentru a fi respectabili, nu mai aveau voie sa insoteasca oficial cu orice femeie cum voiau si cand voiau, ci doar cu doamne respectabile, cu rang si avere. Era vorba de reltatii legale, ca obiceiul celor ilegale a continuat in tot acest timp, existand carti care vorbeau de regulile de comportament in cazul acestor relatii intre membrii diferitelor clase sociale, relati neagreate de biserica, dar de care poporul european nu se putea lipsi. Despre aceste masuri pe care acum le-am numi anti-coruptie scrie R.I. Moore in The first European revolution. Printre ele si celibatul preotilor, care la inceput nu aveau aceasta restrictie. Ideea ar fi ca aceste masuri au schimbat societatea europeana, creand conditii pentru cautarea performantei, cultivarea creativatii, a noi surse de venit. Sa ne gandim ca intr-o familie nobiliara, numai fiul cel mare era mostenitorul titlului si al averii, ceilalti trebuiau sa-si caute surse de venit. Pe de alta parte, ei nu puteau sa-si ia ce femei voiau cand era vorba de relatii legale, care sa dea nastere la mostenitori, decat cu femei cu un anumit rang si avere. Fratii mai mici plecau, isi faceau ceea ce azi s-ar numi o cariera, fie in domeniul armelor, al politicii sau al artelor si culturii. Noi necesitati se creau. In acelasi timp, femeile eligibile pentru relaii legale erau putine si valoroase, iar pentru ele era mult de asteptat in unele cazuri, pana cand ei insisi isi obtineau un status potrivit.
Aceste femei nobile, extrem de pretioase, care probabil au inspirat printesele din basmele europenilor, erau femeile dorite, valoroase social, pretuite, la care barbatii visau, pe care le puteau arata in societate, acceptate de biserica. Dincolo de faptul ca erau dorite de nobili, care aveau acces la ele, ele erau obiectul viselor si ale celorlalti barbati, unii dintre ei cu posibilitati de exprimare artistica. Biserica a facut ca in Europa sa fie femei pe care barbatii sa le vada altceva decat obiecte sexuale si containere de bebelusi. Atentia lor era pretioasa.
Criticand iarasi unele analize feministe, dar si sociobiologice (aberatii pure, care reflecta incultura istorica si de orice natura), visul fetelor de a se considera printese nu e de a nu face nimic, ci de a fi femei dorite, pretuite, nu dispretuite si lipsite de importanta, ca femeile din popor. Printesele erau singurele femei care contau. Ce ar fi vrut sa fie atunci o femeie? O printesa sau Ioanna d'Arc, care chiar a schimbat istoria? Sau o calugarita extem de culta, care citea si isi petrecea timpul in contemplatii filosofice? Printesa era singura sansa a unei femei de a-si exercita sexualitatea fara a fi dispretuita, umilita, dezumanizata?
S-au schimbat lucrurile? Nu in esenta. Cum femeile nu au suficienta putere politica, sociala, suficiente resurse, ele sunt in mare si acum obiecte sexuale. Barbatii au mai multe putere oricum, mult mai multa, si isi impun cultura sexuala. O femeie saraca, orice alte calitati ar avea, e o prostituata, o fiinta care poate fi abuzata, umilita, pentru ca nu are sprijin social care sa ii confere protectie. Ca sa fie dorita, pretuita, are nevoie de si mai mult. Sigur, numai in aceasta situatie, calitatile ei intrinseci conteaza, cum contau si in Evul mediu. Cea mai urata printesa era mai valoroasa decat cea mai frumoasa servitoare. Asa e si acum, doar ca statusul de printesa s-a diluat. Trebuie si acum ceva bani, ceva rang dat de pregatirea profesionala etc., care de fapt denota putere economica. Destramarea Evului mediu a dus la devalorizarea rangului, a apartenentei familiale in detrimentul banilor, al averii. Asta e modificarea principala.
Desi pe feminsitele si pe sociobiologii de acum i-ar surprinde, lucrurile erau foarte clare pe timpul lui Balzac, de exemplu. Valoarea unei femei se masura in bani. Daca mostenea o mare suma de bani peste noapte, putea sa se transforme din prostituata intr-o femeie dorita si pretuita, cum e bine trasat in "Frumusetea si suferintele curtezanelor".
Barbatii au fost si sunt indragostiti de rangul unei femei, de puterea ei sociala conferita de familie, in primul rand de tati. Oricat de frumoasa, de inteligenta, o femeie e o prostituata si atat, daca nu are rangul care trebuie, ceea ce se vede extrem de bine in societatile sarace, ca a noastra. O femeie are dreptul la sex cu adevarat, fara a fi umilita, la posibiliatea de a alege, doar daca are avere. De ce vor femeile sa fie printese? De-asta! Nu pentru ca si-ar dori sa fie papusi inerte. Printesa e o femeie dorita, pretuita, care nu e umilita, cel putin pe fata. Printesei i s face curtei, nu prostituatei. Numai sentimentele printesei conteaza, numai ele sunt menajate. Orice femeie self made, din orice societate liberala, stie cum stau lucrurile, si care e pretul real al faptului de a fi self made. Ca si cand ar exista asa ceva in cazul unei femei! NU ca femeile nu ar face lucruri extraordinare, dar recompensele lor nu sunt extraordinare, orice ar face.
Ce sarbatorim de Valentine's Day? E o zi in care femeile se cred printese carora trubadurii le canta ode, in care se cred altceva decat sunt in mod obisnuit. O fi bine, o fi rau? Probabil e bine, pentru ca femeile macar viseaza ca lucrurile pot fi altfel, ca macar pot fi tratate altfel, ca sentimentele lor conteaza. A contrbuit Biserica cu acele masuri la emanciparea femeilor? Probabil, da. Chiar daca pentru cele mai multe, odata cu destramarea importantei bisericii, viata a devenit un iad si mai mare. Femeile sarace, fara zestre, aveau mari sanse in timpul Revolutiei industriale sa ajunga prostituate. Zestrea era o taxa de protectie, fara ea o femeie era frunza-n vant. Ca si acum. Ceea ce putini stiu e ca Reforma a distrus statusul femeii. Cultul marianic, al maternitati, a fost abolit, iar femeile au fost persecutate cumplit. Multe vrajitoare au fost arse atunci. Biserica isi lua mana de pe femei, dadea drum liber misoginismului suveran.
Pe de alta parte, aceasta sarbatoare ar trebui sa le aminteasca femeilor ca desi exista barbati care se indragostesc de femei pe baza calitatilor lor, acei barbati sunt extrem de rari. Majoritatea se indragostesc nu de frumusetea (fertiltiatea, chipurile) a unei femei, de inteligenta si de moralitaea ei, ci de rangul, averea ei, adica de puterea tatalui. Sinistru, dar adevarat!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Urmareste-ma prin e-mail:

Despre mine

Am absolvit o facultate tehnica, am ceva experienta in mass media.

Tags

feminism patriarhat Andrea Dworkin Ilinca Bernea Epopeea lui Ghilgamesh Freud patriahat Alexis de Tocqueville Franta Mary Wollstonecraft Romania Rosalind Miles avort feminism radical sclavie sexism 7000 ani Afghanistan Africa Arabia Saudita Ayaan Hirsi Ali Betty Friedan Cordelia Fine Dworkin Elisabeth Badinter India Miroiu Simone de Beauvoir comunism discriminarea femeilor fericire heterosexualitate legalizarea prostitutiei misoginism prostitutie revolutie sexualitate 8 martie Atena Ayan Hirsi Ali Balzac Bete Davis Biblia Bourdieu China Corinne Hoffmann Elena Udrea Eva Hillary Clinton Hitler Intercourse Islam Jared Diamond Jenny Nordberg Legende Androgine Leo Frebonius Libia Mad Men Madonna Martin Luther King Mesopotamia Nietzsche Spinoza Stalin Virginia Woolf Woman Hating Wuthering Heights clitoris corvoada heterosexuala democratie eurocentrism femei de dreapta lesbianism matriarhat mutilare genitala neoliberalism politica porneia relatii roluri de gen societati matriliniare sociobiologia trans transexualitate viol 50 shades of Grey Adrian Popovici Afganistan Alain Delon Alan Clement Alegeri prezidentiale Alexandra Kolontai. Balzac Alexandre Dumas Alice Schwartzer Amita Bose Amos Oz Anatolia Andrea Dowrkin Angelina Jolie Ann Fausto-Sterling Assad AudreyTautou Aung San Suu Kyi Aurora Liiceanu Austin Powers Badea Becali Belgia Beyonce Bible Blestemul de a fi femeie Brad Pitt Brave New World Brazilia Burma CNA Capcana sexelor Capturing Mary Catavencu Cato Cenorhaditis Charlotte Bronte Christopher Lambert Cipolla Ciutacu Clive Owen. Iris Murdoch Coran Creierul masculin D. W. Winnicott DSK Dama cu camelii Darwin Dawkins Democratia in America Diana Diana Russell Die weisse Massai Dimitrov Dobrovolschi Donald Trump. Hillary Clinton Donna Haraway Dr. Quinn Edward Wilson Elena Ceausescu Elena Lupescu Emile Zola Emily Bronte Engels Europa Fabio Geda Faust Feminine Mistique Fetele ascunse din Kabul Flash dance Flora Tristan François Mauriac Gabriela Firea Gellhorn Gervaise Ghilgamesh Gigi Ghinea Gillian Flynn Glen Close Goethe Gone girl Grecia Guardians of Time Hallmark Hamurabi Harald Eia Hariclea Darclee Harper Lee Harriet Taylor Hatsepsut Hecate Heide Gottner-Abendroth Hemingway Holly Hunter ISIS Indragostita de un Masai Iran Iris Murdoch Irlanda Islamic or Christian feminism Jenney Nordberg Jennifer Aniston Jennifer Fox John Stuart Mill Judith Butler Jullianne Moore Kate Middleton Kate Miett Khalida Messaaoudi-Toumi LGBT Lacan Lars von Trier Lenin Lev Tolstoy Liban Liberace Lorenz Louann Brizendine Luce Irigaray Madalina Manole Makarenko Marc Ferro Margaret Mead Margineanu Marie de Gourany Maserati Matt Damon Mazare Merckel Michael Douglas Mihaela Miroiu Miss Platnum Moartea Neagra Mohammed Moldova Montaigne Mormoni Mosuo Mustafa Kemal NIKK Napoleon Nicolae Ceausescu Nicole Kidman Nimfomana Ninon de L'Enclois Nixon Noam Chomsky Numele trandafirului Obama Occident Olimpia Pahlavi Pakistan Papa Pearl Buck Pericle. Phryne Picasso. Pierre Bourdieu Poul Anderson Praxiteles Prigoana Promisiunea Qatar R.I. Moore Ramita Narvai Razboiul impotriva tacerii Remus Cernea Revolutia Franceza Roberta Anastase Rolls Romania Culturala Rosamund Pike Rosi Braidotti Rousseau SUA Saddam Santorum Sapho Sex and the city Sfantul Valentin Sharon Stone Sheila Jeffreys Shivani Singh Shulamith Firestone Sila Silija Simon Signoret Simona Tache Siria Sonata Kreutzer Spania Sparta Spartacus Stephanie Coontz Straina Teheneran Tennessee Williams Thatcher The femine mystique The first European Revolution Thérèse Desqueyroux Tim Robbins Totul despre Eva Traian Basescu UK URSS Umberto Eco Un tramvai numit dorinta Valentine's Day Valerie Solanas Vaslui Virginia Wolf Viviana Hurtada Vlad Muresan William William Golding Wollstonecraft Working girl Y abolire acamdemie feminista radicala. afaceri feministe agresor alegeri alegeri SUA 2016 animal social antropologie arieni asigurari medicale autoritate bacha posh bacterii baieti rai bande de cartier barbatul roman blog boala mentala bonobo burqa butch calitati umane speciale caractere etnice carte cautarea fericirii cimpanzeu ciocnirea civilizatiilor cis clasism colonialism comportament sexual condus masina conspicuos consumption constiinta contraceptie copilul unic crestinism criza masculinitatii cromozom X cultura occidentala cultura prostiei curva dictaturi die Fremde dioicitate discreditarea feminismului dominatia masculina drepturi civile drepturile femeilor ecograf educatie eliberarea sexuala epatarea esentialism f emininism familia familie matriarhala familie patriarhala familie traditionala fascism femei femei emancipate femei in feminism femei patriarhale femeie moderna femicid feminin femininsm feminism al diferentei feminism room-service feminism. munca domestica feudalism frigurile galbene frumusete fundamentalisti darwinisti gen gen gramatical hemafroditism heterosexualite hidra de apa dulce homosexualitate human rights imbatranire imbecili incorectitudine politica inginerie invidie istorie lamentare legalizarea drogurilor legalizarea traficului de arme legalizarea traficului de organe legea sanatatii lesbianism politic liberalism mafia patriarhala mama ideala manifest feminist manifestatie spontana marea cultura marsul panaramelor marxism masculin masculiniate menopauza mijloace contraceptive minciuni minoritate minoritati monoteism musulmani necredincioasa nefericire neutru nunta de aur oi operatii estetice orgasm orgasmul vaginal pacat partid feminist radical pasiune romantica patriarahat patriarchy patriarhale pilula contraceptiva pornografie prejudecati patriarhale primavara araba printese pro-life protozoare psihanaliza psiholog psihologie psihoterapie feminista pudoare putere rasism refulare regina Victoria relatii heterosexuale relatii reusite relatii romantice relativism cultural religiile abrahamice reviste pentru femei roman rusine sacrificii sclavagism sclavi sclavia femeilor scorpie sex sindromul Stockholm sinucidere situatia femeilor societate societate civila societati "male dominated" sociobiology stereotipuri de gen studii submisivitate talibani tarfa tari arabe testul Bechdel the caged virgin transsexualitte umbra utopii valorizarea femeii valul islamic viagra pentru femei vietii si relatii nonpatriarhale violenta domestica virginitate vot universal ziua fetei

Video of the Day

Contacteaza-ma:

Nume

E-mail *

Mesaj *