miercuri, 8 noiembrie 2017

O femeie, reprezentanta unui ONG, a primit reactii negative de la un liceu unde, in cadrul unui proiect, facea educatie sexuala. Spune ca a vorbit si despre feminism, ceea ce ar trebui neaparat sa se faca in scoala, la istorie. Feminismul si studiile de gen reprezinta de fapt istoria si cultura la feminin, recunoasterea existentei sociala (sau a negarii ei) a jumatate din populatia globului. Aceasta femeie se pare ca a vorbit si de rape culture. De fapt nu e atat, e patriarhat, negarea existentei sociale, filosofice, morale, a femeilor.
Reactiile negative au venit de la parinti, dar si de la profesori. Directoarea institutiei isi schimba atitudinea fata de activista, devine ostila.  Apoi am vazut comentariile de pe facebook. Stai, nu e bine, mai bine, nu, pentru ca e feminista. Asa suna grupul misoginilor de serviciu, care pun relgiia pe acelasi picior cu feminismul. Desteptii nu stiu ca feministele sunt cele care au intiat, au luptat pentru drepturile reproductive ale femeilor, pentru dreptul la avort. Patriarhatul vrea femeile desculte si gravide in bucatarie. Feministelor le-a pasat de femeile care au murit facand avorturi, si au dorit ca asta sa se opreasca. Numai feministelor le pasa de femei. Si de-aia trebuie interzise in scoala. Imi pare baieti, dar libertinii masculi, care s-au alaturat apoi ideii de contraceptie ca sa aiba acces la sex, nu au initiat contraceptia. Feministele au facut-o. Ei ar fi violat femeile si daca ar fi ramas gravide, cum au facut-o mii de ani. Barbatii, ca Hugh Hefner, vor doar sa profite sexual de contraceptie, adica sa faca sex fara obligatii cu mai multe femei decat cele mai vulnerabile, adica prostituatele, ale caror vieti oricum nu conteaza, pentru ca ele sunt ale nimanui, in patriarhat.
De ce nu vor oamenii educatie sexuala? De ce intorc oamenii nasul la feminism?  De ce se opuneau si vaccinurilor pentru fete, ceea ce le-ar fi protejat de HPV, formele oncogene. Libertatea sexuala a femeilor ii sperie. O libertate mai mare ar schimba societatea din temelii. Femeile acum se bucura de o mai mare libertatea sexuala, mai multa autonomie, dar asta e doar in interesul barbatilor. Ele nu fac alegeri reale, pentru ca sunt dependente economic, pentru ca toate mecanismele societatii le fac ca ele sa depinda in continuare de barbati. Unul dintre ele, pe langa accesul mai mic la resurse al femeilor prin mecanismele descrise deja, este felul cum este privita sexualitatea reala feminina. Despre care nu se vorbeste aproape deloc. Sexualitatea feminina e asociata cu prostitutia, de fapt cu sclavia sexuala. Nu exista sexualitate feminina libera, sex de placere in cazul femeilor. Numai prostituatele sunt altceva decat femei care apartin cumva unui barbat din punct de vedere sexual.
Si nu ne imaginam cat de mare e aceasta apartenenta in mintea unora. a celor mai multi. Sa zicem ca o femeie are ceva drept sa umble cu mai multi barbati, cand e tanara, sa caute barbatul ideal, de fapt, sau pe cel care se indura s-o ia de nevasta. Ca astfel sa aiba si ea acces, nu atat la sex de placere, cat la reproducere, la copii. Intr-adevar, copiii inafara unui parteneriat cu un barbat, sunt prohibitiv de scumpi ca efort material si mental. Si asa femeile sunt obligate sa-si vanda sexualitatea, capacitatea reproductiva, unui barbat. Adica sa nu aiba acces la alegerile pe care le fac si animalele, femelele, adica ale tatalui copiilor lor, de placere, de dragul genelor si al atractiei sexuale. O catea are mai multe drepturi decat o femeie. O catea ridica coada la cine simte ea, fie dupa miros, gesturi si alti stimuli catelesti, o femeie nu poate face asta decat daca accepta sa se ruineze.
Intrebarea pentru acei parinti ar fi: de ce nu vreti sa se faca educatie sexuala copiilor, inca si in liceu? Ce e ofensator in educatia sexuala? Ce e ofensator in sex? Sexualitatea feminina e ceva ofensator. E pornografie, ceea ce inseamna literal "descrierea prostituatei". Nu are cum sa existe pornografie feminista. Dar sexualitate feminina ar putea exista. Dar in patriarhat nu exista. Ori apartine unui barbat, ori e prostitutie, adica apartine mai multor, spatiului public. Nu femeii.
Asa ceva e de neconceput. Sexualitatea legitima e cea care apartine unui barbat. E incredibil cat de mult se considera, in mintea celor mai multi, ca o sexualitatea feminina, viata femeilor, e ceva ce exista doar pentru a satisface un barbat. Injuraturile care imi sunt adresate in chip de comentarii pe blog arata ce simt de fapt barbatii patriarhali, dar nu numai. Femeile exista ca sa nasca si sa educe copii, ceea ce reprezinta necesitatile unui barbat, nu ale unei femei. El cumpara o femeie in scopul de a-i naste si educa urmasi, eventual fii. Femeile se incapataneaza sa vada altceva in majoritatea relatiilor heterosexuale patriarhale. Dar nu e. Cat de denaturate, de rupte de ele insele si de propria identitate, individualitate, devin femeile prin rolurile patriarhale care li se impun, e greu de apreciat. Femeile ajung sa existe doar pentru copiii lor, pentru familiile lor, se identifica cu aceste grupuri, cu aceste roluri, si ele ca fiinte umane inceteaza sa mai existe. Dar unele poate inteleg asta daca li se spune, unele regreta, dar nu si cele care se adapteaza la patriarhat, care gasesc si o satisfactie, un rost in asta.
Un misogin plin de ura imi spunea pe blog ca rostul meu nu e fericirea individuala, ci sa nasc copii, sa-i cresc, sa fac din ei "barbati" adevarati (femeile nu conteaza), care sa ma respecte cand voi fi o oasca obosita. O femeie, in viziunea lui, nu poate fi respectata decat de copiii pe care i-a crescut. Ea nu poate fi respectata pentru altceva si de altcineva. El nu intelege insa ca pentru a fi tu insati, pentru a fi cu adevarat respectabila, si eventual respectata, trebuie sa continui sa existi ca tine insati, nu ca o mama de familie, ca o fiinta care se identifica cu un grup sau cu copiii ei. Sau poate ca tocmai, intelege si nu vrea sa se stie. Cred ca nu respect pe nimeni mai mult decat pe feministe. Si cred ca cel mai bun mijloc de a fi respectata la batranete e sa faci ceva pentru alte femei, pentru comunitatea femeilor, pentru feminism.
https://www.youtube.com/watch?v=7XMDWDXeEuU&feature=share

Avem aici un esantion despre cum gandesc femeile patriarhale. Ele ataca imediat alte femei care le arata cum stau lucrurile. Discutia era despre liceenele care, la balul bobocilor, au fost umilite prin posturi cu tenta sexuala submisiva. Femeile ataca  feministele, le numesc "isterice" (ce noutate! asta face patriarhatul), nebune, apoi totul culmineaza cu "vaci". Vaca e un simbol al feminitatii in unele culturi. Ele apara barbatii, ameninta alte femei cu puterea barbatilor. 


Raluca Streja Fetele nu "au fost puse", s-au pus singure in orice situatie de la balul ala, doar nu-s marionete retardate sa nu fie capabile sa aleaga singure.
 · Reply · 
5
 · 6 hrs
Mia Romano
Mia Romano "sunt feminista si cred ca femeile nu au agentie daca fac ceva ce nu se potriveste cu ce imi place mie" lol ok, dar e ipocrizie.
 · Reply · 
2
 · 4 hrs
Bogdan Teleanu
Bogdan Teleanu Ioana petra nu e si nu a fost niciodata feminista, terminati cu prostiile. Nici macar nu cred ca e persoana reala.
 · Reply · 
2
 · 2 hrs
Ioana Petra
Ioana Petra Aha, normal ca un penis stie mai bine ce e feminismul si ce e o femeie. Vrei sa-ti arat cat de reala sunt? Imi aduc si prietenele care se pricep la arte martiale, dar si muschii mei sunt al dracului de reali:) Raluca, draga, nici femeile din Afganistan...See More
 · Reply · 19 mins
Mia Romano
Mia Romano Pisi, stiu si eu arte martiale, daca vrei sa te bati te bati cu mine, nu cu Bogdan. Nu de alta dar Bogdan e baiat finut si nu cred ca ti-ar da una la forta maxima ca sa-ti bage mintile in cap ca nu e ok sa faci amenintari de tough guy pe internet.
 · Reply · 18 mins
Mia Romano
Mia Romano Te rog nu mai abera cu patriarhatul, esti ipocrita. Nu e cazul aici in Romania de comparatii cu burqa. Sunt copii plini de hormoni, nu patriarhatul care face probleme, cel putin in cazul asta, singular. Ca avem o problema de mentalitate in tara este alta treaba
 · Reply · 16 mins
Mia Romano
Mia Romano Dar urland despre patriarhat si amenintand barbatii aiurea pe net nu faci pe nimeni sa te asculte, ca suni ca o nebuna isterica.
 · Reply · 16 mins
Alexandru Costache
Alexandru Costache Incep sa cred ca treaba cu "feminism is a mental disorder" e pe bune.
 · Reply · 13 mins
Mia Romano
Mia Romano Si eu sunt feminista, nu ne judeca pe toate dupa nebunele astea pls :'(
 · Reply · 13 mins
Amalia Todorov
Amalia Todorov Conversatia asta e motivul pt care sunt autista...
 · Reply · 12 mins
Mia Romano
Mia Romano also, Ioana tu nu ai deloc simtul conservarii? daca era Bogdan vreun nebun si chiar te lua in serios si venea dupa tine? e ditai namila de om, iti da un branci de te arunca in centrul pamantului.
 · Reply · 11 mins
Ioana Petra
Ioana Petra Feminista care vorbeste de isterie la femeile care pun problemele intr-un fel care nu place. Oare cine mai zicea asta? Si ce fel de feminista esti tu, Mia, care nu stie acest lucru esential?Ce stii tu despre feminism? Probabil termenul., suna bine. Dar crede-ma, inseamna ceva.
 · Reply · 11 mins
Mia Romano
Mia Romano Amalia Todorov conversatia asta ma face sa vreau sa fiu mai autista, sincer
 · Reply · 11 mins
Mia Romano
Mia Romano Draga mea, unde am zis ca esti isterica? Am zis doar ca logica ta este inerent gresita, ceea ce i-as fi zis si unui barbat. Si chiar tu faci treaba asta, deci esti in continuare ipocrita - presupui ca nu stiu feminism doar pentru ca nu e acelasi ca al tau. Du-te inapoi pe tumblr, ms.
 · Reply · 10 mins
Ioana Petra
Ioana Petra Mia Romano, da, practic tu ma ameninti. Si zici ca esti feminista. Nu, draga, esti o patriarhala de toata frumusetea patriarhala. Sa vedem daca ti se intampla ceva, cine o sa-ti ia apararea, namila de om care poate veni dupa o feminista sau nebuna ca mine? De-aia trebuie facuta diferenta dintre patriarhale si feministe. Tu beneficiezi de tot ce au facut nebunele ca mine ca sa lingi masculii si patriarhatul. Fii rezonabila ca o sa-ti dea ce stiu ei sa dea femeilor!
 · Reply · 9 mins
Mia Romano
Mia Romano tu esti troll, sunt convinsa de asta, ca cineva real nu poate fi asa ipocrit, imi este imposibil sa cred ca esti atat de prajita la creier incat sa nu iti dai seama ca fix tu l-ai amenintat pe Bogdan lol.
 · Reply · 8 mins
Ioana Petra
Ioana Petra Mia Romano simtul conservarii pe termen scurt il au patriarhalele. Conserva si status quo-ul:)
 · Reply · 8 mins
Mia Romano
Mia Romano esti nebuna sau un troll prost, te rog du-te si culca-te :)))
 · Reply · 7 mins
Raluca Streja
Raluca Streja Ioana, oameni ca tine cu ochelari de cal o sa rezume mereu cam orice situatie la aceeasi retorica de cacat neofeminista. TBH nici nush de ce-si pierd timpu fetele astea cu tine :) Mi-am adus aminte de tine, tu spamezi de cand lumea cu aceeasi placa.

Sincer, cred ca esti bolnava oleaca. :) Pentru ca mi se pare imposibil ca subiectul sa varieze, dar cineva sa dea vesnic aceleasi raspunsuri. Mai putin daca-i dus cu pluta.
 · Reply · 
1
 · 7 mins
Ioana Petra
Ioana Petra Eu puteam sa-l amenint, dar tu nu aveai voie, daca te pretinzi feminsta. Nu esti feminista cand ameninti alta femeie, ii spui sa faca ciocul mic, ca un barbat e puternic. Asta face patriarhatul, fata mea.
 · Reply · 6 mins
Mia Romano
Mia Romano sunt feminista tocmai pentru ca amenint pe toata lumea ;) iar eu nu ti-am zis sa taci ca e bogdan puternic, ti-am zis sa taci ca nu este ok si demn DE NIMENI indiferent de sex sa ameninte cand simte ca nu are dreptate. Vaco.
 · Reply · 5 mins
Mia Romano
Mia Romano si astept sa-mi spui ca e inca o dovada ca sunt sclava patriarhatului faptul ca ti-am zis ca esti vaca,
 · Reply · 5 mins
Raluca Streja
Raluca Streja vai mor de ras :)) ce scoate toanta asta din noi
 · Reply · 4 mins
Ioana Petra
Ioana Petra Raluca Streja Chiar vreau sa vad cate idei ai tu, ce lucruri extraordinar de variate si ce analize feministe tari faci. Iar eu, saraca de mine, am o placa. Te rog sa-mi expui ideile tale! Chiar sunt ingrozitor de curioasa. Si felicitari pentru ca faci o femeie nebuna ca spune anumite lcururi despre sistemul in care traim toate. Sigur nu esti barbat????
 · Reply · 4 mins
Amalia Todorov
Amalia Todorov Cine ameninta pe aci?! Ba copii io am ore pana la 7 azi. Nu ma mai enervati. Cand apuc intru aci cu furtunu in voi!
 · Reply · 4 mins
Mia Romano
Mia Romano Raluca Streja nu-i spune ideile tale ca sigur o sa le interpreteze si p-alea ca fiind ale patriarhatului care te-a spalat pe creier. ca deh, asa fac feminstele adevarata, invalideaza parerile altor femei cand nu le convine narativa lor. #tumblrInAction
 · Reply · 3 mins
Raluca Streja
Raluca Streja nah, nu se merita sa-ti bati capu; stiti cum trebe facut? ca m-o inspirat Mia; zice nebuna ceva, pac reply cu "vaco!" :))
 · Reply · 
1
 · 3 mins
Ioana Petra
Ioana Petra argumentele suprem: sunt vaca! Macar vegana de as fi! Va multumesc pentru replicile feministe! CU voi, patriarhatul nu e in pericol. Felicitari! Astept ideile Dnei Streja, nivelul dnei Romano l-am vazut! Vreau sa vad de ce nu am dreptate. Stiu, n-o sa vad asa ceva, pentru ca nu exista:) Adevarul va inspaimanta mai rau decat orice.
 · Reply · Just now
Mia Romano
Mia Romano Vaco!


Despre mine

Am absolvit o facultate tehnica, am ceva experienta in mass media.

Tags

patriarhat feminism Andrea Dworkin Freud comunism feminism radical patriahat Ayaan Hirsi Ali Ilinca Bernea Mary Wollstonecraft sclavie Africa Alexis de Tocqueville Epopeea lui Ghilgamesh Marx Mihaela Miroiu Romania Rusia matriarhat 7000 ani Betty Friedan Biblia China Cordelia Fine Elisabeth Badinter Franta Harriet Taylor India Iran Jared Diamond John Stuart Mill Rosalind Miles avort femei patriarhale heterosexualitate prostitutie sexism 7000 years Arabia Saudita Atena Balzac Dworkin Elena Udrea Engels Europa Grecia Hitler Japonia Lenin Leo Frebonius Miroiu Oriana Fallaci Simone de Beauvoir Stalin discriminarea femeilor fericire legalizarea prostitutiei misoginism radio Guerrilla revolutie sexualitate 8 martie ALice Nastase AUR Afghanistan Ann Fausto-Sterling Ansari Aung San Suu Kyi Ayan Hirsi Ali Belgrad Bete Davis Bourdieu Casandra Corinne Hoffmann Dan Alexe Dawkins Dobrovolschi Egipt Elena Ceausescu Eva Frans de Waal Georges Sand Hillary Clinton Holly Hunter Imperiul Otoman Intercourse Isaac Asimov Islam Israel Jenny Nordberg Kadare Legende Androgine Libia Mad Men Madonna Maria Cernat Martha Bibescu Martin Luther King Mesopotamia Moartea Neagra Mustafa Kemal Nietzsche Ninon de L'Enclois Noam Chomsky Occident Pakistan Panait Istrati Pearl Buck Polonia Putin Rafila Robert Flaceliere Sfantul Valentin Sofia Nadejde Sorin Lavric Spinoza The femine mystique Tim Robbins Traian Ucraina Valahia Valerie Solanas Virginia Woolf Woman Hating Wuthering Heights Zorba Grecul antropologie clitoris colonialism corvoada heterosexuala democratie eurocentrism femei femei de dreapta feudalism gen gene imbatranire lesbianism menopauza mutilare genitala neoliberalism ortodoxie politica rasism relatii reviste pentru femei roluri de gen romani science fiction sclavagism sindromul Stockholm societati matriliniare sociobiologia sociobiologie toader Paleologu trans transexualitate viol virginitate #metoo . fluiditate de gen 50 shades of Grey AUR; Diana Ivanov-Sosoaca Adina Mocanu Adrian Popovici Adrien Brody Afganistan Agamemnon Ahile Ahmet Hamdi Tanpinar Aietes Aimee Cesare Alain Delon Alan Clement Albert Einstein Alberto Moravia Alegeri prezidentiale Alexandra Kolontai. Balzac Alexandra Paftală Alexandre Dumas Alexandre Lacassagne Alexandre Yersin Alexandru Stermin Alice Coffin Alice Schwartzer Alice Schwarzer Amazon Amelia Țigănuș America De Sud America de Nord Amita Bose Amos Oz Ana Ipatescu Anamaria Prodan Anatolia Andrei Serban Angelina Jolie Annette Benning Anwal El-Saawadi Anwar El-Sadat Arbanasi Ariadna Arsenie Boca Ashley Judd Assad AudreyTautou Augustus Aura Christi Aurea Foundation Aurora Aurora Liiceanu Aurore Dupin Austin Powers Badea Basarabia Basescu Becali Belgia Berlin Bernadin de Saint-Pierre; Mauritius Betty Mahmoody Beyonce Blestemul de a fi femeie Brad Pitt Braila Brave New World Brazilia Braătescu-Voinești Brian Warner Bruno Reidal Burma Byron Băsescu C.s Lewis CNA CNBC CT Popescu Cairo Caitlyn Jenner Cannes Capcana sexelor Capturing Mary Caragiale Carla Maria Teaha Catavencu Catherine Zeta-Jones Cato Caverne de otel Cenorhaditis Cezar Charlotte Ayanna Charlotte Bronte Charlotte Perkins Gilman Chirista Wolf Christa Wolf Christopher Lambert Cipolla Cipru Circe Cisiordania Ciutacu Clitemnestra Clive Owen. Iris Murdoch Cluj Coltescu Columbia Comedia Umana Constantin Dobrogeanu-Gherea Constantin al X-lea Duca Constantinopol Contemporanul Coran Creierul masculin Cromwell Cătălin Striblea D. W. Winnicott DSK Dali Dama cu camelii Dana Budeanu Daniel Defoe Daniela Crudu Darwin Dedal Delia Democratia in America Denisa Comanescu Desmond Morris Devalmasia Valaha Diana Diana Ivanovici Diana Russell Dick Dawkins Die weisse Massai Dimitri Doré Dimitrov Dobro Donald Trump. Hillary Clinton Donna Haraway Dr. Quinn Dracon Dresda Dune Ecaterina Teodoroiu Ecaterina cea Mare Edward Wilson Elena Lupescu Emile Zola Emily Bronte Eminescu Enea Erdogan Erica Moldovan Erich Fromm Erila Isac Ethan Hawke Evan Rachel Wood Evelyn Fox Keller Fabio Geda Fantasemele sexuale ale femeilor Faust Federico Fellini Feminine Mistique Fetele ascunse din Kabul Finlanda Flash dance Flora Tristan Franco Frank Herbet Frankenstein François Mauriac Franța Frumaosa si bestia Gabriel Garcia Marquez Gabriela Firea Gabrielle Chanel Gala Gallad Gaslight Gaza Gellhorn Gelu Ciobotaru Geoana George Orwell George Sand Gervaise Ghilgamesh Giambaptista Vico Gigi Ghinea Gilda Gillian Flynn Giulieta Masina Glen Close Gloria Grahame Gloria Steinam Goethe Gone girl Gosem Grigore Cartianul Grupul feminist radical Guardians of Time Guillaume Hadrian Hallmark Hamurabi Hanul lui Manuc Harald Eia Hariclea Darclee Harper Lee Harry Poter Hatsepsut Hawaii Hecate Hector Heide Gottner-Abendroth Hellios Hemingway Herder Hermes Hiroshima Hortensia Papdat-Bengescu Hugh Hefner Hurem ISIS Ideea Europeana Ierusalim Iliada Ille De France Imperiul Roman Imperiul Țarist Indonezia Indragostita de un Masai Intoarcerea la Laguna Albastra Ion Ion Luca Caragiale Ion Nadejde Irak Iris Murdoch Irlanda Isak Denisen Islamic or Christian feminism Islanda Istanbul Iugoslavia JK Rowling Jamie Bell Jenney Nordberg Jennifer Aniston Jennifer Fox Jennifer Lopez Jenny Marx Jill și Jeffrey Erikson Jonathan Leaf Jordan Peterson Joseph Sobran Judith Butler Jullianne Moore Kalevala Kate Middleton Kate Miett Kenia Keren Blixen Khalida Messaaoudi-Toumi Kinsley Kirghistan Kosovo LGBT Lacan Lamartine Larry Flynt Lars von Trier Lavric Leonor Fini Lev Tolstoy Liban Liberace Liviu Mihaiu Liviu Rebreanu Lorenz Los Angeles Louann Brizendine Luce Irigaray Lucretiu Luke Perry Macarena Madalina Manole Madeline Miller Makarenko Manifestul Partidului Comunist Mara Lucaci Maracineanu Marc Ferro Margaret Atwood Margaret Mead Margineanu Mariana Dumitrache) Marie de Gourany Marilyn Monroe Marin Preda Marry Steenburgen Mary Shelley Marylin Manson Maserati Mateiu Caragiale Matt Damon Maureen Freely Mazare McCarthy Medea Meet the Natives Merckel Meryl Streep Michael Douglas Michael Eric Dyson Michelle Goldberg Mihai Make Ionescu Mihalea Drăgan Mihalea Miroiu Mileva Maric Mircea Badea Mircea Marian Mirel Palada Miss Petarda Miss Platnum Mohammed Moldova Moll King Mombasa Montaigne Mormoni Mosuo NIKK Nagasaki Nairobi Nancy Friday. Napoleon Nasser Nasser. Fratii Musulmani Natalia Onofrei New York New York TImes Nic Nicolae Ceausescu Nicolae Iorga Nicole Kidman Nicusor Dan Nimfomana Nixon Noomi Rapace Norbert Elias Normal Life Noua Dreapta Numele trandafirului Oana Băluță Obama Octav Bancila Odiseea Odiseu Olimpia Orban Oscar Ovidium Balzac Pahlavi Palestina Pamant Pamfil Seicaru Papa Parinoush Saniee Paris Pasifae Pasteru Paul Ipate Paul si Virginia Paulo Coelho Pauza Peal Buck Pekka-Eric Auvinen Penelopa Percile Pericle Pericle. Perse Peter Turner Phryne Phylis Schlafly Picasso. Pierre Bourdieu Plautus Plutarh Polixena Popper Poul Anderson Praxiteles Pretty Woman Priam Prigoana Primul Razboi Mondial Prometeu Promisiunea Qatar Qom R.I. Moore Raluca Turcan Ramita Narvai Raymond Chandler Razboiul impotriva tacerii Razvan Oprea Remus Cernea Republica Islamica Iran. Revolutia Franceza Revolutie industriala Reza Pahlavi Robert Redford Roberta Anastase Roberto Angela Robinson Crusoe Roe vs Wade Roger Scruton Rolls Roma Romain Rolland Romania Culturala Romania Mare Romania ceausista Rosamund Pike Rosi Braidotti Rousseau SUA Sabina Fati Saddam Samuel Huntington Sandra Harding Santorum Sapho Scoala Ardeleana Serbia Sergiu Nicolaescu Sex and the city Sexying the Body Sf feminist Shakespeare Shakira Sharon Stone Sheila Jeffreys Shivani Singh Shulamith Firestone Sila Silija Simon Signoret Simona Tache Siria Skakespeare Sojourner Truth Solaria Sonata Kreutzer Souad Spania Sparta Spartacus Stalislaw Lem Statele Unite Stephanie Coontz Stephen Fry Stockholm Straina Stralucirea si suferintele curtezanelor Suleiman Teheneran Telemah Tennessee Williams Tezeu Thatcher The Subjection of Women The first European Revolution Theodore Zeldine Theoroe Zeldin Thérèse Desqueyroux Tiberiu Tiergarten Titu Maiorescu Titus Livius Totul despre Eva Traian Basescu Transilvania Tsarnaev Turcia UK URSS Umberto Eco Un tramvai numit dorinta Uniunea Sovietica Ursula K. Le Guin Valentine's Day Vaslui Veliko Rârnovo Venezuela Venus Viorica Dancila Virginia Wolf Viviana Hurtada Vlad Macri Vlad Muresan Webo Westworld William William Golding Wollstonecraft Working girl Y Zeina. Djenane Kareh Tager abolire abuz acamdemie feminista radicala. adoptie afaceri feministe agresor alegeri alegeri SUA 2016 alfabetizare anarhie animal social antinatalism arieni asigurare socială asigurari medicale autoritate bacha posh bacterii baieti rai balene bande de cartier barbatul roman blog boala mentala bonobo burghezie burqa butch calitati umane speciale capitalism caractere etnice carte casnicie cautarea fericirii ceier cimpanzeu ciocnirea civilizatiilor cis clasa mijlocie clasism colonizare comportament sexual condus masina conspicuos consumption constiinta contraceptie conventie sociala copil copilul unic corectitudine politică crestinism criminalitate criza masculinitatii cromozom X cultura cretană cultura occidentala cultura prostiei curva daci dictaturi die Fremde dioicitate discreditarea feminismului dominatia masculina drama drepturi civile drepturile femeilor drepturile omului durere ecograf educatie educatie sexuala eliberarea sexuala epatarea esentialism etrusci f emininism familia familie familie matriarhala familie patriarhala familie traditionala fanarioti fascism femei emancipate femei in feminism femeie moderna femicid feminin femininsm feminism al diferentei feminism room-service feminism. munca domestica feministe feminsim feminst ficțiuni relae frigurile galbene frumusete fundamentalisti darwinisti gen gramatical hemafroditism hermafroditism heterosexualite hidra de apa dulce hijab holera homosexualitate human rights imbecili incorectitudine politica inginerie invidie istorie kabilii kate milett lamentare legalizarea drogurilor legalizarea traficului de arme legalizarea traficului de organe legea sanatatii lesbianism politic liberalism luptă de clasă mafia patriarhala mama ideala manifest feminist manifestatie spontana marea cultura marsul panaramelor marxism marș masculin masculiniate mijloace contraceptive minciuni minoritate minoritati misogini modernism monoteism musulmani naturalism necredincioasa nefericire negrid negritude nemurire neutrino neutru nuditate nunta de aur oi operatii estetice orgasm orgasmul vaginal pacat panarama pandemie parenting partid feminist radical pasiune romantica patriarahat patriarchy patriarhale patriarhat. Afganistan pensie pilula contraceptiva pizdificarea societatii porneia pornografie prejudecati patriarhale preoti primavara araba printese pro-life proletariat protozoare psihanaliza psiholog psihologie psihologie evoluționistă psihoterapie psihoterapie feminista pudoare putere refulare regina Victoria relatii fara obligatii relatii heterosexuale relatii reusite relatii romantice relativism cultural religiile abrahamice roboti roman romantici germani rusine sacrificii sclavi sclavia femeilor scorpie securitate sex sexualitate feminina sf siguranța femeilor sinucidere situatia femeilor slutwalk societate societate civila societati "male dominated" societati matrilineale sociobiology sociologie stereotipuri de gen studii studii de gen studii despre femei submisivitate substantia nigra suprarealism talibani tarfa tari arabe tarile romane testul Bechdel the caged virgin tiktok transfer genetic transsexualitte umbra urme pe culturi utopia utopii valorizarea femeii valul islamic viagra pentru femei vietii si relatii nonpatriarhale viitor violenta domestica violenta. violență patriarhală vis von Hayek von Mises vot universal youtube ziua fetei închisoarea Newgate

Video of the Day

Contacteaza-ma:

Nume

E-mail *

Mesaj *