Reluăm seria cărților comentate din punct de vedere
feminist. De data asta, un roman foarte cunoscut, chiar celebru, dar nu science
fiction: ”Paul și Virginia”, de Bernadin de Saint-Pierre. Am auzit de mult de
acest roman, cel mai probabil când eram adolescentă, ceea ce m-a făcut să cred
că e un roman siropos, pentru adolescenți. Am citit cândva încercări de trasare
istorică a personajelor. Adică erau unii care tratau acțiunea nu ca pe o simplă
ficțiune, ci ca pe o poveste inspirată din realitate.
La un ultimul târg Gaudeamus am găsit cartea la
editura All. Am zis să o citesc, pentru cultura generală, mai ales legată de
istoria literaturii. Aveam senzația că a fost scrisă în secolul al XIX-lea, în
epoca marilor explorări geografice. Credeam că e un fel de poveste a lui Jules
Verne sau ”Toate pânzele sus”, dar mai sentimentală. Ei, nu, m-am înșelat.
Autorul era un mare aventurier, într-adevăr cu interes
pentru științele naturale, ceea ce se vede din scriitură, dar acțiunea se
petrece în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, cu mult înainte de
Revoluția Franceză, deși a fost scris în 1787 și a apărut chiar în 1789. Dar
cel mai surprinzător mi se pare că nu e vorba de o poveste de dragoste, sau
dacă e, e ceva într-adevăr special, care nu are legătură cu ceva la care visezi
când ești adolescent și nici măcar după aceea. Se spune că această carte a
influențat mulți scriitori, de la Georges Sand la Lamartine, dar cel mai
interesant e ca aduce a ”Întoarcere la laguna albastră”. Sigur, e ca și când ai
spune că Mona Lisa aduce cu un peisaj cu un drum șerpuit. În tablou apare un
drum șerpuit, dar nu pentru drumul sinuos e celebră, nu pentru el a fost
pictată. La fel ”Paul și Virginia” pare mai degrabă despre...fericire, șansa de
a o obține în societatea secolului al XVIII-lea, și de a o păstra. Lucrurile
sunt similare acum, dar încă și mai dificile. E vorba deci de șansa la
fericire, nu despre ”căutarea fericirii”. De fapt chiar sunt expuse posibile
strategii de căutare a fericirii în societate, toate ducând inevitabil la eșec.
Acțiunea e simplă: două familii monoparentale, de fapt
două mame singure din clase sociale diferite, ajung să fie foarte apropiate,
departe de prejudecăți sociale, de ierarhii, într-o colonie franceză, o insulă
în Oceanul Indian, aproape de Madagascar, care acum se numește Mauritius, dar
atunci se numea Ille de France, adică Insula Franței. Un peisaj tropical, un
relief variat, cu plante ciudate. Cele două femei, una văduvă nobilă, alta
săracă și abandonată de familie pentru că ”păcătuise”, adică avea un copil
neligitim, leagă între ele o prietenie incredibilă, departe de societatea
metropolei, unde aceasta relație ar fi fost imposibilă. Faptul că erau paria în
propriile familii, una pentru că se măritase contra voinței familiei, cealaltă
pentru fapta ei incredibilă pe care o recunoaște ea însăși ca pe un păcat,
contribuie la această apropiere. Aceste femei nu se revoltă față de situația
lor în patriarhat, la fel poziția autorului nu e clară, dacă acele ”păcate”,
supunerea patriarhală față de familie sau viața sexuală înafara căsătoriei,
instituție profund patriarhală, care monopolizează sexualitatea umană, în
special feminină, sunt de condamnat. Ideea e că ele își găsesc alinarea în
această prietenie, formând practic o nouă familie. Poate trimite la iertarea
creștină a păcătoaselor, mai degrabă decât la revoltă anti-patriarhat.
Important e că ele își găsesc refugiul în acel paradis tropical, și își cresc
împreună copiii rezultați din acele relații ilicite. Una dintre ele, cea
nobilă, madame de la Tour, are o fiică, Virginia, cealaltă, Marguerite, un fiu,
Paul. Copiii cresc împreună ca frate și soră, ca în Laguna albatră, pe cât de
senini și de fericiți, pe atât de ignoranți, analfabeți la propriu și la
prejudecățile lumii. Totuși, ei respectă rolurile de gen, adică Virginia
pregătește masa, iar Paul plantează arbori, are grijă de grădină. Nu simt
nevoia să învețe, nu-și pun probleme despre societate. Cu toate astea, au o
empatie naturală și grijă față de alții. Când o sclavă fugită ajunge pe domeniul
lor, Virginia vrea s-o ajute și o conduc împreună la stăpân, care promite să
n-o pedepsească, dar nu se ține de cuvânt. Ei înșiși au sclavi, și asta nu li
se pare ceva scandalos, mai ales că sclavii lor sunt un fel de membri ai
familiei. Nu-i abuzeaza, sunt prieteni, dar respectivii oameni din Africa sunt
totuși sclavi, ceea ce nu pare să deranjeze pe nimeni. Se întâlnesc și cu altă
ocazie cu cete de sclavi fugiți care îi ajută, și iarăși nu iau poziție contra
sclaviei ca instituție. La un moment dat. într-un dialog cu un veteran al
insulei, un martor care relatează faptele după ce a cunoscut bine personajele,
apare ideea că numai ignoranța sclaviei poate face acea situație suportabilă.
Dar se pare că ignoranța asta este esențială și pentru a cunoaște fericirea,
fără măcar să știi asta.
Singurul contact al copiilor cu societatea din jur era
biserica, la care se duceau duminica. Nu erau foarte bine văzuți acolo.
Societatea locală, atât de mică și de îndepărtată, tot tindea să reconstituie
ierarhiile de acasă. Iar mamele copiilor erau persoane aproape nefrecventabile,
ceea ce nu-i afecta prea rău.
Se pare însă că și acest
mic contact cu lumea de afară începe să corupă micile minți ignorante la
prejudecăți. Virginia, devenită adolescentă, începe să se poarte ciudat în
apropierea ”fratelui” ei, căruia chiar îi spune așa. Ideea e că realizează că
înțelege că începe să se maturizeze și să dezvolte altfel de sentimente pentru
el. Și astfel, ea începe să dezvolte ceva extrem de nociv: pudoarea și
timiditatea dată de pudoare. Lăsând la o parte faptul că apariția unor asemenea
sentimente miroase a incest, și că e greu credibil și total indezirabil afară
de situația unei izolări sociale foarte dure, influența mentalităților
patriarhale își face deja simțită prezența. Această schimbare, pe care mama ei
o recunoaște, și își face griji despre cum ar putea evolua lucrurile, adică un
eventual copil neligitim, precum și pierderea interesului lui Paul față de
fiica ei pentru că ”odată ce o fată îi dăruiește inima iubitului ei nu mai are
ce să-i dăruiască”, contribuie la întorsătura nefericită a evenimentelor. Deci
femeia nu învățase prea multe din ce i se întâmplase, conștiința feministă
într-o lume în care scrierile feministe erau atât de rare și greu
accesibile...Și totuși era lumea și chiar limba lui Ninon de l'Enclos, care practica amorul liber și considera
religia drept ceva util în supunerea femeilor.
Cum mama Virginiei era dintr-o familie bogată și
nobilă, o mătușă celibatară, care o condamnase crunt pentru fapta ei
dezonorantă, ajunsă singură și bătrână, dorește să își apropie strănepoata,
Virginia, pe care vrea s-o educe și să-i facă o situație în Franța. Paul se
opune acestei plecări, la fel și bătrânul lor prieten, martorul
evenimentelor, dar la insistențele guvernatorului, fata pleacă spre
civilizație, dar cu promisiunea fermă că se va întoarce.
Fericirea celor două familii suferă o lovitură
iremediabilă după acest eveniment. Virginia e nefericită în civlizație, în
școlile unde învață să fie o doamnă, adică să fie supusă, falsă, superficială.
Cel puțin așa reiese din scrisorile ei, după ce învață să scrie. Ca și Paul,
care după ce se alfabetizează, citește romane la modă. Numai că e repede
dezamăgit de falsitatea oamenilor civilizați. Devine foarte îngrijorat de
soarta Virginiei, care ar putea fi influențată de această lume, care ar putea
ajunge să joace după regulile ei și să nu se mai intoarcă. Ba chiar să se
mărite cu un bărbat cu stare, cum se cuvinea pentru o tânără educată și de neam
ce era. El află de asemenea că e bastard, că nu are origine nobilă, ceea ce
l-ar fi făcut nedemn de ea. Își petrece timpul într-un zbucium continuu legat
de sentimentele Virginiei și de viitor. Bătrânul prieten îl liniștește
lămurindu-l despre funcționarea societății și șansa la fericire.
Acele sfaturi și răspunsuri la îngrijorări reprezintă
o analiză a șanselor căutării fericirii, cel puțin în acea epocă, când contau
averea și rangul. Paul întreabă cum ar putea deveni un bărbat demn de Virginia,
căreia acum îi spunea domnișoară. Trebuia să fie bogat, iar soluția riscantă ar
fi fost în epocă negoțul cu mărfuri din India, dar și pentru asta îți trebuia
capital. A obține o funcție ”în civlizație”, cum ar fi fost să fii admis la
curte, echivala cu compromisuri morale majore, lingușiri și altele similare.
Mai rămânea ceva în mintea naivă a lui Paul: să devină o personă de vază, un învățat,
adică să studieze ”câteva cărți”, apoi pe baza lor să scrie...ceva care să âl
facă remarcabil. Consilierul i-a răspuns că asta ar fi încă și mai dificil,
pentru că îți trebuie talent pentru asta, iar ăsta e încă mai rar decât rangul
și averea. Aici e o diferență, acum talentul nu mai contează. Ajung acele
”câteva” cărți, dacă ai averea și rangul necesare, chiar dacă lucrurile cu
averea și rangul nu mai sunt atât de clare.
Paul se vedea astfel total neajutorat, fără soluții,
disperat. Se trezise într-o lume în care nu avea nicio șansă. Întreabă dacă
femeile din ”civilizație” chiar sunt atât de false ca în romane. Răspunsul e
cumva feminist aici. Falsitatea vine din oprimarea femeilor, care nu au altă
șansă de negociere reală. Și de ce sunt oprimate femeile, întreabă Paul. Pentru
că sunt măritate cu oameni bătrâni, cu situație, contra voinței lor. Paul nu
înțelege de ce se întâmplă așa ceva, de ce nu se căsătoresc oamenii potriviți
între ei, adică femei tinere cu bărbați tineri. E greu să înțelegi patriarhatul,
că femeile de fapt erau marfă, inclusiv pentru familiile de origine.
Paul își petrece viața în acest zbucium, îngrijorat și
de faptul că Virginia nu îi mai scria (mătușa îi oprea scrisorile), iar
zvonurile care circulau vorbeau despre o eventuală logodnă a ei. Numai că
într-o zi primește o scrisoare din care află că Virginia, după mai multe
conflicte cu mătușa, fusese abandonată de această, dezamăgită de rezistența ei
la educație, și se îmbarcase pe o corabie care era deja în apropierea insulei, dar
nu putea să acosteze din cauza timpului nefavorabil, a valurilor mari. Ea chiar
ar fi vrut să se urce pe o barcă și să ajungă la mal, dar era foarte riscant.
Numai că lucrurile devin încă mai riscante. O furtună puternică se iscă, iar
corabia e distrusă de vânt sub ochii lui Paul, al prietenului lor și a altor
membri ai comunității, aflați pe plajă. Un marinar se oferă în ultimul moment
s-o salveze, dar ea refuză să se dezbrace pentru a se arunca în apă. Preferă
să-și sacrifice viața decât pudoarea....Gestul acesta impresionează
comunitatea, care îi deplânge pierderea, în frunte cu fetele sărace pentru care
ea era o speranță.
Sigur, întreaga ei familie e distrusă, începând cu
Paul care moare și el la câteva luni după ea, urmat de mama lui, apoi a ei.
Ideea e că prejudecățile, ierarhiile sociale, mai ales
de inspirație patriarhală, sunt incompatibile cu fericirea, pentru care e
nevoie de naturalețe, libertate, umanitate. Orice atingere a lor poate fi
mortală. Nu știm ce a fost în mintea autorului, dar derularea faptelor arată că
până la urmă Virginia a murit din cauza ideii de pudoare, nenaturală, imprimată
de biserică, de patriarhat. Până la urmă s-a scuturat de goana după bogăție,
poziție în societate, dar nu de rolul ei de femeie castă, care s-a dovedit cel
mai toxic. ”Paul și Virginia” arată că fericirea era incompatibilă cu dorința
de îmbogățire și poziție socială, având în vedere cum erau distribuite acestea,
cine le controla. Societatea cu ierarhiile și controlul ei, accesul la resurse,
la putere, distruge fericirea, care nu poate fi posibilă fără demnitate umană
sau ceea ce anticii numeau ”virtute”. Nu există o șansă reală a căutarii
fericirii, ci ea doar se poate ”întâmpla” în condiții speciale, fără ca oamenii
să fie măcar conștienți de acest dar...Fericirea e departe de putere, glorie,
acceptare socială, când îți permiți să fii departe de ele, și să ai totuși
acces la resurse. Dar pentru asta, alte comproisuri morale par implicate, cum
ar fi colonialismul și chiar sclavia. Și mai e nevoie de ceva încă și mai
improbabil: să găesești și să te poți asocia cu oameni foarte apropiați
afectiv...
”Paul și Virginia” e o poveste despre găsirea
excepțională a fericirii și pierderea ei facilă, atunci când nu îi cunoști
cauzele. Putea fi păstrată fericirea în alte condiții? Greu de spus. E posibilă
viața după pierderea fericirii? Se pare ca nu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu