vineri, 12 decembrie 2014

Se spune ca cea mai fericita zi din viata unei femei e aceea cand devine mireasa. De asemenea se spune ca femeile viseaza la acea zi din copilarie. Nu am fost una dintre acele femei, poate pentru ca in copilaria mea miresele nu aratau prea bine. Foarte multe dintre ele erau gravide, intr-o tara in care avorturile erau interzise. Sarcina le facea sa devina mirese in graba, uneori sub tensiune si in plin conflict familial.
Dar ce nu li se spune femeilor e cat de greu e sa ajunga mirese, iar si daca o fac, ce trebuie sa faca pentru a ramane casatorite. Daca sunt feministe, intr-o societate declarata meritocrata, ele cred ca realizarile profesionale, calitatile individuale le vor ridica pe piata sexului si sansele lor de a avea acces la barbatii cu calitatile pe care ele sa le aprecieze vor creste. 
In realitate nu este asa. Pentru ca sistemul este creat pentru barbatii care au succes, pentru a cuceri si a merita femeile cu calitatile pe care le vor ei. Cavalerul plin de glorie accede la mana printesei superbe. Femeia la fel de merituoasa ca un cavaler plin de glorie nu se poate astepta la mana unui print superb. Daca o face, dezamagirea imensa e garantata. Sau acest lucru se intampla foarte rar, daca acel print e un evreu sensibil si foarte educat, cum apare in filmul "Sex cu bona mea". Daca nu are norocul de a intalni un tanar de acest tip, femeia merituoasa nu primeste nimic pe linia asta.
Te-ai astepata ca o societate dreapta sa recompensese indivizii de ambele sexe care au merite deosebite, care au muncit si au luptat, mai ales cu ei/ele insisi/insele, ca sa aiba realizari remarcabile. Dar nu, acest lucru nu se intampla. Pentru ca femeile sunt devalorizate la fiecare pas. Aceeasi realizare, daca apartine unei femei, isi scade din valoare. Orice succes, daca este feminin, e mai putin succes.
Devalorizarea asta e cumplit de dureroasa. E o nedreptate imensa, care le face pe femei sa simta ura imensa si dispretul lumii fata de ele, care le neaga dreptul la fericire, la dreptate, la bucuria recompensei. Cum sa nu fie depresia mai bine reprezentata la femei? 
Sexul este politica, sexualitatea, alegerile noastre sunt politizate. In Occident, femeile respectabile, care se califica pentru relatii legale, putine dintre ele, trebuie sa aiba un anumit profil. Restul sunt un fel de prostituate, mai mult sau mai putin. Chiar daca pot fi respectate si apreciate ca persoane implicate in proiecte profesionale, sociale, politice, ca prietene (toate astea inca recent),  acestea nu merita investitia afectiva si materiala a unei realtii legale sau importante. Femeile care nu au un anumit comportament, adica unul decent, fara prea mari variatii afective, fara manifestari prea libere, adica fara mari probleme existentiale, care nu sunt suficient de tinere, de familie buna, sustinute social, cu alte cuvinte, care nu arata bine, adica in standarde, nu se califica de cele mai multe ori pentru a fi implicate in relatii cu ceea ce s-ar numit "printi". Nici cu barbati cu mai putine pretentii, adesea. 
Nimic nu s-a schimbat in esenta de cand femeile fara zestre erau excluse de la relatii legale. Femeile pentru relatii importante sunt una, celelalte sunt celalte, lipsite de importanta umana, dispozabile, sentimentele si durerea lor nu conteaza. Stii ca e asa, ca nu ai nicio sansa sa ai o relatie adevarata daca esti saraca, dar uite, societea meritocrata iti ofera o sansa. Aceea a realizarilor, care te pot elibera de mizeria ta, de clasa ta, de casta ta, de cetatenia ta. Dar e o iluzie, acest lucru nu se intampla, sau daca se intampla, pretul e de neimaginat. E de neimaginat ce mari trebuie sa fie realizarile tale pentru a concura cu o femeie care are pur si simplu din nastere o pozitie sociala favorabila, care e din nastere o femeie respectabila, care se poate marita cu ceva ce seamana cu un print. 
Aici as putea vorbi de filmele americane, cum ar fi "Working girl"sau "Flash dance" prezinta femei din clasa muncitoare, care au studiat la seral, dar care sunt inteligente, curajoase si mai ales creative, si care castiga in lupta cu femeile cu "clasa", adica dezirabile, sau care pur si simplu pot sa fie dorite. E minunat sa speri ca exista o astfel de societate. Din pacate, femeia trebuie sa fie femeie, sa se incadreze in acele tipare. Chiar si pentru barbatii pentru care aceste tipare nu conteaza, care trec peste toate prejudecatile, tentatia de a blama o femeie pentru ceea ce e condamnabil pentru o femeie, adica libertatea actiunilor, mai ales sexuale, e foarte mare. Cu niciun barbat o femeie nu e atat de libera pe cat crede, pe cat ar dori si ar merita. Asta, avand in vedere situatia femeilor, cand libertatea lor e oricum foarte limitata. Daca ar fi sa aplicam principiul dreptatii, ele ar trebui sa se bucure de mai multa libertate decat barbatii, pentru a-si explora posibilitatile de eliberare. Asta ar fi posibil doar cu marea solidaritate feminina, care de fapt nu exista. Insesi feministele sunt foarte divizate intre ele, prin idei aproape ireconciliabile. Iar revendicarile lor sunt foarte foarte modeste oricum.
Ce e de facut? Greu de spus. Totusi, inca sper ca femeile de succes ar putea schimba mentalitatea. Daca sunt feministe cu adevarat. 

joi, 11 decembrie 2014

Recent am asistat la niste discutii pe grupuri feministe radicale despre psihoterapia adresata femeilor, despre felul cum ar trebui sa se abordeze problemele societatii care le afecteaza. Discutia asta, dar nu numai, m-a facut sa inteleg ceva din cat de mult sunt furate femeile in societatea in care traim, cat de mult sunt mintite si invatate sa-si nege dorintele si interesele reale. Cat despre problema psihoterapiei, mai ales avand in vedere ca femeile sufera de depresie mai mult decat barbatii, mai ales dupa varsta de 30 ani (de ce oare?), cred ca sursa principala a nefericirii femeilor este patriarhatul.
Femeile sunt nefericite in primul rand pentru ca sunt dresate sa-si doreasca lucruri care nu le fac fericite, lucruri de care nu au nevoie, mai mult, lucruri care in realitate le distrug vietile. Pentru ca patriarhatul e un sistem opresiv la adresa femeilor. Atunci tot ce le impune nu poate fi in interesul lor, nu are cum sa le faca bine. Psihoterapia adresata femeilor ar fi in primul rand anti-patriarhat, anti-spalarea pe creier pe care acesta o aduce.
In primul rand, revistele glossy sunt ceva foarte toxic pentru femei, ajutandu-le sa se mentina in starea de nesiguranta si nefericire perpetua. Cum apare in articolul din link, sfaturile din revistele pentru femei sunt identice cu cele pentru persoanele cu risc de a fi luate ca ostatici. Ele mentin femeile dependente, niste persoane care dezvolta sindromul Stockholm. Iata doua mituri servite femeilor care pot fi distruse:
1. barbatii au mai mare nevoie de femei decat femeile de barbati
2. barbatii vor afectiune si atentie mai mult decat femeile
Daca isi insusesc aceste idei, sustinute de studii, femeile heterosexuale se vor elibera de o pate din nesiguranta si presiunea pe care o simt in viata de toate zilele.
Calitatea proasta a barbatilor vine nu numai din natura, ci si din educatie, daca ei isi aroga rolul de provideri, adica aduc bani, confera status social, si dincolo de asta pot fi oricum. Daca femeile vor invata ca nu e cazul, ca ele trebuie sa se ajute pe ele insele, sa formeze sisteme de ajutor reciproc, institutii care sa se ocupe de ele si de sansele lor, sa inventeze artefacte care sa le faca viata mai usoara. In ultima instanta, femeile au nevoie de barbati ca amanti. Daca vor intelege asta, atunci si barbatii vor intelege ca trebuie sa fie altfel, sa se poarte altfel, sa vada lucrurile altfel. Rolul lor se va schimba, dar daca se vor adapta la asta, in mod sigur vor fi ei insisi mai fericiti. Dar sigur, nu de fericirea barbatilor e vorba acum, ci de a femeilor.
Femeilor trebuie sa li se spuna adevarul. Iar femeile de succes ar trebui sa faca marturisiri nu despre cat de fericite sunt, ci despre ce abuzuri au incasat, ca femeile sa nu se mai simta vinovate si sa se autoblameze pentru ce au suferit.
Cred ca patriarhatul, care are in centrul satisfacearea sexuala a barbatilor prin dominarea si obiectificarea femeilor, ar putea fi distrus pornind de la aceasta radacina, si anume prin exprimarea si definirea necesitatilor femeilor, apoi pe aceasta baza crearea unor institutii care sa le serveasca pe ele, impreuna cu condamnarea si scoaterea inafara legii a institutiilor patriarhale. Dar pentru asta trebuie lucrat mult, anume inteles ce anume le face pe femei fericite.

http://www.nationalreview.com/articles/340863/ifeminine-mystiquei-50-lauren-noble?pg=2

http://www.nostatusquo.com/ACLU/Porn/orgasmpol.html

vineri, 5 decembrie 2014

In ultimul timp, determinismul in biologie face ravagii, am putea spune. Sentimentele si dorintele patriarhale plutesc in aer, sunt respirate de barbati. Cand cei care au acces la putere si mai ales la puterea de a se exprima si a influenta masele cu asta, isi imbraca dorintele si aspiratiile patriarhale in concepte filosofice, politice, mai nou, stiintifice, si astfel status-quo-ul e mentinut prin mijloace variate de la epoca la epoca. De multe ori ma intrebam cum ar fi fost scrierile sacre daca ar fi fost scrise de femei. Ce instructiuni le-ar fi dat femeilor pentru a se purta cum trebuie cu barbatii?
Acum e la moda genetica si evolutia darwinista, sigur, cu paradigmele sociobiologice, care stralucesc prin lipsa lor de perdea cand e vorba de rolurile de gen, al caror rol mistic este acela de perpetuare a genelor, a speciei. E ceva mai plin de mister, de sens, decat religia. E dictatura naturii, a legilor ei, care le depasesc azi pe cele ale lui Dumnezeu. Dar sa nu ne facem griji. Daca pana la urma, si sper ca urma asta sa fie aproape, se va da de pamant cu toate aceste anecdote si bancuri spuse in limbaj stiintific, sentimentele patriarhale, atat de adanc inradacinate, vor gasi altceva de care sa se agate si sa infloreasca. Singura solutie e, zic eu, schimbarea radicala a conceptiilor despre sex, cu reconsiderarea dura a feminintatii, in sensul valorizarii ei maxime.
"Mostenirea lui Liberace", un film despre pianistul gay Liberace, cu Michael Douglas si Matt Damon in rolurile principale, ilustreaza clar ce inseamna de fapt roluri de gen. Relatiile dupa modelul patriarhal sunt la fel si cand sunt implicate persoane de acelasi sex. In acest film descoperim pattern-uri intalnite in relatiile abuzive, in general intre persoane de sexe diferite. Acelasi mod de a-i distruge partenerului personalitatea, de a-l izola, de a-i reduce drepturile (tu ai voie sa-l inseli, el, nu), de a dicta in relatie, chiar de a modifica fizic acea persoana, exista in relatiile homosexuale. Liberace ii cere partenerului sa-si faca operatii estetice pentru a semana cu ele. Acesta din urma isi pierde pana si propria fata. Diferenta de varsta, si chiar usurinta cu care te debarasezi de cineva cand nu-ti mai place, totul e la fel. Controlul material nu lipseste. Partenerul lui Liberace traia in lux, dar nu avea bani pe mana. Relatiile abuzive sunt relatii abuzive. Nu degeaba se vorbeste de roluri de gen, diferite de sex, acest film ne demonstreaza asta cu varf si indesat.
Da, numai ca in patriarhat se desemneaza astfel de oameni de la inceput, e mai rau decat comunismul, e ca fascismul, nu ai nicio sansa daca te-ai nascut asa. In comunism existau taberele de reeducare, lagarele, ti se oferea o sansa, oricat de macabra ar fi fost. Macar puteai sa-ti faci lobotomie sociala sa devii membru al clasei muncitoare. Dar in patriarhat nu poti decat sa-ti faci operatie de schimbare de sex. In fascism ce poti sa faci? Pana la urma, da, e mai rau. E mai rau si decat inchizitia, macar puteai sa te crestinezi daca erai evreu.
Patriarhatul e numai despre oamenii slabi care pot fi exploatati. . E cultura fortei si a brutalitatii etalarii fortei, a amenintarii cu forta! Cultura razboiului, a prizonierilor de razboi, a sclavilor invinsi, a violului. Pretextele sunt bine puse la punct. Atat!

miercuri, 3 decembrie 2014

Un film despre o femeie care a avut o aventura cu un barbat, a ramas gravida, apoi el a a fost anchetat, ea a crescut copilul recunoscut de un alt barbat. In dictatura comunista. Dupa 20 ani se reintalnesc, el afla de copil. Apar tensiuni.In cele din urma siutatia ramane cum a fost. Lucrurile par a se fi linistit, pare ca toata lumea a castigat, dar de fapt femeia a pierdut. Fericirea in viata personala, sentimentele unei femei nu conteaza. Cat de frumos povestea depre sotul medic care ii ajutase copilul sa se vindece de o malformatie dobandita la nastere! Ca si cand ar fi fost un gest extraordinar. Daca o prietena doctorita ar fi facut asta cum ar fi fost? Normal. Dar cand era vorba de sotul ei, era extraordinar. Filmul se numeste "Roxanne" si e un film romanesc.
O poveste trista, peste care societatea trece fara sa-i pese. O poveste interculturala. In articolul din link este vorba de modul cum inclusiv justitia, dar si alte institutii, crediteaza familia cu doi parinti in detrimentul femeilor care raman in relatii abuzive pentru binele copiilor. Familia cu doi parinti, cum arata si titlul articolului, e letala pentru femei. Obsesia familiei cu doi parinti e darul patriarhatului. Nu putem face nimic pana nu condamnam patriarhatul si incepem sa condamnam mentalitatile. Fata de situatiile dureroase ca violenta de gen si prostitutia, revendicarile fericirii femeilor, a dreptului lor real nu doar la securitate fizica si financiara, ci la fericire, pare o revendicare prea scumpa. Dar de aici ar incepe tot. Daca societatea s-ar dezice de valorile patriarhale, lucrurile ar incepe sa se schimbe.
Maternitatea nu e o datorie si o placere pentru femei, care in patriarhat, cum titra un articol, sunt utere dispozabile. Maternitatea e o alegere care trebuie sa fie bine cantarita de femei. Cum am mai spus, femeile vin in societate pentru a fi inselate, exploatate, umilite, ucise. Ele trebuie sa se fereasca de institutiile publice, care sunt contra lor, sunt dusmanii lor.
Femeile, dupa al treilea val de feminism, care de fapt a deconstruit feminismul cu totul, sunt ca niste soricei cu creierele infestate de paraziti care le anihileaza vointa si constiinta. Ele au iluzia libertatii, a alegerii, cu care se conformeaza foarte frumos patriarhatului. Ele nu fac altceva decat sa satisfaca dorintele barbatilor cu zambetul pe buze, fericite si mandre de ce li se intampla. Daca prostitutia si pornografia au ajuns factori de putere pentru femei...
Ceea ce e foarte interesant  pentru o feminista adevarata, e ca sexul, pentru cele mai multe femei, nu e o alegere reala. Ele fac sex tot pentru a se conforma cumva patriarhatului. Fara sa stie, poate fara ca multe dintre feministe sa stie care e situatia reala. Am citit mai multe articole care m-au pus pe ganduri. Exista tinere care fac sex pentru a fi populare, si adesea raman gravide in aceasta incercare de acceptare sociala. Altele fac sex pentru ca asta e, trebuie sa faca. Cum spun unele feministe, acum orice femeie trebuie sa fie disponibila pentru orice barbat. Adica trebuie sa fie gata sa satisfaca orice barbat. Si care e beneficiul ei? NU inteleg. Se pare ca e acceptarea sociala, datoria, un fel de popularitate sau doza infima de afectiune a unui barbat pe care cel mai probabil nu l-a ales ea. Sinistru! Cum poate cineva trai asa? Cum pot trai asa milioane de femei? Si nimanui nu-i pasa? Nimic nu s-a schimbat, femeile isi fac numarul, isi joaca rolul de gen fara ca sa se gandeasca cu adevarat la ele, fara ca societatea si institutiile sociale sa fie in serviciul lor cu adevarat, ci impotriva lor. E mai multa opresiune decat ne imaginam.
Am vazut recent o caricatura in care era descrisa relatia dintre o femeie si un barbat in Islam si apoi la atei. Barbatul musulman statea in genunchi in fata femeii si-i daruia flori, pe cand barbatul ateu statea in picioare si femeia in fata lui facandu-i sex oral. Auzisesem de mai multe ori de femei din Occident care s-au declarat feministe si au trecut la islam, din simplul motiv ca islamul li se pare mai feminist. Mi s-a parut bizar. Am vazut si femei care au calatorit in tari musulmane, s-au casatorit cu localnici, declarand ca voiau barbati care sa se poarte mai bine cu ele, sa le respecte mai mult. Pare iarasi ciudat avand in vedere oprimarea femeilor in multe tari musulmane. Aceasta chiar exista, nu e o minciuna. Dar se pare ca nu e generala. Exista barbati musulmani, educati si sensibili, care se poarta mai bine decat occidentalii cu femeile.
Credem ca situatia femeilor din Occident e cea mai buna si frumoasa. Feminismul vine de aici, cele mai multe succese repurtate de feminism sunt in Occident. Dar lucrurile sunt mai complicate. Sigur ca e vorba de istorie. Femeile aveau un status mai bun aici si in urma cu cateva secole, erau mai libere, puteau circula, avea proprietati. E o oarecare traditie antica, si in Imperiul Roman femeile erau destul de libere. Dar iarasi, care femei?
Existau femei aristocrate, femei din patura mijloacie, care se bucurau de libertate de circulatie, puteau avea proprietati. Dar la polul opus era o masa de femei sarace, care nu detineau proprietati, care nu aveau nici zestre, si aveau de ales ori intre munci foarte grele si foarte prost platite si prostitutie. In timpul reginei Victoria prostituatia, cauzata de numarul mare de femei fara zestre, era o problema. Femeile isi cumparau libertatea, demnitatea, Lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Cele care nu aveau, avere deveneau prostituate. Alexis de Toqueville, in "Democratia in America", spune ca a vazut in America situtatii de viata teribile, dar e un pret just pentru mentinerea societatii. Se referea la prostitutie. Daca facea apologia libertatii individuale, cand ajungea la femei, nu mai era cazul. Ele erau libere doar sa-si aleaga sotul "din dragoste", in rest trebuia sa-si aiba grija de rolul de sotie, asta in cazul fericit in care puteau sa-l aiba. Femeile, atat sotiile, cat si prostituatele, trebuia doar sa serveasca barbatii, astfel societatea fiind salvata. Ca si cand femeile nu reprezentau societatea.
In Biblie, deci la soceitatile traditionale de evrei de acum peste 2000 ani, prostitutia pentru fiicele lui Israel e interzisa. Probabil nici in Islam nu exista asa ceva, cel putin nu cred ca e acceptata. Toate femeile trebuie sa aiba un minimum de demnitate. Niciunele nu sunt foarte libere, dar niciunele nu sunt teribil de jos ca fiinte umane. Adica sclave. In Grecia existau porneia, prostituate sclave. De acolo vine cuvantul "pornografie", adica descrierea prostituatei.
Asa-zisa eliberare a femeilor din Occident, si aici nu blamez feminismul, ci capitalismul, a transformat toate femeile in prostituate. Niciuna nu mai e doamna respectabila, toate sunt prostituate. Cel putin o perioada din viata lor, mai ales la inceputul relatiilor, trebuie sa joace acest rol. Alfel nimic nu se leaga. Barbatii pot alege, toate femeile sunt disponibile. In "Gone girl", chiar daca acest aspect nu e foarte clar, este usor de constatat. Femeile fac totul ca sa seduca. Apoi vad ele...unele pot deveni doamne respectabile, foarte putine. Urmeaza apoi cativa ani de teste in care ea trebuie sa satisfaca si sa satisfaca. Cine vrea sa inceapa o relatie in aceste conditii? Unde e fericirea femeilor, dorintele lor?
Foarte posibil ca in urma cu cateva generatii, femeile, chiar si la noi, sa fi putut pune, cel putin din anumite puncte de vedere, mai multe conditii in relatii. Disponibilitatea mai redusa la sex si a satisface a femeilor ar fi facut relatiile mai valoroase. Barbatii Occidentali sunt de cele mai multe ori, mai liberi decat oricand, pot pune cele mai multe conditii.
Ce e de facut? Sigur, feminism. Radical, nu de valul al treilea.




http://mobile.nytimes.com/2014/06/22/opinion/sunday/domestic-violence-and-two-parent-households.html?_r=5&referrer

marți, 2 decembrie 2014

Cele mai multe despre natura umana se afla de la oamenii cei mai diferiti. Asta spunea Nietzsche, adaugand ca e ceva extrem de dureros. Asa s-ar putea spune ca si cele mai multe lucruri despre natura umana, despre om ca fiinta sociola, zoon politikon, afli prin contactul cu cele mai diferite culturi. Multe raspunsuri despre lume, dar si despre lumea ta, apar din confruntarea altor culturi. Si culturile cele mai vechi, primordiale umane, s-ar putea spune, sunt in Africa.
Toti venim de acolo, mai devreme sau mai tarziu, stramosii nostri au migrat de acolo. Multe raspunsuri despre om, despre evolutia umana, despre evolutia societatii omenesti, sunt acolo. Daca bani si resurse pentru a calatori in Africa neagra au putini dintre noi, carti despre aceasta parte de lume putem citi cu totii. Cartile scrise de antropologi, etnologi, lingvisti, sunt putin accesibile, dar cartile scrise de calatori mai putin avizati, sunt atat accesibile, dar uneori pline de inocenta data de lipsa prejudecatilor stiintifice, culturale.
In acest sens, cartea Corinnei Hoffman, "Indragostita de-un masai" ("Die weisse Massai" in original) este delicioasa. Corinne, o tanara femeie de afaceri elvetiana, fara multa cultura si educatie universitara, in urma unei excursii in Kenya, impreuna cu partenerul ei, se indragosteste de un frumos razboinic Masai. In ciuda tuturor avertizarilor, atat de la rudele, prietenii ei din Europa, dar si de la femeile localnice, ea se intoarce in Africa, si chiar se casatoreste cu alesul ei African. Dar nu despre aceasta poveste, partea ei romantica, as vrea sa vorbesc, ci despre latura feminista a ei. 
Corinne a scris cartea la sfatul prietenelor ei. Ce te socheaza prima data e ca nu foloseeste figuri de stil, e simpla, ca un articol de ziar mare. Ea relateaza ce i s-a intamplat in Africa, nu vorbeste despre emotii sau daca o face, o face foarte putin, cu mijloace sarace. Dar daca vrei o descriere a unei culturi Africane, prin ochii unei Europence neinitiate, e tot ce ai nevoie.
Ce e cel mai socant? Din punctul meu de vedere, povestea insasi e una feminista. O femeie tanara care are incredere in ea dupa succesul din afaceri, care e independenta financiar, desi implicata intr-o relatie, alege sa faca gestul riscant de a ramane acolo pentru un barbat care nu ii poate oferi nimic inafara de placere, aventura, senzualitate. Corinne nu se declara feminista, nici nu face vreo referire la feminism sau la vreo teza feminista in cartea ei, dar gestul ei e foarte feminist. Lketinga, alesul ei, avea foarte putine studii, stia o engleza precara, viata lui de pana atunci fusese una foarte traditionala. Provenea dintr-o cultura patriarhala, de crescatori de animale si razboinici. Obiceiurile lui sunt foarte patriarhale. Cartea prezinta taboo-urile legate de relatiile cu femeile. Razboinicii nu au voie sa manance cu femeile, ci doar sa bea ceai. In cele din urma, Lketinga accepta sa si manance cu ea, pentru simplul motiv ca era altceva, o femeie alba. 
Ceea ce e foarte interesant este ca desi Lketinga era un razboinic, care accepta toate acele ritualuri de dominare a femeilor (da, asta sunt la origine, ritualuri care par a nu fi prea importante) este extrem de nesigur si de vulnerabil la inceputul relatiei cu ea, din simplul motiv ca era...alba. Nu are incredere ca ea se va intoarce acolo, pentru ca din experienta unor barbati locali stia ca femeile albe vin in Africa sa faca sex cu barbati, dar nu se mai intorc, sau daca o fac, se intorc pentru altii si uita de primii. Razboinicul se temea sa nu fie dispozabil si abandonat, asa cum se tem unele femei in Occident. Femeile se poarta ca niste pradatori sexuali, care vor divertisment sexual, placere, dar care nu se inghesuie sa isi tina promisiunea fata de barbati, cu alte cuvinte, sa se implice. Acest aspect sugereaza ca rolurile de gen sunt roluri de gen, adica roluri invatate. Femeile albe, libere si independente material, se poarta ca niste barbati. Nu e o lauda pentru ele, din contra, nu e o lauda pentru nimeni sa foloseasca o alta fiinta umana, dar nu pare nimic innascut aici. Sociobiologii ar trebui sa citeasca mai multa antropologie culturala, istorie, etc. Independenta materiala si sociala a femeilor le elibereaza comportamentul sexual. Clar insa ca ele nici nu violeaza, probabil nici nu umilesc ingrozitor barbatii pentru a-i tine sub control.
Invidia umana este omniprezenta, iar onoarea razboinicilor Masai nu e tocmai evidenta. Se vede cand prietenii ii ascund mesajele de la iubita Occidentala. Dar ceea ce mi se pare foarte interesant e cum e de fapt patriarhatul primitiv. Barbatii domina, cum am spus, mai mult ritual. Femeile raman socate, si au o reactie zgomotoasa, cand vad o femeie tipand la un barbat, pe Corinne. Poligamia era acceptata, barbatii obisnuiau sa se casatoreasca cu mai multe femei, ceea ce nu surprindea pe nimeni. Chiar Lketinga, devine reticent cand trebuie sa dea o declaratie ca nu se va mai casatori in viitor cu alta femeie daca se casatoreste cu Corinne. Femeile tinere nu se vede cat accepta poligamia masculina, dar femeile in varsta au o pozitie chiar ciudata din punctul nostru de vedere, dar care aduce lumina in privinta unor obiceiuri si din alte parti. Mama lui Lketinga, care la un moment dat devine foarte gelos, ii spune norei ca asta e problema grea cu barbatii, numai ca se rezolva cand ei se casatoresc cu alte femei, iar ele raman linistite. Ideea e ca poligamia nu pare sa deranjeze femeile in varsta, care devin dezamagite de barbatii respectivi, iar o alta sotie nu face decat sa le elibereze de ei. De fapt ele nu se despart de ei legal, dar se separa cumva in casa.
Imi aduc aminte cu aceasta ocazie de reactia femeilor din Iran, consemnata de o Occidentala, care a vizitat aceasta tara foarte curand dupa Revolutia Islamica. Femeile in Iran doreau eliberare, inclusiv de occidentalizarea fortata instituita de Sah, dar nu fundamentalism islamic. La inceput insa erau optimiste. Acceptau si poligamia care venea la pachet cu islamul de stat luand in considerare situatia femeilor in varsta, pe care sotii nu le mai doresc (si mai ales ele pe ei, as adauga), dar nu sunt astfel abandonate. Poligamia se pare ca e la origine o forma de protectie sociala pentru vaduvele fratilor. De multe ori nu are legatura cu sexul macar. Margaret Mead consemneaza astfel de situatii la triburile din Noua Guinee.
Dincolo de asta, femeile, mai ales cele in varsta, au mentalitati destul de libere. Cand Corinne este acuzata de sotul ei ca are un amant, mama lui o ia deoparte si razand se mira de curajul ei, aproape felicitand-o. Un alt aspect interesant este acela al relatiilor sexuale. Inainte de casatorie, razboinicii Masai au partenere, de care se despart cand se casatoresc, atat ei, cat si ele. Exista taboo-uri legate de aceste casatorii, care trebuie sa fie distantate in timp. Ceea ce e socant e o lipsa a sentimentelor romantice in aceste relatii. Fosta lui partenera e suparata nu ca el se casatoreste cu alta femeie, ci ca o face la momentul nepotrivit pentru ea. Pana la urma sexualitatea pare a fi controlata de barbati, in interesul lor. Aceasta relativa libertate sexuala a tinerelor femei e tot in interesul razboinicilor, nu al tinerelor. Femeile cautate sunt bineinteles, foarte tinere, Corinne este ingrijorata ca are 27 ani.
Pe de alta parte, femeile au roluri economice importante, casele, de fapt acele mici colibe rotunde, sunt construite de femei si foarte repede. Dar cand Corinne ocupa prinicipalul rol economic in familie, implicandu-se in mai multe afaceri, Lketinga pare derutat si curand devine foarte gelos. Atitudinea lui de la inceput se schimba, nu vrea sa mai auda de alte femei, atentia lui se concentreaza pe sotia alba si pe toate gesturile ei. Descrierea scenelor de gelozie, a controlului, e extraordinara. Pentru femeile care nu au cunoscut barbati gelosi, gesturile lui par doar caraghioase, pentru cele care au cunoscut, sunt dramatice. Lketinga vede amanti peste tot, ajunge la controlul celor mai banale gesturi. Se poate interpreta ca rolul lui secundar il deranjeaza, dar si ca afectiunea puternica si exclusiva pe care o primeste in relatie, dupa modelul Occidental, pe care la inceput il privea cu neincredere, ii creaza dependenta si nu stie cum s-o gestioneze.
Tipul de relatii traditional e foarte utilitar, fara mari implicatii afective. Nu exista magie, nici norme culturale care s-o mentina si cultive. Se poate spune ca Lketinga preia repede avantajele unei relatii romantice occidentale, dar nu stie si dezavantajele ei, care sunt nesiguranta bazata pe o mare libertate a partenerilor. Ii place foarte mult ce primeste, dar nu vrea sa piarda, nici nu stie ce sa faca sa nu piarda, nici nu e gata sa-si asume toate riscurile inerente intr-o astfel de relatie, dar pe care daca nu ti le asumi, o pierzi din start. E un om total needucat, aproape analfabet. Fratele lui, elev de liceu, ii spune Corinnei ca Lketinga nu stie ce inseamna o femeie moderna.
Corinne este avertizata asupra diferentelor culturale uriase, atat de femei locale, cat si de occidentale. O femeie Masai ii spune ca barbatii albi sunt mai buni cu femeile chiar si noaptea, sau cel putin asa a auzit ea. O occidentala cu un sot African cu educatie universitara, mult mai tanar decat ea, ii povesteste cum dupa mai mult de 10 ani tot mai descopera diferente culturale.
Dar daca citesti relatarea aventurilor ei africane, Corinne pare in cele din urma persoana care nu a inteles insecuritatea si problemele afective ale partenerului.Chiar daca ea trege prin experiente traumatizante, el pare adevarata victima. Interesant e cine avea puterea in aceasta relatie, un razboinic partiarhal sau o Occidentala. Cine domina mai mult? El avea patriarhatul de partea lui, ea, cultura dominanta. Cu toate acestea, relatia nu e echilibrata, Terifiata de gelozie si de comportamentul lui din ce in ce mai dezorganizat, Corinne fuge in Europa cu fiica ei.
"Indragostita de un masai" desi e inspiranta in ce priveste diferentele culturale si originea unor comportamente sexuale, nu raspunde la intrebarea care e raportul ideal de forte care conduce care sa mentina o relatie romantica. Important e ca aratarea fortei, din oricare parte, o ucide. 

luni, 1 decembrie 2014

 Desi de la primele revendicari feministe a trecut peste un secol, de la acordarea dreptului de vot pentru femei a trecut de asemenea, pentru unele tari, mai mult de un secol, desi in Europa lucrurile u stau asa de bine, lumea e departe de a fi una feminista. De ce femeile raman in continuare in situatia asta? Am incercat si in alte postari sa raspund la aceasta intrebare. Voi incerca in continuare, cum voi incerca si sa creionez liniile unui nou manifest feminist.
Problemele cu stagnarea miscarii feministe sunt multiple, cred eu. Paradoxal, dar acum e mai diluata decat era nu acum un secol, dar chiar acum cateva decenii. Inafara de niste critici, nu se mai intampla mai nimic. Feministele sunt aproape invizibile, inafara de unele site-uri de socializare, unde se face un feminism rudimentar, revansard, si de mediul academic, adesea corupt, unde feminismul e de cele mai multe ori fatada pentru justificarea unor activitati si cererea de fonduri. Sigur, exista si feministe admirabile, dar era vorba de mediul ambiant, foarte putin propice dezvoltarii feminismului.
De cate ori feminismul a luat avant, in istorie s-a intamplat ceva: ba a aparut Freud cu teoria lui, care a normat sexualitatea femeilor, ba s-a terminat razboiul in State si veteranii au fost integrati in munca in detrimentul femeilor, ba a aparut postmodernismul. Ba sociobiologia a luat amploare, as adauga eu, normand din nou comportamentul si sexualitatea femeilor printr-o multitudine de dogme.
Dar problemele sunt mult mai complicate. Si una dintre probleme este puterea reala a femeilor in ziua de azi. In secolul XIX existau femei oarecum independente material care nu erau obligate sa munceasca. Acum femeile de succes sunt foarte ancorate in afaceri, e greu sa se dedice cauzei.Ca sa nu vorbim de faptul ca femeile de succes in acest sistem au calitati care nu sunt foarte bine corelate cu feminismul, in sensul ca nu trebuie sa fie foarte reflexive, analitice, cu mult simt al justitiei intr-o lume neoliberala, apoi femeile de succes sunt agreate de sistemul patriarhal neoliberal, au bune relatii cu barbatii de succes care le-au promovat, apoi sunt bune la a se conforma regulilor patriarhale. Limitarea puterii reale pentru femeie vine si din faptul ca se stabileste ierarhie si intre femei. Femeile oprimate sunt oprimate si de femeile care vor putere, care vor sa oprime pe oricine, inclusiv alte femei. Femeilor nu li se ia apararea, de-aia se ajunge aici. E la fel ca si cu evreii, intelectualii in comunism. Daca nu ai sprijin, esti supus abuzurilor, nu conteaza cine esti, ce calitati ai. Nu are nicio importanta. Femeile trebuie sa fie mai cuminti decat toata lumea, pentru ca ele trebuie sa satisfaca  pe toata lumea, inclusiv pe alte femei, care uneori sunt mai rele decat barbatii pentru ca sunt mai frustrate ele insele in patriarhat. Aici as adauga, tot legat de acest subiect, si divizarea miscarii feministe. Sigur ca sunt pentru drepturile comunitatii lesbi-gay, pentru drepturile minoritatilor, dar nu pot sa nu recunosc ca toate aceste incalcari ale drepturilor sunt consecinta relatiilor patriarhale, a structurilor patriarhale. Trebuie facute analize ale incalcarii drepturilor minoritatilor sexuale, etnice, sigur, dar solutiile trebuie sa tina seama de cauza primordiala, adica patriarhaul, mai precis, forta si amenintarea cu forta ca valoare in societate si importanta in impartirea resurselor.
Pentru promovarea cauzei feministe ar trebui promovate femeile cu calitate. Daca aceste femei, care pot oferi intr-adevar foarte mult, pot avea si acces la multe putere, ele ar putea schimba sistemul. Dar calitatile lor sunt subestimate si de femei, pentru a nu se simti jignite de aceste alte femei. Sa nu uitam, se stabileste ierarhie si intre femei, contrar tuturor povestilor feministe, iar unele femei nu vor si mai multi oameni care sa se afle deasupra lor in ierarhie.
Pe de alta parte, barbatii prezinta avantajele lor economice, si nu numai. Nu pretind ca sunt mai capabili decat femeile. Nici pe departe. Asta se vede, in sens contrar, inca din primii ani de scoala. Apoi interesul femeilor pentru a fi de succes scade, pentru ca eforturile de a fi de succes in viata profesionala sunt orientate in sens opus fata de cele de a obtine succes in viata personala. Barbatii au avantajul ca sunt simpli, fericirea lor e simpla. De fapt educatia lor, socializarea lor ii simplifica si mai mult. Antrenamentul militar, dar cam orice alt fel de educatie care incearca sa le stearga emotiile, ii transforma de fapt in niste masini care sa poata fi utilizate in mod predictibil in lupta sau in alte scopuri. Sunt violenti, adesea recalictranti, dar pot fi disciplinati dupa reguli simple. Femeile sunt complicate. Dar femeile prefera uneori relatiile cu barbatii, de prietenie, pentru ca sunt simpli, nu sunt sofisticati emotional. Drama femeilor e ca ele in relatii vor barbati sofisticati emotional, care sa le inteleaga si sa le satisfaca necesitatile emotionale. Iar socializarea masculina e in sens opus. O prietena mi-a spus ca ea nu e feminista, desi barbatii i-au facut lucruri oribile, a avut deceptii emotionale cumplite. Totusi, prefera relatiile cu barbatii, pentru ca ei sunt buni prieteni. Adica sunt simpli, raspund predictibili la stimuli simpli, cand e ceva complicat dau in primire, cum se spune. Articolul feminist din link sfatuia femeile sa nu mai aiba relatii cu barbatii, ca toate aceste relatii, inclusiv cele de prietenie, sunt in sprijinul patriarhatului. E greu, femeile o fac, chiar la modul liber, fara a avea interese materiale, pentru ca e simplu emotional. E vorba de prietenie. Nu se stabileste ierarhie, se spune, dar cred ca e mai mult de atat.
Dar trebuie sa recunoastem problemele si sa le rezolvam.  Problema cu fericirea barbatilor e una simpla, ei vor putine lucruri de la femei, care sunt usor de atins prin educatia patriarhala. Foarte putini chiar vor ceva deosebit de la o femeie. Femeile sunt cel mai adesea "angajate" in relatiile patriarhale. Literar, "angajate". Casatoria e o institutie. In institutie intra oamenii care respecta niste reguli clare. Nu e vorba de alegere, de calitati individuale extraordinare. Sigur, nu e valabil in toate cazurile. De aceea e greu pentru o femeie sa aiba revendicari cu un barbat, care sa nu o faca sa piarda relatia cu totul.
Trebuie o stiinta a fericirii feminine, nu a supravietuirii feminine. Placerea femeilor sa fie in centru, valorile femeilor sa fie in centru. De fapt femeile vor altceva de la viata, nu egalitate, nu patriarhat cosmetizat. Femeile pot si trebuie sa ofere o lume mai buna. Femeile pana acum s-au mentinut in mizeria de a nu cere decat sa aiba acces la bani si serviciu. Dar fericirea lor a fost un subiect taboo, ele nu au vorbit nimic despre viata personala. Viata personala nu avea cum sa fie fericita, dincolo de faptul de a spune cate ceva despre impartirea sarcinilor. Dar nu, viata personala trebuie sa fie fericita, femeile chiar au nevoie de barbati, daca sunt heterosexuale, mai mult decat pestele de bicicleta. Pudoarea crestina a femeilor in general si indiferenta lesbienelor a condus la aceasta situatie. Repet, curtezanele din timpul lui Ghilgames erau mai fericite, aveau mai multe sanse la fericire decat femeile de acum, se vorbea mai sincer si onest despre fericirea si meritele femeilor decat acum.
Trebuie ceva diferit. Si mai mult, trebuie identificate toate piedicile in calea intereselor femeilor. Si primele masuri ar fi cele legate de recunoasterea patriarhatului ca sistem opresiv. Institutiile lui, de la casatorie, la biserica, stereotipurile sociale, trebuie condamnate prin legi si combatute prin educatie. Recunoasterea patriarhatului ca sistem criminal, asa cum recunoastem rasismul, nazismul, trebuie facuta urgent. Apoi studiile de gen, care sa duca la recunoasterea reala a placerilor, dorintelor, in primul rand a sexualitatii feminine, trebuie sa duca la identificarea efectelor nocive ale patriarhatului., Casatoria ca institutie patriarhala trebuie desfiintata. In locul ei pot aparea institutii feministe, care sa puna in centru interesele femeilor. Relatii lesbiene, dar si uniuni heterosexuale care sa puna in centru interesele femeilor, trebuie infiintate.
O masura feminista ar fi educatia feminista in scoli, cu discreditarea violentei, a agresivitatii. Trebuie spus adevarul despre barbati, nu discriminare individuala, sansele trebuie sa fie egale pentru toata lumea, dar trebuie recunoscute riscurile mai mari ale barbatilor de a deveni violenti, dar si de a avea alte probleme comportamentale. Comportamentul sexual masculin are multe aspecte nocive, mosteniri ale trecutului trist al speciei, care trebuie combatute prin mijloace clare. Lumea actuala nu este un meritocrata in primul rand pentru ca barbatii, cu alte cuvinte violenta, amenintarea cu violenta, dar si coruptia formata pe baza violentei, sunt la originea impartirii resurselor. Masurile spectaculoase pentru combaterea agresivitatii si violentei ar conduce la subminarea patriarhatului. Studii noi sociobiologice, in special facute de femei si care sa reflecte si privirea naturii prin lentila feminista, ar conduce la o noua intelegere a naturii umane, care sa nu mai faca apologia unor comportamente nocive pentru indivizi si societate.
O lume feminista ar fi mai democratica, mai meritocratica, si mai liberala. Liberalismul adevarat ar fi cele in care coruptia, impartirea resurselor pa baza fortei si a amenintarii cu forta, ar fi foarte reduse. Nu putem vorbi de liberalism real in patriarhat. In lumea aceasta, probabil lesbienele ar fi preferate ca lideri, tocmai pentru ca sansele lor de a fi corupte sunt minime.
Liniile mari ale acestui manifest ar fi:
_ condamnarea patriarhatului ca sistem criminal
_ recunoasterea institutiilor, interactiunilor legate de el si combaterea lor
_ restructurarea familiei pe baza sexualitatii feminine in primul rand
_discreditarea si combaterea violentei si agresivitatii la toate nivelurile societatii, incepand de la educatie si terminand cu sistemele de aparare
_recunoasterea potentialului pericol dat de comportamentul sexual masculin, aici incluzand violenta cu puiul ei, competitia cu orice pret, dar si alte comportamente ca epatarea cu efectele precum conspicuos consumption, dar mai ales transformarea femeilor in trofee; aceste comportamente trebuie privite ca statusul de risc de a dezvolta o boala, fara insa a ingradi libertatile si drepturile individuale.
O societate cu o legislatie mai inteligenta, cu intelegerea mai profunda a fenomenelor sociale, cu intelegerea mai profunda a vietii, ar fi una in care progresul ar fi mai rapid, iar fericirea individuala ar fi mai accesibila pentru toata lumea.
http://icemountainfire.wordpress.com/2014/11/17/men-are-not-broken/

vineri, 21 noiembrie 2014

Serialul "Mad men", despre industria publicitara de la inceputul anilor '60 din Statele Unite, aduce in prim plan sexismul frapant acum al epocii. Dincolo de cortina de fier lucrurile stateau un pic diferit, dar nu foarte. Femeile erau in proportie destul de apropiata de barbati inginere (socant pentru Americani chiar si acum), dar lucrau si ca operatoare de macara, tractoriste, soferite profesioniste. Chiar daca nu erau foarte reprezentate, femeile exercitau cam toate meseriile considerate masculine. Mai mult, desi serviciul militar nu era obligatoriu pentru femei, invatau sa traga cu pusca, iar studentele chiar faceau un fel de armata. Dar dincolo de toate astea, femeile in politica, aceea falsa, asa cum era, erau rare la nivel inalt. Fabricile comuniste erau conduse cel mai adesea de barbati.
Dar revenind la serialul "Mad men", am citit un articol scris de o jurnalista care isi intreba mama daca situatia era chiar asa de rea. Desi tatal ei considera (cum considera si barbatii de acum) situatia exagerata, mama ei a raspuns ca era chiar si mai rau. Se referea inclusiv la faptul ca in "Mad men" o femeie la un moment dat isi infrunta iubitul si ii cere o favoare legata de serviciu. Reuseste. Mama jurnalistei spune ca in realitate ar fi pierdut si serviciul si iubitul.
Pentru femei, atunci, dar si acum, inteligenta sociala, era si e, esentiala. Am aflat ca si acum, mesajele de la femei nu sunt privite ca exact ceea ce sunt. O propunere de afacere e o propunere de afacere, nu o propunere de sex voalata. O propunere de sex poate arata ca o propunere de sex. Si din partea unei femei. Femeile au de facut un slalom mult mai complicat printre dorinte, printre oameni. Nu se asteapta nimeni de la ele ca sa se comporte firesc, sa spuna ce gandesc. Daca o fac, socheaza, uneori sunt sanctionate. Patriarhatul e ceva oribil, ceva care infiltreaza tot.
De asemenea, cum am mai spus, patriarhatul se bazeaza pe femeile ca premiu, ca sclave, pe exploatarea femeilor. De fapt situatia nu s-a schimbat in mod esential, pentru ca acum femeile nu sunt altceva decat sclave mai bine platite, aparent mai respectate. La fel si acasa. Situatia se va schimba cand femeile vor dori nu sa supravietuiasca, ci sa fie fericite, si vor reusi asta sau macar vor avea sanse.


Lasati orice speranta, cele care intrati aici!
Iar orice sfaturi care se dau unei femei se refera la succesul profesional. Daca e vorba sa se marite cu un barbat cu bani, acela e tot succes profesional. E prea mult ca femeile sa fie fericite cu adevarat, adica sa aiba o viata personala fericita, cu un barbat pe care l-au ales ele. Pentru placerea lor personala, Asa ar incepe eliberarea. Campanii nu contra violentei domestice, ci pentru eliberarea sexuala, pentru alegerea partenerilor. Cate femei au facut si obisnuiesc sa faca primul pas intr-o relatie? Cate femei chiar isi aleg partenerii, nu accepta relatiile cu unii care le propun asa ceva?
Dar asta ar fi scopul, inca taboo, al eliberarii femeilor. Cariera e pentru fericire, dar si viata personala e pentru fericire. Cariera ti-ar crea o valoare mai mare care ti-ar creste sansele si de a avea o viata personala fericita. In realitate nu e asa. Pentru ca barbatii inca detin controlul. Sunt putine femei de succes din multe motive, cele mai multe sociale, pe care le-am mai discutat. De fapt, eforturile femeilor pentru succesul social si cel profesional sunt opuse, nu se potenteaza, ca in cazul barbatilor. Sau acest lucru, daca se intampla, se intampla la un nivel foarte inalt, aproape ametitor, greu de accesat pentru majoritatea femeilor. Adica trebuie sa ai mult mai multi bani si mai mult succes ca femeie pentru a fi la fel de apreciata si a avea acces la fericire in viata personala ca un barbat.
Iarasi o campanie despre femei care sa isi constientizeze propriile probleme, care sa caute parteneri care sa le impartaseasca valorile feministe, ar fi necesara. S-ar putea crea comunitati, macar virtuale, feministe, unde femeile ar putea sa impuna propriile reguli, unde barbatii ar putea fi admisi si ar putea cauta femei numai pe baza insusirii modului feminist de a vedea lucrurile.
In realitate, inca exista ritualuri nuptiale dure, inaccesibile sau foarte dureroase pentru femeile libere, cu comportament dezinhibat. Barbatii nu vor femei care sa spuna ce simt, vor femei care sa se abtina, Intr-o relatie daca nu te abtii, cel putin la inceput, pierzi tot. Castigi cand inveti sa te abtii, dar ai grija sa nu fii prinsa cu minciuni, pentru ca nu ai voie nici sa te manifesti pe fata, dar nici altfel.
"Lasati orice speranta, cele care intrati aici", orice speranta de demnitate, de libertate. Trebuie sa fii foarte buna ca sa nu fii prinsa sau sa renunti la tine insati ca sa poti fi fericita. O femeie fara abilitati sociale e greu sa fie fericita si acum.
Pentru ca femeile sunt crescute in spiritului sanselor de a avea acces la un barbat, barbatii au sanse de a gasi femei care sa-i faca fericiti, cel putin pana la un anumit nivel, iar numai daca sunt foarte inteligenti si cu spirit critic si simt al justitiei, vor altceva. Intotdeauna e una patriarhala care are mai multe sanse decat tine. De fapt doar barbatii puternici vor altceva, dar daca o femeie doreste altceva decat un barbat puternic, biletul spre nefericire e asigurat. Pe termen lung, asta e o crima, femeile invata sa minta, iar daca au demnitate, sunt distruse.
Serialului "Mad men" i s-a facut critica urmatoare: barbatii de acolo nu sunt sanctionati pentru felul cum se poarta cu femeile, e un exemplu rau pentru ei, pentru femei. Dar din pacate asta e adevarul. "Eliberarea" sexuala a femeilor nu a facut nimic in sensul asta. De fapt a facut, cum se spune adesea, ca toate femeile sa fie accesibile pentru toti barbatii. A devalorizat femeile si mai mult. In cele mai multe cazuri a adus nesiguranta si nefericire pentru femei. A condus si la uniformizarea femeilor. Curtezanele din Grecia Antica, chiar de pe timpul lui Ghilgames aveau mai multe sanse decat acum sa fie apreciate. Daca toate femeile ofera submisivitate si sex, zambete si agreabilitate, ce nevoie mai au cei mai multi barbati de libertate sexuala reala, discutii inteligente? Paine si distractii pentru toata lumea! Gratis! Asa-zisa libertate pentru toate femeile, dar de fapt nici pentru cele care si-ar permite-o, care au destule resurse pentru a se mentine in cursa libertatii sexuale.
Paradoxal, barbatii din societati unde sexualitatea nu e libera au mai multa rabdare, intelegere, investesc mai mult in femei, care nu sunt atat de disponibile sexual. Lucrurile se stiau, metodele de a apara societatea de infractiuni erau mai bune in trecut. Pericolele s-au uitat, dar ele apar mereu. Libertatea sexuala ar trebui sa fie asumata de femei, in beneficiul lor, nu in al barbatilor, ca acum. Acest lucru s-ar rezolva prin formularea de pretentii de catre femei. Dar al treilea val de feminism a facut cele mai mari deservicii femeilor din acest punct de vedere.

Familie sau cariera? Ambele e aproape imposibil
Acum femeile au de ales intre cariera si familie, cariera e de cele mai mai multe ori o optiune mai sigura. Daca au familie, cariera lor sufera iremediabial, asa cum o arata studiul din link. Femeile tind sa cedeze in favoarea sotului investitia in cariera, adica ii lasa lui mai multe sanse de a se afirma, cel putin la inceputul relatiei. Pare sinistru sfatul unei femei de succes, acela al casatoriei cu un barbat cu 20 ani mai in varsta, care, atunci cand ea trebuie sa investeasca mult in cariera, el sa stea acasa deja. Dar ce faci daca ai nesimtirea sa preferi barbati mai tineri? Un alt sfat este acela al relatiilor cu barbati cu status material si social inferior. Cu mai putine ambitii sociale, as spune eu. Si asta cred ca e ideal daca femeia e ambitioasa. E o solutie veche din Antichitate. Femeilor romane din comediile lui Plautus li se reprosa acest fapt, ca se marita cu barbati de conditie inferioara pentru a-si administra singure averea. Mi se pare o solutie de criza acceptabila. Dar de ce trebuie sa fie mereu femeile cele care sa aiba strategii complicate? De ce sa nu incerce pur si simplu sa guste viata?
Cred ca ar trebui campanii care sa sensibilizeze lumea la toate aceste probleme. Dar ce sa faci intr-o lume in care prejudecatile sunt oribile, cand insisi unii psihiatri terorizeaza femeile ca lipsa familiei si a copiilor, sacrificati pe altarul carierei, le va aduce la 40 ani la cabinetul lui? Femeile pot fi libere si fericite, implinite si profesional si personal, daca societatea le permite acest lucru.

http://www.slate.com/blogs/xx_factor/2014/11/18/harvard_business_school_study_it_s_not_kids_but_husbands_that_hold_women.html
http://www.evz.ro/femeia-de-cariera-singura-la-40-de-ani-o-bomba-nucleara-cu-efect-de-prastie.html

miercuri, 19 noiembrie 2014

Era un cantec folk cunoscut, pe care il aud mereu la radio. Nu am stiut niciodata cum se numeste, cine il canta, dar un vers mi-a atras atentia de mult timp, si ma face sa ma gandesc de fiecare data cand il aud. Acel vers, care se refera la moarte, la partea interesanta, inedita, care in mod clar exista in moarte, suna asa "Aflu eu taina ce doar mortii o stiu!" Da, exista un secret pe care doar mortii il stiu, unul pe care din nefericire nu il pot impartasi. Il afli si dispari pentru totdeauna cu acel secret. Nici macar nu ti-l poti imagina, desi adesea se vorbeste, s-au facut si studii despre senzatiile dinaintea mortii. Se pare ca toate experientele din apropierea exitusului (numite in engleza "near death experiences") sunt foarte placute, dar cauza lor este doar hipoxia cerebrala. Oricat de trista ar fi viata, sa speram ca moartea ne ofera tuturor o consolare, o experienta frumoasa, de neuitat, ma rog, de uitat imediat. Oricat de amar ar fi gustul vietii, se termina intr-un mod dulce. Viata e o poveste horror, care are happy end intotdeauna, desi acest happy end e scurt si tine de chimie, nu de alte evenimente. Nimic nu se aranjeaza in cele din urma, doar sensibilitatea ta, doar felul cum percepi tu lumea. Poate ala e raiul din toate culturile, numai ca stai foarte putin acolo, dupa care ajungi invariabil in neant. De fapt, nu ajungi nicaieri, pentru ca nu mai existi deloc. Pana la urma, da, ajungi in rai daca din motive necunoscute nu esti privat de aceste experiente. Trebuie sa fie o tragedie de neimaginat sa nu ai asemenea experiente, mai ales ca nu te poti plange nimanui, nu poti striga dupa ajutor. Asta e iadul, sa pleci din lumea asta fara a simti euforia finala. Sa mori asa cum ai trait...Da, parca toata mitologia capata un sens.
Dar nu pe  acest subiect morbid voiam sa-l abordez, ci pe altul, poate aproape la fel de trist. Pana la urma e vorba tot de o iluzie, de o iluzie care pare fericita, dar care duce la dezastre. O iluzie colectiva. Culturala. 
De cand suntem copii, daca ne-am nascut in Occident, adica in spatiul (ex)-crestin, crestem in religia acestei culturi, chiar daca ne consideram atei. Aceasta religie se refera la unicitatea lumii noastre, care poarta stindardul modernitatii, al progresului. Occidentul e civilizatia adevarata, care a facut pasi de urias fata de alte culturi care au avut si ele perioadele lor de stralucire, dar care nu se compara nicidecum cu ceea ce se petrece in contemporaneitatea care e, sigur...Occidentala. Toti oamenii care traiesc acum traiesc mai mult sau mai putin in umbra Occidentului. Unii au norocul sa fie din metropola, din cultura-mama. Internalizam acest privilegiu, acest avantaj, si suntem mandri de apartenenta noastra. Chiar daca admitem ca si altii au lucruri valoroase, noi avem chintesenta valorilor culturale umane, iar tot ce avem noi nu se compara cantitativ, nu numai calitativ, cu ce au altii. Nu ne punem niciodata problema ca noi am putea sa nu avem ceea ce toti au. Sau oricum, nu ceva important. Admitem ca vanatorii-culegatori cunosc mai multe despre unele plante, animale, din zona lor, dar nu admitem ca la nivel filosofic s-ar putea ca noi, Occidentalii, reprezentantii celei mai rationale si critice culturi din toate cele care au existat, putem fi din unele puncte de vedere, cei mai ignoranti dintre toti. 
Si totusi...credem ceva ce nu cred vanatorii-culegatorii, ceva ce ar fi exasperat un Indian de acum 3000 ani, ar fi facut sa rada un locuitor al Romei antice, iar pe un Atenian din timpul primilor crestini l-ar fi facut sa scuipe de dispret. Se pare ca Atenienii nu au fost dispusi sa guste predicile primilor crestini, cand pe acolo se vindeau idei filosofice mult mai interesante si sofisticate. Aproape literar, la taraba. 

"Aflu eu taina ce doar albii n-o stiu!"
Despre ce e vorba? De faptul ca oamenii sunt EGALI, sau ca, daca au sanse sau conditii bune, pot ajunge toti la performante, la moralitate inalta, la...salvare. Egalitatea nu e doar in moarte sau in viata de dupa moarte, ci e posibila, cel putin la modul teoretic, si in viata. De unde vine? De la crestinism, sigur. Pare ridicol, dar desi e bine-cunoscut, ca au existat perioade cand unii pedagoci credeau ca orice copil poate fi transformat intr-un geniu, conditiile sunt determinante. Pe Hitler si pe Stalin, conditiile, in mod determinant, i-au facut ceea ce erau. Ar fi putut ajunge doi bunicuti simpatici in alte conditii. Si ca orice om poate ajunge departe, numai sa vrea asta. Ni se spune in fiecare zi, pe asta se bazeaza neoliberalismul pe care il traim. Suntem vinovati pentru ce ni se intampla, pentru ca avem sanse, oricare poate ajunge unde vrea. Daca nu am ajuns inca, ori nu suntem in stare, ori, cel mai probabil, nu vrem. Cum e cu cei care nu sunt in stare, ajungem si acolo. 
Numai un idiot de alb de acum poate crede imbecilitatea ca oamenii sunt egali. Si totusi, cei mai multi dintre noi avem prostia asta in sange. Poate ca indoctrinarea religioasa ar fi putut conduce la o asemenea credinta irationala, dar dincolo de indoctrinare dura pare imposibil de crezut. Diferenta intrinseca, psihologica, de constiinta, intre oameni, le e cunoscuta tuturor, inclusiv Africanilor care vin din culturi unde nu exista limbi scrise. O minciuna ca asta nimeni nu poate crede, inafara de niste oameni care chiar au fost spalati rau pe creier. Nu mai au nevoie de religie, daca deja cred asta, la un nivel atat de inalt, incat abia sociologii admit erezia ca s-ar putea sa fie adevarat ca oamenii sa aiba disponibilitati intelectuale inegale la nastere. Abilitati, de care? Matematica, sport, limbaj, cel mai probabil. Despre imaginatie, sensibilitate, constiinta, nu se spune nimic. Adica exact despre ceea ce ne face oameni, diferiti de alte specii. Si lucrurile sunt din ce in ce mai rele, uniformizarea e din ce in ce mai dura. Acum nu mai vedem in filme nimic despre "e o femeie deosebita", cum aparea inca in "Strada Hanovra".
Oamenii nu sunt egali, si nu atat in ce priveste abilitatile care se vad la scoala. Desi si acolo e valabil. E cel mai rau lucru, cum apare in filmul "Capturing Mary", sa spui ca oamenii sunt egali. Prin egalitate nu numai ca li se iau tuturor calitatile, dar se neaga umanitatea ca valoare. In "Capturing Mary" (tradus "Trecutul lui Mary"), o tanara scriitoare de succes se intalneste la o petrecere cu un barbat care o socheaza cu marturisiri mai mult decat intunecate din lumea elitelor conducatoare, in care el avea acces. Dupa ce o bulverseaza cu povestile unor abuzuri grave, ii spune ca nimic, nici macar acele intamplari, nu sunt mai grave decat faptul de a se impune egalitatea tuturor. Acest eveniment ii schimba viata lui Mary, care, nu numai ca e bantuita de imaginea controversata a acestui barbat, dar si cariera ei este obstructionata de el prin relatiile pe care le avea in presa. Daca Mary ar fi fost din alta cultura, nu Occidentala, toata povestea nu ar fi avut loc, filmul nu ar fi fost facut. Pentru ca nu exista o intriga. "Capturing Mary" este despre o occidentala care se sperie cand ajunge fata in fata cu propria ignoranta. 
In Occident, revelatia acestui adevar, care are loc in cazul unora, foarte putini, in copilarie, reprezinta un fel de initiere. Realizezi ca numai unii au capacitatea intelectuala si emotionala de a intelege anumite nuante, au dorinta de a analiza, simtul justitiei si le place sa gandeasca si sa-si puna probleme, activitati care pentru cei mai multi reprezinta torturi. Dupa ce ai avut revelatia, trebuie sa ai grija cu cine vorbesti, pentru ca toti vor incerca sa te striveasca daca le impartasesti acest adevar. In primul rand familia. Apoi cauti cu febrilitate oameni ca tine, care au inteles. Curand te consolezi, nu mai cauti, ai o noua revelatie cand gasesti altii care s-o faca pe bune. Si apoi afli ca majoritatea dintre acestia sunt impostori. 
Minciuna egalitatii oamenilor, urmele ei, transpar peste tot. Ne comportam in acest fel chiar si cei care nu cred minciuna. Avem pretentia ca familia, prietenii, colegii, sa se poarte cu noi si cu lumea ca si cand ar sti acest lucru. Daca stii acest lucru, implicit faci diferenta, apreciezi anumiti oameni mai mult decat pe altii. Si valorile tale se bazeaza pe protejarea acelor calitati tipic umane si a celor care le reprezinta. Vrei sa creezi o lume pe baza acestor valori. Dar continui sa ai pretentii absurde de la oamenii pe care ii intalnesti, de la prietrenii cu care iesi in oras, de la colegii de serviciu (cum ar fi sa te aprecieze pentru meritele reale, dupa criteriile tale), continui sa crezi ca societatea te poate recompensa pentru aceste calitati, pe care, daca ai descoperit acest adevar, tinzi sa le cultivi. Speri sa te imbogatesti si sa ajungi o persoana de succes daca faci asta. Si mai ales, cea mai mare prostie, speri ca sa trezesti pasiune intr-o persoana fermecatoare (era sa scriu "de sex opus", dar scriu "de sexul potrivit"). Si pe care s-o intalnesti cumva in conditii normale, in viata de toate zilele. Pretentii absurde, irationale. Superstitii. 
Daca privim din exterior lumea Occidentala, dupa ce am cunoscut oameni din alte culturi, vedem cat de unitara e de fapt in esenta ei. Cortina de fier nu a facut decat sa separe niste cartiere unde bande diferite controlau totul. Comunismul si fascismul sunt doar fatete ale aceleasi imbecilitati, adica egalitatea oamenilor. Doua solutii ale aceleeasi ecuatii false. Ipoteza de la care se porneste e aceeasi: oamenii sunt egali. Care oameni? Ca e in functie de rasa, ca e in functie de clasa, e vorba de acelasi lucru. Oamenii din cadrul unei rase sunt egali, superiori sau inferiori. Oamenii dintr-o clasa sociala sunt superiori sau inferiori, cu mentiunea ca prin eforturi si reeducare in lagar poti ajunge superior. Comunismul dadea sanse, nazismul, nu. Formele intermediare sunt la tot pasul. Misoginismul bazat pe biologie una dintre ele. Da, femeile nu au abilitati, sunt esential diferite, ele au instinctul de a depinde de barbati pentru a-si creste progenitura. Uneori iti trebuie un fel de permis ca sa fii "egal", iar permisul poate fi o anumita educatie, apartenenta la o clasa sociala, un bagaj de cunostinte. Daca esti intelectual, esti egal in anumite medii, depinde din ce punct de vedere privim egalitatea. Impartirea oamenilor pe baza apartenentei etnice, culturale, a optiunilor politice, religioase, face parte din procesul de "egalizare".
E exasperanta aceasta superstitie. Dar, cum am spus, nici Europa nu a crezut tot timpul asa ceva. Oamenii sunt oameni, putini dintre cei din clasele inferioare sunt de calitate, cum bine se vede ca toata lumea stia in timpul lui Plautus. Putine prostituate erau diferite fata de restul in comediile lui, unele chiar aveau  calitati morale remarcabile. Deci cum bine se vede, nu promiscuitatea era problema, ci lipsa profunzimilor, a constiintei morale. Grecii antici faceau diferenta clara intre oameni si sclavi: oamenii liberi fac filosofie, sclavii, nu. Cine o mai face acum? Sa crezi insa ca o clasa care nu creaza, care face lucruri repetitive poate purta progresul, sa scrii carti si sa faci revolutii cu asa ceva, ar fi fost incredibil acum doua mii de ani. Ca oamenii care au fost oprimati se poarta apoi frumos (cei mai multi dintre ei) este o imbecilitate. Lumea lui Spartacus ar fi fost cu sclavi. 
Asta echivaleaza cu a crede ca exista o gena a constiintei pe care apartenenta la o clasa nu o lasa sa se manifeste, iar de indata ce e eliberata de acea clasa, orice om ajunge un ...sfant. Cu ce seamana asta? E clar de unde vine.  In realitate, constiinta e rara, germenii ei sunt rari, sunt cultivati rar, in anumite conditii speciale. Sigur, si raul trebuie cultivat. Cum era in "Austin Powers", in momentul in care doctor Evil cerea un milion de dolari. Piata raului crescuse de atunci, nu numai ca dolarul scazuse. La fel si cu constiinta binelui, are nevoie de germeni, are nevoie de cultivare indelungata. Clasele educate si liberale reusesc sa mimeze bine constiinta. Dar uneori educatia e ca machiajul, te face frumos daca esti deja, iti poate masca unele defecte, dar te poate face si monstruos daca esti urat. Daca ne e greu sa recunoastem un talent nativ la orice, cum ar fi la muzica, ne-ar fi mult mai greu sa recunoastem ceva mai complicat, cum e constiinta. Ar fi mult mai complicat sa credem ca oamenii speciali, cu calitati umane deosebite, se nasc in orice mediu, in orice cultura, in orice grup etnic. Sunt rari. Mediul propice ii face sa ajunga la performante. E un adevar ingrozitor de simplu. Dar pe care majoritatea albilor (descendenta Europeana, crestina) nu-l recunosc. Nu orice om din orice mediu, cultura, grup etnic, poate ajunge la performante reale, ci numai anumiti. Anumiti oameni, speciali, dar pe care oamenii care vorbesc limbi primitive, nescrise, ii recunosc. Noi nici nu avem termeni pentru complexitatea umana, functiile tipic umane mai dezvoltate. Bine ca nu avem, ca imediat s-ar demonetiza intr-o lume plina de impostura. 
Candva credinta irationala in egalitatea oamenilor ne-a adus avantaje. Oamenii au crezut ca oricine poate reusi cu munca, indiferent de unde venea. Unii si-au depasit conditia, au produs, au fost mai multe bunuri si servicii. Dar acum nu mai merge. Sistemul acesta poate sufoca si sufoca talentele reale, valorile morale reale, umanitatea reala. 
Oare e intamplator ca in China ceea ce a ramas din partidul comunist e ceva foarte elitist, intesat de intelectuali? In China femeile isi minteau varsta sa para mai mature, pentru a parea intelepte. Se spune ca exista un viu dispret pentru femeile proaste. Pitipoancele nu ar fi foarte sexy in China. Liderii populisti, cu mici exceptii, absolut dezastruoase, nu sunt sexy in China. 
Suntem egali in ce priveste necesitatile vitale, dreptul la viata, securitate, chiar la fericire. Dar apoi incep inegalitatile, varietatea, nivelul diferit al constiintei si moralitatii, al sensibilitatii si imaginatiei etc. Nu suntem egali in fata vietii, probabil nici in a mortii. Raiul fiecaruia ar putea fi diferit. Am putea sa trasnformam viata sa fie cat mai aproape de paradis, dar calitatile deosebite ale fiecaruia/fiecareia dintre noi vor ajuta la crearea acestuia. Nu egalitatea falsa, care ne reduce pe toti. 


miercuri, 5 noiembrie 2014

Se stie bine ca femeile au fost adesea principalul dusman al propriei emancipari. Da, ele s-au opus adesea masurilor de emancipare. Mustafa Kemal, in incercarea de a moderniza Turcia, un bastion al secularismului pana in zilele noastre, a desfiintat haremurile si a interzis valul islamic, masura valabila in continuare in institutiile publice. Numai ca unele femei s-au intors in haremuri, pentru ca nu stiau sa traiasca altfel. La fel cum aborigenii din Africa de Sud regreta Apartheidul.
Dar nu e numai atat, nu e numai incapacitatea unei persoane care a fost educata si a trait in puscarie de a se descurca in libertate. E mai mult. E un raport dur costuri/beneficii pe care unii dintre noi, contrar credintei idealistilor si umanistilor, o minoritate intotdeauna, dar candva bine reprezentati intre cei cu acces la educatie si capacitatea de a se exprima, ni-l facem. Idealistii si umanistii pornesc de la premiza ca oamenii au vise, vor ce e mai bun si frumos pentru ei. Norocul a fost ca ideile lor s-au impus pentru ca altii, mai putin onesti si cu o viziune mai putina larga, dar si mai putin onesta, ori nu stiau sa scrie, ori se ocupau cu alte lucruri, cum ar fi banii, si nu aveau timp sa scrie filosofie care sa le apere interesele.
In realitate nu e asa, oamenii nu sunt cum ii vad umanistii. Cei mai multi vor sa traiasca in matrix, vor sa nu aiba probleme, sa supravietuiasca, sa nu-si bata capul cu idealuri. Femeile nu fac exceptie, mai ales ca pentru ele eforturile sunt si mai mari, avand in vedere existenta patriarhatului, cand e vorba sa-si implineasca visele. Dorintele unor femei de a se emancipa, de a ocupa functii importante, de a munci inafara casei, de a schimba lucrurile in societate, de a fi apreciate pentru creierul lor, nu pentru castitate si aspect fizic, le impieteaza altor femei sansa de a supravietui, nu de a fi fericite.
Imaginati-va ca sunteti o femeie fara niciun talent deosebit, care nu poate obtine succes profesional real, care arata insa bine. Va dori ea ca frumusetea sa fie mai putin apreciata decat inteligenta? NU. Imaginati-va ca sunteti o femeie fara talent, dar pe care nu o intereseaza sexul in mod deosebit. Va dori ea ca lumea sa nu mai puna niciun pret pe castitate? Castitatea e ceea ce ea poate vinde, e asigurarea ei pentru o viata mai buna. Pentru  ea barbatii, sentimentele pe care un partener le poate avea pentru ea, nu sunt atat de importante cum sunt pentru altele.
Feminismul in forma clasica, aceea care a inceput lupta sufragetelor, dorinta de succes social, politic, material, se adreseaza unei minoritati feminine, asa cum si  dorinta succesului social obtinut pe baza meritului se adreseaza unei minoritati din societate, feminine si masculine. Feministele "originale" sunt surorile, mamele, fiicele liberalilor adepti ai unei meritocratii ipotetice, oameni care voiau o societate cu sanse egale pentru toti in care oamenii sa poata lupta pentru a schimba lucrurile, iar succesul sa fie obtinut exclusiv pe baza meritelor. O astfel de societate ar fi frumoasa, desi e foarte greu de realizat, dar oare ar multumi pe toata lumea?
Credem, si pe buna dreptate, ca opresiunea e rea. Si e. Dar daca nu e foarte dureroasa, unii gasesc avantaje in situatia lor. Uitam ca inafara de suferinta adusa de privarea de libertate, de posibilitatea de a ne satisface necesitatile, oricare ar fi acelea, fie bazale, fie nu, exista suferinta data de lupta pentru a le satisface. Cand unele necesitati, pentru a fi satisfacute, necesita mult consum energetic, mult stress, pentru unii e mai usor sa renunte la ele. Nu vorbim de societatea care oprima, care face lucrurile imposibile sau greu de realizat. Aici e vorba de patriarhat, dar lucrurile se pot transfera si la alte situatii. Dar uneori e mai greu sa schimbi situatia sau sa lupti pentru ceva mai bun decat sa te adaptezi, sa gasesti mici portite de indulcire a ei.
Asta se intampla cu multe femei in patriarhat. Raportat la situatia lor actuala, multe femei considera (sau doar simt?) ca a lupta pentru a schimba situatia, mai mult chiar daca ar reusi, rezultatul nu le-ar fi favorabil. Recompensele nu ar fi pe masura eforturilor. Asa ca e mai bine sa ramana unde sunt sau sa isi creeze sisteme prin care sa obtina avantaje in situatia actuala.
Daca iei in considerare numarul mare de femei din culturile musulmane, fie ca sunt in tarile de origine sau imigrante in Europa, de exemplu, care poarta haine care sa le ateste apartenenta religioasa. Vezi femei tinere cu basma frumos impaturita, rochii sau paltoane lungi pana in pamant, fara a lua in considerare si femeile complet acoperite, carora li se vad doar ochii, de multe ori intens machiati. Numarul lor e mult mai mare decat acum 20 ani, de exemplu.
Ce semnalizeaza aceste femei? Modestie? Modestia e mai evidenta la femeile imbracate simplu, fara machiaj, care denota activitate, prietenie, naturalete. Contrar a celor care se cred, in Coran nu scrie nici macar un cuvant despre "valul islamic". Dar scrie despre modestie, se pare. O feminista e mai corecta religios decat o femeie intens machiata acoperita. Interesant e ca valul e ceva foarte vechi, mult inainte de Islam. Epopeea lui Ghilgames vorbeste despre o femeie, hangita, care umbla acoperita cu un val. Valul era purtat de nobile, dar nu de sclave si de femeile din popor. Era un semn de distinctie. Si in Occident, femeile, pana recent, purtau valuri transparente, elegante. Inclusiv imparateasa Sissi purta asa ceva cand a fost ucisa. Femeile bogate se ascundea in spatele valurilor, nu numai pentru a nu fi recunoscute, dar si pentru a parea altceva, a-si masca defecte, de exemplu.
Femeile care poarta semnele religiei semnalizeaza, as putea sa cred, disponibilitatea de a furniza castitate. Departe de a fi modeste, ele sunt mai sexualizate decat femeile lejer imbracate. Ele atrag atentia asupra lor, asupra sexualitatii lor, pe care o subliniaza si o valorifica mai mult decat alte femei, poate chiar mai mult decat cele care poarta haine sumare, sexy. Senzatia e ca ele vor sa spun cat de pretioasa e sexualitatea lor pentru ele, cat de scumpa e, si prin urmare, cat de dur o negociaza. Castitatea unei femei mature sexual e o forma de obsesia fata de propriul sex, fata de propria sexualitate, care nu e naturala. Castitatea e obsesie de sine si obsesie sexuala. Nu are nimic de-a face cu modestia. Imi aduc aminte de un dialog din "Gervaise" al lui Emile Zola. O femeie din clasa muncitoare spune cu modestie ca nu e cucoana care pretinde ca nu vrea sa faca dragoste. Pentru acea femeie din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in care oamenii din clasa muncitoare avea o sexualitate libera, spre deosebire de burghezie, afisarea castitatii era o forma de infatuare. Si asta era probabil si pentru femeile bogate din Mesopotamia care purtau val. Sexualitatea lor greu de atins era ceva rar si scump, neaccesibil tuturor barbatilor.
Personal m-as simti jenata de a face caz de propria sexualitate, aici intrand si obsesia violului. Mi s-ar parea ciudat sa cred ca barbatii ma doresc atat de mult, fie si in mod agresiv. Femeile care vor sa vanda altceva, care vor sa atraga cu altceva, in speta cu inteligenta, moralitatea si sensibilitatea lor, nu isi subliniaza sexualitatea ascunzand-o, facand-o deci scumpa, pretioasa. Asa sunt unele feministe, multe dintre ele. Am spus si cu alte ocazii, ca multe femei nu sunt suficient reprezentate de feminismul actual, si aici ma refer la cel radical, singurul feminism real, care ia in seama patriarhatul. Era vorba de cele heterosexuale. Dar femeile care fac caz de castitate, frumusete etc, sunt si ele tot femei. Si ele trebuie cumva intelese si reprezentate.
Intorcandu-ne la femeile din culturile islamice, am putea vorbi de un fel de emancipare. Femeile acestea isi exprima de fapt sexualitatea. Ele se pun in valoare in felul lor. Nu putem cere ca toate femeile sa se poarte in acelasi fel. Poate aceste societati nu sunt atat de uniformizate precum cea occidentala. Poate oamenii nu sunt adusi la acelasi numitor fortat. Poate castele se exprima si in acest fel. Poate castele au ceva bun in ele, atunci cand nu sunt verticale, ci orizontale. Oamenii sunt diferiti, se identifica in mod diferit, au interese diferite, ofera lucruri diferite.
Am putea crede ca inmultirea valurilor este o forma de emancipare feminina in unele culturi? Pare uimitor ca exista feministe musulmane, ca unele feministe occidentale se convertesc la Islam. Sigur, daca e vorba de ceva liber, alegere cat de cat personala, putem sa ne gandim la posibilele avantaje.
Poate aceste femei au o strategie de reusita sociala. Sigur, nu putem vorbi de reusita sexuala, cand sexualittea nu e libera si exploratoare. Dar unele femei au interes redus fata de sex cu barbati. Si nu e de mirare de ce. Valoarea sexuala a celor mai multi barbati e infima, ca sa nu mai vorbim de pericole psihologice, dar chiar si fizice.
E in acest fel sexualitatea libera un avantaj pentru toate femeile? Intr-o societatea patriarhala, chiar blanda, nu. Sinceritatea Antichitatii ne ofera iarasi indicii. Daca nu esti o curtezana, adica o femeie inteligenta si fermecatoare, cu o sexualitate accentuata si recompensanta, nu prea ai avantaje. Frustrarea, propria devalorizare, cand nu sunt chiar traume psihologice si chiar fizice, sunt garantate femeilor din societatile care incurajeaza libertatea sexuala. O incurajeaza sau o impun in interesul barbatilor? Probabil a doua varianta. Sunt curioasa daca in societatile islamice sunt atatea femei tinere care sufera de anorexie sau obeze, adica obsedate cu propria aparitie, capacitate de a fi atragatoare fizic, de a crea erectii rapide. Probabil, nu.
Libertatea sexuala e pentru curtezane, celalte femei trebuie sa aiba alternative. Diferite, variate, care pot fi semnalizate in diverse feluri. Sanse si retete pentru toata lumea. Dar cu o conditie: libertatea femeilor. Occidentalizarea fortata din Iran, de pe timpul sahului, care a produs atata suferinta, a fost tot opresiune. Sa fie opresiune si obligativitatea tuturor femeilor de a fi sexy, de a fi apte pentru sex pentru toti barbatii? Sigur ca e.
Pana la urma, pe timpul lui Ghilgames, societatea era mai complexa, cel putin din punct de vedere sexual.

joi, 23 octombrie 2014

Un post de televiziune a transmis recent, de fapt acum doua zile, controversatul film "Nimfomana II" de Lars von Trier. Desi era tarziu, mi-era somn si aveam viroza care inca bantuie prin Europa, am reusit sa ma uit pana la sfarsit. Controversele care se leaga de el poate m-au incitat si mai mult. Vorbisem cu niste prieteni care il vazusera, iar impresia pe care le-a lasat-o nu a fost una prea buna. In primul rand, pentru ca se vorbeste despre nimfomanie in termeni freudieni, aproape mistici. De fapt mistici. Nimfomana, conform acestei mistici, e o femeie care nu se poate satisface, care nu are orgasm, si care cauta satisfactia cu cati mai multi barbati, cat mai multe experiente, variate, in incercarea disperata de a ajunge la placerea pe care trebuie s-o aiba. O prostie, sigur!
Nu pretind ca as sti multe despre asta, nu pretind ca as fi cunoscut oameni care sa se poarte in acest fel, dar unii spun ca au cunoscut, iar situatia nu are nicio legatura cu aceasta legenda. Acesti oameni, barbati si femei, pur si simplu nu pot sa-ti tina pantalonii pe ei, indiferent daca au orgasm sau nu (cine stie daca au, nu stiu ca psihologii sa fi tratat problema lor, dar adesea psihologii si psihiatrii nu trateaza problemele dincolo de teoriile lor aberante). Cand gasesc ocazia sa faca sex, fac. Poate aceasta situatie e ceea ce se numeste "sex addict". Nu stiu, nici nu intru in amanunte. Ideea e ca nimfomana din film tine de fictiune, de legenda, nu de realitate. Pe de alta parte, este cunoscuta ideea conform careia numind o femeie "nimfomana" nu faci decat sa reglementezi sexualitatea feminina. Un cuvant care trimite la anormalitatea sexualitatii feminine. Ce face o nimfomana? Sex ilicit, de placere, cand vrea si cu cine vrea. Patriarhatul, Freud si sociobiologii se grabesc sa condamne placerea feminina cu argumente morale, "biologice" etc.
Dar revenind la filmul cu o atmosfera terna, depresiva, tipic nordica, putem observa niste dialoguri interesante, unele destul de erudite, cu oarece incarcatura filosofica. Personajul principal feminin este bine conturat. Dupa ce in adolescenta experimenteaza singura un orgasm, devine frigida. Partenerul ei, cu care are un copil, ii da sfatul de a cauta amanti in scopul satisfacerii, asta constituind cumva responsabilitatea lui. Ea asta face, fara prea mult noroc. In cele din urma apeleaza la sadomasochism. Din cauza practicilor ei nocturne sado-masochiste, lipsite de orice imaginatie si farmec, as adauga, desi nu pretind ca m-as pricepe, dar m-as fi asteptat ca acele scene sa fie macar la nivelul celor din scenetele lui Bendeac in care ridiculiza sexualitatea lui Ion Iliescu, isi neglijeaza copilul si isi piere familia. E pusa sa aleaga intre familie sau a pleca noaptea in cautarea placerii. Alege.
Desi filmul nu e unul feminist, se face referire, in discutiile dintre protagonista si un prieten asexuat, virgin, la alegerile imposibile pe care ea ca femeie a trebuit sa le faca, la vinovatia imensa pe care o simte pentru ca si-a parasit familia pentru placerea proprie. Presiunea asta nu ar fi fost asa in cazul unui barbat, ceea ce mi se pare o crima. Femeile nu au dreptul la placere? Oare psihicul feminin nu are aceeasi nevoie, inca mai mare, avand in vedere situatia mai grea in care este adesea o femeie, care are de luptat si cu patriarhatul, la placere, deci la sanatate, apoi la fericire si frumusete in viata ei? E de mirare ca depresia e prevalenta in randul femeilor, mai ales dupa 30 ani? Femeile fac foarte mult in familie. Faptul ca nasc si poarta copii, daca ar fi justitie, ar trebui sa le scuteasca de multe indatoriri in familie, nu sa le inglodeze in si mai multe obligatii. Daca dreptul la placere, deci la sanatate mintala, ar fi consfintit in acte, lucrurile ar fi diferite in societate si familie. Dar cine are nevoie de familia patriarhala, bastion al violului si prostitutiei legale? Se pare ca multe femei, in absenta alternativei pe care feminismul ar trebui sa o ofere.
Barbatul, care incearca sa o faca fericita, devine apoi gelos si apeleaza la sanctiunile consacrate cand ea isi neglijeaza datoria de mama. Aici ar fi necesara o scurta discutie despre sexualitatea feminina, despre mitul organismului vaginal, despre care unii autori spun ca nu exista, si despre patriarhatul, apoi Freud, care fac barbatul responsabil de placerea femeii, prin oferirea orgasmului vaginal. Acest mit, al maturizarii sexuale feminine, care trece de la stimularea clitorisului in scopul autosatisfacerii, ajungand astfel mereu la orgasm, la orgasmul vaginal, a dat o grea lovitura feminismului in plin avant. Femeile deveneau astfel din nou dependente de barbati...pentru a fi femei depline. Freud a reusit sa aduca lucrurile pe fagasul "normal", patriarhal, al status quo-ului, cu autoritatea lui stiintifica. Femeile au redevenit "cuminti" de teama nevrozei, a isteriei. Multe psihanaliste s-au operat ele insele pentru a veni in sprijinul teoriei lui Freud si al orgasmului vaginal. Voi scrie altadata mai multe despre orgasmul vaginal. Filmul lui von Trier vorbeste despre organismul vaginal, desi se aminteste si de stimularea clitorisului, dar in treacat. Daca femeile ar sti macar de mici sa se masturbeze, daca multe dintre ele ar face-o, lumea ar arata altfel...Daca feminismul ar fi studiat in scoala...
Dar dincolo de aspectele feministe de discutat pe marginea acestui film, cred ca cele mai importante aspecte sunt cele legate de situatia omului in Occident. Singuratea, cautarea solitara a placerii, sub diverselor ei forme, e ceea ce ne caracterizeaza. Personajul principal feminin declara ca partenerul ei de dialog, un asexuat virgin, era singurul prieten pe care l-a avut vreodata. Lipsa relatiilor interpersonale profunde, lipsa intelegerii, a eforturilor macar de a intelege dorintele si visele altei persoane, conduc la instrainarea de altii si de sine insasi/insusi. Ce poti dori atunci, deci placere, recompensa facila? Pentru unii e sexul, pentru altii, mult mai multi, sunt banii, pentru altii, imaginea, pentru altii, politica, pentru multi, mancarea. O lume autista si trista in care neoliberalismul ne face sa credem ca avem sanse sa fim fericiti, suntem vinovati cand nu suntem, dar de fapt suntem singuri, striviti de vinovatie si dorinte ieftine. Pentru ca in realitate avem foarte putine sanse, in realitate suntem sclavii unei lumi triste, in care umanitatea noastra s-a desprins in straturi de noi. In straturi istorice. Fiecare noua Revolutie, sub pretextul libertatilor castigate, ne-a ingradit alte drepturi, alte libertati. Revolutiile burgheze au limitat si mai mult drepturile femeilor, iar Revolutia industriala ne-a luat din ce in ce timpul, libertatea de a actiona pentru noi, de a gandi pentru noi. Suntem din ce in ce mai sclavi, iar sclavii traiesc placeri simple cu disperare, fara speranta de a schimba ceva, mai ales sistemul.

marți, 14 octombrie 2014

Recent, o televiziune prin cablu a difuzat la ore tarzii un film cutremurator despre conditia feminina, despre limitele alegerilor feminine, chiar in cazul femeilor talentate si inteligente, despre discriminarea femeilor in prima jumatate a secolului XX, despre crima numita pay gap, despre educatia diferita a femeilor care cad usor in plata propriei culpabilitati si a recunostintei pentru putin. Poate unii au vazut altceva in acest film, dar mie mi s-a parut o tragedie a conditiei feminine in care patriarhatul si corolarul sau, vulnerabilitatea economica si sociala, dar si spirituala, a femeilor, era personajul principal, chiar daca nu aparea pe generic.
O femeie talentata (o romanciera feminista publicata, admiratoare a Virginiei Wolf), frumoasa si maritata cu un barbat bogat si influent (nu spun "bogata", se va vedea mai jos de ce), isi dorea mult un copil, dar sotul ei, vizibil mai in varsta decat ea, era steril. In acest scop, sotul, care ii oferea foarte multa libertate, cel putin asta se lasa sa se inteleaga din film, din discutiile cu altii, angajeaza un stralucit absolvent de la Harvard (erau mai multi candidati pentru acest post) pentru a ii oferi material genetic pentru conceptie. Aceasta decizie este discutata ca un act foarte liberal si curajos din partea sotului, mai mult, ca un gest periculos care ii confera sotiei extrem de multa libertate. Mie mi se pare o crima, introducerea unui nou obiect de lux in colivie. Femeia nici macar nu si-a ales singura genitorul copilului. Daca proxenetul ii ofera libertate prostituatei cand ii aduce si ii impune clienti, atunci ceva similar s-a produs.
Numai ca tanarul se indragosteste de frumoasa scriitoare, care desi feminista, il utilizeaza in scopul pur al insamantarii, refuzandu-i acelui tanar chiar si manifestarea pasiunii sexuale, avand in vedere ca iubitul ei era sotul ei. Mintea ei, cum ar spune feministele, era colonizata. Ea e controlata din umbra de prietena din copilarie a sotului ei, un fel de sora adoptiva, care nu ii permite sa rezolve problema cu donatorul de sperma (daca actiunea era plasta mai tarziu, toata drama nu ar fi existat, relatia ar fi fost cu o eprubeta), dar si de sotul ei. Pana la urma, tanarul e ucis, ea afla intamplator, dar relatia cu sotul ei, pe care ea il banuie ca fiind autorul crimei, se deterioreaza. Ii declara unui prieten ca a crezut ca se va multumi cu puterea sotului, dar acum acest lucru nu ii mai e suficient. Si atentie, este vorba despre o feminista, o scriitoare preocupata de situatia femeilor.
Dar cel mai dureros moment din film mi se pare acela in care ea isi ameninta sotul ca il va parasi pentru ca nu mai stie cine este, atata timp cat suspiciunea de crima planeaza asupra lui. Argumentele lui sunt absolut sinistre. Toate sunt de natura economica. Daca il paraseste, va trebui sa traiasca in saracie, nu va mai avea acces la calatorii si la o viata de lux. Ea riposteaza, spunand ca va scrie. El o descurjeaza vorbindu-i despre felul cum sunt platite femeilor pentru scris, mai ales cele care se ocupa de conditia femeilor. Va trebui sa spele rufe ca sa supravietuiasca. Cu toate aceste argumente reuseste s-o imbuneze. Dar el, ca sot iubitor, in cazul unui divort (considera ca nu i-l acorda) sau al separarii, cum putea, fiind foarte bogat, sa o lase sa traiasca in saracie? Cum accepta discriminarea femeilor, saracia lor impusa, dependenta lor impusa, pe care i-o si flutura pe la ochi? Jefuirea sistematica de resurse, de putere, de demnitate, de sanse, de fericire, a femeilor? E vorba de un om respectabil in acea societate...Si totusi sunt femei care spun ca nu au nevoie de feminism. Asta era lumea in care traiau femeile inainte de unele, putinele schimbari feministe.
Femeia reuseste sa ramana gravida dupa o noapte de amor, singura, cu un amant, nu cu succesorul tanarului ucis, angajat de sotului ei in acest scop. Apoi in mod miraculos se intoarce la sotul ei, se reindragosteste de el, cum ii spune amantul, un preot care se intampla sa fie nepotul sotului. E interesant cum o feminista vizita adesea biserica, participa la actiuni caritabile patronate de ea. Se observa cum biserica era patronata de donatori, oameni bogati si puternici, pe care oamenii acestei institutii trebuiau sa-i linguseasca. Nu e de mirare mentinerea statusquo-ului prin intermediul bisericii. Mai mult, feminista recunoaste ca dumnezeul ei e femeie. Dar cade, cum povesteste apoi amantul, in acelasi pacat al tuturor femeilor, autoculpabilizarea pentru ceea ce s-a intamplat. Ia vina asupra ei, iar dumnezeul ei inceteaza sa mai fie femeie. Dumnezeul care iarta pacatele, in special pacatele barbatilor. E extraordinar cat de perversa e religia patriarhala! Nu doar libertatea exterioara, privilegii peste privilegii in lumea exterioara, dar si in cea interioara, le ofera barbatilor. Pentru o atee e greu sa inteleaga aceste lucruri, dar e usor sa inteleaga, chiar si pentru ea, ce putin le ofera barbatii femeilor in patriarhat. Daca vor sa nu sufere continuu, femeile au de ales intre foarte putin si deloc sau intre foarte putin si ceva ingrozitor, sa planga, sa se lupte, sa faca alegeri cumplite intre foarte putin si deloc, foarte putin si ceva oribil. Asta e alta fata a patriarhatului. Si cum se mai poate vorbi de egalitate?
Filmul mai are un frumos recital feminist cand femeia incearca sa-l indeparteze pe tatal biologic de copiii care urmeaza sa se nasca. "Femeile nu au nimic, nu poseda nimic. Atunci cand apar cu un copil, lumea le intreaba al cui e." O analiza superba! Aceasta replica te face sa te gandesti la gandirea lui Napoleon, al carui cod a influentat si legislatia in Tarile Romane. Conform acestuia, femeile sunt un fel de posesiuni, ele ofera barbatilor copii. Dar acestia ce le ofera lor, se intreba corsicanul?
E minunat sa traiesti intr-o lume in care femeile pot creste singure copii, in care nu e nevoie de tata pentru asta, in care nu sunt privite ciudat daca aduc pe lume copii singure, in care acestia la divort le revin lor.
Cat de cumplita era o lume fara feminism! O lume fara feminism e o lume in care femeile sunt sclave (obiecte) si nimic mai mult, in care dorintele, visele, meritele, eforturile lor nu conteaza. In care sunt jefuite si violate in mod legal si fara ca nimeni sa-si pune problema. Personajul feminin principal din "Propunerea" e o femeie impresionanta, de la care preotul marturiseste ca a invatat credinta. Din punctul de vedere al unei feministe de acum, dar cred ca si de atunci, e o victima a patriarhatului, una gratioasa, care ramane o doamna, asa cum le place barbatilor patriarhali, atunci cand e lovita. Nu devine brutala, disperata, nu tipa, nu uraste, nu loveste, nu face crize de nervi, incearca sa se poarte decent, sa apartina si acelei societati. Din punctul meu de vedere, un exemplu ingrozitor pentru femei, dar un exemplu despre ce face societatea din noi, chiar daca avem atat de multe atu-uri, daca nu exista feminism sau exista prea putin. Feministele au facut pentru femei mai multa decat orice ruda de sex masculin.


http://www.imdb.com/title/tt0120108/plotsummary?ref_=tt_ov_pl

miercuri, 8 octombrie 2014

Ieri am fost la cinema ca sa vad "Fata disparuta". Eram incitata de articolele feministe care criticau acest film, dar si de discutiile de la radio. Citisem recent un articol feminist despre "Gone girl" (numele original) si am vrut sa vad filmul cu proprii ochi, sa inteleg mesajul cu propriul creier. Si am fost surprinsa. Filmul e mai interesant decat cronicile pe care le-am citit, mesajul lui e mai complex decat toate miturile antifeministilor luptatori pentru drepturile barbatilor, cum s-a spus. Pe scurt, citisem despre acest film ca despre unul care vorbeste despre posibilitatea tuturor miturilor propagate de acesti indivizi pe site-urile lor patetice si cu IQ de gradinita, cum ar fi acuzele false de viol si de violenta contra femeilor, inscenari de acest gen etc. Dar filmul a fost criticat si de feministe, din simplul fapt ca din el sunt excluse privilegiile. O femeie de clasa mijlocie, educata, alba, frumoasa si supla, dar mai ales inteligenta, as adauga eu, isi insceneaza propria crima pentru a se razbuna pe sotul care o neglija si insela. Nu ar fi putut face asta daca nu ar fi avut suficient timp, bani, educatie. De acord. Mai mult, ea avea la activ acuzatii false de viol si control crunt al barbatilor.
Din fericire, filmul e mai inteligent decat atat. In primul rand mi se pare feminist. Contine un discurs feminist absolut superb, in care protagonista, jucata de Rosamund Pike, bine aleasa, vorbeste despre ceea ce trebuie sa faca femeile pentru a fi dorite si acceptate intr-o relatie pe care o vor. Amy, personajul, a ghicit ce dorea barbatul care o interesa, si i-a servit imaginea pe care acesta ar fi apreciat-o. A devenit un personaj pe care nu a incetat sa-l joace. L-a diagnosticat ca doritor de fete cool si a luptat sa fie una in fiecare moment al relatiei lor. Ea i-a oferit lui o fata cool, daruindu-i mult mai mult decat a primit. El a primit o fata cool, una care mananca pizza rece si nu se ingrasa, care face sex oral, care zambeste si e funny. Dar nu numai atat. Nivelul lui intelectual a crescut. A devenit mai inteligent decat era la inceput. In timp ce il parasea ea se gandea la tot ce i-a luat el, banii (i-a facut cadou un bar cu banii ei personali), timpul, afectiunea, dandu-i in schimb dezamagiri si o relatie extraconjugala. Amy e superioara sotului ei, e mai culta, mai inteligenta, o scriitoare mai buna, provine dintr-o familie mai educata si mai bine clasata social. Tragedia ei cu atat mai mare. Mi se pare ca acest film trateaza devalorizarea femeilor, jefuirea lor in relatii. Ele trebuie sa fie mai mult, sa ofere mai mult, pentru a primi ceva decent, cand primesc. De cele mai multe ori, nu. Sotul ei se intalnea la barul cumparat de ea cu tanara lui amanta, pe care o gasise la cursul lui de scriere creativa. E o nedreptate imensa, o sfidare imensa. Numai ca Amy nu reactioneaza cand descopera infidelitatea, ci planuieste razbunarea. E razbunarea contra sotului ei, care i-a inselat sentimentele, e razbunarea contra barbatilor, contra lumii misogine in care traim. Chiar daca el nu o agresase fizic, nu o violase, o devalorizase si mintise.
E interesanta eliberarea ei de aceasta imagine. Isi vopseste parul intr-o culoare terna, incepe sa manance, devine o femeie stearsa cu alura de tocilara, un pic plinuta, cu burtica, imbracata cenusiu. Dar libera, fiind ea insasi. Acest nou rol te face sa-ti pui intrebarea: merita o relatie, chiar si una in care exista pasiune, sau macar a existat, daca iti cere atat de mult? Daca iti cere sa nu mai fii tu. In acest caz, recunoase Amy, el nu o iubise, iubise imaginea ei, rolul ei, fata cool. Nu pe Amy. Raspunsul ar fi ca o astfel de relatie merita numai in cazul in care vrei sa fii cool pentru tine, ca asa iti place, nu pentru altcineva. Daca partenerul te place pentru ca vrei sa evoluezi, pentru ca esti pur si simplu cool, ca asa simti si vrei, atunci merita. Nu altfel. Daca esti la fel de frumoasa nemachiata, nearanjata, mancand pizza, daca vrei sa progresezi in modul in care vrea el pentru ca asa vrei tu, pentru tine. "Fata disparuta" te face sa reflectezi la propria viata, la propriile relatii.
Alte teme pe care le trateaza e lipsa solidaritatii feminine, inconsecventa revoltei femeilor abuzate. Tanara proprietara a motelului unde Amy se refugiaza dupa ce isi paraseste sotul, o femeie abuzata, isi arata dispretul fata de "privilegiata" Amy, de a carei disparitie afla la televizor. I se pare o sclifosita care isi merita soarta. E greseala pe care feminismul actual o face, mizand atat de mult pe privilegii. Pentru ca toate femeile sa fie mai bine, trebuie sa fie femei extrem de puternice, de bogate, de influente. Ele ar pava calea pentru alte femei, ele ar schimba perceptia oamenilor fata de conditia feminina. Egalitatea in saracie si abuz nu va schimba nimic. Solidaritate, da, dar pentru ce? Pentru mai bine, nu pentru saracie si mizerie. Feminismul nu trebuie sa devina comunism sau ceva similar. Patriarhatul rezista de mii de ani pentru ca nu face asta. Unii barbati sunt extrem de puternici, de succes, influenti, bogati. Pe langa ei profita cumva toti. Conditia de barbat e una privilegiata. La fel trebuie sa fie si cu femeile. Femeia respectiva, o tradeaza cu prima ocazie, jefuind-o cu un partener de ocazie, uitand de ce i s-a intamplat ei insesi.
Si inca o tema interesanta este aceea a banilor, a recesiunii. Relatia dintre Amy si sotul ei se strica de la lipsa banilor, de la recesiunea care le aduce somajul ambilor parteneri. Cat de importanti sunt banii in relatii subliniaza si politista care ancheteaza cazul disparitiei, marturisind ca banii erau subiect de cearta si in relatia ei cu fostul sot. Banii sunt esentiali intr-o relatie. Cand grijile materiale planeaza, agresivitatea creste si apar disensiuni. Asta cand exista suficiente resurse ca relatia sa fie sustenabila...
Finalul filmului nu e unul plin de clisee. Din contra. Vazand declaratia sincera, clara, din suflet, a sotului la o emisiune de mare audienta, prin care acesta o chema acasa, Amy decide sa se intoarca la el facand o victima colaterala, un fost partener foarte bogat la care se adapostise dupa ce fusese jefuita, si care voia s-o transforme in ceea ce obisnuia ea sa fie, acea femeie stralucitoare. Stereotipurile sexiste, mai ales sociobiologice, primesc o lovitura. Amy paraseste partenerul exorbitant de bogat, care o putea feri de griji materiale, ii putea oferi discutii elevate, pentru sotul somer, cu o viziune destul de discutabila despre cultura. Cand se intoarce, inscenandu-si rapirea, ii marturiseste sotului ca a ucis pentru el si ca s-a intors la el pentru ca el, desi a spus ceea ce ea voia sa auda in acea emisiune, o cunoaste foarte bine. Amy alege pasiunea pe care crede ca o poate resuscita. Si reuseste. El se intoarce la ea, dincolo de toate pretextele, pentru ca vrea. Intimitatea psihologica, chiar oferita de o persoana diabolica, in stare de orice, extrem de periculoasa, e irezistibila. Cum e si pasiunea. Amy e un monstru, dar nu o fiinta cu care sa te plictisesti. El isi reaminteste cine e ea, si accepta sa lupte pentru a fi ce vrea ea. Pentru a progresa.
Ce vrea Amy din aceasta relatie? De ce face toate aceste eforturi si sacrificii, de ce iarta in final atat de mult? Pentru putere, amandoi fac asta. In cazul ei e puterea fata de o fiinta umana, care e absorbita de personalitatea ei.
Recent am vazut filmul "Picasso, artist si demon". Refuzasem sa-l vad pana acum, pentru ca mi se parea deprimant sa vad femei distruse psihic de relatii abuzive. De ce acceptau acele femei sa fie in asemenea relatie? La un moment dat, una dintre fostele lui amante, jucate de Julianne Moore, recunoaste de ce: nu mai e nimic dupa Picasso. Dincolo de o prezenta stralucitoare, o personalitate puternica, interesanta, viata e plictisitoare. Mai ales daca faci diferenta, mai ales daca iti doresti stralucire in viata ta. Ce e preferabil sa fii, muza sau artist? Cine castiga mai mult? Muza sau artistul? Rezultatul a fost diferit fata de ce credeam eu, am simtit altfel dupa ce am vazut acest film. Uneori te identifici cu Picasso. Uneori Picasso e femeie, desi societatea nu o ajuta prea mult. Dar oamenii au momente cand uita de societate, sunt mai mult decat societate, decat propria cultura. Amy e un fel de Picasso. Cine i-ar rezista, mai ales daca a ucis pentru el? Nu un barbat care vrea o femeie cool, nu unul care o cunoaste la modul intim. Desi uneori e greu, desi barbatii mai ales, se simt adesea coplesiti de greutatea de a dori si de a lupta sa se ridice la anumite standarde. Nu numai barbatii, dar pentru ei societatea a creat solutii surogat. Si totusi...
Concluzia este romanul lui Gillian Flynn (o femeie) e unul inteligent, care spune multe lucruri interesante si reale. Analiza fina feminina, daca ar fi sa vorbim in stereotipuri de gen. Dar nu o facem:)
http://www.imdb.com/title/tt2267998/

Urmareste-ma prin e-mail:

Despre mine

Am absolvit o facultate tehnica, am ceva experienta in mass media.

Tags

feminism patriarhat Andrea Dworkin Ilinca Bernea Epopeea lui Ghilgamesh Freud patriahat Alexis de Tocqueville Franta Mary Wollstonecraft Romania Rosalind Miles avort comunism feminism radical sclavie sexism 7000 ani Afghanistan Africa Arabia Saudita Atena Ayaan Hirsi Ali Betty Friedan Cordelia Fine Dworkin Elisabeth Badinter India Jared Diamond Miroiu Simone de Beauvoir discriminarea femeilor fericire heterosexualitate legalizarea prostitutiei matriarhat misoginism prostitutie revolutie sexualitate 8 martie Ayan Hirsi Ali Balzac Bete Davis Biblia Bourdieu China Corinne Hoffmann Elena Udrea Eva Hillary Clinton Hitler Intercourse Islam Jenny Nordberg Legende Androgine Lenin Leo Frebonius Libia Mad Men Madonna Martin Luther King Mesopotamia Nietzsche Pearl Buck Spinoza Stalin Virginia Woolf Woman Hating Wuthering Heights clitoris corvoada heterosexuala democratie eurocentrism femei de dreapta femei patriarhale feudalism lesbianism mutilare genitala neoliberalism politica porneia relatii roluri de gen sclavagism societati matriliniare sociobiologia trans transexualitate viol #metoo 50 shades of Grey Adrian Popovici Afganistan Alain Delon Alan Clement Albert Einstein Alegeri prezidentiale Alexandra Kolontai. Balzac Alexandre Dumas Alice Schwartzer Amita Bose Amos Oz Anatolia Andrea Dowrkin Angelina Jolie Ann Fausto-Sterling Assad AudreyTautou Aung San Suu Kyi Aurora Liiceanu Austin Powers Badea Becali Belgia Beyonce Bible Blestemul de a fi femeie Brad Pitt Brave New World Brazilia Burma CNA Capcana sexelor Capturing Mary Catavencu Cato Cenorhaditis Charlotte Bronte Christopher Lambert Cipolla Ciutacu Clive Owen. Iris Murdoch Cluj Coran Creierul masculin D. W. Winnicott DSK Dama cu camelii Darwin Dawkins Democratia in America Desmond Morris Diana Diana Russell Die weisse Massai Dimitrov Dobrovolschi Donald Trump. Hillary Clinton Donna Haraway Dr. Quinn Dracon Edward Wilson Elena Ceausescu Elena Lupescu Emile Zola Emily Bronte Engels Europa Fabio Geda Faust Feminine Mistique Fetele ascunse din Kabul Flash dance Flora Tristan François Mauriac Gabriela Firea Gellhorn Gervaise Ghilgamesh Gigi Ghinea Gillian Flynn Glen Close Goethe Gone girl Grecia Guardians of Time Hadrian Hallmark Hamurabi Harald Eia Hariclea Darclee Harper Lee Harriet Taylor Hatsepsut Hecate Heide Gottner-Abendroth Hemingway Holly Hunter ISIS Imperiul Roman Indragostita de un Masai Iran Iris Murdoch Irlanda Islamic or Christian feminism Jenney Nordberg Jennifer Aniston Jennifer Fox John Stuart Mill Judith Butler Jullianne Moore Kate Middleton Kate Miett Khalida Messaaoudi-Toumi LGBT Lacan Lars von Trier Lev Tolstoy Liban Liberace Lorenz Louann Brizendine Luce Irigaray Madalina Manole Makarenko Marc Ferro Margaret Mead Margineanu Marie de Gourany Marx Maserati Matt Damon Mazare Merckel Michael Douglas Mihaela Miroiu Mileva Maric Miss Platnum Moartea Neagra Mohammed Moldova Montaigne Mormoni Mosuo Mustafa Kemal NIKK Napoleon Nicolae Ceausescu Nicole Kidman Nimfomana Ninon de L'Enclois Nixon Noam Chomsky Numele trandafirului Obama Occident Olimpia Pahlavi Pakistan Papa Percile Pericle. Phryne Picasso. Pierre Bourdieu Poul Anderson Praxiteles Prigoana Promisiunea Qatar R.I. Moore Ramita Narvai Razboiul impotriva tacerii Remus Cernea Revolutia Franceza Roberta Anastase Roberto Angela Rolls Roma Romania Culturala Rosamund Pike Rosi Braidotti Rousseau SUA Saddam Santorum Sapho Sex and the city Sfantul Valentin Sharon Stone Sheila Jeffreys Shivani Singh Shulamith Firestone Sila Silija Simon Signoret Simona Tache Siria Sonata Kreutzer Spania Sparta Spartacus Stephanie Coontz Straina Teheneran Tennessee Williams Thatcher The femine mystique The first European Revolution Thérèse Desqueyroux Tim Robbins Totul despre Eva Traian Traian Basescu UK URSS Umberto Eco Un tramvai numit dorinta Valentine's Day Valerie Solanas Vaslui Venus Virginia Wolf Viviana Hurtada Vlad Muresan William William Golding Wollstonecraft Working girl Y abolire acamdemie feminista radicala. afaceri feministe agresor alegeri alegeri SUA 2016 animal social antropologie arieni asigurari medicale autoritate bacha posh bacterii baieti rai bande de cartier barbatul roman blog boala mentala bonobo burqa butch calitati umane speciale caractere etnice carte cautarea fericirii cimpanzeu ciocnirea civilizatiilor cis clasism colonialism comportament sexual condus masina conspicuos consumption constiinta contraceptie copilul unic crestinism criza masculinitatii cromozom X cultura occidentala cultura prostiei curva dictaturi die Fremde dioicitate discreditarea feminismului dominatia masculina drepturi civile drepturile femeilor ecograf educatie educatie sexuala eliberarea sexuala epatarea esentialism etrusci f emininism familia familie matriarhala familie patriarhala familie traditionala fascism femei femei emancipate femei in feminism femeie moderna femicid feminin femininsm feminism al diferentei feminism room-service feminism. munca domestica frigurile galbene frumusete fundamentalisti darwinisti gen gen gramatical hemafroditism heterosexualite hidra de apa dulce homosexualitate human rights imbatranire imbecili incorectitudine politica inginerie invidie istorie lamentare legalizarea drogurilor legalizarea traficului de arme legalizarea traficului de organe legea sanatatii lesbianism politic liberalism mafia patriarhala mama ideala manifest feminist manifestatie spontana marea cultura marsul panaramelor marxism masculin masculiniate menopauza mijloace contraceptive minciuni minoritate minoritati monoteism musulmani necredincioasa nefericire neutru nunta de aur oi operatii estetice orgasm orgasmul vaginal pacat partid feminist radical pasiune romantica patriarahat patriarchy patriarhale pilula contraceptiva pornografie prejudecati patriarhale primavara araba printese pro-life protozoare psihanaliza psiholog psihologie psihoterapie feminista pudoare putere rasism refulare regina Victoria relatii heterosexuale relatii reusite relatii romantice relativism cultural religiile abrahamice reviste pentru femei roman rusine sacrificii sclavi sclavia femeilor scorpie sex sindromul Stockholm sinucidere situatia femeilor societate societate civila societati "male dominated" sociobiology stereotipuri de gen studii submisivitate talibani tarfa tari arabe testul Bechdel the caged virgin transsexualitte umbra utopii valorizarea femeii valul islamic viagra pentru femei vietii si relatii nonpatriarhale violenta domestica violenta. virginitate vot universal ziua fetei

Video of the Day

Contacteaza-ma:

Nume

E-mail *

Mesaj *