marți, 30 octombrie 2012

Cu ocazia decernarii oricarui premiu, ca e Oscar, ca e un premiu sportiv, laureatii aduc multumiri parintilor de cele mai multe ori. Parintilor cu care adesea au conflicte, pe care adesea ii dispretuiesc. Pana la urma o familie e o comunitate in care oamenii se aduna fara sa se cunoasca, in care oamenii nu se aleg. Adica unde se merge pe noroc. SI atunci posibilitatea ca intelegerea reala, afinitatile reale sa apara, sunt foarte mici. Sigur, in cazul meu nu e diferit. Daca as fi intr-o astfel de situatie, as avea un singur motiv sa le aduc multumiri parintilor, in primul rand mamei, cu care nu am si nu am avut niciodata o relatie macar aproape de perfectiune.
Ii multumesc mamei mele pentru ca nu m-am crescut ca pe o fetita, asa cum se presupune ca se creste o fetita, cu roluri de gen. Am aflat tarziu despre stereotipurile de gen, de la scoala. Si ii multumesc tatalui meu pentru ca mi-a oferit orice, numai figura paterna clasica, patriarhala, nu. Mi se pare putin, dar esential pentru educatia sanatoasa a unor copii, fie fete, fie baieti. Din nefericire suntem cultura, educatie, nu altceva. Sigur ca in asemenea mediu, fara sa mi se spuna un singur cuvant despre feminism, am inceput sa emit idei feministe din copilarie, revoltata de inegalitatile din cultura, de istorie. Dar nu stiu ce s-ar fi intamplat daca lucrurile ar fi stat altfel, daca as fi fost invatata de mica ce e de facut pentru o fetita, ce e de facut pentru un baiat. Tot ce era pentru un sex era si pentru altul, de la jucarii pana la complimente. Mama mea nu mi-a zis ca arat bine mai mult decat fratelui meu, si oricum am aflat mult mai mult despre darurile mele fizice (pe care orice om din orice populatie le are) de la prieteni decat de la familie. Era de la sine inteles ca doar realizarile profesionale conteaza cu adevarat. Si de la sine inteles ca oricine, daca are cu ce, trebuie sa nu cunoasca limite in dorinta de a realiza lucruri. Pe scurt, am fost educata conform indicatiilor din articolul din primul link.
Acum ma gandesc ca poate asta era singura influenta buna a comunismului. In comunism, cel putin teoretic, femeile puteau face orice. Mama mea a facut scoala si a muncit in cea mai mare parte in comunism. Dar si mama ei avea o parere similara. Dar ceea ce e curios e ca am aflat si aflu ca alte femei din generatia mea, dar si mai tinere, nu au fost si nu sunt crescute in acest fel. Nu inteleg cum in ziua de azi, in Occident, cineva mai poate sa isi educe fiica sa-l astepte pe Fat-frumos ca s-o salveze. Pai daca te uiti pe strada, cam vezi cum arata Fat-frumos. E mai bine sa nu ai de-a face cu el, dar inca sa mai astepti sa te salveze.
Mi se parea logic ca visul oricarei femei sa fie sa dispuna de atata independenta financiara incat sa nu aiba nevoie de niciun barbat pentru supravietuire. Apoi, daca are suficiente resurse, sa-si permita sa tina un barbat numai pentru calitatile lui individuale. Dar nu stiam ca exista atata coruptie a mintii incat sa crezi altceva in epoca asta. Iata ca inca exista femei care isi educa fiicele ca pe timpul lui Mary Wollstonecraft, care face o excelenta analiza a fenomenului in secolul al XVIII-lea.
Totusi, realitatea e dura pentru femeile educate in spirit feminist, n-o sa mint. Orice feminista a vazut o femeie fara nicio calitate, nici macar frumusete, care sa obtina cu vaginul mai mult decat ea cu creierul. E vorba de acele femei, cel mai adesea gospodine patetice, care prin intermediul partenerilor, obtin accces la resurse. Dar asta nu inseamna ca lipsa totala de demnitate si inteligenta precara care le dau sanse acestor femei sa obtina acele lucruri sunt calea spre succes, ca strategia lor ar fi ceva fezabil pentru toate femeile. Mai ales ar fi ceva imposibil pentru femeile care gandesc cu propriul creier. Sa-ti educi fiica in acest spirit ca sa isi gaseasca un partener cu resurse e ca si cand ai educa-o sa castige la loto. Pentru fiecare gospodina maritata cu un cocalar cu bani exista o mie care iau bataie de la unul fara bani. Chiar daca sunt constienta ca am utilizat termeni incorecti politic, ideea e ca nicio femeie, din orice mediu, si oricare ar fi nivelul ei intelectual, nu merita asa ceva. SI nu merita sa fie educata pentru a obtine asa ceva.


http://www.forbes.com/sites/learnvest/2012/06/28/7-ways-youre-hurting-your-daughters-future/
http://www.forbes.com/sites/jennagoudreau/2011/10/20/are-mothers-most-responsible-for-sexist-attitudes/

marți, 23 octombrie 2012

Azi am primit un link interesant despre partea frumoasa a faptului de a fi femeie. Simona Tache, autoarea, care scrie pentru Catavencu, din cate stiu, a comis mai multe articole cu tenta misogina. E normal, avand in vedere mediul in care creaza. Se stie ca revista Catavencu, apoi urmasele ei Academia Catavenci si Catavencii, musteau de misoginism. Ultima, Catavencii a fost protagonista unui scandal dupa ce a gazduit un articol despe femeile care merita legate de calorifer.
Intr-o asemenea atmosfera, Simona, care probabil e singura sau una dintre putinele femei care scriu la astfel de reviste care contin numele personajului lui Caragiale, a trebuit sa se adapteze, sa se ridice la nivelul exigentelor. Trebuia sa fie ceva deosebit cu ea de la inceput, de a fost admisa acolo, pentru ca la inceput, aceste reviste nu aveau mana de femeie care sa scrie articole.
Iata ca nici de data asta dna Simona Tache nu ne-a dezamagit. SI asta pe bune, pentru ca a scris un articol despre corvoada heterosexuala, cum ar spune Andrea Dworkin, la care sunt supuse femeile in patriarhat. Cele care nu sunt feministe, sigur.
Doamna Tache povesteste ca tatal ei vrut-o baiat, familia a fost foarte dezamagita dupa ce s-a nascut o fetita. Deci s-a nascut intr-o familie patriarhala, cu valori pe masura. Si tot ce a facut dupa aceea a fost sa fie o femeie adevarata din patriarhat si nimic mai mult sau nimic mai spre feminism. In acest articol care iti spune la grea incercare capacitatea de a-ti controla reflexul de voma, autoarea descrie cu lux de amanunte ce are o femeie de facut in patriarhat, cat de mare e datoria ei de a fi frumoasa pentru sotul ei, care nu trebuie sa vada macar la ce se supune ea pentru a arata bine. Gomaj, coafor, epilat, castraveti pe fata, creme etc.
M-am nascut intr-o cu totul altfel de familie. Mama mea si-a dorit fetita, acum nu vrea altceva decat nepotele. Tatal meu e feminist declarat. Si fara sa mi se spuna toate astea, din adolescenta, fara sa stiu de Andrea Dworkin, am respins orice corvoada heterosexuala. Nu am fost niciodata la coafor pentru a-mi aranja parul (pentru ca oricum e plin de bucle), de tuns m-am tuns rar, ma pieptan rar, putini oameni m-au vazut machiata vreodata, si asta in scop de divertisment, nu am incercat gomaj niciodata. Cat despre epilat, mi se intampla rar, si niciodata cu ceara. Chiar ma gandesc ca consum mai putin timp pentru a ma aranja decat un barbat din rasa mea, care trebuie sa se rada des, pentru ca la albi parul creste repede. Si ultima chestie...pantofii cu toc. Ani de zile nu m-am atins de ei, tocmai pentru ca fac rau la coloana. Am cativa pentru divertisment si oricum sunt comozi. Dar nu m-as chinui cu ei pe strada, iar daca ma imbrac elegant, o fac pentru alte femei.
Sigur, asta nu inseamna ca vreau sa fiu urata, ca nu fac sport, desi nu apelez la diete. Dar nu as face nimic mai mult decat ar face un barbat pentru mine. Si imi plac barbatii sexy, spre deosebire de ceea ce declara Simona, ca la femei nu conteaza cum arata barbatul, sa fie destept, sa se poarte bine etc. Pentru femeile din patriarhat o fi asa, dar nu pentru feministe...Pentru unele, cel putin.
Articolul Simonei Tache contine si tot felul de marturisiri despre felul cum se poarta o femeie din patriarhat cu partenerul, cum practic isi ascunde umanitatea, sentimentele umane, dorintele, cum incearca sa fie mereu ca o icoana a feminitatii ideale (adica femeii in viziunea patriarhatului). Horror! Se spune despre femeile din Romania ca sunt frumoase. NU sunt mai frumoase decat alte femei din zona, inrudite genetic. NU sunt mai frumoase decat femeile din Italia, cele din sudul Romaniei, cel putin. Ce mai, sunt identice daca le scoti machiajul si toalele extravagante. Dar femeile care au mai auzit de feminism, petrec mai mult timp pentru ele, nu se machiaza in fiecare zi, nu se ingrijesc atata. Si nu se feresc sa isi arate umanitatea, nu sa fie doar niste papusi facute sa incante ochii si orgoliul unui barbat. In cazul asta frumusetea e egala cu prostia, desi prejudecata cu femeile frumoase care sunt si cu minte putina, e falsa. 


http://www.simonatache.ro/2011/06/16/ce-frumos-e-sa-fii-femeie/

joi, 18 octombrie 2012

Sunt multe legende urbane care leaga prostitutia de reducerea violurilor, de reducerea violentei. Studiile arata insa cu totul altceva. Pornografia dezumanizeaza femeile, ajuta la anihilarea unor inhibitii normale pe care toti le avem cand e vorba de a agresa un membru al aceleasi specii. Asta e interesant la om, fata de alte animale, faptul ca poate trece de aceste inhibitii. Etologii au venit cu mai multe explicatii, printre care stabilirea unei distante, care nu mai lasa sa se vada semnele durerii si suferintei prin arme, indoctrinarea (inamicii sunt niste fiinte care merita tot dezgustul si trebuie anihilate pentru ca sunt nocive), dar nu in ultimul rand si poate cel mai pervers, pseudospeciatia, adica dezumanizarea inamicului. Pai ultimele doua functioneaza perfect prin pornografie. Barbatii sunt indoctrinati ca femeile vor sa fie agresate, sunt obsedate sexual, asta zice si Freud, foarte bine citat si analizat in romanul Ilincai Bernea, Legende androgine. Dar ca sa mergi la sigur, apelezi la ceea ce zice biserica adica ”femeia nu e om”. Aici pornografia si religiile monoteiste abrahamice sunt intru totul de acord, femeia nu e om. De-aia o putem viola, violenta, ucide. Cine sa sufere pentru un animal?
Imi aduc aminte cand eram in facultate si cum se intampla periodic, se scotea de la naftalina propunerea legalizarii prostitutiei. Ca am facut scandal nu e nimic, dar reactia colegelor care erau de acord cu prostitutia ca atare m-a frapat cel mai tare. Cum sa nu realizeze ca daca au de-a face cu prostituate, barbatii invata sa dispretuiasca femeile, care sunt doar bucati de carne? Dincolo de nenorocirea unor fiinte umane, impinse de saracie sa isi vanda si ultima farama de demnitate umana, situatia lor le afecta pe toate celelalate.
Si cu surprindere aflu ca femeile incep sa fie deranjate de prostitutie, dar pornografia e acceptabila in continuare. Cel putin in Romania. Avem aici o excelenta analiza a legaturii dintre pornografie si viol de Diana Russell.
http://www.dianarussell.com/porn_as_a_cause_of_rape.html

luni, 15 octombrie 2012

Ma gandeam zilele trecute la ce trebuie sa simta femeile care se lasa pacalite de patriarhat, care nu realizeaza de la varste tinere minciunile care li se servesc pentru a fi exploatate pe toate partile, pentru ca fi transformate in servitoare, lucratoare sexuale, infiermiere, bone, utere ambulante. Da, pentru ca asta e soarta care li se pregateste femeilor daca nu se opun. Daca tu crezi in tot ce ti se serveste de catre patriarhat inseamna ca esti in stare sa crezi in orice prostie, orice superstitie, in mos Craciun. Cam asta e credinta in feminitate, un fel de credinta intr-un mos Craciun cand esti jefuita pe strada. Nu e de mirare ca femeile care accepta patriarhatul sunt si credincioase adesea (nu am studii, desi cred ca exista). Dar pare logic ca atunci cand incepi sa gandesti, ai sanse sa o faci pana la capat. Si daca ai ceva logica si ceva cultura, intelegi singura ca ai nevoie de feminism, nu trebuie sa inveti la scoala, sa citesti articole. Dovada o reprezinta femeile care cu secole in urma au emis idei feministe, ca Wollstonecraft, Harriet Taylor, Flora Tristan etc. Si probabil sunt multe altele de care noi nu stim. Feminismul e doar bun-simt, logica, simt al dreptatii. Nu e nicio filosofie complicata. Daca aplici principiile justitiei ajungi la feminism automat. Dar femeile au fost tot timpul inafara legii...
Iata ca lucrurile se schimba, e drept, foarte incet. Cele mai multe femei au nevoie de feminism, au nevoie sa-l invete la scoala, sa citeasca despre el. Totusi, o mare problema este lipsa alternativelor, a modelelor. Degeaba afli ca esti discriminata daca te intorci in lumea asta patriarhala unde e greu sa te imbogatesti daca esti femeie, sa ai putere politica, iar familia patriarhala e singurul mod de convietuire pentru o femeie heteresoxuala.
In aceste conditii, lesbianismul politic ar furniza nu numai modele alternative, dar si sanse mai mari de eliberare pentru toate femeile, inclusiv cele heterosexuale. Lesbienele au facut mai mult pentru alte femei decat tatii si fratii lor, care le vand si ucid in numele onoarei. Multe feministe, teoreticiene si activiste, erau si sunt lesbiene. Ca lesbiana, lumea se vede mai limpede, nu mai esti sfasiata intre propria sexualitate si propria demnitate umana. Situatia lesbienelor e cea mai mare nedreptate istorica. Macar daca femeile le-ar fi cu adevarat recunoscatoare...
Iata cateva date despre lesbianismul politic.
http://sisterhoodispowerful.wordpress.com/2012/07/22/lesbian-feminism-or-political-lesbianism-in-2012/
http://bugbrennan.com/2012/09/06/when-i-grow-up-i-want-to-be-a-lesbian/

joi, 11 octombrie 2012

Azi e ziua fetei! La noi nu conteaza ca de obicei. Numai ca asta e o zi care ar trebui sa fie sarbatorita pretutindeni. Repet ca educatia feminista ar trebui sa fie tratata ca unul dintre cele mai importante aspecte ale educatiei unei femei, iar aceasta educatie ar trebui sa inceapa din copilarie.
Feminismul nu numai ca ne-a schimbat viata, dar educatia feminista cred ca ne poate salva de la multe situatii neplacute, de la abuzuri sau chiar ne poate salva viata.
Aflu cu surprindere ca lumea, chiar si femeile, datorita educatiei patriarhale, sunt pline de prejudecati. Mi se pare mai mult decat aiurea ca o femeie sa spuna despre o alta ca e curva, ca se imbraca intr-un anumit fel, ca face anumite lucruri in viata ei. Nu-mi imaginez cum e sa te gandesti la comportamentul tau sexual ca e gresit, ca risti sa faci ceva care sa te califice drept curva. Nicio secunda in viata mea nu m-am gandit la asta. Daca nu faci nimanui rau cu ceea ce faci, daca nu amagesti pe nimeni, daca nu promiti lucruri pe care nu le poti face, dar mai ales, daca nu abuzezi, atunci nu ai cu ce sa te rusinezi cu viata ta sexuala. Din pacate, inca mai exista femei care se cenzureaza, care cenzureaza libertatea altor femei, care se limiteaza pe ele insele, dar si pe altele, prin atitudinea lor.
Pentru ca educatia patriarhala, in special datorata religiei, le face sa gandeasca asa. Recunosc, lucrurile astea imi sunt straine. Intotdeauna am crezut ca a fi femeie e ceva extraordinar, ca in spatele conditiei biologice de femeie se ascund aspecte extraordinare. Imi aduc aminte de un reportaj despre performantele in sport ale atletilor de diferite sexe. Femeile, desi in aparenta aveau unele handicapuri (masa musculara mai mica, inima mai mica, o concentratie de apa mai mica in organism) compensau cu alte caracteristici, adesea misterioase. Femeile au multe avantaje, sa nu uitam ca traiesc mai mult. Inclin sa leg propriile performante de faptul de a fi femeie, si recunosc, tin la fiecare gram de estrogeni care ajunge in creierul meu. Probabil performantele femeilor ar fi superioare daca mai multe ar gandi asa.
Ceva despre misterele corpului feminin, recent studiate, in al doilea link. Femeile au o mare capacitate de a simti placerea, de aceea trebuie sa se bucure de ea! De ziua fetei, nu risipiti conditia de femeie biologica, e ceva minunat, extraordinar!


http://www.empowher.com/print/1010492
http://www.feminism-romania.ro/presa/stiri/970--clitorisul-istoria-nespusa.html
http://www.unwomen.org/news-events/in-focus/international-day-of-the-girl-child/

luni, 1 octombrie 2012

Faptul ca nimic nu spune mai putin despre noi decat viata personala cred ca am mai spus. Daca vrei sa arati ce te reprezinta, fa ceva, creaza ceva, acolo vorbesti cu adevarat despre ceea ce esti. Viata personala depinde de numerosi factori care in cea mai mare parte nu tin de tine. E ca si ceea ce mananci, poti evita trans-fat, glucide rafinate etc, dar pana la urma tot de la supermarket te alimentezi, tot cu haine la moda te imbraci si tot cu barbati care exista in mediul tau faci sex sau te cuplezi. Nu ai ce sa faci...Mai ales acum cand lumea e atat de amestecata, cand potentialii nostri parteneri provin din medii familiale diferite, cu mentalitati diferite, poate chiar din culturi diferite. Alegerea unui partener nu era usoara nici cand existau elite bine determinate. Acum e mai complicata decat o alimentatie cu adevarat sanatoasa. Eviti zaharuri rafinate si grasimi hidrogenate, dar nu poti evita nitritii din salata. Singura solutie e sa te linistesti, si eventual sa te focalizezi pe alte surse de recompensa. In acest caz relatiile low cost, in care nu te implici afectiv foarte mult, sunt o solutie.
Dar ce faci cand acest aspect al vietii tale e foarte important? Ce faci cand si o relatie low cost e un lux?
In Legende androgine Ilinca Bernea descrie  tipuri abuzive de relatii heterosexuale, cu alte cuvinte forme (oribile) de abuz emotional, dar si fizic, la care sunt supuse femeile heterosexuale intr-o societate patriarhala. Dar atentie, vorbeste de ceea ce i se poate intampla unei femei educate, independenta material atunci cand isi exercita heterosexualitatea. Adica nu spune nimic despre fetele putin educate, sarace, care convietuiesc cu barbati abuzivi pentru ca nu au unde sta, nici despre cele care aluneca pe panta prostitutiei pentru a-si plati drogurile. Si mai ales nu vorbeste de femeile care nu au avut norocul sa se nasca in Occident, fie si in Romania, chiar si in Albania sau Georgia. Cu alte cuvinte, lucrurile pot fi infinit mai rele decat atat. Dar si asa simti ca citesti un scenariu horror. Cum abuzurile emotionale, manipularea unei femei in sensul utilizarii ca obiect sexual, desconsiderarea sentimentelor si dorintelor ei, de fapt tratamentul ei ca un obiect definit de vagin, nu se pedepsesc prin lege? Oare astea nu sunt considerate crime? Decat sa mi se intample asa ceva, as prefera sa fiu jefuita, chiar prin agresiune, ceea ce de fapt mi s-a intamplat. Delictele acestea niciodata pedepsite sunt mult mai grave.
Fenomenele descrise in Legende sunt inspirate din fapte reale. Astea chiar se intampla in realitate, chiar si femeilor culte, inteligente, dar si atragatoare. De ce? Asta e tratamentul normal al femeilor in patriarhat, se intampla pentru ca e tolerat, chiar incurajat in anumite medii. Cand citesti acele pagini cutremuratoare, cand afli si marturiile unor femei pe care le consideri atat de inteligente si fermecatoare incat sa aiba acces la barbati de calitate, dar si sa stie sa aleaga, te intrebi de ce tie nu s-au intamplat astfel de lucruri? Ilinca Bernea da raspunsul. Patriarhatul pedepseste femeile recalcitrante, femeile rele, nu pe cele obediente, care se supun regulilor, adica pe acelea numite feminine. Cum scria Cordelia Fine intr-o carte de psihologie experimentala, Creierul pe cont propriu, femeile cooperante primesc morcovul, cele necooperante primesc batul. Asa ca prea multe optiuni nu exista...In Legende este vorba de femei care pun statusul masculin in dificultate, care submineaza autoritatea masculina, iar asta e batul pe care il primesc, sunt hartuite, umilite, inselate, chiar violate.
E logic in asemenea conditii sa crezi ca daca nu ai primit acest tratament e ceva suspect cu tine? Adica arati cumva cooperanta, ceea ce nu e deloc de lauda. Am motive sa cred ca barbatii miros partidele, adica femeile pe care le considera atat de fraiere incat pot fi utilizate pe termen lung in alte scopuri decat sex. Probabil fac parte din aceasta categorie. Dar probabil mai e un aspect. Orientarea catre feminism de la varste fragedea, abordarea feminista a oricarei relatii. In acest caz solutia e mult mai dureroasa poate decat abuzul insusi. Daca unele femei evita abuzurile jucand roluri feminine, o alta modalitate ar fi situatia de a fi permanent in razboi, tratand barbatii ca pe jucarii si experimente, luand cat mai multe senzatii, informatii, placere, dar pastrandu-ti luciditatea si o unda de agresivitate non-stop. Fara sa realizezi, de fapt sacrifici cel mai important lucru, anume ceea ce poti tu insati simti, cele mai frumoase sentimente. Fara sa realizezi joci dupa regulile patriarhatului aducand in lupta arme mai dure, mai perverse. Ilinca Bernea vorbeste intr-un alt context si despre asta, despre usurinta materialistilor de a-si sacrifica sentimentele, adica...sufletul. Femeile care fac asta nu prea afla ce e daruirea, ce e pasiunea, ca si barbatii patriarhali.
In concluzie, femeile nu se pot lauda cu succesul lor la barbati in patriarhat. Pentru ca daca acesta exista, atunci ele sunt ori ipocrite, ori spalate pe creier, ori perverse si reci. In toate cazurile, acest succes e inutil...

Despre mine

Am absolvit o facultate tehnica, am ceva experienta in mass media.

Tags

patriarhat feminism Andrea Dworkin Freud comunism feminism radical patriahat Ayaan Hirsi Ali Ilinca Bernea Mary Wollstonecraft sclavie Africa Alexis de Tocqueville Epopeea lui Ghilgamesh Marx Mihaela Miroiu Romania Rusia matriarhat 7000 ani Betty Friedan Biblia China Cordelia Fine Elisabeth Badinter Franta Harriet Taylor India Iran Jared Diamond John Stuart Mill Rosalind Miles avort femei patriarhale heterosexualitate prostitutie sexism 7000 years Arabia Saudita Atena Balzac Dworkin Elena Udrea Engels Europa Grecia Hitler Japonia Lenin Leo Frebonius Miroiu Oriana Fallaci Simone de Beauvoir Stalin discriminarea femeilor fericire legalizarea prostitutiei misoginism radio Guerrilla revolutie sexualitate 8 martie ALice Nastase AUR Afghanistan Ann Fausto-Sterling Ansari Aung San Suu Kyi Ayan Hirsi Ali Belgrad Bete Davis Bourdieu Casandra Corinne Hoffmann Dan Alexe Dawkins Dobrovolschi Egipt Elena Ceausescu Eva Frans de Waal Georges Sand Hillary Clinton Holly Hunter Imperiul Otoman Intercourse Isaac Asimov Islam Israel Jenny Nordberg Kadare Legende Androgine Libia Mad Men Madonna Maria Cernat Martha Bibescu Martin Luther King Mesopotamia Moartea Neagra Mustafa Kemal Nietzsche Ninon de L'Enclois Noam Chomsky Occident Pakistan Panait Istrati Pearl Buck Polonia Putin Rafila Robert Flaceliere Sfantul Valentin Sofia Nadejde Sorin Lavric Spinoza The femine mystique Tim Robbins Traian Ucraina Valahia Valerie Solanas Virginia Woolf Woman Hating Wuthering Heights Zorba Grecul antropologie clitoris colonialism corvoada heterosexuala democratie eurocentrism femei femei de dreapta feudalism gen gene imbatranire lesbianism menopauza mutilare genitala neoliberalism ortodoxie politica rasism relatii reviste pentru femei roluri de gen romani science fiction sclavagism sindromul Stockholm societati matriliniare sociobiologia sociobiologie toader Paleologu trans transexualitate viol virginitate #metoo . fluiditate de gen 50 shades of Grey AUR; Diana Ivanov-Sosoaca Adina Mocanu Adrian Popovici Adrien Brody Afganistan Agamemnon Ahile Ahmet Hamdi Tanpinar Aietes Aimee Cesare Alain Delon Alan Clement Albert Einstein Alberto Moravia Alegeri prezidentiale Alexandra Kolontai. Balzac Alexandra Paftală Alexandre Dumas Alexandre Lacassagne Alexandre Yersin Alexandru Stermin Alice Coffin Alice Schwartzer Alice Schwarzer Amazon Amelia Țigănuș America De Sud America de Nord Amita Bose Amos Oz Ana Ipatescu Anamaria Prodan Anatolia Andrei Serban Angelina Jolie Annette Benning Anwal El-Saawadi Anwar El-Sadat Arbanasi Ariadna Arsenie Boca Ashley Judd Assad AudreyTautou Augustus Aura Christi Aurea Foundation Aurora Aurora Liiceanu Aurore Dupin Austin Powers Badea Basarabia Basescu Becali Belgia Berlin Bernadin de Saint-Pierre; Mauritius Betty Mahmoody Beyonce Blestemul de a fi femeie Brad Pitt Braila Brave New World Brazilia Braătescu-Voinești Brian Warner Bruno Reidal Burma Byron Băsescu C.s Lewis CNA CNBC CT Popescu Cairo Caitlyn Jenner Cannes Capcana sexelor Capturing Mary Caragiale Carla Maria Teaha Catavencu Catherine Zeta-Jones Cato Caverne de otel Cenorhaditis Cezar Charlotte Ayanna Charlotte Bronte Charlotte Perkins Gilman Chirista Wolf Christa Wolf Christopher Lambert Cipolla Cipru Circe Cisiordania Ciutacu Clitemnestra Clive Owen. Iris Murdoch Cluj Coltescu Columbia Comedia Umana Constantin Dobrogeanu-Gherea Constantin al X-lea Duca Constantinopol Contemporanul Coran Creierul masculin Cromwell Cătălin Striblea D. W. Winnicott DSK Dali Dama cu camelii Dana Budeanu Daniel Defoe Daniela Crudu Darwin Dedal Delia Democratia in America Denisa Comanescu Desmond Morris Devalmasia Valaha Diana Diana Ivanovici Diana Russell Dick Dawkins Die weisse Massai Dimitri Doré Dimitrov Dobro Donald Trump. Hillary Clinton Donna Haraway Dr. Quinn Dracon Dresda Dune Ecaterina Teodoroiu Ecaterina cea Mare Edward Wilson Elena Lupescu Emile Zola Emily Bronte Eminescu Enea Erdogan Erica Moldovan Erich Fromm Erila Isac Ethan Hawke Evan Rachel Wood Evelyn Fox Keller Fabio Geda Fantasemele sexuale ale femeilor Faust Federico Fellini Feminine Mistique Fetele ascunse din Kabul Finlanda Flash dance Flora Tristan Franco Frank Herbet Frankenstein François Mauriac Franța Frumaosa si bestia Gabriel Garcia Marquez Gabriela Firea Gabrielle Chanel Gala Gallad Gaslight Gaza Gellhorn Gelu Ciobotaru Geoana George Orwell George Sand Gervaise Ghilgamesh Giambaptista Vico Gigi Ghinea Gilda Gillian Flynn Giulieta Masina Glen Close Gloria Grahame Gloria Steinam Goethe Gone girl Gosem Grigore Cartianul Grupul feminist radical Guardians of Time Guillaume Hadrian Hallmark Hamurabi Hanul lui Manuc Harald Eia Hariclea Darclee Harper Lee Harry Poter Hatsepsut Hawaii Hecate Hector Heide Gottner-Abendroth Hellios Hemingway Herder Hermes Hiroshima Hortensia Papdat-Bengescu Hugh Hefner Hurem ISIS Ideea Europeana Ierusalim Iliada Ille De France Imperiul Roman Imperiul Țarist Indonezia Indragostita de un Masai Intoarcerea la Laguna Albastra Ion Ion Luca Caragiale Ion Nadejde Irak Iris Murdoch Irlanda Isak Denisen Islamic or Christian feminism Islanda Istanbul Iugoslavia JK Rowling Jamie Bell Jenney Nordberg Jennifer Aniston Jennifer Fox Jennifer Lopez Jenny Marx Jill și Jeffrey Erikson Jonathan Leaf Jordan Peterson Joseph Sobran Judith Butler Jullianne Moore Kalevala Kate Middleton Kate Miett Kenia Keren Blixen Khalida Messaaoudi-Toumi Kinsley Kirghistan Kosovo LGBT Lacan Lamartine Larry Flynt Lars von Trier Lavric Leonor Fini Lev Tolstoy Liban Liberace Liviu Mihaiu Liviu Rebreanu Lorenz Los Angeles Louann Brizendine Luce Irigaray Lucretiu Luke Perry Macarena Madalina Manole Madeline Miller Makarenko Manifestul Partidului Comunist Mara Lucaci Maracineanu Marc Ferro Margaret Atwood Margaret Mead Margineanu Mariana Dumitrache) Marie de Gourany Marilyn Monroe Marin Preda Marry Steenburgen Mary Shelley Marylin Manson Maserati Mateiu Caragiale Matt Damon Maureen Freely Mazare McCarthy Medea Meet the Natives Merckel Meryl Streep Michael Douglas Michael Eric Dyson Michelle Goldberg Mihai Make Ionescu Mihalea Drăgan Mihalea Miroiu Mileva Maric Mircea Badea Mircea Marian Mirel Palada Miss Petarda Miss Platnum Mohammed Moldova Moll King Mombasa Montaigne Mormoni Mosuo NIKK Nagasaki Nairobi Nancy Friday. Napoleon Nasser Nasser. Fratii Musulmani Natalia Onofrei New York New York TImes Nic Nicolae Ceausescu Nicolae Iorga Nicole Kidman Nicusor Dan Nimfomana Nixon Noomi Rapace Norbert Elias Normal Life Noua Dreapta Numele trandafirului Oana Băluță Obama Octav Bancila Odiseea Odiseu Olimpia Orban Oscar Ovidium Balzac Pahlavi Palestina Pamant Pamfil Seicaru Papa Parinoush Saniee Paris Pasifae Pasteru Paul Ipate Paul si Virginia Paulo Coelho Pauza Peal Buck Pekka-Eric Auvinen Penelopa Percile Pericle Pericle. Perse Peter Turner Phryne Phylis Schlafly Picasso. Pierre Bourdieu Plautus Plutarh Polixena Popper Poul Anderson Praxiteles Pretty Woman Priam Prigoana Primul Razboi Mondial Prometeu Promisiunea Qatar Qom R.I. Moore Raluca Turcan Ramita Narvai Raymond Chandler Razboiul impotriva tacerii Razvan Oprea Remus Cernea Republica Islamica Iran. Revolutia Franceza Revolutie industriala Reza Pahlavi Robert Redford Roberta Anastase Roberto Angela Robinson Crusoe Roe vs Wade Roger Scruton Rolls Roma Romain Rolland Romania Culturala Romania Mare Romania ceausista Rosamund Pike Rosi Braidotti Rousseau SUA Sabina Fati Saddam Samuel Huntington Sandra Harding Santorum Sapho Scoala Ardeleana Serbia Sergiu Nicolaescu Sex and the city Sexying the Body Sf feminist Shakespeare Shakira Sharon Stone Sheila Jeffreys Shivani Singh Shulamith Firestone Sila Silija Simon Signoret Simona Tache Siria Skakespeare Sojourner Truth Solaria Sonata Kreutzer Souad Spania Sparta Spartacus Stalislaw Lem Statele Unite Stephanie Coontz Stephen Fry Stockholm Straina Stralucirea si suferintele curtezanelor Suleiman Teheneran Telemah Tennessee Williams Tezeu Thatcher The Subjection of Women The first European Revolution Theodore Zeldine Theoroe Zeldin Thérèse Desqueyroux Tiberiu Tiergarten Titu Maiorescu Titus Livius Totul despre Eva Traian Basescu Transilvania Tsarnaev Turcia UK URSS Umberto Eco Un tramvai numit dorinta Uniunea Sovietica Ursula K. Le Guin Valentine's Day Vaslui Veliko Rârnovo Venezuela Venus Viorica Dancila Virginia Wolf Viviana Hurtada Vlad Macri Vlad Muresan Webo Westworld William William Golding Wollstonecraft Working girl Y Zeina. Djenane Kareh Tager abolire abuz acamdemie feminista radicala. adoptie afaceri feministe agresor alegeri alegeri SUA 2016 alfabetizare anarhie animal social antinatalism arieni asigurare socială asigurari medicale autoritate bacha posh bacterii baieti rai balene bande de cartier barbatul roman blog boala mentala bonobo burghezie burqa butch calitati umane speciale capitalism caractere etnice carte casnicie cautarea fericirii ceier cimpanzeu ciocnirea civilizatiilor cis clasa mijlocie clasism colonizare comportament sexual condus masina conspicuos consumption constiinta contraceptie conventie sociala copil copilul unic corectitudine politică crestinism criminalitate criza masculinitatii cromozom X cultura cretană cultura occidentala cultura prostiei curva daci dictaturi die Fremde dioicitate discreditarea feminismului dominatia masculina drama drepturi civile drepturile femeilor drepturile omului durere ecograf educatie educatie sexuala eliberarea sexuala epatarea esentialism etrusci f emininism familia familie familie matriarhala familie patriarhala familie traditionala fanarioti fascism femei emancipate femei in feminism femeie moderna femicid feminin femininsm feminism al diferentei feminism room-service feminism. munca domestica feministe feminsim feminst ficțiuni relae frigurile galbene frumusete fundamentalisti darwinisti gen gramatical hemafroditism hermafroditism heterosexualite hidra de apa dulce hijab holera homosexualitate human rights imbecili incorectitudine politica inginerie invidie istorie kabilii kate milett lamentare legalizarea drogurilor legalizarea traficului de arme legalizarea traficului de organe legea sanatatii lesbianism politic liberalism luptă de clasă mafia patriarhala mama ideala manifest feminist manifestatie spontana marea cultura marsul panaramelor marxism marș masculin masculiniate mijloace contraceptive minciuni minoritate minoritati misogini modernism monoteism musulmani naturalism necredincioasa nefericire negrid negritude nemurire neutrino neutru nuditate nunta de aur oi operatii estetice orgasm orgasmul vaginal pacat panarama pandemie parenting partid feminist radical pasiune romantica patriarahat patriarchy patriarhale patriarhat. Afganistan pensie pilula contraceptiva pizdificarea societatii porneia pornografie prejudecati patriarhale preoti primavara araba printese pro-life proletariat protozoare psihanaliza psiholog psihologie psihologie evoluționistă psihoterapie psihoterapie feminista pudoare putere refulare regina Victoria relatii fara obligatii relatii heterosexuale relatii reusite relatii romantice relativism cultural religiile abrahamice roboti roman romantici germani rusine sacrificii sclavi sclavia femeilor scorpie securitate sex sexualitate feminina sf siguranța femeilor sinucidere situatia femeilor slutwalk societate societate civila societati "male dominated" societati matrilineale sociobiology sociologie stereotipuri de gen studii studii de gen studii despre femei submisivitate substantia nigra suprarealism talibani tarfa tari arabe tarile romane testul Bechdel the caged virgin tiktok transfer genetic transsexualitte umbra urme pe culturi utopia utopii valorizarea femeii valul islamic viagra pentru femei vietii si relatii nonpatriarhale viitor violenta domestica violenta. violență patriarhală vis von Hayek von Mises vot universal youtube ziua fetei închisoarea Newgate

Video of the Day

Contacteaza-ma:

Nume

E-mail *

Mesaj *