marți, 28 decembrie 2010

Cand am venit de Craciun la mama mea, chiar in seara in care am ajuns, am aflat povestea foarte trista a unei prietene din copilarie, D. O vizitam adesea, ii duceam tot felul de mici nimicuri, atat de importante in comunism. Fata provenea dintr-o familie de muncitori cu 3 copii. Erau saraci raportat la noi chiar si in acea lume cenusie in care toti ne scaldam in lipsuri de neimaginat azi. Dar tatal lui D. ajunge dupa Revolutie la personal intr-o uzina cu capital strain. Fiica lui e angajata fara probleme, intra si in echipa de baschet a institutiei. Nu sufera de foame, mizerie, teama zilei de maine ca toti tinerii de varsta ei, care mancau margarina de prajituri pe paine in camine unde era mai rau ca in puscariile de acum.
Fiind destul de atragatoare, sportiva, desi nu era o persoana culta (iar sacrificiile frecventarii unei facultati nu o atrageau deloc) si-a gasit rapid un partener dezirabil, fiu de fosti securisti, el insusi student apoi absolvent al Academiei de politie. S-a casatorit cu nunta, sotul a obtinut un loc de munca bine platit si sigur. Viata ei era de invidiat pentru colegii ei de generatie, care se zbateau in mizerie, nesiguranta, nu isi permiteau sa aiba o relatie.
Dar viata e complicata. Anii au trecut, ea nu a investit in nimic altceva decat sa fie o sotie si o mama buna. Nu a investit in a gandi macar cu propriul creier, ceea ce presupune un mare efort. Cand eforturile extenuante pentru a-si indeplini rolul social si lipsa satisfactiilor personale si-au pus amprenta pe fata ei, a devenit neatragatoare. Sotul a dat-o afara din casa cu un copil mic in miezul lui noiembrie. Divortul s-a pronuntat curand.
Ceea ce e interesant e ca atunci cand mama mea mi-a spus ca sotul a divortat de ea, feminista din mine a ripostat: "De unde stii ca nu a divortat ea de el?" Mama mea a izbucnit in ras de naivitatea mea. Mi-a explicat ca D. e genul de persoana care nu ar face nimic ca sa iasa din rand, iar un divort e o fapta antisociala in lumea ea.
A vrut investitii sigure, casa, familie, copii. Credea ea. Dar s-au dovedit mult mai riscante decat incercarea de a face ceva iesit din comun, ca a scrie un roman cum nu s-a mai scris, a face o descoperire total noua sau a deveni alpinista. Daca ar fi gandit cu creierul ei, ar fi stiut asta. Feministele o stiu de foarte tinere. Nu a fost un singur moment in viata mea in care sa consider ca o familie e o implinire. E doar un noroc, e ca si cand ai castiga la loto. Nu iti petreci viata jucand la loto, ci incercand sa faci afaceri mai mult sau mai putin sigure. Atunci cand apare un risc, ti-l asumi. E riscul tau.
Aici vina cea mare o are societatea si educatia. Femeilor ar trebui sa li se explice din copilarie ca mirajul caminului fericit ca sursa majora de implinire a unei femei e doar... un miraj. Realizarile personale, oricat ar fi de greu sa ajungi la ele, sunt mai sigure. Daca principalul tau scop in viata e familia, ajungi sa nu faci nimic pe plan personal si riscul de a deveni o ratata e urias. D. si-a asumat mai multe riscuri decat daca ar fi investit in propriul creier. A jucat cu carti pierzatoare, desi e posibil sa joci cu carti bune si sa pierzi. A facut toate eforturile sa nu iasa din rand, ca o oaie. Si a sfarsit ca o oaie, din nou in apartamentul saracacios al parintilor ei. Dar cu un copil dupa ea, celalalt a ramas la sot.
Dar modelul lui D. e si la oamenii educati. Am fost in vizita la o familie cu un copil. Acesti oameni nu vorbeau decat despre acel copil, ce face, cum face, ce zice, cum zice, ca si cand lumea s-ar fi prabusit si numai acel copil ar fi ramas. Mama copilului mi-a spus ca asta e cea mai mare implinire in viata, copilul, ca se simte implinita cand isi ia fiica de la gradinita. Dar nu stiu cat de implinita era cand era cu nervii la pamant. Casnicele din America anilor '50-60, in ciuda prosperitatii economice, erau foarte nefericite. Modelul de mama de familie e impus de patriarhat, nu e "in genele" femeilor. Recompensele sunt doar sociale, ca te tii de turma, dar nu personale.
In cele din urma, inclusiv tatal copilului a inceput sa vorbeasca de beneficiile familiei si copiilor (el se cearta cu soacra tot timpul). "Ce e aia cariera? A fost inventata de capitalisti ca sa le creasca productia! Oamenii au trait tot timpul, mii de ani, cu alti oameni. De acolo iti vin satisfactiile!"
Da, e adevarat totul. Doar ca oamenii au trait asa, dar nu au fost fericiti. Uitandu-se mereu ce zic rudele si vecinii, au uitat de ei, si-au inhibat sentimentele. Mai mult, acest sistem a fost contra progresului. Sa ne uitam la ce e in Africa, in tarile Arabe, oameni care nu fac un pas fara comunitate. Aberatiile comportamentale sunt incluse.
Cum te simti cand ai cariera? Te simti ca un Maserati. Eu cel putin asa ma simt. Cariera nu te poate face fericit/a. Nu e prima, nici a doua optiune. Fericirea e intr-adevar in oameni, dar care sunt sansele. Daca ai cariera, esti doar un obiect de lux, dar un obiect cautat. Cum se simte un Maserati? Cred ca bine. Dar cred ca un Maserati ambitios vrea sa se simta ca un Rolls.

Urmareste-ma prin e-mail:

Despre mine

Am absolvit o facultate tehnica, am ceva experienta in mass media.

Tags

feminism patriarhat Andrea Dworkin Ilinca Bernea Epopeea lui Ghilgamesh Freud patriahat Alexis de Tocqueville Franta Mary Wollstonecraft Romania Rosalind Miles avort feminism radical sexism 7000 ani Africa Arabia Saudita Ayaan Hirsi Ali Betty Friedan Cordelia Fine Dworkin Elisabeth Badinter India Miroiu Simone de Beauvoir comunism discriminarea femeilor fericire heterosexualitate misoginism revolutie sclavie sexualitate 8 martie Afghanistan Ayan Hirsi Ali Balzac Bete Davis Biblia Bourdieu China Corinne Hoffmann Elena Udrea Eva Hillary Clinton Hitler Intercourse Islam Jared Diamond Jenny Nordberg Legende Androgine Leo Frebonius Libia Mad Men Madonna Martin Luther King Mesopotamia Nietzsche Spinoza Stalin Virginia Woolf Woman Hating Wuthering Heights clitoris corvoada heterosexuala democratie eurocentrism femei de dreapta legalizarea prostitutiei lesbianism matriarhat mutilare genitala neoliberalism politica prostitutie relatii roluri de gen societati matriliniare sociobiologia trans transexualitate viol 50 shades of Grey Adrian Popovici Afganistan Alain Delon Alan Clement Alegeri prezidentiale Alexandra Kolontai. Balzac Alexandre Dumas Alice Schwartzer Amita Bose Amos Oz Anatolia Angelina Jolie Ann Fausto-Sterling Assad Atena AudreyTautou Aung San Suu Kyi Aurora Liiceanu Austin Powers Badea Becali Belgia Beyonce Blestemul de a fi femeie Brad Pitt Brave New World Brazilia Burma CNA Capcana sexelor Capturing Mary Catavencu Cenorhaditis Charlotte Bronte Christopher Lambert Cipolla Ciutacu Clive Owen. Iris Murdoch Coran Creierul masculin D. W. Winnicott DSK Dama cu camelii Dawkins Democratia in America Diana Diana Russell Die weisse Massai Dimitrov Dobrovolschi Donald Trump. Hillary Clinton Donna Haraway Dr. Quinn Edward Wilson Elena Ceausescu Elena Lupescu Emile Zola Emily Bronte Engels Europa Fabio Geda Faust Feminine Mistique Fetele ascunse din Kabul Flash dance Flora Tristan François Mauriac Gabriela Firea Gellhorn Gervaise Ghilgamesh Gigi Ghinea Gillian Flynn Glen Close Goethe Gone girl Guardians of Time Hallmark Hamurabi Harald Eia Hariclea Darclee Harper Lee Harriet Taylor Hatsepsut Hecate Heide Gottner-Abendroth Hemingway Holly Hunter ISIS Indragostita de un Masai Iran Iris Murdoch Irlanda Islamic or Christian feminism Jenney Nordberg Jennifer Aniston Jennifer Fox John Stuart Mill Judith Butler Jullianne Moore Kate Middleton Kate Miett Khalida Messaaoudi-Toumi LGBT Lacan Lars von Trier Lenin Lev Tolstoy Liban Liberace Lorenz Louann Brizendine Luce Irigaray Madalina Manole Makarenko Marc Ferro Margaret Mead Margineanu Marie de Gourany Maserati Matt Damon Mazare Merckel Michael Douglas Mihaela Miroiu Miss Platnum Moartea Neagra Mohammed Moldova Montaigne Mormoni Mosuo Mustafa Kemal NIKK Napoleon Nicolae Ceausescu Nicole Kidman Nimfomana Ninon de L'Enclois Nixon Noam Chomsky Numele trandafirului Obama Occident Olimpia Pahlavi Pakistan Papa Pearl Buck Phryne Picasso. Pierre Bourdieu Poul Anderson Praxiteles Prigoana Promisiunea Qatar R.I. Moore Ramita Narvai Razboiul impotriva tacerii Remus Cernea Revolutia Franceza Roberta Anastase Rolls Romania Culturala Rosamund Pike Rosi Braidotti Rousseau SUA Saddam Santorum Sex and the city Sfantul Valentin Sharon Stone Sheila Jeffreys Shivani Singh Shulamith Firestone Sila Silija Simon Signoret Simona Tache Siria Sonata Kreutzer Spania Spartacus Stephanie Coontz Straina Teheneran Tennessee Williams Thatcher The femine mystique The first European Revolution Thérèse Desqueyroux Tim Robbins Totul despre Eva Traian Basescu UK URSS Umberto Eco Un tramvai numit dorinta Valentine's Day Vaslui Virginia Wolf Viviana Hurtada Vlad Muresan William William Golding Wollstonecraft Working girl Y abolire acamdemie feminista radicala. afaceri feministe agresor alegeri alegeri SUA 2016 animal social antropologie arieni asigurari medicale autoritate bacha posh bacterii baieti rai bande de cartier barbatul roman blog boala mentala bonobo burqa butch calitati umane speciale caractere etnice carte cautarea fericirii cimpanzeu ciocnirea civilizatiilor cis colonialism comportament sexual condus masina conspicuos consumption constiinta contraceptie copilul unic crestinism criza masculinitatii cromozom X cultura occidentala cultura prostiei curva dictaturi die Fremde dioicitate discreditarea feminismului dominatia masculina drepturi civile drepturile femeilor ecograf educatie eliberarea sexuala epatarea esentialism f emininism familia familie matriarhala familie patriarhala familie traditionala fascism femei femei emancipate femei patriarhale femeie moderna femicid feminin femininsm feminism al diferentei feminism room-service feminism. munca domestica frigurile galbene frumusete fundamentalisti darwinisti gen gen gramatical hemafroditism heterosexualite hidra de apa dulce homosexualitate human rights imbatranire imbecili incorectitudine politica inginerie invidie istorie lamentare legalizarea drogurilor legalizarea traficului de arme legalizarea traficului de organe legea sanatatii lesbianism politic liberalism mafia patriarhala mama ideala manifest feminist manifestatie spontana marea cultura marsul panaramelor masculin masculiniate menopauza mijloace contraceptive minciuni minoritate minoritati monoteism musulmani necredincioasa nefericire neutru nunta de aur oi operatii estetice orgasm orgasmul vaginal pacat partid feminist radical pasiune romantica patriarahat patriarchy patriarhale pilula contraceptiva porneia pornografie prejudecati patriarhale primavara araba printese pro-life protozoare psihanaliza psiholog psihologie psihoterapie feminista pudoare putere rasism refulare regina Victoria relatii heterosexuale relatii reusite relatii romantice relativism cultural religiile abrahamice reviste pentru femei roman rusine sacrificii sclavi sclavia femeilor scorpie sex sindromul Stockholm sinucidere situatia femeilor societate societate civila societati "male dominated" sociobiology stereotipuri de gen studii submisivitate talibani tarfa tari arabe testul Bechdel the caged virgin transsexualitte umbra utopii valorizarea femeii valul islamic viagra pentru femei vietii si relatii nonpatriarhale violenta domestica virginitate vot universal ziua fetei

Video of the Day

Contacteaza-ma:

Nume

E-mail *

Mesaj *